Dreptul geto-dacilor

Justitia est constans et pertetua voluntas

Jus suum cuique tribuendi

In acceptiunea definitiei date de Ulpianus, justitia (dreptatea) este o virtute sau o putere morala, care presupune dreptul impus prin vointa umanasua tinde la aplicarea lui jus ca la aplicarea unei valori morale.

In fine, pentru Ulpian, jurisprudenta aceasta a dreptului este altceva decat percepem noi astazi.

Jurisprudentia est divinarium atque humanarum rerum notitia ( stiinta dreptului este cunoasterea drepturilor divine si umane)

Iusti atque iniusti scientia (si cunoasterea a ceea ce este drept si ce este nedrept)

Asadar, dupa Ulpianus dreptul nu poate fi inteles si nu poate fi explicata existenta lui decat in relatie ontologica (fictiala) cu divinitatea.

Exponentii dreptului natural definesc dreptul cu raportare la bine, vazut ca o conformitate cu adevarul in ordinea morala.

Dreptul geto-dacilor

De obicei, se afirma ca, pana la Burebista, despre care se spune ca ar fi dat si porunci scrise, dreptul geto-dacic a fost prin excelenta unul cutumiar, adica consuetudinar.

Pe plan administrativ, domnul dispunea de dreptul numirii si destituirii dregatorilor, eliberarii pasapoartelor si infiintarii de targuri si sate.

Atributiile legislative ale domnului au capatat noi dimensiuni din momentul in care pravilele au inceput sa fie intarite prin hrisoave domnesti.

Prerogativele judiciare au ramas destul de importante, domnul fiind judecator suprem, statut in temeiul caruia audia pricini de orice fel, civile sau penale, laice sau ecleziastice, si exercita dreptul de instanta suprema de apel. Aceste prerogative ale domnului au suferit limitari pe masura crearii unor instante judiciare de inspiratie moderna.

In planul relatiilor externe, atributiile domnului erau limitate de puterea suzerana, iar, dupa Tratatul de la Kuciuk-Kainargi (1774), si de protectoratul Rusiei. Domnul nu avea dreptul de a face politica externa proprie, de a incheia tratate, de a declara razboi, de a acredita soli. In practica insa, domnii romani au reusit intotdeauna, prin abilitate si curaj, sa eludeze aceste oprelisti.

Sfatul de obste

In epoca fanariota, societatea romaneasca a continuat sa fie structurata pe stari, reformele lui Constantin Mavrocordat accentuand statutul juridic privilegiat al boierimii si al clerului. Marea adunare a starilor a fost inlocuita treptat cu Sfatul de obste, instrument docil in mainile domnului autoritar, fara nici o procedura de alegere si fara reprezentativitate.

Convocat de domn, sfatul era alcatuit dintr-un numar restrans de clerici si boieri de obste (in opozitie cu cei de divan). Competenta sa privea legislatia ordinara, codificarea, stabilirea impozitelor, probleme curente ale carmuirii si administrarii tarii. Anaforaua sfatului raspundea prin propuneri la problemele inscrise in actul domnesc de convocare. Pe baza ei, domnul emitea un hrisov, daca isi insusea solutiile propuse, impreuna cu propriile sale amendamente.

Divanul domnesc

Sfatul sau Divanul domnesc (numit Divanul Printipatului Valahiei sau Divanul Moldovei) era alcatuit exclusiv din dregatori, boieri mari, divaniti, in mod traditional in numar de 12, numiti de domn. Locurile erau incredintate indeosebi boierilor greci, de unde si dusmania surda dintre acestia si boierii pamanteni. Divanul avea atributii ju

Cert este ca, despre acest drept cutumiar al geto-dacilor, ne-a lasat informatii chiar insusi Herodot. Printre altele, Herodot ne spune ca fii puteau cere parintilor sa le delimiteze partea ce li se cuvenea din averea comuna, ori in aceasta forma de proprietate individiala istoricii vechiului drept romanesc au vazut o formula tranzitorie spre proprietatea privata.

Desi obstea gentilica era dominanta la vremea respectiva, totusi, incepuse sa fie cunoscuta si stapanirea individuala ca forma de tranzitie catre proprietatea privata.

Dupa Diodor din Sicilia si Iordanes, dacii ar fi primit de la Zalmoxis marele lor conducator si reformator religios si legi inspirate de zei.  Jamblicos, un mare scriitor, ne spune ca acesti daci ari fi primit de la zei chiar legi scrise.

Dupa parerea cercetatorilor vechiului drept romanesc, "caracterul lor scris este indoielnic" - Liviu Marcu in lucrarea sa Istoria dreptului romanesc, ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1997. Era un drept cu caracter religios.

Nu intamplator, Iordanes scria ca marele preot al geto-dacilor era si judecatorul suprem, care impartea poporului dreptate la scaunul de judecata. Din unele manuale de istorie a dreptului romanesc, aflam ca "in epoca prestatala, relatiile sociale ale geto-dacilor erau reglementate prin norme de conduita fara caracter juridic, norme respectate de buna voie de membrii societatii.

Normele de conduita fara caracter juridic se numesc norme religios morale, specifice oricarei societati.