Participatia la anumite categorii de
infractiuni
Anumite categorii de infractiuni suporta
unele precizari cu privire la incidenta participatiei sub
aspectul laturii lor obiective sau subiective. In general se considera
ca, din punct de vedere obiectiv toate infractiunile (simple,
complexe, materiale, formale etc.) admit participatia. Din punct de vedere
subiectiv infractiunile intentionate admit participatia
propriu-zisa, iar celelalte fapte admit participatia improprie.
Infractiunile
continuate reprezinta
o pluralitate de acte, care prezinta fiecare in parte continutul
aceleiasi infractiuni, savarsite la diferite intervale de
timp dar in baza aceleiasi rezolutii infractionale.
Participatia este posibila fie la unul din actele care compun
infractiunea, fie la toate actele. Participantul care a contribuit doar la
unul din actele componente nu va fi considerat participant la intreaga
infractiune ci doar la acele activitati la care si-a adus o
contributie efectiva. O asemenea concluzie se intemeiaza pe
autonomia actelor componente ale infractiunii continuate. Participarea la
toate actele infractiunii reprezinta participatie la
infractiunea insasi, de aceea in persoana participantului
trebuie indeplinite toate conditiile acestui tip de infractiune. In
sens contrar se opineaza ca faptuitorul va fi considerat
participant, chiar daca a cooperat la o singura actiune, in
ipoteza in care a cunoscut ca actiunea se va repeta sau este
repetata. Participantul va raspunde insa numai pentru
actiunile la care a contribuit efectiv.
Infractiunile
de obicei sunt
alcatuite din acte care, privite izolat, nu sunt incriminate de lege, dar
care devin pedepsibile in momentul in care sunt repetate de un anumit
numar de ori suficient pentru a rezulta obisnuinta, obiceiul de
a le comite (de exemplu cersetoria). Potrivit unei opinii
participatia este posibila numai daca participantul a contribuit
la un numar suficient de acte repetate ale autorului din care sa
rezulte o deprindere sau indeletnicire in a le comite.
Intr-o alta opinie se sustine ca, daca participantul a
stiut ca autorul savarseste o infractiune de
obicei, contributia sa la un singur act al autorului reprezinta
participatie la intreaga infractiune, caci latura
subiectiva a faptei participantului ii atribuie acesteia caracter
infractional. Instigarea poate fi insa intotdeauna generala, caz
in care nu trebuie sa se constate ca ea a avut loc pentru fiecare act
in parte (de exemplu instigarea la o viata traita din
cersit).
Infractiunile
praeterintentionate
au o latura subiectiva complexa, ce se caracterizeaza prin
intentie fata de rezultatul specific al infractiunii de
baza, dorite de faptuitor, si culpa fata de un
rezultat mai grav, neurmarit de faptuitor, dar care totusi se
produce din diferite motive. In cazul infractiunilor
praeterintentionate, pentru a exista participatie propriu-zisa
trebuie indeplinite urmatoarele conditii: exista o
vointa comuna a tuturor participantilor de a efectua
aceeasi fapta; fiecare participant a conceput ca probabil sau posibil
un rezultat ilicit in reprezentarea finalitatii firesti a faptei
lor; fiecare participant a acceptat sa efectueze actul chiar cu riscul
realizarii acestui rezultat. Desi s-a sustinut ca
infractiunile praeterintentionate nu pot fi comise in
participatie propriu-zisa, opinia majoritara este aceea ca
participatia este posibila, atat sub forma instigarii cat
si sub cea a complicitatii, daca se dovedeste ca
instigatorii si complicii, in raport cu rezultatul mai grav al faptei, au
avut aceeasi pozitie subiectiva ca si autorul.
Se sustine, de asemenea, si ca, in cazul in care infractorii au
actionat concomitent cu acte de executare, coautoratul este posibil la
actul initial intentionat, insa pentru rezultatul mai grav,
produs din culpa cu neprevedere nu mai exista legatura
subiectiva, conditie a participatiei, astfel ca fiecare
faptuitor va raspunde in calitate de autor al infractiunii
praeterintentionate.
La data de 10 decembrie 1948,
Adunarea Generala a ONU a adoptat si proclamat "Declaratia
universala a drepturilor omului". In articolul 3 din declaratie se
arata ca "orice om are dreptul la viata, libertate si
inviolabilitatea persoanei", iar in Pactul cu privire la drepturile civile
si politice se prevede in art.6, ca "Dreptul la viata este
inerent persoanei umane. Acest drept trebuie ocrotit prin lege. Nimeni nu poate
fi privat de viata sa in mod arbitrar". Acest drept figureaza si
in alte documente internationale importante si anume, in
"Conventia europeana pentru protectia drepturilor omului si libertatilor
fundamentale". Constitutia Romaniei , adoptata in 1991
reglementeaza si garanteaza dreptul la viata in
art.22.
Viata umana este ocrotita de legea penala intr-un
cadru mai larg, acela al ocrotirii persoanei si a principalelor atribute
ale acesteia: viata, integritatea fizica si psihica,
sanatatea, libertatea, inviolabilitatea vietii sexuale, onoarea.
Fiecare din aceste insusiri ale persoanei constituie valori pe care statul
de drept are menirea si
obligatia sa le ocroteasca, sa le asigure existenta
si dezvoltarea . Aceste valori nu reprezinta realitati
izolate, ci au o importanta sociala; in jurul si pe baza
lor se formeaza, se desfasoara si se dezvolta relatii
interumane, conferind acestor valori caracterul de valori sociale .
Ansamblul faptelor care aduc atingere valorilor sociale mentionate
au fost incriminate in legea penala, in Titlul I
din Codul penal sub denumirea de "Crime si delicte contra persoanei".Infractiunile
de omisiune presupun
neindeplinirea unei activitati atunci cand exista obligatia
legala de a actiona in sensul indeplinirii ei (de exemplu, provocarea
unei catastrofe pe caile ferate prin omisiunea impiegatului de
miscare de a schimba macazul). La aceste infractiuni se admite unanim
ca este posibila instigarea, iar complicitatea numai sub forma
contributiilor morale care constau in contributii la realizarea
laturii subiective a infractiunii, adica la luarea, intarirea
si dinamizarea hotararii de a o comite. Este insa
controversata posibilitatea participatiei sub forma coautoratului,
existand opinii pentru si impotriva acestei forme de participatie la
infractiunile de omisiune.
