Supa
cu broccoli si cascaval
Ingrediente (pentru 4
persoane): 500 g broccoli, 2 cepe, 1-2 linguri unt, 3/4 l zeama concentrata de
legume (Knorr+apa), 200 g cascaval, sare, piper macinat, 1 varf de cutit piper
de Cayenne, 1 varf de cutit nucsoara, 1/2 pahar smantana. Pentru garnisit: 2-3
linguri ulei de masline, 2 felii de paine, 1 legatura codite de ceapa verde.
Mod de preparare: 1. Se aleg buchetelele de broccoli, se spala si se taie
marunt. 2. Cepele curatate se toaca si se calesc in untul incins, pana ce devin
sticloase. 3. Se pune deoparte 1/3 din cantitatea de broccoli, restul se
dunstuieste impreuna cu ceapa, se toarna deasupra zeama de legume si se lasa sa
fiarba incet 15-20 de minute. 4. Se incorporeaza cascavalul ras si se da
intr-un clocot, dupa care se maruntesc toate in mixer. 5. Se mai pune o data
supa pe foc, se adauga restul de broccoli si se mai lasa sa fiarba incet, 6-8
minute. 6. Se gusta de sare, piper si nucsoara si se introduce si smantana. 7.
Se incinge uleiul intr-o tigaie si se prajeste in el painea taiata cubulete. 8.
Supa se serveste calda, cu crutoane si codite de ceapa verde taiate marunt.