Impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei - la cererea creditorilor personali ai oricaruia dintre soti

Impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei are loc in urmatoarele situatii:

1) la cererea oricaruia dintre soti;

2) la cererea creditorilor personali ai oricaruia dintre soti;

3) in cazul confiscarii bunurilor anume determinate ori a unei cote-parti dintr-un bun al sotilor.

1. Impartirea bunurilor comune la cererea sotilor

Conform art. 36, alin. 2 din Codul familiei, "pentru motive temeinice, bunurile comune, in intregime sau in parte, se pot imparti prin hotarare judecatoreasca si in timpul casatoriei".

Analizand textul legal, rezulta urmatoarele conditii necesare:

a) Impartirea se poate face numai pentru motive temeinice. Legea nu defineste si nici nu exemplifica in ce constau motivele temeinice care sa justifice aceasta situatie, aprecierea acestora urmand a fi facuta de instantele judecatoresti potrivit rolului activ al acestora.

Practica judiciara a statuat ca motivele temeinice pentru impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei nu trebuie confundate cu motivele temeinice pentru existenta unei actiuni de divort. Astfel, comportarea imorala a unui sot poate fi motiv de divort, dar nu si motiv temeinic pentru impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei.

Invers, pot exista motive temeinice pentru impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei, dar care sa nu justifice o cerere de desfacere a casatoriei.

Astfel, de exemplu, unul dintre soti va putea obtine impartirea bunurilor comune pentru ca bunurile devenite proprii in urma impartirii sa le poata instraina, intrucat, din lipsa de alte mijloace, numai in acest fel va putea sa-l ajute pe un copil al sau dintr-o alta casatorie anterioara aflat in nevoie[1].

Constituie motiv temeinic pentru impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei situatia despartirii in fapt si intretinerea unor relatii de concubinaj, existand pericolul instrainarii unor bunuri comune[2].

De asemenea, varsta inaintata si starea de boala a unuia dintre soti constituie motive temeinice pentru impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei[3].

Folosirea in exclusivitate de catre un sot a autoturismului nu este de natura sa impuna masura impartirii bunurilor comune in timpul casatoriei[4].

De asemenea, instanta nu poate lua act de tranzactia partilor si sa dispuna impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei fara a examina in prealabil existenta si temeinicia motivelor invocate[5].

b) Impartirea bunurilor comune se face in timpul casatoriei.

Conceptul "in timpul casatoriei" inseamna timpul scurs intre momentul incheierii casatoriei si cel in care oricare dintre soti a introdus o actiune de divort. Prin urmare, daca unul dintre soti a intentat actiunea de divort, impartirea bunurilor comune se face potrivit acestei actiuni, in temeiul art. 36, alin. 1 din Codul familiei, si nu mai trebuie introdusa alta actiune, conform prevederilor alin. 2 din art. 36. Daca unul dintre soti decedeaza, casatoria inceteaza, astfel ca actiunea de impartire a bunurilor comune intentata anterior nu mai poate fi continuata impotriva sau de catre mostenitori, fiind lipsita de obiect.

c) Impartirea bunurilor comune se face prin hotarare judecatoreasca nu si prin conventie.

Partajul bunurilor comune in timpul casatoriei are loc numai prin hotarare judecatoreasca si deci instanta nu poate consimti invoiala partilor, pentru a nu se eluda regimul comunitatii de bunuri

Prin urmare, conventiile prin care sotii impart bunurile comune in timpul casatoriei sunt lovite de nulitate absoluta

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

d) Impartirea vizeaza numai bunurile comune existente in acel moment. Aceasta inseamna ca bunurile a caror impartire nu s-a solicitat, precum si cele care se vor dobandi in viitor de catre soti, au calitatea de bunuri comune si impartirea nu le afecteaza.

e) Valoarea bunurilor comune este cea de la data introducerii actiunii de impartire si nu valoarea de la data nasterii starii de devalmasie

S-a decis ca valoarea bunurilor comune se stabileste la data cererii de partaj si nu la data achizitionarii lor. Astfel, valoarea unei case se stabileste in integralitatea ei, dupa pretul de circulatie la data introducerii actiunii, si nu dupa pretul materialelor incluse in opera la data constructiei[9].

In cazul apartamentelor dobandite cu credit de la stat, valoarea se stabileste dupa actele normative in vigoare la data partajului[10].

In cazul constructiilor, valoarea reala de circulatie se stabileste prin expertiza[11].

2. Impartirea bunurilor comune la cererea creditorilor personali ai oricaruia dintre soti

Sotii pot avea datorii personale si comune, existand astfel creditori personali si creditori comuni. Potrivit art. 33, alin. 1 din Codul familiei, "creditorii personali nu pot urmari bunurile comune pentru realizarea creantei lor". Acesti creditori pot urmari numai bunurile proprii ale sotului debitor.

Potrivit prevederilor art. 33, alin. 2 din Codul familiei, daca bunurile proprii ale sotului debitor nu sunt suficiente pentru acoperirea creantelor creditorilor personali, acestia pot cere impartirea bunurilor comune, prin hotarare judecatoreasca.

Aceasta actiune are deci un caracter subsidiar.

Actiunea in justitie se va introduce impotriva ambilor soti.

3. Confiscarea bunurilor comune determinate sau a unei cote-parti dintr-un bun comun al sotilor

Aspecte interesante apar in situatia condamnarii unuia dintre soti la pedeapsa confiscarii bunurilor comune determinate de lege sau a unei cote-parti dintr-un bun, intrucat pedeapsa afecteaza partea codevalmasa a sotului condamnat din masa bunurilor comune[12].

Ca atare, statul se substituie sotului condamnat devenind proprietar comun cu celalalt sot asupra bunurilor anume determinate.

Astfel, atat sotul celui condamnat, cat si statul care actioneaza ca proprietar pot solicita incetarea proprietatii comune prin impartirea bunurilor comune.

Prin urmare, in situatia condamnarii unuia dintre soti la confiscarea unui bun determinat, in procesul de impartire, in cadrul contestatiei la executare, nu va mai figura sotul condamnat, ci in locul sau va fi statul in calitate de proprietar[13].