STRUCTURA SISTEMULUI PSIHIC UMAN - specificul structurii interne a sistemului psihic uman, organizarea ierarhica a sistemului psihic uman

STRUCTURA SISTEMULUI PSIHIC UMAN

1. Specificul structurii interne a sistemului psihic uman
Unul din obiectivele principale ale cunoasterii psihologice este acela de a trece de la descrierea si caracterizarea psihicului in general, la dezvaluirea si analiza structurii sale interne. In incercarea de a atinge acest obiectiv, s-au diferentiat doua abordari - abordarea liniar-plana si abordarea plurinivelara sau ierarhica.
Prima abordare considera ca toate componentele vietii psihice interne sunt de acelasi ordin si se dispun intr-un singur plan, oranduindu-se unele langa altele precum margelele pe ata. O asemenea intelegere a fost promovata de scolile asociationista si behaviorista.
Cea de-a doua abordare sustine ca organizarea psihica interna a omului are un caracter multinivelar, diferitele componente se dispun nu numai pe orizontala, ci si pe verticala dupa criteriul primar-secundar, inferior-superior, obtinandu-se o structura ierarhizata. O asemenea abordare a fost adoptata de scoala psihanalitica (S. Freud) si ea corespunde cel mai bine spiritului metodologiei sistemico-cibernetice contemporane.
Asadar, in lumina acestei metodologii, sistemul psihic uman este un sistem ierarhizat, alcatuit din trei subsisteme principale: subsistemul inconstient care reprezinta primul nivel ierarhic, subsistemul subconstient, care reprezinta pe cel de-al doilea nivel ierarhic si subsistemul constient (constiinta) care reprezinta cel de-al treilea nivel ierarhic (vezi schema).

subsistemul constient


subsistemul subconstient


subsistemul inconstient



Organizarea ierarhica a sistemului psihic uman


2. Subsistemul inconstient
Asa cum am aratat mai inainte, cand s-a desprins de filosofie si s-a constituit ca stiinta autonoma, psihologia identifica psihicul uman cu constiinta, centrandu-se exclusiv pe cercetarea functiilor si proceselor constiente (scolile introspectionista, asociationista, gestaltista).
Meritul de a fi revizuit aceasta optica si de a fi largit sfera notiunii de psihic uman prin introducerea in cadrul ei a doua componente noi - inconstientul si subconstientul - revine lui S. Freud si scolii sale (psihanaliza).
S. Freud a elaborat si dezvoltat sistematic, pe baza analizei si interpretarii fenomenelor nevrotice, a continutului viselor si a actelor ratate din comportamentul cotidian normal, teoria inconstientului individual.
Inconstientul individual a fost asezat la baza edificiului vietii psihice interne, pe de o parte, pentru ca, in ordine genetica, precede constientul, iar pe de alta parte, pentru ca se considera ca are rolul determinant in dinamica personalitatii si a comportamentului. S. Freud a impartit inconstientul individual in doua componente: inconstientul innascut si inconstientul dobandit.
Inconstientul innascut se considera ca fiind determinat exclusiv biologic si legat de trebuintele primare. Astfel, se definea ca ansamblu al pulsiunilor, tendintelor si instinctelor ce exprima natura omului ca fiinta biologica, animala. Functionarea lui se subordoneaza principiului placerii, satisfacerii neconditionate si imediate a trebuintei. In centrul inconstientului innascut a fost plasat instinctul erotico-sexual sau complexul libido-ului. In conceptia lui S. Freud, acest instinct inmagazineaza in sine intreaga energie psihica nobila, care sustine si directioneaza dezvoltarea personalitatii si traiectoria comportamentala a individului.
Pe langa instinctul erotico-sexual, in structura inconstientului innascut,. Freud a mai inclus instinctul vietii (eros-ul), instinctul mortii (thanatos-ul), instinctul agresivitatii si instinctul gregaritatii.
Inconstientul individual dobandit se structureaza, potrivit lui Freud, in copilaria timpurie, respectiv in primii 5 ani de viata si el include elementele constiintei morale a societatii, de genul valorilor (bine-rau, permis-interzis), normelor si modelelor morale.
Din punct de vedere functional, in cadrul sistemului personalitatii, inconstientul dobandit se situeaza pe o pozitie antagonica, de respingere a "cerintelor" inconstientului innascut. Astfel, in cadrul sistemului global al personalitatii, cele doua forme ale inconstientului devin instante de comanda: inconstientul innascut devine instanta sinelui (id-ul) care actioneaza in directia satisfacerii tendintelor si trebuintelor animalice indeosebi a trebuintei erotico-sexuale, iar inconstientul dobandit devine instanta supra Eu-lui (super ego), care actioneaza in directia blocarii "dorintelor" sine-lui si a supunerii lor controlului socio-moral.
Trasatura comuna a ambelor forme ale inconstientului individual este aceea ca nu evolueaza si nu se schimba, in structura si statut, de-a lungul varstei, ramanand, practic aceleasi.
C. Jung, fost discipol al lui S. Freud si devenit ulterior dizident si oponent al acestuia, a introdus notiunea de inconstient colectiv, prin care intelegea un ansamblu de montaje si tipare comportamentale ancestrale, formate in zorii istoriei omenirii, care se integreaza in fondul ereditar al speciei umane si se transmit din generatie in generatie, influentand implacabil comportamentul fiecarei persoane. Asemenea arhetipuri, precum imaginea dragonului, imaginea paradisului pierdut, imaginea stramosului comun, umbra etc., au devenit arhetipuri care se vor manifesta in vise, deliruri si artele picturale.
Accesul la continuturile inconstientului nu este direct, ci indirect, prin intermediul viselor ("visul, arata Freud, este calea regala spre adancurile inconstientului", actelor ratate (lapsusuri, inversiuni, substitutii, amalgamari), tulburarilor nevrotice. Ca metode de sondare a inconstientului in cadrul psihanalizei au fost propuse metodele reactualizarilor regresive si relatarilor spontane, metoda asociatiilor verbale libere si metoda asociatiilor verbale dirijate.
Cercetarile contemporane nu numai ca au confirmat existenta inconstientului, dar au adus date noi despre structura si rolul lui. Astfel, pe langa dimensiunea afectiv-motivationala (energetica) pe care i-au dat-o Freud si Jung, i s-a conferit si o dimensiune cognitiva, constand in procesarea de tip non-semantic ilogic a informatiilor. Esenta procesarii la nivel inconstient a informatiilor rezida in a construi simboluri care sa mascheze sau sa ascunda ceea ce nu trebuie spus. "Verbalizarea" acestor simboluri se obtine pe cale ocolita, prin metoda naratiuni psihanalitice. Apoi, s-a demonstrat ca organizarea interna a inconstientului are un caracter stratificat. De pilda, K. Wilber (1984) identifica nu mai putin de cinci straturi:
1) inconstientul fundament, alcatuit din continuturi care pot deveni oricand constiente;
2) inconstientul arhaic, care cuprinde structuri simple primitive, mostenite filogenetic;
3) inconstientul submergent, rezultat al mecanismului refularii sau reprimarii;
4) inconstientul "pecete", format din continuturi nerefulate, dar refulabile;
5) inconstientul emergent, care cuprinde structurile profunde, prezente de la nastere, dar neproiectate inca spre suprafata inconstientului fundament.
In ce priveste rolul inconstientului, in prezent sunt larg acceptate urmatoarele idei:
a) rolul pozitiv:
1) pastreaza si "monitorizeaza" ansamblul trebuintelor biologice si fiziologice si impune activarea comportamentelor specifice de satisfacere;
2) asigura un anumit mod de procesare a informatiilor si realizeaza combinatii subliminale pe care le preia constiinta in cadrul activitatilor rezolutive si de creatie (intuitia, inspiratia);
3) asigura pregatirea si desfasurarea activitatii gandirii si a spontaneitatii inteligentei;
4) prin anumite activitati ale sale - vise, reverii - exercita o influenta catartica, detensionanta;
5) este principalul generator al experientelor transpersonale;
6) asigura continuitatea noastra psihica in timpul somnului, cand controlul constiintei este abolit.

b) rolul negativ:
1) genereaza starile de afect care imping la actiuni si comportamente distructive;
2) este sediul agresivitatii pe care o poate exacerba si transforma intr-o trasatura stabila de personalitate;
3) se implica adesea in sens perturbator in fluxul gandirii si al activitatii, predispunandu-le la erori.

3. Subconstientul
In conceptia lui S. Freud, subconstientul era asemuit cu un vestibul sau cu o camera de asteptare pentru dorintele si trebuintele inconstientului care "cer" sa fie primite in constiinta. Astazi, continutul notiunii este sensibil schimbat. Astfel, se considera ca subconstientul cuprinde doua categorii de "elemente":
a) "elementele" care provin din inconstient si au fost refulate sau asteapta sa intre in constiinta
b) "elementele" care provin din constiinta si se afla in stare latenta.
El are o organizare stratificata ca si inconstientul. Putem delimita astfel trei straturi principale:
1) stratul superior, care cuprinde "elemente" (informatii) ce urmeaza sa intre imediat in fluxul actual al constiintei;
2) stratul median, care cuprinde "elementele" din tezaurul memoriei de lunga durata la care avem acces ori de cate ori avem nevoie;
3) stratul inferior (profund), care include elemente la care avem acces foarte greu sau deloc (cuprinse de uitare).
Subconstientul are un rol important, neputand fi imaginata existenta noastra normala fara participarea lui. In primul rand, asigura continuitatea in timp a Eu-lui si permite constiintei sa realizeze sub semnul identitatii de sine legatura trecutului, prezentului si viitorului (in cazul amneziilor totale - anterograde sau retrograde - subiectul isi pierde identitatea).
In al doilea rand, subconstientul da sens adaptativ invatarii, permitand pastrarea informatiei si experientei pentru uzul ulterior.
In fine, in al treilea rand, subconstientul asigura consistenta interna a constiintei; fara aportul lui, constiinta s-ar reduce la o simpla succesiune a clipelor, a senzatiilor si perceptiilor imediate, devenind imposibile functiile ei de planificare si proiectiva.

2. Intrebari de autoevaluare

1. Ce intelegem prin abordare plana a structurii psihicului?
2. Ce intelegem prin abordare multinivelara a structurii psihicului?
3. Cine a elaborat si introdus in psihologie notiunile de inconstient si subconstient?
4. Ce este inconstientul innascut?
5. Ce este inconstientul dobandit?
6. Ce este inconstientul colectiv?
7. Ce intra in continutul subconstientului?





R a s p u n s u r i:

1. Acea abordare care considera ca toate elementele ce alcatuiesc continutul psihicului se situeaza la un singur nivel.
2. Acea abordare care considera ca elementele de continut ale vietii psihice se dispun la niveluri ierarhice diferite (inferior-intermediar-superior).
3. S. Freud.
4. Ansamblul pulsurilor, tendintelor si instinctelor determinate biologic.
5. Modelul intern al constiintei morale a societatii.
6. Ansamblul unor imagini si modele comportamentale ancestrale (arhetipuri).
7. Atat elemente provenite din inconstient, cat si elemente provenite din constient.

a) metode specifice de explorare-investigare si recoltare a datelor (informatiilor)

b) metode auxiliare, de ordonare, prelucrare si interpretare.

a. Metodele specifice de investigare-recoltare

1.a. Metoda observatiei obiective externe consta in urmarirea intentionata si inregistrarea fidela si sistematica, in concordanta cu scopul propus, a unor manifestari comportamentale ale unei persoane sau ale unui grup. Ce fel de manifestari ne sunt accesibile? In primul rand, manifestarile motorii: postura generala a corpului (incordata agresiv, incordata defensiv, marcata de o stare generala de bucurie, marcata de o stare generala de tristete, suferinta etc.); mersul (alert, lent, usor, apasat etc.); gesticulatia (activa, bogata sau retinuta, saraca); fluxul vorbirii (alert sau lent, precipitat sau cenzurat, fragmentat); expresiile faciale (incruntat, relaxat, jovial, "acru" etc.); culoarea fetei (palida, inrosita). Pe baza acestor manifestari, putem sa determinam fie starea sufleteasca interioara de moment, fie anumite trasaturi stabile de personalitate, indeosebi de ordin temperamental. Constatarile facute, trebuie inscrise intr-un protocol, care trebuie sa includa: descrierea contextului (data, timpul, ambianta fizica, ambianta sociala); descrierea observatorului (varsta, sex, relatia anterioara cu subiectii), descrierea actiunilor si conduitelor participantilor de genul celor specificate mai sus); interpretarea situatiei (determinarea semnificatiei ei pentru subiect).

Pentru a asigura naturaletea necesara manifestarilor subiectului, acesta din urma nu trebuie sa stie sau sa sesizeze ca este observat (discretia observatiei).

Inconvenientul observatiei: trebuie sa asteptam ca fenomenul pe care dorim sa-l studiem sa apara in mod natural, spontan, neavand voie sa-l provocam.

2.b. Experimentul de laborator este considerat metoda principala a cunoasterii psihologice stiintifice. Psihologia a putut sa se desprinda de filosofie si sa dobandeasca statutul de stiinta numai prin adoptarea acestei metode (W. Wundt, 1879). Ea consta in provocarea deliberata de catre cercetator a fenomenului psihocomportamental pe care doreste sa-l studieze. "Laboratorul" este un spatiu special amenajat si utilat tehnic si logistic pentru a permite efectuarea unor cercetari obiective, riguroase si controlate asupra uneia sau mai multor functii si componente ale organizarii psihocomportamentale.

Subiectul va