Exceptia de procedura - definitie. Natura juridica. Delimitari. Clasificari

Exceptia de procedura - Definitie. Natura juridica. Delimitari. Clasificari

Institutia juridica a exceptiilor de procedura a suscitat, si inca o mai face, un interes deosebit din partea specialistilor in drept, datorita locului si rolului jucat in derularea unui proces civil, care poate fi apreciat el insusi ca un mijloc de aparare . Procesul civil este definit ca "activitate desfasurata de instanta, parti, organe de executare si de alte persoane sau organe care participa la infaptuirea de catre instantele judecatoresti a justitiei in pricinile civile, in vederea realizarii sau stabilirii drepturilor si intereselor civile deduse judecatii, a executarii silite a hotararilor judecatoresti sau a altor titluri executorii conform procedurii prevazute de lege . El este un mijloc de aparare atat pentru reclamant, cat si pentru parat. Reclamantul apeleaza la forta de constrangere a statului pentru a-i fi respectat dreptul / interesul lezat prin actiunea ori inactiunea persoanei aratata ca subiect de drept ce trebuie sa raspunda juridic, iar paratul are "cadrul" necesar - i se ofera posibilitatea sa se opuna pretentiilor adversarului si, daca dovedeste lipsa de temeinicie a acestora, sa isi consolideze situatia juridica premergatoare litigiului.

Exceptiile de procedura sunt mijloace de aparare alaturi de exceptiile de fond, apararile pe fond, cererea reconventionala si, in procedura altor tari, de exemplu : Franta, Belgia, Canada, finele de neprimire (les fins de non-recevoir).

Rolul mijloacelor de aparare - in general - in procesul civil este unul primordial. Ele sunt instrumentul prin care se asigura respectul unor principii fundamentale precum egalitatea in drepturi a partilor si principiul dreptului la aparare. Cu cat dreptul pozitiv incadreaza mai bine mijloacele procesuale de aparare sub aspectul numarului particularitatilor, conditiilor si termenelor in care pot fi invocate ca si cel al sanctiunii nerespectarii lor, cu atat mai mult putem considera ca nivelul de civilizatie al societatii este superior.

Astfel, mijloacele de aparare reglementate de legea procesuala asigura respectul adversarului prin opunerea unor arme de aceeasi natura. Conflictul se desfasoara pe taramul dreptului, iar armele sunt juridice. In acelasi timp, mijloacele de aparare sunt instrumente pentru aflarea adevarului si o garantie a examenului obiectiv si rational al pretentiilor partilor.

Judecatorului nu ii mai ramane decat sa-si ordoneze rationamentul pe tiparul:

Da mihi factum, dabo tibi jus.

Da mihi jus, judicium dabo.

Din toate aceste elemente se desprinde cu necesitate nevoia de a structura demersul cognitiv pe doua directii complementare.

In primul rand trebuie sa definim notiunea exceptiilor de procedura si sa clarificam natura lor juridica ( A ).

In al doilea rand, se impune realizarea unor delimitari fata de alte notiuni sub aspectul continutului si al sferei de aplicare, precum si clasificarea exceptiilor de procedura in virtutea unor criterii pertinente ( B ).

( A ) Exceptiile de procedura : definitie si natura juridica

Etimologie si evolutie

Conceptul de exceptie evoca in limbajul obisnuit, orice abatere de la o regula generala si provine din substantivul latin "exceptio", care inseamna "a lua din", "a imputina", "a anihila". Cu aceasta din urma semnificatie, termenul de exceptie a fost folosit si in dreptul roman, spre a defini mijlocul prin care paratul urmarea sa evite condamnarea sa, ori numai sa obtina o intarziere a judecatii.

In limbajul juridic, exceptia a inceput sa fie folosita in dreptul roman din epoca clasica, in procedura numita "formulara" , dar cu un inteles si un rol diferit fata de exceptia din dreptul modern. Exceptiile reprezentau, alaturi de prescriptii, prescriptiones, o parte secundara, accesorie a formulei. Ele erau inscrise in formula, daca partile cereau aceasta. In formula pretorului, exceptia era inserata intre intentio[5] si condemnatio , celelalte parti fiind demonstratio si adiudecatio .

La romani, exceptiile erau intrebuintate cand dreptul civil, dreptul vechi, venea in contradictie cu echitatea, cu dreptul nou de origine pretoriana. Se urmarea paralizarea aplicarii regulii de drept civil care forma fundamentul pretentiei exprimate in "intentio".

Prin exceptie, paratul nu nega dreptul reclamantului, dar invoca un fapt, ridica obiectii care sa paralizeze pretentia reclamantului. Apararea era o negare directa a pretentiei si nu era trecuta in formula deoarece "judecatorul trebuie sa se ocupe de ea prin singurul fapt ca trebuie sa vada daca pretentia reclamantului este intemeiata" . Exceptia, dimpotriva, era o aparare indirecta pe care judecatorul trebuia sa o ia in considerare numai daca paratul ceruse inserarea in formula. Rezulta, asadar, ca exceptia a aparut ca un mijloc de aparare la care putea sa apeleze paratul, nu si reclamantul.

Exceptia moderna se deosebeste de cea din procedura formulara a dreptului roman, pentru ca in prezent nu mai exista deosebirea care exista intre dreptul civil si dreptul pretorian. In ambele situatii, exceptia indeplineste o functie identica: aceea de a opri sau de a amana condamnarea, dar fara a contrazice fondul dreptului.

Document online: Contractul de intretinere Eseu: Conventie civila de prestari servicii

In doctrina romaneasca au fost date definitii care surprind trasaturile esentiale ale notiunii, inca de la sfarsitul secolului al XIX-lea.

Codul nostru de procedura civila a intrat in vigoare la 1 decembrie 1865, in timpul guvernarii lui Mihail Kogalniceanu, fiind una din reformele de baza initiate si puse in practica de distinsul om de stat. Principatele Unite ale Moldovei si Tarii Romanesti erau un stat tanar care avea nevoie de institutii puternice in fiecare domeniu de activitate, inculsiv in cel al dreptului. Codul Civil adoptat in 1864 avea nevoie de un Cod de procedura civila care sa il impuna definitiv in societatea romaneasca.

Destul de devreme, doctrina a definit institutia juridica a exceptiunilor ca "mijloace prin care paratul face ca cercetarea procesului sa fie amanata sau supusa la oarecare conditiuni de forma. Cand el invoca exceptiuni, prin aceasta chiar refuza a accepta sa discute cu reclamantul, sau din cauza calitatii sale (art. 106), sau pentru ca tribunalul [ . ] nu e competent (art. 108), sau ca instanta nu e angajata in mod regulat (art. 111), sau ca legea ii da dreptul de a amana procesul pana la un timp oarecare (art. 112-114). Toate aceste mijloace constituie exceptiuni [] . Exceptiunea propriu-zisa nu constituie o aparare de fond. Tinde mai mult a critica forma, sau a amana examinarea fondului."

In 1928 V. G. Cadere era de parere ca "exceptiile de procedura propriu-zise" sunt "mijloace invocate de parti in scopul de a opri catva timp in loc procedura pentru completarea unor formalitati Intr-un cuvant, efectul exceptiilor de procedura este de a provoca o oprire momentana in mersul procesului, fara a angaja prin aceasta nici o dezbatere asupra fondului."[11]

In 1983, Al. Bacaci reia teza autorului Gr. Porumb din 1966 si defineste notiunea vizand doar partea formala a procesului, pentru motivul ca efectele imediate ale exceptiilor nu trebuie reflectate in definitie, caci, data fiind varietatea exceptiilor, ele nu pot fi relevate decat prin analiza fiecarei exceptii in parte".[12] In opinia acestui autor exceptiile de procedura reprezinta clasa cu sfera de aplicare cea mai larga. In interiorul ei sunt doua subclase si anume: subclasa exceptiilor de procedura propriu-zise si subclasa exceptiilor de fond. Aceasta ordonare a notiunilor reiese din intelegerea exceptiilor de procedura ca reprezentand acele mijloace procesuale prin care partile, procurorul cand participa la proces, si uneori, instanta din oficiu, fara a pune in discutie fondul dreptului dedus judecatii, cerand refacerea actelor de procedura neregulat intocmite, declinarea competentei, anularea cererii ca lipsindu-i elementele esentiale, respingerea actiunii ca fiind prescrisa etc. - intr-un cuvant, speculand incalcari ale normelor procesuale - asigura respectarea cu strictete a prevederilor legale privind desfasurarea procesului civil."[13]

In acelasi an, alti autori, S. Zilberstein si V. M. Ciobanu, au criticat definitia data de Al. Bacaci aratand, in esenta, ca notiunea de exceptie de procedura nu o include pe cea de exceptie de fond, dispozitiile art. 137 alin. 1 C. proc. civ. fiind clare in acest sens . Aceiasi autori aduc si alte critici. Astfel, fata de intentia de a da o definitie generala, precizarea ca prin exceptiile de procedura, vazute ca notiune de gen, se semnaleaza incalcarea normelor procesuale, nu este riguros exacta, pentru ca prin exceptiile de fond, incluse si ele in notiunea de "exceptii de procedura", se invoca incalcari ale normelor de drept material Putem da exemplul exceptiei autoritatii de lucru judecat, prin care se invoca nesocotirea dispozitiilor art. 1201 Cod civil , ori al exceptiei prescriptiei, prin care se invoca incalcarea prevederilor Decretului nr. 167/1958.

Este criticat de asemenea, faptul ca se pune semnul egalitatii intre cererile de anulare, declinare de competenta ori respingere a actiunii - cereri pe care instanta este obligata a le solutiona prin hotarari - si semnalarea unor incalcari ale normelor procesuale. In egala masura constituie o critica faptul ca exceptiile de procedura sunt considerate ca fiind singurul mijloc procesual prin care se urmareste respectarea cu strictete a prevederilor legale privind desfasurarea procesului civil." Rezulta, in opinia autorilor S. Zilberstein si V.M. Ciobanu ca aceasta finalitate nu este un element specific, care sa caracterizeze aceasta institutie si sa o diferentieze de altele. Aceasta nu este diferenta specifica pe care o definitie trebuie sa o cuprinda.

La inceputul anilor `90 , G. Boroi si I. Dealeanu, prin definitiile pe care le dau exceptiilor de procedura, fac dovada impunerii opiniei profesorilor S. Zilberstein si V. M. Ciobanu exprimata inca din 1983. Se admine, deci, ca exceptiile procesuale reprezinta notiunea gen, clasa cu sfera de cuprindere cea mai larga. Exceptiile de procedura si exceptiile de fond sunt subclasele, notiunile specie. Criteriul avut in vedere este acela al obiectului.

Exceptiile procesuale "sunt incidente ce apar in cursul procesului civil, urmand a fi solutionate de catre instanta, de regula, inainte de abordarea fondului litigiului. Exceptia procesuala ar fi forma prin care se obiectiveaza incidentul."[17] "Exceptiile de procedura sunt doar acele mijloace prin care, in cadrul procesului civil, partea interesata, procurorul sau instanta din oficiu invoca in conditiile prescrise de lege si fara a pune in discutie fondul pretentiei dedusa judecatii, neregularitati procedurale [] urmarind intarzierea sau impiedicarea judecatii in fond."

In 1997, prin editarea celui de al II-lea volum al Tratatului teoretic si practic de procedura civila, profesorul V. M. Ciobanu fixeaza definitiv opinia exprimata inca din 1983, ca raspuns la teza lui Al Bacaci, ca fiind opinia ce trebuie retinuta in definirea exceptiilor procesuale .

Ca specie a genului, exceptiile de procedura pot fi definite ca acele exceptii procesuale prin care, in conditiile legii, partea interesata, procurorul sau instanta din oficiu, invoca in cadrul procesului civil si fara a pune in discutie fondul dreptului neregularitatii procedurale privitoare la compunerea si constituirea instantei, competenta acesteia si la procedura de judecata urmarind dupa caz, declinarea competentei, amanarea judecatii, refacerea unor acte, anularea, respingerea si perimarea cererii, in alti termeni intarzierea sau impiedicarea judecatii.