Efectele divortului privind relatiile personale dintre parinti si copiii minori

1. Incredintarea copiilor minori

Potrivit art. 42 din Codul familiei, instanta judecatoreasca va hotari, o data cu pronuntarea divortului, caruia dintre parinti vor fi incredintati copiii minori.

In acest scop, instanta va asculta parintii si autoritatea tutelara si tinand seama de interesele copiilor, pe care de asemenea ii va asculta daca au implinit varsta de 10 ani, va hotari pentru fiecare dintre copii daca va fi incredintat tatalui sau mamei.

Asadar, instanta de judecata este obligata, chiar daca nu exista o cerere expresa a sotilor sa se pronunte, prin hotararea de divort, si asupra incredintarii copiilor minori[1]. Aceasta pentru a se evita introducerea ulterioara a unei noi actiuni si mai ales pentru ca minorii nu pot fi lasati in acest interval de timp fara ingrijire.

Din analiza textului legal, rezulta ca instanta va avea in vedere interesul minorilor atunci cand va decide cui ii va incredinta. Desigur ca in determinarea interesului copiilor minori se va tine seama de: posibilitatile materiale ale parintilor, posibilitatile de dezvoltare fizica, morala si intelectuala pe care copii le pot gasi la unul dintre parinti, comportarea parintilor fata de copil inainte de divort, legaturile de afectiune stabilite intre copil si familie, varsta, sexul, starea sanatatii, serviciul pe care-l au sotii[2].

S-a decis ca la aprecierea intereselor copiilor instanta trebuie sa tina seama de intregul complex de imprejurari privind complexele relatii dintre parinti si copii, astfel incat sa existe cele mai prielnice conditii pentru crestere si educare a minorilor[3].

Pentru a decide cu privire la incredintarea copiilor minori, instanta este obligata sa asculte pe parinti, autoritatea tutelara si pe copii care au implinit varsta de 10 ani.

In privinta ascultarii autoritatii tutelare, Tribunalul Suprem a decis ca prezenta efectiva a delegatului la dezbateri nu este obligatorie.[4] Autoritatea tutelara poate sa-si comunice parerea si in scris; concluziile orale sau scrise ale autoritatii tutelare nu sunt obligatorii insa pentru instanta.

Dar lipsa de ancheta sociala a autoritatii tutelare sau a concluziilor delegatului acesteia are drept consecinta nelegalitatea hotararii judecatoresti privind incredintarea minorilor.[5]

In procesele cu copii minori, prezenta procurorului si concluziile sale constituie garantii ca se va da o hotarare justa privind incredintarea minorilor.

Parintii se pot invoi cu privire la incredintarea copiilor minori, dar aceasta invoiala nu produce efecte daca nu este incuviintata de instanta judecatoreasca. Invoiala parintilor nu este insa obligatorie pentru instanta de judecata[6].

Daca exista motive temeinice, de cele mai multe ori datorate imoralitatii ori comportarii parintilor, copiii minori pot fi incredintati unor rude sau altor persoane, dar numai cu consimtamantul acestora, ori unor institutii de ocrotire[7].

Astfel, chiar daca unul dintre parinti traieste, copilul poate fi incredintat spre crestere si educare bunicilor daca din imprejurarile cauzei rezulta ca este in interesul acestuia. In speta, dupa divort, copilul a fost incredintat mamei, dar fiind ingrijit de bunici si dupa decesul mamei, a fost lasat in continuare sub ingrijirea si educarea acestora, considerandu-se ca este in interesul sau[8].

2. Exercitarea drepturilor parintilor privind persoana copilului

Potrivit prevederilor art. 43, alin. 1 din Codul familiei, parintele divortat caruia i s-a incredintat copilul exercita drepturile parintesti cu privire la persoana copilului. Celalalt parinte pastreaza dreptul de a avea legaturi personale cu copilul, precum si de a veghea la cresterea, educarea, invatatura si pregatirea profesionala a acestuia, conform prevederilor art. 43, alin. 3 din Codul familiei. Modalitatile de exercitare a acestui drept sunt diverse, in functie de posibilitatile materiale si intelectuale ale partilor, insa frecvente sunt urmatoarele: vizitarea copilului la locuinta parintelui caruia acesta a fost incredintat, lasarea copilului in vizita la parintele caruia nu i s-a incredintat, vizitarea copilului la scoala, petrecerea vacantelor scolare la ambii parinti[9].

Daca se schimba imprejurarile avute in vedere la incredintarea minorului, instanta de judecata poate modifica masurile privind drepturile si indatoririle dintre parinti si copii[10].

O schimbare partiala a conditiilor, care in ansamblu au determinat ca incredintarea copiilor sa se faca numai unuia dintre parinti, nu trebuia sa atraga si revenirea asupra masurii[11].

Faptul ca unul dintre parinti are si alti copii din alta casatorie anterioara nu constituie un impediment pentru reincredintarea copilului acelui parinte daca ii poate asigura conditii de crestere si educare mai bune decat celalalt parinte[12].

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

Atasamentul fata de bunici nu justifica inlaturarea parintelui din dreptul si obligatia de a veghea la cresterea si educarea copilului[13].

Potrivit Legii nr. 272/2004, raspunderea pentru cresterea si asigurarea dezvoltarii copilului revine: 1. In principal parintilor; 2. In subsidiar colectivitatii locale din care fac parte copilul si familia sa; 3. In mod complementar statului, prin institutiile si autoritatile publice cu atributii in acest domeniu.

S-a considerat ca, daca se schimba imprejurarile avute in vedere la incredintarea minorilor, comisia pentru ocrotire va putea revoca sau inlocui masura luata initial de o alta masura, ori se putea dispune schimbarea familiei sau persoanei la care se afla minorul[14].

Sectiunea a 8-a.      Efectele divortului privind relatiile
patrimoniale dintre parinti si copiii minori

Conform prevederilor art. 42, alin. 3 Cod familiei, instanta judecatoreasca va stabili contributia fiecarui parinte la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copiilor.

Din practica judiciara, a rezultat ca pensia de intretinere se va putea stabili sub forma unei cote procentuale din retributia lunara a debitorului si se vor lua de indata masuri de poprire, potrivit art. 461¹ Cod procedura civila[15].

Chiar daca parintele caruia i s-a incredintat minorul are mijloace suficiente de trai, faptul nu-l scuteste pe celalalt parinte sa contribuie la cheltuielile de crestere si educare a minorului. Solutia se impune intrucat ambii parinti au aceleasi drepturi si obligatii fata de copiii lor (art. 1, alin. 3, art. 97, 101, 107 din Codul familiei).

Instanta va stabili in hotararea de divort contributia fiecarui parinte, obligandu-l pe cel care nu a primit copilul sa plateasca celuilalt parinte suma fixata pentru intretinere[16].

Chiar daca ambii parinti au primit cate un copil, parintele care realizeaza venituri mai mari este obligat sa contribuie si el la intretinerea celuilalt copil, deoarece ambii copii trebuie sa aiba acelasi nivel de trai[17].

Chiar daca parintii se invoiesc cu privire la contributia fiecaruia pentru cresterea copiilor, invoiala trebuie sa fie incuviintata de instanta de judecata pentru a nu se nesocoti drepturile copiilor minori[18].

Renuntarea la pensia de intretinere, care constituie un drept al copiilor, nu poate fi aprobata decat daca se constata ca posibilitatile materiale ale parintelui care a renuntat sunt indestulatoare pentru a asigura copilului cele mai bune conditii de trai[19].

Dupa ce copilul va fi incredintat unuia dintre parinti, drepturile si indatoririle parintesti se exercita de catre acesta, potrivit prevederilor art. 43, alin. 1 din Codul familiei. Daca este incredintat minorul altei persoane sau unei institutii de ocrotire, instanta va trebui sa decida care dintre parinti va exercita dreptul de a-i administra bunurile si de a-l reprezenta ori incuviinta actele, conform prevederilor art. 43, alin. 2 teza I.

Potrivit prevederilor art. 44, alin. 1 din Codul familiei, daca se schimba imprejurarile avute in vedere la luarea masurilor privitoare la drepturile si obligatiile personale sau patrimoniale, atunci se pot modifica si aceste masuri.

Legea nr. 61/1993[20] stabileste dispozitiile privind alocatia de stat pentru copii. Conform art. 3, alin. 2, copilul este titularul dreptului la alocatia de stat.

Incasarea alocatiei, potrivit art. 4 din lege, se realizeaza astfel:

- daca parintii sunt impreuna si-l ingrijesc pe copil, alocatia o poate primi oricare dintre ei, conform acordului;

- daca parintii nu sunt impreuna si copilului i-a fost stabilit domiciliul la unul dintre acestia sau copilul a fost incredintat dupa divort unuia dintre parinti si exista neintelegeri privind incasarea alocatiei, aceasta se va incasa pe baza deciziei autoritatii tutelare de catre parintele la care se afla domiciliul copilului sau caruia i-a fost incredintat spre crestere si educare;

- daca minorul se afla in plasament familial ori este incredintat unui tert, incasarea alocatiei se face de tutore ori curator;

- dupa implinirea varstei de 14 ani, plata alocatiei se poate face direct titularului, dar cu incuviintarea ocrotitorului legal.

In cazul adoptiei, se va tine seama de noua situatie juridica rezultata din adoptie.

Alocatia de stat pentru copii se include in venitul net al familiei.