Dreptul romanesc intre 23 august 1944 - 30 decembrie 1947

DREPTUL ROMANESC INTRE 23 AUGUST 1944 - 30 DECEMBRIE 1947

Dupa un regim politic democratic, sub forma unei monarhii constitutionale, au urmat regimul autoritar al lui Carol al II-lea si regimul militar al lui Antonescu, cu exceptia perioadei 14 septembrie 1940-22 ianuarie 1941, cand Romania a avut un regim dictatorial, legionaro-antonescian. Incepand cu august 1944 pana la sfarsitul lui decembrie 1948, Romania a traversat o perioada de tranzitie, in care democratia a suportat numeroase transformari de ordin politic, favorabile instaurarii regimului comunist, prin Constitutia din martie 1948.

Soarta Romaniei a fost decisa de intelegerile secrete intre marile puteri. Intelegerea de la Teheran, intrevederea de la Moscova din octombrie 1944, Conferinta de la Yalta au decis regimul politic, soarta romanilor, cu toate ca in interior fortele politice au sustinut revenirea la cadrul democratiei burgheze. Ocupatia sovietica, manifestata prin jafuri, violente, furturi, devastari, rechizitii, deportari de cetateni, soldati si ofiteri romani, ocuparea militara a Romaniei, a fost determinanta in impunerea regimului totalitar comunist. Din punct de vedere al tipului istoric de stat, Romania a fost un stat capitalist, statul roman fiind o monarhie constitutionala, iar regimul politic de tip burghezo-democratic.

Dreptul constitutional

Decretul constitutional nr. 1623 din 31 august 1944 (cu toate ca acest decret nu a fost primul act normativ al guvernului instalat la 23 august 1944, in urma rasturnarii dictaturii militaro-antonesciene) a avut un rol determinant pentru regimul constitutional instaurat in Romania. Prin el a fost repusa in vigoare partial Constitutia din 1923.

Dispozitiile art. 1 din Decretul constitutional nr. 1626/1944 au prevazut ca: "Drepturile romanilor sunt cele recunoscute de Constitutia din 29 martie 1923"; prin aceste dispozitii au fost expres repuse in vigoare titlul II din Constitutia din 1866 - "Despre drepturile romanilor" (art. 5-10; art. 5-32 din Constitutia modificata in 1923), iar dispozitiile art. II din decretul constitutional analizat, prin care s-a stabilit ca: "Sub rezerva celor cuprinse in art. III si VI, puterile statului se vor exercita dupa regulile asezate de Constitutia din 29 martie 1923", au repus in vigoare prevederile titlului III din Constitutia din 1866 si din Constitutia modificata in 1923, mai putin dispozitiile art. 38-81 din Constitutia din 1866, respectiv art. 42-75 din cea modificata in 1923 - referitoare la Parlament - si cele din art. 32-34 (respectiv 34-38) - privitoare la exercitiul activitatii legislative; cu privire la inamovibilitatea magistratilor, s-a stabilit, prin art. IV al decretului constitutional 1626/1944, ca: "O lege speciala va statornici conditiile in care magistratii sunt inamovibili", alin. 2 din acest articol statuand ca "juriul ramane desfiintat".

Sunt de mentionat dispozitiile art. V al Decretului mentionat, care au abrogat actele normative din septembrie 1940, prin care presedintele Consiliului de Ministri fusese investit cu depline puteri si prin care au fost fixate prerogativele regale.

Prin art. III al decretului respectiv s-a statuat ca: "Un decret dat in urma hotararii Consiliului de Ministri va organiza Reprezentanta Nationala".

In acelasi timp, lichidarea inamovibilitatii magistratilor, asa cum a stabilit art. IV al acestui decret, a marcat primul pas spre subordonarea organelor activitatii judecatoresti celorlaltor organe ale statului. Pe aceeasi linie s-a situat si elaborarea Decretului-lege nr. 1849/1944 prin care s-a stabilit ca: "Legi speciale vor prevedea conditiile in care vor putea fi urmariti si sanctionati toti acei care, in orice calitate si sub orice forma, au contribuit la dezastrul tarii, in special in legatura cu razboiul purtat impotriva Natiunilor Unite. Aceste legi vor putea prevedea si masuri pentru urmarirea averilor"; acest articol unic al decretului sus citat se adauga la finele art. IV din Decretul constitutional nr. 1626/1944, devenind norma constitutionala.

Decretul-lege nr. 1849/1944 constituia un act normativ impus Romaniei, fiind consecinta semnarii la 12 septembrie 1944, la Moscova, a Conventiei de armistitiu intre guvernul roman, pe de o parte, si guvernele Uniunii Sovietice, Regatului Unit si Statelor Unite ale Americii, pe de alta parte (in realitate, numai cu Uniunea Sovietica), care in art. 14 a prevazut ca: "Guvernul si Inaltul Comandament Roman se obliga sa colaboreze cu Inaltul Comandament Aliat (sovietic), la arestarea si judecarea persoanelor acuzate de crime se razboi". Decretandu-se ca judecarea acestor persoane era "un imperativ international" (conceptie formulata de Aliati inca din timpul celui de-al doilea razboi mondial), s-a stabilit ca judecarea si condamnarea lor sa nu revina instantelor de drept comun, ci unor tribunale speciale.

Cadrul constitutional instituit prin Decretul constitutional nr. 1626/1944 a fost folosit de toate fortele sociale si politice din tara (cu exceptia celor de orientare net fascista).

Noile conditii politice si social-economice, precum si conjunctura internationala dupa 23 august 1944 au facut ca Romania sa ramana singura in fata ofensivei sovietice. Parasita de aliatii traditionali si devenita moneda de schimb in tratativele de pace si la Conferinta de la Paris, Romania a suferit o serie de transformari incepand cu 6 martie 1945, cand a fost instaurat guvernul dr. Petru Groza, "guvern hotarat sa ramana neclintit la postul sau, pentru a continua si desavarsi opera inceputa", asa cum se arata intr-un comunicat, conform cu punctul de vedere exprimat de Partidul Comunist.

In cadrul Frontului National Democrat, rolul principal il avea PCR, partid care numara, in anul 1944, circa 1000 de membri. Frontul National Democrat si-a asigurat colaborarea unei importante fractiuni a burgheziei liberale, condusa de Gh. Tatarascu, si a gruparii national-taraniste conduse de Anton Alexandrescu.

Dupa ce in februarie 1945, din initiativa PCR, Frontul Plugarilor a lansat lozinca ocuparii cu forta a pamanturilor mosieresti de catre tarani; la 23 martie 1945, in baza legii pentru infaptuirea reformei agrare, au fost expropriate 1.468.946 ha, teren apartinand elementelor fasciste care au colaborat cu Germania nazista, criminalilor de razboi si celor vinovati de dezastrul tarii; de asemenea, au fost expropriate terenurile agricole ce depaseau suprafata de 50 ha apartinand mosierilor. Un numar de peste 400.000 de familii taranesti fara pamant si-au intemeiat gospodarii, iar alte aproximativ 500.000 si-au intarit puterea economica, in detrimentul marilor proprietari si in conditiile in care Constitutia din 1923 era valabila si decreta in art. 16 ca proprietatea este inviolabila si ca "nimeni nu poate fi expropriat decat pentru cauze de utilitate publica si dupa o dreapta si prealabila despagubire"[1] (Constitutiile Romaniei, 1995).

Conferinta Nationala a PCR din 16-21 octombrie 1945 si alegerile din 19 noiembrie 1946 au schimbat raportul de forte in Romania. Acordul de colaborare si participare comuna in alegeri al partidelor conduse de Gh. Tatarascu (PNL) si Anton Alexandrescu (PNT) va face ca PCR (mai intai cu Partidul Social-Democrat, apoi cu Frontul Plugarilor, Partidul National Popular, apoi cu PNL si PNT), sa constituie la 17 mai 1946, Blocul Partidelor Democrate (BPD). Schimbarile directionate de la Moscova aveau sa culmineze prin alegerile parlamentare (falsificate) din 19 noiembrie 1946, la care au participat 7 milioane de cetateni romani, alegeri in care fortele avand in frunte PCR au obtinut o "victorie categorica" asupra "partidelor istorice" conduse de I. Maniu si Gh. Bratianu, victorie care compromitea si trimitea in uitare aceste partide. Ca rezultat al alegerilor, PCR si aliatii sai au obtinut 378 de mandate in parlament din totalul de 414.

Dupa ce, in ianuarie 1946, in PNT s-a produs o noua sciziune, prin plecarea gruparii dr. Nicolae Lupu, care a constituit Partidul Taranesc-Democrat, Partidul National Taranesc si in special presedintele sau, Iuliu Maniu, au depus mari eforturi pentru a opri sovietizarea Romaniei si a apara valorile nationale, dar contextul intern si international, era nefavorabil acestor obiective. Dupa alegerile parlamentare din 19 noiembrie 1946, ofensiva impotriva Partidului National Taranesc s-a intensificat, culminand cu arestarea unui grup de fruntasi condusi de Ion Mihalache, N. Penescu, N. Carandino si altii ca urmare a "capcanei" de la Tamadau.

Conducatorii PNT, vazandu-se izolati, au parasit activitatea politica propriu-zisa, sperand zadarnic intr-un ajutor extern. In iulie 1947, in speranta constituirii unui guvern in exil, fara a-si da seama de cursa ce li s-a intins, un grup de conducatori PNT incearca sa fuga peste granita. Ca urmare a acestei actiuni, care incalca legile tarii, PNT a fost dizolvat, cei "vinovati" fiind judecati si condamnati la ani grei de inchisoare, in care foarte putini au rezistat anchetelor securitatii. La 29 iulie 1947, Partidul National Taranesc a fost dizolvat, conducatorii sai arestati, acestora intentandu-li-se un proces politic, incheiat cu grele condamnari. I. Maniu, Gr. Niculescu-Buzesti, V. Radulescu-Pogoneanu, C. Visoianu si alti conducatori taranisti au fost condamnati la 25 de ani de de "temnita grea", la "temnita grea pe viata". Principalii lideri politici national-taranisti au murit in inchisoare: Iuliu Maniu la Aiud in 1953, iar Ion Mihalache la Ramnicu-Sarat, in 1963.

In acelasi timp, Partidul National Liberal, nemaiavand sprijin in randurile fostilor sai aderenti, si-a incetat activitatea. Gruparea liberala condusa de Gh. Tatarascu, care colaborase cu fortele din guvern atata timp cat acesta nu atinsese direct interesele burgheziei, a inceput sa se opuna schimbarilor initiate de PCR, transformandu-se intr-un centru de raliere a gruparilor burgheze ostile noului regim si actionand in directia intoarcerii Romaniei la democratia interbelica.

In imprejurari interne si externe profund nefavorabile, la 6 noiembrie 1947, Parlamentul a dat un vot de neincredere activitatii desfasurate de gruparea tatarasciana si, ca urmare, reprezentantii sai au fost alungati din guvern. Aceasta actiune a marcat o schimbare radicala in caracterul puterii de stat si a creat conditiile loviturii de stat de la 30 decembrie 1947. Prin Legea nr. 363/1947 a fost abolita monarhia si proclamata Republica Populara Romana. Au fost abrogate normele constitutionale existente (art. 2), urmand ca o Adunare constituanta sa elaboreze o noua constitutie (art. 5). In dupa amiaza zilei de 30 decembrie 1947 a fost informat guvernul, iar seara s-a proclamat Romania-Republica In privinta organelor centrale ale statului, Legea a stabilit ca activitatea legislativa urma sa fie exercitata de Adunarea Deputatilor pana la dizolvarea ei si formarea Adunarii constituante (art. 4), iaractivitatea executiva a fost incredintata unui Prezidiu al Republicii, compus din cinci membri, alesi cu majoritate de voturi de Adunarea Deputatilor, "dintre personalitatile vietii publice, stiintifice si culturale ale Republicii Populare Romane" (art. 6). Promulgarea legilor apartinea Consiliului de Ministri (art. 9).

Prin Legea nr. 364/1947 au fost numiti cei cinci membri ai Prezidiului Republicii Populare Romane: C. I. Parhon, M. Sadoveanu, Stefan Voitec, Gh. Stere si Ioan Niculi.

A avut loc schimbarea formei de guvernamant, dezvoltarea unui regim anti-democratic, odata cu preluarea intregii puteri politice de catre comunisti.