APARAREA DREPTULUI DE PROPRIETATE SI A CELORLALTE DREPTURI REALE PRINCIPALE

Potrivit art. 44 alin. 2 din Constitutia Romaniei, republicata, "Proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular ", iar in art. 136 alin. 5 se prevede ca "Proprietatea privata este inviolabila. ".

Apararea dreptului de proprietate se face prin mijloacele de aparare ale dreptului de proprietate care constau in acele actiuni prin care proprietarul tinde sa inlature atingerile aduse acestui drept al sau si sa ajunga la restabilirea lui.

Mijloacele juridice de aparare ale dreptului de proprietate sunt variate si numeroase si se impart in mijloace juridice reglementate de alte ramuri de drept si mijloace juridice specifice dreptului civil si dreptului procesual civil. Acestea din urma pot fi mijloace indirecte nespecifice, adica acele actiuni care nu se intemeiaza direct si nemijlocit pe dreptul de proprietate, ci pe anumite drepturi de creanta, dar care au ca efect si inlaturarea anumitor atingeri aduse dreptului de proprietate (actiunea in raspundere civila contractuala; actiunea in repararea prejudiciilor cauzate prin fapte ilicite; actiunea intemeiata pe imbogatirea fara justa cauza etc.), si mijloace directe specifice, adica acele actiuni  intemeiate pe dreptul de proprietate sau pe posesia unui bun. Mijloace directe sunt actiunile reale: atat actiunile posesorii cat si actiunile petitorii.

Actiunile petitorii sunt acele actiuni prin care se tinde a se stabili existenta dreptului de proprietate sau a unui alt drept real principal al reclamantului, intrand in aceasta categorie actiunea in revendicare, actiunea confesorie, actiunea negatorie si actiunea in granituire.

Actiunile de carte funciara sunt acele actiuni care se intemeiaza pe normele legale care reglementeaza regimul de publicitate imobiliara si au ca obiect inscrierile in cartea funciara. 

1.Actiunea in revendicare

Actiunea in revendicare este actiunea prin care cel care se pretinde titular al dreptului de proprietate asupra unui bun, care nu este in stapanirea sa materiala, solicita instantei de judecata sa ii recunoasca dreptul de proprietate si sa il oblige pe cel care are stapanirea materiala a bunului respectiv sa i-l restituie.      

Caracterele juridice. Actiunea in revendicare este o actiune reala, petitorie si imprescriptibila.

Este o actiune reala deoarece insoteste, apara si se intemeiaza pe insusi dreptul real de proprietate, nefiind conditionata de preexistenta unui raport juridic obligational intre reclamant si parat. 

Este petitorie deoarece prin aceasta se tinde la stabilirea existentei dreptului de proprietate in persoana reclamantului. Redobandirea posesiei ca urmare a revendicarii este numai un efect accesoriu subsecvent al acestei actiuni, spre deosebire de actiunea posesorie care tinde doar la pastrarea sau redobandirea posesiei.

Ca efect al perpetuitatii dreptului de proprietate, actiunea in revendicare este, in principiu, imprescriptibila, dreptul proprietarului de a cere restituirea bunului sau de la cel care il detine fara temei nestingandu-se indiferent de durata pasivitatii sale.

Actiunea in revendicare este o actiune in realizare, deoarece se tinde atat la constatarea dreptului de proprietate cat si la realizarea acestuia, prin restituirea bunului. Drept consecinta, o actiune in revendicare introdusa de reclamantul care are stapanirea materiala a bunului va fi respinsa ca lipsita de interes. 

Actiunea in revendicare poate fi exercitata de catre proprietarul exclusiv al bunului revendicat. Aceasta actiune nu poate fi exercitata de catre un singur coproprietar, atunci cand bunul revendicat formeaza obiectul unui drept de proprietate comuna pe cote parti, dreptul sau asupra bunului respectiv fiind nedeterminat. Introducerea actiunii presupune acordul tuturor copartasilor prin aplicarea principiului unanimitatii, motivul fiind dat de faptul ca aceasta actiune are drept scop recunoasterea dreptului de proprietate al reclamantului asupra bunului in litigiu si readucerea lui in patrimoniul acestuia, iar nu simpla recunoastere a unei cote ideale, nedeterminate in materialitatea ei. El va trebui sa solicite mai intai iesirea din indiviziune, iar ulterior sa actioneze impotriva celui ce stapaneste fara temei partea ce i se cuvine din bun daca bunul i-a fost atribuit.

Doctrina recenta a sustinut, insa, ca se impune recunoasterea posibilitatii introducerii actiunii in revendicare a unui bun numai de catre unul dintre coproprietari impotriva unui tert, dar nu si impotriva celorlalti coproprietari, deoarece drepturile lor asupra bunului sunt concomitente si concurente.

In mod exceptional, actiunea in revendicare poate fi exercitata prin intermediul actiunii oblice de catre creditorii chirografari, precum si de catre creditorii ipotecari.

Actiunea in revendicare imobiliara

Regimul juridic al actiunii in revendicare imobiliara in sistemul Codului civil.

Deoarece nu exista reglementari speciale in materia probei dreptului de proprietate se aplica regulile generale.

In ceea ce priveste proba propriu-zisa a proprietatii imobiliare aceasta ridica unele dificultati. Dificultatile de ordin practic se datoreaza faptului ca in multe cazuri, transferul si dobandirea dreptului de proprietate asupra imobilelor s-a realizat fara inscrisuri, sau daca s-au intocmit asemenea inscrisuri nu s-au efectuat si planuri topografice precise. Dificultatile de ordin juridic rezulta din faptul ca titlul de proprietate invocat de reclamant face dovada absoluta a dreptului de proprietate numai atunci cand emana de la adevaratul proprietar, deci acesta va trebui sa probeze ca si autorul anterior a fost adevarat proprietar si tot asa pana la se ajunge la un autor care a dobandit printr-un mod originar de dobandire a dreptului de proprietate). Aceasta proba denumita probatio diabolica este practic imposibil de facut.

Titlu, in acceptiunea de inscris care dovedeste un anumit mod de dobandire a dreptului de proprietate, poate fi un titlu translativ dar si declarativ de drepturi. Titlu este si inscrisul in care sunt consemnate acte juridice, hotararile judecatoresti, certificatul de mostenitor si adeverintele de proprietate eliberate in baza Legii nr. 18/1991 insotite de procesele verbale de punere in posesie si o schita a terenului la care acestea se refera.

Datorita acestor dificultati, practica judecatoreasca a relevat existenta a trei situatii: conflictul intre titluri; conflictul intre titlu si posesie; conflictul intre posesii.

Invocarea unui titlu de la o alta persoana decat cea cu care se afla in conflict nu reprezinta o incalcare a principiului relativitatii actelor juridice, deoarece opunerea adversarului a unui titlu de proprietate, nu inseamna invocarea caracterul absolut al titlului, ci se invoca o prezumtie relativa de proprietate in favoarea sa, rezultand din existenta titlului. Cealalta parte poate rasturna aceasta prezumtie invocand o prezumtie mai puternica si contrara, intemeiata de exemplu, pe un titlu anterior celui al adversarului.

I. In situatia conflictului intre titluri, atunci cand atat reclamantul, cat si paratul au titluri scrise, se distinge dupa cum acestea provin de la acelasi autor sau de la autori diferiti.

a) daca ambele titluri provin de la acelasi autor urmeaza a se distinge dupa cum partile au indeplinit sau nu formalitatile de publicitate imobiliara. Daca s-a efectuat inscrierea, va avea castig de cauza partea care a inscris mai intai. Daca nici una dintre parti nu a inscris titlul sau, din confruntarea celor doua titluri va avea castig de cauza cel care are titlul cu data cea mai veche, cu exceptia cazului cand titlul este un testament, situatie in care va castiga partea care invoca testamentul cu data cea mai recenta, deoarece ultimul testament il revoca pe cel anterior. In cazul inscrisurilor sub semnatura va avea prioritate data certa, iar daca niciunul dintre titluri nu are data certa, data cea mai veche se va stabili prin orice mijloc de proba.

b) daca titlurile provin de la autori deosebiti se vor compara drepturile autorilor de la care provin cele doua titluri si va castiga acea parte care a dobandit de la autorul al carui drept este preferabil. Daca si titlurile autorilor provin la randul lor de la autori diferiti se va cobori pana la identificarea unui autor comun sau pana la identificarea unui autor care a dobandit dreptul de proprietate printr-un mod originar. In situatia in care se va ajunge la un autor comun se vor aplica regulile aplicabile conflictului de titluri cu autor comun. In a doua situatie va castiga partea care va proba ca unul dintre autorii sai succesivi are cel mai recent titlu originar de dobandire. Daca nu se ajunge la autorul comun si nu este identificat un autor care a dobandit proprietatea printr-un mod originar se vor aplica regulile stabilite pentru ipoteza in care nicio parte nu are titlu.    

II. In situatia conflictului intre titlu si posesie, atunci cand numai o parte are titlu privind proprietatea bunului revendicat se distinge:

a) daca paratul are titlu, atunci actiunea reclamantului va fi respinsa;

Referat: Adeverinta de venit Document online: Contract de agentie comerciala

b) daca reclamantul nu are titlu, acesta va castiga daca titlul emana de la un tert, nu de la reclamantul insusi. Conditia ca data titlului sa fie anterioara posesiei paratului nu se justifica deoarece data ulterioara a titlului in raport cu posesia paratului nu afecteaza forta juridica a acestuia. Paratul este, in schimb, indreptatit sa faca dovada ca titlul reclamantului provine de la un neproprietar si, pe aceasta cale, ca actiunea in revendicare este nefondata.

III. In situatia conflictului intre posesii, atunci cand nici una dintre parti nu are titlu, instanta de judecata va compara cele doua posesii, dand castig de cauza celui care a avut sau are o posesie mai bine caracterizata. Aprecierea se face in functie de: durata posesiei, buna credinta a posesorului si indeplinirea calitatilor posesiei. Daca instanta nu va putea stabili care posesie este superioara, atunci paratul va pastra bunul, operand in favoarea sa prezumtia de proprietate rezultata din posesia actuala.

Imprescriptibilitatea actiunii in revendicare imobiliara

Potrivit art. 1890 C. civ., actiunea in revendicare este prescriptibila in termen de 30 de ani. Dar dreptul de proprietate are caracter perpetuu si nu se stinge prin neuz chiar daca a lasat sa treaca mai mult de 30 de ani, in consecinta titularul dreptului de proprietate va putea revendica bunul chiar daca au trecut mai mult de 30 de ani de la data deposedarii.

In plus, recunoasterea prescriptibilitatii ar duce la atribuirea gratuita a bunului in favoarea statului sau la situatia ca uzurpatorul indiferent daca indeplineste sau nu conditiile pentru a uzucapa sa continue sa posede bunul nestingherit. 

Dreptul la actiune al proprietarului se prescrie achizitiv, actiunea in revendicare fiind paralizata prin ridicarea exceptiei uzucapiunii de catre posesorul neproprietar.

De la regula imprescriptibilitatii exista doua exceptii:

- actiunea in revendicare a bunurilor imobile cumparate la licitatie publica este prescriptibila in termen de 3 ani de la data inscrierii actului de adjudecare in cartea funciara (art. 520 C.pr.civ.);

- in cazul avulsiunii, actiunea in revendicare se poate intenta in termen de 1 an de cand s-a produs avulsiunea (art. 498 C.civ.), termen care este unul de decadere, deoarece se stinge dreptul proprietarului termenului accesoriu in favoarea proprietarului termenului principal.

Actiunea in revendicare mobiliara

Posesia de buna-credinta asupra bunurilor mobile

Art. 1909 alin. 1 C.civ. dispune: "Lucrurile miscatoare se prescriu prin faptul posesiunii lor, fara sa fie trebuinta de vreo curgere de timp ". Prin aceasta norma s-a instituit o prezumtie absoluta de proprietate potrivit careia posesia de buna credinta asupra unor bunuri mobile valoreaza titlu de proprietate, in materie mobiliara operand "prescriptia instantanee ".

Conditiile cerute invocarea art. 1909 alin. 1 C.civ.

a) Bunurile mobile in privinta carora se aplica art. 1909 alin. 1 C.civ.

Dispozitiile art. 1909 lin. 1 se aplica in principiu doar bunurilor mobile corporale privite in mod individual, care sunt susceptibile a fi stapanite in materialitatea lor. Prin exceptie, si anumitor categorii de bunuri mobile incorporale, cum sunt titlurile la purtator, care reprezinta inscrisuri care consemneaza un drept de creanta al purtatorului fara ca acesta sa poata fi obligat sa faca proba existentei creantei (biletele de banca, actiunile si obligatiunile emise de unitati bancare de stat sau de unitati administrativ-teritoriale), li se aplica prevederile art. 1909 alin. 1 C. civ.

Prevederile art. 1909 alin. 1 C. civ. nu se aplica universalitatilor de bunuri, bunurilor mobile care sunt scoase din circuitul civil si bunurilor mobile care sunt accesorii ale unui bun imobil si care isi pastreaza aceasta calitate, desi servesc ca accesorii ale unui imobil (de exemplu, mobilierul dintr-un apartament), bunurile supuse inmatricularii (nave, aeronave, etc.) si nici bunurilor culturale care au fost scoase ilegal de pe teritoriul unui stat al Uniunii Europene (Ordonanta de urgenta nr. 16/2003 privind pentru modificarea si completarea Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural national mobil). 

b) Persoanele care pot invoca art. 1909 alin. 1 C. civ.            

Dispozitiile art. 1909 alin. 1 C. civ. pot fi invocate numai de tertii de buna credinta care au dobandit bunul de la un detentor precar care, la randul sau, primise bunul de la proprietar. Actiunea in revendicare introdusa de proprietar in aceasta situatie va fi paralizata in temeiul art. 1909 alin. 1 C.civ.

Proprietarul are o actiune personala impotriva detentorului precar care, datorita faptului ca detentorul a instrainat bunul, se transforma intr-o actiune in daune interese.

Pentru ca tertul dobanditor sa poata invoca dispozitiile  art. 1909 alin. 1 C. civ. trebuie ca proprietarul bunului sa se fi desesizat voluntar de acel bun in favoarea detentorului precar iar detentorul precar sa fi instrainat bunul mobil fara voia proprietarului unui tert dobanditor de buna credinta cu titlu oneros al bunului. Atunci cand tertul a primit bunul cu titlu gratuit nu mai este justificata solutia consolidarii dreptului sau asupra bunului in contra intereselor adevaratului proprietar.

c) Conditii pe care trebuie sa le indeplineasca posesia tertului dobanditor.

Pentru a fi aplicabil art. 1909 alin. 1 C.civ., posesia tertului dobanditor sa fie reala, adica sa cuprinda ambele elemente: animus si corpus, sa fie utila, adica neviciata, si de buna-credinta, adica posesorul crede ca a dobandit bunul de la adevaratul proprietar. Daca tertul dobanditor este de rea-credinta in momentul intrarii in posesia bunului, stiind ca nu contracteaza cu un proprietar sau a avut indoieli in privinta calitatilor acestuia, nu-i vor fi aplicabile dispozitiile art. 1909 alin. 1 C. civ.

Buna-credinta a tertului dobanditor se prezuma si trebuie sa existe in momentul intrarii in posesia bunului, fara a avea importanta daca, ulterior, posesorul devine de rea-credinta.

Nu este nevoie de un just titlu alaturi de buna-credinta. Justul titlu, in acest caz, este o componenta a bunei credinte, si poate fi si numai un titlu putativ, care exista doar in mintea tertului dobanditor.

Regimul juridic al actiunii in revendicare mobiliara a bunurilor pierdute sau furate   

Posesia  de buna-credinta asupra bunurilor mobile constituie, in conditiile art. 1909 alin. 1 C. civ., un mod de dobandire a dreptului de proprietate. Daca sunt indeplinite aceste conditii in persoana paratului, actiunea in revendicare urmeaza a fi respinsa ca nefondata. Daca, aceste conditii nu sunt indeplinite si paratul nu probeaza ca a dobandit dreptul de proprietate printr-un alt mod, actiunea in revendicare poate fi admisa.

In concluzie, bunurile mobile pot fi revendicate de la tertul dobanditor de rea-credinta, de la hot sau gasitor, de la tertul dobanditor cu titlu gratuit, precum si in conditiile prevazute de art. 1909 alin. 2 si art. 1910 C. civ.

Revendicarea bunului mobil de la posesorul de buna-credinta care l-a dobandit de la hot sau gasitor

Potrivit art. 1909 alin. 2 C.civ. " cel care a pierdut sau cel caruia i s-a furat un lucru poate sa-l revendice , in curs de 3 ani, din ziua cand l-a pierdut sau cand i s-a furat, de la cel la care-l gaseste, ramanand acestuia recurs contra celui de la care il are ".

Este situatia in care bunul mobil a iesit din posesia proprietarului fara voia acestuia, iar hotul sau gasitorul a instrainat acel bun unui tert de buna-credinta care a crezut ca a contractat cu un proprietar.

Furtului in sensul art. 1909 alin. 2 si al art. 1910 C. civ. ii sunt asimilate talharia si pirateria. Abuzul de incredere, inselaciunea, gestiunea frauduloasa nu se incadreaza in ipoteza prevazuta de art. 1909 alin. 2 C. civ. deoarece desesizarea s-a facut de buna voie.

Prin pierdere se intelege iesirea bunului din posesia proprietarului prin neglijenta sau in urma unui caz de forta majora sau caz fortuit.

Reclamantul trebuie sa faca dovada dreptului de proprietate si ca bunul a fost furat sau pierdut, prin orice mijloc de proba. Acesta poate invoca el insusi ca temei al dreptului sau de proprietate prevederile art. 1909 alin. 1 C. civ., dovada posesiei sale de buna-credinta anterioara posesiei paratului aducandu-i beneficiul prezumtiei de titlu de proprietate.

In masura in care reclamantul nu face proba ca bunul revendicat a fost pierdut sau furat, el nu mai beneficiaza de termenul de 3 ani, fiind aplicabile in persoana paratului dispozitiile art. 1909 alin. 1 C. civ.  

Termenul de 3 ani curge din momentul cand bunul a fost pierdut sau furat si este un termen de decadere, proprietarul reclamant pierzandu-si chiar dreptul de proprietate asupra bunului mobil revendicat. acest termen nu este susceptibil de intrerupere sau suspendare.

Data de la care proprietarul a pierdut elementul material al posesiei reprezinta data desesizarii voluntare de la care curge termenul de 3 ani, indiferent daca aceasta coincide sau nu cu data la care o alta persoana intra in stapanirea materiala a bunului mobil.   

In ipoteza in care proprietarul introduce actiunea in termen, el va trebui sa probeze ca el este proprietarul, ca bunul a iesit din patrimoniul sau fara voia sa si ca bunul revendicat este identic cu al sau.

Posesorul de buna credinta va fi obligat sa restituie proprietarului obiectul revendicat fara a primi pretul platit gasitorului sau hotului dar va avea o actiune in regres in contra celui de la care a cumparat bunul.

Prin exceptie, conform art. 1910 C.civ. "daca posesorul actual al lucrului furat sau pierdut l-a cumparat de la balci sau targ sau la o vindere publica sau de la un negutator care vinde asemenea lucruri, proprietarul originar nu poate sa ia lucrul inapoi decat intorcand posesorului pretul ce l-a costat ".

"Bunul trebuie sa fie dobandit intr-un loc si in imprejurari in care se incheie in mod obisnuit asemenea acte juridice cu titlu oneros ". Se creeaza astfel o eroare comuna cu privire la calitatea de proprietar a instrainatorului, care adaugata posesiei de buna-credinta a paratului, da nastere unui drept de creanta in persoana celui din urma, ce are ca obiect pretul platit pentru bunul mobil revendicat. Proprietarul isi va dobandi lucrul numai dupa ce va restitui posesorului de buna credinta pretul platit de acesta, cel din urma avand un drept de retentie asupra lucrului. Dreptul de retentie se va stinge in situatia in care proprietarul sau uzurpatorul ii restituie pretul platit pentru bunul mobil sau atunci cand posesorul de buna-credinta restituie bunul inainte de a primi pretul. In acest ultim caz dreptul posesorului de buna-credinta de a-l urmari pe proprietar nu se stinge decat daca a renuntat expres la acesta, restituirea bunului avand semnificatia renuntarii doar la dreptul de retentie.     

Dar posesorul se poate indrepta pentru recuperarea pretului si impotriva uzurpatorului sau atat a uzurpatorului cat si a proprietarului, care vor raspunde in solidum. Proprietarul va putea intenta, pentru recuperarea pretului platit posesorului, o actiune in despagubiri impotriva gasitorului sau hotului in temeiul art. 998-999 C. civ.

Revendicarea bunurilor mobile de la tertul dobanditor de rea-credinta, de la hot sau gasitor si de la tertul dobanditor cu titlu gratuit

Posesorul este de rea-credinta atunci cand a cunoscut ca lucrul pe care l-a dobandit a fost pierdut sau furat (hotii si gasitorii) sau cand a cunoscut ca a dobandit bunul de la un neproprietar. Termenul general de prescriptie ar fi in acest caz de 30 de ani, potrivit art. 1890 C.civ. dar actiunea in revendicare si in aceasta situatie, este imprescriptibila extinctiv, deoarece dreptul de proprietate este perpetuu si nu se pierde prin neuz.

Efectele actiunii in revendicare

Daca instanta de judecata admite actiunea in revendicare formulata de proprietarul neposesor impotriva posesorului neproprietar, in mod implicit, recunoaste si existenta dreptului de proprietate in persoana reclamantului, ceea ce da nastere la o serie de efecte juridice atat pentru reclamant, cat si pentru parat.

Restituirea bunului. Paratul (posesor neproprietar) va avea obligatia sa restituie bunul revendicat, de regula, in natura si cu toate accesoriile sale.

Daca bunul a fost deteriorat, se va face aplicarea prevederilor art. 995 C.civ., iar posesorul de buna-credinta va raspunde de deteriorarile ce-i sunt imputabile, iar posesorul de rea-credinta va raspunde de deteriorarile intervenite, inclusiv de cele datorate cazului fortuit, daca nu face dovada ca ele ar fi avut loc chiar daca bunul s-ar fi aflat la proprietar.

Daca restituirea nu mai este posibila in natura, atunci se va face prin echivalent.

De asemenea, bunul se restituie proprietarului liber de orice sarcini. Astfel, acele contracte de locatiune sau de ipoteca care au fost incheiate de parat vor inceta, potrivit principiului "resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis

Restituirea fructelor de catre parat. Fructele, de orice natura ar fi ele (naturale, industriale sau civile), potrivit art. 483 C.civ., se cuvin proprietarului.     

Cu toate acestea, posesorul de buna-credinta castiga proprietatea fructelor realizate de bunul astfel stapanit (art. 485 C.civ.). Posesorul este considerat a fi de buna-credinta atunci cand poseda in baza unui titlul translativ de proprietate care, insa are ca autor un neproprietar, viciu care nu ii este cunoscut (art. 486 C.civ.).

Buna-credinta a posesorului inceteaza atunci cand afla despre acest viciu (art. 487 C.civ.), de regula, in momentul intentarii actiunii in revendicare de catre adevaratul proprietar. In consecinta, posesorul de buna-credinta nu restituie adevaratului proprietar fructele realizate de bun.

Per a contrario, posesorul de rea credinta restituie toate fructele culese (in natura) sau neculese, iar daca le-a consumat sau a neglijat sa le perceapa, valoarea acestora. Cu toate acestea, posesorul de rea-credinta, potrivit art. 484 C.civ., are dreptul sa pretinda si sa primeasca de la proprietar cheltuielile efectuate de el cu obtinerea acestora. Motivatia acestei obligatii se afla in faptul ca aceste cheltuieli ar fi fost oricum facute de insusi proprietar, iar in caz de nerestituire cel din urma s-ar imbogati fara just temei.

Productele sunt restituite atat de posesorul de buna-credinta, cat si de posesorul de rea-credinta, deoarece acestea se cuvin intotdeauna proprietarului.

Restituirea unor cheltuieli de catre reclamant. Este vorba de acele cheltuieli facute de posesorul neproprietar care au fost incorporate in lucru sau au fost facute asupra lucrului.

Potrivit art. 997 C.civ. "acela carui se face restitutiunea, trebuie sa despagubeasca pe posesorul chiar de rea-credinta de toate cheltuielile facute pentru conservarea lucrului, sau care au crescut pretul lui. ".

Cheltuielile necesare, care au fost efectuate in mod necesar pentru conservarea lucrului, se restituie in totalitate, intrucat ele ar fi fost efectuate si de catre proprietar.

Cheltuieli utile sau ameliorarile, care au fost efectuate fara a fi fost necesare, dar care au sporit valoarea lucrului, se restitui doar partial, in limita sporului de valoare adus lucrului. Termenul de "partial " trebuie interpretat in sensul ca nu va exista o echivalenta intre cheltuielile utile efectuate si sumele de bani recuperate de la reclamant, intrucat intre cele doua valori pot exista abateri, in plus sau in minus.

Cheltuielile voluptoarii, de lux, sau de placere sunt acele cheltuieli care nu sunt nici necesare si nici utile, dar care au fost facute pentru placerea personala a posesorului. Acestea nu se restituie iar posesorul va putea ridica accesoriile in care au fost materializate, insa fara a afecta substanta bunului.   

Dreptul de retentie este posibilitatea juridica recunoscuta de lege paratului de a retine temporar bunul care urmeaza a se restitui reclamantului, pana cand acesta isi va indeplini obligatia de plata privind cheltuielile necesare, partial cele utile si pe cele ocazionate de obtinerea fructelor, atunci cand primul a fost posesor de rea-credinta.    

2. Alte actiuni reale existente in dreptul civil roman

Actiunea confesorie     

Reprezinta acea actiune reala si petitorie prin care reclamantul pretinde ca este titularul unui drept real principal dezmembrat din dreptul de proprietate solicita instantei de judecata sa oblige pe parat (titularul dreptului de proprietate sau un tert) sa-i permita exercitarea nestingherita a dreptului sau.

Actiunea negatorie

Este acea actiune prin care titularul dreptului de proprietate neaga existenta unui drept derivat din dreptul sau (dezmembramant), solicitand instantei sa il oblige pe parat sa inceteze exercitarea nelegitima a dreptului.

Actiunea in granituire    

Art. 584 C. civ. dispune: "orice proprietar poate indatora pe vecinul sau la granituirea proprietatii lipite cu a sa ".

Granituirea reprezinta o operatie materiala de delimitare a doua proprietati vecine, prin fixarea unor semne exterioare si vizibile, proprietati care apartin la doi proprietari diferiti.

Daca  granituirea nu se realizeaza pe cale amiabila vecinii au la indemana actiunea in granituire, atat in lipsa semnelor exterioare dar si atunci cand proprietatile vecine ar fi despartite prin hotare mai vechi, daca aceste hotare nu au rezultat din intelegerea proprietarilor vecini sau dintr-o hotarare judecatoreasca.