Efectele divortului privind bunurile comune - impartirea bunurilor

1. Impartirea bunurilor comune prin invoiala partilor

Potrivit art. 36, alin. 1 din Codul familiei, la desfacerea casatoriei, "bunurile comune se impart intre soti potrivit invoielii acestora". Daca sotii nu se invoiesc asupra impartirii bunurilor comune, va hotari instanta judecatoreasca.

Termenul din art. 36, alin. 1 din Codul familiei "la desfacerea casatoriei" a fost interpretat diferit in literatura juridica si practica judiciara.

Intr-o prima interpretare, s-a sustinut ca invoiala sotilor poate sa intervina inainte de introducerea actiunii de divort, dar in vederea divortului. Potrivit acestei conceptii, invoiala nu ar avea nimic ilicit, cat timp instantele de judecata vor stabili daca sunt indeplinite conditiile pentru pronuntarea divortului[1].

S-a decis ca partajul conventional intre soti inainte de introducerea actiunii de divort este lovit de nulitate absoluta si instanta nu poate lua act de asemenea partaj. Potrivit rolului activ, ea trebuie sa stabileasca masa bunurilor comune si contributia fiecarui sot pentru a se fixa cota ce revine fiecaruia din comunitate[2].

O alta interpretare considera ca invoiala sotilor privind impartirea bunurilor comune poate interveni numai dupa introducerea actiunii de divort, insa isi va produce efectele numai dupa desfacerea casatoriei, solutie acceptata si de instanta noastra suprema[3].

S-a interpretat ca expresia "la desfacerea casatoriei" arata nu momentul in care poate interveni conventia partilor, ci momentul in care conventia urmeaza a-si produce efectele[4].

Rezulta ca invoiala sotilor poate avea loc:

- concomitent cu interventia hotararii de divort;

- in cursul procesului de divort, indiferent ca invoiala se face in fata instantei sau printr-un act intocmit in fata notarului;

- in perioada urmatoare ramanerii definitive a hotararii de divort, in acest caz fara sa mai existe vreo suspiciune privind solutionarea actiunii.

Invoiala sotilor poate sa priveasca numai stabilirea intinderii drepturilor fiecaruia dintre soti asupra bunurilor comune sau determinarea in natura a lucrurilor pe care urmeaza sa le primeasca fiecare.

Sotii pot hotari sa imparta fie toate bunurile comune, fie numai o parte a acestora.

Lipsa unor dispozitii in Codul familiei privind forma invoielii sotilor duce la aplicarea dreptului comun privind forma actelor juridice.

2. Impartirea bunurilor comune prin hotarare judecatoreasca

Daca sotii nu ajung la invoiala cu privire la impartirea bunurilor comune, atunci, la cererea oricaruia dintre ei, instanta de judecata va decide.

Impartirea bunurilor comune poate sa se decida o data cu rezolvarea actiunii de divort, daca se cere expres, ori cererea pentru impartirea bunurilor comune se poate introduce separat, dupa desfacerea casatoriei, potrivit art. 17 din Codul de procedura civila[5].

Codul familiei nu stipuleaza expres modul de impartire a bunurilor comune, in parti egale sau variabile. Determinarea unui criteriu anume este in functie de temeiul juridic al comunitatii de bunuri[6].

Daca temeiul ar fi numai existenta relatiilor de familie si deci principiul egalitatii dintre barbat si femeie, bunurile comune ale sotilor ar trebui impartite intre ei in mod egal. Instanta de judecata ar trebui numai sa determine, in concret, bunurile care fac parte in fiecare jumatate prin impartirea lor faptica.

Daca temeiul juridic ar fi si participarea fiecaruia dintre soti prin munca sa ori prin mijloacele sale la dobandirea si conservarea bunurilor comune, atunci impartirea nu se mai poate face in parti egale.

Literatura juridica si practica judiciara sunt in sensul potrivit
caruia cota-parte care se cuvine fiecaruia dintre soti se stabileste in raport cu contributia sa la dobandirea si conservarea bunurilor comune[7].

De aceea, cotele-parti ale sotilor pot fi neegale, intrucat aportul acestora la dobandirea bunurilor comune a fost diferit[8].

Daca nu se poate determina contributia fiecarui sot la dobandirea bunurilor comune, atunci instanta de judecata poate imparti bunurile comune in parti egale intre soti[9].

In stabilirea aportului fiecarui sot la dobandirea bunurilor comune, se va lua in considerare si munca femeii in gospodarie si pentru cresterea copiilor.

Contributia sotilor trebuie inteleasa nu in sensul dobandirii fiecarui bun in parte, ci in sensul de contributie la dobandirea tuturor bunurilor comune.[10]

Solutia se intemeiaza atat pe existenta dificultatilor in stabilirea contributiei fiecarui sot la dobandirea unui bun (mai ales cand exista o perioada indelungata) dar si pe faptul ca munca femeii in gospodarie si pentru cresterea copiilor nu este direct producatoare de venituri.

Daca o anumita perioada de timp sotii au trait separat si daca aceasta imprejurare a avut importanta la stabilirea contributiei sotilor in dobandirea bunurilor comune, se va tine seama de aceasta situatie[11].

Intrucat este vorba de dovedirea unei situatii de fapt, stabilirea contributiei fiecarui sot la dobandirea bunurilor comune se va face prin orice mijloc de proba[12].

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

3. Bunuri comune supuse impartirii

Sumele din veniturile provenite din munca platite cu titlu de pensie de intretinere ori pentru o alta datorie personala sau cheltuite
de catre un sot in afara sarcinilor casatoriei nu se includ in masa bunurilor comune supuse impartirii. Totusi, se tine seama de ele pentru determinarea cotei-parti ce revine fiecaruia dintre soti.

Solutia se bazeaza pe urmatoarele argumente:

- echitatea nu se opune legalitatii si principiul egalitatii sexelor este prevazut expres in lege;

- partea fiecarui sot in bunurile comune se determina potrivit contributiei sale efective la dobandirea si conservarea acestora;

- unele imprejurari au fost luate in considerarea contributiei sotilor la dobandirea si conservarea bunurilor comune. Astfel, s-a decis ca bunurile devin comune chiar daca sunt dobandite de catre soti in perioada de timp cat ei sunt separati in fapt . Aceasta imprejurare are relevanta numai pentru determinarea partii care se cuvine fiecaruia dintre ei asupra bunurilor comune . De aceea, in cazul bunurilor cumparate in rate, valoarea ratelor platite dupa separatia in fapt nu constituie bun propriu al unuia dintre soti, ci mareste contributia acestuia la dobandirea totalitatii bunurilor comune .

Ceea ce este valabil pentru veniturile din munca se aplica si muncii pe care un sot o presteaza in gospodarie. Aceasta munca este tot o contributie la dobandirea bunurilor comune, daca este prestata pentru realizarea sarcinilor casniciei.

Potrivit art. 94 din Codul familiei, cuantumul pensiei de intretinere se determina conform cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui ce urmeaza a o plati. Conceptul de "mijloace" rezulta din art. 94, alin. 3, art. 41 din Codul familiei, art. 409 din Codul de procedura civila si deciziile de indrumare nr. 14/1963 si nr. 4/1968. Pensia de intretinere se acorda, de regula, din veniturile realizate prin munca.

Rezulta ca sotul contribuie la dobandirea si conservarea bunurilor comune numai cu o parte din veniturile sale realizate prin munca, deci corespunzator se va determina si cota-parte din aceste bunuri.

Numai in acest sens trebuie interpretat si art. 29 din Codul familiei, care ii obliga pe soti sa contribuie, in raport cu mijloacele fiecaruia, la cheltuielile casniciei.

4. Conditiile speciale

Daca impartirea se face in cadrul procesului de divort, instanta competenta este cea de divort ori determinata conform procedurii dreptului comun daca impartirea se face dupa pronuntarea divortului.

Astfel, daca prin aceeasi actiune s-a cerut desfacerea casatoriei si impartirea bunurilor comune, indiferent de valoarea lor, competenta revine instantei sesizate cu judecarea desfacerii casatoriei, conform principiului din art. 17 Cod procedural civil. Aceasta intrucat cererile accesorii si incidentale sunt in competenta instantei care judeca cererea principala[17].

S-a decis ca actiunea pentru impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei este de competenta instantei in a carei raza teritoriala se afla domiciliul comun al sotilor si bunurile supuse impartelii[18].

Dreptul la actiune privind impartirea bunurilor comune nu se prescrie. Daca pana la impartirea bunurilor comune exista primejdia ca unul dintre soti sa instraineze o parte din bunuri ori sa le deterioreze, instanta poate numi un administrator sechestru, acesta putand fi unul dintre soti[19].

Data incetarii comunitatii de bunuri

Daca impartirea bunurilor comune se face dupa desfacerea casatoriei prin divort, se pune problema care este data incetarii comunitatii de bunuri. Mai mult, care va fi regimul juridic al bunurilor in perioada cuprinsa intre data desfacerii casatoriei si data impartirii bunurilor?

Literatura juridica a exprimat mai multe opinii, astfel:

comunitatea de bunuri nu inceteaza pe data desfacerii casatoriei, ci pe data impartirii bunurilor deoarece pana la aceasta data nici unul dintre soti nu are determinata o cota-parte din bunurile comune[20].

la data desfacerii casatoriei, proprietatea comuna in devalmasie a sotilor se transforma in indiviziune de drept comun, intrucat fiind un efect al casatoriei, nu poate supravietui acesteia.[21]

Codevalmasia sotilor fiinteaza pana la momentul impartirii bunurilor, insa nu-si gasesc aplicare reglementarile privind regimul juridic al bunurilor comune, aceasta insemnand ca administrarea, folosinta si dispozitia asupra bunurilor nu se mai exercita potrivit Codului familiei, ci in conditiile reglementate de dreptul comun[22].

Apreciem si noi[23] ca regimul matrimonial al comunitatii de bunuri inceteaza in momentul desfacerii casatoriei si prin urmare:

- bunurile dobandite dupa desfacerea casatoriei de oricare dintre soti nu mai sunt bunuri comune;

- prezumtia legala de mandat tacit reciproc nu mai poate functiona dupa desfacerea casatoriei, intrucat nu mai exista relatii specifice intre soti care sa o justifice.