Omorul calificat

Omorul calificat

1. Continutul legal

Infractiunea de omor implica intotdeauna aceleasi caracteristici, si anume, exis­tenta unei actiuni (inactiuni) comise cu intentia de a suprima viata unei persoane, ac­tiune care are ca rezultat moartea victimei. In realizarea sa concreta, actiunea sau inac­tiunea poate prezenta insa unele particularitati, dupa cum, in jurul faptei tipice (omorul simplu) se grupeaza diferite elemente care, fara a schimba substanta faptei, ii dau acesteia o coloratura diferita, sporindu‑i vadit gradul de pericol social. Aceste impre­jurari sunt valorificate de legiuitor si prevazute ca elemente cir­cumstan­tiale in con­tinutul infractiunii de omor, reprezentand o modalitate norma­tiva agravata a acesteia[1].

O astfel de varianta agravata de omor care are la baza anumite elemente cir­cumstan­tiale descrise in norma de incriminare o constituie omorul calificat.

Potrivit art. 175 C.pen., omorul calificat consta in uciderea unei persoane in una din urmatoarele imprejurari:

a) cu premeditare;

b) din interes material;

c) asupra sotului sau unei rude apropiate;

d) profitand de starea de neputinta a victimei de a se apara;

e) prin mijloace ce pun in pericol viata mai multor persoane;

f) in legatura cu indeplinirea indatoririlor de serviciu sau publice ale victimei;

g) pentru a se sustrage ori a sustrage pe altul de la urmarire sau arestare, ori de la executarea unei pedepse;

h) pentru a inlesni sau a ascunde savarsirea altei infractiuni;

i) in public.

Dupa cum se observa, omorul calificat nu este decat incriminarea omorului sim­plu, atunci cand acesta este comis in anumite conditii care ii confera un pericol deo­sebit, conditii descrise limitativ in norma de incriminare si de natura sa caracterizeze aceasta categorie de omor.

I. Omorul savarsit cu premeditare [art. 175 lit. a) C.pen.] Premeditarea, in sensul literal al cuvantului, inseamna gandire anticipata, chibzui­re asupra unei activitati viitoare.

Unii autori au preluat acest sens literal si au considerat ca premeditarea, in sens juridic, inseamna comiterea faptei dupa o gandire prealabila cu intensitate; durata in­delungata si chibzuinta faptuitorului la rece sau cu stapanire de sine, netulburat de afecte sau emotii puternice, ar insemna premeditare[2].

In realitate, premeditarea, in acceptiunea legii penale, presupune realizarea a ceva mai mult decat o gandire anticipata. Premeditarea inseamna neindoios trecerea unui interval de timp din momentul luarii hotararii de a savarsi omorul si pana in mo­mentul executarii infractiunii; durata acestui interval de timp nu este fixa si nici nu poate fi dinainte stabilita. In fiecare caz, instanta de judecata va constata daca aceasta conditie este sau nu indeplinita, tinand seama de imprejurarile concrete ale cauzei si, indeosebi, de particularitatile faptuitorului; in functie de aceste particulari­tati, pe cand o alta persoana poate avea nevoie de un interval mare de timp pentru a chibzui, o anumita persoana poate sa se hotarasca mai repede. In practica judiciara, s‑a considerat indeplinita aceasta conditie si s‑a retinut omor savarsit cu premeditare, in cazul inculpatului care, in urma unui conflict cu victima, a plecat acasa, s‑a inarmat cu un cutit si a revenit in acelasi loc dupa o ora, pandind‑o si aplicandu‑i o lovitura in inima, cu efect mortal[3].

Dimpotriva, nu va exista premeditare daca inculpatii au comis fapta in urma unui incident cu victima, produs intamplator, in afara localului unde se aflasera impreuna, si pe care au lovit‑o cu ciomegele si cu cutitul, ce le aveau asupra lor, deoarece, in conditiile date, ei nu au fost in situatia de a cantari posibilitatile de savarsire a faptei si nici consecintele legate de hotararea luata[4].

Pe langa activitatea psihica a faptuitorului, de reflectare, de chibzuire a modului cum va savarsi infractiunea, in intervalul de timp cuprins intre momentul luarii ho­tararii infractionale si momentul inceperii executarii acestei hotarari, premeditarea mai presupune sa se fi trecut la savarsirea unor acte de pregatire, de natura sa inta­reasca hotararea luata si sa asigure realizarea ei[5].

Precizarea acestor elemente are o mare importanta pentru incadrarea juridica corecta a faptei. Semnalam una din aceste implicatii.

Agravanta premeditarii, presupunand un proces care se desfasoara in psihicul faptuitorului, s‑ar parea ca este o circumstanta personala subiectiva[6], care, potrivit
art. 28 alin. (1) C.pen., nu se rasfrange asupra celorlalti participanti. Daca cel care a premeditat savarsirea omorului, a efectuat acte de pregatire impreuna cu alte persoa­ne care au cunoscut scopul pregatirii, premeditarea se converteste intr‑o circumstan­ta reala si, ca atare, se rasfrange asupra participantilor (de exemplu, cel care il ajuta pe autor sa‑si procure arma, cunoscand ca acesta se pregatea sa foloseasca arma la comiterea omorului, raspunde pentru complicitate la omor calificat).

Prin urmare, premeditarea, ca sa atraga raspunderea pentru omor calificat, tre­buie sa intruneasca ambele cerinte, si anume: autorul trebuie sa fi chibzuit savarsirea faptei si sa fi luat masuri de pregatire a savarsirii faptei, de creare a conditiilor pentru producerea rezultatului aflat in reprezentarea sa.

Circumstanta agravanta a premeditarii poate exista si in cazul erorii asupra per­soanei victimei, ca si in cazul devierii loviturii (aberratio ictus), deoarece, ceea ce in­tereseaza este ca faptuitorul sa fi premeditat suprimarea vietii unui om[8].

S‑a discutat in doctrina daca este posibila coexistenta premeditarii cu provoca­rea[9]. Desi premeditarea presupune o stare de calm, iar provocarea presupune o stare de tulburare, totusi nu este exclusa posibilitatea sa fie indeplinite conditiile ambelor circumstante . Astfel, este posibil ca faptuitorul sa premediteze omorul, con­ditionand savarsirea acestuia de un act provocator comis de victima. De asemenea, este posibil ca cel provocat sa nu riposteze imediat prin savarsirea omorului, ci dupa scurgerea unui interval de timp, in care sa mediteze asupra hotararii luate si sa efec­tueze acte de pregatire. Desigur, instanta de judecata va aprecia in fiecare caz, exa­minand cu atentie imprejurarile concrete ale cauzei, daca sunt sau nu indeplinite conditiile cerute de lege pentru existenta premeditarii, si daca aceasta se conciliaza cu existenta provocarii.

Instanta suprema, de asemenea, se situeaza pe pozitia ca, principial, cele doua procese psihice nu sunt inconciliabile. Desi premeditarea presupune chibzuinta, san­ge rece, stapanire de sine, pe cand provocarea se caracterizeaza prin impulsivitate, spontaneitate, reactie incomplet controlata, aceste procese ar putea sa se opuna nu "in general", ci numai in raport cu datele concrete ale spetei, fie ca provocarea este anterioara premeditarii, fie posterioara[11].

II. Omorul savarsit din interes material [art. 175 lit. b) C.pen.] Interesul material constituie un mobil de factura egoista care, atunci cand sta la baza hotararii de a ucide o persoana, confera un pericol sporit faptei. Intelesul pe care il are intere­sul material ca circumstanta de calificare in materie de omor este oarecum diferit de cel comun, acela de folos sau avantaj material (respectiv bani sau bunuri obtinute din activitati curente).

Interesul material, care sta la baza omorului agravat, se poate prezenta sub diver­se forme concrete; el se poate infatisa ca un avantaj sau beneficiu, de natura materiala, cum ar fi: bani, bunuri, titluri de valoare sau dobandirea unei succesiuni.

De asemenea, poate consta in stingerea unor datorii sau in obtinerea altor avantaje (de exemplu, autorul omorului spera sa fie promovat dupa moartea victimei).

In toate aceste cazuri este vorba de interese materiale pe care autorul si le poate satisface in urma omorului si dupa comiterea faptei. Daca omorul se comite cu oca­zia sustragerii unui bun material din posesia victimei, fapta va constitui infractiunea de talharie.

In primul caz (omorul agravat), faptuitorul valorifica drepturi sau obtine bunuri sau avantaje pe cale aparent legala, in urma mortii victimei, moartea acesteia deve­nind un izvor de efecte juridice[12], pe cand, in a doua situatie (talharie), bunul este dobandit ilegal prin smulgerea lui fortata din posesia victimei.

In cazul omorului din interes material, faptuitorul intra in folosinta bunurilor sau drepturilor, invocand vocatia patrimoniala rezultata din faptul mortii victimei si care nu poate fi inlaturata, in timp ce in cazul insusirii de bunuri prin mijloace vio­lente, folosul material este clandestin, bunurile nu intra in patrimoniul faptuitorului cu titlu legal (nici chiar aparent), ci prin frauda evidenta, iar faptuitorul ascunde bunurile jefuite sau le foloseste pe ascuns, tocmai pentru a nu fi descoperita provenienta lor[13]. Elementul circumstantial de agravare, constand intr‑un anumit mobil cu care actio­neaza autorul, in cazul in care interesul faptuitorului de a obtine avantaje materiale se dovedeste a fi nereal (de exemplu, faptuitorul a considerat gresit ca are vocatie succe­sorala), cerinta legii este indeplinita, caci relevant este mobilul cu care s‑a comis omorul, nu realizarea lui in concret.

Nu intereseaza valoarea avantajelor sau bunurilor care pot fi obtinute. Este impor­tant insa ca aceste avantaje sa fi constituit mobilul comiterii omorului.[14]

In masura in care exista mobilul sus aratat (interesul material), nu intereseaza daca autorul nu a putut sa‑si realizeze mobilul urmarit, deoarece a ucis o alta per­soana in locul aceleia a carei moarte i‑ar fi satisfacut un anumit interes (error in persona sau aberratio ictust)[15].

In practica judiciara s‑au pronuntat solutii in sensul ca nu orice mobil de ordin patrimonial acopera notiunea de interes material. Nu este indeplinita cerinta legii daca omorul a fost savarsit ca urmare a disputei intre faptuitor si victima pentru sta­panirea unui bun sau ca urmare a unui conflict in legatura cu folosinta bunurilor. Asa, de exemplu, s‑a decis ca uciderea victimei, deoarece aceasta nu i‑a permis inculpa­tului sa foloseasca un teren pentru pasunatul animalelor[16] sau pentru ca aceasta i‑a interzis accesul la un drum de trecere , nu justifica aplicarea agravantei.

Avem indoieli asupra acestor solutii. S‑ar putea sustine ca notiunea de interes material are o semnificatie larga atunci cand constituie mobilul omorului, legea nefa­cand nicio precizare si nicio limitare[18]. Daca autorul a comis fapta, sperand sa obtina pe aceasta cale vreun avantaj, chiar sub forma unei servituti de trecere, ori folosinta unui teren de pasunat, interese care n‑ar fi putut fi satisfacute daca victima traia, agravanta ar trebui sa opereze.

Savarsirea omorului din interes material este o circumstanta personala, deoarece priveste latura subiectiva a infractiunii. In consecinta, ea nu este transmisibila partici­pantilor. Daca participantii au actionat insa din acelasi motiv, agravanta va fi apli­cabila si acestora.

III. Omorul savarsit asupra sotului sau asupra unei rude apropiate [art. 175 lit. c) C.pen.] O asemenea fapta releva un pericol extrem, deoarece victima, mizand pe afec­tiunea presupusa a autorului, nu este avizata despre intentiile acestuia si nu ia ma­suri de aparare, ceea ce poate sa inlesneasca comiterea infractiunii. In acest caz, autorul incalca nu numai indatorirea de a respecta viata celorlalte persoane, dar si pe aceea de a respecta viata membrilor familiei.

Sfera subiectilor pasivi este precis limitata de lege pentru a opera agravanta pe care o analizam.

Calitatea de sot rezulta numai dintr‑o casatorie legal incheiata. Ca urmare, concu­binii, chiar daca au convietuit in acest mod multa vreme, avand si copii recunoscuti, nu sunt asimilati cu sotii. Casatoria dureaza pana la desfacerea ei, potrivit legii, deci pana cand pronuntarea unei hotarari de divort a ramas irevocabila[19]. Despartirea in fapt a sotilor nu are relevanta . In cazul nulitatii casatoriei, daca hotararea care cons­tata nulitatea ramane definitiva dupa pronuntarea condamnarii pentru omor calificat, aceasta din urma solutie poate fi supusa revizuirii.

Calitatea de rude apropiate o au, potrivit art. 149 C.pen., ascendentii si descen­dentii, fratii si surorile, copiii acestora, precum si persoanele devenite prin adoptie, potrivit legii, astfel de rude. Nu intereseaza gradul de rudenie in linie ascendenta sau descendenta.

Referat: Adeverinta de venit Document online: Contract de agentie comerciala

Daca faptuitorul a fost in eroare cu privire la calitatea de sot sau de ruda apro­piata a victimei, raspunderea sa penala se stabileste pentru omor simplu.

Daca eroarea este inversa, in sensul ca autorul credea ca omoara o ruda, desi in realitate victima este o persoana straina de familia inculpatului, raspunderea autorului va fi limitata la infractiunea de omor simplu, deoarece legea nu ia in considerare decat agravantele efectiv realizate.

Fiind vorba de o circumstanta personala, aceasta nu se rasfrange asupra partici­pantilor lipsiti de calitatea respectiva, chiar daca acestia au cunoscut legatura de rudenie dintre parti. Astfel, s‑a decis ca inculpatul care ucide pe tatal sau, raspunde pentru omor calificat, in timp ce inculpatul care tinea pe victima pentru a nu se putea apara, va raspunde pentru omor simplu, deoarece agravanta retinuta in sarcina auto­rului infractiunii este o circumstanta personala, care nu se rasfrange asupra parti­cipan­tului[21]. Tot astfel, daca o persoana lipsita de calitatea ceruta de lege, ucide copilul mamei, cu ajutorul acesteia, autoarea raspunde pentru omor simplu, iar mama copi­lului pentru complicitate la omor calificat .

In cazul infractiunii de omor calificat prevazut de art. 175 alin. (1) lit. c) C.pen., nu sunt aplicabile dispozitiile art. 75 alin. (1) lit. b) C.pen. privind circumstanta agra­vanta ce se refera la savarsirea infractiunii "prin violente asupra membrilor familiei".[23]

Copiii adoptati au calitatea de rude apropiate fata de adoptator. Adoptia cu efecte depline nu permite sa opereze agravanta intre infiat si ascendentul sau natural sau fratele sau de sange, iar adoptia cu efecte limitate nu permite aplicarea agravantei intre adoptat si un ascendent sau frate al adoptatorului. Desfacerea adoptiei produce efecte numai la data cand hotararea judecatoreasca a ramas definitiva (art. 82 C.fam.). Ca urmare, agravanta are deplina aplicare, daca omorul a fost savarsit in perioada validitatii adoptiei.

Calitatea de sot sau ruda apropiata a autorului cu subiectul pasiv este o conditie care se refera exclusiv la persoanele limitativ prevazute de lege; ea nu se poate extinde la alte persoane, cum ar fi: cumnati si socri ori cei care l‑au ingrijit si crescut pe inculpat de cand era copil si fata de care subzista obligatii naturale.

Circumstanta agravanta prevazuta in art. 175 lit. c) C.pen. nu poate fi retinuta in situatia in care inculpatul, desi recunoscuse pe victima ca fiind copilul sau, astfel cum rezulta din certificatul de nastere al victimei, a introdus ulterior o actiune prin care a solicitat sa se constate ca nu este tatal copilului, iar actiunea a fost admisa, consta­tandu‑se ca inculpatul nu este tatal victimei. In aceasta situatie, infirmarea paternitatii inculpatului cu privire la copilul pe care l‑a ucis, are efect retroactiv de la data nasterii copilului.

IV. Omorul savarsit profitand de starea de neputinta a victimei de a se apara [art. 175 lit. d) C.pen.] Agravanta se justifica prin aceea ca, pe de o parte, omorul asupra unei persoane care se afla in stare de neputinta de a se apara, se savarseste mai usor, iar pe de alta parte, cel care profita de o asemenea stare a victimei pentru a o ucide va­deste un grad sporit de pericol social.

Sunt in neputinta de a se apara persoanele care, datorita unei stari fizice sau psihice ori datorita altor imprejurari, nu pot reactiona impotriva agresorului (persoa­nele care sufera de o infirmitate fizica sau psihica, cele de varsta frageda, cele aflate in totala stare de epuizare fizica sau in stare de betie completa etc.). Aceasta cir­cumstanta este incidenta si in situatia cand omorul a fost savarsit asupra unei per­soane care, desi nu suferea de nici o infirmitate in momentul faptei, nu a avut posi­bilitatea de a se apara (de exemplu, dormea), iar faptuitorul a profitat de aceasta sta­re pentru a comite fapta. Starea de neputinta fizica sau psihica a victimei de a reac­tiona, aparandu‑se in fata atacului, trebuie sa fie exterioara activitatii autorului, adica sa nu se datoreze faptelor acestuia. Astfel, este aplicabila aceasta agravanta, daca parintele ii aplica copilului, in varsta de 2 luni ori de 11 luni, lovituri cu palma in cap, provocandu‑i fracturi de bolta, sau tine victima (copil de 3 ani) in conditii de exter­minare (in incaperi neincalzite pe timp friguros, insuficient alimentata si imbracata).[24]

Textul utilizeaza expresia "profitand de starea de neputinta", ceea ce inseamna ca, alaturi de conditia imposibilitatii de aparare, trebuie sa subziste si conditia "folosirii acestei stari" de catre faptuitorul in cauza. Avem deci, doua conditii corelative, si anu­me, una privind victima, cealalta pe faptuitor, iar una fara cealalta nu este sufi­cienta pentru a caracteriza aceasta forma a omorului calificat.

A profita de starea de neputinta a victimei de a se apara, presupune cunoasterea de catre faptuitor a conditiei precare a victimei si hotararea acestuia de a se folosi de aceasta stare a victimei pentru a o ucide. Cele doua elemente (cunoasterea unei stari si hotararea de a se folosi de aceasta imprejurare), trebuie sa fie indeplinite cumu­lativ. Intr‑o speta solutionata in practica judiciara s‑a stabilit ca inculpatul a intrat in camera unde, in mod obisnuit, se odihnea victima si, prefacandu‑se ca citeste o carte, a urmarit daca aceasta a adormit. Dupa o ora, cand victima dormea, inculpatul a ucis‑o. Fapta prezinta un grad de pericol social mai grav din punct de vedere obiectiv (neputinta victimei de a se apara), cat si din punct de vedere subiectiv (perversitatea ­faptuitorului care a ucis, profitand de aceasta imprejurare)[25].

In situatiile in care faptuitorul, desi cunostea starea de infirmitate a victimei, nu se foloseste de ea in executarea omorului (spre exemplu, se toarna otrava in mancarea din care consuma mai multe persoane, printre care si un orb; se provoaca o explozie in locul unde se afla un infirm), agravanta respectiva nu are aplicare. Starea de betie nu provoaca intotdeauna neputinta de aparare; uneori, o asemenea stare duce la reactii mai violente decat ale omului normal. Ca urmare, fiecare caz se rezolva in concret, tinandu‑se seama de imprejurarile particulare in care actioneaza faptuitorul.

Participantii trebuie, de asemenea, sa cunoasca starea victimei si sa se foloseas­ca de ea pentru a fi operanta agravanta in discutie.

Eroarea faptuitorului cu privire la starea victimei inlatura aplicarea agravantei.

V. Omorul savarsit prin mijloace care pun in pericol viata mai multor per­soane [art. 175 lit. e) C.pen.] Pericolul social al omorului savarsit in aceasta imprejurare decurge din faptul ca mijloacele folosite pentru uciderea victimei, prin natura lor (bombe, gaze asfixiante, incendii) sau prin modul cum sunt folosite, pun in pericol viata mai multor persoane, creeaza posibilitatea uciderii unei pluralitati de subiecti pasivi.

In practica judiciara s‑a decis ca fapta inculpatului de a ucide cu o rafala de pistol‑mitraliera o persoana care statea in picioare in mijlocul unei camere in care dormeau alte trei persoane, constituie omor calificat, prevazut de art. 175 lit. e) C.pen., deoa­rece, tragand mai multe gloante asupra victimei in directia in care se aflau si alte persoane, a fost pusa in pericol si viata acestora[26].

Pericolul pentru viata mai multor persoane nu este obligatoriu sa rezulte in mod exclusiv din natura mijloacelor de ucidere folosite, ci si din imprejurarile sau circums­tantele cu care, in concret, se asociaza acele mijloace, agravand pericolul. In toate cazurile, faptuitorul trebuie sa aiba cunostinta de existenta acestor circumstante la care expune, prin fapta sa, viata mai multor persoane, urmarind sau acceptand pro­ducerea rezultatului. Acela care amplaseaza un dispozitiv exploziv intr‑un loc aglo­merat, chiar daca regleaza dispozitivul astfel incat sa ucida o anume persoana, are reprezentarea ca prin fapta sa ar putea sa produca mai multe victime. In acest caz, chiar daca explozia nu se produce sau, daca se produce, nu provoaca moartea nici unei persoane, autorul va raspunde pentru tentativa de omor calificat.

Daca infractorul foloseste un mijloc de ucidere apt sa provoace moartea mai multor persoane (de exemplu, o explozie), dar acest rezultat nu este cu putinta sa se produca, la locul vizat neaflandu‑se ori neputand sa se afle decat o persoana (de pilda, provoaca o explozie intr‑un loc complet izolat), agravanta nu opereaza. Exis­tenta acestei circumstante presupune simpla folosire a unor mijloace care pun in pericol viata a doua sau mai multor persoane; daca in fapt, inculpatul, prin actiunea sa, a ucis doua sau mai multe persoane, el va fi tras la raspundere pentru infrac­tiunea de omor deosebit de grav. Din punct de vedere subiectiv este necesar sa se stabi­leasca ca faptuitorul a stiut ca mijloacele folosite la uciderea victimei sale au pus in pericol viata mai multor persoane.

Faptuitorul, in cazul savarsirii unui omor in conditiile prevazute in art. 175 lit e) C.pen., actioneaza cu intentie directa in raport de persoana vizata ca victima si cu intentie indirecta in raport cu persoanele a caror viata este pusa in pericol prin mij­loacele folosite[27].

In acest sens este si modul de exprimare al legiuitorului in formularea textului. "A pune in pericol viata mai multor persoane" inseamna a prevedea rezultatul mai grav, care insa nu este urmarit de infractor, ci numai acceptat ca posibilitate.

VI. Omorul savarsit in legatura cu indeplinirea indatoririlor de serviciu sau publice ale victimei [art. 175 lit. f) C.pen.]. Aceasta circumstanta de calificare are in vedere, de regula, omorul care se co­mite dintr‑un sentiment de nemultumire sau de razbunare pentru modul in care vic­tima, in cadrul indatoririlor de serviciu sau publice, a satisfacut interesele ori preten­tiile autorului. Exista aceasta circumstanta si atunci cand faptuitorul ucide pentru a impiedica victima sa‑si exercite indatori­rile de serviciu.

De remarcat ca, in cazul in care victima indeplineste o functie importanta pe linie de stat sau politica, fapta se incadreaza in art. 160 C.pen., daca sunt realizate si celelalte conditii cerute in cazul acestei infractiuni.

Avem indoieli asupra solutionarii corecte a unei alte spete in practica judiciara, in legatura cu aceasta agravanta. In fapt, s‑a retinut ca un ofiter de politie a fost omorat in legatura cu modul abuziv in care a procedat, palmuind si amenintand pe inculpat care a refuzat sa se legitimeze. Instanta a motivat ca, in asemenea situatii, nu se aplica agravanta prevazuta in art. 175 lit. f) C.pen.[28]

Din modul cum se exprima legiuitorul, pare sa rezulte ca in toate cazurile de omor in legatura cu indeplinirea indatoririlor de serviciu ale victimei opereaza agravanta, deoarece nu face nicio deosebire dupa cum victima si‑a indeplinit corect ori incorect obligatiile de serviciu. Pericolul sporit al faptei de omor, in aceste cazuri, consta in aceea ca autorul actioneaza condus de dorinta de a se razbuna pe victima, dar nu pentru o neintelegere personala, ci din cauza felului in care aceasta isi exercita, in general, atributiile de serviciu.

Nu intereseaza daca nemultumirea inculpatului fata de victima era justificata sau nu este suficient ca omorul sa fi avut ca mobil acest sentiment al razbunarii legat de inde­plinirea indatoririlor functiei. Impotriva abuzurilor functionarului exista alte cai legale de solutionare, nefiind permis nimanui sa suprime viata functionarului pentru modul cum acesta a inteles sa‑si indeplineasca obligatiile de serviciu. Ceea ce agra­veaza fapta este mobilul razbunarii cu care actioneaza autorul, dorinta lui de a‑si face dreptate singur, pedepsind pe functionar pentru faptele comise in legatura cu ser­viciul. O asemenea atitudine anarhica, de negare a autoritatii, este periculoasa pentru ordinea de drept, fie ca atitudinea functionarului, victima a omorului, a fost corecta sau nu, in inde­plinirea obligatiilor de serviciu. In doctrina se subliniaza, de asemenea, ca agra­vanta opereaza, fie ca nemultumirea faptuitorului fata de functionar era justa, fie injusta[29].

In practica, s‑a retinut corect aceasta imprejurare de calificare in cazul unui omor savarsit asupra unui portar al unei intreprinderi de catre o persoana care a urmarit sa se razbune pentru felul corect in care victima isi indeplinise fata de el indatoririle functiei sale[30].

Calitatea detinuta de victima poate sa se refere si la functii care implica exercitiul autoritatii de stat.

Textul de lege nu pretinde simultaneitatea si nici macar concordanta in timp intre calitatea detinuta de victima si din care decurg indatoririle de serviciu, pe de o parte, si momentul savarsirii faptei, pe de alta parte. Este suficient ca fapta sa fie in legatura cu indatoririle de serviciu ale victimei, indiferent daca aceasta s‑a aflat in exercitarea obligatiilor de serviciu chiar in momentul faptei, ori aceste atributii au fost exercitate in trecut, inainte de savarsirea faptei. Aceasta interpretare decurge firesc, atat din intelesul expresiei "in legatura cu indatoririle de serviciu sau publice" ale victimei, folosite de textul de lege, cat si din ratiunea ce a stat la baza acestuia. Intr‑adevar, ceea ce a determinat sanctionarea mai grava a omorului in aceste cazuri este peri­colul social al unei atare fapte, care nu difera, dupa cum ea a fost savarsita in mo­mentul cand victima isi indeplinea indatoririle de serviciu si in legatura cu care faptuitorul era nemultumit, sau la un interval de timp, mai mare sau mai mic, dupa indeplinirea unor acte in cadrul indatoririlor de serviciu[31].

VII. Omorul savarsit pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la urmarire, arestare ori de la executarea unei pedepse [art. 175 lit. g) C.pen.] Peri­colul social sporit al omorului savarsit in aceste conditii decurge din scopul urmarit de faptuitor, si anume, de a se sustrage pe sine ori alte persoane de la raspun­derea penala (de la urmarirea penala, de la arestarea preventiva sau de la executarea unei pedepse). Termenul "urmarire" are, credem, atat sensul de urmarire fizica (fap­tuitorul surprins in flagrant delict este urmarit de o persoana pentru a fi prins si predat organelor de stat), cat si sensul de urmarire penala (faptuitorul, de exemplu, savarsind o fapta pentru care s‑a inceput urmarirea penala contra sa, comite un omor pentru a impiedica activitatea de tragere la raspundere penala). Aceasta faza a pro­cesului penal are ca obiect strangerea probelor necesare cu privire la existenta in­fractiunilor, identificarea infractorilor si stabilirea raspunderii acestora. Prin "ares­tare" se intelege atat arestarea ca masura preventiva, cat si arestarea in vederea exe­cu­tarii pedepsei, masura luata in baza unei hotarari de condamnare definitiva, iar prin "executarea unei pedepse" se inteleg masurile luate pentru aducerea la indepli­nire a dispozitiilor privind executarea pedepselor principale, complementare ori accesorii.

Intrucat legea nu conditioneaza agravanta de existenta unei activitati de urmarire penala, a unei arestari sau executari de pedeapsa care sa aiba un temei legal, inseamna ca agravanta va opera in orice situatie. Eventualele nemultumiri ale incul­patului impotriva urmaririi penale, arestarii, executarii pedepsei etc., vor fi supuse organelor competente spre solutionare, in nici un caz nu este permis inculpatului sa evalueze legalitatea masurilor luate impotriva sa ori a altor persoane.

In cazul agravantei prevazute in art. 175 lit. g) C.pen., fapta inculpatului nu aduce atingere numai relatiilor sociale care formeaza obiectul juridic al infractiunii de omor, dar si relatiilor sociale privitoare la infaptuirea justitiei, acestea din urma fiind pericli­tate prin orice fapt care zdruncina, stirbeste increderea in aceste organe si implicit aduce prejudicii prestigiului justitiei; are acest caracter orice act prin care o persoana se opune masurilor luate de organele justitiei. Asa cum, de pilda, nu este aparata de raspunderea penala persoana care evadeaza dintr‑un loc de detinere, motivand ca este nevinovata si ca pedeapsa legal aplicata ascunde o eroare judiciara, tot astfel, n‑ar putea impiedica aplicarea agravantei pe care o analizam, sustinerea ca urmarirea, arestarea ori executarea pedepsei la care inculpatul a fost supus nu are, in fond, temei legal[32].

Pentru existenta elementului circumstantial la care ne referim, nu intereseaza daca scopul in care a actionat faptuitorul a fost sau nu realizat; este suficient sa se constate ca el a fost urmarit prin savarsirea omorului. Daca scopul lipseste, agravan­ta nu poate fi aplicata.

In practica judiciara, agravanta nu a fost aplicata, de exemplu, in cazul unui omor savarsit in urmatoarele imprejurari: inculpatul fiind invitat de organele de politie pentru cercetari intr‑o cauza penala, a parasit localul politiei, desi prezenta sa era necesara in continuare. Observand aceasta, victima, un elev practicant al scolii de subofiteri, s‑a deplasat la domiciliul inculpatului, cerandu‑i sa revina la politie. Ca ras­puns inculpatul i‑a aplicat victimei mai multe lovituri de cutit.

Instanta de judecata a considerat, pe drept cuvant, ca lipseste scopul cerut de lege, deoarece, impotriva inculpatului nefiind luata nici masura retinerii si nici masura arestarii, nu se poate vorbi de un omor savarsit in scopul sustragerii de la urmarirea penala[33].

Daca faptuitorul savarseste omorul in scop de evadare proprie din executarea unei pedepse, se va face aplicarea agravantei mentionate si se va retine infractiunea de evadare in concurs de infractiuni cu infractiunea de omor agravat. Se va tine sea­ma, totodata, de prevederile art. 269 alin. (3) C.pen., pedeapsa pentru infractiunea de evadare adaugandu‑se la pedeapsa aflata in curs de executare, precum si de preve­derile legale referitoare la recidiva post condamnatorie. Daca omorul s‑a comis pentru inlesnirea evadarii altei persoane, autorul omorului va raspunde si pentru in­lesnirea evadarii. Persoana care a beneficiat de aceste inlesniri va raspunde pentru evadare in conditiile art. 269 C.pen.

VIII. Omorul savarsit pentru a inlesni sau a ascunde savarsirea altei infrac­tiuni [art. 175 lit. h) C.pen.] Exista aceasta circumstanta agravanta, indiferent daca infractiunea a carei sa­varsire a fost inlesnita sau ascunsa a fost savarsita chiar de cel care a comis omorul sau de o alta persoana. De asemenea, pentru existenta agravantei este necesara si suficienta dovada scopului urmarit, indiferent daca acest scop s‑a realizat ori nu.

In practica, s‑a retinut omorul calificat in aceasta forma in sarcina unei persoane care, urmarind sa aiba raport sexual cu victima, a refuzat sa opreasca autovehiculul pe care il conducea cu mare viteza, cu toate insistentele repetate ale victimei, deter­minand‑o astfel sa sara din masina si sa se accidenteze mortal.[34] Solutia este corecta daca avem in vedere ca pentru existenta agravantei nu prezinta importanta daca infrac­tiunea a carei inlesnire s‑a urmarit prin savarsirea omorului, s‑a consumat sau a ramas in faza tentativei; de asemenea, nu intereseaza nici natura acelei infractiuni, nici imprejurarea daca, savarsind omorul, faptuitorul a reusit ori nu sa inlesneasca comiterea ori ascunderea ei, dupa cum nu prezinta importanta nici faptul daca mijlo­cul ales pentru aceasta, comiterea omorului, era sau nu adecvat scopului propus.

In speta, nu este relevant ca inculpatul n‑a reusit sa consume violul, hotarator­ fiind scopul urmarit, si anume, impiedicarea victimei de a se salva.

Textul de lege foloseste expresia "alta infractiune" in sens larg, referindu‑se la orice fapta pe care legea o pedepseste ca infractiune consumata sau tentativa (art. 144 C.pen.); prin urmare, agravanta opereaza si omorul se considera calificat, chiar in cazul in care infractiunea a carei ascundere s‑a urmarit a ramas in faza de tentativa.

Legea pretinde ca inlesnirea sau ascunderea savarsirii altei infractiuni sa fi alca­tuit scopul suprimarii vietii victimei. Daca scopul s‑a realizat, va exista un concurs de infractiuni intre infractiunea de omor calificat si infractiunea inlesnita prin savarsirea omorului.

In practica judiciara s‑a decis ca fapta unei persoane de a aplica unei femei, in varsta de 73 de ani si suferinda, multiple lovituri la cap, aducand‑o in stare de inconstienta si de a avea, apoi, raport sexual cu ea, in timpul caruia victima a decedat, constituie infractiunea de omor calificat prevazuta de art. 175 lit. c) C.pen., in con­curs cu infractiunea de viol prevazuta de art. 197 alin. (1) C.pen.[35]

IX. Omorul savarsit in public [art. 175 lit. i) C.pen.] O asemenea imprejurare evidentiaza un grad sporit de periculozitate a infrac­torului, iar fapta are un mare ecou social, determinand o nesiguranta publica privind viata ca valoare sociala.

Omorul este savarsit in public atunci cand s‑a comis intr‑un loc public (strada, piata, parc public, gara, port etc.) sau in orice alt loc accesibil publicului (sala de spectacole, scoala, muzeu, institutie etc.), daca sunt de fata doua sau mai multe persoane ori chiar intr‑un loc neaccesibil publicului dar cu intentia ca fapta sa fie auzita sau vazuta, iar acest rezultat s‑a produs fata de doua sau mai multe persoane; sau intr‑o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu exceptia reuniunilor cu caracter de familie[36].

2. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. In ce priveste formele, modalitatile si sanctiunile aplicabile, observam ca, fiind o infractiune materiala, de rezultat, susceptibila de desfasurare in timp, in­fractiunea de omor calificat presupune si forme imperfecte. Actele preparatorii sunt posibile, dar nu sunt incriminate. Tentativa este incriminata si sanctionata in art. 175 C.pen. alin. ultim.

B. Modalitati. Consumarea are loc in momentul in care, datorita actiunii de uci­dere, victima a decedat. Omorul calificat prezinta diferite modalitati normative pre­va­­zute de lit. a)‑i) din art. 175 C.pen. In afara de aceste modalitati normative, omorul calificat poate prezenta numeroase si variate modalitati faptice, determinate de im­prejurarile concrete in care a fost savarsita fiecare fapta.

C. Sanctiuni. Omorul calificat se pedepseste mai aspru decat omorul simplu, si anume, cu inchisoare de la 15 la 20 ani si interzicerea unor drepturi.