Conduita ilicita, cauza a declansarii raspunderii juridice

Conduita ilicita, cauza a declansarii raspunderii juridice

Orice raspundere juridica are un temei, un fundament, fara de care ea nu exista. In doctrina nu este un punct de vedere unitar cu privire la aceasta problema.

In lucrarile generale de teoria dreptului se vorbeste de 'conduita ilicita' ca 'temei obiectiv al raspunderii juridice' si de vinovatie ca 'temei subiectiv al raspunderii juridice' . in alte formulari intalnim 'principiul raspunderii pentru fapte savarsite cu vinovatie' sau 'conduita ilicita, cauza a declansarii raspunderii juridice' .

Conduita ilicita reprezinta imprejurarea ce determina nasterea raportului juridic de aplicare a sanctiunii, respectiv a raportului de constrangere. Ea constituie un fapt juridic ilicit.

Notiunea de fapt juridic ilicit se poate explica pornind de la doi factori: conduita unui subiect de drept in domeniul relatiilor sociale si norma juridica incalcata prin aceasta conduita.

In general, prin conduita umana se intelege un ansamblu de fapte concrete ale individului aflate sub controlul vointei si ratiunii sale. Sensul cel mai larg si general al actului de conduita este acela de vointa si constiinta obiectivizata a omului. Intentiile si sentimentele materializate in asemenea manifestari nu au nici o semnificatie din punctul de vedere al dreptului.

Actele de conduita se gasesc intr-o stransa dependenta de starea subiectiva a autorului lor. Ele sunt relevante din punct de vedere juridic numai in masura in care se prezinta ca materializari ale unor stari subiective.

Un act devine ilicit atunci cand incalca normele dreptului, toate faptele ilicite fiind acte de conduita umana. Pentru a avea un caracter ilicit, o anumita fapta trebuie sa constituie o incalcare a normelor juridice si sa reprezinte un grad mai mare sau mai mic de pericol social. Incalcandu-se o norma de drept este evident ca prin aceasta se incalca uneori si drepturi subiective si raporturi juridice, dar intotdeauna se incalca ordinea juridica.

Modalitatile savarsirii conduitei ilicite sunt: actiunea si inactiunea.

Actiunea reprezinta modalitatea cea mai frecventa de realizare a conduitei ilicite. Ea consta intr-o manifestare efectiva si presupune o serie de acte materiale care, raportate la normele juridice, se dovedesc a fi contrare lor. in sens larg, prin actiune se intelege vointa obiectivizata, exteriorizata a omului, cu alte cuvinte miscarea lui voluntara indreptata spre un scop determinat. Actiunea umana este un act constient, dar nu orice actiune constienta reprezinta, in acelasi timp, un act ilicit, ci numai acela prin care se lezeaza anumite drepturi legal recunoscute. Actiunea ilicita presupune intotdeauna incalcarea unei norme juridice care interzice ceva.

Normele juridice nu enumera in mod limitativ toate actiunile interzise. Prin normele prohibitive se stabileste ceea ce este interzis. Prin normele cu caracter dispozitiv se indica numai conduita legala, in diferite situatii, subintelegandu-se ca prin orice alta actiune contrara acesteia se incalca dispozitiile legii.

Inactiunea consta intr-o abtinere de la actiune a persoanei obligate sa indeplineasca anumite fapte pozitive, adica sa actioneze in modul stabilit de lege. Inactiunea reprezinta o stare de pasivitate a persoanei careia legea ii impune o anumita activitate. Ea are un caracter constient si voluntar, fiind o conduita dirijata spre atingerea unor scopuri propuse.

Inactiunea nu poate fi redusa la simpla pasivitate a subiectului, deoarece ea inseamna nesavarsirea unui act concret pe care subiectul respectiv trebuia sa-l savarseasca, a unui act ce constituie o obligatie a sa. Tocmai datorita acestui fapt inactiunea poate fi privita ca o conduita a persoanei.

Formele conduitei ilicite

Conduita ilicita, in functie de gradul de periculozitate sociala pe care il prezinta, imbraca diverse forme. in functie de gradul de pericol social se stabilesc si sanctiunile ce se aplica pentru savarsirea diferitelor fapte ilicite.

Gradarea pericolului social si, in functie de aceasta, ierarhizarea gravitatii consecintelor ce decurg din atingerile aduse anumitor interese, este explicabila din moment ce recunoastem ca in societate exista in mod obiectiv o ierarhie a valorilor.

Aprecierea valorii unui interes social si stabilirea locului lui in ierarhia valorilor este de competenta legiuitorului. Acest criteriu nu poate fi manuit de judecator sau de alt organ de aplicare a dreptului, pentru delimitarea formelor de raspundere juridica. Organele de aplicare pot si trebuie sa aiba in vedere toate circumstantele obiective si subiective ale autorului faptei ilicite in vederea stabilirii intinderii raspunderii, dar nu a formelor ei.

Document online: Contractul de intretinere Eseu: Conventie civila de prestari servicii

Cat priveste natura sanctiunilor, aici avem in vedere clasificarea sanctiunilor in sanctiuni penale, administrative, disciplinare si civile.

In functie de criteriile amintite se pot stabili urmatoarele forme ale conduitei ilicite si, in raport cu acestea, formele raspunderii juridice.

A.  Infractiunea

Pentru fundamentarea raspunderii juridice legislatia penala, mereu reinnoita in procesul ei de perfectionare, exprima un punct de vedere clar, precis si indubitabil cand precizeaza ca 'infractiunea este singurul temei al raspunderii penale' (art. 17, al. 2, Cod penal). Asadar, fundamentul unic si exclusiv al raspunderii penale este infractiunea, pe care Codul penal o defineste in acelasi articol (17 al. 1) ca fiind 'fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala '. Doctrina penala urmeaza cu consecventa logica textului legal, retinand ca 'infractiunea este unicul temei al raspunderii penale' .

Articolul 18 al Codului penal stabileste ce trebuie inteles prin 'fapta care prezinta pericol social' si anume: orice actiune sau inactiune prin care se aduce atingere statului, suveranitatii, independentei si unitatii statului, proprietatii persoanei si drepturilor acesteia, precum si intregii ordini juridice.

Din punctul de vedere al regimului sanctionar, infractiunii ii este proprie pedeapsa penala - cea mai grava dintre sanctiunile juridice - iar in stabilirea si aplicarea ei intervine, ca forma a raspunderii juridice, raspunderea penala.

Infractiunile pot fi savarsite numai de persoanele fizice.

B.  Contraventia

Ca forma a conduitei ilicite, contraventia este definita in articolul 1 al Legii nr. 32 din 1968 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor, care prevede: 'contraventia este fapta savarsita cu vinovatie, care prezinta pericol social mai redus decat infractiunea si este prevazuta si sanctionata ca atare prin legi, decrete sau alte acte normative ale organelor aflate in legea de fata'.

Contraventia este o abatere de la normele dreptului administrativ. In raport cu infractiunea, ea are un grad de pericol mai redus. De regula, contraventiile sunt descrise in mod concret, fiecare in parte, in toate elementele lor de catre norma juridica care le sanctioneaza.

In general, contraventiile pot fi savarsite numai de catre persoanele fizice. Cu toate acestea, pot exista contraventii care sa fie savarsite de persoanele juridice, dar acest lucru numai daca este prevazut expres intr-o lege sau decret.

Ca sanctiune pentru savarsirea contraventiilor, se aplica de obicei amenda, iar ca forma a raspunderii intervine raspunderea administrativa.

C. Abaterea disciplinara

Aceasta forma a conduitei ilicite se manifesta prin incalcarea de catre persoana incadrata in munca a obligatiilor sale ce decurg din raportul juridic de munca, obligatii care formeaza in totalitatea lor disciplina muncii.

Abaterea disciplinara presupune doua conditii: calitatea de om al muncii si incalcarea unei indatoriri de serviciu.

Codul muncii enunta definitia abaterii ca fiind 'incalcarea cu vinovatie de catre cel incadrat in munca - indiferent de postul pe care il ocupa - a obligatiilor sale, inclusiv a normelor de comportare' (art. 100, al. 1).

Sanctiunea ce se aplica pentru savarsirea abaterii disciplinare este sanctiunea disciplinara, iar ca forma a raspunderii juridice se stabileste raspunderea disciplinara. Ca un aspect al raspunderii disciplinare poate interveni raspunderea materiala, in cadrul careia se pune problema repararii unei daune materiale cauzata unitatii de o persoana incadrata in munca..

In dreptul muncii s-a exprimat opinia ca pentru 'a lua nastere raspunderea disciplinara, este necesar ca persoana incadrata in unitate sa fi savarsit o abatere de la disciplina muncii' . Se conchide in termeni clari si precisi ca abaterea disciplinara este 'conditia necesara si suficienta, unicul temei pentru declansarea raspunderii disciplinare, care se exprima prin aplicarea sanctiunilor disciplinare" .

Faptele ilicite civile

Legislatia noastra nu defineste sfera sau continutul de fapt ilicit civil. Doctrina a precizat insa ca prin aceasta expresie trebuie sa intelegem orice fapta umana cauzand unei persoane un prejudiciu. Acest prejudiciu poate consta fie in violarea unui drept subiectiv garantat prin lege altei persoane, fie in nesocotirea unei obligatii personale legal asumata. in primul caz este vorba de delictul civil, care da nastere raspunderii civile delictuale, iar in cel de-al doilea caz, de faptul ilicit ce da nastere raspunderii civile contractuale.

Delictul civil apare intotdeauna ca un fapt pagubitor.

Prejudiciul civil poate fi comis atat de persoane fizice cat si de persoane juridice, iar sanctiunea ce se aplica este de regula obligatia de a repara prejudiciul produs.

In legatura cu fundamentul raspunderii civile delictuale s-a afirmat in termeni categorici ca asa ' cum in dreptul penal unicul temei al raspunderii este infractiunea, in dreptul civil unicul temei al raspunderii civile este delictul civil' . A nu aborda astfel fundamentul raspunderii civile delictuale inseamna a se ocoli si, prin aceasta, s-ar 'estompa o notiune precisa, clar reglementata de lege, care isi merita locul ei in stiinta dreptului civil asa cum categoria de infractiune sau cea de contraventie ocupa un loc bine definit in dreptul penal si respectiv in dreptul administrativ' .