Normele Organizatiei Internationale a Muncii

Normele Organizatiei Internationale a Muncii

1.Scurt istoric: principiile si obiectivele Organizatiei Internationale a Muncii. In urma primului razboi mondial, prin Tratatul de pace de la Versailles, fostele state beligerante au hotarat crearea unei institutii specializate care sa se ocupe de problemele muncii si securitatii sociale. Asa s-a nascut Organizatia Internationala a Muncii (O.I.M.).

Prima sesiune a Conferintei Internationale a Muncii, organul suprem al O.I.M. a avut loc la Washington in luna octombrie 1919, ocazie cu care a fost ales directorul primului Birou International al Muncii .

Intre cele doua razboaie mondiale, Organizatia Internationala a Muncii, ca institutie autonoma in sanul Societatii Natiunilor, a actionat, printre altele, pentru: promovarea zilei de munca de 8 ore, reducerea somajului, crearea sistemului securitatii sociale, protectia maternitatii, imbunatatirea conditiilor de munca a femeilor si tinerilor.

La Philadelphia, in anul 1944, Conferinta Internationala a Muncii a completat Constitutia O.I.M., definindu-se mai precis scopurile si obiectivele organizatiei. Textul adoptat cu aceasta ocazie poarta denumirea de ,,Declaratia de la Philadelphia".

Principiile fundamentale care stau la baza Organizatiei Internationale a Muncii, sunt, potrivit Declaratiei de la Philadelphia urmatoarele:

- munca nu este o marfa;

- libertatea de expresie si asociere este o conditie indispensabil[ a unui progres continuu;

- saracia, acolo unde exista, constituie un pericol pentru prosperitatea tuturor;

- lupta contra mizeriei trebuie dusa cu energie in sanul fiecarei natiuni si prin efort international continuu si concertat; reprezentantii muncitorilor si patronilor trebuie sa coopereze, in acest sens, pe picior de egalitate cu acela al guvernelor, participand la discutii si la decizii cu caracter democratic in vederea promovarii binelui comun.

Declaratia de la Philadelphia enunta scopul politicii si programelor de actiune nationale si internationale si anume: orice fiinta umana, indiferent de rasa, credinta, sex are dreptul de a actiona pentru progresul sau material si pentru dezvoltarea spirituala in libertate si demnitate, in securitate economica, asigurandu-i-se egalitatea sanselor.

Organizatia Internationala a Muncii, potrivit declaratiei, are obligatia solemna de a sprijini natiunile lumii pentru elaborarea de programe proprii vizand:

- cresterea nivelului de viata;

- posibilitatea lucratorilor de a ocupa functii in care sa dea toata masura abilitatii si cunostintelor lor si care sa le creeze satisfactie, astfel incat sa contribuie la bunastarea comuna;

- asigurarea pentru cei interesati a posibilitatii de formare profesionala;

- posibilitatea tuturor de a participa in mod echitabil la rezultatele muncii in materie de salarii si alte castiguri;

- recunoasterea efectiva a dreptului de negociere colectiva si cooperarea patronilor si salariatilor pentru inbunatatirea continua a organizarii productiei, precum si colaborarea acestora in elaborarea si aplicarea politicii sociale si economice;

- extinderea masurilor de securitate sociala in vederea asigurarii unui venit de baza pentru toti cei care au nevoie de protectie, precum si pentru asigurarea unei ingrijiri medicale complete;

- o protectie adecvata a vietii si sanatatii salariatilor in toate activitatile;

- protectia minorilor, a femeilor gravide si a celor care alapteaza;

- un nivel adecvat de alimentatie, de locuit si mijloace de recreere si cultura;

- garantarea de sanse egale in domeniul educativ si profesional .

In atributiile Organizatiei Internationale a Muncii intra urmatoarele activitati:

- elaborarea de norme internationale pentru imbunatatirea conditiilor de munca si viata ale salariatilor (conventii si recomandari);

- acordarea de asistenta tehnica tarilor membre in domeniul muncii si securitatii protectiei sociale;

- pregatirea de personal in diferite domenii;

- finantarea unor cursuri de pregatire profesionala cu participare internationala;

- organizarea de simpozioane si congrese internationale pe probleme specifice organizatiei;

- elaborarea de studii si cercetari, sintetizarea si difuzarea legislatiei in domeniul muncii si a altor materiale care privesc experienta tarilor membre din domeniul sau de activitate;

- supravegherea aplicarii si respectarii conventiilor si pactelor internationale privind drepturile omului in domeniile muncii, social si al libertatii de asociere in sindicate.

2. Componenta Organizatiei Internationale a Muncii. Principiul tripartismului.

In conformitate cu prevederile Constitutiei, Organizatiei Internationale a Muncii, calitatea de membru al acestei organizatii se dobandeste astfel:

a) sunt membre de drept statele care faceau parte din O.I.M. la data de 1 noiembrie 1945;

b) devin membre, fara nici o alta formalitate, orice alte state, membre ale Organizatiei Natiunilor Unite, cu conditia formularii unei cereri de admitere si a declaratiei de acceptare a obligatiilor ce decurg din Constitutie ;

c) devin membre si statele care nu fac parte din Organizatia Natiunilor Unite cu conditia ca cererea lor de admitere sa fie acceptata de Conferinta cu o majoritate de 2/3 a delegatilor prezenti .

Importanta deosebita a Organizatiei Internationale a Muncii este relevata si de numarul mare al statelor membre. La cea de a 80-a sesiune a O.I.M. (iunie 1993) acest numar era de 162[5]. Pentru a evidentia mai bine evolutia (numerica) a acestei organizatii amintim ca la crearea sa, in 1919, au devenit membre 42 de state; in anul 1948 aveau aceasta calitate 58 de state, iar in anul 1990, 150 de state.

Organizatia Internationala a Muncii este una dintre cele mai viabile si prestigioase institutii internationale cu o activitate extrem de bogata. Secretul succesului ei consta, in primul rand, in structura sa tripartita. Aceasta inseamna ca la lucrarile sale participa, din fiecare tara, doi reprezentanti ai guvernului si cate un delegat din partea sindicatelor si al patronilor, potrivit formulei 2-1-1[6].

Principiul tripartismului isi gaseste aplicarea in compunerea tuturor organelor, inclusiv a Conferintei Internationale a Muncii - organul suprem - ca si a celor mai multe comisii ale organizatiei.

Prin instituirea tripartismului s-a urmarit ca la opera de legiferare internationala in materia dreptului muncii sa participe toti factorii interesati in reglementarea raporturilor de munca, adica, nu numai statele, ci si salariatii si patronii. Acest sistem creeaza totodata premisele acceptarii aplicarii pe plan national a normelor Organizatiei Internationale a Muncii.

Interesant este ca votarea conventiilor, recomandarilor si a celorlalte documente se face individual si nu pe delegatii statale; asadar fiecare reprezentant are un vot, iar numaratoarea se face prin insumarea voturilor individual exprimate.

3.Organele de lucru ale O.I.M. Organizatia Internationala a Muncii cuprinde adunarea generala - Conferinta Internationala a Muncii -, un consiliu executiv - Consiliul de administratie - si un secretariat permanent Biroul Interntional al Muncii. Alte organe de lucru sunt conferintele regionale, diferitele comisii si reuniunile de experti.

a) Conferinta Internationala a Muncii este organul suprem. Atributiile sale principale sunt: elaboreaza normele internationale de munca si controleaza aplicarea acestora; adopta rezolutii care orienteaza politica generala a organizatiei si activitatile acesteia; decide admiterea de noi membri; alege Consiliul de administratie; voteaza bugetul organizatiei.

Conferinta Internationala a Muncii se compune din ansamblul delegatiilor statelor membre, potrivit principiului reprezentarii tripartite; ea se intruneste in sesiuni ori de cate ori este nevoie, dar cel putin o data pe an (de regula, in luna iunie). Conferinta are un presedinte si un prim-vicepresedinte alesi dintre reprezentantii guvernamentali si doi vicepresedinti alesi din randul reprezentantilor salariatilor si al patronilor. Presedintele, prim-vicepresedintele si cei doi vicepresedinti, impreuna cu directorul general al Biroului International al Muncii, formeaza biroul Conferintei.

Conferinta desemneaza, la fiecare sesiune, comisii pentru examinarea prealabila a problemelor supuse votului ei, o comisie de aplicare a conventiilor si recomandarilor, o comisie de rezolutii si un comitet de redactare, insarcinat sa stabileasca, pe baza hotararilor adoptate, textul final al conventiilor si recomandarilor. Si aceste comisii au o structura tripartita.

Patru mari organizatii sindicale internationale si anume Confederatia internationala a sindicatelor libere  (C.I.S.L), Confederatia mondiala a muncii (C.M.M.), Federatia sindicala mondiala (F.S.M) si Organizatia Unitatii sindicale africane (O.U.S.A), au statut de observator la Organizatia internationala a Muncii. Aceasta le da dreptul sa participe la orice conferinta si reuniune a celorlalte organe de conducere, dar nu au drept de vot.

b) Consiliul de administratie este organul executiv al Organizatiei internationale a Muncii, care conduce activitatea acesteia intre doua conferinte. El se reuneste in mod normal de trei ori pe an.

Consiliul de administratie, la fel ca si conferinta, este de natura tripartita. La inceputul anului 1993 era alcatuit din 56 de membri, din care 28 reprezentand guvernele si cate 14 reprezentand organizatiile salariatilor si ale patronilor. Din cele 28 de locuri ale membrilor guvernamentali, 10 sunt rezervate statelor cele mai dezvoltate din punct de vedere industrial. Conform art.7 din Constitutie, ceilalti 18 reprezentanti guvernamentali, ca si reprezentantii salariatilor si patronilor sunt alesi pe timp de 3 ani de la conferinta. Astfel, delegatii guvernamentali aleg 18 membri titulari in Consiliul de administratie si 18 adjuncti, delegatii salariatilor aleg 14 membri titulari si 14 adjuncti si tot la fel delegatii patronilor.

Potrivit principiului rotatiei, Romania a fost aleasa membra in grupul guvernamental pentru perioada 1990-1993.

Printre atributiile Consiliului de administratie enumeram:

- intocmeste ordinea de zi a Conferintei si a celorlate reuniuni ale Organizatiei Internationale a Muncii;

- tine evidenta actelor adoptate si ia masuri pentru aplicarea lor;

- numeste directorul general al Biroului International al Muncii;

- controleaza aplicarea normelor internationale ale muncii. In acest sens au fost instituite: Comisia de experti pentru aplicarea conventiilor si recomandarilor; Comisia de investigatie si de conciliere in materia libertatii sindicale si Comitetul libertatii sindicale.

c) Biroul International al Muncii este secretariatul permanent al Organizatiei; are sediul la Geneva.

In structura biroului intra directorul general; 3 directori generali adjuncti; 7 subdirectori generali; mai multe departamente.

Atributiile Biroului International al Muncii sunt urmatoarele[7]:

- elaboreaza documentele si rapoartele pentru conferintele si reuniunile organizatiei si realizeaza lucrarile de secretariat pentru acestea;

- recruteaza experti in cooperarea tehnica si stabileste directivele pentru programele de cooperare tehnica in lumea intreaga;

- intreprinde lucrari de cercetare si desfasoara activitati educative;

- aduna informatii si diverse situatii statistice din toate tarile lumii care privesc munca;

- publica o gama larga de lucrari si de periodice specializate cu privire la munca si problemele sociale;

- sprijina guvernele statelor membre, organizatiile patronilor si ale salariatilor pe probleme ce fac obiectul sau de activitate. In acest sens, au fost create mai multe birouri regionale in diferite parti ale lumii.

d) Alte organe .In cadrul Organizatiei Internationale a Muncii mai functioneaza conferinte regionale, congrese sau conferinte tehnice, comitete si comisii, reuniuni de experti pe diferite probleme. O importanta deosebita are comisia de experti pentru aplicarea conventiilor si recomandarilor adoptate de organizatie.

4.Competenta Organizatiei Internationale a Muncii

Cand ne referim la competenta Organizatiei Internationale a Muncii avem in vedere atat competenta materiala - ratione materiae - cat si competenta personala - ratione personae.

Privind competenta materiala, s-au pus anumite probleme in primii ani dupa infiintarea organizatiei. In perioada 1922-1932, Curtea Permanenta de Justitie Internationala de la Haga a fost solicitata sa se pronunte prin mai multe avize consultative asupra interpretarii ce trebuie data textelor Constitutiei, in ce priveste indrituirea noii organizatii de a se ocupa de reglementarea unor anumite raporturi, altele decat relatiile decurgand din prestarea muncii manuale in industrie.

Mergand pe linia unei interpretari extensive, intemeiata, pe termeni foarte generali si comprehensivi folositi in preambulul Constitutiei, organul de jurisdictie internationala a statuat, rand pe rand, asupra competentei Organizatiei Internationale a Muncii in materie de reglementare a raporturilor de munca in agricultura[8], de limitare sau de interzicere a unor mijloace si metode de productie vatamatoare sanatatii muncitorilor , de reglementare a muncii de noapte a femeilor care ocupa functii de supraveghere sau de directie etc. Concluzia desprinsa din aceste avize, statornicita de atunci in practica Organizatiei Internationale a Muncii - a fost competenta generala a acesteia in materie sociala, de munca. Declaratia de la Philadelphia a confirmat aceasta concluzie prin conceptia cuprinzatoare ce se degaja din principiile generale pe care le-a formulat, in locul celor enuntate, in anul 1919, in Tratatul de la Versailles.

In lumina acestor principii generale, competenta ratione materiae a Organizatiei Internationale a Muncii nu se limiteaza la conditiile de munca, ci cuprinde si conditiile de viata in general[11].

Competenta ratione personae priveste atat pe muncitorii manuali, cat si pe cei intelectuali, in temeiul principiului unitatii muncii, pe cei ce muncesc in calitate de salariati, dar si de lucratorii independenti (mici agricultori, meseriasi, liber profesionisti), precum si pe cooperatori[12], atat pe lucratorii din sectorul privat, cat si pe cei din sectorul public, inclusiv pe functionarii publici . De asemenea, ea priveste anumite categorii de populatie, independent de existenta relatiilor de munca, sau chiar cand aceste relatii s-au stabilit, de pilda in cazul emigrantilor, ucenicilor, copiilor, somerilor etc. Uneori, chiar aceasta competenta se extinde, cel putin sub unele aspecte, asupra ansamblului populatiei unei tari sau regiuni .

Organizatia Internationala a Muncii si-a extins competenta asupra unor probleme de politica economica si sociala[15], asupra unora din libertatile publice (de exeplu, libertatea sindicala ), asupra unor materii ale dreptului penal (de exemplu, regimul muncii fortate) , asupra unor probleme familiale (de exemplu, privind muncitorii avand responsabilitati familiale) .

5.Continutul normelor Organizatiei Internationale a Muncii. Pana in anul 1994, O.I.M. a adoptat 175 de conventii si 182 de recomandari, prin care a reglementat cele mai insemnate aspecte din domeniul muncii si din domeniul social.

Desi Constitutia O.I.M. permite adoptarea, in aceeasi problema, atat a unei conventii, cat si a unei recomandari[19], cele doua categorii de norme se deosebesc intre ele.

Marea deosebire dintre o conventie si o recomandare consta in aceea ca prima este supusa ratificarii, ca orice tratat international; ca urmare, ea genereaza obligatii juridice; exista un sistem international care controleaza modul in care aceste obligatii sunt indeplinite. Recomandarea, in schimb, nefiind supusa ratificarii, nu creeaza obligatii pentru statele membre; ea contine doar simple directive, avand menirea de a ghida actiunea statelor pe plan national. Cu toate acestea, conform Constitutiei Organizatiei Internationale a Muncii, statele membre se angajeaza sa supuna autoritatilor competente nu numai conventiile, ci si recomandarile in vederea transformarii acestora in legi sau sa ia alte masuri pentru aplicarea lor; si in cazul unora si in cazul celorlate, statele membre sunt tinute sa faca rapoarte periodic privind masurile luate pentru aducerea acestora la indeplinire.

Din punct de vedere al continutului, asa cum rezulta din practica Organizatiei Internationale a Muncii, problemele esentiale privind conditiile de munca (durata muncii, salariul minim, concedii platite), securitatea si sanatatea muncii, securitatea sociala si drepturile omului, fac obiectul conventiilor. In schimb, atunci cand trebuie lasat statelor o anumita libertate de actiune, pentru ca, de exemplu, norma prezinta un caracter explorator, de noutate, sau problema de reglementat poate fi rezolvata prin mai multe metode etc., este utilizata, ca instrument, recomandarea. Interesant de semnalat este ca, uneori, recomandarile sunt folosite pentru a servi la aplicarea unor conventii. Aceasta practica a fost extinsa in ultimii ani. Astfel, daca in perioada 1951-1970, mai mult de jumatate din recomandari erau autonome (31 din 55), intre anii 1971 si 1990 nu au fost adoptate decat 3 recomandari de acest gen, celelalte 33 fiind adoptate pentru a completa anumite conventii[20].

Activitatea normativa a O.I.M. poate fi grupata pe urmatoarele materii si probleme: drepturile fundamentale ale omului (care au legatura cu munca); forta de munca; administratia si inspectia muncii; relatiile profesionale; conditiile de munca; securitatea sociala; munca femeilor; munca copiilor si adolescentilor; munca altor categorii de persoane etc.

6.Adoptarea normelor. Potrivit Constitutiei, in elaborarea si adoptarea normelor se parcurg urmatoarele faze procedurale:

a. La cererea Consiliului de administratie, Biroul International al Muncii intocmeste un studiu comparativ privind legislatia si practica in statele membre asupra unei anumite probleme. Dupa primirea acestui studiu, Consiliul de administratie decide daca este cazul ori nu sa fie continuat procesul normativ. Daca raspunsul este afirmativ, se intocmesc un raport mai detaliat si un chestionar, avand ca obiect problema respectiva, care se trimit statelor membre cu cel putin un an inainte de deschiderea sesiunii Conferintei. Raspunsurile guvernelor trebuie sa parvina Biroului International al Muncii cu cel putin opt luni, inainte de sesiune. Pe baza acestor raspunsuri, Biroul International al Muncii intocmeste un nou document care tine seama de propunerile facute. Concluziile sale sunt comunicate apoi guvernelor cu cel putin patru luni inainte de deschiderea sesiunii Conferintei.

b. Inscrierea pe ordinea de zi. Problemele ce urmeaza a fi supuse dezbaterii Conferintei, sunt inscrise pe ordinea de zi de Consiliul de administratie la propunerea directorului general al Biroului International al Muncii. Mai este posibila si o alta cale si anume aceea ca inscrierea unor probleme pe ordinea de zi pentru sesiunea urmatoare sa o faca chiar Conferinta cu o majoritate de 2/3 din numarul membrilor sai[21].

La intocmirea ordinei de zi, Consiliul de administratie tine seama de propunerile formulate de guverne, de organizatiile patronilor si ale salariatilor din statele membre[22]. Desigur ca in aceasta faza va fi luata in considerare si documentatia intocmita de Biroul International al Muncii, dupa procedura aratata mai sus.

Criteriile ce guverneaza alegerea problemelor pentru ordinea de zi sunt urgenta, actualitea si importanta lor.

Guvernele statelor membre pot contesta decizia Consiliului de administratie privind intocmirea ordinei de zi. Conferinta hotaraste asupra contestatiei cu o majoritate de 2/3.

c. Dezbaterea, dubla discutie. Adoptarea normelor Organizatiei Internationale a Muncii se face, de regula, in urma discutarii lor la doua sesiuni consecutive.

Astfel, dupa reunirea Conferintei, se constitue o comisie tripartita insarcinata sa examineze problema respectiva, alcatuita in asa fel incat sa se asigure egalitatea intre reprezentantii guvernelor, patronilor si ai salariatilor. Dupa indeplinirea atributiilor sale, comisia supune textul Conferintei aflata in sesiune, cu o rezolutie de inscriere a acelei probleme pe ordinea de zi a anului urmator, in vederea adoptarii unei conventii sau recomandari, asa cum se propune.

Document online: Contractul de intretinere Eseu: Conventie civila de prestari servicii

Daca Conferinta isi da acordul, dupa acest prim examen, Biroul International al Muncii intocmeste textul provizoriu al conventiei sau recomandarii, care este apoi trimis guvernelor in doua luni de la inchiderea sesiunii. Acestea au la dispozitie trei luni pentru a face observatiile.

Raportul final este intocmit si trimis de Birou guvernelor cu trei luni inainte de data la care se va deschide sesiunea urmatoare a Conferintei.

Dupa deschiderea acestei sesiuni, proiectul este din nou examinat de o comisie tripartita; textul o data aprobat in comisie, este supus Conferintei, in sedinta plenara. Daca este aprobat cu o majoritate de 2/3 din numarul voturilor exprimate[23], el devine in mod oficial conventie sau recomandare a Organizatiei Internationale a Muncii.

Este admisa ca exceptie, pentru cazuri speciale, urgente, adoptarea unei norme si in urma unei singure discutii. Intr-o atare ipoteza, trebuie sa se decida cu o majoritate de 3/5 din voturile exprimate de Conferinta[24].

7.Punerea in aplicare a normelor.Comporta, asa cum prevede Constitutia Organizatiei Internationale a Muncii, mai multe faze:

a) prima dintre ele consta in obligatia guvernelor statelor membre de a supune examinarii autoritatilor competente conventiile si recomandarile adoptate, in vederea transformarii lor in legi sau in vederea luarii altor masuri necesare. Termenul in care trebuie indeplinita aceasta obligatie este de un an sau, in cazuri exceptionale, de 18 luni.

In mod constant, Organizatia Internationala a Muncii s-a situat pe pozitia de a nu defini sau circumscrie portinea de 'organ competent' spre a lasa o totala libertate statelor membre, fiecare procedand conform normelor sale interne.

b) Ratificarea conventiilor. Ratificarea este operatiunea prin care normele Organizatiei Internationale a Muncii dobandesc forta obligatorie in legislatia interna a statelor membre, prin actul organului constitutional (ar.11 alin.2), ratificarea oricarui tratat international in tara noastra este de competenta Parlamentului.

Trebuie precizat ca o ratificare trebuie facuta fara nici o rezerva. Adica din moment ce s-a decis ratificarea, aceasta priveste integral acea conventie si nu doar anumite parti (dispozitii) ale ei.

Asa cum s-a mentionat, recomandarile nu sunt supuse ratificarii: daca insa se decide aplicarea unei recomandari trebuie sa se comunice acest lucru la Biroul International al Muncii.

c) Alte obligatii ale statelor membre. Dupa ratificare, statele membre au obligatia sa instiinteze Biroul International al Muncii si sa ia toate masurile necesare pentru aplicarea efectiva a normelor in temeiul principiului pacta sunt servanda. De asemenea, exista obligatia de a raporta anual masurile luate pentru aplicarea efectiva a conventiilor ratificate.

In legatura cu conventiile neratificate si cu recomandarile, exista obligatia statelor membre de a trimite rapoarte Biroului International al Muncii cu privire la starea legislatiei si a practicii lor administrative in relatiile de munca, in ce masura s-a putut da totusi urmare normelor internationale sau in ce masura isi propun sa le dea in viitor, care sunt dificultatile ce impiedica sau intarzie ratificarea sau punerea lor in aplicare etc.

8.Controlul aplicarii normelor. In primul rand, controlul aplicarii normelor adoptate de Organizatia Internationala a Muncii se realizeaza ca urmare a rapoartelor pe care guvernele sunt tinute sa le trimita Biroului International al Muncii.

Aceste rapoarte sunt examinate mai intai de Comisia de experti pentru aplicarea conventiilor si recomandarilor[25], apoi de Conferinta Internationala a Muncii in sesiunea anuala.

Incepand din anul 1988, Consiliul de administratie a modificat procedura de examinare, de catre Comisia de experti, a rapoartelor prezentate cu privire la conventiile care au fost ratificate. Modificarea consta in aceea ca s-a recunoscut organizatiilor sindicale si patronale dreptul de a prezenta comentarii prin intermediul Biroului International al Muncii, cu privire la aplicarea conventiilor de catre orice stat membru al O.I.M. Aceste comentarii sunt communicate guvernelor in cauza, pentru a le permite sa formuleze observatiile pe care le considera necesare. Comentariile si observatiile sunt transmise Comisiei de experti chiar daca in anul respectiv guvernul statului in cauza nu trebuie sa prezinte un raport referitor la conventia invocata in comentarii.

In urma discutarii comentariilor, Comisia de experti poate cere guvernului in cauza sa-i furnizeze informatii suplimentare. De asemenea, poate sa-i adreseze recomandari.

Comisia de experti include in raportul sau catre Conferinta generala a O.I.M. propriile sale comentarii, sub forma de observatii sau cereri directe adresate guvernului respectiv. Raportul este examinat de Comisia speciala care functioneaza in cadrul fiecarei Conferinte generale, apoi se discuta in cursul unei sau mai multor sedinte plenare. Controlul aplicarii normelor Organizatiei Internationale a Muncii se exercita si ca urmare a reclamatiilor si plangerilor formulate.

Procedura reclamatiilor este reglementata de art.24 si 25 din Constitutia O.I.M. Potrivit acestor dispozitii, reclamatiile impotriva unui stat membru pe motiv ca acesta nu asigura in mod satisfacator aducerea la indeplinire a normelor internationale la care a aderat, pot fi prezentate de organizatiile patronale sau sindicale. Dupa primirea unei reclamatii, Consiliul de administratie insarcineaza un comitet din trei membri (desemnati pe baza principiului tripartismului, dintre membrii sai) sa o examineze. Consiliul poate inainta reclamatia guvernului in cauza invitandu-l sa faca ,,declaratiile pe care le va considera potrivite". Atunci cand apreciaza ca raspunsul primit nu este satisfacator, Consiliul de administratie poate decide sa fie data publicitatii acea reclamatie, impreuna cu eventualul raspuns al guvernului.

In privinta plangerilor, art.26 al Constitutiei O.I.M. prevede ca un stat membru poate prezenta plangere contra unui alt stat membru care, dupa parerea sa, nu asigura indeplinirea unei conventii la care ambele state sunt parti. Procedura plangerilor poate fi angajata si din oficiu de catre Consiliul de administratie sau de catre un delegat la Conferinta generala.

Odata sesizat cu o plangere, Consiliul de administratie poate numi o comisie de ancheta (alcatuita din 3 personalitati), care sa examineze plangerea si sa-i prezinte un raport cuprinzand constatarile facute, precum si recomandarile adresate statului in cauza.

Guvernul statului care a formulat plangerea si al statului impotriva caruia a fost facuta aceasta plangere trebuie sa comunice, in termen de 3 luni, directorului general al B.I.M., daca accepta sau nu recomandarile Comisiei de ancheta si in caz de raspuns negativ, daca doresc ca diferendul sa fie supus Curtii Internationale de Justitie; aceasta instanta poate confirma, modifica sau anula recomandarile Comisiei de ancheta.

In cazul in care unul din state nu se supune recomandarilor Comisiei de ancheta sau deciziei Curtii Internationale de Justitie, Consiliul de administratie sesizeaza Conferinta generala care va lua masurile de executare necesare.

Reclamatiile si plangerile referitoare la libertatea sindicala sunt examinate de Comitetul pentru libertatea sindicala (alcatuit din 9 membri), creat de Consiliul de administratie. Acest comitet examineaza plangerea pe baza documentelor cu care este sesizat, inclusiv a observatiilor guvernului respectiv.

Daca statul in cauza este de acord, directorul general al Biroului International al Muncii poate trimite o misiune la fata locului pentru a stabili faptele ce au stat la baza plangerii.

In functie de rezultatele la care a ajuns, Comitetul pentru libertatea sindicala poate propune Consiliului de administratie, fie ca discutia asupra plangerii sa inceteze, fie sa se prezinte guvernului respectiv anumite observatii si sugestii, fie sa se transmita plangerea Comisiei de investigatie si conciliere in materie de libertate sindicala. Aceasta comisie (alcatuita tot din 9 persoane) ajunge la o solutie numai pe baza de acord. De altfel, nici o plangere ne este supusa comisiei fara acordul guvernului interesat. Daca nu se accepta o atare procedura, sesizarea este discutata in Consiliul de administratie.

9. Romania si Organizatia Internationala a Muncii. In calitatea sa de semnatara a Tratatului de la Versailles, Romania este considerata membra fondatoare a Organizatiei Internationale a Muncii.

In perioada dintre cele doua razboaie mondiale, tara noastra a luat parte la aproape toate sesiunile Conferintei, fiind reprezentata de regula de delegatii guvernamentale; in aceasta perioada au fost ratificate 17 conventii din cele 67 elaborate de organizatie.

Conventiile adoptate in prima sesiune a O.I.M. au fost transpuse in legislatia interna astfel: Conventia privind ziua de munca de 8 ore, ratificata in 1921. Prin legea organizarii plasarii in munca din sept.1921 Romania a pus in practica dispozitiile conventiei nr.2, instituind un sistem de birouri publice de plasare gratuita in munca, conduse, in consens cu spiritul conventiei, de o autoritate centrala.

Din cele trei conventii adoptate de cea de-a doua sesiune a Conferintei O.I.M. (1920), Romania a ratificat in 1922, conventia privind varsta minima pentru admiterea copiilor in munci maritime.

Dintre conventiile elaborate de sesiunea din 1921, Romania a ratificat, in 1923, Conventia referitoare la varsta minima de 18 ani pentru admiterea la munca a tinerilor in calitate de carbunari sau fochisti pe bordul vaselor, Conventia privind repausul saptamanal in stabilimentele industriale si Conventia privind examenul obligatoriu, pentru copiii si tinerii intrebuintati pe bordul vaselor, iar in 1925, prin doua legi succesive (din aprilie si, respectiv iunie), Conventia privind intrebuintarea ceruzei in pictura si Conventia privind repausul saptamanal.

Romania a procedat totodata la punerea in concordanta a legislatiei sale cu prevederile unor recomandari ale O.I.M.

Fara a solicita iesirea din Organizatia Internationala a Muncii, Romania, din anul 1940 inceteaza de a mai fi membra a acestei organizatii, neachitandu-si obligatiile banesti ce-i reveneau; in 1942, Conferinta a constatat ca tara noastra nu mai este membra a O.I.M.

Romania isi va relua activitatea in 1956, ca urmare a primirii sale, la 14 decembrie 1955, in Organizatia Natiunilor Unite.

Incepand cu anul 1966 pana prin anul 1975 prezenta tarii noastre la O.I.M. este extrem de bogata si eficienta. In aceasta perioada sunt ratificate 17 conventii, din totalul de 39 ratificate pana in anul 1976 si au fost realizate in colaborare cu aceasta organizatie: Centrul de perfectionare a personalului de conducere (CEPECA); Centrul de perfectionare a personalului din industria hoteliera si turism; Centrul pentru pregatire intensiva a conducatorilor auto. In tara noastra au fost organizate importante manifestari internationale, de exemplu: al 8-lea Congres Mondial de prevenire a accidentelor de munca si a bolilor profesionale; Simpozionul asupra aplicatiilor practice ale ergonomiei in industrie, agricultura si economie forestiera etc. Romania este, totodata, autoarea mai multor rezolutii privind, de exemplu: Comertul International si utilizarea fortei de munca (1963); Anul cooperarii internationale (1964); Dezvoltarea resurselor umane (1966); Dezvoltarea cooperarii in domeniul politicii sociale intre tarile europene (1975).

Reprezentantii tarii noastre au fost alesi in conducerea Organizatiei Internationale a Muncii de trei ori vicepresedinte al Conferintei, si tot de trei ori membru in Consiliul de administratie.

Incepand cu anul 1976, Romania nu a mai ratificat nici o conventie, ea fiind totodata, acuzata ca nu respecta normele pe care le-a ratificat, in special, cele privind dreptul de asociere, libertatea sindicala, munca fortata, durata muncii. Incepand cu anul 1981 nu a mai fost platita cotizatia, ceea ce a atras, la 1 ianuarie 1984, pierderea dreptului la vot si, implicit, participarea cu drepturi depline la activitatea organizatiei.

Dupa evenimentele din decembrie 1989, Romania este, din nou, integrata in Organizatia Internationala a Muncii; la cea de-a 77-a Conferinta (iunie 1990) i s-a reacordat dreptul de vot si, implicit, statutul de membru cu drepturi depline.

In perioada 1991-1992, Biroul International al Muncii prin Biroul Regional pentru Europa a intreprins 14 misiuni in favoarea Romaniei, in materie de: libertate sindicala; relatiile profesionale - conflictele colective; protectia sociala; readaptarea profesionala a handicapatilor; asistenta pentru organizatiile sindicale etc.

Proiectul privind ,,Pregatirea si perfectionarea gestionarii intreprinderilor, in conditiile economiei de piata" desfasurat in anul 1992, a avut ca obiectiv principal spijinirea evolutiei Romaniei in trecerea la economia de piata prin dotarea intreprinderilor cu utilaje, introducerea unor metode de gestionare pe eficienta, rentabilitate, calitate.

Pentru a-si corela legislatia cu normele internationale au fost abrogate o serie de acte normative si au fost adoptate altele noi, conform cu conventiile Organizatiei Internationale a Muncii. Prin Legea nr.96/1992 a fost ratificata Conventia nr.144 din anul 1976 referitoare la consultarile tripartite destinate sa promoveze aplicarea normelor internationale ale muncii, iar prin Legea nr.112/1992 au fost ratificate Conventia nr.154 din anul 1981 privind promovarea negocierii colective si Conventia nr.168 din anul 1988 privind promovarea angajarii si protectiei contra somajului. Desigur ca va urma ratificarea si a altor conventii.

Se are in vedere, totodata, realizarea urmatoarelor proiecte:

- conceperea unei strategii pentru ocuparea fortei de munca;

- formarea de specialisti in gestiunea resurselor umane din administratia centrala si locala;

- elaborarea si finalizarea proiectului privind organizarea si functionarea inspectiei muncii.

Lista completa a conventiilor ratificate de Romania pana in prezent[26] este urmatoarea: