Psihicul uman - specificul psihicului uman

Notiunea de psihic Probabil ca, in istoria stiintei, nu exista un alt concept a carui definire sa fi suscitat atatea dispute si controverse ca cel de psihic. Tocmai pe taramul lui s-a produs scindarea gandirii filosofice in materialista, care va subordona psihicul determinatiilor si insusirilor materiei, si idealista, care va lega psihicul de determinatiile pur spirituale, extramateriale, transcendente.

Psihologia stiintifica se intemeiaza esentialmente pe principii materialiste, considerand psihicul ca fenomen natural, care se individualizeaza prin atribute calitative specifice, ireductibile la atributele altor fenomene naturale. Definirea lui se realizeaza printr-o serie de raportari corelate, si anume:

a) raportarea la lumea externa, din care rezulta natura sa existentiala de forma subiectiva, ideala de reflectare si de forma particulara de informatie la nivelul organismelor animale, bazata pe semnalizare-designare-reprezentare;

b) raportarea la sistemul nervos, la creier, din care rezulta statutul lui de functie specifica a creierului, realizata in cadrul comunicarii informationale a individului cu lumea externa;

c) raportarea la serviciile de adaptare si de reglare ale organismului animal, din care decurg statutul sau de forma specifica, calitativ superioara, a vietii de relatie, si rolul instrumental-reglator in desfasurarea comportamentului.

Specificul psihicului uman Privit pe scara evolutiva, filogenetica, psihismul nu reprezinta un continuum plat, uniform, ci o succesiune de trepte, distantate unele de altele, dupa gradul de diferentiere si complexitate structural-functionala. Treapta cea mai de sus, care se distanteaza cel mai mult de cea imediat inferioara, o ocupa psihicul uman. Putem astfel afirma ca principala caracteristica a psihicului uman consta in aceea ca el este forma cea mai inalta de organizare si functionare, dintre toate formele de psihism cunoscute noua.

Superioritatea absoluta a psihicului uman in raport cu psihicul animal rezida in diferentierea si dezvoltarea exceptionala a proceselor informationale cognitive, a capacitatii de intelegere, explicare, interpretare, decizie, creatie (proiectie, planificare, anticipare etc.), precum si in aparitia si dezvoltarea comunicarii verbale, limbajul devenind cel mai perfectionat instrument de codificare-vehiculare a semnalelor (informatiei). La om, psihicul se realizeaza si in forma constiintei. Aceasta superioritate o punem pe seama a doi factori esentiali: a) complexitatea structural-functionala extraordinara a creierului uman si b)complexitatea si specificul influentelor mediului socio-cultural.

Psihicul uman ca sistem Psihologia contemporana abordeaza psihicul ca sistem, de pe pozitiile metodologiei sistemice. Prin natura componentelor sale, este un sistem informational-energetic, deci nonsubstantial. Se incadreaza in categoria sistemelor: dinamice (evolutive, cu autoorganizare), semideschise, supercomplexe si probabiliste. De asemenea, se include in clasa sistemelor cibernetice, fiind dotat cu mecanisme de autoreglare: feedback negativ (de stabilizare - homeostazia psihica), feedback pozitiv antientropic (de optimizare si de dezvoltare), feed-thrtowght (de mediere si de transfer), feed-before (de prospectare-anticipare).

Sistemul psihic uman se compune din trei subsisteme aflate intr-o permanenta interactiune si interconditionare: subsistemul inconstient, subsistemul subconstient sau preconstient si subsistemul constient.

Evaluarea functionarii si eficientei memoriei o realizam dupa urmatorii parametri:

a. Durata engramarii materialului considerat (cu cat mai scurta, cu atat mai bine).

b. Volumul materialului retinut si reprodus dupa o singura per-cepere (prezentare).

c. Trainicia pastrarii materialului memorat.

d. Fidelitatea recunoasterii si reproducerii.

e. Completitudinea reproducerii.

f. Capacitatea de cuprindere (diversitatea modala: cu cat mai intinsa, cu atat mai bine).

Valorile acestor parametri depind atat de factori subiectivi (particularitatile individuale si starile subiective de moment), cat si de factori obiectivi (volumul materialului, modul lui de prezentare, gradul lui de organizare, sistematizare). Actionand in mod adecvat asupra acestor factori, memoria poate fi imbunatatita.

Formele memorieiSubsistemul inconstient cuprinde o componenta innascuta, ansamblul tendintelor, pulsiunilor, trebuintelor si instinctelor determinate biologic si legate de afirmarea si conservarea fiintei biologice a personalitatii umane, si o componenta dobandita, ansamblul experientelor timpurii si al preceptelor constiintei morale a societatii, asimilate si interiorizate in primii cinci ani de viata.

Subsistemul subconstient cuprinde, pe de o parte, continuturile informational-cognitive si actele care au fost candva constiente, dar care in prezent se realizeaza fara controlul constient, iar pe de alta parte, amintirile, cunostintele si schemele operatorii latente, care intra succesiv in fluxul actual al constiintei, in functie de solicitari si situatii. Tot in subconstient se includ si acele elemente care emerg din inconstient, asteptand sa intre in constiinta.

Subsistemul constient este nivelul superior, evolutiv cel mai inalt pe care il atinge organizarea psihicului, fiind propriu, in forma sa specifica, numai omului. Functionarea sa se bazeaza pe principiul disocierii, al analizei critice, al teleonomiei (formularea anticipata a scopurilor), al planificarii, al realitatii.

Structural, subsistemul constient cuprinde procese cognitive (senzatii, perceptii, reprezentari, gandire, imaginatie), trairi emotional-afective, structuri motivationale (trebuinte, interese, idealuri etc.), actiuni si acte voluntare despre care putem da seama si pe care le putem controla si justifica, explica. Intreaga dinamica a proceselor si actelor constiente este mediata de limbajul verbal, de analiza si deliberari mentale succesive.

Fiind nivelul cel mai nou din punct de vedere filogenetic si istoric, subsistemul constient va fi componenta cea mai activa si dinamica a psihicului uman, care, pe de o parte, se caracterizeaza prin disponibilitatea cea mai mare la schimbare-dezvoltare, iar pe de alta parte, va inregistra grade de organizare-functionare diferite atat in succesiunea istorica a generatiilor, cat si in interiorul aceleiasi generatii, de la un individ la altul.

De aceea, in evaluarea dezvoltarii si organizarii psihocomporta-mentale a unei persoane, elementul de referinta esential trebuie sa fie subsistemul constient.

Tocmai in cazul acestui subsistem se diferentiaza si ating valorile cele mai ridicate functiile: cognitiva, proiectiva (modele si proiecte mentale de transformare a realitatii imediate, de creare a unei realitati noi - vezi inventiile), de planificare si anticipare - predictie si de reglare prin analiza critica si comparatie criteriala.

Interactiunea dintre cele trei subsisteme care alcatuiesc sistemul psihic uman are un caracter circular (realizandu-se atat in sens ascendent - influenta inconstientului asupra subconstientului si constientului, cat si in sens descendent - influenta constientului asupra subconstientului si inconstientului) si dialectic (incluzand atat compatibilitate si sinergie finalista, cat si contradictie, antagonism finalist - ceea ce "cere", de pilda, inconstientul la momentul dat poate sa fie respins de constient si viceversa). De aici, deriva dramatismul si imprevizibilitatea comportamentelor umane.