Consideratii generale cu privire la drepturile patrimoniale - comparatie intre drepturile reale si drepturile de creanta

Notiune si clasificare. Continutul concret al patrimoniului este alcatuit din drepturile si obligatiile patrimoniale care apartin unei persoane determinate. Drepturile patrimoniale sunt acele drepturi subiective care au continut economic, fiind evaluabile in bani. Potrivit conceptiei clasice, ele se impart in doua mari categorii: drepturi reale si drepturi de creanta.

Drepturile reale sunt drepturi subiective patrimoniale care confera titularului lor anumite prerogative, recunoscute de lege, asupra unui bun, pe care el le poate exercita in mod direct si nemijlocit, fara a fi necesara, in acest scop, interventia oricarei alte persoane. Dimpotriva, toti ceilalti sunt obligati sa nu faca nimic, adica sa se abtina de la orice actiune, prin care ar impiedica exercitiul liber si deplin al acestor drepturi de catre titularii lor.

Drepturile de creanta sunt acele drepturi subiective patrimoniale in virtutea carora titularul lor sau subiectul activ, numit creditor, are posibilitatea juridica de a pretinde subiectului pasiv, numit debitor, persoana determinata, sa dea (dare), sa faca (facere) sau sa nu faca (non facere) ceva, sub sanctiunea constrangerii de stat. Asadar, pentru a fi realizate, drepturile de creanta presupun, de regula, interventia debitorului, care este o persoana determinata.

Comparatie intre drepturile reale si drepturile de creanta. Se considera in doctrina clasica ca dreptul real se exprima printr-o relatie directa intre o persoana si un bun . In urma criticilor aduse de catre adeptii teoriei personaliste a drepturilor reale s-a adoptat in doctrina majoritara conceptia moderna potrivit careia dreptul real intra in continutul unui raport juridic intre persoane care se stabileste in legatura cu un bun , drepturile reale fiind drepturi absolute, opozabile tuturor. Numai titularul lor este cunoscut, in timp ce titularul obligatiei corelative este necunoscut, fiind format din toate celelalte subiecte de drept civil carora le corespunde obligatia generala si negativa de a nu face nimic de natura a le aduce atingere dreptului real . Cu toate acestea, titularul dreptului nu poate sa opuna dreptul sau altor persoane decat in forma negativa - obligatia respectarii dreptului- fara insa sa poata cere un fapt sau act pozitiv .

Drepturile de creanta sunt drepturi relative, intrucat sunt "opozabile" doar subiectului ori subiectelor pasive determinate care au o obligatie concreta sa dea (dare), sa faca (facere) sau sa nu faca (non facere) ceea ce ar fi putut face daca nu s-ar fi indatorat.

Drepturile reale, absolute, implica opozabilitatea erga omnes in timp ce drepturile de creanta se caracterizeaza prin relativitatea efectelor lor. Cu toate acestea, diferenta dintre opozabilitatea erga omnes si opozabilitatea dreptului de creanta trebuie nuantata. Pe de o parte, caracterul abolut al dreptului real comporta o limita inerenta data de inscrierea in sistemele de publicitate imobiliara^[8]. Pe de alta parte, dreptul de creanta beneficiaza de ceea ce senumeste opozabilitate in sens larg prin care tertii sunt obligati sa respecte raportul juridic dintre creditor si debitor .

Pornind de la caracterul lor diferit, intre cele doua categorii de drepturi patrimoniale pot fi sesizate importante deosebiri care insa suporta nuantari necesare, dupa cum urmeaza:

I) din punct de vedere al subiectelor, dreptul real presupune existenta unui subiect activ determinat si un subiect pasiv nedeterminat, format din toti ceilalti. In cazul dreptului de creanta, atat subiectul activ, creditorul, cat si subiectul pasiv, debitorul, sunt persoane determinate;

II) din punct de vedere al continutului si naturii obligatiilor corelative, dreptului real ii corespunde obligatia generala si negativa de a nu face nimic de natura a aduce atingere exercitiul liber si deplin al acestui drept. Titularul dreptului real isi exercita prerogativele dreptului sau in mod direct si nemijlocit si nu prin intermediul absentiunii persoanelor care compun subiectul pasiv, general si nedeterminat^[10].

Dreptului de creanta ii corespunde obligatia subiectului pasiv determinat, numit debitor, de a da, a face ori a nu face, ceea ce ar fi putut face in lipsa acelei obligatii;

III) se considera ca drepturile reale dau nastere, spre deosebire de drepturile de creanta, la doua efecte speciale: dreptul de urmarire si dreptul de preferinta.

Dreptul de urmarire este posibilitatea recunoscuta titularului unui drept real de a cauta, identifica si pretinde restituirea bunului sau din stapanirea oricui s-ar gasi in mod nelegitim, pentru a-si restabili, astfel, dreptul ce-i apartine, in plenitudinea atributelor recunoscute de lege. Asa, de exemplu, daca un bun a fost pierdut sau furat, proprietarul are dreptul sa pretinda restituirea lui de la orice persoana, nu numai de la gasitor sau de la autorul furtului^[11].

Dreptul de creanta, avand caracter relativ, nu are un astfel de efect, ci confera titularului sau doar posibilitatea de a pretinde debitorului si numai lui executarea obligatiei. Asa, de pilda, vanzatorul unui bun poate pretinde plata pretului, in exclusivitate, de la cumparator, chiar daca intre timp acesta din urma a transmis bunul respectiv la o terta persoana.

Dreptul de preferinta consta in posibilitatea titularului de a-si realiza dreptul sau cu prioritate cu privire la acelasi bun, in raport cu titularii altor drepturi. Asa, de exemplu, daca un drept de creanta este insotit si garantat de un drept de gaj, titularul dreptului de gaj, creditorul gajist, are posibilitatea de a obtine realizarea dreptului de creanta cu prioritate, din pretul bunului gajat, fata de ceilalti creditori, ai aceluiasi debitor^[12];

Totusi, dupa cum s-a aratat in doctrina, atributele de urmarire si de preferinta sunt proprii doar drepturilor reale accesorii unui drept de creanta (ipoteca, gaj privilegii) si nu tuturor drepturilor reale. Astfel, in cazul dreptului de proprietate care este aparat prin intermediul actiunii in revendicare atributul de urmarire nu are nici o semnificatie iar atributul de preferinta isi are exprimarea pentru drepturile reale principale prin compararea titlurilor, la fel ca si la creante .

d) din punct de vedere a numarului lor, drepturile reale sunt considerate limitate de majoritatea doctrinei , fiind expres reglementate de lege. Drepturile de creanta sunt nelimitate, deoarece se pot naste din orice acte juridice valabile. Ba mai mult, ele se nasc si din orice fapte juridice, licite sau ilicite, adica din actiuni omenesti savarsite fara intentia de a produce efecte juridice, efecte care totusi se produc in temeiul legii, cum sunt: plata nedatorata, sustragerea de bunuri, distrugerea de bunuri etc.

In ceea ce priveste problema limitarii drepturilor reale, precum si aceea a majorarii sau limitarii prerogativelor drepturilor reale, consideram ca se impun cateva interesante discutii:

Impartasim opinia exprimata de o parte a doctrinei^[16] conform careia este posibil ca titularul unui drept real sa poata, in acord cu o alta persoana, sa largeasca sau sa restranga prerogativele atasate unui drept real, in masura in care aceste prerogative (majorate sau diminuate) vor fi transmise avanzilor sai cauza cu titlu particular . Asemenea raporturi se pot stabili intre proprietar si persoana titulara a unui drept de servitute care convin sa limiteze exercitarea acestei servituti peste ceea ce prevede legea . Astfel, conventia poate modifica si poate preciza exercitarea unui drept real creat de lege si se pot crea corelativ noi obligatii reale plecandu-se de la drepturile reale existente. In fapt este vorba despre crearea unor obligatii reale, deoarece totul se reduce la a sti daca noul titular al dreptului real astfel modificat conventional este sau nu tinut de limitarile autorului sau . Daca limitarea este supusa regimului de publicitate imobiliara prin inscrierea ei in cartea funciara, opozabilitatea este stabilita atat fata de avanzii- cauza cat si fata de terti.

In ceea ce priveste crearea ex nihilo de drepturi reale principale trebuie precizat ca in acest moment interesul practic al nasterii unor noi asemenea drepturi este aproape nul. Este de necontestat ca legiuitorul poate reglementa oricand drepturi reale, exemple in acest sens fiind dreptul de concesiune sau dreptul real de folosinta , problema punandu-se daca ele pot fi create prin conventii private.

Legat de aceasta, opinam ca este necesar a se nuanta regula limitarii drepturilor reale avand ca baza caracterul de ordine publica al organizarii publicitatii imobiliare. Astfel, nu este posibil sa se creeze noi drepturi reale care sa prevada in favoarea titularului prerogative pe care legislatorul sa nu le permita^[21]. Oricare ar fi natura unor asemenea noi drepturi, este suficient ca existenta lor sa fie circumscrisa in limitele ordinii publice, nefiind obligatorii modelele de drepturi reale cunoscute astazi .

In apararea caracterului limitat al drepturilor reale, s-a pretins ca aparitia unor noi drepturi reale ar afecta libertatea altora. Dar, dupa cum s-a aratat in doctrina "un drept real nu limiteaza libertatea tertilor, deoarece dreptul real, la fel ca si alt dept, inclusiv cel personal, este opozabil erga omnes" .

In schimb crearea conventionala ale unor drepturi reale accesorii unor drepturi de creanta nu este posibila alfel decat prin vointa legiuitorului, deoarece ar produce rasturnarea cauzelor legitime de preferinta ale creditorilor, asa cum sunt reglementate in mod general de art. 1719 si 1720 Cod civil. Cu alte cuvinte, constituirea unui drept real accesoriu unui drept de creanta este supusa conditiilor de opozabilitate prevazute de lege si beneficiaza de o organizare precisa creata in scopul informarii creditorilor asupra ordinii de preferinta si asupra bunurilor mobile sau imobile obiect al executarii creantelelor lor.