Drepturile si obligatiile agentului media

Drepturile si obligatiile agentului media

Agentul media este unul dintre subiectii comunicarii, el intrand intr-o serie de raporturi juridice atat cu persoana in cauza, cu autoritatea publica cat si cu publicul. El este un liant al informatiei intre individ si autoritate.

Informarea corecta, prin intermediul mass-mediei, este esentiala pentru o cultura pluralista si implicit pentru societatea democratica. Pe baza informatiilor "oamenii pot evalua anumite situatii, pot anticipa anumite tendinte ale evenimentelor si pot optimiza in cunostinta de cauza deciziile lor" [1]. Pentru ca informatiile si opiniile care ajung catre public sa fie reale si oneste, presa trebuie sa fie libera. Daca se exercita presiuni evident ca si informatia isi va pierde din obiectivitate, iar opiniile pot deveni subiective.

O ingradire a presei peste anumite limite "afecteaza in primul rand nu agentii media, ci ci poporul care, necunoscand in suficienta masura activitatea statului si a autoritatilor publice, nu-si mai poate exercita controlul asupra acestora"[2].

Evolutia presei in ultimele decenii necesita unele garantii, a  unor masuri de ordin socio-politic-economic care sa-i asigure independenta si o substanta, in conditiile unui progres etnic tot mai accentuat. In documentele internationale, in doctrine si in acte normative se foloseste atat termenul de ''libertate a presei'' cat si de "drept sau drepturi ale presei''.

Potrivit Constitutiei Romaniei precum si a legilor specifice in vigoare, cand vorbim despre drepturile si libertatile agentului media avem in vedere :

Dreptul la acces la sursa de informare;

Dreptul la acces la orice informatie de interes public;

Dreptul de a informa;

Dreptul de a intreba si a primi raspuns;

Libertatea de a infiinta publicatii;

Libertatea de exprimare;

Libertatea de opinie.

Dreptul la acces la sursa de informare

Dreptul de acces la sursa de informare este un atribut esential pentru realizarea dreptului la informatii, in special si a dreptului comunicarii, in general.

Dreptul de acces la sursele de informare a agentului media se fundamenteaza pe :

a)     Dreptul la informatie prevazut de art.31 din Constitutia Romaniei a oricarei persoane fizice sau juridice;

b)     Dreptul la informatie privit ca un serviciu public sau privat, in slujba omului in general, prin intermediul caruia se realizeaza atat dreptul la informatie cat si alte drepturi si libertati fundamentale.

Chiar Constitutia Romaniei, in art.31 pct.4 si 5, prevede faptul ca mijloacele de informare in masa pot fi servicii publice sau private ce au obligatia de a asigura o corecta informare a opiniei publice.

Serviciile publice sunt infiintate prin lege si in baza legii, iar activitatea lor se desfasoara cu un personal public. De exemplu, in domeniul televiziunii servicii publice sunt numai posturile TVR 1 si TVR 2, celelalte posturi fiind private.

Serviciile de informare private sunt infiintate de particulari, cu fonduri private si actioneaza pe principiile de drept privat, urmarindu-se atat informarea corecta cat si profitul obtinut din efectuarea acestui serviciu.

Conform art.31 pct.5 din Constitutia Romaniei serviciile publice de radio si televiziune trebuie sa garanteze, grupurilor sociale si politice importante, exercitarea dreptului la antena. Stipularea expresa a acestui drept este necesara pentru ca serviciile publice de radio si televiziune sunt autonome si ar putea acorda accesul la spatiile de emisie in mod discretional.

Consiliul National al Audiovizualului emite decizii in care sunt specificate conditiile de accesibilitate la posturile de radio si televiziune, forma, continutul si programul emisiunilor electorale. Asa dar C.N.A-ul vizeaza respectarea legilor in ceea ce priveste dreptul la antena, iar in cazul incalcarii legii sau deciziilor , C.N.A. poate aplica sanctiuni stabilite de legea audiovizualului.

Sursele de informare pot fi :

oficiale

neoficiale.

Sursele oficiale sunt,in general: institutiile si autoritatile publice si cele specializate ca de exemplu Registrul Comertului, Serviciul de Stare Civila, Arhivele Nationale, Serviciul de Evidenta a populatiei, Serviciile de Statistica, Inspectoratele preventive in domeniul medicinei umane, veterinare etc.

Dreptul de acces la sursele oficiale de informare este reglementat si garantat chiar de Constitutia Romaniei unde se prevede expres :

obligatia autoritatilor publice de a informa nemijlocit si corect cetatenii prin intermediul mass-mediei (art.31 al.2) ;

Proiect: Certificat de garantie termopane, tamplarie pvc Eseu: Vanzarea dupa greutate, numar sau masura

dreptul organizatiilor legal constituite sa adreseze petitii (art.51 pct.2) ;

obligatia autoritatilor publice de a raspunde la petitii in termenele si conditiile legale (art.51 pct.4);

liberul acces la justitie a oricarei persoane lezate in drepturile sale inclusiv in dreptul de acces liber la sursele oficiale de informare (art.21)

Articolul 9 din Rezolutia nr.1003/1993 cu privire la etica ziaristica prevede faptul ca autoritatile publice nu trebuie sa se considere proprietari ai informatiei.

In afara de aceste surse oficiale mai exista si alte surse autorizate menite sa distribuie material de interes jurnalistic cum ar fi : agentiile de presa, detectivi, societatile de consultanta etc. Raporturile juridice create intre acestea si agentul media sunt reglementate de normele dreptului privat, in special ale dreptului civil si comercial.

Sursele neoficiale - aici nu exista reglementari speciale, aplicandu-se dispozitiile generale ale legii. Accesul la aceste surse neoficiale este nelimitat, putand fi ingradit doar de vointa unilaterala a sursei si de calitatile agentului media de a o determina sa-i comunice.

Dreptul de acces la sursele de informare este limitat, potrivit documentelor internationale si a Constitutiei Romaniei, de norme legale care guverneaza secretul de stat, secretul de serviciu, secretul profesional.

Dreptul  acces la orice informatie de interes public

Legea nr.554 din 12 octombrie 2001 priveste liberul acces la informatiile de interes public. Legea cuprinde dispozitii privind asigurarea si organizarea accesului la informatiile de interes public, procedura de solicitare si obtinere a informatiilor de la autoritatile publice, limitele si exceptiile dreptului la informatie, dispozitiile speciale privind accesul mijloacelor de comunicare in masa la informatiile de interes public, precum si sanctiunile corespunzatoare.

Informatiile de interes public, asa cum rezulta din art.2 lit.b, se inteleg orice informatii care privesc autoritatile publice sau rezulta din activitatile autoritatilor publice sau institutiilor publice indiferent de forma sau modul de exprimare a informatiei, aria informatiilor de interes public fiind mult mai vasta, cuprinzand nu numai activitatile autoritatilor sau institutiilor publice ci si orice alta informatie de interes general al societatii. O informatie de interes public trebuie sa urmareasca prezentarea intereselor generale ale publicului la un anumit moment, intr-un anumit context si modul in care aceste interese pot fi satisfacute. Ansamblul intereselor ce pot afecta societatea pot fi uneori opuse intereselor private sau de grup.Necesitatea sigurantei nationale, a ordinii, sanatatii si moralei publice, chiar si ale economiei de piata, presupun ca unele informatii de interes general sa fie secrete pentru un timp.

Tot ceea ce afecteaza modul de exercitare a unei functii publice sau demnitati publice, chiar si din domeniul vietii private intime, trebuie adus la cunostinta celor care l-au ales sau l-au numit pe functionarul sau demnitarul public respectiv.

Dreptul de a informa

Dreptul de a informa a agentului media este un drept special, pentru ca in cazul agentului media,acest drept este un obiectiv, deci si o obligatie si nu deci, un drept subiectiv,adica o facultate a acestuia, care sa-i permita alegerea informatiei, pe care o publica discretionar sau chiar nepublicarea informatiei.

Dreptul de a informa este o componenta fundamentala fara de care dreptul la informatie nu se poate realiza. Agentul media are obligatia de a prezenta, in limitele legii, informatiile de interes public, cu respectarea regulilor protectiei secretului de stat, secretului profesional si de serviciu, precum si a drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetateanului.

Am aratat ca aceeasi obligatie a agentului media exista si in cazul informatiilor din viata privata a demnitarilor ori a functionarilor publici care ar putea afecta modul de exercitare a demnitatii sau functiei publice.

Dreptul de a intreba si a primi raspuns

Acest drept este strans legat de dreptul de acces la sursele de informare oficiale sau neoficiale si este prevazut in Constitutia Romaniei.

Dreptul de a intreba si a primi raspuns are la baza :

obligativitatea agentului media de a informa corect opinia publica si pentru obtinerea unei informatii corecte trebuie sa intrebe si sa primeasca raspuns;

obligativitatea autoritatilor publice sa informeze corect cetatenii (aici insa agentul media actioneaza in numele cetatenilor in exercitarea dreptului de a intreba si primi raspuns, fata de situatia cand el are obligatia de a informa corect, cand dreptul de a intreba si primi raspuns este exercitat in numele celor pe care ii reprezinta).

Dreptul de a infiinta publicatii

Potrivit prevederilor constitutionale orice persoana este libera sa infiinteze publicatii. Asigurarea exercitiului efectiv al acestei libertati exclude posibilitatea, din partea statului, de a supune publicatiile unui regim de autorizare discriminatoriu sau obligarea acestora la plata de cautiuni .

Art.30 pct.3 din Constitutie prevede :"libertatea presei implica si libertatea de a infiinta publicatii". Cetatenii se pot asocia liber in sindicate, partide politice sau alte forme de asociere si nici o publicatie nu poate fi suprimata. Suprimarea unei publicatii, cu alte cuvinte scoaterea acestei in afara legii, constituie o prohibitie absoluta, indiferent de motivele ce ar putea fi invocate de stat pentru argumentarea acestei masuri. Nici comiterea repetata a celor mai grave infractiuni de presa nu ar justifica desfiintarea definitiva, pe cale judecatoreasca sau prin act normativ, a unei publicatii. Constitutia actuala nu contine dispozitii exprese cu privire la suspendarea publicatiilor, insa posibilitatea instantei de a lua o astfel de masura rezulta din interpretarea art.30, pct.4, care interzice doar suprimarea publicatiilor.

Spre deosebire de suprimare, care este o sanctiune definitiva, suspendarea este o masura temporara ce poate fi luata de instanta in cazurile grave de incalcare a limitelor libertatii de exprimare si consta in interzicerea dreptului de a publica pe o anumita perioada de timp. Masura suspendarii poate fi privita si ca o sanctiune economica, lipsind publicatia de resursele financiare rezultate din vanzari, insa autoritatea publica poate folosi procedura suspendarii si ca pe o forma de cenzura dat fiind faptul ca informatia de presa este perisabila, iar includerea acestei in paginile publicatiei, dupa o perioada de timp, nu ar mai avea nici un efect.

In domeniul audiovizualului, prin Legea nr.48/1992, modificata de Legea nr.504/2002 si ulterior de Legea nr.402/2003,  s-a infiintat Consiliul National al Audiovizualului, autoritate publica autonoma care isi exercita atributiile potrivit prevederilor legii Audiovizualului.

Libertatea de exprimare

Libertatea de exprimare este acea libertate garantata de Constitutie, potrivit art.30, prin care orice persoana fizica sau juridica, inclusiv agentul media, isi poate exterioriza gandurile, creatiile, opiniile, credintele sau transmite informatiile prin viu grai, imagini, sunete ori prin orice alte mijloace.

Libertatea de exprimare este un drept inviolabil. Se poate afirma ca nu poate fi vorba de democratie daca cetatenii nu au dreptul sa-si exprime propriile opinii sau conceptii prin viu grai (libertatea cuvantului) sau prin presa (libertatea presei) .

Libertatea de exprimare, indiferent de forma acesteia, este limitata mai mult sau mai putin in functie de mediul privat sau public de exprimare, precum si de consecintele acesteia. De exemplu, libertatea cuvantului este nelimitata in mediul intim, dar in mediul familial este limitata de o serie de reguli de morala si buna cuviinta. Libertatea cuvantului constituie, in acelasi timp, un mijloc eficient de participare a cetatenilor la viata sociala precum si un mijloc de dezvoltare a constiintei civice. Exprimarea opiniilor si creatiilor, prin presa, ramane partea cea mai consistenta a libertatii de exprimare

Multe publicatii au sustinut idea ca libertatea presei nu trebuie supusa nici unei restrictii, iar altii ca ea ar trebui limitata. Pentru a se garanta o libertate a presei sunt prevazute si unele reguli cu putere de norme constitutionale.

Si art.10, pct.2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, la care Romania a aderat prin Legea 30/1994, prevede anumite indatoriri si responsabilitati, inclusiv ale presei, in exercitarea libertatii de exprimare.

Libertatea de opinie

Libertatea de opinie, inclusiv a agentului media, este reglementata in art.29 al Constitutiei Romaniei sub denumirea de "libertatea constiintei"

Libertatea gandirii si a opiniilor, precum si libertatea credintelor religioase nu pot fi ingradite sub nici o forma. Nimeni nu poate fi constrans sa adopte o opinie ori sa adere la o credinta religioasa contrar convingerilor sale.

Opiniile sunt de fapt comentarii, reflectii asupra unor idei generale sau observatii personale cu privire la o informatie. Ele au un caracter subiectiv si trebuie exercitate intr-o maniera onesta si etica, fara ca prin prezentarea lor sa se ajunga la savarsirea unor infractiuni precum insulta si calomnia.

Astfel, agentul media are obligativitatea :

sa-si prezinte opinia clar si cu onestitate;

opinia sa nu urmareasca scopuri ilegale prin opinia sa;

opinia sa nu instige la savarsire de infractiuni;

opinia sa nu urmareasca interese ilegitime prin mijloace legitime;

opinia sa nu aiba la baza acte de coruptie, santaj etc.;

prin prezentarea opiniei sale sa nu insulte sau calomnieze.