Organizarea sociala a geto-dacilor in epoca prestatala (gentilica)

Stramosii nostri, geto-dacii, dupa cum afirma parintele istoriei, Herodot, apartineau etniei tracilor, iar tracii erau etnia cea mai numeroasa dupa cea indiana si daca nu s-ar fi  lasat antrenati in lupte interne ar fi fost de neinfrant.

Aria de extindere a acestei etnii ajungea, in nord, pana la mlastinile Pripetului (in Polonia de astazi), in sud, pana la Marea Egee, in vest, pana la Dunarea panonica (in Ungaria de astazi), iar in est pana la fluviul Bug.

Din ramurile ce au apartinut acestei etnii, geto-dacii s-au remarcat prin importante realizari pe plan politic, economic, cultural. Prezenta constanta a geto-dacilor in spatiul carpato-danubiano-pontic este atestata inca din prima jumatate a mileniului I i. e. n. Autorii greci ii desemnau pe stramosii nostri prin termenul de geti, iar romanii le spuneau daci. Unii autori afirma ca dacii traiau in zona intracarpatica, iar getii in zona extracarpatica. Dar Strabo afirma ca getii si dacii vorbesc aceeasi limba si sunt acelasi popor. Acestea sunt ratiunile pentru care istoriografia moderna ii denumeste pe stramosii nostri geto-daci.

Izvoarele latine si grecesti ne-au transmis informatii pretioase privind modul de viata a geto-dacilor, cu privire la sistemul de conducere sociala, precum si cu privire la nivelul de dezvoltare economica atins. Spre exemplu, Herodot, in Istoriile sale ne descrie amanuntit expeditia intreprinsa de catre regele Darius I al persilor, in incercarea de a-i supune pe sciti. Armata persana inainta prin partea vestica a Pontului Euxin (Dobrogea de astazi) pentru a trece Dunarea. In calea lor toate triburile trace s-au supus, cu exceptia getilor, care, desi au opus o rezistenta indaratnica, fura supusi de indata, cu toate ca sunt cei mai viteji si drepti dintre traci.

Arrian si Strabo ne infatiseaza campania lui Alexandru cel Mare in nordul Dunarii din anul 335 i. e. n. Aceste relatari sunt demne de incredere, intrucat se intemeiaza pe insemnarile facute la fata locului de catre unul dintre generalii lui Alexandru, Ptolemeu al lui Lagos, care a fondat in Egipt dinastia Lagizilor. Din aceste insemnari rezulta ca falanga macedoneana a inaintat cu dificultate prin nesfarsite lanuri de grau, a avut de infruntat o armata - circa 4000 de calareti si 10000 de pedestrasi - , a ocupat un oras intarit in care se afla o populatie foarte numeroasa si in care au fost descoperite podoabe de mare pret, care au fost ulterior transportate in sudul Dunarii de doi generali ai lui Alexandru cel Mare.

Diodor din Sicilia, Pausanias si Polyainos ne prezinta conflictul dintre Lisimah si Dromihete, regele getilor. Din relatrari rezulta ca acest conflict s-a declansat in jurul anului 300 i. e. n. Acest conflict a durat pana in jurul anului 292 i. e. n. si s-a finalizat cu infrangerea macedonenilor, ocazie cu care Lisimah a fost luat prizonier. Atunci, ostenii lui Dromihete au cerut ca Lisimah sa fie ucis, intrucat, spuneau ei, ostenii care isi primejduiesc viata in lupta au dreptul sa decida in toate privintele. Dar Dromihete a avut un alt punct de vedere, sustinand ca este mai bine ca Lisimah sa fie eliberat, opinie ce a fost insusita de catre ostenii regelui Dromihete.

Mentionam si relatarile lui Justinus cu privire la conflictul dintre getii regelui Oroles si bastarni, care s-a derulat in secolul III i. e. n. Intr-o batalie, getii au fost invinsi de catre bastarni. Cu aceasta ocazie, Oroles i-a pedepsit pe ostenii sai obligandu-i sa fie servitorii femeilor lor pana cand i-au invins pe bastarni intr-o noua lupta. De asemenea, este mentionata si inscriptia de la Histria, care mentioneaza ca in secolul III i. e. n. regii geti Zalmodegikos si Rhemaxos exercitau  o autoritate de necontestat asupra cetatilor grecesti din Pont. In fine, Pompeius Trogus ne vorbeste despre incrementa dacorum per Rubobostem regem (intarirea puterii dacilor undeva in Transilvania sub puterea regelui Rubobostes). Aceste relatari ne fac sa constatam ca in epoca prestatala - inainte de secolul I i. e. n. - geto-dacii erau un popor statornic, care promova pe scara larga culturile agricole (ex - lanurile nesfarsite de grau), inaltau constructii civile si publice de mari proportii, dispuneau de armate puternice bine echipate; de asemenea, productia de marfuri si economia de schimb au cunoscut o dezvoltare nemaiintalnita la alte popoare trace de atunci. Conducerea politica era exercitata prin forme fara caracter statal, in sistemul democratiei militare, sistem caracterizat prin faptul ca toate hotararile cu privire la destinul comunitatii erau adoptate de poporul inarmat. Totusi, sunt unele indicii din care rezulta ca atunci, in special dupa secolul al IV-lea i. e. n., apar primii germeni ai organizarii statelor, caci se observa autoritatea pe care o exercitau regii geti asupra poporului, cum ar fi cazul lui Dromihete.

In aceasta perioada, viata sociala a fost reglementata prin norme fara caracter juridic (obiceiuri nejuridice), pentru ca aceste norme nu erau impuse printr-un aparat de constragere, ci erau respectate de buna-voie. Izvoarele istorice ne-au transmis informatii cu privire la obiceiurile practicate in viata de familie, stapanirea bunurilor, incheierea conventiilor, solutionarea litigiilor. Multe dintre aceste obiceiuri vor fi ulterior regasite intr-o noua forma in Evul Mediu romanesc, fenomen de natura a confirma continuitatea romanilor.

In virtutea acestor obiceiuri fara caracter juridic ale geto-dacilor, asa cum ne arata Herodot, la moartea sefului de familie fiii de familie aveau dreptul sa ceara iesirea din indiviziune. De aici rezulta ca in epoca prestatala aparuse stapanirea individuala asupra bunurilor, ca o prima etapa in procesul formarii proprietatii private.

Exista si informatii cu privire la faptul ca la geto-daci furtul era considerat infractiunea cea mai grava.

Alte izvoare vorbesc despre conventiile dintre parti, imbracate in forma juramintelor religioase. Herodot este cel care ne relateaza modul de incheiere a conventiilor, in virtutea unui ritual extrem de complicat. Astfel partile turnau vin intr-un vas de lut, se crestau cu un cutit si picurau din sangele lor in acel vin, muiau apoi armele lor in acel vin (o barda, o sulita, sagetile), rosteau juraminte religioase, dupa care beau vinul din vasul de lut.

Sugestive sunt si informatiile primite tot de la Herodot, cu privire la obiceiul juramintelor pe vetrele regale (juramantul pe zeitatile palatului regal), ritual regasit in Evul Mediu cu functie procesuala de aceasta data. In ipoteza in care regele se imbolnavea, erau chemati trei ghicitori dintre cei mai de vaza. Ei hotarau cine a jurat stramb pe vetrele palatului regal, lucru care a condus la imbolnavirea regelui. Cel descoperit era adus in fata regelui. Daca recunostea fapta imputata, acesta era decapitat. Daca nu confirma acuzatiile, era adus un numar dublu de ghicitori. Daca acestia confirmau decizia primilor, vinovatul era decapitat, averea acestuia era confiscata si atribuita primilor trei ghicitori. Daca cei sase ghicitori infirmau parerea primilor trei, erau adusi doisprezece ghicitori. Daca doua randuri de ghicitori, consecutiv, confirmau nevinovatia "inculpatului", primii trei ghicitori urmau a fi decapitati.

Alte texte privesc relatiile din sanul familiei, autoritatea barbatului asupra femeii. Se afirma de catre unii autori, ce analizau o perioada mai veche, ca geto-dacii cunosteau poligamia. Alti autori, care se refereau la o perioada mai apropiata, afirmau ca geto-dacii cunosteau monogamia.

De asemenea, Aristotel spune ca la agatarsi (se pare ca acestia traiau in zona Muntilor Apuseni) obiceiurile care guvernau viata sociala erau invatate pe de rost si cantate, in semn de afectiune fata de ele.