Fapta ilicita

Notiune.

Cuvantul ilicit semnifica o manifestare sau actiune contrara legii. Textul art. 998-1002 C.civ., reglementeaza insa delictul fara a face referire la acest sens, punand accentul pe elementul subiectiv – greseala - si pe cel al prejudiciului, rezultate din „orice fapta a omului”. Din acest motiv o parte dintre autori nu analizeaza fapta ilicita ca fiind un element constitutiv autonom ci ca acesta intra in continutul celorlalte elemente. Astfel, se considera ca aceasta este un element al culpei[1] sau, dupa alti autori, un element al prejudiciului.

Este adevarat ca fapta ilicita trebuie analizata in stransa legatura cu atitudinea autorului fata de fapta sa. Cu toate acestea ele sunt distincte. Astfel, exista situatii in care raspunderea este obiectiva, caz in care, dupa teoria aratata, ar insemna ca lipsind culpa ar trebui sa lipseasca si fapta ilicita, dupa cum exista cazuri cand, desi a fost produs prejudiciul, nu exista raspundere, exemplu in cazul imprejurarilor ce constituie forta majora.

Alaturi de alti autori[2] apreciem ca „fapta ilicita” este un element constitutiv autonom al raspunderii delictuale, care apare de altfel in cadrul tuturor formelor de raspundere.. Reguli juridice ulterioare textului art. 998 C. civ., consacra fapta ilicita ca element distinct. Este cazul art. 35 din D. nr. 31/1954 care prevede ca faptele ilicite savarsite de organul persoanei juridice obliga pe cea din urma sa raspunda pentru aceste fapte[3]..

Prin fapta ilicita intelegem manifestarea de vointa obiectivata in modificarea pe care o produce in realitatea materiala sau sociala rezultata cel putin cauzal din conduita celui care raspunde delictual, modificare ce constituie o atingere adusa drepturilor sau intereselor altei persoane si odata cu ele o incalcare a normelor juridice.

Din definitie rezulta caracteristicile faptei ilicite ca element al raspunderii delictuale, putand astfel delimita sfera si continutul acestei notiuni.

Fapta trebuie sa fie o manifestare exterioara a persoanei pentru a produce consecinte negative. O manifestare psihica, oricat de intensa ar fi, nu influenteaza mediul inconjurator.

De asemenea, fapta trebuie sa fie pagubitoare si sa fie contrara dispozitiilor legale si normelor de convietuire sociala. Privita sub aspectul consecintelor pagubitoare, este necesar ca prin fapta sa se reduca activul patrimoniului unei alte persoane, iar sub aspect juridic ea trebuie sa constituie o nerespectare a normelor care disciplineaza relatiile intre membrii societatii. Aceste caracteristici trebuie sa existe cumulativ, in caz contrar fapta nu este ilicita.

Fapta ilicita poate fi pozitiva sau comisiva si negativa sau omisiva.

Faptele comisive presupun o actiune prin savarsirea careia se incalca dispozitiile unor norme prohibitive de conduita sociala[4], iar faptele omisive au in continut abstentiunea de la executarea unor conduite impuse prin norme imperative .

In ipoteza unei inactiuni, constand in neindeplinirea unei activitati ori neluarea unei masuri prevazute de lege, de catre cel obligat la acestea, se produce o manifestare in exterior, reprezentata de abtinerea subiectului atunci cand trebuia sa actioneze. Inactiunea este in acest caz un comportament, “ o actiune” impotriva legii, de natura sa angajeze raspunderea autorului sau[6].

Nu ori ce fapta ilicita poate determina nasterea obligatiei delictuala de reparatie. In acest sens trebuie sa distingem sfera faptelor ilicite delictuale:

a) In cazul drepturilor reale oricarei terte persoane ii revine obligatia generala negativa de a se abtine sa aduca atingere acestor dreturi. Orice incalcare a proprietatii sau a altui drept real al unei alte persoane va constitui o fapta ilicita antrenand raspunderea civila delictuala.

b) In schimb, in cazul drepturilor de creanta, incalcarea obligatiilor rezultate din contract nu va constitui fapta ilicita in sensul aratat caci nerespectarea obligatiilor contractuale antreneaza raspunderea contractuala. Totusi din regula art. 1085 C. civ., rezulta ca incalcarea obligatiilor contractuale cu intentie (dol) echivaleaza cu fapta ilicita delictuala.

Fapta tertului care impiedica executarea obligatiilor de catre una din parti sau concura la incalcarea acestor obligatii de catre parti constituie de asemenea fapta ilicita antrenand raspunderea delictuala. Este astfel distrugerea bunurilor ce fac obiectul contractului sau cumpararea unui bun cu rea credinta, cunoscand ca acesta era deja instrainat unei alte persoane.

74. Cauze care inlatura caracterul ilicit al faptei.

Legea civila nu reglementeaza cauzele care exonereaza pe autorul faptei ilicite de raspundere, pe temeiul intervenirii unor imprejurari ce l-au determinat sa actioneze.

Orice forma de raspundere presupune existenta elementului subiectiv, reprezentat prin vinovatia autorului, iar aceasta la randul sau presupune pe de o parte, existenta discernamantului, constand in puterea de reflectare adecvata a realitatii si a consecintelor conduitei sale si posibilitatea de a fi stapan pe actele si faptele sale, iar pe de alta parte puterea de a-si conduce liber faptele fara a fi impiedicat de cauze exterioare carora nu le-a putut rezista.

In lipsa unor dispozitii speciale in Codul civil devine utila analogia cu regulile art 44-51 C. pen. care reglementeaza cauzele care inlatura caracterul penal al infractiunii.

74.2. Legitima aparare (art 44 C. pen.,) este acea situatie juridica care inlatura obligatia de reparatie ce revine persoanei care a savarsit o fapta prejudiciabila determinat de necesitatea de a inlatura un atac material, imediat, direct si injust, indreptat impotriva sa ori a altuia, sau impotriva unui interes public.

Pentru existenta legitimei aparari trebuie indeplinite conditiile:

Eseu: Politica regionala a Uniunii Europene - oportunitati pentru Romania Referat: Dezvoltarea autosustinuta a comunitatii prin identificarea si utilizarea eficienta a resurselor

-sa existe un atac sau o conduita agresiva, fizica indreptata impotriva autorului faptei, sau a altei persoane ori a unui interes public;

-atacul sa fie considerat pasibil de a aduce prejudicii grave celui asupra caruia este indreptat;

-atacul sa fie material (nu doar verbal), imediat (pe cale de a se produce), direct (nemijlocit) si injust (fara temei legal care sa justifice comportarea atacatorului);

-apararea facuta de autor sa constea intr-o fapta ilicita cauzatoare de prejudicii si sa fie proportionala cu atacul, nedepasind marginile impuse de gravitatea atacului produs.

Legitima aparare inlatura caracterul ilicit al faptei deoarece autorul sau a actionat in stare de constrangere pentru apararea unor valori protejate de lege, fara a putea urma o alta conduita.

74.3. Starea de necesitate.

Constituie actiunea prejudiciabila care a fost savarsita ca unica posibilitate pentru inlaturarea unui pericol iminent asupra vietii, integritatii fizice, sanatatii ori unui bun important al persoanei sau interesului public.

Desi prin acest comportament se produce o dauna, el constituie unicul mod de a reactiona pentru inlaturarea raului ce periclita valorile aparate de lege[7].

Conditiile starii de necesitate sunt: sa existe un pericol iminent; obiectul periclitat sa se incadreze in valorile aratate; fapta ilicita sa constituie unica modalitate de salvare. In czul in care prejudiciul este mai mare decat cel pe care l-a evitat, legea mai prevede ca cel ce invoca starea de necesitate sa nu fi fost constient in momentul savarsirii faptei ca prin actiunea sa se produc urmari vadit mai grave decat daca nu ar fi intervenit.

74.4. Consimtamantul victimei sau clauza de neresponsabilitate.

Potrivit unei jurisprudente, astazi depasite, o clauza de neresponsabilitate este inadmisibila in cazul raspunderii civile delictuale, indiferent de natura dreptului, deoarece se sustine ca normele ce reglementeaza consecintele faptei ilicite sunt imperative.

Acceptarea unei persoane de a fi victima unei fapte ilicite trebuie analizata insa altfel. Astfel, in principiu, contractele fiind legea partilor, conventia prin care, in mod anticipat, una din parti accepta producerea unui prejudiciu, ca risc normal al unei activitati, este legala si inlatura raspunderea pentru fapta ilicita. Ca si in raspunderea contractuala, in lipsa unui text expres, principiile de drept limiteaza insa obiectul clauzei de neresponsabilitate.

Astfel nu este admisa clauza care inlatura raspunderea debitorului pentru neexecutarea obligatiilor sale conventionale caci aceasta clauza are efectul unei clauze pur potestative, care ar consacra dreptul debitorului de a executa obligatia sa, numai daca vrea. In mod asemanator, nici in obligatiile delictuale nu se poate conveni ca o persoana sa-si respecte obligatia general negativa de a respecta dreptul real sau personal nepatrimonial al celeilalte parti, daca vrea.

Pe de alta parte, exista drepturi la care nimeni nu poate renunta, in nici un mod, deci nici printr-o clauza de neresponsabilitate.

Astfel, asupra drepturi personale nepatrimoniale clauzele de neresponsabilitate sunt intr-adevar nule, intrucat se incalca ordinea publica, aceste drepturi fiind scoase din circuitul civil, valoarea acestora interesand atat pe titularul lor cat si societatea.

Totusi de la aceasta regula se admite ca se poate deroga in anumite situatii, in care riscul unei activitati poate fi anticipat de catre parti. Este cazul unor operatii chirurgicale care datorita starii grave a sanatatii pacientului exista riscuri majore ale unor consecinte fatale, si pentru care pacientul accepta exonerarea de raspundere a medicului, in cazul survenirii lor. Tot astfel, in cazul practicarii unor sporturi violente, aceste clauze se subinteleg, persoana acceptand posibilitatea producerii unor vatamari corporale.

Cu privire la drepturile patrimoniale, acestea pot face obiectul actelor de dispozitie, astfel ca in principiu legat de obligatiile cu privire la ele se pot incheia conventii de inlaturare a raspunderii. Totusi pentru a nu se incalca regula inadmisibilitatii clauzei pur potestative( art. 1010 C. civ.,) se admite ca obiectul clauzei de neresponsabilitate legat de aceste drepturi poate fi doar cvasidelictul (art. 999C. civ.,) si mai exact culpa cea mai usoara, adica neglijenta sau imprudenta[8].

74.5. Executarea indatoriri de serviciu.

Sunt considerate ca facand parte din aceasta categorie faptele care constituie aplicarea unor dispozitii legale[9] ori a ordinului superiorului de serviciu .

In ambele situatii, deoarece fapta este urmare a respectarii unei norme sau unui ordin, dat de organul competent, caracterul ilicit al faptei este inlaturat.

Ordinul superiorului trebuie sa fie dat in conditii legale de competenta si forma, iar persoana careia ii este adresat trebuie sa fie la randul sau competenta sa execute. Daca ordinul prezinta un caracter vadit ilegal trebuie refuzata executarea acestuia, incunostiintand in scris. Daca si dupa aceasta sesizare se insista, ordinul trebuie executat, raspunderea transferandu-se insa la seful ierarhic.

74.6. Exercitarea unui drept.

Titularul unui drept isi poate exercita prerogativele conferite de acesta, cu conditia ca exercitiul sa nu constituie un abuz. In acest sens s-a spus ca exercitiul legal al unui drept inceteaza acolo unde incepe abuzul[11].

Este dicil de stabilit insa granita dintre exercitarea legala si cea abuziva. Incercand aceasta delimitare un autor a spus ca exercitarea unui drept trebuie sa fie conforma cu cu functia sociala si cu interesul economic la care corespunde acel drept. . Acesta ideea a fost ulterior transpusa in norma legala prin textul art. 1-3 din D. nr. 31/1954. ce stipuleaza ca un drept subiectiv este exercitat in mod abuziv, cand utilizarea lui este contrarie scopului sau economic si social.

Prin aplicarea teoriei abuzului de drept s-a constatat ca reprezinta exercitiu abuziv al dreptului, faptul de a otravi iarba de pe terenul propriu cauzand prin aceasta moartea animalelor ce au fost hranite cu aceasta iarba chiar daca propietarul animalelor s-a aflat la randul lui in culpa deoarece a sustras iarba de pe acel teren[13]. Finalitatea social-economica a dreptului proprietarului este depasita in acest caz.