Lucrul cu copiii in contextul familial

Dupa cum am definit in introducere, abuzarea copilului se produce in familii si astfel ar parea potrivit ca ajutarea copiilor, in multe cazuri, sa aiba loc in contextul familiei. Acest capitol nu este conceput ca un studiu in profunzime al terapiei de familie. In schimb, priveste tipul de ajutor pe care un asistent social, care are cunostinte despre dinamica familiei, il poate acorda. Toate sugestiile care sunt prezentate au la baza experienta practica. Asistentii care au folosit metodele descrise erau specialisti ocupati cu multe alte solicitari in timpul de lucru si cu putine resurse. Ei nu s-au privit pe ei insisi ca "experti", insa si-au insusit modul de interventie profesionista printr-o sistematizare atenta, acceptand sfaturile colegilor, exersand tehnicile si fiind receptivi la sentimentele si nevoile clientilor.

Pe de alta parte, Sinead, un adult abuzat in copilarie, trage un semnal de alarma in privinta rigiditatii si adeziunii exagerate in lucrul cu familia:

- Tatal meu a fost un adevarat tiran. Pe cand aveam 5 ani si fratele meu avea 9 ani, noi eram complet retrasi an noi insine. Nu ne miscam sau vorbeam fara a cere voie. Nu ne jucam si eram foarte tacuti. Parintii mei avea probleme, asa ca ne-am dus sa stam cu o matusa. Ea era atat de ingrijorata in privinta noastra incat ne-a dus la un psihiatru. Din cauza ca parintii mei nu urmau sa fie inclusi intr-un program de terapie, psihiatru a spus ca nu se poate face nimic. El nu dorea sa trateze copiii fara parintii lor. Astfel ca nu ni s-a oferit niciun ajutor si am fost lasati sa ne descurcam singuri in continuare.

Sinead s-a gandit cat de importanta ar fi fost atunci orice forma de terapie prin joc sau de travaliu individual. Ar fi fost minunat sa fi putut sa se joace spontan, sa fi avut atentia unui adult intelegator fara sa se teama de pedeapsa si sa fi fot capabil sa-si exprime in siguranta temerile si frustrarile ei. Ideal este sa se intervina in intreaga familie, dar daca acest lucru nu etse posibil, copilul nu trebuie abandonat. Lucrul doar cu copilul, individual sau in grup, este mai bine decat nimic.

Avantaje si dezavantaje

Avantaje

Un avantaj al lucrului cu familia este acela ca poate aduce la suprafata afecte puternice, demult ingropate. Dupa cum am explicat in primul capitol, copiii se pot atasa de parintii abuzivi. Deseori ei isi doresc ca abuzul sa inceteze,dar tanjesc dupa dragostea abuzatorului. In multe cazuri, parintii abuzivi manifesta un dram de afectivitate fata de odraslele lor, in ciuda faptului ca ii abuzeaza. Cea mai vaga urma de dragoste din partea parintilor merita accentuata, existand pericolul de a fi distrugatoare, fapt care ii determina pe acestia sa adopte atitudini si comportamente mai grijulii.

Un alt avantaj este acela ca lucrul cu familia poate transforma o familie care nu facea fata problemelor intr-una care poate oferi un mediu "suficient de bun". Acest lucru este in interesul copilului, deoarece copiii au o mare nevoie de afiliere. Acest sentiment este intarit prin accentul pus pe familie in reclame, in scoala, la televizor, in reviste si in benzi desenate. Promovarea unei largi game de produse de la supa la masini de familie prezinta deseori o familie fericita formata din tata, mama si doi sau trei copii veseli.

Un avantaj ulterior al lucrului cu familia, luat din teoria sistemelor, postuleaza faptul ca daca un membru se schimba, sistemul ca intreg se va schimba. Chiar daca familia va incerca sa mentina status quo-ul, daca s-a angajat in schimbare si este ajutata in aceasta incercare, functionarea acesteia se va imbunatati. De-a lungul unei sedinte cu familia un parinte care a recunoscut responsabilitatea abuzului poate fi ajutat sa comunice acest lucru copiilor. Aceasta il ajuta pe copil sa se elibereze de vina si de responsabilitate si poate marca inceputul unei noi forme de comunicare, sincera si deschisa.

In cazurile in care copiii raman acasa sau se intorc la familia lor, nu este eficienta excluderea altor membri ai familiei. Copiii abuzati invata sa se adapteze abuzului. Comportamentul lor poate parea "anormal", dar vazut in contextul familiei, este o compensare normala a unei situatii anormale. Jessica Cameronchild (1978) a fost abuzata fizic si emotional inca de cand era mica. Ca adolescenta a incercat sa se sinucida; unul dintre fratii ei se sinucisese deja. Jessica a fost spitalizata si i s-a acordat terapie. Ea a scris:

"Psihiatrul si angajatii spitalului aveau de fapt o atitudine double bind, nefolositoare si distructiva, prin includerea mea intr-un program prin care mi se cerea sa renunt la defensele mele, care imi erau vitale pentru supravietuirea in familie directia tratamentului meu a exacerbat violenta fratilor mei acasa, a iertat maltratarile pe care le-am suportat din partea parintilor, a intarit atitudinea de negare a acestora, si a accentuat parerea mea despre zadarnicia lumii, in general"(p.148).

A trata parintii fara a implica copiii poate fi in egala masura nefolositor. Scopul oricarei interventii este schimbarea; cu parintii abuzivi este de dorit sa se orienteze catre o schimbare in comportamentul acestora in relatie cu copiii. Acesta este de obicei un proces de durata. In cazul in care copiii traiesc acasa, este putin probabil ca abuzul sa inceteze imediat. In tot acest timp, chiar daca parintii incep sa inteleaga si incearca sa se schimbe, unele comportamente abuzive vor continua, cu toate consecintele pe care le are in dezvoltarea copilului. In cazul in care copiii sunt direct implicati in acest proces, vor avea parte cel putin de consiliere pentru a compensa efectele negative ale abuzului care continua.

Copiii insisi s-au adaptat la comportamentul abuziv al parintilor. Maric vorbea despre a fi cu un pas inaintea tatalui sau. Cand li se acorda consiliere doar parintilor acestia se vor schimba, dar copiii pot deveni confuzi si mai speriati.Ei erau in siguranta cu "raul" pe care il stiau. Acum sunt nesiguri pentru ca nu mai pot anticipa comportamentul parintilor. In cazurile in care un copil a avut rolul de victima sau de tap ispasitor acest lucru nu mai este necesar pe masura ce comportamentul parental se imbunatateste. Dar aceasta poate insemna ca copilul nu se mai simte valoros pentru parinti si teama de a fi omorat reapare. Copiii pot reactiona incercand sa il provoace pe parinte sa ii abuzeze din nou, pentru a incerca sa refaca situatia anterioara, care ii este familiara.

Pattern-urile si formele de comunicare sunt foarte importante in familii. Parintii care beneficiaza de ajutor vor invata sa comunice mai deschis si mai direct cu copiii. Dar, in cazul in care copiii nu au invatat aceleasi pattern-uri de comunicare, vor deveni din nou confuzi. Intr-o familie, cea mai mare fiica si-a aparat fratii mai mici. Ea s-a comportat mereu ca purtatoarea lor de cuvant, suportand atacurile de furie si violenta ale tatalui. Parintii au incercat sa relationeze mai deschis cu copiii mai mici, care, neintelegand ce se intampla au devenit speriati si indiferenti. Fiica mai mare s-a simtit ignorata si respinsa. Parintii s-au simtit frustrati caci noul comportament, in loc sa imbunatateasca situatia, parea sa o inrautateasca. Lucrul cu familia prin care toti membrii sunt invatati impreuna noi pattern-uri de comunicare ar fi evitat aceste dificultati.

Exista un avantaj in lucrul cu familia chair daca nu este planificata intoarcerea copiilor in familie. Dupa cum deja am mentionat, parintii abuzivi sunt importanti pentru copiii lor, dandu-le sentimentul de apartinere. Ne amintim ca Sarah, cu toate ca simtea o repulsie puternica fata de tatal ei si fata de abuz, nu s-a simtit eliberata cand a fost luata de acasa si dusa la un internat. Ea s-a simtit pur si simplu abandonata, fara un sens al apartinerii. Este demna de lauda formarea de legaturi pozitive intre membrii familiei, astfel incat ei sa ramana uniti, chiar si atunci cand nu locuiesc impreuna. Exceptia ar fi acele putine cazuri in care bebelusii urmeaza sa fie incredintati definitiv unor asistenti maternali, iar toate legaturile cu familia de origine vor fi intrerupte. Chiar si aici, totusi, este de lucru cu parintii pentru a ne asigura ca parintii sunt capabili sa transmita mesaje pozitive copilului, daca acesta ii va cauta la varsta adulta.

Fara lucrul cu familia, vizitele pot fi dure. Copilul care dezvaluie abuzul poate fi invinuit de separarea membrilor familiei. Acest fapt poate afecta familia extinsa, situatie in care poate bunicii sau alte rude trimit cadouri tuturor copiilor, mai putin celui care a dezvaluit abuzul. Lucrul cu familia ii poate ajuta pe toti membrii sa inteleaga si sa recunoasca faptul ca parintii sunt responsabili pentru abuz si consecintele acestuia, usurand astfel copiii de sentimentele de vina si rusine, in vreme ce putina dragoste care este in familie este exprimata si impartasita.

Dezavantaje

Pentru majoritatea oamenilor familiarul este securizant, iar necunoscutul este de temut. Schimbarea inseamna adesea deplasarea de la familiar catre necunoscut. Evolutia lenta este relativ confortabila si aduce un echilibru intre disconfortul schimbarii si nevoia de adaptare la circumstante schimbatoare. O criza brusca poate provoca o schimbare brusca, insa fara nici o alta interventie, sistemul va recrea situatia anterioara crizei.

Dezvaluirea sau interventia profesionista intr-o famile abuziva reprezinta o criza. Familia se poate schimba temporar, insa odata ce criza a trecut, familia va incerca sa revina la situatia anterioara. In cazurile de abuz sexual un parinte il poate alunga de acasa pe partenerul abuzator imediat, doar pentru a-l primi inapoi indata ce discutiile cu privire la caz si demersurile legale s-au incheiat. Este putin probabil ca un singur asistent social sa poata sa reziste acestei tendinte puternice, inerente oricarui sistem, de a reveni la status quo - numita homeostazie.

Principala problema intalnita de un terapeut ce incearca sa intervina de unul singur este riscul de a fi absorbit in sistemul familiei. Familiile au capacitatea de a gasi roluri pentru persoanele care pot deveni o amenintare. Rolurile includ "unchi matusa bogata"- cel care intretine familia in mod constant; "prietenul de familie"- confidentul cariua i se pot incredinta secretele de familie; sau "nasa magica"- persoana care va rezolva toate problemele instantaneu, ca prin magie. In unele cazuri lucratorul poate deveni in mod clar un aliat al parintelui abuziv, condamnand comportamentul copilului ca fiind provocativ sau seductiv. Deoarece nevoile si cererile membrilor sunt deseori conflictulae, un singur profesionist, incercand sa satisfaca cererile intregii familii, este pus in fata unei sarcini imposibile. Este probabil ca el sau ea sa devina epuizat emotional sau va gasi suficienta energie doar petru unul sau doi membri.

O critica majora adusa lucrului cu familia, bazata pe teoria sistemelor, a fost exprimata de MacLeud si Saraga (1988), deoarece, specific in cazurile de abuz sexual, autorul abuzului evita responsabilitatea si plaseaza vina pentru abuz in sistemul familiei, si astfel, alti membri ai sistemului - parintele nonabuziv si victima - impart in aceeasi masura responsabilitatea. Oricine lucreaza cu familiile trebuie sa fie sigur cine este responsabil pentru ceea ce merge rau; dezechilibrele de putere trebuie sa fie recunoscute. Parintilor li se da o mare putere asupra copiilor lor si ei trebuie sa o utilizeze pentru bunastarea acestora. Intr-o societate patriarhala este probabil ca tatal sa detina cea mai mare putere. Daca el a exploatat acest lucru el trebuie sa isi asume responsabilitatea pentru comportamentul sau.

Analiza SWOT

Una dintre problemele care apar in asistarea unei familii este ca cei din anumite sectoare ale societatii pot fi "patologizati" cand sunt priviti din  perspectiva unor profesionisti care provin din diferite, si de obicei mai puternice, sectoare. Acest fapt a fost subliniat in relatie cu clasa sociala (Gittins, 1993) si cu mostenirea culturala, in special familiile de negri intr-o societate predominant alba (Gibson / Lewis, 1985; Howitt /Owusu-Bempah, 1994). Pe de alta parte, anchetele sociale (de exemplu Malcolm Page / Jasmine Beckford) au indicat ca asistentii sociali din directia de protectie a copilului au operat o "regula a optimismului"(Dingwall et al. , 1983) nereusind sa surprinda vulnerabilitatile familiilor. Un alt risc in asistarea familiilor este acela ca specialistii nu reusesc sa ia in consideratie factorii de mediu, concentrandu-se mai mult pe deficientele familiale decat pe circumstantele nefavorabile.

O analiza SWOT prezinta aceste riscuri. Este adaptata din analiza organizationala. Ea analizeaza grupul pe baza resurselor interne (S), si a vulnerabilitatilor (W), in acelasi timp luand in considerare oportunitatile exterioare (O) si pericolele (T). In conditii ideale, membrii familiei fac ei singuri exercitiul, identificand resursele interne si vulnerabilitatile in propria familie, si oportunitatile si pericolele din propriul mediu. Ei sunt persoanele care isi cunosc cel mai bine familia si modul in care mediul o influenteaza.

O analiza SWOT este esentialment foarte simpla. Tot ceea ce este necesar este o foaie de hartie impartita in patru casute sau patru foi de hartie. Fiecare casuta sau foaie are unul dintre cele patru titluri: resurse interne, vulnerabilitati, oportunitati si pericole. Sub fiecare titlu se face o lista a atributelor familiei privind resursele interne, etc. Se pto utiliza propozitii, cuvinte cheie sau simboluri comune. Diagramele pot deveni mai complexe daca unele vulnerabilitati pot fi redefinite ca resurse interne sau pericolele ca oportunitati si vice versa.

Referat: Lectia unui copil pentru parintii lui - relatia cu parintii Referat: Natiunea si statul national din perspectiva uniunii europene

Specialistii pot aista familia in doua moduri. In primul rand, pot exista resurse sau vulnerabilitati pe care un observator extern le poate identifica, dar pe care familia nu le poate vedea sau nu vrea sa le recunoasca. Specialistul poate cunoaste unele schimbari recente in legislatie, politici sau alti factori ai mediului pe care familia nu le cunoaste. In al doilea rand, specialistul poate lucra cu familia pentru dezvoltarea resurselor identificate, pentru diminuarea efectelor vulnerabilitatilor sau pentru a transforma o vulnerabilitate intr-o resursa. De exemplu, stabilind o rutina minima, un rol parental neconsecvent se poate transforma intr-o ingrijire flexibila, empatica. Specialistul poate, in plus , sa ajute familia sa stabilieasca strategii pentru a beneficia de oportunitatile mediului si pentru a se proteja de pericolele externe.

Exista si familii care, din diferite motive, nu pot sa faca singure aceasta evaluare. In aceste cazuri, analiza SWOT poate fi utilizata de catre specialist ca un mijloc de cunoastere si de feedback oferit familiei. Totusi, chiar si in aceste cazuri in care familia nu a fost capabila sa se implice total, membrilor familiei li se poate oferi posibilitatea de a-si prezenta perspectivele proprii.

Marele avantaj al analizei SWOT este ca se iau in considerare resursele familiei, acestea provenind din cultura lor traditionala, cercul extins al familiei, experientele lor trecute sau din combinarea resurselor membrilor individuali. Este mai putin probabil ca familiile care difera de tipologiile clasice sa fie patologizate, deoarece membrilor li se ofera oportunitatea de a identifica resurselor. Dar, de asemenea, exista si oportunitatea de a fi onest si sincer in ceea ce priveste vulnerabilitatile familiei. In final, impactul mediului nu este trecut cu vederea, astfel ca pot fi explorate propuneri realiste.   

Lucrul in echipa cu familia

In timp ce avantajele lucrului cu familia par sa cantareasca mai greu decat dezavantajele, o piedica majora este aceea ca lucratorul poate fi absorbit an sistem. Exista totusi citeva strategii care pot sa previna acest lucru. Majoritatea necesita o forma de lucru in echipa, ceea ce inseamna ca profesionistii lucreaza in stransa legatura pentru a atinge acelasi obiectiv. Aceasta nu este acelasi lucru cu cooperarea interdisciplinara; un medic de familie si un specialist in educatie (EWO) pot lucra impreuna, dar scopul principal al medicului este sanatatea familiei, in timp ce acela al specialistului in educatie este educarea adecvata a copilului.

Diferite modele de lucru in echipa vor fi sugerate in acest capitol, dar este recunoscut faptul ca uneori resursele locale sunt limitate, astfel incat un singur terapeut este disponibil pentru intreaga familie. In aceste circumstante, alte departamente precum scoala si medicul ce familie au datoria de a ajuta asistentul social prin monitorizarea situatiei cat de mult pot, si sa transmita informatiil relevante. Prea des astfel de departamente asteapta ca asistentul social sa caute informatii la ele, in loc sa ofere voluntar detalii care pot fi importante.

Specialistii care lucreaza singuri ar trebui sa aiba un supervizor capabil sa ofere o perspectiva obiectiva asupra familiei si asupra implicarii acesteia, ajutand astfel lucratorul sa se protejeze impotriva epuizarii emotionale si a identificarii cu o parte a familiei. In situatiile in care supervizorul nu are asuficienta experienta atat in lucrul cu familia cat si cu abuzul copiilor, lucratorul trebuie incurajat sa caute ajutorul unui consilier. Supervizorul si consilierul vor coopera pentru a se asigura ca abordarea lor este reala si nu creeaza lucratorului noi situatii conflictuale.   

Lucrul in echipa

Lucrul cu un co-terapeut este este abordare deja incercata si testata atat in terapia de grup cat si in cea de familie si ofera avantaje semnificative atat lucratorilor cat si familiei. Doi lucratori sunt capabili sa reziste mai bine presiunii sistemului familial. Este mult mai dificil penturl o familie sa gaseasca roluri pentru doi noi membri decat sa absorbe unul singur.

Nevoile diferite ale tuturor membrilor de familie rareori pot fi implinite doar de un lucrator. Chiar si in situatiile in care exista un singur parinte cu un singur copil, deseori este dificil sa le acorzi atentie ambilor. O mama care isi abuzeaza copilul este posibili sa fie foarte stresata si sa aiba puternice nevoi emotionale. Este foarte putin probabil ca ea sa tolereze faptul ca lucratorul petrece mult timp relationand cu copilul, deoarece ea are nevoie de atentie pentru ea insasi. De asemenea, si copilul este nefericit datorita abuzului asupra sa si datorita tensiunii mamei. Terapeutul trebuie sa construiasca o relatie cu copilul, devenind astfel o figura familiara pentru acesta care astfel va accepta sa fie ingrijit sau examinat de catre lucrator, daca devine necesar acest lucru.

Un exercitiu de joc de rol folositor ilustreaza problema care apare inerent in abordarea "un terapeut pentru o familie". Participantii reprezinta situatia unei familii alcatuite dintr-un singur parinte nefericit cu doi copii care sunt neglijati si un singur lucrator care viziteaza familia pentru a le usura problemele. Fara nici o exceptie, toti participantii au spus ca vizita lucratorului a inrautatit lucrurile, mai ales pentru cei care jucau rolul copiilor. Daca lucritorul ii acorda mare parte din atentia sa parintelui, copilul se simte de doua ori neglijat. Oricum, daca lucratorul isi petrece timpul cu copilul, parintele simte ca nevoile lui sunt ignorate sau intelese superficial si astfel traieste si mai multa suferinta. Parintele se poate teme ca lucratorul nu cauta decat dovezi pentru a lua copilul de langa el.

Aceasta situatie se poate rezolva daca sunt implicati doi terapeuti, unul avand grija de nevoile unor membri ai familiei, in timp ce al doilea se conentreaza asupra celorlalti. Deseori, ruperea este intre parinti si copii, sau intre barbati si femei, in familie. Uneori, nevoile unei persoane sunt atat de coplesitoare incat un singur lucrator isi concentreaza eforturile pe caea persoana, lasandu-si un coleg sa aiba grija de nevoile tuturor celorlalti.

Lucrul in echipa, mai ales acolo und este un conflict intre cei doi parinti, poate oferi un model de cooperare adulta si sa deschida comunicarea intre parinti. Cei doi lucratori pot demonstra atat parintilor cat si copiilor ca respectul reciproc si luarea deciziilor impreuna sunt posibile. Pe deasupra, un alt beneficiu este ca in situatii cu risc de violenta, fiind insotit de catre un coleg poate oferi o oarecare protectie.

Neajunsurile acestui mod de lucru sunt evidente. Ambii terapeuti trebuie sa fie calificati si siguri de sine. Un co-terapeut defensiv care devine posesiv cu clientii si incearca sa "marcheze puncte" impotriva colegului repreznita o forta distructiva. Doi lucratori pot incepe sa oglindeasca separarea din familie, identificandu-se cu diferite sciziuni, si astfel intarind conflictul familial. Copiii abuzati pot fi nu numai criticati si folositi ca tapi ispasitori de catre frati si de catre parinti, ci si de catre cei doi lucratori. Un lucrator absorbit in sistemul familial este grav; doi lucratori astfel abosrbiti este mai mult decat de doua ori mai grav.

In departamentele de asistenta sociala foarte solicitate poate nu sunt suficient de mult angajati pentru a se realiza lucrul in echipa. O solutie ar fi aceea de a se uni cu alte departamente cum ar fi probatiune, educatie, sau sanatate. Oricum, ofiterii de probatiune, profesorii din comunitate sau asistentii de sanatate pot avea obiective, limite si prioritati        diferite, ceea ce poate face ca orice angajament de lucru pe termen lung in echipa sa fie imposibil.

O alta problema este cea a supervizarii. Coechipierii, chiar si din acelasi departament, pot ave asupervizori diferiti. Sunt totusi cateva solutii. Un supervizor poate fi de acord sa aiba un rol principal, in vreme ce al doilea mentine o viziune de ansamblu pentru ca interventia terapeutica sa fie facuta cu responsabilitate. O alta alternativa de solutionare este reprezentata de intalniri periodice de supervizare in patru. A trei alternativa este numirea unui alt supervizor doar pentru un anumit caz.

Atunci cand terapeutii au acelasi supervizor inca mai sunt probleme daca sa se intalneasca cu acesta individual sau impreuna. Cea mai buna solutie pare sa fie aceea de a avea intalniri individuale, astfel incat coechipierii sa fie disponibili pentru o parte din timp. O alta solutie este sa se alterneze intalnirile individuale si cele de impreuna.

De asemenea, inregistrarea si responsabilitatea cazului prezinta probleme. Daca terapeutii sunt din departamente diferite vor tine inregistrari individuale, dar daca sunt din cadrul aceluiasi departament, este nevoie doar de o inregistrare a cazului. Inregistarea alternativa a intalnirilor echilibreaza incarcarea lucratorilor, insa poate porvoca confuzie. Cea mai practica solutie pare sa fie aceea ca un singur lucrator sa aiba responsabilitatea principala in inregistrare, notarea conditiilor favorabile, realizarea legaturii cu alte departamente si alte aspecte ale managementului de caz.

Supervizarea directa

Dupa cum spune si numele, inseamna ca supervizorii sunt prezenti in timpul intalnirilor cu familia. Ei sunt mai mult decat observatori; rolul lor implica o participare activa. Supervizarea directa poate lua o varietate de forme, in functie de conditiile disponibile. In cea mai simpla forma, supervizorul sta linistit, luand notite intr-un colt al camerei in care sunt si terapeutii. La extrema cealalta un grup de colegi poate vedea un terapeut sau pe ambii printr-un geam cu vizibilitate unidirectionala sau printr-un sistem de transmitere video. Experienta arata ca atat terapeutii cat si membrii familiei pot sa ignore camerele video, ecranele sau alte persoane si sa se concentreze asupra sarcinii care ii preocupa.

Un important principiu este ca toti membrii familiei trebuie sa se puna de acord in privinta implicarii supervizorilor directi. Ei trebuie sa inteleaga ceea ce se intampla si sa accepte faptul ca vor avea loc interventii. Este postulat clar faptul ca supervizorul este acolo pentru a asista lucratorul care, astfel, va fi capabil sa ajute familia mai eficient. De obicei, famili este prezentata tuturor supervizorilor. Insa, daca este un grup care priveste printr-un monitor sau un ecran, este mai indicat sa fie prezentat un reprezentant al grupului, in timp ce membrii familiei sunt invitati sa-i cunoasca pe ceilalti dupa terminarea sedintei.

Sunt planificate pauze de-a lungul sedintei, in care supervizorii si terapeutii pot sa analizeze evenimentele care au avut loc pana atunci si sa sugereze schimbari in directia interventiei terapeutice. In completare vor fi interventii ad hoc din partea supervizorilor in cazul in care lucratorii si membrii familiei par sa se fi blocat sau par sa evite probleme importante. Aceste interventii pot fi comunicate prin telefon sau casti sau, poate, printr-o bataie in usa. De obicei, notitele sesiunii si dosarul cazului sunt realizate de catre unul dintre supervizori, lasand astfel terapeutii liberi sa-si concentreze toata energia asupra muncii directe cu familia.

Acest model poate ajuta terapeutii sa nu devina o parte a sistemului familial. De exemplu, intr-un caz, un singur lucrator barbat ajuta o familie alcatuita din mama, tata, Martin, fiul lor adolescent si trei copii mai mici. Supervizorii au putut observa cum lucratorul a fost determinat sa-si ia rolul de tata puternic in relatie cu Martin, in loc sa dea posibilitatea tuturor membrilor familiei sa se exprime si sa adopte roluri mai adecvate.

Supervizorii directi pot, de asemenea, sa se asigure ca terapeutul nu se concentreaza pe nevoile unor membri ai familiei, ceea ce poate duce la excluderea celorlalti. Un exemplu pentru a ilustra aceasta situatie este familia B. Cea mai mare fiica, Clare, a fost abuzata sexual de catre tatal ei. Mama a fost foarte afectata cand a descoperit ceea ce se intampla si a fost ingrijorata si pentru sanatatea unicului ei fiu. Domnul B a fost foarte suparat de dezvaluire si de consecintele pe care le poate avea asupra carierei lui. De-a lungul unei sedinte supervizorii au observat cum cei doi lucratori si-au concentrat atentia asupra parintilor si au pierdut din vedere mania si suferinta lui Clare, ceea ce a afectat-o intr-o asa masura incat supervizorii au luat in considerare posibilitatea ca ea sa incerce sa se sinucida. Atentia ambilor terapeuti a fost distrasa de la Clare de suferinta manifestata mai puternic a restului familiei.           

Sunt probleme inerente ale supervizarii directe, inclusiv amenintarea pe care o simt terapeutii in prezenta colegilor lor care observa si analizeaza munca lor. Legat de aceasta este teama de a-si pierde credibilitatea in ochii familiei din cauza ca par sa fie "des corectati" de alti oameni. Dar experienta arata ca lucratorii care au supervizori in care se incred considera ca supervizarea directa este securizanta. Odata ce devine o practica stabila intr-o echipa, membrii pot ajunge dependenti de acest mod de supervizare pana la situatia in care o sedinta nesupervizata poate fi descurajanta. O familie poate fi ajutata sa valorizeze aceasta metoda de lucru explicandu-li-se ca doua sau mai multe capete sunt mai bune decat unul.

O alta problema este cea a timpului si a implicarii cerute de la mai mult decat un singur lucrator. Oricum, este mai bine ca intr-un demers terapeutic sa aiba loc o terapie eficienta care sa aduca la schimbari reale si pozitive in functionarea familiei decat sa intervina un singur lucrator care doar sa amane pentru un timp o noua criza. Este pre putin justificata o interventie care nu acorda un ajutor eficient copiilor abuzati. Supervizarea directa are un alt avantaj si anume ca este o idee mai flexibila decat lucrul in echipa, deoarece in supervizarea directa nu trebuie sa fie acelasi supervizor de fiecare data. Este important sa lamurim fatul ca supervizarea directa si lucrul in echipa pot fi combinata cu supervizarea directa a co-terapeutilor.

Merita, poate, sa subliniem faptul ca supervizarea directa nu este folosita exclusiv in lucrul cu familia. Poate fi folosita cu grupuri, cupluri si in lucrul cu o singura persoana. Oricum, este in mod deosebit valoroasa, dupa cum s-a mentionat deja, ca mijloc de protectie pentru terapeut de a nu fi absorbit intr-un sistem familial foarte puternic si in definitiv, distructiv. Este in mod particular folositor, dupa cum a ilustrat cazul lui Clare, in asigurarea faptului ca nevoile membrilor mai putin puternici din familie nu sunt trecute cu vederea.

Model de management de caz in echipa

S-a aratat ca diferiti membri de familie au nevoi terapeutice care difera, si este greu ca unul sau chiar doi lucratori sa acorde un ajutor eficient fiecarui membru al familiei. Pericolul consta in faptul ca nevoile celor mai tacute, celor mai retrase persoane, vor fi trecute cu vederea, si totusi, el sau ea poate fi cel mai afectat. Acesta, intr-o disperare tacuta, poate incerca sa se sinucida. De asemenea, nevoile celui mai tanar membru al familiei, mai ales daca inca nu este capabil sa verbalizeze sentimentele corent, pot fi ignorate. O abordare totala, de echipa, poate astfel sa puna in lumina nevoile acestuia.

Deseori, o echipa este formata din profesionisti din diferite departamente. O astfel de echipa a cuprins un ofiter de probatiune, un asistent social din cadrul departamentului local de servicii sociale si unul de la un departament voluntar. Echipa a fost implicata in lucrul cu familia C. Cei mai mari copii, Jane, Bruce si Brian, au fost abuzati fizic, iar Jane fusese abuzata si sexual de catre tatal lor. Doua fiice mai mici, probabil nu fusesera abuzate. Domnul C a fost condamnat in urma acuzatiilor sexuale si lasat in probatiune. Jane a ales sa fie ingrijita intr-un centru. Ofiterul de probatiune a lucrat cu domnul C si a initiat un program de consiliere maritala cu domnul si doamna C. Asistentii sociali au acordat doamnei C ajutor concret, cand domnul C a parasit casa pentru o perioada, au ajutat la aranjamentele de ingrijire al lui Jane si i-au intretinut pe doamna C si pe baieti. Lucratorul de la departamentul voluntar s-a focalizat pe terapia pentru Jane si pe munca preventiva cu fetele mai mici. Echipa ar fi putut sa inceapa sa oglindeasca conflictele dintre indivizi si sub-grupuri in familie, creand astfel si mai multa confuzie decat era. In ciuda numeroaselor ajutoarelor implicate, interventia ar fi putut fi ineficienta si nevoile unor membri ai familiei ignorate.

Pentru a evita capcanele evidente a fost numit un manager de caz in echipa. Ea nu avea o implicare directa in familie, dar avea un rol vital in coordonarea interventiei individuale a lucratorilor. Managerul de caz era responsabil de organizarea intalnirilor celor trei lucratori la anumite intervale de timp. Intalnirile din doua in doua saptamani sau lunare pareau sa fie potrivite, in functie de stadiul in care se afla cazul. In timpul intalnirilor, terapeutii subliniau implicarea lor ca urmare a intanirii anterioare si raportau despre situatia membrilor familiei cu care interactionau. Apoi managerul de caz ii ajuta sa analizeze ceea ce se intampla si sa se pregateasca pentru o noua etapa de lucru. In timpul unei intalniri a fost un conflict deschis intre ofiterul de probatiune si terapeutul lui Jane. Managerul a fost capabil sa-i ajutepe lucratori sa vada modul in care reflectau furia si tensiunea care se acumulase intre domnul C si Jane. De asemenea, managerul era responsabil cu pastrarea inregistarilor fiecarei intalniri si cu aranjarea datei si locului urmatoarei intalniri.

Modelul managementului de caz poate fi folosit cu familii mici. In cazul unei mame care isi neglija cei doi copii mici, un manager de caz a coordonat eforturile unui terapeut prin joc, asistent medical, ale unui consilier de familie si ale unui asistent social. Modelul poate fi, de asemenea, folosit cu echipa mare. In alt exemplu, Ricky, un baiat adolescent, si-a abuzat sexual sora mai mica. Un lucrator l-a ajutat pe Ricky, care a fost primit in grija intr-un centru. Un terapeut specializat in terapie prin joc a ajutat-o pe fetita si doi angajati din cadrul Directiei de Protectie a Copilului si Familiei au asigurat serviciile de terapie maritala si de familie. Din cauza ca in familie mai erau cativa copii, un asistent social dintr-un departament local a ajutat cu aranjamentele practice si le-a acordat atentie copiilor care stateau acasa. Interventiile individuale si cele comune ale lucratorilor au fost coordonate de catre un manager de caz.

Cand acest model este folosit, familia trebuie sa fie informata in legatura cu ceea ce se intampla si sa le fie adusa la cunostinta existenta si implicarea unui manager de caz, chiar daca acesta, de obicei, nu intalneste familia. Daca familia cere sa il intalneasca pe managerul de caz, aceasta ar trebui realizata catre sfarsitul interventiei.

Principala obiectie adusa acestui model este ca pare costisitoare. Oricum, fiecare lucrator poate fi implicat in cateva astfel de cazuri in acelasi timp, datorita faptului ca solicitarile emotionale sunt impartite intre specialistii implicati in fiecare caz. Un singur lucrator care incearca sa atinga acelasi obiectiv pe cont propriu isi da seama ca sarcina este coplesitoare si ii ia mult timp. In loc sa petreaca cateva ore in fiecare saptamana contactandu-si colegii lucratori si ei, prin telefon, eforturile sunt coordonate prin sedinte de doua ore bilunar sau lunar, cu scurte telefoane intre sedinte doar cand este necesar.

Supervizarea este o alta problema, mai ales daca supervizorul oricarui terapeut se simte amenintat de influenta managerului de caz. Nu este indicat ca supervizorii sa participe la intalnirile de management de caz. Prezenta acestora ar face ca sedintele sa dureze prea mult si sa se desfasoare greoi. Totusi, pot fi aranjate ocazional intalniri suplimentare la care supervizorii sa-si expuna preocuparile cu privire la caz.

O ultima problema care poate perturba functionarea echipei este aceea a problemelor personale ascunse. De exemplu, poate unul dintre membrii echipei a fost a buzat in copilarie si poate nu si-a rezolvat aceasta problema de fond. Atunci cand un manager de caz suspecteaza ca ar putea fi implicata o problema personala, acesta ar trebui sa aranjeze o intalnire individuala cu respectivul lucrator pentru a gasi o cale de a-i ajuta pe ceilalti membri ai echipei sa recunoasca ceea ce se intampla.

Centre pentru familii

Lucrul in echipa este o caracteristica a centrelor pentru familii. Sunt multe proiecte diferite care sunt numite centre pentru familie. Intr-un model intreaga familie vine intr-un centru cateva zile pe saptamana. Obiectivul principal este de a imbunatati relatiile din familie, de a oferi copiilor joc si structura si de a oferi parintilor posibilitatea de a-si imbunatati abilitatile parentale.In centrele pentru familii parintii pot fi invatati abilitati practice ca de exemplu cum sa gateasca, sa administreze bugetul familiei, mentinerea igienei si stabilirea unei rutine. In relatia cu copiii lor ei invata despre dezvoltarea normala pentru a nu avea asteptari nerealiste de la ei si sunt ajutati sa recunoasca nevoile de stimulare si securizare ale copiilor lor.

Facilitarea comunicarii

In lucrul cu familia este important ca toti membrii familiei sa se implice. Aceasta inseamna ca persoanele care nu fac parte din familia nucleara trebuie incluse in masura in care reprezinta o parte importanta a sistemului familial. Un exemplu obisnuit este acela al bunicului care are des grija de copii si care a incercat sa-i apere. De asemenea, mai inseamna ca toti membrii familiei care sunt prezenti la o sedinta trebuie sa participe activ. Este usor pentru cei mai asertivi membri ai familiei sa domine sedinta, in timp ce copiii mici sau cei mai tacuti sunt efectiv ignorati. Sunt cateva tehnici prin care ne putem asigura ca toti cei prezenti sunt inclusi.

Tehnici verbale

Un mod de a include toti membrii familiei in componenta verbala a sedintei este de a folosi chestionarea circulara. Un membru al familiei este intrebat despre modul in care un alt membru reactioneaza sau ar reactiona intr-o situatie data. Precizia raspunsului este verificata intrebandu-l pe cel de-al doilea membru al familiei. De exemplu, in loc sa il intrebam pe tata ce face atunci cand copiii ajung acasa tarziu dupa scoala, cel mai mic copil ar putea fi intrebat "Ce face tata cand ajungi tarziu acasa ". Copilul poate spune "Se enerveaza.". Tatal eset atunci intrebat "Va enervati ". Tatal ar putea explica "Da, pentru ca imi fac griji pentru ei cand intarzie.". Cand un membru al familiei este foarte tacut, un altul poate fi intrebat in numele lui. O adolescenta supusa, Mandy, care a fost abuzata fizic si sexual de catre tatal vitreg, a refuzat sa spuna ceva de-a lungul primelor sedinte cu familia. Lucratorii, incercand in van sa ii puna intrebari direct lui Mandy, au intrebat un alt membru al familiei : "Ce ar raspunde Mandy la aceasta intrebare daca ar putea ". Apoi, ea a fost intrebata daca raspunsul a fost corect. Ea trebuia doar sa dea din cap in semn de aprobare sau dezaprobare. Chiar daca ea nu a vorbit, a putut sa isi exprime parerile prin ceilalti membri ai familiei.

Trebuie avuta grija cu aceasta forma de chestionare. A intreba despre sentimentele altora pune dificultati membrilor familiei. Intrebarii "Cum se simte mama cand tu faci asta " pusa unui adolescent cinic, i se poate da raspunsul "Him(dunno), de ce n-o intrebi chiar tu ". La limita, este mai bine sa intrebi "Cum crezi ca se simte mama ", intreband in acest mod despre opinia lui decat sa intrebi direct despre sentimentele altcuiva. Cand raspunsul "dunno" apare, este important sa nu-l facem pe tanar sa se simta criticat; astfel, in loc sa-i spunem iritati "Dar te intreb pe tine, nu pe ea", cel mai potrivit raspuns ar putea fi directionarea catre o un alt aspect.

Membri pot fi, de asemenea, incurajati sa-si puna intrebari unii altora. Terapeutul ar putea spune "Tommy, vrei sa o intrebi pe mama ce ar dori sa se intample ", iar Tommy poate refuza. Mama este apoi invitata sa il intrebe pe Tommy de ce nu vrea sa o intrebe. Inca trebuie avuta mare grija, mai ales cu copiii, de a se simti vinovati cand, datorita timiditatii sau furiei, nu se pot implica.

In unele familii este evident ca accentul s-a pus pe comportamentul negativ si pe pedeapsa. Un exercitiu util este de a cere, pe rand, fiecarui membru al familiei, sa spuna ce ii place la un anumit membru. Dupa aceasta, centrul atentiei se deplaseaza la urmatoarea persoana, astfel incat fiecare membru al familiei sa auda ceva frumos despre el insusi spus fiecare dintre ceilalti din familie. De obicei, terapeutul participa la acest joc in a spune ceva pozitiv despre fiecare membru din familie, dar nu este necesar ca lucratorul sa fie in centrul atentiei, numai daca familia cere acest lucru.

Comunicarea nonverbala

O cale prin care terapeutul poate influenta dinamica familiala este de a schimba modul de aranjare al locurilor de stat jos. In mod evident, este mai usor de facut acest lucru intr-o camera special amenajata pentru sedintele cu familia decat in casa familiei. Intr-un caz in care fiica a preluat responsabilitatea mamei pentru familie, tatal si fiica obisnuiau sa stea impreuna, in timp ce mama si fiul cel mic stateau impreuna, lasand scaune intre fiecare diada pentru lucratori. Dupa cateva sedinte lucratorii au insistat ca mama si tata sa stea impreuna, cei doi copii impreuna, unii langa altii. Un scop in lucrul cu familia a fost acela de a face distinctia intre adulti, care erau parintii, si copii, care trebuiau sa fie eliberati de responsabilitati parentale. Schimbarea de locuri a oferit o demonstratie vizibila, concreta, a scopului. Cand un membru al familiei care ar fi trebuit sa participe la sedinta este absent, el sau ea poate fi inclus a in sedinta prin desemnarea unui scaun gol.

Membrilor familiei li se poate cere sa comunice nonverbal unii cu ceilalti. De exemplu, un copil poate incepe sa planga, iar mama, daca nu o face spontan, poate fi invitata sa-si imbratiseze copilul. Din nou, trebuie avuta grija, deoarece, daca mama refuza sa faca acest lucru copilul se poate simti si mai mult rejectat si afectat.

Exercitii, joc de rol si filmare

Exista un exercitiu folositor care ajuta la ilustrarea perspectivelor diferite ale familiei. Pe rand, membrii familiei sunt invitati sa se deseneze fie pe ei insisi fie membrul familiei pe care il considera a fi cel mai important. Aceasta se poate realiza pe o tabla sau pe o foaie mare de hartie. Apoi ei deseneaza toti ceilalti membri pozitionati pe hartie mai aproape sau mai departe de fiecare, in functie de modul in care persoana care deseneaza vede relatiile din familie. Cu o familie numeroasa este mai putin costisitor ca timp sa se reprezinte fiecare membru sub forma de bulina mare. Daca acest exercitiu ar fi fost folosit cu familia lui Sarah, cele doua surori ar fi putut vedea ca fiecare dintre ele credea ca cealalta sora este mai apropiata de tatal lor si astfel ar fi putut reusi sa diminueze o parte din gelozia si perceptia eronata pe care o aveau una despre cealalta. Mai mult de atat, tatal nu ar mai fi putut sa joace jocul "sora ta este mai buna decat tine". El ar fi trebuit fie sa aduca fiecare copil la aceeasi distanta fata de el, fie sa isi aleaga un preferat.

Mandy, fata mentionata mai devreme in acest capitol, a refuzat sa participe la acest exercitiu. Lucratorii au acceptat rezistenta ei. Acestia au spus ca, chiar daca ei ar dori ca ea sa participe deoarece parerea ei era la fel de importanta ca si a celorlalti, poate ca ea nu era pregatita sa facaacest lucru. Mai tarziu, dupa ce toti ceilalti au avut ocazia sa schiteze familia, Mandy a fost din nou intrebata daca ii poate spune altui membru al familiei sau unui lucrator unde sa puna figurile familiale pe desen, in numele ei. Ea a fost de acord si l-a ales pe fratele ei ca scirb. Imediat ea s-a implicat atat de mult incat atunci cand fratele ei nu a pus figurile exact in locul care trebuia, ea insasi s-a dus la foaie si a inceput sa deseneze constelatia familiala. In locul schitelor mai pot fi folosite cesti de cafea, nasturi, cartonase colorate sau figurine mici de joc.

Jocul de rol este util in a ajuta membrii familiei sa exerseze ceea ce ar dori sa faca intr-o anumita situatie. De exemplu, o familie era ajutata prin modelul managementului de caz inechipa descris anterior. Fiica, Zoe, fusese abuzata sexual de tatal ei vitreg. Ea era ambivalenta in privinta intalnirii cu el. Era speriata de faptul ca fiind atat de furioasa si-ar putea pierde controlul cand il va intalni si fie il va ataca, fie va izbucni in lacrimi. Similar, domnul D era ingrijorat cu privire la reactia sa atunci cand isi va intalni din nou fiica vitrega, prima oara de la dezvaluirea abuzului, si totusi vroia sa ii ceara scuze si sa iispuna ca nu ea era vinovata. Zoe era ajutata de o lucratoare, iar domnul D era ajutat de un barbat, ofiter de probatiune. In cele din urma lucratorii au decis ca Zoe sa exerseze constructiv ceea ce ea ar dori sa ii spuna tatalui vitreg intanindu-se cu ofiterul de probatiune care sa-l reprezinte pe domnul D. Invers, domnul D s-a intalnit cu asistenta sociala pentru a exersa cu aceasta modul de a-i cere iertare lui Zoe.

De asemenea, filmarea poate fi folosita intr-un mod asemanator. Dupa incheierea catorva intalniri cu joc de rol, Zoe inca se simtea incapabila sa-si intalneasca tatal vitreg, cu toate ca avea nevoie sa il auda ca isi asuma responsabilitatea ca sa poata sa accepte candva ca nu ea a fost vinovata. Domnul D a realizat o inregistrare video in care o asigura pe Zoe ca tot ceea ce s-a intamplat a fost din vina lui si in care se arata preocupat de binele ei. Zoe a fost de acord sa vada inregistrarea si a fost sustinuta de terapeuta ei cat s-a uitat. A fost capabila sa vada sinceritatea tatalui ei vitreg si i s-a dat astfel o noua si importanta dovada ca nu ea a fost responsabila de abuzul care s-a produs si de consecintele dezvaluirii acestui fapt.

In cele din urma, terapeutii pot da familiei teme de facut de la o sedinta la alta. De exemplu, o familie foarte izolata poate fi incurajata sa invite un prieten de-al copiilor la ceai intr-o seara inainte urmatoarei sedinte. Daca familia nu reuseste in aceasta satamana, poate fi incurajata sa incerce din nou. Daca in continuare nu reuseste, lucratorii isi asuma responsabilitatea pentru o sarcina care a fost prea dificila, evitand astfel sa incarce familia cu sentimente de vinovatie. Totusi este important sa nu se treaca cu vederea faptul ca au facut mai mult decat li s-a cerut, de exemplu invitand trei prieteni la ceai cand li s-a cerut sa invite unul singur. Uneori, facand prea mult reflecta asteptarile mult prea ridicate din partea familiei , cand terapeutii incearca sa dea un sens real situatiei. Mai mult decat atat, unele familii sunt atat de sigure ca vor esua, incat incearca mai mult decat pot gestiona pentru a-si asigura esecul.

O sarcina intrucatva paradoxala, care este folosita ca urmare a unui esec, dar care de obicei da umor situatiei, este de a cere familiei sa se poarte intr-un anumit mod indezirabil, dar numai in anumite conditii. Intr-un caz de conflict marital, de exemplu, parintilor li se spune ca trebuie sa se certe fix la ora 19.00, lunea, in bucatarie, cand toti copiii sunt in pat. De obicei, cuplurilor le este greu sa se certe la comanda, dar acest exercitiu ii ajuta sa inceapa sa se gandeasca la natura certurilor lor, cand si de ce se intampla.