Dreptul penal ca ramura de drept

Dreptul penal reprezinta o ramura de drept complexa; termenul de drept penal este folosit pentru a defini ramura de drept (ca un sistem al normelor juridice penale care reglementeaza relatiile de aparare sociala), dar si pentru a defini stiinta dreptului penal (acel ansamblu de idei, teorii, conceptii cu privire la dreptul penal), revenindu-i misiunea apararii valorilor morale ale vietii in societate.

DREPTUL PENAL se defineste ca fiind sistemul normelor juridice care reglementeaza relatiile de aparare sociala prin interzicerea ca infractiuni, sub sanctiuni specifice denumite pedepse, a faptelor periculoase pentru societate in scopul apararii valorilor sociale, fie prin prevenirea infractiunilor, fie prin aplicarea sanctiunilor acelora care savarsesc infractiuni. Termenul de "drept penal" provine din latinescul "poena" (pedeapsa), desemnand sanctiunea aplicabila pentru fapta interzisa.

Dreptul penal a fost creat in jurul unor norme care au in vedere institutii, infractiuni, raspunderi penale, obiectul acestuia fiind reprezentat de relatiile de aparare sociala care se nasc intre membrii societatii in vederea respectarii unor valori apreciate ca fundamentale statului. Aceste valori sunt enumerate in actualul Cod Penal in art. 1 (scopul legii penale - legea penala apara impotriva infractiunilor, Romania, suveranitatea, independenta, unitatea si indivizibilitatea statului, persoana, drepturile si libertatile acesteia, proprietatea, precum si intreaga ordine de drept), insa in Noul Cod Penal aceasta dispozitie va fi abrogata, deoarece enumerarea are un caracter pur exemplificativ, fiind in acelasi timp doar o declaratie de principiu si necorespunzand unei necesitati concrete de aplicare a legii.

Trebuie mentionat ca nu este impartasita opinia conform careia obiectul dreptului penal este constituit numai din relatii de represiune penala (relatiile ce se stabilesc dupa savarsirea infractiunii, intre stat si infractor, prin care statul are dreptul si obligatia sa traga la raspundere penala pe infractor, iar infractorul are obligatia sa suporte pedeapsa) deoarece opereaza o restrangere a sferei dreptului penal, punandu-se la indoiala caracterul sau autonom normativ, reducandu-se obiectul dreptului penal numai la relatiile de conflict ce se nasc cu ocazia savarsirii de infractiuni si netinandu-se cont de caracterul sau preventiv, astfel incat este impartasita teoria conform careia obiectul dreptului penal este format atat din relatii de conformare, cat si din relatii represive, caci dreptul penal include clase sociale care se nasc din momentul intrarii in vigoare a normei, iar nu din momentul savarsirii infractiunii.

GENERALITATI PRIVIND STIINTA DREPTULUI PENAL

Necesitatea Dreptului Penal

Necesitatea dreptului penal rezulta din necesitatea apararii valorilor sociale, existenta fenomenului infractional si necesitatea combaterii lui, necesitatea reglementarii juridice a actiunii de aparare a valorilor sociale, iar finalitatea o reprezinta totalitatea infractiunilor pentru care s-au aplicat sanctiuni de catre instantele judecatoresti.

Exista, totodata, si o finalitate asa-zisa reala, reprezentata de totalitatea infractiunilor comise intr-o anumita perioada, cunoscute sau necunoscute. Cu cat nivelul criminalitatii este mai mare, cu atat stabilitatea societatii este mai redusa, necesitatea apararii valorilor sociale rezultand din reglementarea juridica a apararii.

Caracterele Dreptului Penal

Caracterele dreptului penal sunt in numar de trei:

Caracterul autonom;

Caracterul unitar;

Referat: Contract de leasing financiar Lucrare: Contract de inchiriere - model

Caracterul de drept public.

Caracterul autonom are in vedere o autonomie conceptuala, normativa si procedurala. El este dat de obiectul propriu de reglementare, constand in relaaiile sociale privind prevenirea si combaterea faptelor prin care se lezeaza existenta si securitatea valorilor sociale ocrotite de legea penala.

Autonomia are mai multe aspecte, aceasta fiind clasificata la randul ei in autonomie conceptuala, autonomie normativa si autonomie procedurala.

Sub aspect procedural, autonomia este data de intelesurile diferite pe care le ofera dreptul penal anumitor notiuni prezente si in alte ramuri de drept, dar cu alt sens (de exemplu art. 208 actualul C.Pen./ art. 228 Noul C.Pen.- luarea unui bun din posesia sau detentia altuia, unde notiunea de "posesie" are un alt inteles in dreptul civil decat in dreptul penal), autonomia normativa reprezinta reglementarea de catre dreptul penal a anumitor relatii, valori sociale pe care nu le gasim in alte ramuri de drept, iar autonomia procedurala semnifica faptul ca dreptul penal are un sistem propriu de punere in aplicare a faptelor socialmente periculoase ce se reflecta in dreptul procesual.

Caracterul unitar este dat de faptul ca dreptul penal cuprinde atat norme penale generale, cat si norme penale speciale, Codul Penal fiind impartit in Partea Generala si Partea Speciala. Aplicarea normelor penale speciale prin care sunt incriminate unele fapte depinde de indeplinirea conditiilor prevazute de normele penale cuprinse in Partea Generala, ele interactionand, aflandu-se intr-o stransa conexiune.

Caracterul de drept public stabileste interesul servit de catre dreptul penal, anume interesul statului, caci statul este intotdeauna subiectul activ principal al raporturilor juridice penale.

Valorile sociale ocrotite de normele de drept penal, respectiv statul, suveranitatea, independenta, unitatea si indivizibilitatea statului, persoana, drepturile si libertatile acesteia, proprietatea, precum si intreaga ordine de drept, sunt valori de interes public, chiar si atunci cand titularul dreptului este o persoana privata.

Scopul Dreptului Penal

Scopul dreptului penal il reprezinta apararea valorilor sociale ale societatii impotriva infractiunilor comise. El este pus in evidenta de politica penala cu care acesta se afla intr-o legatura indisolubila, dreptul penal fiind principalul instrument de realizare a politicii penale.

Politica penala este un ansamblu de procedee susceptibile sa fie propuse legiuitorului, sau care sunt efectiv folosite de acesta la un moment dat intr-o tara determinata, pentru combaterea criminalitatii.

Sarcinile Dreptului Penal

Sarcinile dreptului penal sunt:

Asigurarea prevenirii infractiunii;

Asigurarea cadrului legal de realizare a functiei de aparare sociala;

Asigurarea dezvoltarii noilor relatii sociale.

Dreptul Penal ca stiinta reprezinta un ansamblu de idei, concepte, teorii referitoare la dreptul penal. In timp ce obiectul dreptului penal il constituie sistemul de norme juridice ce reglementeaza relatii de aparare sociala, sarcinile stiintei dreptului studiaza fenomene specifice dreptului penal, analizeaza dreptul penal, finalitatea normelor penale pentru cunoasterea vointei de stat exprimata prin normele si institutiile dreptului penal, etc.

Stiinta dreptului penal are cele mai stranse legaturi cu stiinta dreptului procesual penal si cu stiinta dreptului executional penal.