Rationalismul, mecanicismul si naturalismul

RATIONALISMUL, MECANICISMUL SI  NATURALISMUL

1. Rationalismul si personalitatile ce au contribuit la dezvoltarea psihologiei

. Dupa rationalism, mintea nu este doar un simplu depozit pasiv de informatie senzoriala. Deductia porneste de la o premisa majora asupra unei clase de evenimente si deduce consecintele pentru un eveniment particular. Inductia, din contra, implica procesul de a rationa, dinspre particularitati si detalii, spre generalitati cat mai universale - ori de la esantioane, catre populatii. Concluziile rationamentului inductiv sunt oferite in limbajul teoriei probabilitatilor, in timp ce tot concluziile se constituie in probe, in cazul rationamentului deductiv.

In mod clar, rationalismul si empirismul conduc la viziuni opuse asupra fiintelor umane, precum si la filosofii diferite in domeniul stiintei. In continuare vom examina gandirea unora dintre cei mai importanti rationalisti ai secolelor al XVII-lea, al XVIII-lea si al XIX-lea.

René Descartes (1596-1650)! a fost contemporan cu Hobbes si Galilei traind in "marele secol" al clasicismului francez, secolul lui Racine, Molliere si Corneille. Fizica sa materialista, complet separata de metafizica starnea interesul fiind discutata peste tot prin saloane. Astfel viziunea teologica medievala va fi inlocuita cu conceptia stiintifica moderna bazata pe libera cercetare a

Baruch (Benedict) Spinoza (1632-1677)! !!! reflecta ascensiunea burgheziei in Olanda dupa victorioasa revolutie de la sfarsitul secolului al XVI-lea. Punctul de plecare al lui Spinoza este gandirea carteziana (Descartes), dualismul celor doua substante - materia si spiritul

Gottfried Wilhelm Leibniz (1646-1716) a fost contemporan cu John Locke si cu Isaac Newton. Gottfried Wilhelm Leibniz a fost un geniu, neobisnuit de dotat, al sfarsitului de secol al XVII-lea si al inceputului de secol al XVIII-lea - care a jucat un rol major in a da forma gandirii europene in domenii atat de diverse, precum matematica, dreptul, istoria, politica, religia, filosofia si psihologia.

Christian von Wolf (1679-1754) merita sa fie amintit pentru ca el este unul dintre primii care a folosit termenul de psihologie. In 1732 a publicat lucrarea "Psihologia empirica", apoi, in 1734 "Psihologia rationala". Psihologia empirica studiaza senzatiile de durere sau de placere, pe cand psihologia rationala implica foloea ratiunii in studiul metafizic al sufletului urmarind descoperirea unor principii sau legi.

2.2  Immanuel Kant (1724-1804) ca si René Descartes ori David Hume a exercitat o influenta enorma asupra dezvoltarilor intelectuale ce aveau sa-i urmeze. Cu toate ca noi il includem aici printre rationalisti, opera sa poate fi caracterizata drept o cautare a unei cai de mijloc, intre extremele reprezentate de empirism si rationalism. El a respins empirismul radical al lui David Hume,

Analiza: Efectele consumului de alcool Analiza: Identitatea de secui

2.3  Mecanicism

4 cuantificare. Personalitati marcante si rolul lor in psihologie  !!!!

Thomas  Hobbes(1588-1679) l-a cunoscut pe Bacon in ultimii ani de viata, dupa prabusirea sa politica din 1621. Ideile lor erau apropiate in ceea ce priveste lupta impotriva scolasticii si entuziasmul pentru noua stiinta. Francis Bacon sustine insa metoda inductiva, iar Gandirea lui Hobbes are contingente cu psihologia in trei probleme importante:

a)     procesul cunoasterii;

b)     problema limbajului;

c)      psihologia emotiilor.

In ceea ce priveste mecanismul psihic si procesul cunoasterii el pleaca de la ideea ca orice cunoastere provine din senzatie, punand bazele senzualismului dezvoltat mai tarziu de John Locke.

Jan Swammerdam (1673-1680), medic olandez, realizeaza una dintre primele verificari ale teoriei lui Descartes asupra miscarii.

Neils Stensen(1638-1686), in ciuda respectului pentru metoda filozofica a lui Descartes, s-a considerat totusi obligat sa demonstreze greselile marelui filosof. 

Julien Offray De La Mettrié(1709-1751) medic si filozof francez, a fost unul dintre cei mai importanti si profunzi filosofi materialisti ai secolului al XVIII-lea. Cartea sa "Omul - o masina" includea fiinta umana in programul mecanicist ce isi avea originile din opera lui Descartes.

Pierre Jean Georges Cabanis (1757-1808) a evidentiat stransele conexiuni dintre procesele psihologice si modificarile organice sau ale mediului inconjurator. In opinia lui, psihologia trebuie inteleasa intr-un context naturalist, procesele psihologice precum memoria, inteligenta, ori senzatiile fiind produse ale activitatii neurologice. Cercetarile filozofice ale lui La Mettrié si ale lui Cabanis au crescut interesul fata de explorarea sistemului nervos in scopul intelegerii proceselor psihice.

Charles Bell (1774-1842) urmeaza cursurile scolare la Edinburgh si studiaza anatomia alaturi de fratele sau care era chirurg. Cea mai cunoscuta carte a sa este "Ideea unei noi anatomii a creierului", publicata in anul 1811. Bell este recunoscut pentru talentul sau in domeniul anatomiei si mai ales, pentru descoperirea nervului toracic (ce ii poarta numele) precum si datorita cercetarilor sale asupra paraliziei faciale, numita "paralizia lui Bell", ce rezulta in urma lezionarii celui de-al saptelea nerv cranian.

François Magendié(1783-1858) este considerat drept unul dintre marii pionieri ai fiziologiei experimentale. Fondeaza publicatia "Jurnal de fiziologie experimentala" si pledeaza in mod insistent pentru studiile empirice ce puneau accentul pe fapte derivate din experimente bine controlate. De numele lui se leaga introducerea in practica medicala a unor alcaloizi precum: stricnina, morfina, brucina, codeina, chinina, ori veratrina.

Johannes Müller (1751-1801), sub influenta cercetarilor lui Bell, elaboreaza teoria energiilor specifice. In lucrarea sa "Manual de fiziologie a omului" spunea ca pentru fiecare dintre cele cinci simturi exista o "energie nervoasa specifica", astfel incat nervul impune calitatea senzatiei si proceselor mentale. In opinia sa, un nerv este capabil sa transmita numai un singur tip de senzatie.

Francis Galton (1822-1911) s-a nascut in Anglia, langa Birmingham si si-a construit o cariera de o productivitate absolut remarcabila. Bibliografia sa cuprinde publicatii de popularizare, dar si publicatii de specialitate, peste trei sute de titluri, ce acopera o variata sfera de subiecte.

Naturalismul - extinderea perspectivei  naturaliste ca opozitie la mecanism si cuantificare

Viziunea evolutionista si cea naturalista asupra afectiunilor mintale a jucat un rol crucial in fundamentarea psihologiei ca stiinta. Dintre aceste teorii, cea mai importanta a fost teoria evolutiei organice.

Erasmus Darwin (1731 - 1802), doctor si biolog englez, bunicul lui Charles Darwin, a avut contributii importante la teoria evolutiei organice.

Biologul francez Jean - Baptiste Lamarck (1744 - 1829) este cunoscut pentru o teorie timpurie a evolutiei organice fiind unul dintre pionierii paleontologiei nevertebratelor. Lamarck considera ca speciile sunt de fapt constructii umane bazate pe nevoia umana de scheme clasificatorii convenabile; plantele sau animalele din natura fiind pur si simplu etape ale unui proces in desfasurare

Charles Darwin (1809-1882) a adus argumente biologice solide avansand un model de mecanism al evolutiei acceptat de catre comunitatea stiintifica. Din tinerete a manifestat  interes pentru stiintele naturii si preferinta pentru a organiza si a colectiona.

In 1858, Alfred Russel Wallace (1823 - 1913), biolog englez, i-a trimis lui Darwin un manuscris asteptand comentariile acestuia inainte de a-l trimite unui editor. Manuscrisul clarifica aspectele teoriei evolutiei prin intermediul selectiei naturale. Ideile erau in mare parte aceleasi cu cele ale lui Darwin deoarece Wallace, ca si Darwin, se inspirase din eseul lui

Herbert Spencer (1820-1903) a fost unul dintre cei mai entuziasti sustinatori ai evolutionismului, teoria sa avand la baza principiile lamarckiene. Cu toate acestea, teoria sa a avut parte de un restrans interes public - in parte, din cauza faptului ca a fost considerata prea speculativa. Odata cu publicarea cartii lui Darwin "Originea speciilor" in 1859, evolutia devenea fundamentul, principiul unificator pe baza caruia Spencer a cautat sa edifice filozofia, psihologia si stiintele naturale.