Specificul adelescentilor institutionalizati

SPECIFICUL ADELESCENTILOR INSTITUTIONALIZATI

Casele de copii ocupa un loc deosebit in sistemul educatiei sociale a copiilor de varsta prescolara. Aceste institutii reabilitare de insanatosire - educare au menirea de ai inlocui copiilor familia, de a crea conditii in care copilul, lipsit de atentia si dragostea mamei s-ar dezvolta normal, corespunzator varstei. Analiza particularitatilor dezvoltarii psihice a copiilor orfani, reflecta problemele principale a dezvoltarii copiilor in institutiile specializate, atitudinea statului fata de ei, precum si diferentele si specificul privind instruirea si educarea acestor copii, depistarea precoce a deficientilor in dezvoltare si multe alte probleme, ai caror rezolvare depinde de mediul familial (in cazul unei adoptii) sau social in care nimereste copilul, competenta specialistilor care lucreaza cu copiii.

Cere a fi subliniat faptul ca copiii orfani, in ceea ce priveste dezvoltarea lor psihica, difera mult de semenii sai, care sunt educati in cadrul familiei, tempoul dezvoltarii lor este incetinit. Dezvoltarea si sanatatea lor se caracterizeaza printr-un sir de particularitati calitative negative, care se observa pe parcursul tuturor perioadelor copilariei - incepand cu varsta prescolara mica la adolescenta.

Copilul, care este educat si crescut in afara familiei, pe parcursul tuturor perioadelor de dezvoltare a societatii a constituit un fenomen negativ  si nenatural. Unii copii devin orfani in urma decesului parintilor, altii sunt orfani, avand parinti degradati, alcoolizati - cei, care sunt privati de drepturile parintesti de catre lege. Anume aceasta categorie de parinti se intalneste in majoritatea cazurilor copiilor institutionalizati. Majoritatea lor raman uitati chiar si de rudele apropiate, si astfel sunt privati de posibilitatea de a iesi dincolo de portile orfelinatului.

In casele de copii sunt institutionalizati copiii, care de la nastere au fost plasati in leagane, cei din familiile problematice si copiii abandonati. Ca urmare, in aceste  institutii pentru copii prescolari si scolari se desfasoara o munca educativa care incearca sa le ofere copiilor  un climat asemanator celui din familie si sa organizeze procesul instructiv - educativ asemanator cu cel din gradinitele si scolile de masa. Aceasta presupune sarcini deosebit de complicate, tinand seama, mai ales de complexele de frustrare si alte tulburari psihice generate de lipsa caldurii materne la varste foarte mici, de atmosfera de insecuritate la care au fost supusi, si care cu oricate eforturi, nu pot fi niciodata, pe deplin, compensate.   Copilul, care creste in conditiile institutiilor de tip inchis, in afara de alte deficiente, nu are formata capacitatea de a comunica. Contactele sunt superficiale, neuroziforme si rapide; copilul cere atentie si o refuza in acelasi timp, trecand la agresivitate sau la indepartare pasiva.

Pentru toti copiii, care se educa in institutiile de tip inchis, sunt caracteristice devieri in comunicare cu oamenii maturi. Pe de o parte, la ei este pronuntata necesitatea in atentie si atitudine pozitiva din partea adultilor, in caldura, alinare si contacte emotionale. Iar pe de alta parte - o insatisfactie totala a acestei necesitati: cauza fiind un numar mic de adresari din partea adultilor catre copii (cu 4 - 10 ori mai putine, decat in cazul semenilor, educati in familie), nivel jos in cadrul acestor contacte de adresari personale, intime, saracia emotionala si de continut (care in majoritatea cazurilor este indreptata asupra reglementarii comportamentului), un schimb des de adulti, care se afla in preajma copilului, transferul copiilor dintr-o grupa in alta. Analizand cauzele, care determina aparitia unor disfunctii in relatiile adult - copil in casele de copii, am putea stabili urmatoarele aspecte:

*carente grave in pregatirea profesionala pentru acei ce lucreaza in institutii de ocrotire a copilului;

*lipsa unei motivatii intrinseci pentru activitatea cu copiii institutionalizati;

*incapacitatea de a realiza o empatie a copiilor cu care se afla in relatie;

*gruparea se face fara a se tine cont de simpatia fata de educator, simpatii personale evidente, relatii fraterne;

*absenta unui climat ambiental motivant pentru educatie;

*absenta unei reale comunicari adult - copil.    

Obiectivul general al activitatilor instructiv - educative dintr-o astfel de institutie de ocrotire trebuie sa aiba drept coordonanta esentiala - compensarea carentelor educative a copiilor in vederea asigurarii unei flexibilitati in adaptarea sociala.  

Copilaria este acea perioada, cand  se formeaza caracteristicile fundamentale a personalitatii, care asigura la randul lor, stabilitatea psihica, orientarile morale pozitive asupra oamenilor, vitalitate si capacitatea de a-si pune si de a urma un scop.

Pentru ca copilul sa se simta confortabil pe plan emotional, este nevoie de conditii speciale care ii formeaza mediul inconjurator, sanatate fizica, caracterul comunicarii interpersonale, succesele lui individuale. Cu parere de rau, aproape in toate tipurile de institutii, in care sunt educati copiii orfani, si copiii parintii carora au fost privati de drepturi parintesti, mediul de trai este foarte sarac. Analiza problemei copiilor orfani a dus la intelegerea faptului, ca conditiile, in care traiesc acesti copii, franeaza dezvoltarea lor intelectuala si modifica personalitatea.

Varsta prescolara - perioada de varsta foarte importanta. Procesul de "includere" in viata "omeneasca" introduce transformarea copiilor din organisme biologice in membrii deplini a societatii si capata un caracter indreptat social. Cu interesele, dorintele, actiunile unui copil prescolar incep sa dirijeze normele si valorile morale. Copilul incearca sa constientizeze locul sau in sistemul de relatii cu adultii, la el se formeaza autoconstiinta personala. La aceasta varsta jocul cu subiect pe roluri devine o activitate dominanta, in care apare orientarea copilului in sensurile interrelatiilor oamenilor si a modelarii lor.   Trebuie de evidentiat necesitatea maririi ingrijirii lor, apararii drepturilor copiilor, includerii depline in viata societatii.

In abordarea acestei probleme pot fi evidentiate doua extreme, care pot fi caracterizate in felul urmator: dintr-o parte, exista pareri, conform carora copiii din casele de copii sunt copii obisnuiti, care nu difera prin nimic de copiii din familii, si ca toate problemele legate de ei, pot fi rezolvate prin imbunatatirea nivelului material de trai. Din alta parte - este raspandita ideea, conform careia toti copiii din casele de copii au imbolnaviri somatice si psihice, care sunt generate de ereditate. Ambele puncte de vedere sunt corecte intr-o anumita masura.

Problemele, cu care se confrunta copii prescolari aflati in institutiile de tip inchis, si care pot fi privite atat drept cauza cat si efect al rezultatelor primite in urma cercetarii noastre (si care redau destul de clar caracteristicile esentiale a copiilor orfani), sunt urmatoarele:

a)          afectivitate frustrata - ce poate fi considerata handicapul primar al majoritatii copiilor internati. Copilul cauta sa fie in preajma adultilor (il prinde de mana, ii solicita atentie, uneori insinuand dureri de cap, etc.)

b)          maturizarea sociala incetinita - copiii institutionalizati au posibilitati limitate de experienta sociala

c)          tulburari de comportament cu incidente organice - instabilitate psihomotorie si afectiva, agresivitate

d)          tulburari de limbaj - constituie o particularitate a copiilor mai ales  la cei institutionalizati de la 3 ani. Exceptand carentele educative ale familiei si insuficienta stimularii verbale in casele de copii, un numar insemnat de tulburari de vorbire au drept cauza traumatisme psihice  sau deficiente organice congenitale sau dobandite, fapt, ce necesita legarea tulburarilor de limbaj a copiilor si de o evolutie biologica deficitara

e)          comportament neurotic - ca expresie a neurozei stabilizate (cu predominare isterica)  si alterarile de personalitate din sfera psihozelor (cu predominarea schizofrenica).

Copiii in casele de copii sunt privati de comunicare multilaterala, individuala si deasa cu adultii, volumul de impresii este limitat, copiii permanent se afla in conditiile colective. Totul acesta duce la tulburari in comportament, aparitiei rapide a surmenarii. Acesti copii foarte greu se adapteaza la ceva nou. Nivelul dezvoltarii neuro - psihice a lor este mai jos de norma de varsta. Se evidentiaza un tempou scazut de invatare, ceea ce este legat de intarirea lenta a cunostintelor, de capacitatea nedezvoltata de a se instrui. Copiii nu sunt suficient de activi in activitatea lor individuala. Comportamentul lor deseori este inadecvat. Toate acestea pot fi privite drept manifestari clare a hospitalismului.

Creste numarul bolilor neuropsihice, si mai ales a celor care reprezinta o reactie la stres psihic. Brusc creste raspandirea alcoolismului, narcomaniei, toxicomaniei la bazele carora  deseori sta stresul psihic; aceste boli ale dependentei pot masca alte suferinte psihice.