Pedeapsa complicelui

Pedeapsa complicelui

Complicele se sanctioneaza potrivit criteriului normativ prevazut in dispozitia din art. 27 C. penal, cu pedeapsa prevazuta de lege pentru fapta comisa de autor.

Pentru ca pedeapsa sa fie aplicabila complicelui, trebuie sa se constate, pe de o parte, ca autorul a savarsit fapta prevazuta de lege cu intentie, iar pe de alta parte, ca complicele si-a dat contributia sa, de inlesnire sau ajutor la savarsirea faptei, tot cu intentie (participatie proprie).

Pedeapsa complicelui poate fi diversificata in aplicatia concreta tinanduse seama de contributia sa reala la savarsirea faptei prevazute de legea penala.

Se va avea in vedere modul in care complicele a inlesnit sau ajutat la savarsirea faptei; necesitatea si eficienta reala a contributiei sale; corelatia dintre sprijinul dat de el si contributia altor participanti; masura in care sprijinul material a constituit prin el insusi un sprijin moral.

In general, contributia complicelui este de o importanta si o gravitate mai redusa decat cea a instigatorului si autorului, nu sunt excluse insa cazurile in care contributia unui complice constituie evident actul cel mai important in desfasurarea activitatii prin care s-a ajuns la savarsirea faptei.

Regulile si solutiile de mai sus privitoare la pedepsirea complicelui sunt aplicabile si in cazul formelor speciale de complicitate, ca:

-instigarea la complicitate;

-complicitatea la instigare;

-complicitatea la complicitate.

In astfel de cazuri, la stabilirea pedepsei in concret se va tine seama nu numai de contributia directa a complicelui, ci si de contributia conexa a coparticipantului respectiv.

Asadar, in caz de instigare la complicitate se va avea in vedere atat contributia celui care a instigat cat si a celui care a fost determinat sa lucreze ca complice.

In cazul complicitatii la instigare se va tine seama de contributia complicelui raportata insa la contributia instigatorului care 1-a ajutat.

La fel si in caz de complicitate la complicitate, se va lua in considerare atat contributia complicelui direct, cat si aceea a complicelui indirect. Se va tine seama si de pluralitatea contributiilor. De exemplu: un instigator la complicitate poate sa fi determinat pe mai multe persoane sa devina complici; astfel, un complice direct s-a putut folosi de inlesnirea sau ajutorul mai multor complici indirecti[1]

Participantul a carui contributie consta in promisiunea de a tainui sau in promisiunea de a favoriza, facuta inainte de savarsirea faptei este sanctionat ca un complice, indiferent daca si-a tinut sau nu promisiunea si indiferent daca fapta s-a consumat sau a ramas in forma de tentativa pedepsibila. Chiar daca complicele a tainuit ulterior lucrurile sau a favorizat pe autor sau pe un alt participant, nu i se aplica decat pedeapsa de complice. Prin promisiunea sa, promitatorul a devenit complice, deci participant, ori un participant nu savarseste infractiunea de tainuire sau de favorizare in raport cu bunurile sau persoanele care privesc fapta, la a carei savarsire a participat (nu exista infractiune distincta in caz de autotainuire sau autofavorizare).

Document online: Contractul de intretinere Eseu: Conventie civila de prestari servicii

§ 5. Continutul sentintei arbitrale

Elementele pe care trebuie sa le cuprinda o sentinta arbitrala sunt expres determinate de lege. Potrivit art. 361 C. proc. civ., hotararea (sentinta) arbitrala se redacteaza in scris si trebuie sa cuprinda:

componenta nominala a tribunalului arbitrai, locul si data pronuntarii hotararii;

numele partilor, domiciliul sau resedinta lor sau, dupa caz, denumirea si sediul, numele reprezentantilor partilor, precum si al celorlalte persoane care au participat la dezbaterea litigiului;

mentionarea conventiei arbitrale in temeiul careia s-a procedat la arbitraj;

obiectul litigiului si sustinerile pe scurt ale partilor;

motivele de fapt si de drept ale hotararii, iar in cazul arbitrajului in echitate, motivele care sub acest aspect intemeiaza solutia;

dispozitivul;

semnaturile tuturor arbitrilor, sub rezerva art.

Din dispozitiile art. 361 C. proc. civ. rezulta ca hotararea arbitrala cuprinde aceleasi elemente ca si o hotarare judecatoreasca: practicaua, motivele de fapt si de drept si dispozitivul^[1]. Toate aceste elemente sunt adaptate insa la specificul procedurii arbitrale. intrucat dispozitiile art. 361 C. proc. civ. sunt deosebit de clare nu insistam asupra fiecarei conditii impuse de lege. in acest context trebuie facute, totusi, doua precizari importante:

hotararea arbitrala se redacteaza in scris, iar

motivarea este obligatorie in toate cazurile.

Legea se refera in mod general la dispozitivul hotararii arbitrale. in mod firesc, acesta trebuie sa cuprinda solutia de admitere sau de respingere a cererii arbitrale. in cazul admiterii cererii, tribunalul va trebui sa statueze asupra tuturor capetelor de cerere, precum si asupra actiunii reconventionale.

De asemenea, tribunalul arbitrai va trebui sa statueze si asupra cheltuielilor efectuate desparti. in aceasta materie, constatam si existenta unor norme procedurale specifice procedurii arbitrale. Astfel, potrivit art. alin. C. proc. civ., cheltuielile pentru organizarea si desfasurarea arbitrajului, precum si onorariile arbitrilor, cheltuielile de administrare a probelor, cheltuielile de deplasare a partilor, arbitrilor, expertilor, martorilor, se suporta potrivit intelegerii dintre parti. Drept urmare, libertatea contractuala este nestanjenita si in aceasta materie, astfel ca partile pot conveni ca toate cheltuielile sa fie avansate sau chiar suportate numai de catre una dintre parti ori sa fie suportate in mod egal.

Totusi, in lipsa unei conventii privitoare la cheltuielile arbitrale, art. 359 alin. (2) C. proc. civ. dispune ca acestea 'se suporta de partea care a pierdut litigiul, integral daca cererea de arbitrare este admisa in totalitate sau proportional cu ceea ce s-a acordat, daca cererea este admisa in parte'. Acest text face o aplicatiune a principiilor de drept comun cu privire la lichidarea cheltuielilor de judecata. Totusi trebuie remarcat ca textul nu are o redactare intru-totul conforma cu dispozitiile din dreptul comun. in aceasta privinta, notam o reglementare partiala, in art. 359 alin. (2) C. proc. civ., a principiului potrivit caruia cheltuielile de judecata se suporta in final de partea care a cazut in pretentii. intr-adevar, legea se refera cu deosebire la o singura ipoteza, aceea a admiterii totale sau partiale a cererii. Solutia este aceeasi, in virtutea aplicarii regulilor de drept comun, si in cazul in care reclamantul a cazut in pretentii.

in materia cheltuielilor arbitrale Codul de procedura civila cuprinde si unele reguli specifice procedurii arbitrale, iar majoritatea acestora se refera la posibilitatea avansarii cheltuielilor. Astfel, potrivit art. 359¹ alin. (1) C. proc. civ. 'Tribunalul arbitrai poate evalua, in mod provizoriu, cuantumul onorariilor arbitrilor si poate obliga partile sa consemneze suma respectiva prin contributie egala'. 'Totusi partile pot fi obligate si solidar la consemnarea sumei respective.

Daca paratul nu-si indeplineste o atare obligatie, in termenul stabilit de tribunalul arbitrai, reclamantul va consemna el acea suma, urmand ca prin hotararea finala sa se stabileasca cuantumul onorariilor cuvenite arbitrilor si modul de suportare a acestora de catre parti.

Tribunalul arbitrai poate obliga partile sau pe fiecare dintre ele la avansarea altor cheltuieli arbitrale, de pilda pentru efectuarea unei expertize sau pentru efectuarea unei cercetari locale.

Legea ii confera tribunalului arbitrai si dreptul de a nu da curs arbitrajului pana la consemnarea, avansarea sau plata sumelor mentionate anterior. Modalitatile de consemnare, avansare sau plata, inclusiv cuantumul onorariilor arbitrilor si al celorlalte cheltuieli arbitrale pot fi determinate, la cererea uneia dintre parti, si de instanta judecatoreasca competenta potrivit art. 342 C. proc. civ.

Plata onorariilor arbitrilor se face dupa comunicarea catre parti a hotararii arbitrale. Daca, din diferite motive, arbitrajul se intrerupe fara a se pronunta o hotarare, onorariile arbitrilor pentru activitatea depusa se reduce in mod corespunzator.

In fine, legea precizeaza ca regularizarea diferentelor in plus sau in minus se face cel mai tarziu prin hotararea arbitrala si se plateste pana la comunicarea catre parti sau pana la depunerea acestora la instanta judecatoreasca. Neplata diferentei atrage suspendarea comunicarii sau depunerii hotararii arbitrale (art. 359⁵ C. proc. civ.).

In cazul arbitrajului organizat de o institutie permanenta, taxele pentru organizarea arbitrajului, onorariile arbitrilor, precum si celelalte cheltuieli arbitrale se determina si se platesc potrivit dispozitiilor regulamentului acelei institutii.

Comunicarea sentintei arbitrale

Dupa redactarea sentintei arbitrale aceasta se va comunica partilor in termen de cel mult o luna de la data pronuntarii ei. La cererea oricareia dintre parti, tribunalul arbitrai poate elibera o dovada despre comunicarea sentintei (art. 363 C. proc. civ.).

Dupa comunicarea hotararii, in termen de 20 de zile, tribunalul arbitrai va depune dosarul cauzei la instanta judecatoreasca prevazuta de art. 342 C. proc. civ.. atasand si dovezile de comunicare a hotararii arbitrale. In cazul arbitrajului organizat de o institutie permanenta dosarul se pastreaza la acea institutie (art. 363 C. proc. civ.).

Efectele sentintei arbitrale

La efectele sentintei arbitrale se refera, in mod expres, unele dispozitii ale Codului de procedura civila. O prima dispozitie procedurala importanta este cea consacrata in art. 363 alin. (3) C. proc. civ., text potrivit caruia 'hotararea arbitrala comunicata partilor are efectele unei hotarari judecatoresti definitive'. Textul la care ne referim are semnificatia incontestabila de a asimila hotararea arbitrala cu o hotarare judecatoreasca definitiva. In pofida valorii atribuite hotararii arbitrale, prin textul amintit anterior, art. 367 alin. (1) C. proc. civ. mai adauga si faptul ca aceasta (hotararea arbitrala) 'este obligatorie'. Cu toate ca legea nu o spune in mod expres, astfel cum se procedeaza in alte legislatii^[2], hotararea arbitrala se bucura de toate atributele puterii lucrului judecat .

Dar sentinta arbitrala are si valoarea unui titlu executoriu. Pentru a avea acest efect este necesara insa investirea sentintei arbitrale cu formula executorie. Este ceea ce dispune in mod expres si rara echivoc chiar art. 368 C. proc. civ. Textul mentionat este de o claritate ce nu impune alte sublinieri: 'Hotararea arbitrala investita cu formula executorie constituie titlu executoriu si se executa silit intocmai ca si o hotarare judecatoreasca '.

Sentinta arbitrala se aduce, in general, la indeplinire de bunavoie de catre parti. De aceea, art. 367 C. proc. civ. se refera mai intai la aceasta posibilitate. Daca sentinta nu se executa de bunavoie creditorul poate solicita investirea ei cu formula executorie. incheierea de investire se pronunta de instanta prevazuta de art. 342 C. proc. civ. Cererea de investire se solutioneaza fara citarea partilor, cu exceptia cazului in care exista indoieli cu privire la regularitatea sentintei arbitrale, cand se va dispune citarea partilor [art. ¹ alin. (2) C. proc. civ.].

Indreptarea si completarea sentintei arbitrale

Art. 362 C. proc. civ. reglementeaza doua institutii procesuale distincte: indreptarea si completarea hotararii (sentintei) arbitrale. Cele doua institutii au in prezent o reglementare corespunzatoare si in dreptul comun.

La posibilitatea de indreptare a hotararii arbitrale se refera art. 362 alin. (2) C. proc. civ. Potrivit acestui text: 'Greselile materiale din textul hotararii arbitrale sau alte greseli evidente care nu schimba fondul solutiei, precum si greselile de calcul, pot fi rectificate, la cererea oricareia dintre parti, formulata in termenul prevazut de alin. (i) sau din oficiu, printr-o incheiere de indreptare '.

in esenta, institutia reglementata in textul citat nu difera de indreptarea greselilor materiale din dreptul comun, desi se pot sesiza unele nuante in norma inscrisa in art. 362 alin. (2) C. proc. civ. De la inceput poate fi sesizata si o anumita inconsecventa, ce rezida in referirea legii la posibilitatea de rectificare a greselilor materiale si la realizarea acesteia printr-o 'incheiere de indreptare'. Este evident ca este vorba de institutia indreptarii greselilor materiale.

Pe de alta parte, legea pare a sugera si o anumita distinctie, desi este vorba de aceeasi institutie procesuala, intre greselile materiale si greselile de calcul. Distinctia nu este relevanta deoarece si greselile de calcul fac parte din aceeasi categorie a greselilor materiale care legitimeaza indreptarea hotararii.

Se poate observa insa, ca reglementarea cuprinsa in textul mentionat mai sus fixeaza cu mai multa rigoare conditiile in care poate fi dispusa indreptarea unei greseli materiale. in rigoarea legii, indreptarea hotararii poate fi dispusa doar daca greselile materiale invocate sunt evidente si daca nu sunt de natura sa schimbe fondul solutiei.

Cererea de indreptare trebuie formulata de partea interesata in termen de 10 zile de la primirea hotararii. Legea nu contine nici o dispozitie privitoare la obligativitatea citarii partilor, iar in dreptul comun instanta are posibilitatea de a dispune citarea daca apreciaza ca acest lucru este necesar pentru unele 'lamuriri'. in lipsa unei dispozitii exprese s-ar putea recurge la normele dreptului comun. Cu toate acestea, in literatura de specialitate s-a aratat ca solutia ar trebui sa fie diferita . in acest sens, trebuie precizat mai intai ca hotararea de completare se da, potrivit art. 363 alin. (1) C. proc. civ., cu citarea partilor. In aceste conditii, s-a considerat ca legiuitorul a urmarit sa adopte o alta solutie in cazul indreptarii greselilor materiale. Prin urmare, o atare cerere se poate solutiona fara citarea partilor .

Asupra cererii instanta se pronunta printr-o incheiere de indreptare, care va face parte integranta din hotararea arbitrala [art. 362 alin. (3) C. proc. civ.].

Completarea hotararii reprezinta o institutie^[6] procedurala fundamental diferita, intrucat ea vizeaza remedierea unor greseli savarsite de tribunal, respectiv acoperirea unor omisiuni ale instantei arbitrale. Aceasta posibilitate este consacrata de lege pentru cazul in care tribunalul 'prin hotararea arbitrala a omis sa se pronunte ^asupra unui capat de cerere'. In dreptul comun, asemenea omisiuni nu se puteau remedia, inainte de adoptarea Ordonantei de Urgenta nr. 138/2000, decat prin intermediul recursului^[7] sau a revizuirii .

Dispozitiile legale privitoare la conditiile in care poate fi dispusa completarea hotararii arbitrale sunt de stricta interpretare si nu pot fi extinse si la situatiile in care tribunalul considera ca un capat de cerere a fost solutionat inmod gresit. Odata pronuntata hotararea tribunalul arbitrai se dezinvesteste. El poate completa hotararea doar in cazul in care constata ca a omis sa solutioneze un capat de cerere.

Completarea hotararii se poate dispune la solicitarea oricareia dintre parti. Cererea de completare se solutioneaza cu citarea partilor. Termenul de introducere a cererii de completare este de 10 zile de la data primirii hotararii.

Se poate ca in cazul savarsirii unei fapte de catre mai multe persoane sa nu se poata preciza cine a fost autor sau cine au fost autorii si cine a fost complice sau cine au fost complicii si cateodata chiar cine a fost instigator (participatia nedeterminabila).

In sistemul diversificarii pedepsei participantilor, aceasta situatie devenea insolubila fiindca legal pedeapsa autorului difera de aceea a complicilor si deci nu putea fi aplicata decat daca se cunostea precis cine este autor, astfel toti participantii erau socotiti complici si pedepsiti ca atare. In sistemul paritatii de pedeapsa, situatia aratata, a participatiei nedeterminabile, nu mai ridica problema calificarii contributiilor, fiindca instigatorii, ca si complicii, sunt sanctionati cu aceeasi pedeapsa pe care legea o prevede pentru autor. Se va tine cont de imprejurare, daca participantii nu-si pot preciza felul participatiei sau daca, dimpotriva, exista certitudinea ca ei cunosc situatia fiecaruia, dar nu vor sa o dea in vileag.

Pedeapsa complicelui, ca si a celorlalti participanti poate fi diferentiata si in functie de existenta circumstantelor personale si reale.