Psihologia organului judiciar care face perchezitia

Psihologia organului judiciar care face perchezitia

Organul judiciar care este insarcinat cu supravegherea comportamentului celui perchezitionat trebuie sa aiba un simt de observatie bine dezvoltat, o putere mare de concentrare si de stabilitate a atentiei, o intuitie rapida, capacitate de analiza si de sinteza^[1].

Acesta trebuie sa mai dea dovada de mult calm si chiar de rezistenta fizica, mai ales in cazul perchezitiilor de lunga durata, sa fie perseverent si ordonat. Efectuarea unei perchezitii reclama, printre altele, si o serie de calitati psihofiziologice determinate, printre altele, de forta, mobilitate si dinamismul sistemului nervos, de echilibru existent intre procesul de excitare si inhibitie.

Fata de importanta perchezitiei pentru aflarea adevarului, este evidenta necesitatea urmaririi de catre organul judiciar a unei conduite guvernate de reguli generale^[2], comune tuturor acestor acte procedurale. Astfel:

examinare minutioasa si observare permanenta, in acceptia sa psihologica, de dirijare a atentiei spre o perceptie mai buna, completa, atat a comportamentului persoanei perchezitionate cat si a particularitatilor intregului loc in care se face perchezitia;

mentinerea stabilitati atentiei, ceea ce impune evitarea monotoniei, printr-o anumita variatie in cercetare, precum si prin efectuarea de pauze pentru odihna, dar nu intr-o maniera comuna

adaptarea rapida la situatii concrete intalnite la fata locului, dublate de mobilitatea gandirii in interpretarea datelor obtinute pe parcursul perchezitiei;

perchezitia necesita multa perseverenta, calm si rabdare, o asemenea activitate fiind incompatibila cu superficialitatea, nervozitatea, graba ori repulsia fata de anumite lucruri sau obiecte, elemente pe care sconteaza deseori cel care ascunde un lucru^[3];