Atentatul care pune in pericol siguranta statului

Atentatul care pune in pericol siguranta statului

1. Continutul legal

Constituie infractiunea de atentat care pune in pericol siguranta statului potrivit art. 160 C.pen., atentatul savarsit contra vietii, integritatii corporale ori sanatatii unei persoane care indeplineste o activitate importanta de stat sau alta activitate publica importanta, in imprejurari care fac ca fapta sa puna in pericol siguranta statului.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic generic este comun tuturor infractiu­nilor contra sigurantei statului.

b) Obiectul juridic special al infractiunii de atentat care pune in pericol siguranta nationala a statului este complex, deoarece ea are, mai intai, un obiect juridic special prin­cipal constituit din relatiile sociale privind siguranta statului (dreptul la suvera­nitate, independenta, unitate), separat existand si un obiect juridic special secundar format din relatiile sociale care asigura dreptul persoanei fizice la viata, integritate corporala sau sanatate.

c) Infractiunea are si un obiect material, reprezentat de corpul persoanei care poate deveni victima atentatului.

B. Subiectii infractiunii. a) Subiect activ nemijlocit al infractiunii poate fi orice persoana care indeplineste conditiile generale ale raspunderii penale. Legea nu cere nicio calitate speciala care sa fie intrunita in persoana subiectului activ. Intr‑o accep­tiune mai larga, cei care savarsesc asemenea activitati infractionale sunt "teroristi" care actioneaza pentru a destabiliza structurile interne ale statului, pentru a crea o instabilitate politica si sociala interna sau internationala.

b) Subiectul pasiv principal al infractiunii este statul. Infractiunea de atentat preva­­zuta de art. 160 C.pen. are si un subiect pasiv secundar care, in formularea acestui text de lege, este o persoana care indeplineste o activitate importanta de stat sau publica. Cu toate ca legea nu defineste aceasta notiune, in doctrina dreptului penal se apreciaza ca o persoana fizica indeplineste o asemenea activitate atunci cand ea are o functie de raspundere intr‑un organ de stat sau o responsabilitate publica impor­tanta care‑i permite sa adopte ori sa participe la adoptarea unor masuri cu ample rezonante sociale si publice[1].

De regula, desfasoara o activitate importanta de stat acele persoane care ocupa o functie importanta intr‑un organ al puterii legislative, executive sau judecatoresti la nivel central, iar pentru ultimele doua chiar si la nivel local.

Indeplineste o activitate publica importanta persoana care ocupa o pozitie sau o functie de varf intr‑o organizatie profesionala sau sindicala, partid politic, miscare, societate, asociatie etc., recunoscuta oficial si care are o reputatie deosebita pe plan intern sau international.

Prin infractiunea de atentat se aduce atingere nu numai corpului persoanei su­puse atentatului, dar si activitatii pe care o desfasoara victima in astfel de functii, cu reper­cusiuni de amploare pentru ceea ce reprezinta siguranta interna si exterioara a tarii. Nu intereseaza daca activitatea desfasurata de subiectul pasiv secundar cons­tituie o insarcinare de lunga durata sau o misiune singulara ori modul in care a fost investit cel in cauza (prin alegere sau numire); este indiferent si daca el este cetatean roman sau strain, daca insarcinarea a fost data in tara sau in strainatate de catre statul roman, un stat strain sau o organizatie internationala, urmand insa a fi indepli­nita in Romania, esential este ca periclitarea vietii sau integritatii corporale a subiec­tului pasiv sa provoace tulburari de natura sa pericliteze siguranta statului.

Nu exista incriminari anume privind locul si timpul comiterii infractiunii.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Infractiunea se realizeaza, cat priveste elementul material, prin savarsirea unui atentat indreptat impotriva vietii, integritatii corporale ori sanatatii unei persoane care indeplineste o activitate importanta de stat sau publica. Analizand etimologia cuvantului "atentat", doctrina dreptului penal apreciaza in mod unitar ca acesta presupune o actiune, un atac material si violent susceptibil sa pro­voace uciderea sau vatamarea integritatii corporale sau a sanatatii unei persoane, ca si simpla incercare de a produce aceste urmari.[2] Prin urmare, actiunea care formeaza substan­ta elementului material al infractiunii de atentat presupune, in egala masura, atat fapta in forma consumata, cat si tentativa la respectiva infractiune. Acest mod de for­mulare a elementului material este justificat daca avem in vedere intentia legiui­torului de a incrimina nu numai activitatea infractionala care a produs uciderea, vata­ma­rea integritatii corporale ori sanatatii persoanei victime a atentatului, dar si incercarea de a comite fapta, daca prin asemenea modalitati este pusa in pericol valoarea sociala principala, pe care o reprezinta siguranta statului. Aceasta din urma conditie consti­tuie o cerinta esentiala care intregeste latura obiectiva a infractiunii de atentat preva­zuta de art. 160 C.pen. si anume, activitatea infractionala sa fie savarsita "in im­prejurari care fac ca fapta sa puna in pericol siguranta statului". Existenta acestei cerinte va fi evaluata in raport cu importanta activitatii de stat sau publice pe care o indeplineste victima atentatului, dar si cu ecoul, rezonanta si reactia pe care a pro­dus‑o in randul opiniei publice atentatul, implicatiile pe care le‑a declansat acesta pe plan intern si international.

b) Infractiunea de atentat, afectand doua valori sociale distincte, care se constituie ca obiecte juridice specifice (principal si secundar) ale acestei infractiuni, va avea doua urmari imediate: in principal, crearea unei stari de pericol pentru siguranta sta­tului, in secundar suprimarea vietii sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii unei persoane care indeplineste o activitate importanta de stat sau publica si prin aceasta crearea unei stari de pericol pentru siguranta statului.

c) In raport cu urmarile imediate analizate mai sus se va verifica si existenta lega­turii de cauzalitate. Aceasta va trebui constatata in raport cu urmarile imediate pro­duse asupra corpului persoanei supuse atentatului, deoarece numai in acest caz exista o urmare distincta, in timp si spatiu, si apare necesara stabilirea acestei le­gaturi.

B. Latura subiectiva. Forma de vinovatie cu care se savarseste infractiunea de atentat este intentia, directa sau indirecta. Reprezentarea subiectului trebuie rapor­tata, in egala masura, la ambele urmari imediate, acesta trebuie sa‑si dea seama ca actiunea sa poate produce moartea sau vatamarea integritatii corporale a victimei si ca prin aceasta se creeaza un pericol pentru siguranta statului, consecinte pe care faptuitorul le urmareste sau daca nu le urmareste, accepta posibilitatea producerii lor.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Infractiunea este susceptibila de a fi savarsita atat sub forma actelor pregati­toare asimilate tentativei, cat si a faptei consumate. Tentativa, in cazul acestei infrac­tiuni, fiind asimilata infractiunii consumate, nu exista o faza propriu‑zisa a tentativei, savarsirea oricarui act de executie a atentatului constituind infractiune consumata.

B. Dispozitia care incrimineaza atentatul prevede o singura modalitate normativa de savarsire, insa, din punct de vedere faptic, activitatea infractionala poate imbraca modalitati deosebit de diverse.

C. Sanctiuni. Infractiunea se pedepseste cu detentiunea pe viata sau inchisoarea de la 15 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi.