Actiunea penala si actiunea civila in procesul penal: Actiunea penala, civila

UNIVERSITATEA CRESTINA DIMITRIE CANTEMIR

FACULTATEA DE STIINTE JURIDICE SI ADMINISTRATIVE

Disciplina: Elemente de Drept Procesual si Penal

Anul II

CURS

Notiunea de actiune in justitie

Actiunea penala

Actiunea civila

Actiunea penala si actiunea civila in procesul penal

Notiunea de actiune in justitie

Incalcarea unei norme de drept penal de catre o persoana da nastere unui raport juridic de conflict intre subiectul activ (persoana sau persoanele care au savarsit, in calitate de autori, instigatori sau complici, o infractiune fapt consumat ori o tentativa pedepsibila), pe de o parte, si subiectul pasiv al infractiunii, care este statul, ca reprezentant al societatii, pe de alta parte.

Actiunea in justitie constituie temeiul juridic al ini­tierii si desfasurarii procesului sau, in alta conceptie, ea este mij­locul juridic prin care o persoana este trasa la raspundere in fata instantelor ju­decatoresti, pentru a fi obligata sa suporte constrangerea de stat corespunzatoare normei de drept incalcate.

Ceea ce trebuie subliniat in examinarea acestor definitii este calitatea sa de instrument prin intermediul caruia con­flictul de drept este adus pentru compe­tenta solutionare organelor judi­ciare.

Actiunea penala

Actiunea penala constituie instrumentul juridic prin intermediul caruia se deduce in fata organelor judiciare raportul conflictual de drept penal, in ve­derea dinamizarii procesului penal si a realizarii scopului sau.

Comiterea faptei penale genereaza un conflict de drept penal intre so­cieta­te si cel care a comis infractiunea, conflict care trebuie adus in fata or­ganelor judi­ciare pentru solutionare. Instanta penala nu poate judeca o cauza penala decat in masura in care se exercita impotriva inculpatului actiunea penala.

Actiunea penala nu trebuie confundata cu exercitarea acesteia. Actiunea constituie puterea sau capacitatea de a supune judecatorului o soli­citare, iar exercitarea acesteia corespunde dreptului subiectiv, pe plan procesual, de a obtine o hotarare, fata de solicitarea formulata.

Potrivit art. 9 alin. (1) actualul C.Pr.Pen./art. 14 alin. (1) Noul C.Pr.Pen., actiunea penala are ca obiect tragerea la ras­pun­dere penala a persoanelor care au savarsit infractiuni.

In urma comiterii infractiunii, se naste un raport juridic penal, unde su­biect activ este infractorul, iar subiect pasiv este societatea. Implicarea acestor subiecti in etapele solutionarii actiunii penale este fireasca, deoarece statul este cel care reprezinta societatea, realizeaza tragerea la raspundere penala, iar faptuitorul suporta aplicarea sistemului sanctionator, in conditiile prevazute de lege. In acest context, titular al actiunii penale si subiect activ este statul care, prin reprezen­tantii indicati de lege, in limitele competentelor lor, cu implicarea partilor si a altor persoane, realizeaza tragerea la raspundere penala.

Nu trebuie, totusi, neglijata persoana care este titulara a valorii sociale ocrotite prin norma penala. Aceasta este persoana vatamata, subiect pasiv secundar al infractiunii. Ea nu devine niciodata, insa, titular al actiunii penale, desi uneori legea prevede ca aceasta se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate.

Actiunea penala devine exigibila dupa comiterea faptei penale, in functie de imprejurari concrete, constatate in cursul urma­ririi penale si uneori a judecatii.

In cadrul unui proces penal nu exista doar actiunea penala a statului impotriva infractorului, ci si contraactiunea acestuia din urma, prin care isi exercita apararea impotriva actiunii penale, adica propune probe in aparare, invoca exceptii, declara caile de atac prevazute de lege etc.  Atat Codul in vigoare, cat si Noul C.Pr.Pen. reglementeaza in mod explicit doar actiunea penala, nementionand nimic cu privire la contraactiunea inculpatului. Aceasta din urma ia nastere insa doar din momentul in care actiunea penala este pusa in miscare, iar temeiul ei se gaseste in principiile de baza ale procesului penal si anume: principiul contradictorialitatii, principiul aflarii adevarului si principiul asigurarii dreptului la aparare

De regula, punerea in miscare a actiunii penale intervine in faza ur­maririi penale, posibil in momente diferite, determinat de in­deplinirea con­ditiilor cerute de lege.

Prin exercitarea actiunii penale se intelege efectuarea in cursul procesului penal, de catre subiectul activ al actiunii penale, prin inter­mediul organelor judi­ciare, a diferite acte procesuale, care, potrivit functiei dinamice a acestei actiuni, servesc mersului inainte a activitatii procesuale si la rezolvarea scopului proce­sului penal.

Avand in vedere obiectul sau specific, precum si cadrul legal in care se desfasoara, actiunea penala are anumite caracteristici.

Astfel, actiunea penala este sociala, caci apartine societatii si se exercita prin intermediul organelor statului anume investite in acest sens. Ea se pune in miscare de catre stat, statul fiind acela care trage la raspundere penala infractorul, persoanei vatamate revenindu-i uneori doar meritul de a fi indeplinit conditia de procedibilitate, cum este introducerea plangerii prealabile, insa chiar si in aceasta situatie, tot statul este cel care exercita puterea coercitiva.

Actiunea penala este o actiune obligatorie, fiindca ori de cate ori s-a savarsit o infractiune, este necesar ca aceasta sa fie pusa in miscare, pentru a nu lasa niciun vinovat nepedepsit. Trasatura se desprinde din principiul oficialitatii al actualei reglementari, preum si cel al obligativitatii punerii in miscare si exercitarii actiunii penale, reglementat distinct de Noul C.Pr.Pen. in art. 7. Exista, totusi, si cazuri in care obligativitatea ei este suprimata, anume acelea cand pentru declansare este nevoie de indeplinirea unor proceduri prealabile, cum este introducerea plangerii prealabile de catre persoana vatamata.

O alta trasatura a actiunii penale este indisponibilitatea ei, fiindca odata pornita nu mai poate fi retrasa. In cazul declansarii actiunii penale este necesar ca aceasta sa se epuizeze prin pronuntarea unei solutii definitive. Totusi, si indisponibilitatea poate fi suprimata prin prevederea de catre legiuitor la unele infractiuni ca persoana vatamata poate sa-si retraga plangerea prealabila sau sa se impace cu faptuitorul.

Actiunea penala este si o actiune indivizibila, deoarece se extinde asupra tuturor participantilor la savarsirea infractiunii. Fapta condamnata ramane o singura infractiune, oricati participanti ar fi conlucrat la comiterea ei. Chiar daca a fost introdusa plangere prealabila numai impotriva unora dintre faptuitori, aceasta opereaza in rem, ceea ce inseamna ca actiunea penala se extinde asupra tuturor coautorilor, complicilor sau instigatorilor., fiind indivizibila.

O ultima caracteristica este aceea a individualitatii actiunii penale, caci ea nu poate fi pornita decat impotriva participantilor la savarsirea infractiunii, iar nu a altor persoane. Datorita faptului ca raspunderea penala este personala, nicio alta persoana nu poate interveni in procesul penal pentru a suporta consecintele faptei incriminate.

In art. 9 alin. (2) din actualul C.Pr.Pen./art. 14 alin. (2) Noul C.Pr.Pen. se prevede ca Actiunea penala se pune in miscare prin actul de inculpare prevazut de lege", iar potrivit art. 235 actualul C.Pr.Pen./art. 309 Noul C.Pr.Pen. procurorul este cel care pune in miscare actiunea penala, prin ordonanta, in cursul cercetarii penale. Spre deosebire de C.Pr.Pen. in vigoare, conform caruia procurorul poate pune in miscare actiunea penala si prin rechizitoriu, odata cu sesizarea instantei, in Noul C.Pr.Pen. nu se mai da aceasta posibilitate, ci in mod obligatoriu acesta trebuie sa puna in miscare actiunea penala in cursul cercetarii penale, prin ordonanta. Chiar si in cazul infractiunilor pentru care este necesara plangerea prealabila a persoanei vatamate, tot procurorul este cel care pune in miscare actiunea penala, dupa introducerea acestei plangeri.

Ca o noutate fata de actuala reglementare, in art. 15 Noul C.Pr.Pen. se enumera expres doua conditii de punere in miscare sau de exercitare a actiunii penale, respectiv "cand exista probe din care rezulta presupunerea rezonabila ca o persoana a savarsit o infractiune si nu exista cazuri care impiedica punerea in miscare sau exercitarea acesteia". In doctrina, pe langa aceste doua conditii se mai enumera si o a treia, anume aceea ca actiunea penala sa se refere la o persoana certa, identificata, avand in vedere ca raspunderea penala este personala.

In ceea ce priveste conditia sa nu existe cazuri care impiedica punerea in miscare sau exercitarea actiunii penale, ea este cunoscuta in doctrina actuala sub denumirea de aptitudinea functionala a actiunii penale. Inaptitudinea functionala a acesteia provine uneori din lipsa temeiului de fapt al actiunii penale (fapta nu exista, nu este savarsita de inculpat, intervine o cauza care inlatura caracterul penal al faptei), alteori din lipsa temeiului de drept al ei (fapta nu este prevazuta de legea penala, nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii), iar alteori din existenta unor cauze care inlatura raspunderea penala (lipseste plangerea prealabila ori aceasta a fost retrasa, a intervenit amnistia, prescriptia raspunderii penale, decesul faptuitorului, exista autoritate de lucru judecat). Temeiul de drept al actiunii penale este existenta unei dispozitii de lege care reglementeaza o infractiune, instituind implicit dreptul la actiune, iar temeiul de fapt al actiunii penale este savarsirea faptei incriminate.

Referat: Contract de leasing financiar Lucrare: Contract de inchiriere - model

Cauzele care impiedica punerea in miscare si exercitarea actiunii penale se regasesc in art. 10 al actualului C.Pr.Pen., astfel:

a) fapta nu exista;

b) fapta nu este prevazuta de legea penala;

b¹) fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni;

c) fapta nu a fost savarsita de invinuit sau inculpat;

d) faptei ii lipseste unul din elementele constitutive ale infractiunii;

e) exista vreuna din cauzele care inlatura caracterul penal al faptei;

f)       lipseste plangerea prealabila a persoanei vatamate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori alta conditie prevazuta de lege, necesara pentru punerea in miscare a actiunii penale;

g) a intervenit amnistia, prescriptia ori decesul faptuitorului sau, dupa caz, radierea persoanei juridice atunci cand are calitatea de faptuitor;

h) a fost retrasa plangerea prealabila ori partile s-au impacat, in cazul infractiunilor pentru care retragerea plangerii sau impacarea partilor inlatura raspunderea penala;s-a dispus inlocuirea raspunderii penale;

i¹)  exista o cauza de nepedepsire prevazuta de lege;

i)        exista autoritate de lucru judecat. Impiedicarea produce efecte chiar daca faptei definitiv judecate i s-ar da o alta incadrare juridica.

In Noul C.Pr.Pen. s-au pastrat in general cazurile care impiedica punerea in miscare si exercitarea actiunii penale din art. 10 C.Pr.Pen. in vigoare, cu unele modificari. Sunt astfel de cauze acelea in care:

a)      fapta nu exista;

b)      fapta nu este prevazuta de legea penala ori nu a fost savarsita cu vinovatia ceruta de lege;

c)      nu exista probe ca o persoana a savarsit infractiunea;

d)     exista o cauza justificativa sau de neimputabilitate;

e)      lipseste plangerea prealabila, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o alta conditie prevazuta de lege, necesara pentru punerea in miscare a actiunii penale;

f)       a intervenit amnistia sau prescriptia, decesul suspectului sau al inculpatului persoana fizica sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoana juridica;

g)      a fost retrasa plangerea prealabila, in cazul infractiunilor pentru care retragerea acesteia inlatura raspunderea penala, a intervenit impacarea ori a fost incheiat un acord de mediere in conditiile legii;

h)      exista o cauza de nepedepsire prevazuta de lege;

i)        exista autoritate de lucru judecat;

j)        a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

La art. 16 lit. b din Noul C.Pr.Pen. au fost reunite intr-o singura cauza care impiedica punerea in miscare si exercitarea actiunii penale ("fapta nu este prevazuta de legea penala ori nu a fost savarsita cu vinovatia prevazuta de lege") actualele cauze prevazute in art. 10 lit. b si d din C.Pr.Pen. in vigoare, care determina inaptitudinea functionala a actiunii penale prin lipsa temeiului de drept a acesteia. Astfel, sintagma "fapta nu este prevazuta de legea penala" va cuprinde pe langa faptele care pot constitui contraventii sau abateri disciplinare si pe cele care ar fi putut constitui infractiuni, insa le lipseste unul din elementele constitutive, cu exceptia elementelor ce tin de latura subiectiva a infractiunii, care sunt acoperite de sintagma "nu a fost savarsita cu vinovatia prevazuta de lege".

Totodata, prin inlaturarea din definitia legala a infractiunii (art. 15 n.C.pen.) a pericolului social, ca trasatura esentiala a infractiunii, a fost inlaturat cazul de la art. 10 lit. b¹ din actualul C.Pr.Pen..

Constatarea stingerii actiunii penale intervine in mod normal, in faza ju­decatii, dupa epuizarea activitatilor procesuale impuse de lege pentru solu­tio­narea unei cauze penale, actul constatator fiind hotararea judecatoreasca a com­ple­tului de judecata. In acest caz, solutiile care pot fi pronuntate sunt condam­narea sau achitarea inculpatului.

Stingerea actiunii penale poate fi constatata, atat pe parcursul fazei ur­ma­ririi penale, cat si in faza judecatii, insa in modalitati diferite. Ea se constata, in faza urmaririi penale, de procuror, iar in faza judecatii, de instanta, in cazurile preva­zute de lege.

Astfel, se poate dispune clasarea, cand nu exista invinuit in cauza, scoaterea de sub urmarire penala sau achitarea, in cazurile prevazute de art. 10 lit. a)-e) actualul C.Pr.Pen., ori incetarea urmaririi penale sau incetarea procesului penal, in cazurile prevazute de art. 10 lit. f)-j) actualul C.Pr.Pen

In Noul C.Pr.Pen., printre cauzele de stingere a actiunii penale in cursul urmaririi penale se regaseste renuntarea la urmarirea penala (art. 17 alin. (1) Noul C.Pr.Pen.), alaturi de clasare.

Art. 13 din actualul C.Pr.Pen. este preluat partial in Noul Cod in art. 18 sub denumirea "continuarea procesului penal la cererea suspectului sau inculpatului". Asadar, la cererea invinuitului sau inculpatului, procesul penal poate continua chiar daca intervine amnistia, prescriptia, retragerea plangerii prealabile sau o cauza de nepedepsire. Acesta ar putea avea interesul de a i se dovedi nevinovatia si de a merge pana la capat pentru relevarea adevarului si solutionarea cauzei in mod just, astfel incat sa ridice orice urma de indoiala care ar putea plana asupra sa, afectandu-i imaginea publica.

Actiunea civila

Potrivit art. 19 Noul C.Pr.Pen., actiunea civila se solutioneaza in cadrul procesului penal daca prin aceasta nu se depaseste durata rezonabila a procesului. Un text similar se regaseste si in actuala reglementare, in art. 347 C.Pr.Pen., care dispune ca "instanta poate dispune disjungerea actiunii civile si amanarea judecarii acesteia intr-o alta sedinta, in cazul cand rezolvarea pretentiilor civile ar provoca intarzierea solutionarii actiunii penale". Persoana vatamata sau succesorii acesteia pot exercita actiunea civila daca se constituie parte civila impotriva inculpatului si, dupa caz, a partii responsabile civilmente.

In cadrul procesului penal, actiunea civila capata anumite trasaturi.

Astfel, in primul rand actiunea civila este disponibila, spre deosebire de cea penala, care este indisponibila, deoarece pornirea ei se face prin manifestarea expresa a vointei subiectului activ. Persoana vatamata este libera sa se constituie parte civila, la fel cum este libera sa renunte la actiunea civila pe parcursul procesului.

Actiu­nea civila exer­citata in procesul penal are caracter accesoriu fata de actiunea penala, deoa­rece poate fi exercitata numai alaturi de actiunea penala.

Actiunea civila nu este una individuala, ea putand fi indreptata si impotriva altor persoane decit cele care au savarsit infractiunea si au cauzat prejudiciul.

Pentru ca actiunea civila sa poata fi exercitata in procesul penal, trebuie sa se constate indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii:

- infractiunea trebuie sa fi cauzat un prejudiciu material sau unul moral;

- intre infractiunea savarsita si prejudiciu sa existe legatura de cauza­litate;

- prejudiciul trebuie sa fie cert;

- prejudiciul sa nu fi fost reparat;

- sa existe manifestare de vointa din partea persoanei vatamate, pentru dez­daunarea sa.

Potrivit art. 14 actualul C.Pr.Pen./art. 19 Noul C.Pr.Pen., actiunea civila are ca obiect tragerea la raspundere civila a inculpatului, precum si a partii responsabile civilmente, repararea prejudiciului material sau moral produs prin savarsirea infractiunii. Prin exercitarea actiunii civile se intelege sustinerea acesteia de su­biectul activ prevazut de lege pentru trage­rea la raspun­dere civila a inculpatului si a partii responsabile civil­mente.

Din reglementarea data actiunii civile rezulta ca titular al acesteia poate fi numai persoana vatamata sau succesorii acesteia, deosebit de actiunea penala care apartine statului si este exercitata de reprezentantii acestuia.

Constituirea ca parte civila se poate face in tot cursul urmaririi penale, precum si in fata instantei de judecata pana la citirea actului de sesizare. In Noul C.Pr.Pen., momentul maxim pana la care persoana interesata se poate constitui parte civila este inceputul cercetarii judecatoresti. Actiunea civila se poate porni si exercita si din oficiu, de catre procuror sau de catre reprezentantul legal, cand cel vatamat este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capa­citate de exercitiu restransa.

In caz de deces al partii civile, actiunea civila ramane in competenta instantei penale daca mostenitorii isi exprima optiunea de a continua exercitarea ei. La fel, in caz de deces al partii responsabile civilmente, actiunea civila ramane in competenta instantei penale daca partea civila indica mostenitorii acesteia.

In caz de deces al inculpatului, spre deosebire de actualul C.Pr.Pen., care dispune introducerea in cauza a mostenitorilor sai, potrivit Noului C.Pr.Pen., instanta lasa nesolutionata actiunea civila. La fel, in caz de incetare a procesului penal fata de inculpat, cand a intervenit amnistia sau prescriptia sau cand instanta a admis un acord de vinovatie, dar nu s-a incheiat si o tranzactie, pe latura civila.

La art. 23 legiuitorul in viitorul Cod va reglementa posibilitatea intervenirii unei tranzactii, a unui acord de mediere sau a unei recunoasteri a pretentiilor civile de catre inculpat. Acestea sunt posibile si in actuala legislatie, insa trebuie ca aceasta recunoastere sa fie perfect inteleasa sub aspectul efectelor pe care le produce, consimtamantul fiind obligatoriu neviciat. Instantele de judecata au datoria de a explica inculpatului consecintele recunoasterii sale.

In ceea ce priveste tranzactia si acordul de mediere, ele pot interveni oricand in cursul procesului penal intre inculpat, partea civila si partea responsabila civilmente.

O regula importanta in aceasta materie este aceea conform careia "penalul tine in loc civilul". Astfel, daca persoana vatamata nu s-a constituit parte civila in procesul penal, dar a introdus actiune civila la instanta civila, precum si in cazul actiunii civile disjunse, judecata in fata instantei civile se suspenda pana la rezolvarea definitiva a cauzei penale. Pentru celeritate, in Noul C.Pr.Pen. termenul de suspendare dureaza pana la rezolvarea in prima instanta a cauzei penale, dar nu mai mult de un an (art. 27 alin. (7) din Noul C.Pr.Pen.).

Legea procesual penala cuprinde precizari privind rezolvarea actiu­nii civile, aratandu‑se ca repararea pagubei se face potrivit legii civile. In con­formitate cu aceste reguli, repararea pagubei se face in natura, prin:

1) resti­tuirea lucrului;

2) restabilirea situatiei anterioare savarsirii infractiunii;

3) desfiin­tarea totala sau partiala a unui inscris;

4) prin orice alt mijloc de reparare in natura.

Repararea pagubei in natura, in functie de momentul si modalitatea solu­tionarii, poate fi efectuata atat in faza de urmarire penala, cat si in faza judecatii.

Astfel, in cazul in care s‑a dispus clasarea, procurorul dis­pune si cu pri­vire la masurile asiguratorii privind reparatiile civile si resta­bilirea situatiei anterioare comiterii infractiunii.

O alta modalitate de reparare a pagubei in natura este desfiintarea in tot sau in parte a unui inscris, aplicabila numai in anumite ca­uze. De exemplu, in cazul comiterii unor infractiuni de fals sau uz de fals care au drept rezultat si produ­cerea unor pagube, instanta, pentru repu­nerea in drept a partii civile, dispune distrugerea totala sau partiala a falsului cu consecintele res­pective (un testament, un act de proprietate, un bilant contabil fals etc.)

Repa­rarea pagubei in cazul in care nu poate fi realizata in natura, se face prin echi­valent banesc. Si in acest caz repararea pagubei este totala, cuprinzand atat paguba efectiva (damnum emergens), cat si folosul nerealizat (lucrum cessans).

De principiu, solutionarea actiunii penale si actiunii civile, generate de aceeasi fapta penala, trebuie sa aiba o reglementare unitara, care sa nu con­travina regle­mentarilor privind existenta faptei, identitatea faptuitorului, vino­vatia acestuia.

Situatiile care pot aparea in solutionarea celor doua actiuni, sunt urma­toarele:

- actiunea penala este rezolvata separat si inaintea actiunii civile. In acest caz, hotararea definitiva pronuntata in instanta penala are autoritate de lucru judecat in fata instantei civile cu privire la existenta faptei, a persoanei care a savarsit-o si a vinovatiei acesteia. In Noul C.Pr.Pen. hotararea definitiva a instantei penale are autoritate de lucru judecat in fata instantei civile care judeca actiunea civila, doar cu privire la existenta faptei si a persoanei care a savarsit-o, instanta civila nemaifiind legata de cele retinute in hotararea penala de achitare sau de incetare a procesului penal cu privire la existenta prejudiciului sau a vinovatiei autorului faptei. Instanta civila va putea constata existenta unei culpe civile a inculpatului, chiar daca instanta penala nu a constatat existenta unei culpe penale a acestuia;

- actiunea civila este rezolvata separat si inaintea actiunii penale. In acest caz, potrivit art. 28 alin. (2) Noul C.Pr.Pen., hotararea definitiva a instantei civile prin care a fost solutionata actiunea civila nu are autoritate de lucru judecat in fata organelor judiciare penale, cu privire la existenta faptei penale, a persoanei care a savarsit‑o si a vinovatiei acesteia. Actiunea civila pornita in fata instantei civile se poate solutiona in cadrul procesului penal daca punerea in miscre a actiunii penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost reluat dupa suspendare, insa parasirea instantei civile nu poate avea loc daca aceasta a pronuntat o hotarare, chiar nedefinitiva.

actiunea penala si actiunea civila sunt exercitate concomitent in fata ace­leiasi instante sau la doua instante diferite. Daca cele doua actiuni sunt exercitate concomitent, in fata aceleiasi instante (instanta penala, in cadrul procesului penal), sunt aplicabile dis­pozitiile din C.Pr.Pen. privind rezolvarea actiunii civile in proce­sul penal si disjungerea actiunii civile.

Se constata tendinta Noului C.Pr.Pen. de a acorda prioritate solutionarii in cadrul procesului penal a actiunii penale si de a trimite actiunea civila la instanta civila, pentru solutionare. De altfel, in art. 26 alin.(1) din Noul C.Pr.Pen. se prevede, ca regula generala, posibilitatea disjungerii actiunii civile si trimiterea ei la instanta civila, atunci cand solutionarea actiunii civile in procesul penal ar determina depasirea termenului rezonabil al procesului penal. Conditia depasirii duratei rezonabile a procesului penal este una destul de generala, iar disjungerea actiunii civile intr-un astfel de caz si trimiterea ei la instanta civila, cu reluarea de la capat a procesului civil ar putea duce la depasirea duratei rezonabile de solutionare a actiunii civile determinate de savarsirea infractiunii.

Pentru a atenua acest efect, la art. 26 alin. (3) Noul C.Pr.Pen., se prevede ca "probele administrate in fata instantei penale pana la disjungere pot fi folosite in fata instantei civile, in afara de cazul cand instanta civila apreciaza ca este necesara refacerea lor".

Solutionarea actiunii civile in cadrul procesului penal, potrivit actualei reglementari, se poate face in urmatoarele modalitati:

1. instanta penala admite actiunea civila atunci cand:

i. pronunta condamnarea inculpatului si constata ca prin infractiune, acesta a cauzat un prejudiciu partii civile;

ii. pronunta achitarea inculpatului pentru cazurile prevazute in art. 10 alin. (1) lit. b¹, e sau d C.Pr.Pen. si constata ca infractiunea a cauzat un prejudiciu partii civile;

iii. pronunta incetarea procesului penal in baza art. 10 alin. (1) lit. g, h, i sau i¹ C.Pr.Pen. si constata ca infractiunea a cauzat un prejudiciu partii civile;

2. instanta penala respinge actiunea civila atunci cand aceasta constata ca ea este lipsita de temei, deoarece infractiunea nu a produs prejudicii de ordin civil;
3. instanta penala nu acorda despagubiri atunci cand se constata incidenta cauzelor prevazute de art. 10 alin. (1) lit. a si c C.Pr.Pen. (fapta nu exista sau fapta nu a fost savarsita de inculpat);
4. instanta penala nu solutioneaza actiunea civila atunci cand:

i. pronunta achitarea pentru cazul prevazut la art. 10 alin. (1) lit. b C.Pr.Pen.;

ii. pronunta incetarea procesului penal pentru vreunul din cazurile prevazute la art. 10 alin. (1) lit. f si j C.Pr.Pen.