Organizarea de stat a Transilvaniei in perioada principatului dependent de Austria (1683-1848)

Organizarea de stat a Transilvaniei in perioada principatului dependent de Austria (1683-1848)

In perioada 1683-1848, Transilvania a fost organizata ca principat dependent de Austria. Aceasta a fost consecinta infrangerii Turciei din anul 1683 la asediul Vienei, imprejurari in care Transilvania a fost ocupata de catre trupele habsburgice si declarata vasala Austriei. Dependenta Transilvaniei fata de Imperiul Habsburgic a fost consfintita prin Diploma leopoldina din 1691, care a ramas in vigoare pana la 1848.

Prin Diploma leopoldina, imparatul Austriei isi asuma obligatia de a respecta legile si institutiile Transilvaniei. Aceasta diploma a fost recunoscuta pe plan international prin Tratatul de la Carlowitz (1699).

Transilvania a fost organizata in forma principatului pana in anul 1765, cand a fost declarata Mare principat, precizandu-se ca nu este supusa vreunui regat si ca se va conduce dupa legile sale, avand institutii proprii. Dependenta Transilvaniei fata de Austria a durat pana in anul 1867, iar de la aceasta data si pana in anul 1918 a fost incorporata Ungariei, care, la randul sau, facea parte din Imperiul Austro-ungar.

Dieta convocata la Fagaras in anul 1688 a acceptat dependenta Transilvaniei fata de Austria, cu conditia ca principele sa fie ales potrivit vechilor reglementari.

Prin Diploma leopoldina, principele Transilvaniei a fost recunoscut ca vasal al imparatului Leopold I. In ciuda acestor prevederi, in anul 1699 Mihai Apaffy al II-lea fost constrans sa renunte la drepturile sale, iar Dieta l-a recunoscut ca principe al Transilvaniei pe imparatul Austriei. Pe aceasta cale s-a realizat uniunea personala dintre Austria si Transilvania.

In anul 1722, Dieta a aprobat Pragmatica sanctiune, prin care au fost abrogate vechile reglementari cu privire la alegerea principelui. S-a stabilit ca titlul de principe al Transilvaniei urma sa fie dobandit conform regulilor care guvernau succesiunea la tronul Austriei.

In anul 1765, Transilvania a fost proclamata Mare Principat, astfel ca imparatul Austriei a devenit si mare principe al Transilvaniei, promovand o politica de centralizare a puterii.

In calitate de principe si apoi de mare principe, imparatul exercita conducerea centrala, ii numea pe inaltii functionari, incheia tratate internationale in numele Transilvaniei, numea ambasadorii Transilvaniei si exercita tutela asupra bisericii. Pentru exercitarea efectiva a acestor atributii in cadrul Cancelariei aulice de la Viena s-a creat o Camera aulica transilvana, care functiona separat de aceea a Ungariei.

Pe de alta parte, in Transilvania exista si un guvern local, numit Guberniu, in fruntea caruia se afla guvernatorul ales de catre Dieta si confirmat de catre imparat. Din Guberniu mai faceau parte comandantul general al armatei, cancelarul, tezaurarul, presedintele staturilor si un organ colectiv, numit Concilium duodecemvirale. Activitatea Guberniului era supravegheata de Cancelaria aulica de la Viena.

Tot la nivel central functiona Comisariatul provincial, care avea atributiuni fiscale, Revizoratul de carti penbtru cenzura, Directia de edile, Congresul medicinal si Tabla justitiara, ca instanta de apel.

In anul 1790, Dieta a legiferat din nou statutul autonom al Transilvaniei in care s-a precizat ca, la urcarea pe tron, marele principe trebuie sa recunoasca expres printr-un rescript imperial drepturile Transilvaniei, asa cum au fost ele formulate prin Diploma leopoldina.

In perioada de referinta, Dieta Transilvaniei a continuat sa functioneze, dar au fost perioade in care lucrarile acesteia nu au mai fost convocate decenii de-a randul de catre principe, intrucat, pe de o parte, Dieta se opunea imixtiunii principelui in treburile Transilvaniei, iar, pe de alta parte, Dieta refuza in mod sistematic sa promoveze acele diplome imperiale care veneau in sprijinul iobagilor si natiunii romane.

Trebuie totusi mentionate hotararile Dietei din perioada 1790-1794, in care s-a subliniat ca Transilvania este un stat de sine statator, distinct de Ungaria, si ca habsburgii nu au dreptul sa ia nici o masura prin care sa vizeze unirea Transilvaniei cu Ungaria.

Organizarea fiscala a pastrat unele elemente ale sistemului anterior, dar a introdus si unele elemente noi.

Cele mai semnificative reforme in domeniu au fost realizate de catre Iosif al II-lea, care:

- a trecut bunurile bisericii in administrarea statului;

- a incercat sa ii supuna pe nobili la plata impozitului;

- a facut distinctie intre obligatiile fata de nobili si obligatiile fata de stat;

- a impus un impozit pe avere si unul pe persoana, diferit de la o categorie sociala la alta.

In ceea ce priveste organizarea armatei, in perioada pe care o analizam, in Transilvania se aflau:

- trupe imperiale, aflate sub comanda unui general austriac;

- trupe locale, conduse de catre un comandant general.

In aceasta epoca au fost create regimentele de granita, formate din romani si secui. Armata romaneasca de granita era formata din doua regimente, cu resedinta la Orlat si la Nasaud. Teritoriile pe care se aflau aceste regimente constituiau districte militare de granita, in care se aplica o legislatie speciala, nu numai pe plan militar, ci si pe plan civil, bucurandu-se de o larga autonomie.

In ceea ce priveste organizarea bisericii, habsburgii au folosit din plin propaganda religioasa pentru a-si consolida dominatia in Transilvania.

La inceputul acestei perioade s-a infaptuit unirea unei parti a bisericii ortodoxe cu biserica catolica. Initiativa a apartinut imparatului Leopold, intrucat prin reforma religioasa marea majoritate a catolicilor din Transilvania au devenit reformati. In acelasi timp, in Austria predominau catolicii, incat imparatul Leopold isi vedea slabita pozitia ideologica in Transilvania.

Romanii din Transilvania, care constituiau majoritatea populatiei, vedeau in biserica ortodoxa, in traditiile lor religioase, puternice arme de aparare a identitatii nationale. De aceea, profitand de situatia deosebit de grea in care se aflau romanii, inclusiv preotii lor, imparatul le-a propus sa treaca la catolicism sub forma indirecta a "unirii" bisericii ortodoxe cu Roma. In vederea atingerii acestui scop, s-a promis romanilor ca biserica unita va fi recunoscuta de catre stat si ca preotii uniti se vor bucura de avantajele catolicilor. Fata de aceste promisiuni, o parte din clericii romani, in frunte cu episcopii Teofil si Atanasie Anghel, au hotarat, dupa mai multe intruniri, in octombrie 1698, unirea cu Roma.

Ca urmare, imparatul Leopold a emis, in anul 1701, o diploma prin care li se recunostea romanilor uniti cu catolicii toate avantajele promise. Dar aceasta diploma imperiala a fost respinsa de catre Dieta Transilvaniei, incat situatia unitilor nu s-a schimbat cu nimic.

In ciuda atitudinii potrivnice a Dietei, de dispret, manifestata fata de romani, fruntasii bisericii unite, intre care se remarca figura de mare patriot a lui Ioan Inochentie Micu Klein, au luptat fara preget pentru recunoasterea drepturilor promise si, in primul rand, pentru recunoasterea oficiala a natiunii romane.

Este important de subliniat faptul ca unirea bisericii ortodoxe cu Roma nu a fost aceptata de marea majoritate a preotilor si credinciosilor romani, motiv pentru care au fost supusi unei prigoane sistematice. Asa se explica faptul ca pana la 1761 ortodocsii nu au avut un episcop. Abia in acest an s-a admis alegerea unui episcop, dar nu roman, ci sarb - Sava Brancovici. Abia in anul 1809 a fost ales ca episcop al bisericii ortodoxe din Transilvania romanul Vasile Moga.