Dreptul de proprietate industriala - creatia intelectuala tehnica si dreptul de inventator

Dreptul de proprietate industriala:

Introducere.

Inventia - obiect si subiecte

A. INTRODUCERE

1. Creatia intelectuala tehnica si dreptul de inventator

Activitatea umana se poate disocia in mod conventional, in doua categorii distincte: activitati intelectuale (stiinte, arte, etc.) si activitati practice (agricultura, constructii, etc.).

In activitatile din prima categorie pot aparea creatii intelectuale (cum ar fi opere literare, artistice, etc., care au facut obiectul studiului dreptului de autor). In mod similar, in domeniul activitatilor practice pot aparea creatii intelectuale.

Sa luam exemplul unui televizor[1]:

cumparatorul incepe prin a prospecta oferta pietii de unde afla diversele marci de televizoare care se comercializeaza precum si performantele acestora. Pentru cumparator, diferentele calitative ii pot induce ideea ca pentru realizarea unei functii pe care un televizor o poate avea si care lipseste altora, un produs are la baza o creatie tehnica originala (o inventie);

dar aceeasi marca are modele diferite. Dupa ce s-a decis asupra modelului, cumparatorul afla ca obiectul ales are garantia mai mare decat alte marci;

cumpara televizorul si constata ca ambalajul, in afara unui placut aspect exterior, are si manere escamotabile care fac transportul deosebit de comod. De ce nu folosesc si alti producatori asemenea ambalaj?

dupa ce l-a transportat la domiciliu, cumparatorul doreste sa-l puna in functiune. Pentru aceasta consulta cartea tehnica, care are un aspect placut (bogat ilustrata), bine scrisa (usor de inteles), insotita si de schemele electrice necesare unor eventuale interventii ulterioare.

Iata o succinta analiza a unui caz practic in care se intalnesc notiunile de marca, inventie, desen si model industrial, precum si cea de drept de autor (cartea tehnica).

Plecand de la prevederile art.12 al Conventiei de la Paris pentru protectia proprietatii industriale (1883), proprietatea industriala are ca obiect:

creatiile tehnice sau estetice, asociate produselor industriale, care cuprind:

o       inventiile si modelele de utilitate;

o       desenele si modelele industriale (design-ul industrial);

o       topografiile circuitelor integrate;

insemnele asociate produselor sau serviciilor care cuprind:

o       marcile de fabrica, de comert si de servicii;

o       numele comercial;

o       indicatiile de proveninta sau denumirile de origina (indicatiile geografice);

reprimarea concurentei neloiale; si

contractele de transfer de tehnologie.

In legatura cu obiectele proprietatii industriale s-au creat o serie de norme juridice care reglementeaza relatiile sociale pe care le genereaza. Ansamblul normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale ce decurg din nasterea si valorificarea creatiilor tehnice formeaza dreptul de proprietate industriala.

Dreptul de proprietate industriala:

ofera autorului creatiei tehnice prerogativele de a exploata economic obiectul creatiei sale, precum si de a interzice altora reproducerea, multiplicarea si vinderea acestui obiect; si

reprezinta o imbinare a elementelor personale nepatrimoniale cu cele patrimoniale fara ca unele din ele sa aiba o anumita preponderenta.

2. Izvoarele dreptului de proprietate industriala

Reglementarile care stau la baza proprietatii industriale sunt de doua categorii:

reglementari interne, dintre care mentionam:

o       Legea nr.64/1991 privind brevetele de inventie, la care se adauga Hotararea de Guvern nr.547/2008 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr.64/1991 privind brevetele de inventie;

o       Legea nr.129/1992 privind protectia desenelor si modelelor industriale;

o       Legea nr.84/1998 privind marcile si indicatiile geografice;

o       Legea nr.11/1991 privind combaterea concurentei neloiale; si

o       Hotararea de Guvern nr.573/1998 privind organizarea si functionarea Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci (in continuare "O.S.I.M.");

reglementari internationale, dintre care cele mai importante sunt:

o       Conventia de la Paris (Uniunea de la Paris) din 20 martie 1883, revizuita succesiv la Bruxelles (1900), Washington (1911), Haga (1925), Londra (1934), Lisabona (1958) si Stockholm (1967);

o       acordurile din Uniunea Europeana (protectia brevetelor prin Oficiul European de Brevete, a marcilor si desenelor prin Oficiul pentru Armonizare in cadrul Pietei Interne, etc.).

3. Principiile dreptului de proprietate industriala

Doctrina juridica a retinut urmatoarele principii aplicabile dreptului de proprietate industriala:

a)      principiul tratamentului national; in baza acestuia, resortisantii unei tari a Uniunii de la Paris au in celelalte tari ale uniunii aceleasi drepturi ca si resortisantii nationali (egalitatea resortisantilor unionisti; strainul unionist are dreptul sa obtina protectia pentru un brevet, o marca, un desen sau un model, in oricare tara din uniune, in aceleasi conditii care se cer nationalilor acelei tari). Persoanele care au cetatenia unui stat ne-membru al Uniunii, dar care au domiciliul sau o intreprindere industriala sau comerciala pe teritoriul uneia din tarile membre ale Uniunii, primesc aceeasi protectie, fiind asimilati cu resortisantii Uniunii;

b)      principiul dreptului de prioritate, reglementat in art.4 din conventia de la Paris din 1883 (resortisantul sau succesorul sau in drepturi, care a depus o cerere de brevet de inventie, de model de utilitate, de desen sau model industrial, de marca de fabrica sau de comert, intr-una din tarile Uniunii, se bucura de un drept de prioritate, in sensul ca poate efectua depozitul in celelalte tari membre; pentru a exista un drept de prioritate, primul depozit trebuie sa fie un depozit national reglementar, care indeplineste conditiile prevazute de legislatia nationala a fiecarei tari membre); si

c)      principiul independentei brevetelor (cererile de brevete, pentru aceeasi inventie depuse in tari diferite ale Uniunii nu depind unele de altele) si marcilor (o marca inregistrata intr-o tara a Uniunii devine independenta adica nu mai depinde de marca de origine sau de marcile inregistrate in celelalte tari ale Uniunii).

B. INVENTIA - OBIECT AL DREPTULUI DE INVENTATOR

1. Consideratii generale privind inventiile

Orice inventie presupune materializarea unei idei. Autorul unei inventii aduce o solutie noua intr-un anumit domeniu. Deoarece solutia propusa are o aplicatie practica, activitatea creatoare a inventatorului implica o natura tehnica.  

Creatia tehnica si descoperirile stiintifice se intrepatrund, activitatea creatoare fiind puternic influentata de dezvoltarea stiintei si tehnicii. Avand in vedere aceasta interdependenta, se considera ca inventiile sunt aplicatii tehnice ale descoperirilor stiintifice.

Legea in vigoare nu defineste inventia[2], insa caracteristicile sale se desprind din continutul art.7-10 din Legea 64/1991:

inventia este solutia tehnica a unei probleme;

solutia pe care o ofera inventia poate apartine oricarui domeniu tehnologic;

solutia propusa trebuie sa fie noua;

Referat: Contract de leasing financiar Lucrare: Contract de inchiriere - model

solutia trebuie sa reprezinte un progres fata de stadiul tehnicii din acel moment;

solutia propusa trebuie sa poata fi aplicata industrial; si

solutia propusa trebuie sa nu mai fi fost brevetata sau facuta publica in tara ori strainatate[3].

Instrumentul juridic care confera autorului unei inventii un drept exclusiv (prin acesta confirmarea si consacrarea conditiilor cuprinse la punctul f) anterior) este brevetul de inventie[4]. Acesta este, totodata, cel care determina aproprierea privata a inventiilor (conform art.32, alin.1 din Legea 64/1991, brevetul de inventie confera titularului un drept exclusiv de exploatare pe durata de valabilitate a acestuia).

2. Categorii de inventii (clasificare)

a. Clasificarea inventiilor isi are izvorul in conditiile de fond pentru valabilitatea inventiilor. Din acest motiv prima clasificare a inventiilor le imparte in:

inventii brevetabile (cele care intrunesc conditiile de a fi protejate juridic); si

inventii nebrevetabile (excluse de la protectia juridica).

b. Dupa dependenta de stadiul tehnic (corelatia cu alte inventii), inventiile se clasifica in:

inventii principale (se pot aplica independent, de sine statator); si

inventii complementare (care depind tehnic de o alta inventie, pe care o completeaza, o perfectioneaza si nu se pot aplica fara aceasta).

c. Dupa acelasi criteriu, unii autori clasifica inventiile in:

inventii "pionier" (reprezinta un adevarat salt fata de stadiul cunoscut al tehnicii, deschizand noi cai de dezvoltare); si

inventii obisnuite (nu prezinta un aport deosebit pe planul creatiei, ci doar modalitati noi de solutionare a unei probleme tehnice).

Inventiile pionier nu pot fi decat cele principale in timp ce inventiile obisnuite sunt inventii complimentare.

d. Din punct de vedere al naturii (obiectului), inventiile se impart in:

inventii de efecte; si

inventii de mijloace.

Efectele, la randul lor se impart in produse si rezultate. Inventia de produs este un corp material determinat fie de forma sa, fie de caracterele sale speciale, care il disting de orice alt obiect. Numai produsele industriale sunt brevetabile; produsele naturale, in producerea carora nu intervine omul, nu sunt brevetabile.

Daca produsul are un caracter concret, rezultatul inventiei are un caracter abstract, el reprezentand avantajele pe care le ofera inventia prin calitatile, proprietatile sau efectul tehnic al produsului; rezultatele nu sunt brevetabile.

Inventia de mijloace poate fi materiala sau imateriala:

sunt materiale agentul chimic, o unealta, o masina si produsele care se caracterizeaza printr-o forma anume si caracteristici speciale proprii, ce pot fi privite ca produse de serie;

mijloacele imateriale sunt procedee care se disting prin felul de a combina diversi agenti sau diverse organe ori punerea lor in functiune duce la obtinerea anumitor efecte tehnice (cum ar fi obtinerea grasimilor vegetale dupa un anumit procedeu).

Prin urmare, mijlocul material este un produs, iar mijlocul imaterial este un procedeu (o operatiune).

e. Clasificarea care are drept criteriu noutatea subliniaza forma sub care apare noutatea obiectului inventiei:

la inventiile de produse, nou este produsul ca atare, prin compozitia, structura si constitutia sa;

la inventia de mijloc, noutatea se poate concretiza prin mai multe modalitati de obtinere a anumitor efecte tehnice; astfel, putem avea

o       mijloace complet noi si

o       mijloace cunoscute aplicate sau combinate intr-un mod nou.

In practica, inventiile sunt aplicatii noi ale unor mijloace cunoscute. Mijlocul cunoscut caruia i se da o aplicatie noua poate fi un procedeu sau un produs, utilizat fara nici o modificare. Un exemplu in acest sens este cel al utilizarii ca insecticid a diclor-difenil-tricloretanului (D.D.T.), cunoscut si utilizat anterior in industria colorantilor.

Prin urmare, ceea ce trebuie sa fie nou este rezultatul produs prin aplicatia necunoscuta anterior; nu este necesar nici ca rezultatul sa fie nou in sine, ci este suficient ca el sa nu fi fost obtinut inainte prin acelasi mijloc.

Pornind de la aceasta regula, jurisprudenta considera ca un antibiotic cunoscut ca medicament, si care amestecat in hrana animalelor le stimuleaza cresterea, este o aplicatiune noua, pentru ca functia lui nu mai este vindecarea (cunoscuta anterior) ci stimularea cresterii (necunoscuta anterior).

In practica se intalnesc urmatoarele forme de aplicatiuni noi de mijloace cunoscute:

mijlocul aplicat este cunoscut numai in stiinta, deci un a avut nici o aplicatie industriala;

mijlocul aplicat este cunoscut in industrie in forme diferite;

mijlocul aplicat este utilizat in aceeasi industrie, dar pentru obtinerea unui alt rezultat.

In literatura de specialitate se considera ca nu este brevetabila, ca aplicatiune noua, folosirea unui mijloc cunoscut, care produce aceleasi rezultate ca si aplicatiile anterioare.

3. Brevetabilitatea inventiilor

Brevetarea inventiei este o cerinta de baza pentru nasterea majoritatii drepturilor legate de inventie. In vederea brevetarii unei inventii trebuie indeplinite urmatoarele conditii:

conditii de fond ale obiectului (acele conditii care trebuie sa le indeplineasca inventia pentru a fi protejata prin brevetare);

conditii de fond ale subiectelor protectiei (conditii cerute de lege persoanelor fizice sau juridice pentru ca acestea sa poata dobandi de la stat brevetul de inventie); si

conditii de forma (cerinte legale care se refera la procedura formala de abtinere a brevetului).

Conditiile de brevetabilitate a inventiilor sunt prevazute de art.7-13 din Legea 64/1991 privind brevetele de inventie.

In art. 7 se arata ca o inventie este brevetabila daca este noua, rezulta dintr-o activitate inventiva si este susceptibila de aplicare industriala.

Potrivit art.8, nu sunt brevetabile:

a)      descoperirile, teoriile stiintifice si metodele matematice;

b)      creatiile estetice;

c)      planurile, principiile si metodele in exercitarea de activitati mentale, in materie de jocuri sau in domeniul activitatilor economice, precum si programele de calculator;

d)      prezentarile de informatii.

Elementele de baza care determina ca o inventie sa fie brevetabila sunt urmatoarele:

inventia sa fie rezultatul unei activitati de creatie stiintifica sau tehnica;

sa indice solutia tehnica a unei probleme;

sa prezinte noutate in comparatie cu solutiile cunoscute;

sa reprezinte un progres in comparatie cu solutiile cunoscute pe planul tehnicii mondiale; si

solutia tehnica sa poata fi aplicata industrial.

Analiza acestor elemente pune in evidenta faptul ca, in primul rand, inventia constituie rezultatul unei activitati de creatie stiintifica sau tehnica, ca aceasta activitate presupune in primul rand o idee originala care poate capata valoare prin invingerea unor dificultati si totodata, prin rezultatele economice si industriale obtinute.

In materia inventiilor, delimitarea unei probleme implica si stabilirea unei solutii tehnice. In general, solutia tehnica reprezinta rezolvarea efectiva si completa a unei probleme practice, ea trebuind sa prevada in intregime si noile metode si mijloace preconizate.

Noutatea unei inventii consta in faptul ca solutia pe care o propune trebuie sa se deosebeasca de alte solutii cunoscute. Noutatea se apreciaza prin efectele tehnice ce pot fi realizate si se stabilesc in functie de stadiul tehnicii cunoscut pe plan mondial.

Nu mai putin, solutia propusa este considerata o inventie noua pe plan mondial, daca nu a fost brevetata sau adusa la cunostinta publicului. Cand publicarea provine de la autorul inventiei, ea se numeste divulgare, iar cand provine de la un tert se numeste anterioritate.

Anterioritatea, considerata un viciu al noutatii inventiei, este formata din acte sau fapte care permit sa se constate ca solutia examinata nu este noua. Stabilirea anterioritatii nu este limitata temporal sau spatial. Atunci cand solutia propusa constituie obiectul unui brevet de inventie sau certificat de autor noutatea se va examina intr-un raport de momentul constituirii depozitului reglementar sau invocarii prioritatii conventionale ci acela al inregistrarii cererii de brevet.

C. SUBIECTELE PROTECTIEI JURIDICE A INVENTIEI

1. Persoana fizica autor al inventiei (autorul)

Inventia este rodul unei activitati creatoare, astfel incat calitatea de autor al acesteia o poate avea numai persoana fizica. Prin urmare, subiect al protectiei juridice este o persoana fizica sau un grup de persoane fizice care au creat inventia, acestea avand legatura cea mai directa cu brevetarea inventiei, devenind titularele brevetului.

Subiecte ale drepturilor asupra inventiei, in anumite cazuri, pot fi succesorii inventatorului. Unii autori fac distinctie intre subiectele originare (primare), care se refera la acele persoane care au creat inventia si subiecte derivate care se refera la persoanele care devin titulare de brevet, numai in mod subsecvent ca urmare a dobandirii acestei calitati fie pe calea succesiunii (sunt mostenitorii autorului), fie pe calea unei transmisiuni (cesiunea), de la titularul anterior.

In cazul inventiei complementare, subiectul protectiei juridice este persoana care a perfectionat sau completat o solutie tehnica anterioara. Numai daca solutia tehnica elaborata este completa, ea indeplineste calitatea de autor al inventiei respective.

Legea nr.64/1991 nu defineste notiunea de inventator, dar din art.4 rezulta ca autor este cel care a creat inventia, deci numai o persoana fizica sau un grup de persoane fizice.

Din art.6 rezulta ca beneficiarii protectiei juridice (prin brevet) sunt:

cetatenii romani indiferent de domiciliul acestora;

cetateni straini sau apatrizi, daca au domiciliul in Romania; si

cetateni straini sau apatrizi cu domiciliul in strainatate, in conditiile conventiilor internationale la care Romania este parte.

2. Coautoratul

De obicei, inventia este rodul unei activitati comune. In acest spirit, Legea nr.64/1991, prin art.4, alin.1 precizeaza ca, in cazul in care inventia a fost creata de mai multe persoane, fiecare din acestea are calitatea de coautor al inventiei, iar drepturile rezultate din aceasta calitate apartin in comun acestora.

Coautoratul se caracterizeaza printr-o serie de elemente care se cer a fi intrunite cumulativ:

participarea a doua sau mai multor persoane la o activitate comuna de creatie, care are drept rezultat inventia. In aceste conditii, nu sunt coautori cei care au creat aceeasi inventie, dar independent unii de altii, datorita ubicuitatii. Conform prevederilor art.4, alin.2, daca mai multe persoane au creat aceeasi inventie independent una de alta, dreptul de brevet apartine aceluia care a depus cel dintai cererea de brevet la O.S.I.M., iar daca o prioritate a fost recunoscuta, persoanei a carei cerere de brevet are cea mai veche data de prioritate, cu conditia ca cererea sa nu fi fost respinsa, retrasa sau abandonata;

caracterul (aportul) creator al contributiei fiecarui coautor; jurisprudenta subliniaza faptul ca nu poate invoca calitatea de autor persoana care nu a avut o contributie creatoare la realizarea inventiei; in aceasta situatie sunt persoanele care au dat numai ajutor tehnic sau au colaborat la aplicarea ori punerea ei in practica. Nici autorii descoperirilor stiintifice pe baza carora s-a nascut inventia nu sunt coautori, daca nu au desfasurat activitati comune inventive;

sa existe un obiect unitar (contributia creatoare a fiecaruia sa aiba drept finalitate o inventie, in intelesul definitiei acesteia).

Coautoratul poate fi de urmatoarele feluri:

voluntar, ce rezulta din conventia partilor (intelegerea intre autori). Intelegerea poate exista fie anterior sau in momentul constituirii depozitului reglementar, fiind cuprinsa in declaratia ce insoteste cererea de depozit, fie chiar ulterior acestui moment, dar numai in forma autentica;

legal, ce se refera la situatia cand pentru aceeasi inventie s-au depus mai multe cereri de brevet, fara ca intre solicitanti sa existe o intelegere sau activitate comuna. In masura in care se invoca aceeasi prioritate, solicitantilor li se va recunoaste calitatea de coautori;

unii autori adauga acestor tipuri de coautorat si coautoratul fortat, cand stabilirea coautorilor se face prin hotarare judecatoreasca, la cererea partii interesate.

Obiectul unei inventii poate fi divizibil sau indivizibil. In primul caz, fiecare coautor, avand aceasta calitate pentru intreaga inventie, este in acelasi timp si autorul acelei parti din inventia comuna care este rezultatul activitatii sale personale si care poate fi separata sau folosita distinct de celelalte parti.

In al doilea caz, precum si atunci cand, desi inventia este divizibila, contributia fiecaruia coautor nu poate fi separata, fiecare din ei are aceasta calitate pentru intreaga inventie.

O problema legata de coautorat se pune, uneori, in institutele de cercetare, atunci cand cautarea de solutii a unor probleme tehnice este incredintata unor colective de cercetare conduse de un responsabil de lucrari sau ajutate de tehnicieni sau laboranti. Conducatorul colectivului de cercetare care a formulat tema va avea calitatea de coautor daca indicatiile sale cuprind un element de originalitate, o cale spre solutionarea problemei. Conducatorul colectivului este coautor impreuna cu ceilalti membri ai colectivului, care au adus completari si propuneri esentiale. Persoanele care executa propunerile conducatorului temei (tehnicienii si laborantii) nu sunt coautori ci simpli executanti.

3. Persoana juridica subiect asupra inventiei

Recunoscand calitatea de autor al unei inventii exclusiv inventatorului, legea romana precizeaza si situatiile cand dreptul la eliberarea brevetului - si, prin urmare, calitatea de titular al brevetului - apartine unei unitati (persoana juridica).

Astfel, art.5 din Legea nr.64/1991 precizeaza ca, daca inventatorul este salariat, in lipsa unei prevederi contractuale mai avantajoase dreptul la brevetul de inventie apartine:

a)      unitatii pentru inventiile realizate de salariat in exercitarea unui contract de munca care prevede o misiune inventiva incredintata in mod explicit, care corespunde cu functiile sale; inventatorul beneficiaza de o remuneratie suplimentara stabilita prin contract;

b)      salariatului pentru inventiile realizate de catre acesta fie in exercitarea functiei sale, fie in domeniul activitatii unitatii, fie prin cunoasterea sau folosirea tehnicii ori mijloacelor specifice ale unitatii sau datelor existente in unitate, fie cu ajutorul material al acesteia, in lipsa unei prevederi contractuale; iar

c)      daca inventia rezulta dintr-un contract de cercetare, in lipsa unei clauze contrare, brevetul de inventie apartine unitatii care a comandat cercetarea, inventatorul avand dreptul la o remuneratie suplimentara stabilita prin act aditional la contract.

Brevetul de inventie se acorda unor persoane juridice (unitati) in urmatoarele conditii:

pentru inventiile realizate de persoane incadrate intr-o organizatie, in timpul contractului de munca si in legatura cu munca lor in acea organizatie;

pentru inventiile realizate pe baza de contract, incheiat in majoritatea cazurilor cu un institut de cercetare; si

pentru inventiile realizate cu ajutorul material al unei organizatii de o persoana care nu este legata printr-un contract de munca cu acea organizatie sau de un angajat, dar in afara contractului de munca.

In literatura de specialitate, creatiile tehnice realizate in cadrul intreprinderilor sunt denumite inventii de serviciu sau inventii de intreprindere.

Inventiile de serviciu se deosebesc de inventiile de intreprindere. In timp ce inventiile de serviciu sunt realizate in conditiile prevazute in art.5, alin.1 si 2, inventiile de intreprindere sunt creatii tehnice realizate printr-o activitate comuna, datorita experientei si mijloacelor intreprinderii, fara ca autorii sa poata fi determinati.

In situatia prevazuta de art.5, alin.1, lit.b) sunt, cel mai adesea, inventiile realizate la locul de munca de ingineri, tehnicieni si muncitori care nu au ca sarcina de serviciu activitatea inventiva, ci o activitate productiva, dar in vederea realizarii unor probleme legate de fluxul tehnologic, ei realizeaza o inventie.

Pentru ca inventatorul sau inventatorii sa obtina brevetul trebuie indeplinite patru conditii (primele 2 negative, ultimele 2 pozitive):

sa nu existe prevederi contractuale contrare care sa determine eliberarea brevetului unitatii;

sa nu fie vorba de o inventie de serviciu stricto sensu (prevazuta de art.5, alin.1, lit.a);

inventia sa fie realizata de un salariat in baza unui contract de munca si nu a unui contract civil de prestari de servicii;

inventia sa fie realizata intr-una din urmatoarele ipoteze alternative:

a.      in exercitarea functiei salariatului;

b.      in domeniul activitatii unitatii;

c.       prin cunoasterea sau folosirea tehnicii ori mijloacelor existente in unitate;

d.      cu ajutorul material al unitatii.

Salariatul va oferi inventia unitatii iar daca aceasta, in termen de 3 luni, nu raspunde ofertei, salariatul se poate adresa alteia si va putea incheia contract de cesiune sau de licenta.

In cazul situatiei prevazute in art.5, alin.1, lit.a) este vorba de inventiile realizate de salariat in excitarea unui contract de munca ce prevede o misiune inventiva (stricto sensu), incredintata in mod expres, care corespunde cu functiile sale. Desi legea foloseste termenul de unitate, pentru identitate de ratiune, trebuie totusi admis ca prin unitate se intelege orice persoana juridica, dar si fizica, persoana care angajeaza pe baza de contract de munca.

Pentru ca unitatea sa primeasca brevetul este necesara indeplinirea cumulativa a urmatoarelor sase conditii (una negativa, cinci pozitive):

sa nu existe o clauza contractuala mai avantajoasa inventatorului;

inventia sa fie realizata de un salariat al unitatii;

inventia sa fie realizata in exercitarea unui contract de munca;

contractul de munca sa prevada o misiune inventiva;

misiunea sa fie incredintata in mod explicit; iar

misiunea explicita trebuie sa corespunda cu functiile inventatorului ca salariat.

Daca cele sase conditii sunt indeplinite cumulativ, unitatea devine titulara de brevet si are obligatia sa asigure o remuneratie suplimentara inventatorului.

Mentionam ca unitatea si nu inventatorul va primi brevetul inclusiv in ipoteza cand la constituirea depozitului reglementar inventatorul nu mai este angajatul unitatii. Important este ca aceasta calitate sa o fi avut in momentul realizarii inventiei.

In ce priveste marimea remuneratiei suplimentare, legea lasa o mare libertate partilor, asa incat aceasta se stabileste prin contract in urma negocierilor.

4. Succesorii inventatorului sau unitatii

Calitatea de titulari ai brevetului de inventie o pot avea si succesorii inventatorului sau unitatii, in oricare din situatiile cand potrivit legii brevetul s-ar elibera inventatorului unitatii.

Prin succesori intelegem nu numai persoanele fizice mostenitoare, termenul avand inteles larg, in sensul ca poate fi si o persoana juridica ce succede, ca urmare a reorganizarii persoanei initiale.

Se cer indeplinite doua conditii cumulative:

a)      inventatorul sau unitatea trebuie sa indeplineasca dupa caz, exigentele cerute de art.5 de la categoria subiectelor primare stricto sensu; si

b)      succesiunea trebuie sa fie, dupa caz, universala, cu titlu universal sau cu titlu particular .