"Drepturile" animalelor

"Drepturile" animalelor

A devenit in ultima vreme tot mai la moda sa se extinda conceptul de drepturi de la fiintele umane la animale - si sa se afirme ca, deoarece animalele au toate drepturile oamenilor, este impermisibil ca ele sa fie omorate sau mancate, adica nici un om nu are dreptul sa le trateze astfel.

Bineinteles ca aceasta pozitie se loveste de multe dificultati, inclusiv aceea de a gasi un criteriu pentru a stabili care animale, sau fiinte vii, sa fie incluse in sfera drepturilor - si care sa fie lasate in afara ei. (De exemplu, nu exista multi analisti care sa mearga atat de departe ca Albert Schweitzer, care contesta dreptul oricui de a calca pe un gandac.) Iar daca teoria ar fi extinsa si mai departe, de la fiintele vii constiente la toate fiintele vii, cum ar fi bacteriile sau plantele, atunci foarte curand omenirea s-ar stinge.

Dar eroarea de baza implicata in teoria drepturilor animalelor este mai fundamentala si cu bataie mai lunga¹. Intr-adevar, afirmarea drepturilor omului nu este, riguros vorbind, de natura doar emotionala; indivizii poseda drepturi nu pentru ca avem "sentimentul" ca ar trebui sa le posede, ci datorita unei cercetari rationale a naturii omului si a universului. Pe scurt, omul are drepturi deoarece ele sunt drepturi naturale. Ele se bazeaza pe natura omului: pe capacitatea persoanei umane de a face alegeri constiente, pe necesitatea pentru ea de a-si intrebuinta mintea si energia in vederea adoptarii unor obiective si a unor valori, a cercetarii lumii inconjuratoare, a urmaririi obiectivelor sale pentru a supravietui si a prospera, pe capacitatea sa de a comunica si de a interactiona cu alte fiinte umane si de a participa la diviziunea muncii. Pe scurt, omul este un animal rational si social. Nici un alt animal si nici o alta fiinta nu poseda aceasta capacitate de a rationa, de a face alegeri constiente, de a-si transforma mediul pentru a prospera, sau de a colabora in mod constient in societate si la diviziunea muncii.

Astfel, desi drepturile naturale sunt, dupa cum am subliniat, absolute, exista un anumit sens in care ele sunt relative: ele se refera exclusiv la specia om. O etica umana bazata pe drepturi inseamna tocmai aceasta; o etica pentru toti oamenii, indiferent de rasa, crez, culoare sau sex, dar numai pentru specia om. Relatarea biblica arata corect ca omului ii era "data" - sau, in limbajul [156] legii naturale putem spune ca "poseda" - stapanire asupra tuturor speciilor pamantului. Legea naturala este, in mod necesar, legata de specie.

Mai mult, faptul ca din natura lumii face parte conceptul de etica a speciei se poate vedea din contemplarea activitatilor celorlalte specii naturale. Este mai mult decat o gluma sa se observe ca, la urma urmelor, animalele nu respecta "drepturile" altor animale; este in firea lumii si a tuturor speciilor naturale ca ele sa traiasca prin mancarea altor specii. Supravietuirea unei specii printre alte specii este o chestiune de lupta pe viata si pe moarte. Evident ca ar fi absurd sa spunem ca lupul e "rau" pentru ca el subzista prin devorarea si "agresarea" mieilor, a puilor de gaina, etc. Lupul nu este o fiinta rea, care "comite agresiuni" impotriva altor specii; el nu face decat sa se conformeze legii sale naturale, care ii reglementeaza conditiile de supravietuire. La fel stau lucrurile si pentru om. Este la fel de absurd sa se spuna ca omul "comite agresiuni" impotriva vitelor si a lupilor, pe cat este sa se spuna ca lupul "comite agresiuni" impotriva oilor. In plus, daca un lup ataca un om si acesta omoara lupul, ar fi absurd sa se spuna ca lupul este un "agresor ticalos", sau ca lupul a fost "pedepsit" pentru "delictul" comis. Dar acestea ar fi implicatiile extinderii eticii drepturilor naturale si asupra animalelor. Orice concept de drepturi, de criminalitate, sau de agresiune, poate fi aplicat doar actiunilor unui om, sau ale unui grup de oameni, impotriva altor fiinte umane.

Ce putem spune despre problema "martienilor"? Daca s-ar intampla vreodata sa descoperim fiinte de pe alte planete si sa intram in contact cu ele, oare s-ar putea spune despre ele ca au drepturile fiintelor umane? Aceasta ar depinde de natura lor. Daca ipoteticii nostri "martieni" ar fi ca fiintele umane - constienti, rationali, capabili sa comunice cu noi si sa participe la diviziunea muncii, atunci probabil ca si ei ar avea drepturile rezervate in prezent oamenilor "pamantesti"². Dar sa presupunem, pe de alta parte, ca martienii ar avea si caracteristicile sau natura legendarului vampir si n-ar putea supravietui decat hranindu-se cu sange omenesc. In cazul acesta, indiferent de inteligenta lor, martienii ar fi dusmanii nostri de moarte si n-am putea considera ca lor li se cuvin drepturile omenesti. Dusmani de moarte, sa repetam, nu deoarece ar fi niste agresori ticalosi, ci datorita nevoilor si necesitatilor naturii lor, care s-ar izbi in mod inevitabil de nevoile si necesitatile naturii noastre.

De fapt, exista o anumita justificare a adagiului popular conform caruia "vom recunoaste drepturile animalelor indata ce animalele le vor revendica". Faptul ca, evident, animalele nu isi pot solicita "drepturile" tine de [157] natura lor si constituie o parte a motivului pentru care este limpede ca ele nu sunt echivalente cu oamenii si nu poseda drepturile fiintelor umane³. Si daca de va obiecta ca nici copiii mici nu-si pot solicita drepturile, raspunsul este, evident, ca bebelusii sunt viitori oameni adulti, in vreme ce animalele evident ca nu sunt⁴.

1 Pentru un atac impotriva presupuselor drepturi ale animalelor a se vedea Peter Geatch, Providence and Evil, Cambridge, Cambridge University Press, 1977, pp. 79-80; si Peter Geatch, The Virtues, Cambridge, Cambridge University Press, 1977, p. 19.

2 Cf. sumara discutie a omului si a creaturilor comparabile cu el in John Locke, An Essay Concerning Human Understanding, New York, Collier-Macmillan, 1965, p. 291.

3 Referitor la legatura intre utilizarea limbajului si specia umana, a se vedea Ludwig Wittgenstein, Philosophical Investigations, New York, Macmillan, 1958, vol. 2, pp. xi, 223.

4 Asadar, una dintre erorile fundamentale ale adeptilor "drepturilor animalelor" consta in esecul lor de a identifica - sau macar de a incerca sa identifice - natura specifica a speciei om si, pornind de aici, diferentele dintre oameni si celelalte specii. Neajungand sa rationeze in acesti termeni, ei raman pe nisipurile miscatoare ale sentimentelor subiective. A se vedea Tibor R. Machan, Human Rights and Human Liberties, Chicago, Nelson-Hall, 1975, pp. 202-3, 241, 245ff., 256, 292. Pentru o critica a confuziei facute de adeptii drepturilor animalelor intre bebelusi si animale, a se vedea R.G. Frey, Interests and Rights, Oxford, Clarendon Press, 1980, pp. 22ff. Cartea lui Frey reprezinta o binevenita critica recenta a modei drepturilor animalelor in filosofie.