Aspecte privind abordarea casatoriei in perspectiva codului civil

ASPECTE PRIVIND ABORDAREA CASATORIEI IN PERSPECTIVA CODULUI CIVIL

In contextul aplicarii principiului unificarii normelor legislative care guverneaza raporturile de drept privat, in noul Cod civil sunt reintroduse si reglementarile privind dreptul familiei, care, in mod traditional, constituie o parte a dreptului civil, iar nu o ramura distincta de drept.

Familia, cea mai veche cutuma a umanitatii cum o numea distinsul profesor Jean Carbonnier, se bucura de o noua abordare, care, chiar daca nu este perfecta, reuseste in mare masura sa modernizeze reglementarile din domeniu, potrivit valorilor societatii contemporane. Este vorba despre o abordare care tine cont de noile realitati aparute in domeniul vietii familiale, generate, pe de o parte, de evolutia raportului dintre libertatea individului si interesul familiei, care genereaza o mai mare independenta patrimoniala a fiecaruia dintre soti, iar pe de alta parte, de o noua interpretare si protectie a interesului superior al copilului

In linii generale, noul Cod civil aduce o serie de noutati atat de ordin material cat si procedural.

Astfel, se stabileste o competenta unica in rezolvarea cauzelor privind aspectele de dreptul familiei reglementate de Codul civil, care apartine instantei tutelare.

Vom prezenta, pe scurt, o parte dintre noutatile aduse de noua reglementare in domeniul casatoriei, ca institutie specifica a dreptului familiei.

Logodna

Institutie a dreptului familiei care nu se regaseste in prezent in Codul familiei, logodna a existat in dreptul romanesc anterior actualei reglementari, reprezentand promisiunea reciproca a doua persoane de a se casatori.

Desi incheierea casatoriei nu este conditionata de incheierea logodnei, iar logodna nu este obligatoriu sa se finalizeze prin incheierea casatoriei (clauza penala stipulata pentru ruperea logodnei fiind considerata nescrisa), aceasta poate produce unele efecte juridice in anumite situatii.

Daca in mod traditional, logodna nu producea nici un fel de efecte juridice, in doctrina considerandu-se doar ca, in caz de renuntare nejustificata la o casatorie proiectata, acela dintre logodnici care a fost parasit, avea dreptul sa se adreseze instantei judecatoresti, in temeiul art. 998 C. civ., pentru a cere ca acela din a carui culpa a fost rupta logodna sa fie condamnat la daune interese, cu conditia de a dovedi ca desfacerea logodnei i-a cauzat un prejudiciu , in noua reglementare aceasta poate genera unele efecte juridice in cazurile prevazute de art. 268 si 269 din noul Cod civil.

Astfel, in cazul ruperii logodnei, darurile pe care logodnicii le-au primit in considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, in vederea casatoriei, sunt supuse restituirii, cu exceptia darurilor obisnuite. Nu se specifica daca este vorba despre darurile primite de oricare dintre logodnici de la alte persoane, ori de darurile pe care acestia si le fac intre ei; in tacerea legii, consideram ca orice astfel de daruri sunt supuse restituirii. Totodata, practicii judiciare ii va reveni sarcina de a stabili criteriile in baza carora se va putea aprecia, intr-un mod unitar, care dintre aceste daruri pot fi considerate "obisnuite", in vederea excluderii lor de la obligatia restituirii in conditiile legii.

De asemenea, logodnicul care rupe logodna in mod abuziv, sau care, in mod culpabil, l-a determinat pe celalalt sa rupa logodna, poate fi obligat la despagubiri.

Competenta solutionarii actiunii apartine instantei de tutela (art. 265 din noul Cod civil), iar dreptul la actiune se prescrie intr-un termen special, de un an de la data ruperii logodnei.

Casatoria

In ceea ce priveste casatoria, in general, noua reglementare nu este fundamental deosebita de cea actuala. Se constata insa o alunecare spre aplicarea teoriei contractualiste a casatoriei, prin introducerea posibilitatii incheierii unei conventii matrimoniale, prin care viitorii soti, sau sotii, in cazul incheierii acesteia in timpul casatoriei, isi pot alege regimul matrimonial aplicabil sau pot include clauze de preciput, nemaifiind nevoiti ca, prin incheierea casatoriei, sa supuna unor norme legale imperative si unice toate aspectele organizarii vietii lor de familie.

Cu privire la dreptul de a incheia o casatorie, in noul Cod civil se precizeaza, in mod expres, conditia diferentei de sex, casatoria putandu-se incheia doar intre barbat si femeie. Mai mult chiar, in art. 277 din noul Cod civil, nici casatoriile dintre persoane de acelasi sex incheiate sau contractate in strainatate, fie de cetateni romani, fie de cetateni straini, nu sunt recunoscute in Romania. Consideram ca aceasta reglementare va putea genera un contencios interesant in ceea ce priveste unele efecte patrimoniale, pe care le-ar putea produce totusi, pe teritoriul Romaniei, o astfel de casatorie nerecunoscuta de legea noastra.

Este o reactie ferma a legiuitorului roman fata de tendinta internationala de extindere a casatoriilor intre persoane de acelasi sex, pe care le apreciez ca fiind destul de daunatoare educatiei copiilor care sunt crescuti in astfel de casnicii.

Conditiile de fond care trebuie indeplinite pentru incheierea casatoriei prevazute de noul act normativ sunt asemanatoare cu cele din dreptul romanesc actual.

Cu privire la numele viitorilor soti, va exista si posibilitatea ca unul dintre ei sa-si pastreze numele dinaintea casatoriei, iar celalalt sa poarte numele lor reunite (art. 282 din proiectul noului Cod civil).

Prin noul Cod civil roman se reglementeaza mai clar si mai complet drepturile si indatoririle personale ale sotilor, prin reinstituirea anumitor valori morale ale familiei, in sensul ca sunt precizate expres obligatiile personale ale sotilor privind respectul reciproc, fidelitatea si sprijinul moral, dar, in acelasi timp, este ocrotita si independenta acestora, prin interdictiile privind cenzurarea corespondentei, a relatiilor sociale sau a alegerii profesiei celuilalt sot.

O reglementare noua si novatoare este data si drepturilor si obligatiilor patrimoniale ale sotilor, in Capitolul VI  din Titlul II, Cartea a II-a a acestui act normativ.

Prin noua reglementare, sotii au posibilitatea sa isi organizeze aspectele patrimoniale ale convietuirii lor potrivit situatiei si stilurilor de viata ale fiecarei familii, in limitele stabilite de lege.

In acest sens, legea prevede o serie de reguli generale, aplicabile oricarei familii, indiferent de regimul matrimonial pe care sotii il aleg, reglementate sub titlul "Drepturile si obligatiile patrimoniale ale sotilor".

Denumit "regim primar imperativ", "statut imperativ de baza", "statut matrimonial de baza" , "regim matrimonial primar", "efectele casatoriei" , acest set de reguli constituie, cum afirma Paul Vasilescu , numitorul comun cel mai mic fata de pluralitatea regimurilor matrimoniale aplicabile intr-un sistem de drept national. Acelasi autor il defineste, numindu-l "regim primar imperativ", ca fiind " un set de norme imperative si esentiale, norme de aplicare imediata, indiferent de regimul matrimonial concret al sotilor" [5].

Este, cu alte cuvinte, un set de reguli fundamentale si imperative, aplicabile indiferent de regimul matrimonial care guverneaza raporturile patrimoniale dintre soti.

Acesta nu poate fi considerat un regim matrimonial suficient pentru a organiza raporturile patrimoniale dintre soti sau dintre acestia si terti; este vorba doar despre normele fundamentale care guverneaza aceste raporturi, care se aplica in mod obligatoriu tuturor celor casatoriti.

Este vorba, prin urmare, de un regim general, ce constituie structura de baza a relatiilor patrimoniale ale sotilor, cuprinzand efectele directe ale casatoriei.

In reglementarea noului Cod civil roman, aceste dispozitii sunt impartite in trei paragrafe, primul referindu-se la regimul matrimonial in general, al doilea avand drept obiect locuinta familiei, iar al treilea cheltuielile casatoriei.

Primul paragraf se refera la posibilitatile pe care viitorii soti sau sotii le au in privinta alegerii regimului matrimonial, perioada in care regimul matrimonial ales isi produce efectele, mandatul intre soti, independenta patrimoniala a sotilor si dreptul acestora la informare. Tot in cadrul acestor norme, legea prevede actiunea in justitie pe care o are la dispozitie unul dintre soti in situatia in care celalalt face unele acte de dispozitie care pun in pericol grav interesele familiei.

Cu privire la mandatul intre soti, noul Cod civil ofera doua posibilitati, respectiv mandatul conventional si mandatul judiciar, eliminandu-se clasicul mandat tacit prezumat al sotilor. In timp ce mandatul conventional al sotilor nu se bucura de o reglementare speciala, acesta aflandu-se sub incidenta dreptului comun cu privire la contractul de mandat, pentru mandatul judiciar se prevad, in mod concret, situatia in care poate fi solicitat, respectiv atunci cand unul dintre soti se afla in imposibilitatea de a-si manifesta vointa, competenta de solutionare a cererii, care apartine instantei de tutela, precum si solutia pe care o poate da instanta, respectiv incuviintarea ca celalalt sot sa il reprezinte pentru exercitarea drepturilor pe care le are potrivit regimului matrimonial, instanta stabilind, totodata, conditiile, limitele si perioada de valabilitate a acestui mandat.

Si cu privire la exercitarea dreptului de dispozitie al sotilor cu privire la bunurile lor, noua reglementare aduce noutati, in sensul ca, in principiu, fiecare sot poate sa incheie orice acte juridice cu celalalt sot sau cu terte persoane, fiind inlaturate unele interdictii, cum ar fi aceea a vanzarii intre soti, existenta in dreptul actual al familiei.

Totodata, legea prevede expres posibilitatea fiecaruia dintre soti de a face, fara consimtamantul celuilalt, depozite bancare, precum si orice alte operatiuni in legatura cu acestea, sotul titular al contului avand, in raport cu societatea bancara, dreptul de a dispune de fondurile depuse, daca prin hotarare judecatoreasca executorie nu s-a decis altfel. Acest drept apartine sotului deponent chiar dupa desfacerea sau incetarea casatoriei. Sunt prevederi generate de evolutia vietii sociale, care impune fiecaruia dintre noi efectuarea unor operatiuni bancare foarte frecvente, libertatea acestora conditionand desfasurarea normala a vietii de zi cu zi. Consecinta unor astfel de prevederi legale se concretizeaza intr-o mai mare independenta a sotilor, fiecare actionand, astfel, fara a avea nevoie nici macar de consimtamantul prezumat al celuilalt, consimtamant care ar fi presupus cel putin o informare a acestuia din urma cu privire la actele curente incheiate in legatura cu fondurile depuse in conturi bancare.

Din acest motiv, legiuitorul a reglementat, in art. 318 al noului Cod civil, dreptul la informare al fiecaruia dintre soti cu privire la bunurile, veniturile si datoriile celuilalt sot, la cerere. Cel refuzat se poate adresa instantei de tutela  pentru obligarea sotului sau, sau a oricarui tert detinator al informatiilor cerute, sa i le furnizeze. Legea prevede ca, in cadrul unor astfel de actiuni, tertii pot refuza furnizarea informatiilor numai atunci cand sunt tinuti de pastrarea secretului profesional, sau cand solicitarea informatiilor respective poate fi facuta, potrivit legii, numai de celalalt sot (de exemplu, sotul titular al contului bancar), in aceasta din urma situatie refuzul sotului parat de a solicita informatiile dand nastere prezumtiei relative ca sustinerile sotului reclamant sunt adevarate.

Referat: Adeverinta de venit Document online: Contract de agentie comerciala

Apreciem ca sotii vor recurge la astfel de actiuni, in principal, in situatiile limita in care unul dintre acestia are indicii care ii pot naste temerea ca actele incheiate de sotul sau cu privire la veniturile acestuia, ori cu privire la oricare din bunurile comune, ar putea pune in pericol grav interesele familiei, doar in acest caz putandu-si justifica o necesitate stringenta de informare, in vederea solicitarii aplicarii dispozitiilor art. 316 din noul Cod civil, care sa impuna incheierea anumitor acte de dispozitie numai cu consimtamantul expres al sotului reclamant. Nu este exclus, insa, ca rolul instantei de tutela sa fie incarcat cu astfel de actiuni introduse de soti pentru refuzul de informare si in situatii obisnuite, care nu comporta vreun risc de pericol pentru interesele familiei.

Tot in acest prim paragraf al primei sectiuni a Capitolului VI, se reglementeaza, dupa cum aratam mai sus, posibilitatile pe care viitorii soti sau sotii le au in privinta alegerii regimului matrimonial, precum si perioada in care regimul matrimonial ales isi produce efectele.

Potrivit dispozitiilor art. 312 din noul Cod civil, viitorii soti isi pot alege unul dintre cele trei regimuri matrimoniale reglementate de acest act normativ, respectiv: comunitatea legala, separatia de bunuri sau comunitatea conventionala.

Pentru claritatea prezentarii, consideram ca se impun cateva precizari cu privire la notiunea de "regim matrimonial".

Asa cum a fost definit in doctrina, orice regim matrimonial este constituit dintr-un ansamblu de reguli care guverneaza bunurile sotilor .

Obiectul regimului matrimonial poate fi definit in sensul material si in sensul juridic al termenului.

In sens material, regimul matrimonial reprezinta normele legale aplicabile ansamblului bunurilor sotilor, indiferent de data si modul de dobandire a acestora. Prin urmare, obiectul reglementarii il formeaza toate bunurile pe care sotii le aveau in momentul incheierii casatoriei, precum si cele dobandite de ei in timpul casatoriei, impreuna sau separat, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. Este vorba, in general, asa cum aratau Stettler si Waelti , despre ansamblul drepturilor pecuniare apartinand unei persoane, acestea fiind, in special, drepturile reale asupra bunurilor mobile si imobile, drepturile de proprietate intelectuala, drepturile pecuniare legate de calitatea de actionar intr-o societate anonima sau de membru intr-o societate de persoane, ca si drepturile decurgand din creante de orice natura.

In sens juridic, regimul matrimonial supune bunurile sotilor unor reguli avand un obiect propriu, dar formand impreuna un tot coerent.

O parte dintre aceste reguli se refera la proprietatea asupra bunurilor, ele guvernand separatia bunurilor sau compunerea patrimoniului fiecaruia dintre soti.

Cu ajutorul lor se poate stabili daca anumite bunuri pe care sotii le-au avut in momentul incheierii casatoriei sau le-au dobandit ulterior, in timpul casatoriei, raman proprii fiecaruia sau intra, in totalitate sau in parte, in masa bunurilor comune. In acelasi timp, aceste reguli guverneaza repartizarea pasivului patrimonial al fiecaruia dintre soti.

Modul de repartitie a bunurilor, a activului si a pasivului, este specific fiecarui regim matrimonial si depinde de importanta care se acorda spiritului comunitar fata de cel separatist. De altfel, in mod traditional, influenta franceza a mers catre spiritul comunitar, potrivit caruia casatoria este conceputa in sensul ca uniunea personala determina o asociere patrimoniala, in timp ce conceptia separatista, de origine anglo-saxona, a refuzat ideea ca asocierea patrimoniala ar decurge in mod necesar din uniunea personala 

O alta parte dintre regulile specifice oricarui regim matrimonial se refera la modul de dispozitie si administrare a acestor bunuri. Este vorba aici, in principal, despre a sti daca fiecare dintre soti isi poate gestiona singur bunurile din patrimoniul sau, ori daca drepturile de dispozitie si administrare sunt concentrate doar in mainile unuia dintre soti, sau acestea sunt impartite intre sot si sotie.

Asadar, dupa cum doctrina a mai afirmat ,la aceste doua aspecte se rezuma esenta raporturilor juridice care definesc regimurile matrimoniale.

Revenind la dispozitiile noului Cod civil, mentionam ca acestea reglementeaza perioada aplicarii regimului matrimonial, care poate corespunde duratei casatoriei, sau poate fi mai scurta, in cazul modificarii regimului matrimonial, in conditiile legii. Se face deosebirea, de asemenea, intre data de la care regimul matrimonial produce efecte intre soti si data de la care acesta produce efecte fata de terti. In acest sens, mentionam ca intre soti regimul matrimonial adoptat produce efecte din ziua incheierii casatoriei, iar atunci cand este adoptat in timpul casatoriei, prin modificarea altui regim matrimonial, de la data prevazuta de parti sau, in lipsa, de la data incheierii conventiei matrimoniale. Fata de terti, regimul matrimonial adoptat este opozabil numai de la data indeplinirii formalitatilor de publicitate prevazute de lege, afara de cazul in care acestia l-au cunoscut pe alta cale.

Al doilea paragraf al aceleiasi sectiuni cuprinde dispozitii prin care este protejata locuinta familiei.

Si astfel de dispozitii constituie noutati absolute pentru dreptul romanesc al familiei.

Locuinta familiei este definita ca fiind "locuinta comuna a sotilor sau, in lipsa, locuinta sotului la care se afla copiii". Aceasta locuinta se bucura de un regim special de protectie daca a fost astfel notata in cartea funciara, in conditiile legii.

Dispozitiile legale privind protectia locuintei familiei sunt prezente si in alte sisteme de drept. In dreptul francez, de exemplu, ca si in alte sisteme de drept in care functioneaza un regim primar, este vizat chiar dreptul de proprietate, in sensul ca sotul proprietar al imobilului declarat locuinta familiala renunta, prin simplul fapt al acestei afectari, la o parte din prerogativele sale, el neputand instraina acest bun fara consimtamantul consortului sau care nu este proprietar, desi, in principiu, fiecare sot este liber sa instraineze singur bunurile sale proprii. Acelasi regim juridic se aplica si bunurilor mobile care mobileaza locuinta familiei, legea nefacand deosebire intre cele care folosesc la intrebuintarea locuintei si cele de ornament .

Ratiunea unor astfel de constrangeri o constituie protectia locuintei familiei, pe toata durata casatoriei, impotriva efectelor unor acte imprudente, sau chiar rautacioase, ale unuia dintre soti.

Prin aceste dispozitii, legea franceza impune o cogestionare fortata, ce poate afecta atat drepturile reale cat si pe cele personale care privesc locuinta familiei. Sunt vizate actele de dispozitie, in special cele de vanzare, ipoteca, uzufruct, gaj, renuntarea la drept, etc. .

In dreptul elvetian, niciunul dintre soti nu poate, fara consimtamantul celuilalt, nici sa rezilieze contractul de inchiriere, nici sa instraineze imobilul si nici sa restranga prin acte juridice drepturile care tin de locuinta familiei .

Mai mult chiar, in dreptul Quebecului locuinta familiei face parte din patrimoniul familial, supus altor reguli decat cele specifice regimului matrimonial care guverneaza casatoria, nu doar in ceea ce priveste dispozitia, administrarea si folosirea bunurilor care il compun, dar chiar si in ceea ce priveste lichidarea sa.

Regimul protectiv din noua noastra reglementare se concretizeaza intr-o serie de dispozitii, cuprinse in art. 321-324 din noul Cod civil, prin care se stabilesc limitele si conditiile exercitarii drepturilor sotilor cu privire la imobilul care constituie locuinta familiei si la bunurile care il mobileaza sau il decoreaza.

Printr-o derogare a legii de la drepturile fiecaruia dintre soti cu privire la bunurile proprii, nici macar sotul care este proprietar exclusiv nu poate dispune, fara consimtamantul scris al celuilalt sot, cu privire la drepturile asupra locuintei familiei si nici nu poate, fara respectarea aceleiasi conditii, sa deplaseze din locuinta bunurile care o mobileaza sau o decoreaza, ori sa dispuna de acestea.

Avand in vedere faptul ca, pentru o mare parte dintre persoanele casatorite din Romania, cel putin in prezent, casa in care acestea locuiesc, cu mobilierul si decoratiunile interioare, constituie cea mai mare parte a averii lor, indiferent  de regimul matrimonial pe care il vor adopta, exercitarea dreptului de dispozitie cu privire la bunurile lor va fi afectat de aceasta conditie, a obtinerii consimtamantului expres al celuilalt. Acest inconvenient constituie pretul platit de fiecare dintre soti pentru a se asigura familiei o minima stabilitate in privinta conditiilor de locuit si a protejarii mediului in care se desfasoara viata cotidiana, impotriva actelor abuzive ale unuia dintre soti.

Pentru a se preveni savarsirea unor abuzuri, a fost prevazuta si posibilitatea oricaruia dintre soti de a sesiza instanta de tutela, pentru ca aceasta sa autorizeze incheierea actului atunci cand consimtamantul este refuzat de celalalt sot fara un motiv legitim (art. 322 alin. (3) din noul Cod civil).

Sanctiunea incheierii unor acte juridice cu privire la locuinta familiei ori la bunurile care o mobileaza sau o decoreaza, de catre unul dintre soti fara consimtamantul celuilalt, este nulitatea relativa a actului, care poate fi ceruta in termen de un an de la data la care sotul neparticipant a luat cunostinta despre aceasta, dar nu mai tarziu de un an de la incetarea regimului matrimonial.

Apreciem ca acest termen limita este prevazut pentru a nu se prelungi prea mult, cu posibile consecinte negative, chiar sicanatorii, spectrul posibilitatii introducerii unei actiuni in anularea actului, mai ales fata de tertii contractanti de buna credinta, care se bazeaza pe publicitatea facuta potrivit legii, publicitate prevazuta in scopul de a  proteja siguranta circuitului civil.

Sanctiunea nulitatii relative a actului nu se poate aplica atunci cand locuinta familiei nu a fost notata ca atare in cartea funciara, situatie in care sotul respectiv nu poate obtine decat daune-interese de la consortul sau, in afara cazului in care tertul dobanditor a cunoscut, pe alta cale, calitatea de locuinta a familiei a imobilului in cauza (art. 322 alin. (5) din noul Cod civil).

Putem deduce de aici faptul ca aceasta forma de publicitate, care consta in inscrierea imobilului respectiv ca locuinta a familiei, are drept scop doar protectia tertilor contractanti, in relatiile dintre soti imobilului in care acestia locuiesc aplicandu-i-se oricum dispozitiile privind locuinta familiei, insa cu alte consecinte.

Noul Cod civil mai cuprinde unele prevederi privind situatia in care locuinta familiei este un imobil detinut in baza unui contract de inchiriere, situatie in care fiecare sot are un drept locativ propriu, chiar daca numai unul dintre ei este titular al contractului respectiv.

Interesanta este si reglementarea atribuirii beneficiului contractului de inchiriere la desfacerea casatoriei, atat prin prevederea criteriilor care vor fi avute in vedere, respectiv interesul superior al copiilor minori si culpa in desfacerea casatoriei, cat si introducerea indemnizatiei pentru acoperirea cheltuielilor de instalare pe care sotul caruia i s-a atribuit beneficiul contractului va trebui sa o plateasca celuilalt (art. 324 alin. (2) din noul Cod civil).

Consideram ca este neclar si va ramane in sarcina jurisprudentei sa decida in ce conditii se va aplica ultima dispozitie din acelasi alin. (2) al art. 324 din noul Cod civil, potrivit careia "daca exista bunuri comune, indemnizatia se poate imputa, la partaj, asupra cotei cuvenite sotului caruia i s-a atribuit beneficiul inchirierii".Practica judiciara va hotari, de exemplu, daca deducerea acestei indemnizatii din lotul sotului care a primit-o de la celalalt se va face ori de cate ori exista mijloace indestulatoare, ori, indiferent de mijloace, se va acorda avand in vedere si culpa in desfacerea casatoriei, atunci cand lichidarea regimului matrimonial se realizeaza ca urmare a divortului.

Un alt aspect al vietii patrimoniale a familiei cuprins in aceste dispozitii obligatorii si general aplicabile se refera la contributia sotilor la cheltuielile gospodariei, care ramane sa se stabileasca la fel ca si in prezent, in raport cu mijloacele fiecaruia (art. 325 alin. (2) din noul Cod civil).

In noua reglementare este prevazut, in mod expres, faptul ca munca oricaruia dintre soti in gospodarie si pentru cresterea copiilor reprezinta o contributie la cheltuielile gospodariei, ceea ce si in prezent se aplica in cadrul partajului bunurilor comune ale sotilor, desi nu este prevazut expres de lege.

Existenta acestei obligatii este consolidata prin considerarea ca fiind nescrisa a oricarei conventii care prevede ca sarcinile si cheltuielile gospodariei sunt suportate doar de unul dintre soti (art. 325 alin. (3) din noul Cod civil).

Alte dispozitii de generala aplicare se refera la libertatea fiecaruia dintre soti de a exercita o profesie si de a dispune de veniturile incasate, cu respectarea obligatiilor ce ii revin privind cheltuielile casatoriei.

In acest context, se introduce si in dreptul nostru notiunea de compensatie, in sensul de suma datorata de sotul ajutat efectiv de celalalt in activitatea sa profesionala peste limitele obligatiei de sprijin material ori de contributie la cheltuielile gospodariei, in masura imbogatirii sale, sotului sau (art. 328 din noul Cod civil). Nu se precizeaza insa momentul in care se poate exercita dreptul la aceasta compensatie, daca ar putea fi solicitata si in timpul casatoriei, sau doar la lichidarea regimului matrimonial.

Al patrulea si ultimul paragraf al sectiunii cuprinzand dispozitii comune se refera la alegerea regimului matrimonial.

Legea precizeaza ca alegerea oricarui alt regim matrimonial in afara celui al comunitatii legale se face prin incheierea unei conventii matrimoniale. Nu se precizeaza, insa, daca in cazul alegerii regimului matrimonial al comunitatii legale, viitorii soti, sau sotii, pot incheia astfel de conventii. In tacerea legii, consideram ca si persoanele care isi aleg regimul matrimonial al comunitatii legale pot incheia conventii matrimoniale, in caz contrar acestea fiind lipsite de posibilitatea prevederii unor clauze de preciput, care pot fi incluse in astfel de conventii, ajungandu-se la situatii discriminatorii.

Pentru a elimina aceasta discriminare, s-ar putea interpreta prevederile art. 329, potrivit caruia " Alegerea unui alt regim matrimonial decat cel al comunitatii legale se face prin incheierea unei conventii matrimoniale" ca o prevedere expresa a situatiilor in care viitorii soti au obligatia de a incheia o astfel de conventie, fara a exclude insa posibilitatea ca sotii care opteaza pentru regimul comunitatii legale sa poata, la randul lor, sa incheie o conventie matrimoniala in care sa prevada si asemenea clauze.

Inexistenta in dreptul nostru actual, notiunea de "conventie matrimoniala" desemneaza actul juridic prin care viitorii soti, uzand de libertatea conferita de legiuitor, isi stabilesc regimul matrimonial propriu, sau isi modifica, in timpul casatoriei, regimul matrimonial sub care s-au casatorit. Aceasta notiune a mai fost definita ca fiind acea conventie prin care viitorii soti stabilesc regimul matrimonial caruia se supun. 

In dreptul romanesc anterior intrarii in vigoare a Codului familiei, conventia matrimoniala a fost asimilata notiunilor de "contract matrimonial", "constituire de dota", "foaie dotala", "contract de casatorie", si definita ca fiind "conventia prin care viitorii soti reglementeaza regimul lor matrimonial, altfel spus, conditia bunurilor lor prezente si viitoare, in raporturile pecuniare ce izvorasc din casatorie" .

Noul Cod civil roman nu face nici o referire la notiunea de "contract de casatorie", existenta in alte sisteme de drept, care, desi in mod obisnuit este folosita si cu sensul de "conventie matrimoniala", in alte tari denumeste un act juridic care poate sa contina, pe langa conventia matrimoniala propriu-zisa, si alte prevederi, cum ar fi recunoasterea unui copil, donatii facute de alte persoane sotilor sau unuia dintre acestia, donatii pe care sotii si le fac intre ei, etc. [17]. Este aici o relatie de la parte la intreg, conventia matrimoniala constituind o parte din intregul reprezentat de contractul de casatorie.

In conditiile  noii noastre reglementari, consideram ca actul notarial prin care sotii isi vor stabili regimul matrimonial aplicabil va fi numit conventie matrimoniala si va putea include doar dispozitii privind regimul matrimonial ales si, eventual, clauze de preciput (prevazute de art. 333 din noul Cod civil).

In acest sens, art. 333 din noul Cod civil prevede posibilitatea includerii in conventia matrimoniala a unei clauze de preciput, in baza careia sotul supravietuitor va putea sa preia, fara plata, inainte de imparteala succesorala, unul sau mai multe din bunurile comune, detinute in devalmasie sau in coproprietate.

Fiind vorba de un contract incheiat de viitorii soti, sau, in timpul casatoriei, de catre soti, conditiile privitoare la capacitatea partilor sunt similare cu cele necesare pentru incheierea casatoriei.

Astfel, capacitatea viitorilor soti este ceruta de lege in aceleasi conditii ca si pentru incheierea casatoriei, conform principiului "Habilis ad nuptias, habilis ad pacta nuptialia", regula fiind astazi generala in sistemele de drept din familia romano-germanica[18]. Noul Cod civil roman stabileste si conditiile in care minorul care a implinit varsta matrimoniala poate incheia sau modifica o conventie matrimoniala in art. 337; pentru incheierea unei conventii matrimoniale in timpul minoritatii, este necesar ca aceasta sa capete incuviintarea ocrotitorului legal al viitorului sot, precum si autorizarea instantei de tutela, lipsa incuviintarii sau autorizarii fiind sanctionata cu nulitatea relativa, care poate fi invocata in termen de 1 an de  la incheierea casatoriei.

Apreciem ca este vorba doar despre situatia in care minorul incheie sau modifica o conventie matrimoniala inainte de incheierea casatoriei, intrucat in cazul incheierii sau modificarii conventiei matrimoniale in timpul casatoriei el nu se mai poate considera minor, chiar daca nu a implinit varsta majoratului, deoarece prin casatorie a dobandit capacitatea deplina de exercitiu.

Avand in vedere ca varsta minima stabilita pentru incheierea casatoriei este aceea de 18 ani, consideram ca expresia "minorul care a implinit varsta matrimoniala" se refera la minorul de 16 ani, care se poate casatori cu in situatia exceptionala prevazuta de art. 272 alin. (2) din noul Cod civil, adica atunci cand exista motive temeinice si avizul medical prevazut de lege, precum si incuviintarea parintilor si autorizarea instantei de tutela. Doar in aceste conditii minorul, femeie sau barbat, poate incheia o casatorie valabila.

Potrivit dispozitiilor art. 337 din noul Cod civil, minorul care se casatoreste in astfel de conditii, va putea sa incheie o conventie matrimoniala numai cu incuviintarea ocrotitorului sau legal si autorizarea instantei de tutela, in lipsa carora conventia matrimoniala incheiata de minor va putea fi anulata.

Este vorba, in fapt, despre respectarea acelorasi conditii ca si pentru incheierea casatoriei de catre minorul care a implinit varsta de 16 ani, astfel incat, lipsa incuviintarii parintilor sau a ocrotitorului legal al minorului, ori a autorizarii instantei de tutela conduce la nulitatea casatoriei insasi.

Prin urmare, minorul de 16 ani are nevoie de cate o incuviintare si o autorizare distincte pentru a se casatori si pentru a incheia o conventie matrimoniala.

Ce se va intampla insa cu regimul matrimonial aplicat acestei casatorii, dupa anularea conventiei matrimoniale in lipsa acestor incuviintari sau autorizari?

Raspunsul este dat de art. 338 din noul Cod civil, care arata ca, in cazul in care conventia matrimoniala este lovita de nulitate, intre soti se aplica regimul comunitatii legale, fara a fi afectate drepturile dobandite de terti.

Consimtamantul personal al viitorilor soti este, de asemenea, necesar la incheierea conventiei matrimoniale, acesta constituind o conditie a carei indeplinire este esentiala pentru incheierea conventiei matrimoniale.

In principiu, consimtamantul celor doi soti este suficient, cu exceptia situatiei viitorului sot minor, despre care am vorbit mai sus.

Incheierea conventiei matrimoniale este supusa unor formalitati de publicitate care constau in inscrierea in Registrul national notarial al regimurilor matrimoniale, care au drept scop protectia tertilor care vor incheia diferite contracte cu sotii.

In ceea ce priveste reglementarea fiecaruia dintre cele trei regimuri matrimoniale pe care sotii le au la dispozitie potrivit noului Cod civil, putem spune ca ele ofera solutii pentru organizarea relatiilor patrimoniale in cadrul fiecarei familii potrivit specificului acesteia.

Regimul matrimonial legal, care se aplica tuturor celor care nu si-au ales un regim conventional, ramane unul de comunitate, astfel cum intalnim in majoritatea sistemelor europene de drept.

Regimul comunitatii legale, reglementat in detaliu in noul Cod civil, este destul de asemanator actualului regim al comunitatii bunurilor, in ceea ce priveste alcatuirea maselor de bunuri ale sotilor, insa drepturile de dispozitie, administrare si folosinta ale acestora in cadrul lui sunt destul de diferite de cele existente in prezent. Introducerea principiului cogestiunii, care guverneaza drepturile sotilor cu privire la bunurile lor comune in noul regim matrimonial, in locul mandatului tacit reciproc al sotilor, in baza caruia se incheie majoritatea actelor cu privire la bunurile sotilor in prezent, apreciem ca nu poate conduce decat la o crestere a independentei sotilor in relatiile lor patrimoniale. Este, de altfel, o tendinta generala care se observa in evolutia dreptului familiei in prezent, la nivel european si nu numai.

Cel de-al doilea regim matrimonial reglementat de noul Cod civil, respectiv regimul separatiei de bunuri, ofera sotilor maximul de independenta posibil in conditiile unei casatorii.

Este un regim matrimonial in care nu exista bunuri comune in devalmasie ale sotilor, toate bunurile fiind proprii ale sotului sau ale sotiei, de care sotul proprietar poate dispune liber, asa cum doreste. Bunurile pe care sotii le vor achizitiona totusi impreuna in cadrul acestui regim matrimonial vor fi bunuri comune aflate in proprietate comuna pe cote-parti, aplicandu-li-se dreptul comun in materie de coproprietate.

Al treilea regim matrimonial este cel al comunitatii conventionale, pe care sotii il pot adopta prin derogarea de la dispozitiile privind regimul comunitatii legale, in conditiile art. 366-368 din noul Cod civil. Aspectele cu privire la care sotii care adopta acest regim matrimonial pot conveni sunt enumerate limitativ in art. 367 al noului act normativ. Observam ca derogarile posibile cuprind multiple aspecte, atat in privinta intinderii masei bunurilor comune, care poate fi extinsa ori restransa, cat si in privinta regulilor administrare a bunurilor comune ori a modalitatilor de lichidare a comunitatii conventionale. Se acorda sotilor, astfel, posibilitatea organizarii unui regim matrimonial cu reguli cat mai echitabile si mai adaptate specificului si situatiei concrete a fiecarei familii.

Este posibila, de asemenea, includerea in conventia matrimoniala a clauzei de preciput.

In concluzie, noua reglementare aduce, in dreptul romanesc al familiei, o adaptare foarte necesara la evolutia vietii sociale, la conditiile actuale in care familiile convietuiesc si o flexibilitate care nu poate fi decat benefica in contextul societatii contemporane romanesti si europene.