STADIALITATEA COGNITIVA (J. PIAGET), MORALA (L.KOHLERG) SI PSIHOSOCIALA (E.ERIKSON

J.Piaget, dupa cum se stie, s-a ocupat prin excelenta de dimensiunea cognitiva a vietii psihice. Modelul explicativ, pe care l-a propus in urma cercetarilor interdisciplinare ale Scolii de la Geneva, este bine cunoscut din lucrarile autorului, fiind larg prezentat si in literatura psihologica romaneasca. Este de mult intrat si in circuitul literaturii didactice. Ca urmare, prezenta revenire nu face o analiza de detaliu, fiind doar o schita generala, orientativa.

J. Piaget a expus sistemul stadiilor dezvoltarii cognitive in mai multe reprize(1930, 1937, 1947, 1948, 1950, 1952, 1955). Aceasta explica de ce si preluarile in literatura romaneasca prezinta diferente.

Ontogeneza cognitiva, mai ales sub aspectul procesualitatii de tip logico-matematic—aspect care l-a interesat predilect pe Piaget—,se prezinta ca succesiune de stadii.

Stadiul senzorio-motor(0-2 ani).Asa cum indica chiar denumirea sa, acest stadiu corespunde dezvoltarii si coordonarii capacitatilor senzoriale si motorii ale copilului. Principalul “instrument” psihic al adaptarii la realitate este schema senzorio-motorie, in timp ce principala “achizitie” este permanenta obiectului. Inteligenta, care incepe sa se manifeste cu evidenta in conduitele copilului spre sfarsitul primului an de viata, are la baza mobilizarea schemelor senzorio-motorii si coordonarea lor pana la gasirea alternivei eficiente. Spre exemplu, copilul care, pentru a-si apropia un obiect la care nu ajunge, dupa cateva tentative nereusite, va gasi solutia tragand suportul pe care sta obiectul—“conduita suportului”, act inteligent, clar sistematizat. Aceasta inteligenta ramane insa legata de actiunea efectiva a copilului, fiind pur practica. La sfarsitul celui de al doilea an, o data cu maturizarea reprezentarii ca proces psihic incepe sa se manifeste posibilitatea combinarii mintale a schemelor. Este punctul din care se desprinde, evident in faza incipienta, inteligenta de actiune. Apar forme ale inteligentei simbolice.(Spre exemplu, copilul care, pentru a anula mobilitatea unui carucior, dupa un timp de “cugetare”, il introduce in spatiul delimitat de canapea si perete, fixandu-l. Solutia acestei “probleme” practice este mintala deoarece nu a gasit-o tatonand efectiv, si nici invatand din erorile succesive).

Perioada preoperatorie(2-7/8 ani). Este o etapa pregatitoare pentru stadiul urmator, dar care merita urmarita de sine statator pentru importanta principalei sale achizitii. Ea se centreaza in jurul functiei semiotice(sau simbolice), care constituie o premisa obligatorie—prin functionalitatea ei psihologica: interiorizarea actiunii, in “mentalizarea” acesteia. Pentru a ajunge la operatie mintala(actiune interiorizata, reversibila si structurata) este necesar pentru copil sa poata si sa invete sa exprime o realitate semnificanta(obiect, persoana, situatie etc.) cu ajutorul unui substitut evocator (semnificantul: cuvant, desen, comportamentul, imagine mintala). Tocmai acest lucru se intampla in perioada in care jocul simbolic, desenul si mai ales limbajul apar si se consolideaza ca principal “material” al constructiei psihice cognitive. Caracterul predominant intuitiv al cunoasterii face ca, la aceasta varsta, copilul sa ramana prizonierul propriului sau punct de vedere(egocentrism) si, plastic exprimat, sa gandeasca ceea ce vede. Abia incepand din stadiul urmator se poate produce inversarea, semn al aparitiei structurilor logice: sa vada ceea ce gandeste(exemplu: pus in fata evaluarii egalitatii unui kilogram de cuie, comparativ cu unul de pene, prescolarul, “furat” de aparenta—diferenta de marime dintre cele doua—va opta pentru al doilea, nesesizand si chiar neacceptand egalitatea pe care i-o arata cantarul).

Stadiul operatiilor concrete(7/8-11/12 ani). Mobilitatea crescuta a structurilor mintale permite copilului luarea in considerare a diversitatii punctelor de vedere. Faptul se datoreaza cristalizarii operatiilor mintale, care au la baza achizitia reversibilitatii. Copilul poate de acum concepe ca fiecarei actiuni ii corespunde o actiune inversa care permite revenirea la starea anterioara. In baza operationalitatii crescande a gandirii, pasul spre logicitate este facut si prin extinderea capacitatii de conservare a invariatiunilor. Aceasta achizitie permite saltul de la gandirea de tip functional la cea de tip categorial.

Document online: Analiza juridica a terorismului - trasaturile specifice ale laturii obiective a terorismului Document online: Evolutia natiunilor. sfidari si perspective

Ceea ce diferentiaza acest prim stadiu logic de urmatorul este faptul ca operatiile mintale raman dependente si limitate de continutul pe care il pot prelucra: materialul concret. De aici si caracterul doar categorial-concret(notional) al gandirii scolarului mic.

Abia stadiul urmator va completa si desavarsi procesualitatea cognitiva prin aparitia formelor categorial-abstracte(conceptele).

Stadiul operational-formal(11/12-15/16 ani sau niciodata). Progresul operationalitatii gandirii este evident, rationamentul se desprinde de materialul concret, putandu-se axa pe abstractiuni. Pe langa operarea nuantata cu clase de obiecte si cu relatiile dintre ele(stadiul anterior), se naste acum posibilitatea operatiilor cu operatii. Aceste achizitii permit castigarea dimensiunii ipotetico-deductive a gandirii, ceea ce are ca urmare inversarea raportului intre planurile gnoseologice. Daca, pana acum, drumul cunoasterii ducea obligatoriu de la real catre posibil, acum posibilul devine categoria supraordonata. Drumul gandirii de la posibil catre real este deschis, realul fiind una dintre variante, dar nu singura(in viziunea lui Piaget, in acest salt cognitiv isi are radacinile idealismul adolescentei).

Modelul piagetian a primit, in timp, numeroase confirmari, dar si infirmari partiale. Principalele critici care i se aduc se axeaza pe:

a)limitarea studierii ontogenzei cognitive la perspectiva logicii clasice, care nu acopera, totusi, spatiul cognitiei;

b)neluarea in calcul a interactiunii sociale ca mediator cognitiv intre realitatea fizica si constructia mintala a subiectului.

Cert este faptul ca, elogiata sau discutata critic, stadialitatea piagetiana ramane punct obligatoriu in intersectia teoriilor dezvoltarii cognitive. Practic, ea nu poate fi ocolita, fiind principalul element de raportare si referinta.

Dupa Piaget, concordanta cu directia generala a evolutiei cognitive, este si judecata morala a copilului. Intr-o prima faza aceasta este heteronoma(preia norme, reguli, interdictii, valori etc.) din anturajul imediat, fiind neselectiva, nesituativa, rigida si vizand doar fapta, nu si motivatia. Apoi ea devine autonoma, prin interiorizarea si implicarea propriului sistem valoric in actul de judecare. Distinctia heteronom-autonom in judecata morala—si cu implicatii evidente in conduita morala—a fost punctul de plecare al cercetarilor psihologului american L.Kohlberg.

Ca si J.Piget, L.Kohlberg s-a interesat de etapele parcurse de copil in judecarea unor dileme morale(zece probleme de tipul: “Este preferabil de a salva viata unei singure persoane importante sau de a salva vietile unor persoane oarecare, dar numeroase?”; “Pentru a ajuta pe cineva aflat intr-o situatie extrema, se poate recurge la furt?” etc. Toate aceste dileme morale sunt construite pe conflictul dintre necesitatea de a urma regula morala si incalcari ale acesteia dictate de presiuni individuale reale si justificate). Atentia cercetatorului a vizat mai putin raspunsul in sine, cat mai ales argumentatia folosita de copil si adolescent. Analiza ansamblului raspunsurilor(initial, cercetarea s-a facut pe 72 de copii intre 10-16 ani din Statele Unite, recurgandu-se apoi la studii longitudinale interculturale—Canada, Maxic, Anglia, Turcia, Taiwan) i-a permis lui L. Kohlberg sa identifice trei niveluri mari de evolutie a judecatii morale, fiecare dintre ele cu doua stadii distincte. Ca urmare, acest model teoretic prezinta sase stadii ale genezei rationamentului moral:

I. Nivelul premoral sau preconventional(4-10 ani). Standardele de judecare sunt etichetele culturale ale anturajului: “bun/rau”, “are dreptate/se inseala”, “cuminte/obraznic”, iar faptele sunt judecate dupa consecintele lor.

STADIUL 1—al moralitatii ascultarii, in care pedeapsa si recompensa sunt criterii foarte puternice. Evitarea pedepsei si supunerea al norma apar ca vantaje personale immediate

STADIUL 2—al moralitatii hedonismului instrumental naiv. Conformarea la norma este sursa de beneficii, deci trebuie realizata pentru ca fiind recompensata, poate fi si placuta in consecintele sale.

II. Nivelul moralitatii conventionale(10-13 ani). Este nivelul conformarii la normele exterioare si al jucarii rolului de copil asa cum este acesta cerut de universul familiei si de alte grupuri de apartenenta. Conformarea are la baza placerea de a i se recunoaste purtarea, de a avea un statut “bun”.

STADIUL 3—al moralitatii bunelor relatii. Copilul respecta norma din dorinta de a fi recunoscut ca un “baiat sau o fata buna”. Incepe sa se prefigureze judecarea faptelor dupa intentia lor, nu numai dupa consecinte.

STADIUL 4—al moralitatii legii si ordinii. Respectarea autoritatii, a normelor si legilor incepe sa apara ca necesitate ce reglementeaza conduita tuturor, fapt care actioneaza si in beneficiul personal.

III. Nivelul autonomiei morale sau al interiorizarii si acceptarii personale a principiilor morale(dupa 13 ani, la tinerete sau niciodata). Acceptarea normelor morale apare ca forma de identificare cu grupul de referinta, prin impartasirea acelorasi drepturi si datorii. Se manifesta un efort de definire a valorilor morale in termeni proprii, cu distantare fata de stereotipurile existente.

STADIUL 5—al moralitatii contractuale si al acceptarii democratice a legii. Standardele morale sunt intelese ca rezultat al unei decizii mutuale. Legile nu sunt intangibile si nu pot fi schimbate pe considerente rationale, vizand utilitatea lor generala.

STADIUL 6—al moralitatii princiilor individuale de conduita. Se cristalizeaza propriul sistem de valori morale, prin semnificatiile personale acordate conceptelor de justitie, reciprocitate, egalitate, demnitate. Orientarea in universul normelor si valorilor morale se face dupa propria ierarhizare a acestora si pentru a evita autocondamnarea. Judecata de sine este perceputa ca fiind mai puternica decat aceea care vine din exterior.

Trebuie subliniat ca modelul propus de L.Kohlberg si creditat cu un grad de generalitate ridicat reclama o serie de observatii(Davitz, J.R, s.a, 1987; Banciu D., s.a., 1987):

este valabil doar pentru o dimensiune a moralitatii(cea cognitiva—judecata morala) si, deci, nu se rasfrange obligatoriu si direct si asupra conduitei morale;

cele sase stadii au fost regasite mai ales in judecatile moral ale subiectilor baieti si mai putin in cazul fetelor;

materialul dilemelor forteaza raspunsul subiectului spre solutii simplificate, rezultatele fiind altele atunci cand s-a cerut evaluarea unor solutii alternative;

este eludat aspectul situational care isi pune amprenta atat pe judecata cat si pe conduita morala.

Asa cum, pentru dezvoltarea cognitiv, modelul piagetian ramane de referinta, cu nuantarile si completarile ce i se aduc, modelul propus de L.Kohlberg este cel mai utilizat pentru urmarirea si intelegerea dezvoltarii rationamentului moral.

Cu titlul de referinta doar, semnalam ca stadii psihogenetice pentru dezvoltarea afectiva apar in lucrarile de factura psihanalitica, stadialitate care isi are punctul de plecare in conceptia lui S.Freud. O prezentare explicita, bogat ilustrata cazuistic, este acum si la dispozitia cititorului roman(Dolto F., 1993).

In ceea ce priveste dezvoltarea psihosociala, cea mai valorificata stadialitate ramane cea propusa de E.Erikson(1950).

Teza centrala a teoriei sale este ca potentialul de dezvoltare al individului capata implinire pe tot parcursul existentei. Fiecare etapa a vietii este deschisa unei noi achizitii psihosociale, ca urmare a unei noi crize de dezvoltare. Acestea apar din conflictul dintre posibilitatile de relationare ale persoanei si cerintele mediului social. Personalitatea umana este o constructie in timp, dilemele fiecarei etape si natura influentelor receptate putand plasa fiecare noua achizitie intre variante polare.

Cele 8 stadii eriksoniene acopera perioada intregii vieti. Astfel, acceptiunea largita a ontogenezei—de la momentul conceptiei la cel al mortii—capata consistenta in cadrul uneia dintre primele teorii psihodinamice ale dezvoltarii.

In viziune sa, stadialitatea dezvoltarii se prezinta astfel:

Desi mai putin cunoscut la noi, modelul eriksonian al dezvoltarii este recunoascut ca fiind astazi unul dintre cele mai cuprinzatoare. Valoarea sa innoitoare a fost apreciata mai ales in raport cu psihanaliza clasica, de la care, de altfel, si porneste.

BIBLIOGRAFIE:

ANDREI COSMOVICI&LUMINITA IACOB(coord.)—“Psihologie scolara”, Ed. Polirom, Iasi, 1998