Judecata in caile extraordinare de atac - contestatia in anulare

Caile extraordinare de atac, mijloace procesuale penale prin care se infrange autoritatea de lucru judecat

In sistemul nostru jurisdictional, in virtutea principiului autoritatii de lucru judecat[1], hotararile judectoresti ramase definitive sunt prezumate ca exprima adevarul ("res judecata pro veritate habetur") si o noua judecata cu privire la aceeasi fapta si la aceeasi persoana nu mai este posibila ("non bis in idem").

Spre deosebire de caile de atac ordinare, care se exercita numai impotriva hotararilor penale nedefinitive, pronuntate de prima instanta sau de instanta de apel, caile de atac extraordinare se exercita numai impotriva hotararilor care au ramas definitive. Ca regula, cat timp o hotarare nu este definitiva si poate fi atacata cu o cale de atac ordinara, nu se poate interveni cu o cale de atac extraordinara. Deci aptitudinea de a folosi o cale de atac ordinara exclude aptitudinea de a se recurge la o cale de atac extraordinara.

Infaptuirea justitiei a demonstrat ca, in marea majoritate a cauzelor rezolvate, hotararile penale ramase definitive reflecta adevarul. Totodata, a reiesit ca, in anumite situatii, chiar hotararile ramase definitive sunt nelegale si netemeinice.[2]

In aceasta din urma ipoteza s-a pus problema raportului dintre principiul autoritatii de lucru judecat, pe de o parte, si principiile legalitatii si aflarii adevarului, pe de alta parte, aceste ultime principii obligand instantele judecatoresti la o corecta rezolvare a pricinilor supuse judecatii, in conformitate cu toate normele de drept si in deplina concordanta cu realitatea faptelor petrecute[3] si s-a decis ca, in imprejurari exceptionale, cauza rezolvata printr-o hotarare penala ramasa definitiva poate fi supusa unei reexaminari printr-o procedura cu caracter extraordinar. Mijloacele prin care pot fi atacate hotararile penale definitiva sunt caile extraordinare de atac.

Ingradirile puse pe plan procesual pentru evitarea folosirii prea des a cailor de atac extraordinare trebuie sa se justifice obiectiv, ele neputand constitui obstacole artificiale care sa tinda la mentinerea hotararilor definitive, nelegale si netemeinice, impotriva intereselor unei justitii de calitate.

Excesele autoritatii de lucru judecat cu mentinerea hotararilor judecatoresti sunt tot atat de periculoase ca si conceptia reformarii acestora cu prea multa larghete.

Problema principala in reglementarea corecta a cailor de atac extraordinare este gasirea acelor ipoteze mediane care sa impace ambele deziderate.[4]

Pornind de la aspectele comparative intre caile ordinare si cele extraordinare de atac, se poate concluziona ca orice cale de atac extraordinara reprezinta o institutie de reluare a unui proces penal care s-a epuizat integral cel putin in faza judecatii (uneori chiar si in executare), rezulta ca, prin intermediul acestor cai, procesul nu trece intr-o alta faza, ci se reia repetand un ciclu care, de regula, a mai fost indeplinit.[5]

In sistemul nostru procesual din ultimele decenii, au fost prevazute patru cai extraordinare de atac: contestatia in anulare, revizuirea, recursul in anulare si recursul in interesul legii, fiecare avand domenii deosebite de aplicare si fiind destinate sa inlature efectele celor mai grave si evidente erori ce se pot savarsi cu ocazia solutionarii cauzelor.

In prezent au ramas reglementate trei prin abrogarea expresa a recursului in anulare prin art. 5 din Legea nr. 576/2004.

Prima categorie de erori pot decurge din imposibilitatea pentru parti de a-si face apararea in fata instantei, fie din vina acesteia (spre exemplu procedura de citare pentru termenul de judecata nu a fost legal indeplinita), fie fara vina instantei(spre exemplu, partea nu s-a prezentat la judecata fiind impiedicata de a veni si de a incunostinta despre absenta).

Modificarea hotararii definitive pronuntata in asemenea conditii viciate are loc prin intermediul contestatiei in anulare.

Alte erori in solutionarea definitiva pot aparea din necunoasterea de catre instanta a unor imprejurari de fapt care, daca ar fi fost cunoscute, duceau la o alta rezolvare.

Aceste erori de fapt, denumite si 'erori judiciare', pot fi reparate pe calea revizuirii, care constituie o procedura specifica inlaturarii efectelor unor astfel de erori.

O hotarare data in revizuire, daca ramane definitiva, poate fi atacata cu cerere de revizuire pe baza unor imprejurari noi sau cu contestatie in anulare pentru vicii de procedura. Fiecare cale extraordinara de atac promoveaza o etapa de judecata distincta, situata in afara ciclului ordinar, avand insa efectul de a readuce cauza in ciclul ordinar.

Ca directiva teoretica si practica, reglementarea cailor de atac extraordinare nu trebuie sa le transforme intr‑o prelungire a procesului penal, prin crearea unui nou grad de jurisdictie, dar totodata trebuie sa faca posibila folosirea lor in cazurile in care hotaririle penale definitive cuprind grave erori de fapt si de drept ce trebuie imperios inlaturate.

Contestatia in anulare

Contestatia in anulare este o cale extraordinara de atac prin care cei ce au pierdut anumite drepturi sau prerogative din cauza unui act procedural nul sunt repusi in aceste drepturi. Practic, contestatia in anulare apare ca un remediu procesual prin care se pot repara erori de neinlaturat pe alte cai, fiind o cale de anulare pentru vicii, nulitati ale actelor de procedura[7]. Asadar, motivul contestatiei nu il poate constitui o nulitate care ar privi fondul cauzei .

Cazurile de contestatie in anulare

Cazurile in care poate fi exercitata calea extraordinara de atac a contestatiei in anulare sunt reglementate limitativ de legea procesual penala.

Astfel, potrivit art. 386, impotriva hotararilor penale definitive se poate face contestatie in anulare in urmatoarele cazuri:

a)      cand procedura de citare a partii pentru termenul la care s-a judecat cauza de catre instanta de recurs nu a fost indeplinita conform legii;

b)      cand partea dovedeste ca, la termenul la care s-a judecat cauza de catre instanta de recurs, a fost in imposibilitatea de a se prezenta si de a incunostiinta instanta de aceasta impiedicare;

c)      cand instanta de recurs nu s-a pronuntat asupra unei cauze de incetare a procesului penal dintre cele prevazute de art. 10, alin. 1, lit. f) - i)[9], cu privire la care existau probe in dosar;

d)      cand impotriva unei persoane s-au pronuntat doua hotarari judecatoresti pentru aceeasi fapta;

e)      cand, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de catre instanta de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie, potrivit art. 385¹⁴, alin. 1 sau art. 385¹⁶, alin. 1.

Competenta pentru judecarea contestatiei in anulare, in cazurile prevazute de art. 386, lit. a) - c) si e), ii revine instantei de recurs care a pronuntat hotararea a carei anulare se cere.

Pentru cazul prevazut de art. 386, lit. d), competenta pentru judecarea contestatiei in anulare revine instantei la care a ramas definitiva ultima hotarare.

Legea procesual penala nu face referire la compunerea completului de judecata in cazul solutionarii contestatiei in anulare. Cu toate acestea, literatura de specialitate a apreciat ca retractarea hotararii atacate prin contestatie in anulare revine unui complet de judecata constituit la fel ca si cel care a pronuntat hotararea supusa anularii[10].

Admiterea in principiu a contestatiei in anulare

Potrivit prevederilor art. 391 din Codul de procedura penala, contestatia in anulare intemeiata pe dispozitiile art. 386 lit. a-c din Codul de procedura penala este supusa unei verificari prealabile judecarii in fond a acesteia, ocazie cu care instanta examineaza admisibilitatea in principiu a cererii. Instituirea fazei de admitere in principiu, in cazurile de contestatie in anulare amintite, are scopul de a se evita de a se trece pe rolul instantei, cererile care nu intrunesc conditiile legale. Fara aceasta verificare premergatoare, s-ar ocaziona, in unele situatii, citarea si prezentarea inutila a partilor la instanta, pierdere de timp si functionarea in gol a mecanismului justitiei.

Codul de procedura penala in vigoare s-a inspirat, se pare, din bunele rezultate pe care le-a dat admiterea in principiu, in materie de revizuire. Dar, admiterea in principiu de la revizuire (fata de caracterele acestei cai de atac, care sant deosebite de cele ale contestatiei in anulare), este diferita de admiterea in principiu prevazuta in materie de contestatie in anulare[11].

Astfel, examinarea admisibilitatii in principiu a cererii de contestatie se face, conform dispozitiilor art. 391 alin.1 din Codul de procedura penala fara citarea partilor, in vreme ce in materie de revizuire, are loc o dezbatere in prezenta partilor cu participarea procurorului. De asemenea, in materie de revizuire, in aceeasi faza, se face o verificare a probelor si se pot administra chiar dovezi noi, ceea ce nu ar putea fi facut in faza de admitere in principiu a contestatiei in anulare, cale de atac care nu vizeaza fondul cauzei, ci tinde la rejudecarea recursului sau a fondului dupa casare, ca urmare a unei greseli procedurale sau a necunoasterii imposibilitatii de prezentare in care s-a gasit partea sau ca urmare a nepronuntarii instantei asupra unei cauze de incetare a procesului penal.

Referat: Contract de leasing financiar Lucrare: Contract de inchiriere - model

O alta deosebire, consta in aceea ca in materie de revizuire, exista posibilitatea atacarii cu recurs a hotararii pronuntate in faza de admitere in principiu, in timp ce la contestatia in anulare, incheierea fiind data de instanta de recurs, nu este recurabila.

In cazul contestatiei in anulare, legea nu impune pentru admiterea in principiu prezenta partilor, dimpotriva, se prevede expres ca examinarea se face fara citarea partilor. De aceea, consideram ca, aceasta examinare poate avea loc si in camera de consiliu, solutionarea in sedinta publica neprezentind nici o utilitate cata vreme nu se citeaza partile.

Obiectul examinarii admisibilitatii in principiu este clar determinat in art. 391 alin. 2 din Codul de procedura penala si consta in verificarea urmatoarelor imprejurari: daca cererea de contestatie este facuta in termenul stabilit de lege, daca s-a formulat vreun motiv prevazut in art. 386 lit. a-c si daca in sustinerea cererii s-au depus acte ori s-au invocat dovezi care sunt la dosar. In cazul in care se verifica aceste cerinte, instanta admite in principiu contestatia si dispune citarea partilor interesate.

Legea nu prevede expres natura actului care materializeaza examinarea si solutia la care s-a ajuns insa fata de termenii art. 311 alin. ultim din Codul de procedura penala, consideram ca numai prin incheiere se va putea rezolva admiterea in principiu a contestatiei in anulare. Daca legea ar fi inteles sa deroge de la prevederile generale ale art. 311 alin.ultim din Codul de procedura penala, evident ca ar fi precizat intr-o dispozitie expresa aceasta derogare. De altfel, ca un argument in plus mentionam si prevederile art. 403 alin. 3 din Codul de procedura penala potrivit carora, in materie de revizuire, admiterea in principiu, se dispune prin incheiere.

In textele consacrate reglementarii contestatiei in anulare, nu se prevede daca este posibila atacarea cu vreo cale de atac a incheierii prin care se admite in principiu contestatia. In lipsa unei dispozitii speciale, vor fi aplicabile prevederile art. 361 alin.1 si 2, din cuprinsul carora rezulta ca nu pot fi recurate sau apelate incheierile pronuntate de instanta de recurs, dupa cum nu pot fi recurate nici deciziile aceleiasi instante.

De altfel, exercitarea recursului impotriva incheierii de admitere in principiu, nici nu ar raspunde unei necesitati reale, deoarece solutia finala data asupra contestatiei in anulare, nu este legata de admiterea in principiu.

Admiterea in principiu a contestatiei se dispune, asa cum rezulta din art. 391 C. proc. pen., de instanta. Deci nu poate fi vorba de a se lua aceasta masura de presedintele instantei sau de loctiitorul sau, sau de un alt judecator.

Fiind vorba de instanta si anume de instanta de recurs, se considera ca aceasta se va compune, pentru examinarea admisibilitatii in principiu, in lipsa unei reglementari speciale, din trei judecatori, astfel cum se compune si pentru judecarea in fond a contestatiei in anulare[12].

In ceea ce priveste participarea procurorului, observam ca prin lege s-a prevazut ca asupra admiterii in principiu instanta se pronunta fara citarea partilor. Cu privire la procuror nu s-a dispus nimic, ca urmare, vom considera deci ca nu subzista obligativitatea constituirii instantei cu procuror. S-ar putea obiecta insa ca in cazurile prevazute de art. 386 lit. a-c din Codul de procedura penala, examinarea admisibilitatii in principiu revine totdeauna instantei de recurs, iar potrivit art. 315 alin. 2, in sedintele de judecata ale celorlalte instante (decat judecatoriile), participarea procurorului este obligatorie. Credem insa ca, in situatia de care ne ocupam nu opereaza aceste reguli generale, deoarece in cazul verificarii admisibilitatii in principiu nu ne aflam fata unei 'sedinte de judecata' in sensul prevazut de lege, care sa impuna participarea procurorului.

De asemenea, daca s-ar fi considerat ca trebuie cunoscut si punctul de vedere al procurorului asupra admiterii in principiu, s-ar fi prevazut expres aceasta, asa cum s-a dispus intr-o situatie asemanatoare, in materie de revizuire. Ca un ultim argument, de simetrie si echilibru, se retine ca atata vreme cat partile nu sunt citate si nu se asigura contradictorialitatea, concluziile procurorului pot lipsi in aceasta faza in care toata activitatea se limiteaza la o verificare a catorva conditii de forma care nu implica o activitate de judecata propriu-zisa[13].

In reglementarea contestatiei in anulare este prevazuta numai ipoteza admiterii in principiu. Imprejurarea ca art. 391 alin. 2 nu se refera si la eventualitatea respingerii nu ingaduie insa sa tragern concluzia ca n-ar fi posibila, in aceasta faza, a examinarii in principiu a admisibilitatii contcstatiei, si o solutie negativa. Astfel, daca se va constata ca este depasit termenul legal, ca nu se depun acte doveditoare ori se invoca dovezi neexistente in dosarul cauzei sau ca cererea nu este fondata pe motivele prevazute de lege, evident ca se va pronunta prin decizie, respingerea contestatiei.

Pentru ipoteza contestatiei in anulare prin care se invoca existenta a doua hotariri definitive pronuntate pentru aceeasi fapta si cu privire la aceeasi persoana, nu mai subzista obligativitatea admiterii in principiu. Aceasta rezulta din prevederile art. 391 alin.1 din Codul de procedura penala care se refera, instituind aceasta examinare premergatoare, numai la ipotezele de contestatie in anulare reglementate de art. 386 lit. a), b) si, c) din Codul de procedura penala, deci nu si la cazul de contestatie in anulare prevazut de acelasi art. lit. d).

Judecarea și soluționarea contestației in anulare

Judecarea contestatiei in anulare se face cu respectarea regulilor procedurale obisnuite stabilite pentru judecarea cauzelor penale in fata instantei respective, dezbaterile avand loc in sedinta publica, instanta fiind constituita intotdeauna cu procuror, iar partile citate conform normelor legale.

Instanta delibereaza in secret si se pronunta asupra cererii cu care a fost sesizata. Solutionand contestatia, instanta poate dispune respingerea sau admiterea ei; in primele trei cazuri se pronunta o decizie, corespunzatoare hotararilor pronuntate de instanta de recurs; in ultimul caz de contestatie se poate pronunta o sentinta, daca judeca prima instanta, sau o decizie in cazul in care judeca instanta de apel sau cea de recurs.[14]

Respingerea contestatiei se dispune fie pentru ca exercitarea contestatiei este inadmisibila sau tardiva, fie pentru ca nu este intemeiata. Contestatia se respinge ca inadmisibila cand se ataca o hotarare ce nu este susceptibila de contestatie in anulare, pe un motiv neprevazut de lege, de catre o persoana neadmisa de lege sau prin care se repeta o contestatie respinsa anterior prin hotarire definitiva; ca tardiva, se respinge contestatia introdusa dupa ce a expirat termenul prevazut de lege. Contestatia in anulare se respinge ca nefondata cind nu sint indeplinite conditiile pe care legea le prevede pentru cazul invocat. Prin respingerea contestatiei in anulare, hotararea atacata isi mentine puterea executorie si isi produce in continuare efectele, ca orice hotarare penala definitiva; daca anterior a fost suspendata executarea hotararii, aceasta inceteaza de drept si se dispune, dupa caz, inceperea sau continuarea executarii.[15]

Admiterea contestatiei in anulare are ca efect desfiintarea (anularea) hotararii atacate. In primele trei cazuri se anuleaza hotararea instantei de recurs, de regula in intregime, urmand a se rejudeca recursul sau fondul dupa casare; sunt si cazuri in care anularea este numai partiala, cand contestatia a fost introdusa numai cu privire la o parte din faptele judecate. Fiind anulata hotararea instantei de recurs, cauza este repusa in stadiul de judecata imediat anterior pronuntarii hotararii instantei de recurs atacate; daca s‑a respins sau s‑a admis recursul, cauza este repusa in stadiul de dezbatere a recursului; daca s‑a solutionat fondul dupa casare, se repune cauza in stadiul in care se afla inainte de pronuntarea hotararii care a fost anulata. Recursul sau rejudecarea cauzei in fond se poate desfasura in aceeasi sedinta, daca sunt indeplinite conditiile cerute de lege, sau la un alt termen de judecata fixat in acest scop.

Rejudecand recursul, instanta de recurs poate pronunta oricare din solutiile prevazute de lege, fie mentinand solutia data prin hotararea atacata, fie adoptand o alta solutie. Posibilitatea de a se pronunta o alta solutie se justifica prin aceea ca la noua judecata se prezinta si partea care a fost lipsa la judecata anterioara, cu care ocazie poate aduce probe sau argumente care conduc la schimbarea solutiei; in cazul prevazut in art. 386 lit. c), in mod necesar se ajunge la o alta solutie, caci se ia in considerare o cauza de inlaturare a raspunderii penale neavuta in vedere anterior. La rejudecarea recursului sau la rejudecarea cauzei in fond dupa casare, in urma admiterii contestatiei in anulare, trebuie schimbat completul de judecata, deoarece acesta s‑a pronuntat asupra solutiei ce trebuie data prin hotarirea anulata (art. 47 alin. 2).

Desi nu este prevazut in mod expres de lege, se admite ca si in calea de atac a contestatiei in anulare se aplica regula "non reformatio in pejus", in sensul ca la rejudecarea pe care o face instanta, dupa admiterea contestatiei in anulare, nu i se poate agrava situatia celui care a introdus cererea de contestatie in anulare.

In cazul prevazut in art. 386 lit. d), admiterea contestatiei atrage anularea ultimei hotarari ramase definitive, ramanand in vigoare prima hotarare, care se executa. Desfiintarea ultimei hotarari ramase definitive se poate face in intregime, daca se refera la o singura fapta, dar si partial, atunci cand, referindu‑se la mai multe fapte si persoane, numai pentru unele din ele exista autoritate de lucru judecat.

O hotarare data intr‑o cale de atac extraordinara poate fi atacata printr‑o cale de atac ordinara numai daca si hotararea supusa contestatiei era susceptibila de o asemenea cale de atac.[16] Cum contestatia in anulare pentru primele trei cazuri se indreapta impotriva deciziei pronuntate de instanta de recurs, aceasta nefiind susceptibila de un alt recurs, nici decizia data in contestatie in anulare nu poate fi atacata cu recurs.

In cazul prevazut de art. 386 lit. d), daca hotararea atacata a fost pronuntata de prima instanta, ea poate fi atacata cu apel, iar daca nu este susceptibila de apel poate fi atacata cu recurs; daca a ramas definitiva la instanta de apel, poate fi atacata cu recurs. Cand hotararea atacata a fost pronuntata de instanta de recurs, nu mai este susceptibila de nici o cale de atac ordinara.

Ca orice hotarare penala definitiva, hotararea data in contestatie in anulare, daca este contrara legii, poate fi atacata cu recurs in anulare.

CONCLUZII

Conform noilor prevederi legale introduce prin Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, in afara de hotararile mentionate in vechea reglementare, nu sunt supuse apelului nici hotararile judecatoresti date in prima instanta in cererile introduse pe cale principala privind actiunile in evacuare in materie comerciala si hotararile asupra cererilor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare savarsite in procesele penale.

In ceea ce priveste recursul in interesul legii, acesta este admisibil, conform noilor dispozitii legale, numai daca se face dovada ca problemele de drept care formeaza obiectul judecatii au fost solutionate in mod diferit prin hotarari judecatoresti irevocabile, care se anexeaza cererii. Recursul in interesul legii se judeca de un complet format din presedintele sau, in lipsa acestuia, din vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, presedintii de sectii din cadrul acesteia, precum si un numar de 20 de judecatori, desemnati conform legii. Termenul de solutionare este de cel mult 3 luni de la data sesizarii instantei, iar solutia se adopta cu cel putin doua treimi din numarul judecatorilor completului.

Noul Codul de procedura penala, propune o 'echilibrare a competentei materiale a instantelor judecatoresti', in paralel cu reasezarea cailor de atac. Recursul devine cale extraordinara de atac, exercitata doar in cazuri exceptionale, numai pe motive de nelegalitate. Se renunta, totodata, la calea extraordinara de atac a contestatiei in anulare si propune modificari importante in ceea ce priveste revizuirea.

Astfel, recursul in casatie va fi o cale extraordinara de atac, exercitata doar in cazuri exceptionale, numai pentru motive de nelegalitate.

Recursul in casatie urmareste asigurarea unei practici unitare la nivelul intregii tari. Prin intermediul acestei cai extraordinare de atac, a carei solutionare este numai in competenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie, este analizata conformitatea hotararilor definitive atacate cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare expres si limitativ prevazute de lege. Cazurile in care se poate exercita recursul in casatie vizeaza exclusiv legalitatea hotararii si nu chestiuni de fapt. Acestea pot constitui temei al casarii hotararii doar daca nu au fost invocate pe calea apelului sau in cursul judecarii apelului ori daca, desi au fost invocate, au fost respinse sau instanta a omis sa se pronunte asupra lor.

In vederea asigurarii unei practici judiciare unitare noul Cod de procedura penala propune modificarea recursului in interesul legii, care, in prezent, este reglementat in cadrul cailor extraordinare de atac, precum si introducerea unui mecanism nou - sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept.

CUPRINS

Judecata in caile extraordinare de atac

Caile extraordinare de atac, mijloace procesuale penale prin care se infrange autoritatea de lucru judecat

Contestatia in anulare

Cazurile de contestatie in anulare

Admiterea in principiu a contestatiei in anulare

Judecarea și soluționarea contestației in anulare

Concluzii

BIBLIOGRAFIE

Codul de procedura penala.

D.V.Mihaiescu, V.Ramureanu, "Caile extraordinare de atac in procesul penal" Editura Stiintifica, Bucuresti, 1970.

D.V.Mihaiescu, V.Ramureanu, Caile extraordinare in procesul penal, Bucuresti, 1993.

Gr.Theodoru, Lucia Moldovan, "Drept procesual penal" Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1979.

I.Neagu, Drept procesual penal. Partea speciala. Tratat, Editura Global Lex, Bucuresti, 2007.

Ion Neagu, Tratat de procedura penala, Editura Pro, Bucuresti 2000.

Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala.

Nicolae Volonciu, "Drept procesual penal" Editura Paideia, 1999.

Theodoru Grigore, Drept procesual penal. Partea speciala, vol. II, Editura Cugetarea, Iasi, 1998.

V.Dongoroz, Explicatii teoretice ale Codului de procedura roman, Partea speciala, vol. II, Editura Academiei, Bucuresti, 1976.

Neagu, Ion, Drept Procesual Penal, Partea Speciala, Tratat, Ed. Global Lex, Bucuresti, 2006.

C.A. Bucuresti, decizia penala nr. 4/1999, in C.P.J.P. 1999, Ed. Rosetti, Bucuresti, 2001.

C.S.J., Sectia penala, decizia nr. 46/2000, in Dreptul nr. 4/2001.