Efectele nulitatii

Efectele nulitatii

Sectiunea I Consideratii generale

1. Cadrul general al problemei efectelor nulitatii

Inainte de a trece la analiza principiilor si a exceptiilor de la aceste principii care domina materia efectelor nulitatii actului juridic, se impun a ii tacute cateva consideratii de ordin genera! care sa constituie cadrul in care se pune si se rezolva problema efectelor nulitatii. In precizarea acestui cadru trebuie sa pornim de la diferite corelatii in care se afla materia efectelor nulitatii.

Astfel, efectele nulitatii nu trebuie privite ca ceva separat, intrucat ele se

integreaza in sistemul nulitatii actului juridic civil si prin aceasta, m institutia mare a dreptului civil care o constituie actul juridic.

Ideile de principiu ce trebuiesc avute in vedere in mod permanent in insusirea materiei efectelor nulitatii actului juridic civil sunt urmatoarele :

>     in primul rand este necesar sa fie avuta in vedere esenta nulitatii : sanctiunea ce lipseste actul juridic civil numai de acele efecte care contravin finalitatii dispozitiilor legale incalcate la incheierea actului juridic;

>     in al doilea rand, efectele nulitatii trebuie vazute in stransa legatura cu alte institutii si principii ale dreptului civil;

>     in al treilea rand efectele nulitatii sunt aceleasi indiferent ca este vorba de o nulitate absoluta sau o nulitate relativa ; exista o identitate de efecte, iar intinderea si intensitatea acestora nu difera in raport cu natura absoluta sau relativa a nulitatii.

2. Definirea efectelor nulitatii

Prin "efectele nulitatii" se inteleg consecintele care intervin ca urmare a anularii unui act juridic in intregime sau numai a unei parti din el. Efectele nulitatii constau deci in impiedicarea producerii efectelor actului juridic, in incetarea efectelor actului juridic sau in inlaturarea efectelor acestuia '.

3. Consecinte in raport cu momentul in care intervine nulitatea
Efectul generai al nulitatii consta in desfiintarea actului sau clauzei

ilegale si prin aceasta a raportului juridic nascut in temeiul lor.

Trebuie sa distingem in aceasta privinta intre urmatoarele ipoteze : a), daca actul juridic nu si-a produs inca efectele adica nu a fost executat pana in momentul in care este anulat el nu si le va mai produce nici dupa acest moment. Partea sau partile actului juridic vor fi in situatia in care nu ar fi incheiat acel act juridic. In consecinta, cel pentru care actul ar fi urmat sa dea nastere la drepturi subiective nu isi va mai putea exercita aceste drepturi fiind socotite ca nu s-ar fi nascut niciodata, iar cel pentru care actul urma sa dea nastere la indatoriri nu va fi tinut sa le duca la indeplinire ;

b). daca actul juridic si-a produs efectele, adica a fost executat in tot sau in parte pana in momentul cand actul juridic este anulat, urmeaza ca tot ce s-a prestat in temeiul lui sa se restituie, iar daca nu a fost executat in intregime, ci numai partial nu se va mai putea cere executarea a ceea ce a mai ramas de executat;

c). daca partea sau partile au incheiat acte cu tertele persoane prin care s-au constituit ori transmis drepturi la care a dat nastere actul anulat se vor desfiinta si asemenea acte.

Deci, efectele nulitatii constau in lipsirea actului de efecte pentru trecut si viitor pe deoparte si repunerea autorului sau autorilor actului in situatia de dinaintea incheierii lui, fiind socotit ca n-au incheiat niciodata acel act, pe de alta parte.

4. Principiile efectelor nulitatii. Corelatia dintre aceste principii

Principiile care carrnuiesc efectele nulitatii sunt:

a). principiul retroactivitatii care consta in faptul ca efectele nulitatii se produc din ziua in care actul a fost facut, adica nulitatea isi produce efectele si pentru trecut, iar nu numai pentru viitor;

b). repunerii in situatia anterioare - restituito in integrum - care consta in inapoierea tuturor prestatiilor efectuate in temeiul actului anulat;

c). principiul potrivit caruia anularea actului initial atrage desfiintarea actului subsecvent (resoluto ture dantis resolvitur ius accipientis).

Aceste principii se afla intr-o stransa corelatie. Principiul retroactivitatii determina principiul restitutio in integrum, m sensul ca retroactivitatea nu ar insemna nimic practic daca tot ce s-a prestat in temiul actului anulat nu ar fi supus restituirii, inapoierii. Principiul retractivitatii il determina si pe resoluao iure dantis, resohntur ius accipientis.

Rezulta deci din aceste doua concluzii ca principiul retroactivitatii opereaza independent pe cand celelalte doua numai prin determinarea lor de catre primul. In felul acesta, restituito in integram si resolitui iure dantis resoiviiur ius accipientis apar drept consecinte ale principiului retroactivitatii.

Ce interes preziua aceasta precizare? Interesul se manifesta pe planul exceptiilor de la aceste principii, in sensul ca orice caz de exceptie de la unul din cele doua principii constituie implicit si un caz de exceptie de la principiul retroactivitatii.

Determinarea de catre principiul retroactivitatii a celorlalte doua principii nu trebuie inteleasa in mod artificial, in sensul ca ori de cate ori ar intra in functiune principiul retroactivitatii, ar trebui sa se aplice si celelalte doua. Trebuie sa se tina seama daca sunt sau nu intrunite conditiile de aplicare a fiecaruia. Ori, din acest punct de vedere lucrurile se prezinta astfel:

>      principiul retroactivitatii intervine si in cazul in care nu exista nici un fel de executare a actului, ori nici un act de transmitere sau constituire de drepturi catre terti;

>      principiul restitutio in integrum functioneaza numai in ipoteza in care actul anulat a fost in totul sau in parte executat

>      principiul resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis functioneaza numai in ipoteza in care una din partile actului juridic anulat a incheiat cu tertii acte translative ori constitutive de drepturi.

In concluzie, mai trebuie precizat ca toate aceste trei principii constituie Ja randul lor consecinte ale principiului mai larg quod nullum est nullum producii efectum. Si invers, principiul quod nullum est nullum producit efectum, se manifesta si se realizeaza prin cele trei principii. De aici, rezulta ca toate limitarile - prin exceptie - ale celor trei principii consituie limitari ale principiului mai larg quod nullum est nullum producit efectum.

Sectiunea a II-a

Efectele nulitatii intre parti

1. Principii

Efectele nulitatii intre parti sunt carmuite de doua principii: principiul retraoactivitatii si principiul repunerii in situatia anterioara.

2. Principiul retroactivitatii efectelor nulitatii si exceptiile de la acest
principiu

2.1. Notiune

Principiul retroactivitatii este regula potrivit careia anularea actului isi produce efectele din chiar momentul in care actul a fost facut. Retroactivitatea efectelor nulitatii, adica desfiintarea retroactiva, a actului juridic se explica prin urmatoarea imprejurare : intre momentul incheierii actului juridic si momnentul in care se pune problema anularii lui exista scurs un anumit interval de timp. Retroactivitatea consta tocmai in desfiintarea actului, dar nu pe data anularii lui (pentru viitor numai), ci chiar pe data incheierii, astfel ca actul se socoteste a nu fi fost incheiat niciodata.

Retroactivitatea efectelor nulitatii se justifica prin cerintele stabilirii ordinii de drept incalcate prin incheierea actului juridic cu nerespectarea conditiilor de validitate. Deci continutul principiului retroactivitatii este dat de refuzul oricaror efecte pectru trecut, efecte care ar fi trebuit sa se produca in temeiul actului anulat.

2.2. Exceptii de la principiul retroactivitatii. Notiune si cazuri.

Daca principiul retroactivitatii consta in refuzul oricaror efecte pentru trecut, actului juridic anulat, exceptiile de la acest principiu inseamna mentinerea sau recunoasterea unor efecte produse intre momentul incheierii actului si momentul anularii lui.

Ori de cate ori am fi in prezenta unor exceptii de la principiu retroactivitatii efectelor nulitatii, actului juridic i se recunosc pentru trecut unele sau chiar toate efectele urmand ca el sa fie desfiintat numai pentru viitor.

In legatura cu conturarea notiunii de exceptie de la principiul retroactivitatii sunt necesare unele precizari.

In primul rand, este de retinut ca se poate vorbi de exceptii de la acest principiu nu numai atunci cand se pastreaza toate efectele actului produse pana in momentul anularii lui, ci si atunci cand se pastreaza numai in parte asemenea efecte.

In ai doilea rand, pastrarea unor efecte produse inainte de anularea actului intervine in acele cazuri in care principiul retroactivitatii vine in concurs cu alte principii ale dreptului civil, iar in aceasta concurenta este preferat un alt principiu decat cel al retroactivitatii.

In al treilea rand, toate exceptiile de la principiile restituito in integrum si resoluto iure dantis resolvitum ins accipientis vor fi si exceptii de la principiul retroactivitatii efectelor nulitatii.

Vom enunta ca exceptii de la principiul retroactivitatii numai pe acelea pe care nu le vom mentiona ca exceptii de celelalte doua principii.

Suntem in prezenta unor exceptii de la principiul retroactivitatii in urmatoarele situatii :

a). cazul contractelor cu executare succesiva. Prestatiile succesive care au avat loc inainte de anulare raman bine executate, anularea produeandu-si efectele numai pentru viitor (ex nunc). Nulitatea opereaza in acest caz ca o reziliere, inlaturarea efectului retroactiv al nulitatii se datoreaza imposibilitatii restituirii in natura a situatiei anterioare a incheierii actului anulat

Exempli gratia, contractul de munca fiind un contract cu prestatii succesive anularea lui dinir-o cauza legala nu opereaza retroactiv ci numai pentru viitor astfel ca desi nelegal incheiat el si-a produs efectele. In consecinta, persoana care a muncit este indreptatita sa pretinda retributia corespunzatoare⁷⁸

Pentru a opera acest caz de exceptie de la principiul retroactivitatii, se cer a fi intrunite doua conditii : actul sa fie executat macar in parte si imposibilitatea restabilirii situatiei anterioare sa nu se poata face in natura, iar nu prin echivalent banesc (sa fie obiectiva, nu subiectiva).

b). cazul casatoriei putative. Art. 23 alin. 1 C. fam. dispune ,sotul care a fost de buna credinta la incheierea casatoriei nula sau anulata pastreaza pana la data cand hotararea instantei Judecatoresti ramane definitiva, situatia unui sot dintr-o casatotie valabila'.

Casatoria putativa este asadar acea casatorie care, desi nula sau anulata produce totusi unele efecte fata de sotul care a fost de buna credinta la incheierea ei⁷⁹ .

Casatoria putativa este conditionata de existenta bunei credinte a sotilor sau a unuia dintre soti la inheierea ei. Aceasta consta, de fapt, in necunoasterea de catre soti sau de unul din ei a cauzei care a dus la nulitatea casatoriei. Conditia bunei credinte este indeplinita numai in situatia in care ea a fost prezenta in momentul incheierii casatoriei. Nu este nevoie ca buna credinta sa aiba un caracter permanent, adica sa persiste si dupa incheierea ei. Survenirea relei credinte ulterior momentului incheierii casatoriei la sotul de buna credinta in acel moment nu are nici o releventa asupra putativitatii casatoriei.

Efectele casatoriei putative sunt reglementate prin disp. art. 21 si aii. 24 alin. 1 C.ram., in sensul ca numai sotul de buna credinta beneficiaza de efectele casatoriei putative. Pentru sotul de buna credinta casatoria se va desfiinta numai pentru viitor (deci nulitatea nu va retroactiva), urmand ca pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti prin care casatoria a fost declarata nula sau anulata ele sa se bucure de situatia unui sot dintr-o casatorie valabila. Pentru sotul de rea credinta, casatoria se desfiinteaza cu efect ex tune, adica din momentul incheierii ei.

In situatia in care ambii soti au fost de buna credinta la incheierea casatoriei, ei vor fi considerati ca soti dintr-o casatorie valabila pana in momentul ramanerii definitive a hotararii judecatoresti prin care s-a pronuntat nulitatea sau anularea casatoriei. Nulitatea rata de cei doi soti de buna credinta nu va opera asadar ex tune,

fii acest caz, principiul retroactivitatii este inlaturat de principiul ocrotirii bunei credinte.

c). cazul copiilor dintr-o casatorie anulata. Art. 23 alin. 2 C.fam. prevede "declararea nulitatii casatoriei nu are nici o urmare in privinta copiilor care isi pastreaza situatia de copii din casatorie',

Odata ce hotararea judecatoreasca prin care s-a pronuntat nulitatea sau anularea unei casatorii a ramas definitiva, casatoria este desfiintata cu efect retroactiv, ea considerandu-se ca nu a existat niciodata. Copiii nascuti din casatoria astfel desfiintata ar trebui considerati copii din afara casatoriei.

In temeiul ocrotirii intereselor copilului minor, legiuitorul nu a ingaduit ca efectele nulitatii sa se produca si asupra copiilor nascuti intr-o casatorie nula sau anulata. Prin art. 23 alin. 2 C.fam. s-a stabilit ca nulitatea casatoriei nu are nici o umiare in privinta copiilor, ei pastrandu-si situatia de copii din casatorie. Culpa pe care au avu t-o parintii de a incheia o casatorie in dispretul normelor legale nu trebuie sa se rasfranga asupra copilului.

Principiul ocrotirii niinomlui inlatura nu numai principiul retroactivitatii, ci este inlaturata insasi nulitatea. Ea nu se rasfrange asupra copiilor nici pentru trecut, dar nici dupa anularea casatoriei, pe viitor. Prin urmare, orincioiul ocrotirii minorului actioneaza mult mai energie decat principiul ocroiiru bunei credinte⁸⁰.

Drepturile si obligatiile dintre copii si parinti m cazul nulitatii casatoriei sunt aceleasi ca si in cazul desfacerii casatoriei prin divort (art. 24 alin. 2 C.fam.).

Declararea nulitatii casatoriei nu are nici o influenta asupra drepturilor copiilor la succesiunea parintilor. Asadar copilul nascut dintr-o casatorie nula sau anulabila pastreaza toate drepturile succesorale fata de parintii sai si rudele acestora.

d). cazul adoptiei. Potrivit art. 70 alin. 1 C.fam. o conditie de valabilitate a adoptiei este consimtamantul parintilor celui adoptat. Lipsa consimtamantului parintilor firesti ar urma potrivit dreptului comun sa fie sanctionata cu nulitatea adoptiei, adica desfiintarea ei cu efect retroactiv. Prin derogare de la dreptul comun in materie de nulitati. Codul familiei art. 80 alin. 1 reglementeaza posibilitatea desfacerii infierii - nu anularea acesteia - efectele producandu-se numai pentru viitor.

Prin urmare, actul adoptiei lipsit de consimtamantul parintilor firesti ai adoptatului produce efecte pana la desfacerea adoptiei. In cazul in care interesul adoptatului nu justifica intoarcerea lui la parintii sai firesti, adoptia va ramane in fiinta si isi va produce efectele si in viitor. Interesul adoptatului de a se intoarce la parintii sai firesti se apreciaza numai in raport cu modul in care parintii firesti ar putea sa exercite drepturile si indatoririle parintilor in folosul copiilor. Notiunea de interes al minorului in acceptiunea sa din art. 80 C.fam. difera de notiunea de interes al adoptatului ce rezulta din art. 81 C.fam. care reglementeaza modul general de desfacere al adoptiei pentru cauze survenite ulterior acesteia si care are o sfera mai larga.

Si in acest caz principiul ocrotirii intereselor minorului (adoptatului) inlatura nu numai retroactivitatea, ci insasi nulitatea. Ea este inlocuita cu desfacerea ceea ce permite pastrarea efectelor produse de adoptie pana la data desfacerii ei.

Ne limitam la aceste patru cazuri de exceptie de la principiul retroactivitatii, ele privind direct si nemijlocit acest principiu. Sunt insa exceptii de la acest principiu si acele cazuri ce reprezinta exceptii de la principiile restitutio in integrum si resoluiio iure dantis resolvitur ms accipientis, nu direct ci prin faptul ca sunt abateri de la aceste doua principii.

3. Principiul restitutio in integram si exceptiile de la acest principiu

3.1. Notiune

Proiect: Conditiile de existenta ale rezolutiunii si rezilierii Proiect: Teste grila - test grila

Principiul restitutio in integrum este acea regula de drept, potrivit careia tot ce s-a executat in temeiul unui act anulat trebuie sa fie restituit, inapoiat. Datorita efectului retroactiv al nulitatii, prestatiile care a fost executate in temeiul unui asemenea act nu mai pot fi socotite ca valabil executate si in consecinta ele sunt supuse restituirii.

Principiul restitio in integrum nu este prevazut ca atare in legislatia civila in vigoare. Practic-judiciara aplica constant acest principiu⁸¹.

Cateva precizari sunt necesare pentru conturarea acestui principiu.

In primul rand, este de retinut ca acest principiu priveste efectele nulitatii intre parti.

In al doilea rand, temeiul restituirii prestatiilor efectuate in executarea actului anulat numai poate fi acest act, care este desfiintat retroactiv. Temeiul actiunii in justitie prin care se solicita restituirea acestor prestatii este imbogatirea fara justa cauza. Actiunea in restituirea unor prestatii efectuate in baza unui act nul nu se confunda cu insasi actiunea in nulitate ci este o actiune independenta supusa prescriptiei extinctive in toate cazurile.

In sfarsit, principiul restitutio in integrum nu-si gaseste aplicarea in acele situatii in care actul juridic desi ar trebui sa fie anulat este mentinut totusi ca valabil din diferite motive.

3.2. Exceptiile de Ia principiul restitutio in integrum. Notiune si
cazuri

Constituie exceptii de la principiul restitutio m integrum acele situatii in care, desi actul juridic este anulat nu sunt supuse restituirii in tot sau in parte prestatiile efectuate in baza acelui act datorita unor principii de drept care justifica mentinerea lor ca valabila.

Exceptiile de la principiul restitutio in integram presupun ipoteze in care actul juridic este anulat, dar unele efecte sau toate efectele produse in intervalul cuprins intre momentul incheierii si momentul anularii sunt mentinute. Precizarea este necesara pentru a nu confunda cazurile ce constituie exceptii de la acest principiu cu acele cazuri in care actul juridic, desi incheiat cu nerespectarea unor conditii de valabilitate este mentinut ca valabil in intregime pentru trecut si viitor.

Constituie cazuri de exceptie de la principiul restitutio in integrum:

a). cazul posesorului de buna credinta care poate pasira fructele culese pe timpul cat a durat buna s-a credinta.

Suportul de text legal al solutiei este art 485 C.civ. potrivit caruia posesorul dobandeste proprietatea fructelor daca a posedat cu buna credinta, adica nu a cunoscut viciul actului translativ de proprietate. Deci dobandirea fructelor de catre posesor este conditionata de existenta bunei sale credinte. Buna credinta in materia dobandirii fructelor implica atat credinta ca transmitatorul era proprietar, cat si credinta ca titlul obtinut era valabil. Buna credinta a posesorului se prezuma. Ea trebuie sa existe atat la inceputul posesiunii cat si la fiecare percepere de fructe. Odata cu introducerea actiunii in revendicare sau in anularea actului buna credinta inceteaza.

Posesiunea de buna credinta are drept efect juridic dobandirea proprietatii fructelor produse de lucrul avut in posesiune. Se atribuie posesorului de buna credinta numai fructele percepute. El nu este in drept a pretinde recoltele neculese sau chiriile si dobanzile neincasate, chiar daca erau scadente in momentul revendicarii bunului de catre proprietar.

Posesorul care a perceput unele fructe cu anticipatie nu este indreptatit a le pastra. Proprietarul nu poate fi lipsit de venitul viitor ce-1 produce bunul.

In aceiasi sens este si practica judiciara⁸² care considera ca "in cazul in care conventia privitoare la transmiterea proprietatii unui bun este lovita de nulitate pentru orice motiv prevazut de lege, pronuntarea nulitatii nu produce nici o consecinta m ce priveste retinerea fructelor culese de cumparator".

b). cazul persoanelor incapabile (art. 1164 C.civ.). Aceasta exceptie consta in faptul ca incapabilul cel lipsit de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa - nu va putea fi obligat sa restituie prestatia de care a beneficiat in temeiul actului anulabil decat in masura in care a profitat de aceasta prestatie.

Sa luam exemplu: A minor incheie un contract de vanzare cumparare cu B, persoana majora, la pretul de 50.000 lei pana la data incheierii actului, din pretul obtinut minorul a cumparat un alt bun cu pretul de 40.000 lei, iar diferenta de 10.000 lei o cheltuieste; ulterior se anuleaza contractul de vanzare cumparare, punandu-se problema restituirilor. In virtutea principiului ocrotirii incapabilului care inlatura rigorile lui restitutio in integrum - dobanditorul B va fi obligat sa restituie in intregime bunul obtinut, iar instrainatorul minor A va fi obligat sa-i restituie pretul primit in urma vanzarii dar numai in masura in care a profitat, adica numai suma de 40.000 lei.

Daca incapabilul a ivestit intreaga suma in temeiul actului juridic care ulterior a fost anulat acesta va fi obligat sa restituie intreaga suma.

Prin intermediul acestui princioiu nu trebuie insa sa se creeze incapabilului posibilitatea de a se imbogatii fara justa cauza.

In acest caz principiul ocrotirii persoanelor incapabile (art. 1164 C.civ.) inlatura incidenta principiului restituiio in integram.

c). cazul actelor juridice civile ieheiate cu incalcarea unor norme imperative dar executate in fapt. Restituirea prestatiilor executate in temeiul unui asemenea act este inadmisibila deoarece s-ar ajunge in mod indirect la valabilitatea unor astfel de acte, ceea ce nu este permis.

Acest caz priveste ipoteza in care doar una din parti a executat actul si cerand in justitie executarea obligatiei de catre cealalta parte i se refuza acest lucru.

Sa luam un exemplu : o societate neautorizata prin lege incheie un contract de proiectare sau de antrepriza pentru lucrari de constructii montaj cu incalcarea principiului specialitatii capacitatii de folosinta. In cazul in care acest contract a fost executat de partea neautorizata sa incheie contractul (antreprenor - proiectant) si acesta cere restituirea echivalentului acestor prestatii efectuate i se poate refuza aceasta solutie. Restituirea este inadmisibila, chiar daca reclamantul invoca impotriva paratului imbogatirea fara just temei.

d). cazul aplicarii principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans. Principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans semnifica faptul ca nimanui nu ii este ingaduit sa se prevaleze in fata justitiei de propria sa imoralitate pentru a-si valorifica un drept - de cele mai multe ori pentru a obtine restituirea prestatiilor executate - in baza unui act juridic nul din pricina caracterului imoral al obiectului sau cauzei actului. Drept urmare, actiunea in repetitiune va fi respinsa daca va rezulta ca reclamantul invoca propria sa timpitudine pentru a dobandi restituirea prestatiei.

Desi regula nemo auditur propriam turpitudinem allegans nu este consacrata in terminis in legislatia noastra civila ea are unsuport legal in art. 1 din Decretul 31/1954 in conformitate cu care "drepturile civile ale persoanei fizice sunt recunoscute in scopul de a satisface interesele personale, materiale si culturale in acord cu interesul public poriivit legii si regulilor de convietuire sociala '.

In incercarea de a se fundamenta aceasta regula s-au oferit mai multe justificari. S-a spus de catre unii autori burghezi⁸³ ca demnitatea magistratului ar fi grav lezata daca s-ar ingadui etalarea in fata justitiei a faptelor imorale care au dus la executarea prestatiilor supuse restituirii. S-a mai continuat ca respingerea unei asemenea actiuni in restituire ca inadmisibila s-ar intemeia pe regula ca posesorul beneficiaza de o conditie juridica mai buna decat cel care a pierdut posesiunea lucrului.

Regula nemo auditur propriam turpitudinem allegans se justifica mai degraba prin interesul social de a zadarnici incheierea unor acte iuridiee in discordanta cu normele morale⁸⁴. Cu alte cuvinte, prin efectul sau inhibihv asupra partilor, care cunosc ca in eventualitatea incheierii unui act imoral nu vor mai putea obtine ulterior executarea sau in masura in care l-au executat nu vor mai putea obtine inapoierea prestatiilor executate. Acest principiu realizeaza preventiv o opera de moralizare a actelor juridice.

Campul de aplicare al acestei reguli se circumscrie urmatoarelor aspecte

>      ea se aplica numai actelor juridice imorale nu si celor ililcite, deoarece in caz contrar s-ar ajunge la validarea unor acte juridice contrare legii;

>      cand obligatia de restituire este generata de savarsirea unei infractiuni, imperativul restabilirii situatiei anterioare, savarsirii faptei penale exclude aplicarea regulii;

>      cand ambele parti se tac vinovate de imoralitate actiunea in restituire se va respinge indiferent de gravitatea nedemnitatii fiecareia dintre ele;

>      aplicarea regulii nemo auditur propriam turpitudinem allegans trebuie exclusa si in situatia in care aplicarea ei ar incuraja in cele din urma incheierea de acte juridice avand scop imoral.

Respingerea actiunii in repetitiune ca inadmisibila are si aspecte negative : ea inlatura efectele nulitatii unui act imoral si ingaduie accmiens-ului sa pastreze emolumentul unui asemenea act.

4. Opozabilitatea hotarari de anulare a actului juridic

O astfel de hotarare judecatoreasca prin derogare de la principiul retroactivitatii produce efecte atat intre parti cat si impotriva altor persoane fata de care poate fi invocata desfiintarea actului juridic. S-a decis ca hotararea de anularea a unei transmisiuni dupa decesul vanzatorului este opozabila si succesorilor sai in drepturi care nu au fost parte la litigiul respectiv.

In actiunea in anulare a actului pentru lipsa discernamantului, hotararea pronuntata are ca efect anularea completa a actului, care va fi considerat nul rata de orice persoana interesata. Ca atare, in situatia in care actiunea pentru constatarea nulitatii unui act de vanzare cumparare pentru lipsa discernamantului vanzatorului a fost introdusa dupa moartea acestuia numai de catre unii mostenitori impotriva cumparatorului, hotararea prin care s-a obtinut anularea actului este opozabila si celorlalti mostenitori care nu au luat parte la proces deoarece nu se pot scinda efectele privitoare la constatarea lipsei de discernamant a persoanei decedate la intocmirea actului in raport cu participarea sau neparticiparea unora dintre mostenitor in proces⁸⁵.

5. Nulitatea si raspunderea delictuala.

Nulitatea actului juridic poate atrage si o raspundere civila delictuala daca sunt indeplinite conditiile din ari 998 si art.999 C.civ. (fapta ilicita, prejudiciu, legatura de cauzalitate si culpa) si in primul rand daca se constata culpa cocontractantului care se prevaleaza de nulitate.

Prin angajarea a responsabilitatii civile delictuale a celui vinovat de producerea prejudiciului ca urmare a nulitatii sau anul abilitatii actului juridic se urmareste sa se asigure partii pagubite o reparatiune integrala a prejudiciului care sa fie echivalentul unei repuneri in situatia anterioara comiterii faptului prejudiciabil.

Uneori repararea prejudiciului produs prin declararea ca nul sau anulabil a actului juridic nu se poate infaptui decat prin mentinerea actului. Aceasta solutie care urmeaza a fi adoptata cand interesele legitime ale partii o cer este consacrata de lege in privinta minorului caruia ii este refuzata actiunea in restituire pentru obligatiile ce rezulta din delictele sau quasi delictele sale (art. 1162 C.civ.).

Mentinerea actului nul sau anulabil in temeiul principiului responsabilitatii civile delictuale poate fi infaptuita numai in situatia in care aceasta nu este potrivnica dispozitiilor imperative ale legii sau ordinii publice. De asemenea actul juridic nul sau anulat nu poate fi mentinut in cazul in care partea nu o cere si numai urmareste executarea conventiei.

Consecintele juridice ale aplicarii principiului responsabilitatii civile delictuale, situatie creata de nulitatea actului juridic, depinde calea adoptata pentru mentinerea actului juridic.

Prin mentinerea actului nul sau anulabil producerea efectelor urmarite de parti la incheirea actului juridic, se infaptuieste ca si cum actul n-ar fi suferit nici un viciu. Executarea obligatiei in acest caz are un dublu caracter. Pe de o parte, ea se infaptuieste in temeiul conventiei mentinute si are prin aceasta un caracter contractual, iar pe de alta parte are caracterul unei sanctiuni ce intervine in vederea repararii prejudiciului produs celeilalte parti.

Cealalta cale este raspunderea partii culpabile pentru prejudiciul cauzat celeilalte parti din cauza desfiintarii actului nul sau anulabil⁸⁶ din vina sa. Prin desfiintarea actului juridic nul se desfiinteaza si raportul juridic izvorat din actul juridic respectiv. Nulitatea intervine in toate consecintele ei. Prin aceasta, se creaza premisele obligatorii ale despagubirii partii culpabile de producerea nulitatii, in temeiul principiului raspunderii civile delictuale.

Care este fundamentul obligarii la despagubiri pentru prejudiciul creat prin anularea actului? Raspunderea civila delictuala sau raspunderea civila contractuala?

Desi in literatura sunt opinii care sustin caracterul contractual, noi consideram ca este vorba de caracter delictual. Ni se pare convingator argumentul sustinut in literatura⁸⁷ ca Raspunderea unui contractant fata de celalalt pentru nulitatea sau anularea contractului este delictuala, intucat nulitatea fiind retroactiva, in masura in care desfiinteaza efectele contractului, in aceasi masura nemaiexistand obligatia contractuala nici in trecut, numai poate fi nici raspunderea generata de incalcarea unei obligatii contractuale'. Raspunderea civila delictuala presupune in dreptul nostru un contract valabil incheiat⁸⁸ .

Cu privire la situatiile create de desfiintarea actului juridic, suntem de acord cu aceasta opinie. imprejurarea ca raportul juridic dintre parti, stabilit in temeiul actului juridic nul sau anulabil s-a evidentiat ca un pretins raport juridic de natura contractuala nu jusitifica incuviintarea de a i se atribui acest caracter dupa ce a intervenit constatarea judecatoreasca a nulitatii actului s acesta a fost desfiintat.

In ceea ce priveste situatiile create de mentinerea actului juridic anulabil prin aplicarea principiului raspunderii civile delictuale, credem ca raportul juridic intra are su caracter contractual. Prestatiile ce se executa in beneficiul partii prejudiciata prin vicierea actului se infaptuieste atat ca o obligatie contractuala, cat si ca o obligatie derivand din aplicarea art. 998, 999 C.civ.

In situatia in care ambele parti se fac vinovate de anularea contractului, raspunderea se va proportionaliza in functie de culpa fiecarei parti.

Am vazut ca uneori repararea prejudiciului produs prin declararea ca nul sau anulabil nu se poate infaptui decat prin mentinerea actului.

Codul civil consacra implicit aceasta solutie in cazul minorului care nu are deschisa calea actiunii in anulare daca prin manopere dolosive in ceea ce pliveste starea sa de minoritate, determina pe cealalta parte sa contracteze. Ari. 1159 C.civ. dispunand ca minorul ce face o simpla declaratie ca este major are actiune in reciziune, stabileste implicit ca o atare sanctiune ii va fi refuzata daca a recurs la manopere dolosive (falsificarea datei nasterii din certificatul de nastere sau B.I.).

Prin falsificarea actelor si prezentarea lor celeilalte parti in vederea determinarii ei de a contracta, minorul a savarsit un delict civil. Intr-o asemenea situatie nu se mai justifica ocrotirea sa in detrimentul celeilalte parti contractante de buna credinta. Solutia mentinerii acrului juridic anulabil in temeiul responsabilitatii civile delictuale a celui lipsit sau restrans in capacitatea de exercitiu se justifica deplin prin aceea ca minorii se obliga valabil prin faptele lor culpabile cauzatoare de prejudiciu savarsite cu discernamant, iar mentinerea contractului constituie cea mai buna reparatie pentru partea a carui consimtamant a fost viciat.

Sectiunea a III-a

Efectele nulitatii fata de tert

1. Principiu

Efectele nulitatii fata de tert sunt guvernate de principiul resoluto iure dantis, resolvitur rus accivientis. In virtutea acestui principiu desfiintarea, prin anulare a actului initial duce la desfiintarea si a celui subsecvent. Cu alte cuvinte, desfiintarea dreptului transmitatoralui atrage dupa sine si desfiintarea dreptului dobmditorului.

Este cunoscut ca potrivit principiului relativitatii, efectele actului civil se produc doar intre partile ce au participat la incheierea lui, ele neputand nici profita, nici prejudicia pe altii : res inter alios acta, aliis neque nocere, neqne prodesse potest. Totusi, in masura in care tertii au incheiat acte juridice cu una din partile actului juridic initial, dobandind astfel drepturi de la aceasta, iar ulterior se constata sau se pronunta nulitatea actului juridic initial, este firesc ca efectul nulitatii acestui act sa se rasfranga si asupra tertilor. intr-adevar odata cu desfiintarea retroactiva a dreptului dobandit in temeiul actului juridic de catre una din partile acesteia, aceasta fiind deci considerata in baza efectului retroactiv a nulitatii ca neavand niciodata calitatea de proprietar asupra acelui bun, apare logic ca ea nu va putea instraina valabil bunul subdobanditorului, de vreme ce nu era proprietarul acestuia in momentul transmisiunii.

Ca urmare a desfiintarii dreptului dobandit prin actul civil de catre una din parti, va inceta si dreptul subdobanditorului, deoarece nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decat are el insusi : nemo pus iuris ad alium transferre potesi quam ipse hahet.

2. Principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis

Acest principiu priveste efectele nulitatii fata de tert. Prinicipiul resoluio iure dantis, resolvitur ius accipientis este aceea regula de drept in temeiul careia desfiintarea prin anulare a dreptului transmitatorului duce la desfiintarea dreptului dohanditoralui. Cu aplicatie la actele juridice aceasta regula poate fi formulata astfel : desfiintarea actului initial (primar) conduce la desfiintarea actului subsecvent (secundar).

El este o consecinta a celorlalte doua principii ale efectelor nulitatii, retroactivitatea si repunerea in situatia anterioara, cat si a unui alt mare principiu de drept - nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet - in conformitate cu care nimeni nu poate transmite altuia mai multe drepturi decat are el insusi.

Principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis nu se bucura de o consacrare legala intr-un text de principiu sau cu caracter general. Codul civil face aplicatia lui in materie de ipoteca, in art. 1770 spunand : "acei ce au asupra unui imobil un drept suspens prin o conditie, sau rezobibil in oarecare cazuri, s-au supus la o actiune in resciziune, nu pot consimti decat o ipoteca supusa acelorasi conditii sau acelorasi resciziuni'.

In practica, aplicarea acestui principiu se concretizeaza in doua situatii specifice. Prima ar fi in cazul actelor autorizate, cand anularea autorizatiei administrative care precede actul civil conduce la anularea si a actului civil care se intemeiaza pe acea autorizatie. A doua ar fi in situatia existentei a doua acte dintre care unul este principal iar celalalt accesoriu. Anularea actului principal atrage desfiintarea si a actului accesoriu in temeiul regulii accesorium sequitur principalem.

3. Exceptii de la principiul resoluto iure dantis, resolvitur jus accipientis. Notiune si cazuri

Prin exceptii de la principiul resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis trebuie sa intelegem cazurile in care, desi dreptul transmitatorului este desfiintat, totusi dreptul subdobinditorului este mentinut in virtutea unor principii ale dreptului civil. Astfel spus sunt exceptii de la acest principiu acele cazuri in care, desi se realizeaza resoluto jure dantis, nu se mai realizeaza resolvitur jus accipientis.

Mentinerea actului subsecvent in caz de exceptii de la principiul resoiuto jure dantis, resolvitur jus accipientis se justifica prin acordarea prioritatii altor principii de drept mai putemice: asigurarea securitatii si stabilitatii circuitului civil; ocrotirea bunei credinte; ocrotirea incapabililor.

Constituie cazuri de exceptie de la acest principiu minatoarele situatii: a), cazul posesoralui de buna credinta a unui bun mobil care dobandeste ca urmare a acestei posesii proprietatea asupra bunului. Potrivit art. 1909 al. 1 C.civ. 'lucrurile miscatoare se prescriu prin faptul posesiunii lor fara sa fie trebuinta de vreo curgere de timp' deci, posesiunea de buna credinta a unui bun mobil valoreaza titlul de proprietate asupra acestuia.

Acest mod de dobandire a dreptului de proprietate mobiliara se aplica numai in privinta bunurilor mobile corporale individual determinate care se afla in proprietate privata' .

Textul art. 1909 al.l C.Civ. nu se aplica: y bunurilor mobile proprietate publica; '> bunurilor mobile prin natura lor care au devenit bunuri immobile prin

destinatie: > bunurile mobile considerate ca accesorii ale unui imobil;

Pentru a putea invoca prevederea art. 1909 al.l C.civ. trebuie sa fie

indeplinite o serie de conditii.

O prima conditie este ca proprietarul sa fie desesizat voluntar de bunul sau mobil., incredintandu-I prin contract unui detentor precar (chirias, depozitar). Daca proprietarul s-a desesizat involuntar de bunul sau, deoarece I-a fost furat sau a fost pierdut, ceasta regula nu este aplicabila.

O a doua conditie este ca detentorul precar sa instraineze bunul mobil respective unei terte persoane fara sa aiba consimtamantul proprietarului care i 1-a incredintat. Detentorul precar nu poate invoca impotriva proprietarului dobandirea proprietatii bunului in temeiul art. 1909 al.l C.civ. El are obligatia contractuala de a-1 restitui.

O a treia conditie este ca tertul sa dobandesca bunul mobil cu buna credinta de la detentorul precar si nu de la adevaratul proprietar printr-un act translativ de proprietate. Aceasta inseamna ca tertul a avut convingerea ca detentorul precar este adevaratul proprietar al bunului. Buna credinta trebuie sa existe in momentul iii care tertul a intrat efectiv in posesia bunului, chiar daca actul translativ de proprietate a fost incheiat cu detentorul precar la o data anterioara. Daca in momentul incheierii contrctului si momentul in care i-a fost predat bunul in stapanire efectiva, tertul dobanditor a aflat ca instrainatorul nu este proprietarul acelui bun, el ste de rea credinta si nu poate invoca art. 1909 alin.l C.civ.

In sfarsit, o ultima conditie este ca posesia tertului dobanditor de buna credinta a bunului mobil sa fie utila, efectiva sau reala. Pentm ca posesia sa fie efectiva sau reala, tertul dobanditor trebuie sa cumuleze in persoana sa corpus si animus. Art. 1909 alin. 1 C.civ. nu se aplica atunci c-nd tertul are doar aninius tara sa fi intrat in stapanirea materiala, efectiva sau reala asupra bunului.

Care este insa situatia fostului proprietar al bunului mobil? Va ramane el prejudiciat din moment ce actiunea in revendicre mobiliara este paralizata prin invocarea art. 1909 al.l C.civ. de posesorul de buna credinta?

Raspunsul nu poate fi decat negativ. Proprietarul initial are la dispozitie o actiune in despagubire impotriva detentorului precar⁹¹'. Ba mai mult fapta detentoralui precar poate atrage si o raspundere penala, ea intrunind clementele constitutive ale infractiunii de abuz'¹ de incredere (art.213 C.penal). b). cazul in care opereaza uzucapiunea

Uzucapiunea sau prescriptia extinctiva este nasterea dreptului de proprietate ori a unui alt drept real asupra unui bun imobil prin posedarea lui de catre o persoana in conditiile si termenul prevazut de lege.

Nu pot fi dobandite prin uzucapiune bunuri imobile care fac parte din domeniul public national si din domeniul public local, fiind scoase din circuitul civil. Imprescriptibilitatea cestor bunuri este prevazuta expres in art. 5 alin.2 din L18/1991, art. 74 alin. 1 din L69/1991 Constitutia Romaniei la art. 135 punctul 5 prevede: ,Jbunurile proprietate publica suni inalienabile,' Aceasta dispozitie trebuie interpretata extensiv in sensul ca nu sunt numai inalinabile ci imprescriptibile achizitiv.

b.l. Uzucapiunea in sistemul Codului Chil

Reglementarile C.civ, cu privire la felurile si conditiile uzucapiunii se aplica numai in acele teritorii in care publicitea Imobiliara se realizeaza prin registre de transeriptiuni si inscriptiuni. In sistemul Cehii uzucapiunea este de doua feluri: uzucapiunea de 30 de ani si uzucapiunea de la 10 la 20 de ani.

Uzucapiunea de 30 de ani este prevazuta de art. 1890 C.civil, astfel pentru ca dreptul de propietate sau un alt drept real principal sa poata fi dobandita prin uzucapiune de 30 de ani este necesara mdplinirea a doua conditii:

>      posesia sa fie utila, adica o posesie propriu-zisa si neviciata;

>      posesia sa fie exercitata neintrerupt timp de 30 de ani indiferent ca posesorul este de buna sau rea credinta;

Uzucapiunea de la 10 pana la 20 de ani este reglementata de art. 1895-1899 C.civil. in conformitate cu art. 1895 C.civil , 'cel ce castiga cu buna credinta si prin o justa cauza un nemiscator dtemunat va prescrie proprietatea aceluia prin 10 ani daca adevaratul proprietar locuieste in raza teritoriala a tribunalului judetean unde se afla nemiscatorul si prin 20 de ani daca locuieste in afara de acea raza teritoriala'.

In situatia in care adevaratul proprietar a locuit un timp in raza teritoriala a tribunalului judetean unde este situat imobilul si un timp in raza teritoriala a altui tribunal judetean termenul de prescriptie se calculeaza potrivit art. 1896 C.civil: la numarul de ani cat proprietarul a locuit in raza teritoriala a tribunalului judetean unde se afla imobilul se adauga un numar dublu de ani cat el a locuit in raza teritoriala a altui tribunal judetean pentru ca sa fie 10.

Suntem de parere ca la acelasi rezultat s-ar ajunge daca din termenul de 20 de ani s-ar scadea numarul de ani cat proprietarul a posedat imobilul aflat in aceeasi raza teritoriala a tribunalului judetean.

Pentru a se putea invoca uzucapiunea de scurta durata trebuie indeplinite cumulativ doua conditii:

>      posesia sa se intemeieze pe un just titlu sau justa cauza. In conformitate cu art. 1897 C.civil prin just titlu intelegem orice act juridic translativ de proprietate. Desigur ca in ipoteza in care asemenea titlu transfera dreptul de proprietate nu mai este necesara si nici posibila invocarea uzucapiunii. Problema uzucapiunii se pune doar atunci cand, datorita unei imprejurari ce tine de acel act juridic, desi dobanditorul se considera proprietar, convins fiind de efectul sau translativ, actul respectiv nu are totusi capacitatea sau puterea de a-i stramuta proprietatea ci numai posesia imobilului.

>      posesia uzucapantului sa fie de buna credinta

b. 2, Uzucapiunea in sistemul cartilor funciare

Sistemul de publicitate in sistemul de carti funciare se afla numai in Banat, Transilvania si Bucovina.

Uzucapiunea in sistemul cartilor funciare este reglementata prin Legea 115/1938. ea prevede la art. 27 si art. 28 doua cazuri de uzucapiune: uzucapiunea tabulara si cea extrtabulara.

Uzucapiunea tabulara. Art. 27 din Legea 115/193% prevede ca m cazul in care s-au inscris tara cauza legitima, adica pe baza unui titlu ne valabil drepturi reale ce pot fi dobandite prin uzucapine ele vor ramane valabil dobandite daca titularul dreptului le-a posedat cu buna credinta potrivit legii timp de 10 ani.

Acest caz de uzucapiune poarta denumirea de uzucapiune tabulara sau prin convalescenta titlului. Uzucapiunea tabulara este de natura a evidntia faptul ca dreptul de proprietate sau alt drept real ce se dobandeste este deja inscris sau intabulat in cartea funciara pe numele uzucapantului. Se afirma ca se realizeza prin convalescenta titlului prin faptul ca titlul in baza caruia s-a facut intabulare, desi revalabi, prin trecerea termenului de 10 ani se curata de viciile sale, se vindeca, devenind valabil cu effect retroactiv de la data mtabularii acelui drept in cartea funciara.

Uzucapiunea extratabulara. Art.28 al.l din Lesea 115/1938 dispune ca posesorii/ unui hun imobil care 1-a posedaf in conditiile legii timp de 20 de ani de la moartea titularului dreptului de proprietate inscris in cartea funciara poate cere intabularea dreptului in favoarea sa in temeiul uzucapiunii.

Uzucapiunea se numeste extratabulara, deoarece dobandirea dreptului de propritate de catre posesorul imobilului are loc fara sa fi fost intabulat la inceperea posesiei in cartea funciara.

Conditiile cerute de lege pentru a putea uzucapa sunt:

>      titularul dreptului intabulat in cartea funciara sa fie decedat;

>      uzucapantul sa posede imobilul timp de 20 de ani de la moartea proprietarului tabular;

>    posesia sa fie utila indiferent de buna sau reaua credinta a posesorului;
c). cazul actelor de administrare sau conservare a bunurilor

Cu privire la bunul dobandit prin acrul declarat nul ori anulat, partile pot incheia cu tertii acte juridice mai mult sau mai putin grave. Daca s-au incheiat acte de administrare sau de conservare, nulitatea transmisiunii nu are nici im efect asupra actului respective. Un asemenea act fiind prin definitie util pentru gestiunea bunului repectiv si nesusceptibil de a prejudicia pe adevaratul proprietar mentinerea lui se impune cu atat mai mult, cu cat astfel se da satisfactie si interesului stabilitatii raporturiilor juridice.

d), cazul actelor de dispozitie, cu titlu oneros incheiate cu un subdobanditor de buna credinta.

Acest caz este poate cea mai importantaexcepi de la principiul resoluio jure dantis, rezolviiur jus accipientis. Deci neconsacrat cu caractergeneral de catre legislatia in vigoare, el este aplicat de practica judiciara .

Pentru opera aceasta exceptie este necesara intrunirea cumulativa a doua conditii:

>     actul de transmitere a dreptului catr subdobanditor trebuie sa fie cu titlu oneros. Per a contrario, daca actul este cu titlu gratuit va fi desfiintat iar principiul resoluto jure dantis, rezolvitur jus accipientis va fi din nou incident acestei situatii. Desfiintarea actului cu titlu gratuit e justificata prin faptul ca subachizitorul se straduieste sa pastreze un folos tara contraechivalent (certat de lucro captando), pe cand transmitatorul urmareste evitarea unei pagube (certat de damno vitando) astfel ca interesul acestuia are prioritate fata de interesul subachizitorului.

>     subachizitorul (tertul) sa fie de buna credinta in cazul in care tertul achizitor cu titlu oneros cunoscut sau cu diligente minim putea sa cunoasca nevalabilitatea titlului de propietar al instrainatorului -deci a fost de rea credinta nu mai suntem in prezenta exceptiei ci principiul isi va recapata apncabintatea.

Ineficacitatea nulitatii in privinta sub dobanditorilor de buna credinta poate fi inlaturata de incidenta altor principii de drept care au intaietate cand vin in contact cu principiul ocrotirii bunei credinte a subachizitorului sau cand natura juridica a actului incheiat.

Cand actul traslativ de drepturi reale imobiliare este anulat pentru lipsa ori restrangerea opacitatii de exercitii a transmitatorului, ocrotirea eficace a incapabilului impune desfiintarea si a dreptului subdobanditorului, chiar daca acesta a fost de buna credinta, adica a ignorat starea de incapacitate a primului transmitator. Dca buna credinta a subachizitorului ar paraliza efectele nulitatii si acesta nu ar fi obligat sa inapoieze bunul dobandit de autorul sau in temeiul unui titlu lovit de nulitate ar insemna ca incapabilii sa fie supusi aceluiasi regim juridic ca si minorii, iar ocrotirea lor sa fie iluzorie, e), cazul aplicarii art,20 al.2 din Decretul 31/1954

Art.20 al.l din Decretul 31/1954 prevede: "daca cel declarat mort este in viata se poate cere oricand anularea hotararii prin care s-a declarat moartea iar alin.2 dispune: "ce/ care a fost declarai ntort poate cere, dupa anularea hotararii declarative de moarte, inapoierea bunurilor sale

Cu toate acestea, dobanditorul cu titlul oneros nu este obligat sa le inpoieze decat daca se va face dovada ca la data dobandirii stia ca persoana declarata moarta este in viata. f), obligatia de garantie

Obligatia de garantie constituie si ea o exceptie de la principiul resoluto jure dantis, rezolvitur jus accipientis.

Anularea titlului translativ de drepturi rale al persoanei de la care tertul a dobandit imobilul poate fi obisnuita si la cererea acestui antecesor in raporturile sale cu vanzatorul primar. Chiar daca aceasta instrainare prealabila ar fi  desfiintata pentru o cauza de nulitate, totusi principiul resoluto jure dantis, rezolvitur jus accipientis va fi inlaturat in raporturile dintre tertul subachizitor sau direct in virtutea obligatiei de garantie ce iirevine acestuia din urma in baza art. 1339 C.civil.

Persoana de la care tertul subachizitor a dobandit bunul nu poate sa ceara injustitie desfiintarea acestei transmisiuni fiindca textul art. 1339 C. civil prevede ca Jn nici un mod vanzatorul nu se poate sustrage de la raspunderea pentru evictiunea care ar rezulta dmtr-mt fapt personal al sau.'

4. Principiul quod nullum est, nulluiii producit effectum si

exceptiile de la acest principiu

Toate cele trei principii ale nulitatii actului juridic (retroactivitatii, restituito in miegrum si resoluto jure dantis, rezolvitur pur accipientis) nu sunt in fond decat consecinte ale unui principiu mai larg: quod nuUum est, nullum producit effectum (ceea ce este nul nu produce nici un efect). Cu alte cuvinte acest principiu se implementeaza si se realizeaza prin intermediul celorlalte trei. Deci, toate limitarile - prin exceptii - ale celor trei principii constituie limitari ale principiului mai larg quod nullum est, nullum producit effectum.

Aceasta nu inseamna ca principiul quod nullum est, nullum producit effectum nu cunoaste si exceptii specifice 'cand datorita tot concursului in care se afla nulitatea cu alte principii ale dreptului fie ca actul este mentinut in intregime pentru trecut si viitor, fie ca se produc in intregime efectele altui act decat ale aceluia care trebuie anulat'

Aceste principii de drept care in conflict cu nulitatea o inlatura sunt: principiul raspunderii civile delictuale, principiul error communis facit jus si principiul conversiunii actului juridic civil.

41, Princip iul error communis facit jus

Denumit si principiul validitatii aparentei in drept acest principiu inlatura nulitatea unui act juridic incheiat intr-o situatie de eroare comuna si obsteasca (invincibila).

Nici un text de principiu din legislatia noastra civila nu consacra aceasta regula dar unele dispozitii din C.civil si din alte acte normative tac neindoielnica incidenta lui si recunosc puterea creatoare de drept a aparentei in unele cazuri particulare.

Art. 7 din Decretul 278/1960 privitor la actele de stare civila prevede:' inregistrarile facute in registrele de stare civila facute de o persoana neconipetenta care a exercitat in mod public atributul de delegat de stare civila sunt valabile, chiar daca acea persoana nu avea in realitate, acea calitate,'

4.2. Conversiunea actului juridic chil

4.2.1. Definitie si forme

Se poate vorbi despre conversiunea unei operatii juridice cand un act lovit de nulitate produce efectele unui alt act juridic ale carei conditii de valabilitate - de fond si de forma - le indeplineste, daca, tinandu-se seama de scopul practice urmarit de catre parte ori parti, este neindoielnic ca acestea l-ar fi voit in cazul in care ar fi cunoscut ori prevazut nulitatea actului incheiat efectiv.

Conversiunea imbraca doua forme: conversiune formala si conversiune propriu-zisa.

Vorbim de conversiune formala in situatia in care intre actul juridic nul si actul juridic ce i se substituie exista numai o deosebire de forma, operatia juridica fiind susceptibila de realizare in mai multe tipare formale cu identical eficacitate juridica cum este cazul testamentului.

Conversiunea propriu-zisa exista in cazul in care pe calea conversiunii, actului nul I se substituie un act de alta natura juridica.

4.2.2.Admisibilitatea sl fundamentul conversiunii

Dreptul nostru civil doctrina si practica jurisdietionala, sunt in sensul admisibilitatii conversiunii actului juridic civil.

Atitudinea favorabila a legiuitorului roman fata de conversiunea actului juridic poate fi dedusa din art. 1172 C.civ.:' actul care nu poate fi autentic din cauza necmnpetentei sau a incapacitatii functionalului sau din lipsa de fonna este valabil ca scriptura sub semnatura privata, daca s-a iscalit de catre partile contractante'. Desi aici este vorba numai de conversiunea actelor instrumentate, iar nu de conversiunea propriu-zisa care se refera la operatiile juridice este tare nici un dubiu ca legiuitorul nostru este favorabil si acestei din urma conversiuni.

In legatura cu fundamentul juridic al solutiei admiterii conversiunii actului juridic civil, parerile exprimate in literatura de specialitate abunda.

Intr-o opinie, conversiunea actului juridic trebuie sa fie admisa pentru ca ea este ceruta si impusa de conceptia dreptului nostru asupra nulitatii actului juridic. Nulitatea fiind indreptata numai impotriva efectelor actului juridic contrar scopului legii urmeaza ca toate efectele care nu contravin legii sa fie mentinute.

Intr-o alta opinie, regula conversiunii actelor juridice, 'reprezinta o aplicare a principiului mai general al mentinerii actelor juridice conform caruia manifestarea de vointa cuprinsa intr-un acu juridic cauta a avea - in Urnitele legii - eficacitatea maxima posibila pentru realizarea scopului practic urmarit de parte sau parti.'

intr-o ultima opinie, se considera ca fundamentul conversiunii actului juridic consta in regula prevazuta in art. 978 C.civil: 'cand o clauza este primitoare de doua intelesuri ea se interpreteaza in sensul ce poate avea un efect, iar nu in acela in care nu ar putea produce nici unul⁷⁷

Consideram si noi ca aceasta ultima opinie este cea mai apropiata de realitate.

4.2.3. Conditiile conversiunii

Existenta conversiunii actului juridic presupune indeplinirea unor conditii.

In primul rand, pentru existenta conversiunii se cere identitatea de parti, intre cele doua acte juridice, cel nul si cel care se comnverteste actului nul. nu se poate vorbi de conversiune decat daca partile sunt aceleasi in ambele acte juridice.

Aceasta conditie identitate de parti - nu trebuie inteleasa in mod rigid. Este adevarat ca in cazul conversiunii formale identitatea de parti se impune a fi prezenta in toate cazurile. In ceea ce priveste actul de conversiune propriu-zisa. el se poate realiza si fara participarea uneia din partile actului juridic.

In al doilea rand, trebuie sa existe un element de diferenta intre actul nul si actul valabil, elementul de diferenta poate consta in:

>      natura diferita a celor doua acte;

>      continutul diferit al celor doua acte;

>      efecte diferite;

>      cel putin forma diferita.

Desi stricto semn nu suntem in prezenta unei conversiuni cind intre cele doua acte exista numai o deosebire de forma, operatia juridica fiind, prin ipoteza susceptibila de realizare in mai multe tipare formale cu identica eficacitate juridica (la testamente) cat si in acest caz - denumita in literatura de specialitate conversiune formala - ne aflam in prezenta unei conversiuni.

In al treilea rand, pentru a putea vorbi de corrversrane este necesar ca unul din acte sa fie anulate efectiv si total.

Cat timp actul voit de parti, desi susceptibil de a fi lovit de de nulitate isi produce efectele ce ii sunt specifice, conversiunea nu isi gaseste justificarea si utilitatea.

Nulitatea trebuie sa fie totala adica sa loveasca intregul act Conversiunea se deosebeste de nulitatea partiala, care implica mentinerea in parte a actului juridic voit de parti iar nu eficacitatea unui alt act juridic.

Nu ne aflam in prezenta conversiunii in situatia in care actul apare lovit de nulitate numai prin denumirea gresita data de parti. In asemenea caz va interveni calificarea exacta a actului ce rezulta din vointa reala a partilor si din natura clauzelor sale.

in al patrulea rand actul - care se socoteste a fi valabil si mentinut ca atare- trebuie sa indeplineasca toate conditiile de fond si de forma cerute de lege pentru acea categorie de acte, iar aceste conditii sa existe in chiar actul nul. Cu alte cvinte, actul lovit in unitate trebuie sa cuprinda elementele constitutive ale actului in care este convertit.

Nu va fi deci conversiune , desfacerea actului, cai in acest caz se adauga la act sau mai exact se face un nou act de catre parti.

Nu va fi conversiune nici validarea ulterioara a actului prin confirmare sau prin indeplinirea ulterioara a conditiei nerespectate la incheierea actului, deoarece in aceste cazuri este vorba de validarea unuia si aceluiasi act iara a putea vorbi de doua acte dintre care unul sa fie anulat iar celalalt sa fie mentinut valabil.

efectele altui act juridic voit in secundar; manifestare de vointa a partilor fiind expresa in privinta ambelor acte face sa nu se puna problema conversiunii.

>      cand tot expres partile au voit sa produca efecte numai un act ( cel public ) iar nu si celalalt act ( cel secret ) deoarece in acest caz suntem in prezenta simulatiei.

>      cand la incheierea actului ulterior si chiar in instanta, partea sau partile lasa sa se inteleaga ca este inpotriva vointei si intereselor lor mentinera unui alt act juridic decat cel voit in realittate. Aceasta solutie se impune prin faptul ca principiul actus interpretendus est potius ut vaieat vom quom ut perest pe care se intemeiaza conversiunea nu este imperativ, ci supletiv putind fi Inlaturata aplicarea lui prin vointa celor ce au facut actul juridic anulat,

4.2.4. Aplicatii practice ale principiului conversiunii actelor juridice a), convertirea testamentului autentic sau mistic nul pentru vicii de forma in testament olograf

Testatorul poate dispune de averea sa pentru cauza de moarte prin trei forme de testament: autentic, mistic si olograf

Testamentul autentic se incheie in fata notarului public sau a organului competent al administratiei de stat, existenta unor omisiuni cu privire la incheierea de autentificare, nesemnarea testamentului de catre testator in fata notarului sau neprezentarea personala de catre testator a testamentului duc la nulitatea absoluta a lui. Daca testam entulu prezentat pentm autentificare a fost scris in intregime de mana testatorului, datat si semnat de el, acest act intruneste conditiile cerute pentru validitatea testamentului olograf.

Testamentul mistic, nul pentru indeplinirea cercetarilor privind actul de suprascriere poate fi si el convertit in testament olograf.

b). testamentul autentic nul datorita nerespectarii cerintelor de forma in masura in care contine o recunoastere de paternitate este valabil sub acest din urma aspect, c). convertirea actului autentic nul intr-un act sub semnatura privata.

In cazurile in care partile si-au imbracat actul lor juridic in forma scrisului autentic tara ca aceasta sa fie o conditie de validitate, nulitatea inscrisului autentic nu este de natura a duce la invaliditatea actului (in sens de negotium). Partile avand latitudinea de a alege intre forma autentica si cea a inscrisului sub semnatura privata, actul autentic nul putand fi convertit intr-un act sub semnatura privata. Problema convertirii actului autentic nul intr-un act sub semntura privata este reglementata de ari. 1172 C.civil . d). convertirea actului de instrainare nul sau anulabii intr-un act de revocare tacita a legatului acelui imobil facut printr-un testament anterior.

Testatorul poate sa revoce testamentul pana la moartea sa. Revocarea legatului poate fi exoresa sau tacita. Revocarea exnresa se face orintr-un inscris in forma autentica sau printr-un alt testament. In ceea ce priveste revocarea tacita intre situatiile din care se deduce in mod neindoielnic vointa tacita a testatorului de a revoca legatul intra si instrainarea lucrului ce a facut obiectul legatului.

Alt. 923 Cei vil precizeaza ca legatul va fi revocat chiar daca instrainarea va fi nula. Suntem aici in prezenta unui caz de conversiune legala, e). cazul actului de instrainare a unui bun succesoral facut de mostenitor.

In acest caz chiar daca un asemenea act este nul ca act de instrainare, el valoreaza ca acceptare tacita a succesiuniifart. 689 C.civil) f). cazul in care procura autentica ce nu mai poate valora mandat va avea semnificatia de instrument peobator al confirmarii actului juridic initial in cazul in care acesta ar fi afectat de o nulitate care ulterior nu mai poate fi pusa inaiscupe'.

gX actul de instrainare ori grevare a unei constructii tacut de unul din soti iara consimtamantul expres al celuilalt sot desi anulabii poate fi calificat in temeiul principiului conversiunii drept o promisiune de vanzare (antecontract) care ar contine obligatia implicita a sotului respectiv de a obtine si consimtamantul celuilalt sot, desavarsind astfel operatia de instrainare.

Intr-o opinie contrara, solutia convertirii actului de instrainare anulabii Incheiat de unul din soti intr-o promisiune de vinzare nu poate fi aceptata. Prin pronuntarea nulitatii actului de instrainare la cererea sotului al carui consimtamint a lipsit la incheierea actului se evidentiaza un refuz categoric de confimiare a actului de confimiare incheiat fara acordul sau, in aceste conditii, instanta judecatoreasca nu va putea admite cererea cumparatorului de convertire a actului anulabil intr-o promisiune de vanzare.

h). cazul manifestarii de vointa care, nula ca si vanzare- cumparare, valoreaza ca si antecontract de vanzare-eumparare.

In acest sens mentionam o solutie a junspmdentei in care se precizeaza jiu exista nici o dispozitie legala prin care sa se prevada ca este lovita de nulitate absoluta promisiunea vanzarii unui imobil facuta de un neproprietar' Aceasta isi are ratiunea in faptul ca neproprietaral are posibilitatea sa cumpere, de la proprietar, imobilul oferit spre vanzare, iar apoi, sa fie in masura sa oerfecteze vanzarea.

BIBLIOGRAFIE

I. Reghini Nulitatea actului juridic, teza de doctorat. Cluj-Napoca, 1983;

L.Pop, Teoria generala a obligatiilor, Editura Chemarea, Iasi, 1993;

C. Oprisan, Sanctiunile in dreptul civil, O posibila sinteza, in R.R.D. rrr. 11/1982;

A.Pop, Gh. Beleiu, Drept civil, Teoria generala a dreptului civil Bucuresti, 1980;

D.Cosma, Teoria generala a actului juridic civil, Bucuresti, 1969;

C. Hamanghi, LR. Balanescu, AL Baicoianu, Tratat de Drept civil roman, Bucuresti 1928;

Tr.Ionascu, E. Barasch, Nulitatea actului juridic civil in Tratat de drept civil, Bucuresti, 1967;

A.Ionascu, Drept civil. Partea generala. Bucuresti. 1963;

Gh.Beleiu, Drept civil roman. Introducere in dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Editura Sansa SRL. Bucuresti, 1993;

I.C.Vurdea, Evolutia legislatiei prrvind circulatia imobilelor (1), in Dreptul nr. 6/1990;

C.Barsan, V. Stoica, Evolutia legislatiei privind circulatia imobilelor (2), in Dreptul nr. 6/1990;

A.Ionascu, Drept Civil Partea generala, Bucuresti, 1963;

I.Rucareanu, Viciile de consimtamant in Tratat de drept civil I, Bucuresti

1967;

B.CMiica, Drept civil Contracte speciale, Cluj-Napoca, 1994; L.Pop, Drept civil. Drepturile reale principale, Cluj-Napoca, 1993;

T.R.Popescu, P.Ana, Teoria generala a obligatiilor, Bucuresti, 1968;

M, Eliescu, Unele probleme privitoare la prescriptia extinctwa in cadrul unei viitoare reglementari legale, in SCJnr. 1/1956;

E.Roman, Prescriptia extmctiva in Tratat de drept civil, Partea generala, Bucuresti, 1967;

Tr.Xonascu, E.Barasch, Conceptia dreptului civil al RSR asupra nulitatii actului juridic, in SCJ nr. 2/1966;

M,Eliescu, Aplicarea legii civile in timp si spatiu; Conflictele de legi in Tratat de drept civil. Partea generala., Bucuresti, 1967;

C.Barsan,     Este necesara incuviintarea autoritatii tutelare pentru acceptarea succesiunii de catre minor?, in RRD nr. 5/1982

T.R. lonascu, Persoana fizica in dreptul RPR, Bucuresti, 1963;

M.N.Costin, I.Les, N.SiMinea, D.Radu - Dictionar de drept procesual civil, Bucuresti, 1983;

E.A.Barasch, LNestor, S.Zilhersteiii, Ocrotirea parinteasca, Bucuresti, 1960;

E. Roman, Prescriptia extmctiva in Tratat de Drept civil, Partea generala. Bucuresti, 1967;

Tr.Ionascu, E.A.Barasch, Tratat de drept civil, Bucuresti, 1967;

I. Reghini, Nulitatea totala si nulitatea partiala in dreptul civil roman,

1975;'

Tr. lonascu, E, Barasch, Coceptia dreptului civil al R.S.R. asupra nulitatii actului juridic

M, B, Cantacuzino, Curs de drept civil, ed. II Craiova 1930;

I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Bucuresti, 1993;

M.EIiescu, Raportul dintre raspunderea contractuala si cea delictuala. Problema cumulului celor doua responsabilitati in dreptul RPR, in SCJ nr. 1/1963;

M.Eliescu, Raspunderea civila delictuala. Bucuresti, 1972;