Notiunea si formele conventiei arbitrale

Notiunea si formele conventiei arbitrale

1.1. Notiune.

incheierea conventiei arbitrale reprezinta o conditie preliminara a arbitrajului si a investirii tribunalului arbitrai cu solutionarea unui litigiu supus judecatii. Conventia arbitrala duce la excluderea competentei organelor judecatoresti de drept comun. Aceasta stabileste cadrul si conditiile judecatii, regulile aplicabile dand expresie libertatii de vointa a partilor.

Capitolul II al Cartii a IV-a a Codului de procedura civila (art. 343-343 ), modificat prin Legea nr. 59/1993 si prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 138/2000, este consacrat in totalitate conventiei arbitrale. Prevederile lui vor constitui sediul materiei, aplicabil oricarei forme de arbitraj organizate si pentru orice litigii, deopotriva interne si internationale.

Legiuitorul nu defineste conventia arbitrala, limitandu-se la a preciza formele in care aceasta se poate realiza, continutul si efectele ei. Acestea sunt elemente care au permis'doctrinarilor sa suplineasca lipsa reglementarii si sa ofere definitii ale conceptului. De remarcat ca ele se cantoneaza mai ales in materia dreptului comertului international unde, traditional, a fost analizata institutia arbitrajului comercial si circumstantiaza, ca urmare, aria de referinta a notiunii, la sfera raporturilor juridice proprii acestei ramuri a dreptului.

Prin urmare, conventia arbitrala a fost definita ca fiind: "acordul partilor contractului de comert international de a supune litigiul ivit intre ele in legatura cu executarea acelui contract arbitrajului'^[1] sau "clauza inserata de parti in contract prin care se statueaza cu privire la declansarea procedurii arbitrale', ea "este de natura contractuala si priveste acordul intervenit intre partile unui contract comercial international referitor la modul de solutionare a unui litigiu determinat sau determinabil prin mijlocirea arbitrajului ocazional sau permanent'^[2].

Conventia arbitrala reprezinta acordul de vointa al partilor unui raport juridic patrimonial (civil, comercial, de comert international), prin care partile hotarasc sa solutioneze prin arbitraj litigiile prezente sau viitoare generate de raportul juridic respectiv.

Formele conventiei arbitrale.

Art. 343 din Cartea a IV-a, Cod procedura civila, face distinctie intre doua forme in, care poate fi incheiata conventia arbitrala^[3]: v   clauza compromisorie si compromisul. ^T

Clauza compromisorie reprezinta o stipulatie inscrisa in contractul principal sau un act distinct, insa intotdeauna anterioare nasterii vreunui litigiu legat de contractul in care este inserata sau de care este legata si prin care se atribuie arbitrajului competenta de solutionare.

Cea de a doua forma - compromisul - va avea acelasi obiect ca si clauza compromisorie, deosebirea dintre ele derivand doar din momentele diferite in care sunt convenite: in timp ce prima anticipeaza nasterea litigiului, survine la un moment in care acest lucru este numai o posibilitate (are un obiect viitor, determinabil), cea de a doua coincide in timp cu nasterea diferendului, care nu mai este doar un fapt posibil, eventual, ci o certitudine, un fapt real. Distinctia este de natura sa influenteze caracterele juridice ale celor doua forme ale conventiei.

Asadar, conventia arbitrala, poate avea fie forma unei clauze compromisorii (inscrisa in contractul principal)^[4], fie poate constitui o intelegere de sine statatoare, denumita compromis . Asadar, clauza compromisorie si compromisul sunt desemnate prin denumirea comuna de conventie arbitrala . In ceea ce priveste asemanarile, intre formele conventiei arbitrale, sunt de retinut mai multe aspecte, dupa cum urmeaza:

Document online: Contractul de intretinere Eseu: Conventie civila de prestari servicii

S ambele au ca efect inlaturarea competentei organelor jurisdictionale de drept comun asupra litigiului in cauza;

S ambele confera arbitrilor puterea de a statua asupra litigiului, sunt, deci, atributive de competenta;

S validitatea ambelor este independenta de valabilitatea contractului care a generat litigiul ce urmeaza a fi solutionat prin arbitraj; S daca in clauza compromisorie sunt cuprinse elementele suficiente spre a o face eficienta, adica, spre a crea posibilitatea de a trece la judecata efectiva in conditiile organizatorice si procedurale preconfigurate prin ea, fara a deveni necesara completarea ei printr-un compromis, atunci se poate spune, despre fiecare dintre ele, ca au o pronuntata autonomie fata de contractul principal si, in acelasi timp, sunt autonome una in raport cu cealalta, deci existenta uneia inlatura necesitatea celeilalte'¹².

in ceea ce priveste deosebirile intre formele conventiei arbitrale, trebuie retinut ca acestea sunt determinate de momentul incheierii lor. incheierea compromisului dupa declansarea litigiului va permite calificarea lui ca varietate a contractului.

Astfel, principalele deosebiri dintre cele doua forme ale conventiei arbitrale - clauza compromisorie si compromisul - sunt determinate de momentul diferit in care se incheie. Astfel, incheierea compromisului dupa declansarea litigiului dintre parti va permite calificarea acestuia (nu si a clauzei compromisorii), ca o varietate a contractului judiciar¹³.

El este contemporan cu litigiul si are ca obiect determinarea instantei careia acesta ii va fi atribuit spre solutionare precum si stabilirea regulilor procedurale incidente, reguli de care instanta arbitrala va lua act si va fi obligata sa le aplice. Drept urmare, poate fi apreciat ca un contract judiciar are ca obiect regulile (formele) judecatii si nu fondul litigiului.

In cazul tranzactiei, de exemplu, cel mai cunoscut dintre contractele judiciare, invoiala partilor, ca rezultat al unor concesii reciproce, are ca obiect fondul litigiului, solutionandu-1, fiind, in acest caz, in prezenta unui contract judiciar din categoria celor privind fondul si nu forma litigiului. Si tot spre deosebire de tranzactie, in care partile sunt cele care solutioneaza disputa, in cazul compromisului aceasta este solutionata de arbitri desemnati de ele. Posibilitatea partilor de a-si alege prin compromis atat organul jurisdictional, cat si persoanele (arbitri) ce vor alcatui tribunalul arbitrai, nu doar regulile procesuale aplicabile, se constituie din nou, intr-o nota distinctiva, neintalnita in cazul celorlalte contracte judiciare, dar care nu este in masura sa contrazica natura sa de contract judiciar. Odata nominalizata, instanta este tinuta sa respecte prevederile contractului judiciar dintre parti, nesocotirea lor in hotararea arbitrala pronuntata poate fi sanctionata in cadrul controlului judecatoresc exercitat pe calea actiunii in anulare; arbitrii vor constata existenta compromisului stabilindu-si astfel competenta de solutionare a litigiului la care acesta se refera.

In literatura juridica de specialitate se considera ca nu poate fi vorba de un contract judiciar decat in domeniile cu privire la care partile au dreptul sa tranzactioneze, ori partile semnatare ale compromisului au libertatea sa decida ca litigiul dintre ele sa fie solutionat prin arbitraj, daca, potrivit art. din Cartea a IV-a, obiectul acestuia este patrimonial si vizeaza drepturi asupra carora legea nu interzice tranzactia.

Cum legislatia noastra nu cunoaste in prezent asemenea limitari privind tranzactionarea drepturilor patrimoniale in materie comerciala, compromisul devine un contract judiciar de al carui continut va lua act si il va respecta tribunalul arbitrai. In schimb, obligatia instantei de drept comun de a se declara necompetenta sa solutioneze litigiul, cand una din parti invoca compromisul, nu este determinata de natura lui judiciara, ci de forta sa obligatorie, de puterea sa de lege intre partile contractante, respectata si de instanta de judecata cata vremenu contravine normelor imperative ale legii. Instanta va proceda la fel si in ipoteza in care conventia arbitrala este realizata in forma unei clauze compromisorii si nu a unui compromis.

Acelasi element - momentul incheierii - explica, in mare masura si aria de aplicabilitate diferita a celor doua varietati ale conventiei arbitrale^⁴. Practica in materie arbitrala releva frecventa mult mai mare a cauzelor in care clauza compromisorie reprezinta temeiul investirii valabile a instantei arbitrale^[6].

Fiind un act pregatitor, preparator, indiferent ca este inserata ca o clauza in contractul principal sau ca un act distinct, dar, intotdeauna anterior declansarii disputei dintre parti, clauza compromisorie corespunde perioadei in care acestea sunt animate de interese comune, nedivergente, cand realizarea finalitatii si scopului contractului nu sunt amenintate de alterarea relatiilor dintre partenerii contractuali.

Din definitia si analiza conventiei arbitrale, si formelor in care acesta se prezinta, rezulta urmatoarele caracterele juridice care stau la baza acestei institutii, astfel ⁶:

S pentru a putea fi integrata in categoria contractelor sinalagmatice, ar trebui sa se poata constata o interconditionare a obligatiilor partilor, obligatia uneia sa reprezinte cauza celeilalte; conditia nu se regaseste in cazul conventiei arbitrale unde partile isi asuma obligatii identice, a caror cauza nu trebuie cautata intr-o relatie de interconditionare, ci in afara conventiei, in relatia sa cu contractul de baza; realizareaobligatiei asumata de fiecare parte prin conventia arbitrala, este consecinta nerealizarii obligatiilor lor din raportul juridic de baza. in cazul clauzei compromisorii, datorita incheierii ei la o data anterioara nerealizarii acestor obligatii, realizarea obligatiilor asumate prin conventia arbitrala este dependenta de producerea unui eveniment viilor, incert-litigiul, fapt care face ca obiectul clauzei sa fie el insusi viitor, determinabil si nu determinat. In schimb, in cazul compromisului, incheierea lui dupa producerea litigiului face ca obligatiile partilor sa fie actuale, prezente, obiectul determinat. Bilateralitatea obligatiilor partilor nu imprima conventiei un caracter sinalagmatic perfect, obligatiile partilor fiind similare, paralele si nu interdependente ;

S atat clauza compromisorie, cat si compromisul sunt contracte comutative, intrucat intinderea obligatiilor partilor (de a supune litigiul dintre ele unei instante arbitrale) fiind determinata din momentul incheierii lor;

S este un contract consensual care trebuie realizat insa, sub sanctiunea nulitatii, in forma scrisa^[8].

Conventia arbitrala, intrunind toate elementele unui veritabil contract,presupune indeplinirea tuturor conditiilor privind valabilitatea oricarei conventii in general: cu privire la capacitatea partilor; consimtamant, obiect si cauza.