Efectele posesiei - enumerare

Efectele posesiei

Enumerare . Desi constituie o stare de fapt, posesia genereaza, potrivit legii civile, importante efecte juridice. Aceste efecte sunt urmatoarele:

a) posesia creeaza o prezumtie de proprietate in favoarea posesorului;

b) posesorul de buna credinta a unui bun frugifer dobandeste in proprietate fructele bunului pe care il poseda;

c) posesia imobiliara este aparata prin actiunile posesorii;

d) uzucapiunea sau prescriptie achizitiva.

In acest paragraf vom analiza, pe scurt, numai primele trei efecte ale posesiei. Uzucapiunea sau prescriptia achizitiva va fi prezentata in capitolul destinat abordarii modurilor generale de dobandire a dreptului de proprietate si a celorlalte drepturi reale.

Posesia creeaza o prezumtie de proprietate in favoarea posesorului. Posesia creeaza o aparenta a dreptului, deoarece exercitarea unei puteri de fapt asupra unui bun corespunde, de cele mai multe ori, existentei dreptului de proprietate. Orice posesor al unui bun este in aparenta proprietarul sau. Prin urmare, pana la proba contrara, posesorul este prezumat a fi proprietarul bunului pe care-l poseda. De altfel, in acest sens, art.1854 C.civ. prevede: 'posesorul este presupus ca poseda pentru sine, sub nume de proprietar, daca nu este proba ca a inceput a poseda pentru altul'. Beneficiind de aceasta prezumtie, posesorul bunului, in caz de litigiu, nu este tinut sa aduca si alte probe pentru a dovedi ca este proprietarul acelui bun^[2].

Prezumtia de proprietate ce opereaza in favoarea posesorului poate fi absoluta sau relativa. Astfel, atunci cand posesia se exercita, cu buna-credinta, asupra unui bun mobil, in favoarea posesorului opereaza o prezumtie absoluta 'juris et de jure' de proprietate. Art.1909 C.civ., in sinteza, prevede ca posesia de buna-credinta asupra unui bun mobil valoreaza titlu de proprietate.

In cazul bunurilor imobile, prezumtia de proprietate este relativa sau juris tantum, deoarece poate fi rasturnata prin proba contrara.

Prezumtia de proprietate inceteaza sa opereze in toate situatiile in care se face dovada ca posesorul este de rea-credinta.

Posesorul de buna-credinta dobandeste in proprie-tate fructele bunului pe care il poseda. Prin fructe intelegem produsele periodice ale unui bun, prin a caror obtinere si percepere nu se altereaza sau consuma substanta bunului respectiv. Fructele pot fi: naturale, industriale si civile. In conformitate cu art.483 C.civ., fructele, indiferent de categoria din care fac parte, se cuvin proprietarului bunului frugifer. Dreptul proprietarului de a culege fructele in proprietate constituie un element al atributului de folosinta care intra in alcatuirea continutului juridic al dreptului de proprietate.

De la regula ca fructele se cuvin proprietarului exista o singura exceptie. Astfel, art.485 C.civ. prevede ca posesorul de buna-credinta dobandeste in proprietate fructele produse de bunul pe care-l poseda. Potrivit art.486 C.civ., este posesor de buna credinta acela care 'poseda ca proprietar in puterea unui titlu translativ de proprietate, ale carei vicii nu-i sunt cunoscute'. Deci componentele bunei-credinte sunt: existenta titlului si necunoasterea de catre dobanditorul bunului frugifer a viciilor acestuia^[3].

Rezulta ca pentru ca posesorul sa poata culege fructele in proprietate este necesara o singura conditie si anume sa fie de buna-credinta^[4]. Titlul ce se invoca de catre posesor nu este un element separat de buna-credinta, ci intrinsec acesteia, de natura a o justifica. De aceea, titlul nu trebuie, asa cum prevede textul art.486 C.civ., sa fie neaparat 'translativ de proprietate'. El poate fi si un titlu 'declarativ de drepturi'; ceea ce conteaza este ca posesorul sa aiba convingerea ferma, lipsita de orice indoiala, ca are un titlu ce-i da dreptul la perceperea fructelor. De asemenea, titlul exista chiar si atunci cand este putativ, nul absolut sau relativ. Face exceptie situatia cand nulitatea absoluta este determinata de incalcarea ordinii publice.

Conditia bunei-credinte nu trebuie sa fie dovedita. Din moment ce posesorul prezinta titlul, element intrinsec al acesteia, buna credinta se prezuma, pana la proba contrara. Aceasta prezumtie este instituita prin dispozitia art.1899 alin.2 din Codul civil, in sensul ca: 'Buna-credinta se presupune totdeauna si sarcina probei cade asupra celui ce aleaga rea-credinta'.

In conformitate cu art.487 C.civ. posesorul 'inceteaza de a fi cu buna credinta din momentul in care aceste vicii (ale titlului‑s.n.) ii sunt cunoscute'. Asadar, pentru ca posesorul sa poata dobandi fructele in proprietate este necesar ca la data perceperii lor sa fi fost de buna-credinta. El nu se mai bucura de acest beneficiu cu privire la fructele percepute dupa momentul in care a cunoscut viciile titlului. Prin urmare, posesorul va fi obligat sa restituie proprietarului, impreuna cu bunul, toate fructele percepute, din momentul in care a devenit de rea-credinta, sau valoarea lor, precum si fructele nepercepute.

Posesorul de rea-credinta nu se bucura de acest beneficiu. Dimpotriva, el este obligat sa restituie proprietarului, odata cu bunul, toate fructele percepute sau nepercepute, consumate sau neconsumate. Dar, in virtutea principiului imbogatirii fara justa cauza, proprietarul este obligat, la randul sau, potrivit art.484 C.civ., sa restituie posesorului de rea-credinta toate cheltuielile necesare pe care el le-a facut, eventual, cu bunul respectiv si producerea sau obtinerea fructelor. Ba mai mult, pana la plata acestor cheltuieli, posesorul de rea-credinta are drept de retentie asupra fructelor, in limita valorii creantei sale.

Prevederea art.485 C.civ. este inaplicabila atunci cand cineva poseda cu buna-credinta un bun frugifer care este obiect al dreptului de proprietate publica^[5]. Posesia de buna-credinta nu poate paraliza actiunea in revendicare a dreptului de proprietate publica, care este absolut imprescriptibila. Prin urmare, posesorul de buna-credinta va fi obligat sa restituie, impreuna cu bunul, toate fructele produse de catre acesta, percepute sau nepercepute. In masura in care le-a consumat este indatorat sa achite valoarea lor in bani.