Raspunderea pentru incalcarea normelor privind regimul juridic al protectiei ranitilor si naufragiatilor

RASPUNDEREA PENTRU INCALCAREA NORMELOR PRIVIND REGIMUL JURIDIC AL PROTECTIEI RANITILOR SI NAUFRAGIATILOR

RASPUNDEREA PENTRU INCALCAREA NORMELOR PRIVIND REGIMUL JURIDIC AL PROTECTIEI RANITILOR SI NAUFRAGIATILOR

1. Infractiuni la dreptul international umanitar

Infractiunile internationale sunt actele contrare dreptului international, care constau intr-o actiune sau omisiunea de a actiona, al caror element esential este periculozitatea deosebita pentru pacea si securitatea internationala si pentru celelalte valori supreme ale umanitatii si care atrag in mod obligatoriu responsabilitatea si aplicarea de sanctiuni.[1]

In incercarea de clasificare a infractiunilor internationale prevazute de dreptul international deosebim:

1)Crimele contra pacii care constau in:

a)planuirea, pregatirea sau purtarea unui razboi de agresiune cu violarea tratatelor, a garantiilor sau acordurilor internationale;

b) participarea la un plan deliberat ori complot pentru savarsirea crimelor de mai sus;

c) propaganda de razboi;

2)Crimele impotriva umanitatii care pot fi savarsite atat in timp de pace, cat si in timp de razboi, precum si pe alte cai decat folosirea directa a violentei si a fortei (ex: genocidul);

3) Crimele de razboi comise in timpul conflictelor armate internationale si fara caracter international;

4) Alte crime internationale ca ecocidul, colonialismul, terorismul, dominatia straina, pirateria maritima si aeriana, traficul ilicit de stupefiante, falsificarea de moneda, tortura, etc.

2. Structura juridica a sistemului de reprimare a abuzurilor si incalcarea regulilor de drept international umanitar in ceea ce priveste protectia ranitilor si naufragiatilor

Textele de lege care instituie cadrul juridic international al sistemului de reprimare au fost create cu scopul de a intari eficienta principiului nefolosirii fortei si a amenintarii cu forta si de a asigura mentinerea pacii si securitatii internationale.

A) Primul document international care prevede o sanctiune pentru incalcarea unei norme de drept a razboiului este Conventia de la Haga din 18 octombrie 1907 cu privire la legile si obiceiurile razboiului terestru, al carei articol 3 este formulat astfel: "Partea beligeranta care ar viola dispozitiile Regulamentului va fi obligata la o indemnizatie, daca este cazul. Ea va fi responsabila de toate actele comise de persoanele care fac parte din forta sa armata".

Alte texte se regasesc in:

B). Conventiile de la Geneva din 1949, art. 49-54 din Conventia I; art. 50-53 din Conventia II; art.129 din Conventia III; art. 146 din Conventia IV.

Conform textelor legale amintite, partile contractante se angajeaza sa ia orice masura legislativa necesara pentru stabilirea sanctiunilor penale menite sa fie aplicate persoanelor care au comis sau au dat ordin sa se comita oricare din infractiunile grave la prezenta Conventie, definite prin articolul urmator:

"Fiecare parte contractanta va avea obligatia de a urmari persoanele acuzate de a fi comis sau de a fi ordonat sa se comita oricare din aceste infractiuni grave si ea va trebui sa le defere propriilor sale tribunale, indiferent de nationalitatea lor. Ea va putea, daca prefera si in conformitate cu conditiile prevazute in propria sa legislatie, sa le predea spre judecare unei alte Parti contractante, interesate in urmarire, numai daca aceasta parte contractanta ar detine contra acestor persoane probe existente".

Fiecare parte contractanta va lua masurile necesare pentru incetarea actelor contra dispozitiilor prezentei Conventii, altele decat infractiunile grave. In toate imprejurarile, inculpatii vor beneficia de garantii de procedura si de libera aparare, care nu vor fi mai putin favorabile decat cele privitoare la tratamentul prizonierilor de razboi.

Cele patru Conventii de la Geneva (prin art. 50,51, 130 si 146) enumara ca "infractiuni grave" urmatoarele acte, daca sunt comise impotriva persoanelor si bunurilor protejate de conventii: omuciderea intentionata, tortura sau tratamentele inumane, inclusiv experientele biologice, faptul de a cauza, in mod intentionat mari suferinte sau de a aduce grave atingeri integritatii fizice sau sanatatii, distrugerea si insusirea de bunuri nejustificate de necesitatile militare si desfasurate pe scara mare, in mod ilicit si arbitrar.

In continuare, art. 51 din Conventia I de la Geneva precizeaza ca: "nici o Parte Contractanta nu va putea sa se exonereze, nici sa exonereze o alta Parte Contractanta de raspunderile asumate de ea insasi sau de o Parte Contractanta din cauza infractiunilor prevazute la art.50 ".

La cererea unei parti in conflict, va trebui deschisa o ancheta, intr-un mod care urmeaza a fi stabilit intre Partile interesate, cu privire la orice pretinsa violare a Conventiei. Daca nu s-a realizat un acord in ceea ce priveste procedura anchetei, Partile se vor intelege pentru a alege un arbitru, care va hotari asupra procedurii de urmat. Odata constatata violarea, Partile in conflict ii vor pune capat si o vor reprima cat mai repede posibil.

Folosirea de catre particulari, societati sau firme de comert, atat publice cat si private, altele decat cele care au dreptul la aceasta, in baza prezentei Conventii, a emblemei sau a denumirii de "Cruce Rosie" sau de "Crucea Genevei", precum si a oricarui semn sau oricarei denumiri, orice imitatie va fi interzisa oricand, oricare ar fi scopul acestei intrebuintari si indiferent de data insusirii.

Totusi "Inaltele Parti Contractante care n-au fost parti in Conventia de la Geneva din 27 august 1929 vor putea acorda celor care foloseau anterior emblemele, denumirile sau marcile aratate in alineatul anterior un termen de maxim 3 ani de la intrarea in vigoare a prezentei Conventii, pentru a inceta folosirea acestora, fiind inteles ca in acest interval folosirea lor nu va putea aparea, in timp de razboi, ea urmand sa confere protectia Conventiei" (art.53, alin.3)

Interdictia stabilita se aplica fara efect asupra drepturilor castigate de cei care le-au folosit anterior.

Inaltele Parti Contractante, a caror legislatie nu ar fi satisfacatoare, vor lua masurile necesare pentru a impiedica si a reprima oricand abuzurile aratate.

Conventia de la Geneva pentru imbunatatirea soartei ranitilor, bolnavilor si naufragiatilor din fortele armate pe mare consacra, de asemenea, acestei probleme capitolul VIII, intitulat "Reprimarea abuzurilor si infractiunilor".

Textele de lege ale art. 50-53 din aceasta Conventie sunt similare cu cele cuprinse in cap. IX din Conventia de la Geneva pentru imbunatatirea soartei ranitilor, bolnavilor si naufragiatilor din fortele armate in campanie.

C). Protocolul I de la Geneva din 1977 consacra raspunderii pentru incalcarea regulii umanitare Sectiunea a II-a din Titlul V al acestui document, detaliind prevederile Conventiilor I si II de la Geneva.

Acest Protocol acorda atentie deosebita acestei probleme in art. 85-91. Aceste masuri se aplica in situatiile de incalcari grave la prezentul protocol.

Astfel, actele calificate drept incalcari grave in Conventii au aceeasi calificare si in Protocolul I, daca sunt comise impotriva persoanelor aflate in mainile unei Puteri adverse sau impotriva ranitilor, bolnavilor sau naufragiatilor Partii adverse, protejati de catre prezentul protocol, sau impotriva personalului sanitar sau religios al unitatilor sanitare sau mijloacelor de transport sanitar care sunt sub controlul Partii adverse si protejate de acest protocol. Toti ranitii, bolnavii si naufragiatii, oricare ar fi partea careia ii apartin, trebuie sa primeasca, in masura posibilului si in timpul cel mai scurt ingrijirile medicale cerute de starea lor. Nici o diferentiere fondata pe alte criterii decat cele medicale nu trebuie facuta intre acestia.

Orice act de omisiune voluntara care pune in mod grav in pericol sanatatea sau integritatea fizica sau mentala a oricarei persoane sub puterea unei parti, alta decat cea de care ea depinde si care contravine interdictiilor stabilite constituie o infractiune grava la prezentul protocol.

Constituie infractiuni grave urmatoarele fapte:

supunerea persoanelor ranite, bolnave sau naufragiate unui act medical care nu ar fi motivat de starea sanatatii sale si care nu ar fi conform cu normele medicale in general recunoscute pe care Puterea responsabila de actul respectiv l-ar aplica in circumstante medicale analoage propriilor resortisanti aflati in libertate;

mutilarii fizice;

experientele medicale si stiintifice;

prelevarile de tesuturi sau organe pentru transplanturi (art. XI, Protocolul I);

atacarea unei persoane, cunoscand ca aceasta persoana este scoasa din lupta;

utilizarea cu perfidie a semnului distinctiv al Crucii Rosii, Semilunii Rosii sau Soarelui Rosu sau a altor semne protectoare recunoscute de catre Conventii sau de prezentul Protocol [3].

Sub rezerva aplicarii Conventiilor si a prezentului Protocol, incalcarile grave ale acestor instrumente sunt considerate drept crime de razboi.

Inaltele Parti Contractante si Partile la conflict trebuie sa ia masuri in situatiile de incalcari ale Conventiilor si ale prezentului Protocol, care ar rezulta dintr-o omisiune ce contravine unei obligatii asumate prin aceste instrumente. Faptul ca o incalcare a Conventiilor sau Protocolului a fost comisa de catre un subordonat nu ii exonereaza pe superiorii sai de responsabilitatea lor penala sau disciplinara, daca acestia stiau sau aveau informatii care le permiteau sa cunoasca ca acest subordonat comitea sau urma sa comita o asemenea incalcare si daca nu a luat toate masurile posibile pentru a impiedica sau pedepsi aceasta incalcare.

Eseu: Decizie - model Referat: Contract de colaborare pentru prestari servicii

Inaltele Parti Contractante si Parti la conflict trebuie sa insarcineze pe comandantii militari in ceea ce priveste membrii fortelor armate pusi sub comanda lor, precum si celelalte persoane aflate sub autoritatea lor, pentru a-i impiedica sa comita infractiuni la Conventii si la prezentul Protocol si la nevoie sa-i pedepseasca si sa-i denunte autoritatilor competente. Inaltele Parti Contractante si Partile la Conflict trebuie sa ceara ca, potrivit gradului de responsabilitate, comandantii sa asigure ca membrii fortelor armate puse sub comanda lor sa-si cunoasca obligatiile potrivit prevederilor Conventiilor si Protocolului I de la Geneva.

Comandantii care au aflat ca subordonatii sau alte persoane aflate sub autoritatea lor au comis sau vor comite o infractiune la Conventie sau Protocol trebuie sa ia toate masurile pentru a impiedica violarea normelor prescrise, iar atunci cand va fi cazul sa ia initiativa aplicarii unor sanctiuni disciplinare sau penale impotriva violatorilor.[4]

Partile Contractante isi vor acorda intr-ajutorare in orice procedura referitoare la infractiunile grave la Conventii sau la prezentul Protocol. Ele vor coopera atunci cand imprejurarile o permit si in materie de extradare, examinand cererea statului pe teritoriul caruia s-a comis pretinsa infractiune. In toate cazurile, legea aplicabila este a Inaltei Parti Contractante solicitate.

In cazurile de violari grave ale Conventiilor sau ale Protocolului, Partile Contractante se angajeaza sa actioneze atat impreuna cat si separat, in cooperare cu O.N.U. si in conformitate cu Carta Natiunilor Unite.

Protocolul I prevede, de asemenea, infiintarea Comisiei Internationale de stabilire a faptelor (art.90). Aceasta este compusa din cincisprezece membrii de inalta moralitate si de o impartialitate recunoscuta. Cu ocazia alegerii Inaltele Parti Contractante se vor asigura ca fiecare din persoanele alese sa posede calificarea ceruta si vor veghea sa se asigure o reprezentare echitabila pe ansamblul comisiei.

Comisia are in competenta:

anchetarea oricarui fapt pretins a fi o incalcare grava in sensul Conventiilor si a Protocolului I sau o alta violare grava a acestora.

Facilitarea restabilirii unei atitudini de respectare a dispozitiilor Conventiilor si Protocolului I de la Geneva.

In alte situatii, Comisia nu va deschide o ancheta, la cererea unei Parti in conflict, decat cu consimtamantul celeilalte sau celorlalte Parti interesate.

Daca Partile interesate nu dispun de un acord comun, toate anchetele vor fi efectuate de o Camera compusa din sapte membrii, dintre care cinci vor fi membrii ai Comisiei, care nu trebuie sa fie resortisanti ai niciuneia dintre Partile la conflict. Acestia vor fi numiti de catre Presedintele Comisiei, pe baza unei reprezentari echitabile a regiunilor geografice, dupa consultarea Partilor la conflict. Ceilalti doi membrii vor fi alesi ad-hoc de catre Partile in conflict, dar nici unul dintre ei nu trebuie sa fie resortisanti ai vreunei Parti in conflict.

Camera va invita Partile la conflict sa asiste si sa prezinte probele. Ea va putea, de asemenea, sa caute probe pe care le considera pertinente si sa procedeze la o ancheta la fata locului. Toate elementele de proba vor fi comunicate Partilor interesate care vor avea dreptul sa prezinte comisiei observatiile lor, iar fiecare Parte interesata va avea dreptul sa discute probele.

Rolul Comisiei se limiteaza numai la constatarea faptelor, raportul pe care-l intocmeste neavand caracterul unei sentinte arbitrare. El lasa partilor deplina libertate de actiune in ce priveste constatarile Comisiei.

In finalul Titlului V al Protocolului I de la Geneva se stipuleaza ca partea la conflict care ar viola dispozitiile Conventiilor sau ale Protocolului, va fi obligata la despagubiri, daca va fi cazul. Ea va raspunde pentru toate actele comise de persoanele care fac parte din fortele sale armate[5] .

Trasaturile definitorii ale sistemului de represiune in vigoare in acest moment sunt urmatoarele:

1)raspunderea penala se pune numai pentru infractiunile grave la Conventiile de la Geneva si Protocolului I. Sistemul se fundamenteaza pe distinctia dintre infractiunile grave, adica crimele de razboi si alte infractiuni.

sistemul de represiune are un caracter unitar, desi este consacrat in instrumente diferite. Protocolul nu face decat sa consolideze si sa dezvolte sistemul de represiune consacrat in Conventiile din 1949 pentru a se aplica de acum inainte atat infractiunilor la Protocol cat si infractiunilor la Conventii.

sistemul represiv contine, desi intr-un mod foarte general, in afara de reguli referitoare la infractiuni privind raspunderea autorilor lor, pedepsele care se expun, tribunalele competente a-l judeca si competentele acestora, precum si procedurile de urmat.

Responsabilitatea penala a autorilor infractiunilor grave si a complicilor lor decurge direct din principiul general al obligatiei personale de a raspunde de consecintele unei infractiuni indiferent daca aceasta imbraca sau nu un caracter penal.

Principiul care guverneaza aceasta materie este acela al raspunderii oricarei persoane care a participat intr-un mod oarecare la infaptuirea unei infractiuni, indiferent de calitatea lor. Raspund de asemenea, complicii acestora, cei care-i incita direct sau indirect la comiterea de infractiuni si, de asemenea, cei care le tolereaza sau nu le reprima desi au atributii in acest sens.

Pedepsele la care se expun autorii sau complicii infractiunilor grave sunt guvernate de regula conform careia raspunderea lor penala este angajata indiferent de masura in care infractiunea este executata: in intregime sau se afla in stadiul de tentativa ori esueaza. Cuantumul pedepselor, stabilirea circumstantelor agravante, atenuante sau exoneratorii sunt de competenta legislatiilor nationale.

Conventiile I si II de la Geneva contin obligatia generala de a urmari persoanele acuzate de a fi comis sau de a fi ordonat sa se comita oricare dintre infractiunile grave la aceste Conventii, precum si pe acelea de " a le deferi propriilor tribunale, indiferent de nationalitatea lor sau daca ar prefera sa le predea spre judecare altei parti contractante interesate."

Persoanele civile aflate in puterea unei Parti la conflict nu pot fi judecate decat de "un tribunal impartial si regulat constituit" .

Se poate conchide, deci, ca regulile de baza ale sistemului international sunt urmatoarele:

1)infractiunile grave la cele patru Conventii de la Geneva din 1949 si la Protocolul I sunt, de regula, de competenta tribunalelor nationale ale statului in puterea caruia se afla inculpatii si, in mod exceptional, ale statului carora le sunt remisi acestia.

2)in raport cu infractiunile grave, tribunalele pot fi militare, civile sau speciale.

3)aceste tribunale trebuie sa fie impartiale si regulat constituite.

4)pentru aceleasi infractiuni, tribunalele respective trebuie sa aplice aceleasi pedepse atat pentru proprii cetateni cat si pentru straini pentru fapte similare.

Sistemul international de reprimare a infractiunilor la dreptul international umanitar, stabilind principiile si regulile fundamentale de urmarire, judecare si sanctionare, a creat doar cadrul juridic general in domeniu, transpunerea sa efectiva in practica se face inca prin legislatiile nationale.

IV.2. REPRIMAREA INFRACTIUNILOR DE DREPT INTERNATIONAL UMANITAR PRIN LEGISLATIILE ROMANESTI

IV.2.1.Consideratii generale

Aderand la tratatele de drept international umanitar, statele se angajeaza sa le respecte cu buna credinta.

O buna parte a acestor norme au caracter imperativ, de la care nicio derogare nu este permisa. O alta mare parte a normelor de drept umanitar, datorita claritatii si caracterului lor complet, se aplica de la sine, fara a necesita masuri legislative nationale pentru punerea lor in aplicare. In aceasta categorie intra mai ales normele care impun obligatia de a reprima pe plan penal infractiuni grave ale dreptului international umanitar.

Obligatia statelor de a lua masuri legislative necesare pentru a stabili sanctiuni penale este stipulata in art.49 si 50 din Conventia I de la Geneva din 1949, art.50 si 51 din Conventia a II-a si art.85-91 din Protocolul I.

Comitetul International al Crucii Rosii a luat multe initiative pe langa statele si societatile nationale de Cruce Rosie pentru a le sensibiliza, aratand importanta acestor masuri deoarece insasi aplicarea dreptului international umanitar depinde in mare masura de adoptarea de legi adecvate.

O alta institutie neguvernamentala care a manifestat o preocupare constanta pentru punerea in aplicare a normelor umanitare este Societatea Internationala de Drept Militar si Dreptul Razboiului cu sediul la Bruxelles. Nu poate fi omis nici Institutul International de Drept Umanitar de la San Remo care din 1970 a prezentat initiative remarcabile pentru activitatile umanitare nationale, a organizat cursuri si seminarii internationale, "incurajand continuu dialogul umanitar".

IV.2.2. Prevederi din Codul penal si din Codul de procedura penala incidente in domeniul dreptului international umanitar

Avand in vedere ca la Conventiile de la Geneva din 1949 sunt in prezent parti, cu exceptii nesemnificative, toate statele lumii, se pot considera ca obligate in ce priveste reprimarea pe plan national a infractiunilor prevazute de acestea.

Statul roman se obliga sa indeplineasca intocmai si cu buna credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii fac parte din dreptul intern.

Raportand dispozitiile legislatiei romane referitoare la reprimarea violarii de drept international umanitar, la obligatiile Guvernului Romaniei ce decurg din Conventiile de la Geneva si din Protocolul Aditional I, se pot constata urmatoarele:

Potrivit prevederilor art. 4 din Codul penal,[8] legea penala se aplica infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii, daca: faptuitorul este cetatean roman sau daca, neavand cetatenie, are domiciliul in tara. Faptele penale comise din culpa ori cu intentie urmeaza sa fie sanctionate potrivit prevederilor legale in vigoare. Potrivit art. 31 din Codul de procedura penala , infractiunile savarsite in afara teritoriului tarii se judeca, dupa caz, de catre instantele civile sau militare in a caror raza teritoriala isi are domiciliul sau locuieste faptuitorul.

In virtutea articolului 57 alin. 2 din Legea 304/2004[10] privind organizarea judiciara, modificata prin Legea 247 din 19 iulie 2005 "instantele militare pot judeca pe teritoriul altor state, militari romani, membri ai unei forte multinationale, in conditiile in care, potrivit unei conventii internationale pe teritoriul statului primitor poate fi exercitata justitia romana."

Cele mai grave infractiuni (crime) din dreptul international umanitar sunt cele contra pacii si omenirii, incriminate si in Codul nostru penal, ca si in multe surse de drept international umanitar.

Alte infractiuni incidente in acest domeniu sunt cele trecute in Codul penal in titlul X -Infractiuni contra capacitatii de aparare a Romaniei (tarii), fiind savarsite de militari sau civili; aceste infractiuni, se pot aplica la fel de bine in materia conflictului armat neinternational ca si in cel international cum sunt urmatoarele:

Jefuirea celor cazuti pe campul de lupta (art. 350). Jefuirea pe campul de lupta a mortilor sau ranitilor se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 10 ani si interzicerea unor drepturi; fapta se sanctioneaza cu aceeasi pedeapsa chiar daca nu e savarsita pe campul de lupta dar e urmarea unor operatii de razboi;

Folosirea emblemei "Crucii Rosii" in timpul operatiilor militare (art.351). Folosirea, fara drept, in timp de razboi si in legatura cu operatiile militare, a emblemei sau denumirii de "Crucea Rosie" sau a celor asimilate acesteia, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 7 ani.

Totusi, un important progres a fost facut prin introducerea in Titlul XI                       " Infractiuni contra pacii si omenirii " din Codul Penal al Romaniei a prevederilor care sanctioneaza infractiunile grave. Astfel, sunt incriminate tratamentele neomenoase, distrugerea unor obiective si insusirea unor bunuri, distrugerea, jefuirea sau insusirea unor valori culturale, genocidul si propaganda pentru razboi.

Conform art. 358 Cod Penal, "supunerea la tratamente neomenoase a ranitilor ori bolnavilor, a membrilor personalului civil sanitar sau al Crucii Rosii ori al organizatiilor asimilate acesteia, a naufragiatilor, a prizonierilor de razboi si in general, a oricarei alte persoane cazute sub puterea adversarului ori sub punerea acestora la experiente medicale sau stiintifice care nu sunt justificate de un tratament medical in interesul lor se pedepseste cu inchisoare de la 5 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi."

Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza savarsirea, fata de persoanele aratate in alineatul precedent, a vreuneia din urmatoarele fapte:

a)   constrangerea de a servi in fortele armate ale adversarului;

b)   luarea de ostateci;

c)    deportarea;

d)   dislocarea sau lipsirea de libertate fara temei legal;

e)   condamnarea sau executia fara o judecata prealabila efectuata de catre un tribunal constituit in mod legal si care sa fi judecat cu respectarea garantiilor judiciare fundamentale prevazute de lege;

f)     Torturarea, mutilarea sau exterminarea celor prevazuti in alineatul I se pedepseste cu detentiunea pe viata sau cu inchisoarea de la 15 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi.

Daca faptele prevazute in prezentul articol sunt savarsite in timp de razboi pedeapsa este detentiunea pe viata.

Distrugerea unor obiecte si insusirea unor bunuri este incriminata la art.359. Astfel este incriminata distrugerea in intregime sau in parte a:

a)cladirilor, a oricaror alte constructii sau a navelor care servesc de spitale;

b)a mijloacelor de transport de orice fel, afectate unui serviciu sanitar sau de Cruce Rosie, ori al organizatiilor asimilate acesteia, pentru transportul ranitilor, bolnavilor, materialelor sanitare sau ale materialelor Crucii Rosii ori organizatiilor asimilate acesteia;

c)a depozitelor de materiale sanitare, daca toate acestea poarta semnele distinctive reglementare.

Se pedepsesc cu inchisoare de la 5 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi.

Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza insusirea sub orice forma, nejustificata de o necesitate militara si savarsita in proportii mari, a mijloacelor sau materialelor destinate pentru ajutorul ori ingrijirea ranitilor sau bolnavilor cazuti sub puterea adversarului.

Tot astfel se sanctioneaza distrugerea in intregime sau in parte ori insusirea sub orice forma nejustificata de vreo necesitate militara si savarsita in proportii mari a oricaror alte bunuri.

Este de remarcat faptul ca tentativa la aceste infractiuni se pedepseste. De asemenea, este incriminata tainuirea si favorizarea la aceste infractiuni chiar daca sunt savarsite de sot sau ruda apropiata.[11](art. 361 Codul Penal)

Incriminarea acestor fapte in legislatia nationala prezinta un real progres in ceea ce priveste obligatia Romaniei de a reprima infractiunile grave la Conventiile de la Geneva si la Protocolul aditional I din 1977.

Pentru reglementarea conditiile in care fortele armate ale Romaniei participa la misiuni in afara teritoriului statului roman a fost adoptata Legea nr. 42 din 15 martie 2004 privind participarea fortelor armate la misiuni in afara teritoriului statului roman.

IV.2.3. Studiu de caz: Incalcarea prevederilor Conventiilor de la Geneva din 1949 si a Protocoalelor Aditionale I si II intr-un conflict din Irak

In data de 28 octombrie 2003 au avut loc o serie de atentate in Irak. Au fost executate cinci atacuri in Capitala Irakului care s-au soldat cu 35 de morti si 224 de raniti .

Unul dintre cele mai sangeroase atacuri a fost comis asupra Crucii Rosii din Bagdad. Un sofer-kamikaze neidentificat a indreptat automobilul pe care il conducea catre cladirea principala a organizatiei Crucii Rosii din Bagdad. Bilantul in urma primului atentat indreptat impotriva acestei organizatii umanitare ce activeaza in Irak din 1980 a constat in zeci de raniti si moartea a cel putin 12 irakieni, doi dintre acestia fiind angajati ai Crucii Rosii.

Martorii oculari au relatat ca vehiculul ucigas, era dupa toate aparentele o ambulanta - capcana care a trecut in viteza de barierele de securitate din fata cartierului-general al Comitetului International al Crucii Rosii (CICR) din Bagdad si a sarit in aer la cativa zeci de metri de cladire. Deflagratia a provocat prabusirea fatadei blocului, mai multe birouri din interior fiind distruse in intregime.

De asemenea, mai mult de zece masini parcate in apropiere au fost distruse in totalitate. In cladirea Crucii Rosii, in momentul atentatului se aflau circa 100 de oameni, iar majoritatea victimelor au fost irakieni, inclusiv angajati ai organizatiei. Reuters sustinea ca unul dintre morti era un cetatean strain.

In concluzie atentatul impotriva sediului CICR din Bagdad a incalcat prevederile celor doua Conventii de la Geneva si a Protocoalelor Aditionale din urmatoarele considerente:

prin actele comise cu intentie s-au incalcat prevederile art. 11 din Protocolul aditional I din 1977 cu privire la lezarea sanatatii si integritatii fizice sau mentale a persoanelor si a art. 3 par.1 lit. a) din Conventia I de la Geneva cu privire la atingeri aduse vietii si integritatii corporale;

supunerea populatiei civile sau a persoanelor civile unui atac, cauzand pierderi de vieti omenesti precum si ranirea persoanelor civile ;

lansarea unui atac nediferentiat atingand populatia civila sau bunuri cu caracter civil contrar prevederilor art. 57, par. 2 din Protocolul Aditional I;

nerespectarea art. 17din Protocolul Aditional I cu privire la protectia acordata populatiei civile si societatilor de asistenta care executa acte umanitare;

se incalca prevederile art. 19 din Conventia I cu privire la protectia stabilimentelor sanitare deoarece atacul s-a produs asupra Comitetului International de Cruce Rosie si ale altor societati voluntare cu atributiuni similare care asigura ingrijire ranitilor si bolnavilor;

se incalca prevederile art. 34 din Conventia I cu privire la protectia bunurilor mobile si imobile ale societatilor de ajutor, prin executarea atacului asupra sediului Comitetului International de Cruce Rosie;

folosirea mijloacelor de transport sanitar (folosirea ambulantei - capcana) ca mijloc de ostilitate;

Toate aceste fapte constituie, potrivit art. 50 din Conventia I si art. 85 din Protocolul Aditional I, infractiuni grave, impotriva unor persoane sau bunuri protejate de Conventiile si Protocoalele Aditionale de la Geneva.

Referitor la acest atentat, purtatorul de cuvant al Comitetului International al Crucii Rosii, Nada Doumani, s-a declarat si el socat de acest atac declarand: 'Nu intelegem de ce poate ataca cineva Crucea Rosie. Noi operam in aceasta tara din 1980, si nu am fost niciodata implicati in politica'. [13]