Exceptii de la regula formei autentice a donatiei

Exceptii de la regula formei autentice a donatiei

Fara a fi prevazute in mod expres de lege, doctrina si practica judiciara admit existenta a trei asemenea exceptii de la conditia formei autentice a donatiei, donatiile neregulate , cum au mai fost numite in doctrina: darul manual, donatia indirecta si donatia deghizata. Rigorismul legii cu privire la forma solemna in care trebuie sa se manifeste vointa partilor contractante nu corespunde intocmai cu nevoile vietii sociale, deoarece priveste satisfacerea unor sentimente de afectiune, recunostinta sau generozitate.

§1. Darul manual

631. Notiune si reglementare. Darul manual consta in traditiunea materiala a unui bun mobil corporal de la o persoana la alta, facuta cu intentia de a gratifica si de a accepta donatia

Darul manual reprezinta o liberalitate intre vii, avand ca obiect numai bunuri mobile corporale si realizata valabil prin traditiunea bunului.

Aceasta derogare de la regula formei autentice a donatiei isi gaseste justificare legala in art. 644 C civ., care enumera si traditiunea printre modurile de dobandire a proprietatii. In sistemul nostru de drept, in care proprietatea se transfera prin insasi puterea titlului translativ, independent de traditiunea lucrului, traditiunea nu poate ramane un mijloc deosebit de transmitere a dreptului decat in cazul in care ea constituie insasi manifestarea acordului de vointe dintre partile contractante si o asemenea manifestare nu poate fi conceputa decat atunci cand traditiunea este gratuita, deoarece o traditiune cu caracter oneros nu este si nu poate fi decat un mod de executare a unei transmisiuni de drepturi, izvorand dintr-un raport juridic preexistent

Conditiile de validitate ale darului manual. Fiind o donatie, darul manual trebuie sa indeplineasca conditiile de validitate ale donatiei, exceptand conditia formei autentice, la care se adauga doua conditii specifice pentru validitatea sa: traditiunea si bunurile ce pot forma obiectul darului manual.

Traditiunea. Traditiunea bunurilor daruite, respectiv remiterea materiala a bunurilor de la donator donatarului, este de esenta darului manual, de unde rezulta ca darul manual este un contract real. Traditiunea este cea care da valoare si efecte concursului de vointe; ea creeaza darul manual si transmite donatarului proprietatea lucrului daruit

Daca se realizeaza acordul de vointe al partilor (verbal sau prin inscris sub semnatura privata), dar nu are loc traditiunea bunului, nu suntem in prezenta unui dar manual, ci contractul este nul pentru lipsa formei autentice a donatiei.

Conditia traditiunii bunurilor este indeplinita, fiind, deci, in prezenta unui dar manual, si atunci cand donatarul se afla deja in posesia bunurilor, insa in baza unui alt titlu (imprumut, depozit etc.), iar donatorul isi manifesta vointa de a-l gratifica pe donatar cu aceste bunuri si donatarul accepta.

Astfel, intentia de a gratifica (animus donandi) si de a accepta donatia se pot manifesta atat inainte, cat si dupa traditiunea bunului.

In doctrina s-a ivit o controversa in legatura cu semnificatia juridica a unui act sub semnatura privata incheiat o data cu traditiunea bunului.

Unii autori au sustinut ca un asemenea inscris ar compromite darul manual, deoarece traditiunea, in acest caz, reprezinta executarea unei donatii nule absolut pentru lipsa formei autentice.

Apreciem, alaturi de alti autori , ca donatia se realizeaza, in acest caz, prin traditiunea bunului, fiind un dar manual, si nu prin inscrisul redactat de parti, care constituie numai dovada darului manual.

Traditiunea bunului trebuie sa aiba loc inainte de moartea donatorului, intrucat daca are loc dupa moartea acestuia, nu mai suntem in prezenta unui dar manual, chiar daca a existat un acord de vointe al partilor

Practica judecatoreasca Practica judiciara s-a pronuntat in sensul ca prin traditiunea bunului nu trebuie neaparat sa se inteleaga o deplasare fizica a bunului, efectele sale juridice fiind realizate si printr-o traditiune implicita; s-a apreciat astfel ca traditiunea se realizeaza, fiind in prezenta unui dar manual, atunci cand donatorul ar inmana donatarului cheile unei casete sau prin identificarea unui tablou pe care donatorul si-a manifestat in mod neechivoc vointa de a-l transmite, fara ca tabloul sa fie dat jos de pe perete

De asemenea, constituie dar manual retragerea unei sume de bani de pe un carnet de economii C.E.C. si transferarea ei pe carnetul C.E.C. al altei persoane

Tot practica judiciara a statuat ca suntem in prezenta unui dar manual si atunci cand donatorul, fara a preda efectiv o suma de bani donatarului, inmaneaza aceasta suma de bani unui tert, in vederea achizitionarii unui imobil pentru donatarul-cumparator

Constituie dar manual si sumele de bani depuse de parinti la C.E.C. pe numele copilului minor, titular al depunerii, chiar daca s-a prevazut pe libret o clauza de imputernicire in favoarea unui parinte , exceptand cazul in care se dovedeste ca depunerea pe numele copilului nu s-a facut cu intentia ca aceasta suma sa iasa din patrimoniul comun al sotilor, pentru a deveni bun al copilului. Sarcina probei revine celui care contesta ca aceasta suma nu face parte din patrimoniul copilului . Pana la proba contrara, aceasta depunere este considerata o liberalitate in favoarea copilului.

S-a apreciat ca traditiunea bunului se poate realiza si prin mandatar, fie al donatorului (care trebuie sa predea bunul donatarului in timpul vietii donatorului), fie al donatarului

Darurile de nunta. Cat priveste darurile de nunta facute sotilor cu ocazia celebrarii casatoriei, in literatura si doctrina s-au exprimat opinii contradictorii cu privire la calificarea lor ca bunuri proprii sau bunuri comune ale sotilor.

Art. 30 alin. (1) C. fam. instituie prezumtia comunitatii de bunuri pe perioada casatoriei, dispunand ca bunurile dobandite de oricare dintre soti in timpul casatoriei sunt bunuri comune ale sotilor. Art. 31 C. fam. enumera, cu caracter limitativ, categoriile de bunuri proprii ale sotilor, iar printre acestea se afla si bunurile dobandite de oricare dintre soti prin mostenire, donatie sau legat, afara numai daca dispunatorul a prevazut ca ele vor fi comune.

Prin urmare, bunul dobandit de unul dintre soti prin donatia facuta in timpul casatoriei reprezinta bun propriu al sotului gratificat, exceptand cazul in care donatorul a aratat ca a urmarit gratificarea ambilor soti, in acest caz bunul donat fiind bun comun

Desi reprezinta donatii, iar art. 31 C. fam. include aceste liberalitati in categoria bunurilor proprii ale sotului donatar, practica judiciara si doctrina au decis ca aceste daruri vor fi considerate bunuri comune ale sotilor, pe de o parte, pentru ca sunt dobandite in timpul casatoriei , cu ocazia serbarii nuntii, iar pe de alta parte, se prezuma scopul donatorului de a contribui la formarea patrimoniului comun al sotilor

Darurile de nunta devin bunuri comune ale sotilor si pentru ca se prezuma intentia dispunatorului ca ele sa devina comune

Inclusiv darurile de nunta facute de parintii unuia dintre soti au fost considerate bunuri comune ale acestora . Daca insa aceste daruri au o valoare mare, depasind valoarea unor daruri obisnuite (precum un autoturism sau o suma de bani pentru achizitionarea unui apartament, autoturism etc.) si sunt facute fara precizarea expresa ca se urmareste gratificarea ambilor soti, atunci ele urmeaza a fi considerate bunuri proprii ale sotului gratificat, intrucat nu se poate presupune vointa donatorilor de a gratifica pe ambii soti numai din imprejurarea ca donatiile au fost facute cu ocazia celebrarii casatoriei

Ne raliem opiniei contrare , care considera ca darurile de nunta sunt bunuri proprii ale sotului gratificat, pentru urmatoarele argumente:

a) darurile de nunta reprezinta liberalitati facute sotilor de catre rude sau prieteni cu ocazia celebrarii casatoriei. Ele sunt donatii care imbraca forma darului manual.

b) potrivit art. 31 C. fam., bunurile dobandite de oricare dintre soti prin donatie sunt bunuri proprii ale sotului gratificat. Legea califica bunurile dobandite prin donatie ca bunuri proprii, indiferent de forma donatiei (act autentic, dar manual, donatie deghizata etc). De asemenea, legea nu conditioneaza calitatea de bun propriu de un anumit moment din timpul casatoriei, astfel ca bunul donat va fi bun propriu, indiferent de momentul (situat in timpul casatoriei) in care a avut loc gratificarea: cu ocazia serbarii nuntii, cu ocazia aniversarii casatoriei etc., iar ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. Pe de alta parte, art. 31 C. fam. nu face nici o referire la persoana donatorului, ci se refera la orice donatie, fie ca donator este o ruda (parinte, frate, bunic etc.), fie ca este un prieten.

In raport de aceste precizari, apreciem ca darurile de nunta reprezinta bunuri proprii ale sotului gratificat, exceptand cazul cand donatorul a dispus ca ele vor fi comune, intrucat aceste diferentieri, determinate numai de momentul cand are loc gratificarea, nu isi gasec justificare legala. Edificatoare in acest sens este si decizia Curtii Supreme de Justitie care arata ca 'bunurile dobandite prin donatie sunt proprii, pentru a fi respectata vointa donatorului, care, daca nu a dispus altfel, nu poate fi presupus ca a inteles sa avantajeze si sotul celui gratificat'

In ceea ce priveste darurile obisnuite facute sotilor cu diferite ocazii, despre care art. 759 C. civ. arata ca 'nu sunt supuse raportului', iar reputatul profesor Mihail Eliescu nici nu le considera donatii , acestea pot fi considerate bunuri comune ale sotilor, indiferent de momentul gratificarii sau de persoana donatorului, presupunandu-se intentia donatorului de a-i gratifica pe ambii soti. Daca insa donatorul a dispus in mod neindoielnic gratificarea numai a unuia dintre soti, atunci si darul obisnuit va fi un bun propriu al acestuia din urma.

Bunurile care pot fi obiectul darului manual

Bunurile ce pot forma obiectul darului manual sunt numai bunurile ce pot face obiectul traditiunii: bunurile mobile corporale.

Bunurile imobile si mobile incorporale nu sunt susceptibile de traditiune, de predare materiala si, deci, nici nu pot face obiectul darului manual.

Cat priveste creantele constatate prin titluri la purtator si bilete de banca, doctrina a considerat ca pot face obiectul darului manual, intrucat creanta este incorporata in titlu si apartine purtatorului . Darul manual poate avea ca obiect titlurile la purtator si atunci cand donatorul si-a rezervat uzufructul sau nuda proprietate (daruind numai venitul lor).

Nu pot forma obiect al darului manual bunurile viitoare, intrucat darul manual se realizeaza valabil numai prin traditiunea bunului.

Spre deosebire de titlurile la purtator, titlurile nominative nu pot forma obiectul darului manual, deoarece acestea nu pot fi valorificate decat de persoana al carei nume este indicat pe titlu ca titular, chiar daca aceste titluri au fost predate animus donandi unei alte persoane

Bunurile mobile corporale, inclusiv titlurile la purtator, bilete de banca etc., formeaza obiect al darului manual, indiferent de valoarea acestora; desi initial au existat discutii pe aceasta tema, doctrina si practica au admis unanim ca, de vreme ce legea nu face nici o distinctie, darul manual este valabil, indiferent de valoarea bunurilor ce fac obiectul sau.

Conditiile de fond pentru validitatea darului manual. Darul manual, fiind o varietate a donatiei, trebuie sa indeplineasca aceleasi conditii de fond ca si donatia. Astfel, se mentin aceleasi incapacitati speciale, sunt interzise clauzele incompatibile cu principiul irevocabilitatii darului manual si este permisa clauza de reintoarcere conventionala a bunului donat in caz de predeces al donatarului sau atat al donatarului, cat si al descendentilor sai, fata de donator.

Darurile manuale pot avea loc si intre soti, dar, la fel ca si donatia, ele sunt revocabile, potrivit art. 937 alin. (1) C. civ.

La fel ca si donatia, darul manual poate fi supus unei conditii sau unei sarcini, va fi revocabil in conditiile art. 829 C. civ. si va fi supus raportului sau reductiunii, potrivit dreptului comun.

Proba darului manual Problema dovezii darului manual a nascut, uneori, dificultati in practica. Conform principiului statuat de art. 1169 C. civ., actori incumbit onus probandi, sarcina probei revine celui care invoca existenta darului manual.

Dovada darului manual se va face diferit, dupa cum sarcina probei incumba donatarului sau donatorului.

Astfel, daca donatorul sau mostenitorii lui trebuie sa faca dovada existentei darului manual, pentru a obtine revocarea, raportul sau reductiunea acestuia, ei nu se pot folosi de martori sau prezumtii, daca valoarea darului depaseste 250 lei, decat daca exista un inscris sau un inceput de dovada scrisa, fiind deci aplicabile dispozitiile generale in materia probatiunii, prevazute de art. 1191 C. civ. Daca insa mostenitorii solicita reductiunea sau raportul donatiilor, 'prezentandu-se cu un drept propriu', si nu ca succesori in drepturi, ei pot dovedi existenta darului manual cu orice mijloc de proba

Document online: Contract de afiliere Referat: Contractul de donatie

Daca, dimpotriva, donatorul sau mostenitorii sai neaga existenta darului manual, donatarul se va prevala de dispozitiile art. 1909 C. civ., conform carora posesia de buna-credinta a bunurilor mobile valoreaza proprietate, astfel ca nu are nevoie de dovada scrisa.

Daca donatorul sau mostenitorii acestuia invoca reaua-credinta a donatarului, a carui posesie este precara, echivoca, clandestina sau frauduloasa, acestia pot face dovada diferit, dupa cum ceea ce se dovedeste este un fapt material (care se va dovedi cu orice mijloc de proba) sau un contract de depozit, locatiune, mandat etc., in acest caz aplicandu-se regulile generale prevazute de art. 1191 si urm. C. civ.

Pe aceeasi directie, instanta suprema s-a pronuntat ca, daca donatorul sau mostenitorii lui nu recunosc validitatea darului manual, sarcina probei le apartine, ei urmand sa dovedeasca faptul ca donatarul a furat bunul sau acest bun se afla in posesia frauduloasa sau precara a donatarului , in aceasta ipoteza donatarul trebuind sa combata prin probe cele dovedite de donator sau mostenitorii lui

Donatiile indirecte

Notiune. O alta exceptie de la conditia formei autentice a donatiei este donatia indirecta.

Donatia indirecta este liberalitatea intre vii care se realizeaza pe calea unui alt act juridic decat donatia.

Ca si in cazul donatiei deghizate, ceea ce transforma acest act juridic intr-o donatie este intentia liberala (animus donandi), dar spre deosebire de donatia deghizata, in cazul donatiei indirecte, actul juridic incheiat este un act real, perfect valabil, care exprima vointa reala a partilor, si nu un act simulat.

Prin intermediul acestui act are loc o imbogatire a patrimoniului dobanditorului, realizata prin puterea intentiei liberale a transmitatorului, dar 'independent de vreun dare, adica de vreo transmitere a unui drept real' din patrimoniul transmitatorului in cel al dobanditorului, ci in puterea unui act juridic al transmitatorului, incheiat cu intentia de a procura celuilalt un folos gratuit

Conditii

Fiind in prezenta unui alt act juridic decat donatia, acesta nu trebuie sa indeplineasca conditiile de forma pentru validitatea donatiei, respectiv conditia formei autentice, exceptand cazul cand forma autentica este o conditie pentru insasi valabilitatea actului respectiv.

Pentru a fi valabil, acest act juridic trebuie sa indeplineasca conditiile de fond si de forma prevazute de lege pentru validitatea sa si, intrucat reprezinta o liberalitate, trebuie sa indeplineasca si conditiile de fond ale donatiei. Sunt edificatoare in acest sens dispozitiile art. 1642 alin. (2) C. civ., referitoare la renta viagera in favoarea unei terte persoane, potrivit carora 'desi intruneste insusirile unei liberalitati, totusi nu este supusa formelor stabilite pentru donatiune; ()', insa va trebui sa respecte conditiile de fond ale donatiei, potrivit art. 1641 C. civ.

Actele juridice calificate donatii indirecte

Actele juridice prin care se realizeaza deseori in practica o donatie indirecta sunt: renuntarea la un drept, remiterea de datorie si stipulatia in folosul altei persoane.

S-a apreciat ca donatia indirecta se poate realiza si pe calea unui act juridic cu titlu oneros, in cazul in care una din parti incheie contractul, in parte, cu titlu oneros, iar, in parte, cu intentie liberala si deci titlu gratuit.

Renuntarea la un drept

Renuntarea la un drept reprezinta o liberalitate numai daca se face cu animus donandi, respectiv cu intentia de a procura un avantaj unei alte persoane care are posibilitatea de a culege, in puterea legii, dreptul, in lipsa celui care renunta. De exemplu: un mostenitor renunta la succesiune, pentru ca partea sa sa fie culeasa de ceilalti mostenitori; un legatar renunta la legat; un uzufructuar renunta la uzufruct, pentru ca acesta sa revina nudului proprietar etc.

In acest caz, liberalitatea apare ca un accesoriu al renuntarii, care este operatia principala.

Prin ea insasi, renuntarea nu este o liberalitate; pentru a fi calificata astfel, trebuie sa existe intentia liberala a renuntatorului, care ea singura da nastere unei donatii indirecte

De precizat ca, daca renuntarea la un drept se face in favoarea unei persoane indicate, ea trebuie sa imbrace forma autentica a donatiilor, intrucat o asemenea renuntare reprezinta, de fapt, o acceptare a acelui drept, urmata de o transmitere cu titlu gratuit, care va fi supusa conditiilor de forma ale donatiilor

Remiterea de datorie

Potrivit art. 1138 C. civ., remiterea de datorie, mod de stingere a obligatiei, constituie o liberalitate: 'Remiterea voluntara a titlului original facuta de creditor debitorului da proba liberatiunii'.

Remiterea de datorie consta in renuntarea creditorului la valorificarea creantei sale impotriva debitorului, cu acordul acestuia. Pentru ca remiterea sa constituie o donatie indirecta, ea trebuie sa se faca cu intentia creditorului de a gratifica (motiv pentru care se numeste si «iertarea de datorie»), intrucat renuntarea la datorie se poate face si cu titlu oneros, iar in acest caz devine o novatie obiectiva sau dare in plata.

Prin aceasta renuntare, debitorul isi imbogateste patrimoniul sau, realizand un folos gratuit, ce reprezinta valoarea dreptului de creanta.

Remiterea de datorie facuta cu scopul de a gratifica pe debitor se poate realiza prin acte intre vii, atat expres, cat si tacit, precum si prin act de ultima vointa. Daca se face prin acte intre vii, remiterea nu poate avea loc decat intre creditor si debitor, prin restituirea inscrisului constatator al creantei (art. 1138 C. civ.).

Constituind o donatie indirecta, remiterea de datorie este supusa regulilor referitoare la revocare, raport si reductiune.

Stipulatia in folosul altuia

Stipulatia in folosul altuia se realizeaza printr-un contract care contine obligatia unei parti de a realiza o prestatie in folosul unei alte persoane care nu este parte in contract.

Potrivit definitiei date de doctrina, stipulatia pentru altul este contractul prin care o parte, numita stipulant, dispune ca cealalta parte, numita promitent, sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva in folosul unei alte persoane care nu este parte in contract, numite tert beneficiar.

Stipulatia pentru altul va reprezenta o donatie indirecta numai daca dreptul in folosul beneficiarului s-a nascut din intentia animus donandi a stipulantului.

Numita si contractul in folosul altuia, stipulatia pentru altul naste in favoarea tertului beneficiar (donatarul) direct si nemijlocit dreptul creat in folosul sau inca de la data incheierii contractului intre stipulant si promitent. Dreptul se naste in patrimoniul beneficiarului din momentul incheierii contractului, indiferent de acceptarea sau renuntarea beneficiarului la acest drept

Daca beneficiarul-donatar accepta dreptul nascut din incheierea stipulatiei, isi consolideaza dreptul sau cu efect retroactiv de la data nasterii lui, adica de la data incheierii stipulatiei.

Daca beneficiarul a decedat dupa incheierea contractului, dar anterior acceptarii, dreptul aflandu-se deja in patrimoniul sau, el se va transmite mostenitorilor sai si, tot astfel, acestia vor putea accepta dreptul creat in folosul autorului lor.

Stipulatia pentru altul se poate face printr-o donatie cu sarcini, prin intermediul unui contract de asigurare sau poate imbraca forma unei rente viagere (art. 1642 C. civ.).

Stipulatia pentru altul care contine intentia liberala a stipulantului, fiind o donatie indirecta, trebuie sa indeplineasca conditiile de fond ale donatiilor si sa nu cuprinda clauze incompatibile cu principiul irevocabilitatii. Donatia devine irevocabila numai din momentul acceptarii, astfel ca pana in acest moment, stipulantul-donator poate revoca oricand donatia

Daca stipulatia pentru altul se realizeaza prin intermediul unei donatii cu sarcini (sarcina impusa donatarului este in folosul unei terte persoane - tertul beneficiar), atunci donatia directa, dintre donator si donatar, trebuie sa respecte toate conditiile de forma si de fond pentru validitatea ei, pe cand stipulatia in favoarea altuia (sarcina impusa donatarului), fiind o donatie indirecta, va fi exceptata de la regula formei autentice.

Fiind un contract, stipulatia pentru altul va trebui sa indeplineasca atat conditiile generale de validitate ale contractelor, cat si o serie de conditii proprii, referitoare la vointa (liberala) de a stipula in folosul altei persoane si la persoana beneficiarului (donatarului).

Este necesar ca beneficiarul sa fie determinat sau determinabil, admitandu-se ca stipulatia este valabila si daca este facuta in folosul unei persoane viitoare, care nu exista la data la care s-a incheiat stipulatia, cum este cazul stipulatiei in folosul copilului care i se va naste stipulantului

Donatiile simulate

Notiunea de «simulatie». Feluri. Simulatia presupune existenta simultana a doua contracte intre aceleasi parti: un contract public si aparent, care exprima o aparenta juridica necorespunzatoare realitatii, si un contract secret, care contine vointa reala a partilor, incheiat anterior sau concomitent cu contractul aparent.

Simulatia, ca operatiune juridica complexa, poate fi analizata numai daca primeste considerarea unei situatii juridice la baza careia se afla teoria actului juridic general si teoria actului juridic civil in special

Simulatia se cladeste pe doua operatii juridice, doua contracte, care fiecare exprima, in plan volitional, altceva si sunt susceptibile de a produce efecte juridice distincte.

In materia donatiilor, prin simulatie se urmareste ascunderea unei donatii (actul secret) printr-un contract aparent cu titlu oneros (donatia deghizata) sau ascunderea adevaratului donatar prin incheierea unui contract public, aparent intre alte persoane (donatia prin interpunere de persoane).

Donatiile deghizate

Notiune Donatiile deghizate sunt donatiile ascunse, mascate printr-un contract aparent, public, cu titlu oneros. De cele mai multe ori, donatia este deghizata printr-un contract de vanzare-cumparare.

Deghizarea este totala , intrucat se ascunde insasi natura juridica a contractului incheiat (partile au incheiat in realitate un contract de donatie, dar l-au deghizat printr-un contract aparent, de vanzare-cumparare). In acest caz, contractul public, aparent prezinta o situatie juridica bazata pe contractul de vanzare-cumparare, ca si cum intre parti ar fi intervenit o adevarata vanzare. Actul secret, donatia, este cel care stabileste adevaratele raporturi juridice dintre partile contractante.

Conditiile de validitate ale donatiilor deghizate. Majoritatea doctrinei si jurisprudentei considera ca simulatia, in sistemul nostru, nu este sanctionata cu nulitatea. Prin ea insasi, simulatia nu este o cauza de nulitate, intrucat, in ultima instanta, ea este o aplicatie a principiului vointei reale, interne , precumpanitoare in raport cu vointa externa, sociala . Simulatia se deosebeste atat de viciile de consimtamant, cat si de inselaciunea comisa in dauna tertilor, intrucat partile au consimtit liber la realizarea unui act secret si a unei aparente juridice date de un alt act, public, iar pe de alta parte, partile pot recurge la simulatie din cu totul alte motive decat fraudarea tertilor sau eludarea unor dispozitii imperative ale legii.

O liberalitate ascunsa sub forma si aparenta unui contract cu titlu oneros este insa lovita de nulitate ori de cate ori simulatia ar avea drept scop eludarea unor dispozitii legale imperative.

Astfel, donatia deghizata va fi valabila si va produce efecte juridice atat intre parti, cat si intre mostenitorii acestora, cu conditia de a fi valabil incheiata, cel putin in privinta celorlalte conditii, daca nu si in privinta formei. Validitatea unor asemenea liberalitati realizate fara respectarea dispozitiilor art. 813 C. civ. cu privire la forma autentica a donatiei si care imbraca numai forma prevazuta pentru actul aparent, cu titlu oneros a constituit obiect de controversa in doctrina si in jurisprudenta.

Urmand modelul jurisprudentei franceze, inca de la aparitia Codului civil roman, jurisprudenta noastra a admis in mod constant, cu cateva exceptii, valabilitatea donatiilor deghizate, intemeindu-se pe urmatoarele argumente:

a) potrivit art. 812 C. civ., liberalitatile in favoarea unui incapabil sunt nule, fie deghizate sub forma unui contract cu titlu oneros, fie facute prin interpunere de persoane, iar potrivit art. 940 alin. (2) C. civ., donatiile deghizate intre soti sau prin persoane interpuse sunt nule. Per a contrario, rezulta ca este valabila donatia deghizata intervenita intre persoane capabile, deoarece nici o dispozitie legala nu interzice a se face pe cale indirecta ceea ce se poate face valabil pe cale directa

b) potrivit dreptului roman si vechiului drept francez, numai donatiile exprese erau supuse formei solemne, nu si cele tacite;

c) din interpretarea art. 845 si art. 1642 C. civ. este evident ca legiuitorul a recunoscut valabilitatea donatiilor deghizate, astfel ca el insusi a admis unele exceptii de la conditia formei autentice.

Doctrina juridica, a carei opinie o impartasim, dimpotriva, a criticat solutia adoptata de jurisprudenta, apreciind ca donatiile deghizate nu reprezinta o exceptie autorizata de lege de la conditia formei autentice, astfel ca, sub sanctiunea nulitatii absolute, ele ar trebui sa imbrace forma solemna. Argumentele acestei teorii se bazeaza, in primul rand, pe dispozitiile art. 813 C. civ., potrivit carora 'toate donatiunile se fac prin act autentic', ceea ce exprima intentia legiuitorului de a supune formei solemne toate liberalitatile intre vii, fara exceptie. In fata unei dispozitii imperative, cum este cea din art. 813 C. civ., 'nu este cu putinta a se admite validitatea unor donatii efectuate prin procedee, care au tocmai de scop sa ocoleasca formele stricte impuse de lege' in aceasta materie. Mai mult, art. 800 C. civ. dispune ca nimeni nu va putea face acte cu titlu gratuit decat 'cu formele prescrise de lege pentru donatiuni intre vii sau prin testament'.

Dispozitiile art. 845 si art. 1642 C. civ. reprezinta exceptii de la forma autentica, autorizate de legiuitor, dar care nu pot fi aplicate prin analogie si la alte cazuri. Legiuitorul n-a inteles nici o clipa sa admita validitatea unor asemenea liberalitati contrare principiilor riguroase impuse cu privire la donatii, intrucat 'la ce ar mai servi formele prescrise de lege, atat pentru a asigura irevocabilitatea darurilor, cat si pentru a garanta libertatea si sinceritatea consimtamantului, daca partile s-ar putea sustrage de la indeplinirea lor, ascunzand liberalitatea sub forma unei vanzari sau a unui alt contract cu titlu oneros? Frauda ar fi patronata de insusi legiuitorul; nici o garantie n-ar mai exista in contra ei si toate masurile luate spre a o inlatura, ar fi inutile'

Este unanim admis ca o donatie deghizata sub forma unui contract cu titlu oneros va fi lovita de nulitate ori de cate ori va avea o cauza ilicita sau imorala (art. 966 C. civ.) sau cand scopul simulatiei este de a realiza o liberalitate prohibita de lege.

Contractul care deghizeaza donatia va trebui sa indeplineasca atat conditiile generale de validitate ale oricarui contract, prevazute de art. 948-968 C. civ., cat si conditiile de fond pentru validitatea donatiei (capacitate, clauze incompatibile cu principiul irevocabilitatii, o cauza licita, revocarea in cazurile expres prevazute, reductiune, raport etc).

Acceptarea donatiei se va putea face si tacit , insa inainte de moartea donatorului (in acest caz nu ar mai exista acordul de vointe), iar actul estimativ cerut de art. 827 C. civ. pentru donatiile de bunuri mobile nu mai este necesar.

Cum am precizat anterior, aceste donatii ascunse sub forma unui contract cu titlu oneros nu sunt supuse formei autentice prevazute de art. 813 C. civ. Actul care ascunde donatia, pe langa conditiile de fond pentru valabilitatea donatiei, va trebui sa indeplineasca conditiile legale necesare pentru validitatea lui (atat conditii de fond, cat si conditii de forma). Asadar, actul prin care se disimuleaza donatia trebuie sa respecte conditiile de forma cerute pentru valabilitatea lui, sub sanctiunea nulitatii absolute , desi forma este ceruta de lege numai ad probationem, si nu ad validitatem.

Astfel, in ipoteza in care donatia deghizata se realizeaza prin recunoasterea unei datorii care in realitate nu exista, actul prin care se recunoaste datoria trebuie scris in intregime de donator (pretinsul debitor) sau cel putin mentiunea «bun si aprobat» sa fie scrisa de el (art. 1180 C. civ.)

Dovada donatiilor deghizate. Intrucat nu exista nici o dispozitie legala expresa in acest sens, dovada deghizarii se va face potrivit regulilor din materia simulatiei, continute in art. 1175 C. civ.

Astfel, atat partile din contract, cat si succesorii lor universali si cu titlu universal pot dovedi simulatia prin contrainscris (contractul secret) si potrivit art. 1191 si urm. C. civ. (cu ajutorul probei testimoniale si prezumtiilor, in cazurile si in conditiile admise de lege).

Tertii (in materia simulatiei, in categoria tertilor sunt inclusi si succesorii cu titlu particular, si creditorii chirografari ai partilor) vor putea sa dovedeasca simulatia prin orice mijloc de proba, inclusiv martori si prezumtii, chiar daca valoarea contractului depaseste 250 lei si nu exista un inceput de dovada scrisa, intrucat acestia s-au aflat in imposibilitatea de a-si procura o dovada scrisa cu privire la simulatie, iar pentru ei contractul este un simplu fapt juridic.

Deseori, donatia deghizata are drept scop gratificarea anumitor persoane, in dauna mostenitorilor rezervatari ai donatorului, care, prin acest procedeu complex al simulatiei, urmareste eludarea dispozitiilor legii cu privire la rezerva succesorala, pe care o micsoreaza prin donatia simulata.

Calitatea de mostenitori. Ce calitate au insa mostenitorii rezervatari ai partilor contractante (in special ai donatorului), care urmaresc dovada existentei unei donatii deghizate, pentru a o supune raportului sau reductiunii, sau pentru a cere revocarea? Acestia trebuie considerati terti fata de contractul incheiat de autorul lor, intrucat ei nu se prezinta in calitate de continuatori ai persoanei defunctului, ci in virtutea unui drept propriu, conferit de lege. Drept consecinta, in acest caz, mostenitorii vor putea face dovada simulatiei prin orice mijloc de proba, intrucat fata de terti, 'contractul are valoare unui fapt juridic'[48], cat si prin prezumtia instituita de art. 845 C. civ.

Daca simulatia a fost utilizata pentru fraudarea legii, orice persoana interesata, inclusiv partile contractante, pot dovedi simulatia prin orice mijloc de proba.

Pentru a usura dovada simulatiei, in cazul in care a fost folosita pentru a incalca rezerva succesorala a mostenitorilor rezervatari ai donatorului, art. 845 C. civ. instituie o prezumtie relativa in favoarea acestora, potrivit careia actele de instrainare cu titlu oneros facute in favoarea unui succesibil in linie dreapta al donatorului (care ar fi avut calitatea de a-l mosteni pe acesta in momentul incheierii contractului) reprezinta donatii scutite de raportul succesoral, daca actul de instrainare s-a facut cu sarcina unei rente viagere sau cu rezerva uzufructului[49], cu conditia ca donatia deghizata sa nu fie invocata de un mostenitor in linie dreapta care a consimtit la incheierea contractului.

Actiunea prin care se urmareste a se demonstra caracterul simulat al donatiei este actiunea in simulatie, care poate fi introdusa de orice persoana interesata; scopul acestei actiuni este de a inlatura efectele contractului aparent (cu titlu oneros), pentru a produce efecte numai donatia. Reusita actiunii in simulatie nu valideaza insa contractul secret, daca acest contract nu intruneste toate conditiile pentru a fi valabil el insusi.

In cazul in care mostenitorii rezervatari dovedesc simulatia, s-a pus problema daca ei pot folosi reductiunea (fie ca este invocata pe cale de actiune, fie pe cale de exceptie) impotriva tertilor subdobanditori, daca donatarul este insolvabil. In Codul civil francez se admite ca mostenitorul rezervatar are dreptul sa intenteze actiunea in reductiune sau in revendicare in contra tertilor subdobanditori ai imobilului succesoral instrainat de donatar anterior deschiderii succesiunii, numai daca acesta este insolvabil.

Legiuitorul roman de la 1864 a consacrat expres ca reductiunea liberalitatilor excesive produce efecte numai impotriva donatarului, nu si impotriva tertilor de buna-credinta care au dobandit bunurile donate anterior deschiderii succesiunii. Actiunea in reductiunea liberalitatilor excesive a fost calificata de doctrina si de practica, pe aceeasi linie cu dispozitiile art. 855 C. civ[50]., drept o actiune personala, si nu reala.

In consecinta, insolvabilitatea donatarului va fi suportata de mostenire si, implicit, de mostenitorii rezervatari, intrucat ceea ce tertii subdobanditori au dobandit cu buna-credinta 'ramane dobandit in mod definitiv'[51].

Reductiunea liberalitatilor excesive se indreapta deci numai impotriva donatarului, iar daca bunul donat se mai afla in patrimoniul acestuia, donatia va fi supusa desfiintarii totale sau partiale in masura necesara intregirii rezervei succesorale de la data deschiderii succesiunii, si nu de la data incheierii contractului de donatie. Desi in dreptul nostru, actiunea in rezolutiune produce efecte retroactive, conducand la repunerea partilor in situatia anterioara incheierii actului juridic civil, reductiunea donatiei nu produce efecte pentru trecut, ci numai pentru viitor, de la data deschiderii succesiunii.