PRINCIPALELE MANIFESTARI ALE INCONSTIENTULUI: VISUL

In locul casei de la Bellevue, unde intemeietorul psihanalizei a facut, pe 24 iulie 1895, Visul interpretat pentru prima data in maniera psihanalitica, undeva pe un deal din marginea Vienei se afla un obelisc care imortalizeaza evenimentul. Pe placa acestui monument sta scris: "Aici i s-a dezvaluit doctorului Sigmund Freud, la 24 iulie 1895, secretul visului'. Aceasta inscriptie este preluata integral dintr-o scrisoare adresata de Freud prietenului sau Fliess, la 12 iunie 1900, in care autorul isi exprima scepticismul cu privire la recunoasterea peste timp a meritelor sale de intemeietor al onirologiei moderne. Scepticism infirmat, in mod surprinzator, de catre urmasi.

Teorii prefreudiene despre vis

Ca si in cazul actului ratat, conceptia psihanalitica despre vis a fost precedata de cel putin doua grupuri de teorie. Modul in care Freud se raporteaza, in documentata "Introducere' de 100 de pagini la Interpretarea viselor (1900), la aceste teorii este extrem de semnificativ pentru psihanaliza.

a. Teoriile somatice

Aceste teorii vad in vis un fapt organic rezultat din diminuarea activitatii creierului in timpul somnului. Pe de o parte, acesta separa psihicul omului de lumea exterioara, iar pe de alta parte, micsoreaza numarul legaturilor intrapsihice si saraceste materialul folosit. Gradul diminuarii activitatii psihice din starea de veghe determina gradul de indepartare a visului de realitate. Absurditatea visului indica indepartarea maxima de realitate. Dupa Freud, exponentul cel mai proeminent al acestui tip de teorie este Binz, care vedea in vis un fapt organic, "intotdeauna inutil, adesea morbid'.

Desi acest tip de teorie domina mentalitatea stiintifica a sfarsitului de secol XIX si desi medicul Freud fusese format in spiritul acestei mentalitati, cele mai multe critici ale intemeietorului psihanalizei vizeaza tocmai teoriile somatice. Principala obiectie adusa de Freud este ca o astfel de teorie nu poate explica functia visului. De asemenea, problema interpretarii visului nu se pune pentru aceste teorii.

b. Teoriile populare si romantice

Freud considera visul un fenomen psihic, adica un fenomen dotat cu sens. Astfel, in Antichitate visul era considerat a fi purtatorul unui mesaj divin. Visul era vehicolul comunicarii dintre oameni si lumea zeilor. O alta varianta a teoriilor populare atribuie visului o valoare profetica: din vis putem afla ce ni se va intampla in viitor.

Una din particularitatile asociate de istoria culturii curentului romantic este interesul si pretuirea acordate visului. Si la romantici regasim ideea ca visul este un fenomen cu sens. Astfel, Novalis subliniaza valoarea compensatorie a visului in raport cu viata diurna: "visul este un antidot impotriva regularitatii, monotoniei vietii; visul este jocul liber al imaginatiei; cu siguranta am imbatrani mai repede fara vise'.

In al doilea rand, Freud apreciaza teoriile populare despre vis deoarece acestea propun metode de interpretare a visului. Daca visele au un sens, atunci nu trebuie sa ne lasam dusi in eroare de faptul ca adesea ele par de neinteles, obscure, absurde. Pentru astfel de cazuri, foarte frecvente de altfel, teoriile populare propun un set de tehnici de interpretare, care permit accesul la sensul visului dincolo de fatada confuza sau absurda. Onirologia populara a elaborat, conform cercetarii lui Freud, doua metode principale de interpretare: metoda simbolica si metoda descifrarii.

In esenta, metoda simbolica se caracteriza prin urmatoarele:

- considera visul ca pe un intreg;

- cauta sa inlocuiasca acest intreg prin alt intreg inteligibil si analog.

Exemplu:

Interpretarea pe care o da, in Biblie, Iosif visului Faraonului. Sapte vaci grase dupa care urmeaza sapte vaci slabe, care le devoreaza pe primele = sapte ani de foamete in tara Egiptului, care vor distruge surplusul creat de sapte ani de prosperitate.

Deficientele metodei simbolice

- desi utilizarea metodei simbolice este incununata de succes in anumite cazuri, limitele ei sunt clare, din punct de vedere psihanalitic:

- visele ininteligibile ii sunt inaccesibile;

- nu exista o tehnica de interpretare, rolul esential jucandu-1 inspiratia, intuitia autorului interpretarii. Utilizarea metodei simbolice este o arta netransmisibila, care tine de aptitudinile individuale ale talmacitorului de vise.

Spre deosebire de metoda simbolica, metoda descifrarii procedeaza prin descompunerea visului in elementele componente, pe care le "traduce' cu ajutorul unui dictionar de simboluri - binecunoscutele "carti de vise'. Conform conceptiei care sta la baza metodei descifrarii, visul este un fel de scriere cifrata, care poate fi descifrata daca te afli in posesia cifrului respectiv. Contributia interpretului consta in a reuni intr-un intreg cu sens toate sensurile partiale obtinute prin traducerea elementelor visului cu ajutorul unui dictionar de simboluri onirice. In Introducerea la Interpretarea viselor, Freud da cateva exemple de echivalari de acest tip: daca in visul meu apare elementul "scrisoare', in cartea de vise el este tradus prin "suparare'; aceeasi carte de vise traduce "inmormantare' ca simbol pentru logodna.

Metoda de interpretare a viselor din psihanaliza este mai aproape de metoda descifrarii in sensul ca, la fel ca aceasta din urma, descompune visul in elementele componente, pe care le interpreteaza separat. Diferenta consta in modalitatea interpretarii. Cartile de vise folosite de metoda descifrarii nu ofera nici o garantie de obiectivitate, fiind elaborate arbitrar. In acelasi timp, circula intr-una si aceeasi cultura mai multe carti concurente de vise, nici una dintre ele nejustificand echivalarile pe care le contine. Pe de alta parte, metoda descifrarii, care apeleaza la dictionare de simboluri, nu acorda nici o importanta aspectului individual al sensului visului. Visului meu sau visului dumneavoastra i se aplica aceeasi grila de interpretare, netinandu-se seama de diferentele considerabile dintre noi. Psihanaliza face dreptate tocmai acestui aspect personal, interpretand elementele visului pe baza asociatiilor pe care le produce pacientul (anlizandul, clientul), in legatura cu elementele visului.

Conceptia freudiana asupra visului

Ceea ce deosebeste in mod esential conceptia freudiana a visului de teoriile populare, cu care impartaseste ideea ca visul are un sens accesibil interpretarii, este sursa sa si in acest caz teoria freudiana a fost construita pe baza experientei psihoterapeutice. Recomandandu-le pacientilor sa-i comunice asociatiile lor legate de simptome, Freud a constatat ca acestia relatau adesea vise. Astfel, Freud a invatat de la pacientii sai ca visul isi poate gasi locul pe traseul psihic care conduce de la o idee maladiva la o amintire a trecutului indepartat. Asemeni simptomului nevrotic, visul are un sens, nu este o excrescenta inutila si fara sens a somaticului, ci un fenomen psihic produs de jocul fortelor psihice. La sensul visului se poate ajunge daca visul este tratat ca un simptom, daca pacientul produce asociatii in marginea elementelor sale, pe care le comunica psihanalistului. Ca si simptomul, visul isi are originea in inconstient. Pentru Freud, visul este calea regala de acces la inconstient.

Definitie:

visul este, asemenea actului ratat, un fenomen psihic de compromis, care satisface in acelasi timp doua tendinte contradictorii: dorinta de a dormi, care tine de sistemul preconstient - constient, si dorinta inconstienta sau refulata, de natura instinctuala. Visul permite o satisfacere deghizata a dorintei instinctuale inconstiente, asa incat somnul sa nu fie perturbat.

Continutul manifest si continut latent

Analiza oricarui vis prin intermediul asociatiei libere in cadrul psihanalizei conduce la concluzia existentei a doua dimensiuni: continutul manifest si continutul latent.

Prin continut manifest se desemneaza imaginile, ideile, sentimentele pe care visatorul le pastreaza in minte in momentul in care se trezeste sau si le poate aminti. Altfel spus, continutul manifest este fateta constienta a visului, care poate fi comunicata.

Particularitatile esentiale ale continutului manifest sunt, dupa Freud, urmatoarele:

- caracterul lacunar (intre elementele textului care alcatuieste continutul manifest legaturile sunt incomplete, ceea ce creeaza pentru visator si observatorul din exterior impresia de text cu omisiuni); - majoritatea viselor pe care le producem noi, adultii, sfideaza logica dupa care ne ghidam in starea de veghe. Visul ne-a obisnuit cu o lume in care este posibil orice, care se ghideaza dupa alta logica decat viata constienta;

- ca o consecinta a primelor doua caracteristici, continutul manifest este de obicei ininteligibil. Fara sa apelam la interpretare, nu-1 putem intelege;

- continutul manifest este uneori lipsit de orice nuanta afectiva, neutru din punct de vedere emotional.

La continutul latent nu se poate ajunge decat in cadrul psihanalizei, prin intermediul interpretarii. Prin urmare, continutul latent este totalitatea semnificatiilor desprinse de analiza. Mai concret, este vorba de: resturi diurne, amintiri si dorinte din copilarie, impresii corporale, aluzii la situatia transferentiala. Incercarile pe care le veti face sau pe care le-ati facut deja, de a interpreta propriile vise sau visele colegilor, reprezinta, fara indoiala, un exercitiu interesant, captivant chiar, dar ale carui sanse de a atinge continutul latent sunt reduse, tocmai pentru ca se produc in afara procesului psihanalitic.

Caracteristicile continutului latent constituie inversul caracteristicilor continutului manifest. Spre deosebire de continutul manifest care este lacunar si, in aceasta masura, falsificator, continutul latent este complet si veridic; continutul latent este logic si inteligibil, viata afectiva fiind pe deplin prezenta in cadrul sau.

Travaliul visului si interpretarea

Continutul manifest si continutul latent constituie in esenta acelasi continut exprimat in doua limbaje diferite. Trecerea de la limbajul coerent, afectiv al ideilor latente ale visului la limbajul incifrat al continutului manifest, inaccesibil pentru constiinta visatorului sau a observatorului profan, se face prin intermediul travaliului visului Acesta consta dintr-o seama de procedee si procese psihice care determina modificarile de formatare, care ascund continutul latent pentru a permite continuarea somnului. Interpretarea este demersul invers travaliului visului: interpretarea realizata de psihanalist deconstruieste, demasca, descifreaza deformarile impuse gandurilor visului de travaliul visului.

Observatie:

Deoarece inconstientul este o dimensiune psihica prezenta si la oamenii "sanatosi', nu numai la cei "bolnavi' (nevrotici), orice produs al activitatii psihice umane, nu doar actul ratat sau visul, vor fi marcate mai mult sau mai putin de participarea inconstientului. De aici rezulta ca aceste produse, chiar daca vor fi produse ale culturii (morala, arta, religie), vor fi structurate, asemenea actului ratat sau visului, pe doua niveluri (continut manifest si continutul latent). Procedeele travaliului visului vor fi active si in producerea operelor literare, de exemplu, care vor transmite, alaturi de mesajul constient, si din mesaj subliminal (inconstient), accesibil doar printr-un travaliu de interpretare, identic in esenta cu interpretarea visului. In cursul dedicat simptomului nevrotic va exista un capitol in care incerc sa demonstrez ca in vis, simptom sau opera literara, continutul inconstient este acelasi.

Visul despre injectia Irmei - primul vis interpretat psihanalitic

Oricat de putin profunda poate parea astazi interpretarea pe care o da Freud propriului vis despre injectia facuta Irmei, semnificatia visului respectiv si a interpretarii sale raman considerabile, constituind unul din momentele fondatoare ale psihanalizei. Pentru prima data Freud are revelatia ca sensul visului consta in realizarea unei dorinte. Aceasta idee va face cariera datorita capodoperei lui Freud Interpretarea viselor, publicata in 1900. Lacunele interpretarii lui Freud vor fi completate de continuatorii sai, care vor scoate la suprafata noi sensuri ascunse ale visului.

Irma este pseudonimul sub care Freud o prezinta pe una din pacientele sale preferate. In vacanta de vara a anului 1895, cand este produs visul, tratamentul aplicat de Freud obtinuse anumite succese partiale (disparuse angoasa isterica), nu insa si "toate simptomele somatice'. Indoielile lui Freud sunt activate de vizita unui prieten mai tanar, care o vizitase pe Irma la tara si care, la intrebarea lui Freud despre starea sanatatii Irmei, da un raspuns iritant: "Ii merge bine, dar nu foarte bine'. Freud vede in acest raspuns un repros, care ar fi exprimat mai curand nemultumirea rudelor pacientei. In aceeasi seara, intemeietorul psihanalizei revede notele cazului si alcatuieste o prezentare pe care intentiona s-o supuna atentiei lui Joseph Breuer, care, in vis, apare ca doctor M., drept justificare. Peste noapte produce visul pe care il analizeaza pe 12 pagini in Interpretarea viselor. In continuare, citam doar acea parte din continutul manifest al visului, care contine realizarea uneia dintre dorintele lui Freud. Cea mai usor de recunoscut.

In vis, Irma este diagnosticata ca avand o infectie, confirmata si de doctorul M. Finalul visului aduce si explicatia acestei situatii. Citat din visul lui Freud: "Prietenul Otto i-a facut nu demult, cand nu se simtise bine, o injectie cu o solutie de propil, propilena acid propionic trimetilamina Asemenea injectii nu se fac cu atata usurinta Probabil ca nici seringa nu era curata'. Cu alte cuvinte, nu Freud este vinovat pentru starea in care se afla Irma, ci Otto, care i-a facut o injectie nepotrivita, in conditii improprii. Visul il razbuna pe Freud, atribuindu-i prietenului Otto, care paruse ca ii reproseaza vindecarea incompleta a Irmei, cauza suferintei acesteia, si anume o manevra medicala gresita. Concluzia lui Freud, devenita intre timp istorica, este ca "el (visul) infatiseaza lucrurile conform dorintei mele; continutul sau este realizarea unei dorinte, iar motivul sau, o dorinta'

Dorinta in vis

Pe buna dreptate veti spune ca nu este suficient un singur vis, si inca unul personal, pentru a elabora o teorie general-valabila asupra visului. Freud este de aceeasi parere si, pe parcursul celor 600 de pagini ale Interpretarii viselor, isi propune sa verifice ipoteza pe care i-a furnizat-o visul despre injectia facuta Irmei. Rezultatul este pozitiv, ceea ce-1 determina pe Freud sa sustina ca orice vis are ca sens realizarea unei dorinte, realizare care este mai directa sau mai deghizata, in functie de natura dorintei. Dorintele pe care visul le prezinta ca realizate sunt de mai multe tipuri, dar decisiva pentru formarea visu1ui este dorinta infantila refulata (inconstienta).

Ca si teoria despre etiologia sexuala a nevrozelor, teoria freudiana despre vis a fost supusa, in mai multe randuri, contestarilor, ceea ce a dus la restrangerea valabilitatii ei, dar nu la respingerea totala. Primul care a contestat valabilitatea generala a teoriei lui Freud a fost Carl Gustav Jung. Alaturi de visele prin intermediul carora se realizeaza, deghizat, o dorinta inconstienta, acesta admite vise care exprima simbolic, dar nu deghizat, deformat, continuturi ale inconstientului colectiv (arhetipale). De asemenea, in psihanaliza contemporana exista autori pentru care sensul visului poate fi altceva decat realizarea de dorinte. Cea mai superficiala si mai transparenta dorinta care se poate satisface pe cale onirica este dorinta diurna (actuala), acceptata de Eul visatorului, dar care, din cauza unor circumstante exterioare nefavorbile, nu a putut fi realizata. O astfel de dorinta devine, conform primei teorii freudiene despre psihic, preconstienta.

Exemple:

a. visele de tip infantil care pot fi intalnite si la adulti, mai ales in situatii limita (expeditiile in tinuturi polare) nu sunt altceva decat dorinte diurne, frustrate de conditiile diurne si realizate oniric. Astfel, conductorul unei expeditii polare povesteste ca el si ceilalti membri ai expeditiei, siliti sa manance putin si monoton, visau invariabil in timpul noptii mese copioase, munti de tutun, bucuriile caminului;

b. O a doua categorie de dorinta pe care visul le poate exprima ca realizate sunt dorintele fiziologice activate in timpul somnului: sete, foame, dorinte sexuale. Abordand aceasta categorie, Freud insista asupra rolului acestor vise in continuarea somnului. Din acest motiv, le numeste vise de comoditate Deosebirea fata de prima categorie consta in momentul declansarii dorintei: visele din prima categorie satisfac dorinte aparute in timpul zilei, in timp ce visele din a doua categorie, dorinte care apar in timpul noptii.

Exemple:

Visul despre satisfacerea setei in timpul somnului permite continuarea somnului daca intensitatea dorintei nu este extrema. Un alt vis de comoditate, care pare sa fie destul de frecvent, este cel in care visam ca ne aflam deja la scoala, facultate sau locul de munca, ceea ce ne permite sa ne continuam somnul. Visele erotice fac si ele parte din aceasta categorie. Cineva relateaza un astfel de vis in care accentul nu cade atat asupra aspectului fizic al relatiei, cat asupra faptului ca era indragostit de femeia cu care facea dragoste. Dorinta sa era de a se indragosti.

c. A treia categorie de dorinte pe care visul le poate satisface reprezentandu-le ca realizate o constituie dorintele diurne neacceptate de eu si refulate, impinse in inconstient. in timpul noptii, aceste dorinte revin si se pot realiza oniric in forme mai mult sau mai putin transparente.

Exemple:

Unei simpatice si vesele doamne din vremea lui Freud i se solicita parerea, de catre o prietena mai tanara in legatura cu logodnicul acesteia. Desi considera ca barbatul respectiv este un om comun, fara valoare, "un om de duzina', simpatica doamna nu a ezitat sa-1 prezinte prietenei sale in lumina cea mai favorabila. Noaptea a visat ca i se punea aceeasi intrebare si ca raspundea in conformitate cu parerea sa reala.

d. In sfarsit, cea mai importanta categorie de dorinte care se satisfac halucinatoriu in vis o reprezinta dorintele infantile. Acestea nu pot depasi in forme directe, nemodificate, perimetrul inconstientului. Ele ar fi, dupa Freud, asemenea titanilor din mituri, care au fost zdrobiti de zeii invingatori sub muntii pe care i-au rostogolit asupra lor, fara sa fi fost omorati. Tresaririle lor mai zguduie si astazi muntii. Dorintele infantile inconstiente la care ajunge cu regularitate analiza viselor realizata in psihanaliza, dorinte de natura sexuala sau agresiva, sunt decisive pentru formarea viselor. Dorintele constiente nu pot produce un vis decat daca reusesc sa mobilizeze o dorinta inconstienta asemanatoare, care s-o intareasca, sustine Freud.

Exemple:

Visele despre moartea rudelor celor mai apropiate, moarte insotita de afecte dureroase, realizeaza dorinte inconstiente sever condamnate cultural, care isi au originea in copilarie. In astfel de vise se exprima fie sentimentele ostile legate de rivalitatea infantila dintre frati si surori, fie rivalitatile cu parintii din perioada oedipiana. Una din pacientele lui Freud face urmatorul vis: "Multi copii, toti fratii, surorile, verisorii si verisoarele visatoarei alergau pe o pajiste. Dintr-o data s-au transformat in pasari si au zburat'. La prima vedere, continutul manifest nu are nici o legatura cu dorintele infantile ale visatoarei de a-si elimina concurentii. O asociatie a pacientei legata de vis arata ca tocmai despre astfel de dorinte este vorba. Cand nu avea decat patru ani, pacienta a intrebat un adult din anturajul ei despre ce se intampla cu copiii care mor. Raspunsul a fost: se transforma in pasari si apoi in ingeri.

Dificultati ale teoriei freudiene despre vis ca realizare a unei dorinte

Doua tipuri de vise par a se abate de la ideea ca visele reprezinta realizarea unei dorinte. Mai intai este vorba de ceea ce Freud numeste "visele de pedepsire', insotite de o mai mult sau mai putin marcata neplacere, in timp ce visele in care dorintele sunt realizate halucinatoriu sunt insotite de placere sau sunt neutre emotional. De fapt, sustine Freud, si aceste vise reprezinta realizarea unei dorinte inconstiente, dar ea nu tine de Se, de instanta instinctelor, ci de Supraeu, de instanta interdictiilor culturale, care impune o pedeapsa pentru anumite dorinte neacceptate cultural.

Exemplu:

Intr-o analiza contemporana, pacientul, un barbat tanar, extrem de inteligent si performant in plan profesional, dar tot atat de fragil afectiv, viseaza ca pe un testicol ii aparuse o infectie. Pentru a scapa de ea se ducea la doctor, care urma sa i-o extirpe. Interpretarea pacientului, care avea o indelungata experienta analitica, a fost ca visul era legat de un eveniment real, care se petrecuse cu doua saptamani in urma. Atunci ii aparuse in locul respectiv un cos mare, care ulterior se retrasese si lasase in urma un chist. Visul ar exprima dorinta lui constienta de a scapa de respectivul chist. Interpretarea analistului: visul exprima, in situatia transferentiala, dorinta pacientului ca analistul sa-1 pedepseasca (sa-1 castreze-opereze in zona testiculelor), pentru dorintele sale incestuoase, asa cum se intamplase in copilarie in plan imaginar, tatal fiind atunci autorul ratiunii punitive.

In al doilea rand, este vorba de cosmar, vis caracterizat de prezenta unei puternice angoase, care, in situatia cand intensitatea sa atinge cote inalte, provoaca trezirea. In acest caz este vorba nu numai de neplacere ca provocata de angoasa, ci si de trezire, care contrazice flagrant ideea lui Freud despre vis ca gardian al somnului. Angoasa si trezirea care insotesc anumite vise sunt, afirma intemeietorul psihanalizei, tot mijloace, desi extreme, de a impiedica dorinta interzisa, care tine de inconstient, de a patrunde in constient. Ele sunt, asemenea incifrarii continutului latent, mijloace folosite de cenzura in functie de intensitatea dorintei. Prima masura, impusa de cenzura, atunci cand dorinta inconstienta este favorizata in dauna dorintei de a dormi, este de a introduce in vis ideea ca tot ceea ce se intampla nu este decat un vis, adica ireal. Abia ulterior se apeleaza la angoasa si se produce cosmarul. Sentimentul de frica pe care-1 traim in timpul visului este provocat de forta dorintelor noastre refulate, care tind sa patrunda in planul constiintei.

Analiza: Efectele consumului de alcool Analiza: Identitatea de secui

Ca exemplu mentionez visele de efractie. Foarte frecvent, analizandu-le, dar nu numai ele, ci si persoane care nu sunt in analiza, relateaza vise in care un raufacator incearca sa patrunda in locuinta lor, ceea ce si reusesc uneori, caz in care urmaresc victima cu un cutit sau cu un pistol. Astfel de vise sunt insotite de o puternica angoasa. Dorinta neacceptata si angoasanta este de obicei dorinta de a avea relatii sexuale, uneori violente (viol), dorinta neacceptata de cenzura. In ultima instanta, cenzura apeleaza la trezire pentru a impiedica dorinta inconstienta de a patrunde in constiinta. Cenzura, spune Freud, se comporta asemenea paznicilor din vechile orase, care aveau misiunea de a indeparta toate sursele de zgomot pentru a asigura somnul cetatenilor, dar nu ezita sa-i trezeasca daca pericolul este considerabil.

Clasificarea viselor in functie de raportul dintre continutul manifest si continutul latent

a. prima categorie a acestei clasificari o reprezinta visele la care continutul manifest si continutul latent coincid total sau in mare parte. Ceea ce inseamna ca intre cele doua continuturi nu se interpune travaliul visului. Astfel de vise sunt caracteristice pentru copiii de varste foarte mici, dar pot aparea si la adulti in anumite circumstante. Mai sunt cunoscute si sub denumirea de vise de tip infantil Pentru Freud, importanta lor consta, in primul rand, in faptul ca demonstreaza cu incontestabila claritate ca esenta visului consta in realizarea unei dorinte. Astfel de vise realizeaza dorinte constiente trezite in timpul zilei dar nesatisfacute, datorita unor piedici conjuncturale. In timpul noptii, visul transforma propozitiile optative in imagini de satisfacere: "daca plimbarea ar fi durat mai mult!', "daca as fi mancat toate ciresele', "daca as fi mare!', devin realitati.

Exemple:

O fetita de doi ani este pusa la dieta din cauza unui deranjament stomacal, pentru ca, in dimineata zilei respective, vomitase. Raul fiind provocat de capsuni, i se interzisese acest aliment. Noaptea viseaza ca mananca tarte cu capsuni, capsuni. (Freud)

O fetita de trei ani si trei luni, care facuse o plimbare cu vaporul, care i s-a parut mult prea scurta, asa incat la coborarea din vapor a izbucnit in plans, a visat in noaptea urmatoare o interminabila plimbare cu vaporul.

O fetita de patru ani, innopteaza la o matusa unde doarme intr-un pat disproportionat de mare. Viseaza in schimb ca doarme intr-un pat mult prea mic. Astfel realizeaza una din cele mai puternice dorinte ale copilariei, si anume dorinta de a fi mare. E posibil ca aceasta dorinta sa fi fost activata de patul imens in care a trebuit sa doarma.

b. A doua categorie, care deriva din criteriul relatiei dintre continutul manifest si continutul latent, contine visele in care continutul manifest si continutul latent nu coincid, intre ele interpunandu-se travaliul visului.

Din aceasta categorie fac parte majoritatea viselor de tip adult, care sunt, fie vise clare, coerente, dar care ne uimesc prin lipsa lor de legatura cu situatia reala (visele care figureaza moartea unei rude apropiate, fara ca in realitate sa existe temei pentru aceasta), fie vise in aparenta lipsite de sens, incoerente, absurde.

Travaliul visului

Pentru formarea visului decisive sunt constituirea gandurilor latente ale visului si transformarea lor in continut manifest. Acest ultim aspect da continut travaliului visului in sens strict. Principala caracteristica a travaliului visului este absenta caracterului creator: travaliul visului reprezinta doar o operatie de traducere in limbajul continutului manifest. Procesele care asigura aceasta traducere sunt: condensarea, deplasarea, figurabilitatea, elaborarea secundara.

a. Condensarea

Daca definim condensarea din punctul de vedere al rezultatului, atunci actiunea sa cea mai evidenta consta intr-o prescurtare a continutului manifest in raport cu continutul latent. in timp ce continutul manifest are doar cateva randuri, continutul latent dezvaluit de analiza se poate intinde pe pagini intregi. Prescurtarea nu se realizeaza prin rezumare, pentru ca una si aceeasi idee latenta poate fi reprezentata de mai multe elemente ale continutului manifest. O reprezentare grafica a relatiilor dintre elementele continutului latent si elementele continutului manifest ar putea arata in felul urmator:

Continut manifest:                        E_l + E₂ E ₃

Continut latent:                     e_l e₂ e₃ e₄ e₅ e₆ e₇

Din punctul de vedere al modalitatii de realizare, condensarea consta in inlocuirea mai multor lanturi asociative printr-o singura reprezentare, aflata la intersectia lor. Energia psihica aferenta respectivelor lanturi asociative este preluata de reprezentarea care le inlocuieste.

Desi actiunea condensarii este mai evidenta in vis, nu este vorba despre un proces specific visului. Am intalnit-o in cazul actului ratat si o vom regasi in cazul simptomului si al cuvantului de spirit. Mai mult decat atat, condensarea este o particularitate a functionarii proceselor psihice inconstiente fiind unul din mijloacele folosite datorita interventie cenzurii (Supraeu).

In ceea ce priveste modalitatile de realizare ale condensarii, ele pot fi reduse la doua: utilizarea asemanarii si a contrarietatii intre elementele visului. Cel mai adesea, condensarea se realizeaza pe baza asemanarilor intre elementele continutului latent. Astfel, Irma, personajul principal din visul despre injectia facuta Irmei este reprezentanta mai multor persoane feminine din viata lui Freud, paciente, fiica si sotia sa, asa cum in viata politica un deputat sau un senator reprezinta multimea oamenilor care i-au dat votul. Nu numai o persoana, ci si o tema poate deveni "punct nodal' al unui vis, reprezentand alte teme conexe.

De acest tip este visul despre "monografia botanica' facut de Freud. Continutul manifest este urmatorul: "Am scris o monografie despre o specie de plante (nedeterminata). Cartea se afla in fata mea si tocmai o rasfoiesc, privind o plansa colorata. Exemplarul contine si un specimen uscat al plantei'. Elementul cel mai pregnant al visului, numit de Freud "monografie botanica', condenseaza o multime de elemente din continutul latent: o impresie diurna (in ziua respectiva vazuse in vitrina unei librarii o monografie despre specia ciclama'); referirea la lucrarea dedicata de Freud cocainei; de aici gandul la doctorul Konigstein, care a contribuit la aceasta lucrare etc. Iata trei din elementele reprezentate de monografia botanica.

Figurile compozite din vise sau produsele mitologice (centaurul, cerberul) sunt realizate reunind trasaturile a doua sau mai multor persoane, pe baza uneia sau mai multor trasaturi comune. Doctor M. din acelasi vis despre injectia facuta Irmei, vorbeste si actioneaza ca J. Breuer, dar arata si schiopateaza asemenea fratelui mai mare al lui Freud. Paloarea si faptul ca amandoi nu au fost de acord cu Freud intr-o anumita privinta constituie trasaturile comune.

Visul unei femei numita Maria ilustreaza condensarea pe baza de contrarii: purta o ramura cu flori, asemanatoare cu aceea a ingerului din anumite tablouri cu Buna Vestire, ceea ce simboliza Inocenta. Florile sunt insa albe asemanatoare cameliilor, ceea ce reprezinta o aluzie la doamna cu camelii, adica la contrariul inocentei.

Exemplu sintetic:

Continutul manifest al visului facut de o tanara analizanda intr-o analiza contemporana este extrem de con­centrat, ceea ce indica o masiva interventie a condensarii: "Bunica mea adormise in mijlocul unei gramezi de pastai de fasole'. Elementul din continutul manifest "bunica', punctul nodal al acestui vis, trimite mai intai la o amintire din copilarie, cand visatoarea, aflandu-se la casa de la mama acesteia, a vrut sa culeaga o pastaie de fasole de pe un arac din vie. Sub frunzele vitei de vie se afla incolacit un sarpe. In felul acesta, pastaia de fasole s-a asociat cu sarpele, care este un simbol falic universal. O alta amintire "condensata' in personajul "bunica' se refera la o fotografie (sau o scena?) in care aceasta statea intr-o gramada de pastai de fasole. Tot bunica o reprezinta pe visatoare nu numai datorita rudeniei de sange, dar si datorita relatiei cu boabele de fasole, respectiv pastailor de fasole. Boabele sunt continute de pastai. Elementul diurn, declansator al visului, este faptul ca dupa ce a facut dragoste cu prietenul ei, acesta adoarme pentru cateva secunde. Visatoarea comenta: "Era fie prea obosit, fie pe deplin satisfacut. Atunci am simtit din nou ca-1 domin'.

Dorinta visului, legata de elementele de mai sus si realizata pe deplin, vizeaza sa compenseze o insatisfactie sexuala: mai intai insatisfactia superficiala ca asemenea scene de dragoste se produc foarte rar si, apoi, insatisfactia profunda care trimite la dorinta de penis. Si-ar putea domina mai bine partenerul si orice partener daca ar dispune de o gramada de penisuri, si nu de unul singur, ca acesta.

b. Deplasarea

In timp ce actiunea condensarii asupra continutului latent produce comprimarea acestuia, actiunea deplasarii consta in schimbarea intensitatii reprezentarilor: ceea ce in continutul latent era accentuat, important, devine in continutul manifest neinsemnat, lipsit de intensitate, sau lipseste, accentul fiind preluat de alte reprezentari legate de primul, si invers, ceea ce in continutul latent este lipsit de importanta, capata in continutul manifest un relief deosebit. Deplasarea este o rasturnare, o inversare a valorilor psihice, afirma Freud.

Asemenea condensarii, deplasarea poate fi mai usor identificata in vis, dar actioneaza in orice produs al inconstientului, inclusiv in cazul simptomelor nevrotice. Dupa Laplanche si Pontalis, teoria deplasarii presupune ipoteza unei energii libere, apte sa se detaseze de reprezentari si sa circule de-a lungul lanturilor asociative. In vis, deplasarea lucreaza in favoarea cenzurii. Deplasarea, care actioneaza impreuna cu condensarea si celelalte procedee ale travaliului visului, are un rol decisiv in crearea aspectului obscur al visului. Visele in care nu intervine deplasarea sunt clare si inteligibile.

Exemple:

In visul despre "monografia botanica', accentul continutului manifest cade asupra aspectului "botanic', in timp ce, in continutul latent importante sunt aspecte ale relatiilor dintre colegi. De asemenea, in visul despre bunica adormita in gramada de pastai de fasole, continutul manifest ascunde complet elementele esentiale ale continutului latent - sentimentul de frustrare sexuala si dorinta de penis - punand in prim-plan aspecte indiferente.

c .Figurabilitatea

In Interpretare viselor, Sigmund Freud considera luarea in considerare a figurabilitatii drept o varianta a deplasarii. In timp ce prima varianta, care poate fi considerata deplasarea in sens strict, consta in inlocuirea unei reprezentari prin alta, "figurabilitatea' se refera la inlocuirea expresiei abstracte a unui gand al visului printr-o imagine mai ales vizuala decat alte cuvinte, este vorba despre trecerea dintr-un limbaj in altul. Importanta pe care o are posibilitatea de a gasi un corespondent concret, imagistic, pentru formarea visului deriva din faptul ca visul este un fenomen regresiv. Este vorba dupa Freud, de o tripla regresie: topica (fenomenele se apropie de extremitatea perceptiei), temporala (se realizeaza intoarcerea la formatiunile psihice mai vechi, respectiv la scenele infantile inregistrate vizual), formala: modurile de expresie evoluata, verbale, sunt inlocuite cu cele primitive (imagini vizuale). Inlocuirea expresiilor abstracte prin expresii concrete contribuie substantial la aspectul absurd, incomprehensibil al continutului manifest. Si in felul acesta sunt servite interesele cenzurii. Concret, luarea in considerare a figurabilitatii opereaza in felul urmator: dintre diferitele ramificatii ale principalelor ganduri ale constientului latent, vor fi preferate cele apte de o prezentare vizuala.

Exemple:

Deoarece exemplele pe care le da Freud in Interpretarea viselor sunt extrase din vise relativ complicate si si-ar pierde relevanta in afara contextului oniric amplu, dificil de redat, vom alege pentru exemplificare experimentul lui Herbert Silberer, citat tot de Freud (in editia din 1914). Acesta a constatat ca in stare de oboseala, in faza premergatoare somnului, se intampla ca anumite ganduri sa fie inlocuite prin imagine. Fenomenul a fost numit de Silberer "autosimbolizare'. Procesul poate fi reprodus experimental:

a) Gandul de a inlocui, intr-un  articol, un pasaj necizelat a produs imaginea autorului slefuind o bucata de lemn.

b) Experimentatorul pierde firul intr-o inlantuire de ganduri. Incercarea de a-1 regasi este zadarnica. In plan vizual, situatia a aparut sub forma unei scrieri din care au disparut ultimele randuri.

In experienta psihoterapiei psihanalitice este un fapt frecvent ca trasaturile psihice pe care analizandul le atribuie analistului sa fie reprezentate in visele sale prin trasaturi fizice: statura inalta, constitutie atletica, forta fizica.

Utilizarea simbolurilor

Si folosirea simbolurilor in vis constituie o varianta a deplasarii, in masura in care simbolizarea face parte dintre modalitatile de reprezentare indirecta. Specificitatea simbolizarii in raport cu alte forme de reprezentare indirecta consta in constanta legaturii dintre elementul simbolizat, care tine de continutul latent, si simbolul care face parte din continutul manifest. Simbolurile onirice pot fi individuale, generale sau universale. Psihanaliza freudiana acorda o deosebita importanta simbolurilor individuale, la a caror descifrare se ajunge pe baza asociatiilor analizandului, simboluri valabile doar pentru o singura persoana. Ca exemplu, fara indoiala socant, dar cu atat mai concludent, de simbol individual, poate functiona asocierea, caracteristica unui analizand, intre pescuit si masturbare, pe care va trebui s-o recunoasteti ca fiind intr-adevar singulara. Realizata cu ocazia unei partide de pescuit solitare, care 1-a inspirat la masturbare, respectiva asociere aparea frecvent in vise. Ori de cate ori visa ca pescuieste, pescuitul simboliza o dorinta sexuala interzisa. Nu numai dorintele autoerotice, dar si cele homosexuale, de exemplu.

Freud a recunoscut si existenta simbolurilor universale, fara sa dezvolte o teorie ampla a lor. Carl Gustav Jung a fost psihanalistul care a acordat un rol central simbolurilor universale, pe care le-a numit simboluri arhetipale. Acestea fac parte din teoria despre inconstientul colectiv, despre care voi vorbi in ultima parte a anului. Pentru a reveni la Freud, convingerea despre existenta simbolurilor universale a dobandit-o tot pe baza experientei de psihoterapie psihanalitica. In analiza viselor din cadrul terapiei apar simboluri in marginea carora pacientul nu poate produce asociatii. Cauza nu este rezistenta pacientului, ci imposibilitatea efectiva de a furniza asociatii. Astfel de simboluri preexista experientei individuale. Freud a numit astfel de simboluri "mute', tocmai pentru ca nu produc asocieri. La sensul unor asemenea simboluri se poate totusi ajunge apeland la comparatia cu produse culturale inrudite cu visul, cum ar fi basmele, miturile, proverbele, cuvinte de spirit, limbajul poetic sau chiar limbajul comun. Prin aceasta idee, Freud prefigureaza "metoda amplificarii practicata de Jung, prin care acesta stabilea caracterul arhetipal al anumitor simboluri. Apelul la comparatia simbolurilor onirice cu simbolurile culturale deosebeste psihanaliza de cartile populare de simboluri, in care echivalentele sunt stabilite arbitrar.

Din punctul de vedre al utilizarii viselor in terapia psihanalitica, Freud pledeaza pentru o imbinare a utilizarii simbolurilor individuale cu cele universale, prioritatea revenind primelor.

Exemple de simboluri universale:

Dintre exemplele numeroase din Interpretarea viselor le-am ales pe cele mai caracteristice psihanalizei freudiene:

a) Imparat, imparateasa, rege, regina reprezinta parintii visatorului, in timp ce print, printesa, simbolizeaza visatorul sau visatoarea.

b) Cutitul, pumnalul, umbrela, bastonul sau pestele, melcul, soarecele, pisica, dar in special sarpele constituie simboluri falice.

c) Cutiile, casetele, dulapurile, sobele, pesterile, navele, precum si toate receptaculele simbolizeaza corpul femeii, caracterizat de functia receptiva si reproductiva.

d) Potecile abrupte, scarile, faptul de a urca sau cobori scara simbolizeaza actul sexual.

e) in vis, castrarea este reprezentata simbolic prin: calvitie, taierea parului, pierderea unui dinte, decapitarea. Apararea fata de castrare este simbolizata in vis prin aparitia obiectelor falice. Poate cel mai sugestiv simbol de acest tip este soparla, care este un animal capabil sa isi regenereze coada, dupa ce a pierdut-o.

Observatie:

Predominanta simbolurilor sexuale printre simbolurile universale este explicata de Freud ca reminiscenta a unei limbi originare, care, initial, s-ar fi dezvoltat in legatura cu necesitatea comunicarii in plan sexual, ulterior extinsa si asupra activitatii de munca a oamenilor

e. Elaborarea secundara

Asa cum sugereaza termenul folosit de Freud, este vorba de un timp secund al travaliului visului, care se aplica asupra rezultatelor condensarii, deplasarii, luarii in considerare a figurabilitatii. Efectele elaborarii secundare constau in adaugiri sau remanieri. Scopul urmarit este de a da visului un aspect mai coerent, asemanator cu cel al unei reverii. Rezultat al activitatii cenzurii, elaborarea secundara intervine in momentele premergatoare trezirii sau in timpul relatarii visului. Visele sau pasajele de vis clare indica interventia elaborarii secundare, in timp ce visele sau pasajele ininteligibile, obscure, tradeaza esecul elaborarii secundare. Acest procedeu, care este activ nu numai in vis, ci si in produse psihopatologice, cum ar fi fobiile, obsesiile, delirurile (in special paranoice), corespunde nevoii mintii omenesti de coerenta, inteligibilitate.

Functia visului: dorinta si cenzura

Dupa Freud, functia visului este de a fi gardianul somnului, in al carui spatiu se dezvolta tocmai in acest scop. Pentru a-si realiza functia, visul absoarbe si prelucreaza toate excitatiile interne si externe, capabile sa intrerupa somnul. Dintre excitantii externi cei mai frecventi se mentioneza zgomotele, lumina foarte puternica, mirosurile, iar dintre cei interni, durerea, nevoile fiziologice (setea, foamea, nevoia de a urina, nevoia sexuala), interese psihice persistente, dorinte actuale sau dorinte infantile refulate. Din toti acesti stimuli, visul produce o halucinatie, de obicei vizuala, apta sa satisfaca atat dorinta de a dormi proprie sistemului preconstient - constient (Eului din a doua teorie despre psihic), cat si dorinta inconstienta, de natura instinctuala. Visul permite manifestarea deghizata a dorintei inconstiente, asa inca somnul sa poata continua.

Un exemplu extrem de sugestiv despre capacitatea visului de a prelucra excitantii externi il constituie ceea ce Rank a numit visul "bonei franceze'. Este vorba de opt imagini dintr-un ziar umoristic maghiar, care infatiseaza tot atatea secvente ale unui vis. Prima scena reprezinta prima reactie la stimulul care ar trebui sa produca trezirea; la solicitarea copilului care exprima nevoia de a urina; visul inlocuieste camera cu strada. A doua scena il prezinta pe copil urinand, ceea ce permite continuarea somnului. Cum stimulul nu se opreste, visul foloseste mijloace simbolice asiguratoare, care sa permita continuarea somnului: urina de copil se transforma intr-un curs de apa, din ce in ce mai amplu, pe care pot circula ambarcatiuni din ce in ce mai mari. Abia ultima secventa prezinta trezirea bonei care se arata in sfarsit dispusa sa-si faca datoria.

Un rol decisiv in protejarea somnului il joaca prelucrarea dorintei inconstiente de catre travaliul visului, care actioneaza in folosul cenzurii si al dorintei de a dormi. Cand cenzura esueaza, protectia somnului se realizeaza prin modalitatile paradoxale ale angoasei si trezirii (cosmarul). In general, dorintele inconstiente sunt dorinte blamabile din punct de vedere social, etic si estetic. In aceste dorinte se exprima egoismul fara limite al visatorului. Mai concret, este vorba, dupa Freud, de dorinte sexuale condamnate cultural, al caror obiect poate fi nu numai sotia/sotul prietenului/prietenei, dar si rudele cele mai apropiate, frati, surori, parinti (dorintele incestuoase) sau persoane de acelasi sex (dorinte homosexuale). De asemenea, dorintele de natura agresiva se pot exprima oniric in forme incifrate: ura, dorinta de razbunare, dorinta de a-i elimina pe rivali, chiar daca fac parte din categoria persoanelor celor mai apropiate (visele despre moartea rudelor apropiate).

Justifica oare dezvaluirea de catre psihanaliza a laturii intunecate a omului, a acestor dorinte pe care constiinta morala le poate aprecia ca monstruoase, acuzatia care i s-a adus freudismului ca ar fi o disciplina denigratoare a naturii umane, acuzatie adusa atat de fascism, cat si de comunism? Contraargumentele la aceasta acuzatie sunt doua:

a)     psihanaliza dezvaluie umbra omului, dar nu neaga existenta dimensiunii sale luminoase;

b)     psihanaliza nu exalta fortele obscure din psihicul uman, nu recomanda trairea lor;

Constientizarea dorintelor inconstiente creeaza premisele pentru sublimarea energiei care le corespunde, pentru utilizarea acestei energii in scopuri inalt valorizate social si cultural.

Cenzura, careia, asa cum am vazut, ii revine un rol important in formarea visului, consta, in esenta, in normele culturale (sociale, etice, estetice) interiorizate de subiect, in special in prima copilarie. Cenzura se manifesta nu doar in producerea continutului manifest din continutul latent, ci si in anumite fenomene caracteristice psihoterapiei psihanalitice. Pe de o parte, trebuie sa recunoastem interventia cenzurii in refuzul visatorului de a asocia in marginea elementelor visului, iar pe de alta parte, in respingerea interpretarii psihanalistului.

Actiunea cenzurii in vis este conditionata de natura dorintei si natura cenzurii. Ea va fi cu atat mai pronuntata, cu cat dorintele sunt mai blamabile si cenzura mai severa.

Interpretarea visului in psihanaliza contemporana

Fata de perioada inceputurilor psihanalizei, cand interpretarii visului ii revenea o importanta de prim ordin (multe din analizele efectuate de Freud constau, mai curand, in interpretarea viselor produse de pacient), psihanaliza contemporana, datorita imbogatirii considerabile a experientei clinice si a teoriei, a restrans considerabil rolul interpretarii viselor. Principalele surse de informatii despre inconstientul pacientilor le constituie astazi analiza transferului si analiza contratransferului. Pe de alta parte, conceptia freudiana despre functia visului ca realizare de dorinte a fost imbogatita cu aspecte noi.

Inca din 1913, Adler a atras atentia asupra valorii prospective (nu doar regresive) a visului si a rolului sau in rezolvarea problemelor. La randul sau, Jung, prin teoria viselor "mari' arhetipale, a introdus ideea despre functia de autoexprimare a visului, care este simbolica in mod natural, fara sa presupuna deghizarea si deformarea. Aceste inceputuri au fost dezvoltate de autori importanti, cum ar fi Erickson si Kohut, ceea ce a presupus si o reconsiderare a semnificatiei continutului manifest, care nu mai este privit ca o coaja nefolositoare, care trebuie aruncata pentru a putea ajunge la continutul latent, care reprezinta miezul. Astfel, Kohut vorbeste despre visele care exprima starea sinelui, in care continutul manifest exprima reactia partilor sanatoase ale sinelui la schimbarile nelinistitoare (pericol de dezintegrare). De acest tip sunt anumite vise de zbor.

Inca din anii '60 a inceput un dialog al teoriei psihanalitice cu cercetarile de neurofiziologie axate pe tema visului, cu speranta posibilitatii de a ajunge la o teorie sintetica. Dupa psihanalistul german Wolfgang Mertens, etapa sperantelor a fost urmata de dezamagire, deoarece progresele in neurobiologia somnului si viselor nu pot furniza nici un instrument pentru a explica sensul individual al visului.

Aplicatie a tehnicii de interpretare a visului la fenomenele culturale

Relatia dintre psihanaliza si produsele culturii este biunivoca: nu numai miturile, arta, religia, basmele contribuie la stabilirea simbolurilor onirice universale, de exemplu, ci si psihanaliza poate contribui la o intelegere mai profunda a produselor culturii, utilizand mai sus

numitul simbolism oniric. Una din cele mai reusite ilustrari pentru ultima situatie o ofera Freud in eseul "Motivul alegerii casetei'.

Scena alegerii dintre trei casete din "Negutatorul din Venetia' de Shakespeare contine un element de neinteles fara interventia psihanalizei. Frumoasa si inteleapta Portia va lua de barbat, conform hotararii tatalui sau, pe cel care va alege dintre cele trei casete (de aur, de argint, de plumb), pe cea a atribuirii in care se afla portretul Portiei. Contrar asteptarilor noastre, cei care au ales caseta de aur si de argint s-au exclus. Castigatorul este Bassanio, care alege caseta de plumb. Fiecare pretendent a tinut un discurs, in care a elogiat metalul ales. Prima interventie psihanalitica a lui Freud consta in a remarca faptul ca discursul lui Bassanio a sunat fortat. Daca personajul lui Shakespeare ar fi pacient de psihanaliza, am fi indreptatiti sa afirmam ca in spatele unui asemenea discurs se ascund motive tainuite, sustine Freud.

A alege intre trei casete echivaleaza cu a alege intre trei femei, deoarece caseta simbolizeaza, in calitate de cavitate, vaginul si femeia. Aceasta e a doua interventie psihanalitica a lui Freud. Motivul alegerii intre trei casete este preluat de Shakespeare din mitologie, unde mereu este aleasa cea de a treia: pastorul Paris o alege pe Afrodita, care era cea de a treia competitoare, fiul de imparat din basmul "Cenusareasa' o prefera pe cea de a treia sora etc. Insusi Shakespeare mai utilizeaza motivul o data, in "Regele Lear', cand batranul rege trebuie sa aleaga intre trei femei. Printre calitatile acestei femei, asupra careia cade de obicei alegerea, intalnim, alaturi de perfectiunea fizica si morala, o calitate aparte, pe care Freud o denumeste generic "mutenie'. Portia e simpla, discreta asemenea plumbului. Cordelia, pentru a zabovi inca la Shakespeare, refuza manifestarile zgomotoase si se tine de o parte. Cenusareasa se ascunde, dar a se ascunde echivaleaza cu a nu vorbi. Afrodita nu este rezervata in mitul originar, dar capata aceasta trasatura in libretul piesei "Frumoasa Elena' de Offenbach, unde tace.

Intre simbolurile onirice inventariate de psihanaliza, mutenia simbolizeaza moartea. Atunci, cea de a treia este o moarta, moartea insasi, zeita mortii (Atropos), cea de a treia dintre Moire. Daca demersul freudian este corect, carui fapt se datoreaza metamorfoza din productiile culturale, unde ea apare ca zeita iubirii, frumoasa si int­leapta la superlativ?

Raspunsul la aceasta intrebare constituie cea de a treia interventie psihanalitica a lui Freud. Imaginarul uman refuza sa accepte faptul ca omul este o fiinta intru moarte si, pentru a modifica in aparenta conditia umana, apeleaza la reprezentarea prin contrariu, procedeu care apare in vis, dar si in alte produse ale inconstientului. Zeita mortii apare ca zeita a iubirii, fatalitatea mortii, ca alegere libera. Deformarile de tip oniric nu sunt perfecte, nu pot ascunde originile de la care s-a plecat: alegerea trebuie sa cada intotdeauna asupra celei de a treia, ceea ce indica inevitabilitatea mortii, pentru ca altfel se ajunge la nenorocire, ca in "Regele Lear'. Tudor Vianu, altfel destul de retinut fata de psihanaliza, apreciaza in mod deosebit aceasta interpretare a lui Freud, considerand ca reveleaza sensuri nebanuite ale dramei shakespeariene.

Principalele manifestari ale inconstientului: simptomul nevrotic

Faptul ca am inceput enumerarea principalelor ma­nifestari ale inconstientului cu actul ratat nu trebuie sa va sugereze ca este vorba de or­dine cronologica in abordarea manifestarilor inconstien­tului. Freud ar fi inceput cu actele ratate, ar fi continuat cu visul, studiului simptomului revenindu-i cel de al treilea loc. In realitate, in cronologia cercetarii produse­lor inconstientului, primul loc revine simptomului ne­vrotic, caruia ii urmeaza visul si actul ratat. Inversarea a fost impusa de necesitatile expu­nerii, incepand cu actul ratat si visul, fenomene accesi­bile observatiei si autoobservatiei curente.

Asemenea actului ratat sau visului, simptomul nevro­tic este un fenomen cu sens, chiar daca sensul este de cele mai multe ori ascuns, inconstient. Intrucat psihanaliza este in primul rand o psihoterapie - descoperirea in­constientului in acceptie contemporana s-a bazat pe ex­perienta psihoterapeutica, innoirile teoretice ulterioare pornind si ele de la un nou material clinic -, ideea ca simptomul nevrotic este un fenomen cu sens, adica un fenomen psihic, are o semnificatie deosebita pentru sta­tutul psihanalizei. Spre deosebire de psihiatria epocii (Kraepelin), pentru care orice disfunctie psihica avea un substrat organic, fiind in fond o boala a creierului, Freud scoate nevroza din campul somaticului si o reaseaza pe terenul psihicului si al psihologiei. In acelasi timp, psih­analiza iese din cadrul medicinei, devenind cel mult o disciplina paramedicala. Asa se explica si pozitia lui Freud in disputa legata de problema practicarii psihana­lizei de catre nemedici. Nu numai ca intemeietorul psih­analizei a fost favorabil psihanalistilor nemedici, disponibili prin formatie pentru dimensiunea psihica si spiri­tuala, dar a considerat si ca formatia biologica a medici­lor poate constitui uneori un obstacol in practicarea psih­analizei.

Ca si in cazul actului ratat si visului, factorul somatic detine pentru simptomul nevrotic un rol secundar. Ideea poate fi ilustrata concludent prin notiunea de "disponi­bilitate somatica'. Exprimarea simbolica a conflictului psihic in conversia isterica "alege' un anumit organ care, datorita particularitatilor sale innascute sau dobandite pe parcursul istoriei individuale, devine apt pentru aceasta exprimare a tendintelor sexuale reprimate. Dupa Otto Fenichel, autorul tratatului Teoria psihanalitica a ne­vrozelor, ale carui doua volume insumeaza aproximativ 900 de pagini, alegerea zonei somatice afectate de con­versie este determinata de mai multi factori:

a) Natura fixatiilor inconstiente. Astfel, o persoana cu fixatii orale va dezvolta simptome orale, asa cum se in­tampla cu Dora, pacienta lui Freud, care isi localizeaza simptomele - afonie, tuse - in zona aparatului fonator, pentru ca in copilarie fusese o adevarata "sugatoare', exercitand sustinut si prelungit zona orala.

b) Particularitatile anumitor organe determinate constitu­tional sau de catre o boala. Dupa Fenichel, un miop va dez­volta, in cazul unei imbolnaviri isterice, tulburari vizu­ale.

c)  Un alt factor care poate influenta localizarea con­versiei este situatia in momentul in care s-a produs refula­rea: "Organele cele mai active in perioada respectiva sau cele care au constituit sediul celor mai puternice tensiuni sunt cele mai apte sa exprime astfel de tulburari', scrie Fenichel (voi. I). Ca exemplu ofera urmatorul caz: o pa­cienta care suferea de dureri abdominale reproducea ast­fel durerile de apendice resimtite in copilarie, care il de­terminasera pe tatal ei sa-i arate o tandrete deosebita. Durerile varstei adulte exprimau dorinta de a beneficia de tandretea paterna, precum si frica de operatia care le-a succedat in copilarie.

Sensul simptomului nevrotic

Ca si in cazul visului sau actului ratat, sensul simp­tomului nu se ofera de la sine, ci este obtinut prin inter­pretarea continutului manifest in care este incifrat. La fel ca actul ratat sau visul, simptomul nevrotic este o formatiu­ne de compromis in care se infrunta si se satisfac simultan ten­dinta interzisa (care, dupa Freud, este intotdeauna de natura sexuala) si apararea impotriva acestei tendinte. Desi Freud subliniaza identitatea structurala dintre simptomul ne­vrotic si fenomene psihice ale vietii cotidiene, deci "nor­male' sau "sanatoase', el nu pierde din vedere diferen­tele care exista intre ele. In timp ce psihopatologia vietii cotidiene (actul ratat), de exemplu, afecteaza pasager functii psihice neesentiale, simptomul nevrotic perturba durabil functii psihice vitale, cum ar fi simtul realitatii, capacitatea de relationare sociala, ceea ce se repercutea­za negativ asupra performantei profesionale. La toate aceste diferentieri se adauga suferinta care insoteste in diferite grade simptomul nevrotic. Suferinta psihica si fizica despre care putem spune ca ilustreaza cat se poa­te de concludent valentele patogene ale inconstientului.

In ceea ce priveste fortele care se infrunta in conflic­tul nevrotic, Freud a sustinut constant ideea unei etiologii sexuale, ceea ce inseamna ca sexualitatea reprezinta, in­tr-o forma sau alta, elementul indispensabil. Intr-o pri­ma incercare de a explica psihogeneza nevrozei, Freud elaboreaza, intre 1895 si 1897, teoria seductiei. Conform acesteia, nevroza ar fi cauzata de un abuz sexual real pe­trecut in istoria personala a pacientelor, experienta care ulterior este uitata (refulata), fara ca datorita acestui fapt sa devina ineficienta psihic. Freud ajunge la aceasta teorie pe baza relatarilor pacientelor sale de la sfarsitul se­colului XIX, relatari care contineau invariabil marturii de acest tip si care s-au dovedit in parte simple fictiuni.

Dupa 1897, Freud renunta la teoria seductiei, pe care o inlocuieste treptat cu teoria sexualitatii infantile, aso­ciata cu teoria fantasmei si a realitatii psihice. Daca in te­oria seductiei, sexualitatea era impusa copilului din ex­terior de catre adult, teoria sexualitatii infantile afirma caracterul endogen al sexualitatii inca de la nastere. Freud constata, folosind mai multe surse de informatie, printre care sexologia vremii, dar in primul rand propria experienta psihoterapeutica, prezenta activitatilor sexu­ale in primii ani de viata ai individului uman. Aceste ac­tivitati, spre deosebire de sexualitatea adultului, nu ur­maresc reproducerea, ci placerea ca scop in sine. Aceste activitati se alimenteaza din surse diverse numite de Freud "zone erogene' si parcurg o evolutie in timp. Cea mai importanta dintre fazele dezvoltarii psiho-sexuale pentru aparitia nevrozei este considerata a fi "stadiul ge­nital', cand se dezvolta si se rezolva "complexul Oedip'. Freud 1-a numit "complexul central al nevrozei'. Asa cum indica si numele, este vorba de un ansamblu de do­rinte amoroase (incestuoase) si ostile fata de parinti, mai precis de dorinte sexuale fata de parintele de sex opus si de rivalitate si ura fata de parintele de acelasi sex. Asa cum complexul Oedip reprezinta culmea dezvoltarii sexualitatii infantile, depasirea sa reprezinta incununarea eforturilor de prelucrare culturala a instinctelor si dorin­telor pe care acestea le alimenteaza.

De modul in care individul parcurge complexul Oe­dip depinde "alegerea' nevrozei sale viitoare. Pentru is­terie sunt considerate caracteristice fixatiile oedipiene (si orale), iar ca mijloc de aparare, refularea, in timp ce pentru nevroza obsesionala, fixatiile in stadiul sadic-anal (imediat anterior stadiului falic) si regresia. Indife­rent care este punctul de localizare, fixatia intr-unul din stadiile sexualitatii infantile este considerata drept o conditie esentiala pentru aparitia nevrozei adultului. Tot atat de importanta este considerata frustrare afectiva si sexuala in anii maturitatii sau, altfel spus, esecul senti­mental si sexual. O astfel de frustrare produce regresia pana la punctul de fixatie infantila a libidoului, ceea ce reactiveaza conflictele copilariei, care se rezolva in simptome.

Nevroza este o disfunctie specific umana, deoarece omul e singura fiinta care traieste in cultura, ceea ce im­pune restrictii tendintelor sale naturale. Mai precis, in­terzicerea incestului, care poate fi constatata in orice cul­tura, chiar si in cele mai primitive, constituie semnul distinctiv al omului in raport cu restul lumii vii. Nevroticul este, dupa Freud, o persoana care n-a reusit sa realizeze pe deplin trecerea de la natura la cultura, care ramane suspendat intre natura si cultura, simptomele sale expri­mand tocmai aceasta oscilatie.

Inhibitiile sexualitatii: impotenta si frigiditatea

Dupa Otto Fenichel, inhibitiile sexualitatii reprezinta simptomele nevrotice cele mai frecvente, prezente in toa­te tipurile de nevroza. Prin intermediul lor se exprima in mod pregnant apararea fata de anumite tendinte sexuale. In­dividul atins de aceste simptome considera in mod in­constient ca activitatea sexuala este periculoasa. Apara­rea, care impune evitarea actului sexual, mobilizeaza di­mensiunea fiziologica. Astfel, impotenta "este o pertur­bare fiziologica, provenind din actiunea defensiva a Eu-lui, care impiedica realizarea unei activitati instinctuale considerate periculoase' (voi. I). Mai precis, temerea care provoaca impotenta este frica de castrare, element im­portant al constelatiei oedipiene. Cu alte cuvinte, da­torita unui atasament inconstient fata de mama, exista si temerea inconstienta ca intromisia presupune pericolul ranirii penisului. Atasamentul inconstient fata de mama si corelativa frica de castrare, ambele vestigii ale comple­xului Oedip, perturba atat in plan superficial, cat si in plan profund activitatea sexuala. In plan superficial, nici o partenera nu este satisfacatore, pentru ca nici una din­tre ele nu este mama, in timp ce in plan profund, atasa­mentul sexual nu trebuie realizat, pentru ca orice partenera reprezinta (inconstient) mama.

Din aceleasi surse infantile (oedipiene) ale sexualita­tii provin si oscilatiile de potenta ale multor barbati: in timp ce in relatiile cu un anumit tip de femeie exista o buna functionare sexuala, in relatiile cu un alt tip de fe­meie, respectivii esueaza sexual. Una dintre cauzele cele mai frecvente este incapacitatea de a sintetiza curentul tandru si curentul senzual al sexualitatii. Astfel de barbati sunt impotenti cu femeile pe care le iubesc si care inconstient le sugereaza mama, in timp ce cu femeile cu care au doar relatii fizice, de exemplu, prostituatele, nu au probleme de erectie.

Frigiditatea, corespondentul feminin al impotentei, repre­zinta, dupa acelasi Otto Fenichel, o inhibitie a satisfac­tiei sexuale complete. Cauza este asocierea cu acest tip de satisfacere a unui pericol inconstient. Acest fapt indi­ca persistenta inconstienta a unor tendinte ale sexualita­tii infantile, reprimate pe parcursul dezvoltarii psiho-sexuale individuale. Desi in cazul femeii tendintele sexuale infantile care perturba din inconstient sexualitatea ge­nitala adulta sunt mai variate, factorii oedipieni joaca un rol important: comparatii inconstiente dintre partenerul sexual si tata pot perturba satisfactia sexuala completa. O cauza cu un rol important in frigiditate este "identifi­carea masculina', care are drept consecinta faptul ca ex­citatia clitoridiana, specifica debutului fazei falice, nu ce­deaza locul, la varsta adulta, excitatiei vaginale. In ast­fel de cazuri, frigiditatea este doar partiala, vaginala.

Angoasa si fobia

Daca angoasa este, asa cum afirma Otto Fenichel in Teoria psihanalitica a nevrozelor, forma cea mai simpla de compromis intre tendinta instinctuala si apararea fata de respectiva tendinta, isteria de angoasa este cea mai sim­pla forma de nevroza. In ultimul caz, angoasa apare le­gata de o situatie determinata, ceea ce da continut fobiei.

Atat angoasa ca tema fara obiect precizat, cat si fobia, ca frica de o persoana, animal, situatie determinate pot fi ilustrate excelent prin cazul "micului Hans', unul din cele cinci cazuri clasice ale lui Freud. De la inceput, intemeietorul psihanalizei tine sa sublinieze ca baietelul de cinci ani pe care-1 trateaza prin intermediul tatalui sau, Max Graf, un apropiat al cercului psihanalitic vienez este pe deplin sanatos din punct de vedere somatic. Aceasta precizare vizeaza psihiatria epocii, care ar fi diagnosticat simptomele lui Hans ca fiind provocate de o "degenerescenta' organica. Sensul simptomelor lui Hans este dat, asa cum vom vedea, de conflictele oedipiene.

Desi dotat cu o constitutie robusta, micul Hans se im­bolnaveste psihic, dezvoltand un comportament nemo­tivat la prima vedere. Dupa o perioada in care teama fara obiect determinat a predominat, se declanseaza fobia. Principalul element al continutului manifest al simpto­mului este frica de a nu fi muscat pe strada de un cal. Acesta ar putea chiar sa intre seara in camera sa. In mo­mentele de maxima intensitate a fobiei, Hans refuza sa mai iasa pe strada sau in curte, ramanand in balcon. Ala­turi de fobia principala, se manifesta fobii adiacente: la gradina zoologica ii este frica de animalele mari; ii mai este frica de camioanele incarcate cu multe pachete si de posibila prabusire a calului.

Continutul manifest este de neinteles nu numai pentru constiinta lui Hans, ci si pentru cea a parintilor sai. Hans nu a avut niciodata experiente negative cu vreunul din animalele sau obiectele care-i inspira fri­ca. Sensul (continutul latent) este dat de constelatia oedipiana, de lupta impotriva tendintelor incestuoase care o vizau pe mama sa si a tendintelor agresive la adresa tatalui sau. Manifestarile, interesele, gandurile si fantasmele care il caracterizeaza pe Hans incepand cu varsta de trei ani si jumatate, garanteaza pe deplin afirmatia lui Freud ca ne aflam in fata unui "mic Oedip'. Una din fantasmele sale - "fantasma cu girafa' - contine principalii curenti afectivi ai triunghiului oedipian: "Noaptea erau in camera o girafa mare si una sifonata si cea mare a tipat pentru ca am luat-o de pe cea sifonata. Atunci ea a inceput sa tipe incontinuu si apoi eu m-am asezat pe girafa sifonata'. Planul ima­ginar reflecta atat nevoia de tandretea materna, cat si dorinta pentru organul genital al mamei (girafa sifo­nata), dar si interventia interdictiva a tatalui (girafa cea mare).

Fobia de cai a micului Hans exprima deformat con­flictul ambivalentei afective fata de tata. In situatia oedipiana, acesta nu este doar obiectul iubirii, ci si un ri­val, fata de care Hans simte gelozie si ostilitate. Insa sen­timentele negative fata de tata vor fi cu necesitate refu­late cel putin din doua motive: in primul rand datorita sentimentelor pozitive fata de tata si apoi datorita rapor­tului de forte dintre tata si fiu, net defavorabile celui din urma. In afara de refulare, fobia mai presupune proiectia si deplasarea. Agresivitatea lui Hans la adresa tatalui sau este proiectata asupra acestuia, care, datorita acestui fapt, este resimtit ca ostil si amenintator si apoi deplasata asu­pra calului. Frica de a fi muscat pe strada de un cal ex­prima frica de castrare, ca o pedeapsa paterna pentru ac­tivitatile sale autoerotice legate de dorinta pentru mama. Ca rival, tatal este instanta interdictiva si punitiva. Fri­ca de animalele mari de la gradina zoologica este o alta forma pe care o imbraca frica de castrare: disproportia dintre penisul acestora si penisul sau ii induce teama ca ar fi fost castrat. Din frica de posibila prabusire a calu­lui transpare dorinta lui Hans ca tatal sau sa cada, adi­ca sa moara.

Fobia ca rezolvare a conflictului ambivalentei fictive fata de tata are nu numai beneficii psihice. Beneficiile pragmatice sunt, de asemenea, importante. Micul Hans, care, ca orice copil obisnuit, trebuie sa-si vada tatal in fie­care zi, isi face viata usoara, arata Freud, deplasand ura asupra calului. In acest mod tatal ramane doar obiectul iubirii, in timp ce calul, care preia ura lui Hans, poate fi evitat prin ramanerea in casa Cand obiectul de substi­tutie este un lup, ca in cazul "omului cu lupi', evitarea este mult mai facila, animalul fobogen putand fi intalnit cel mult la gradina zoologica.

Conversia

Particularitatea acestui simptom extrem de bine stu­diat in psihanaliza consta in utilizarea somaticului ca te­ren de manifestare pentru conflictul psihic. Intrucat con­flictele care se exprima prin simptomele de conversie tin de sexualitate, saltul in somatic se explica prin legatura dintre sexualitate si celelalte functii vitale ale organismu­lui, in copilarie, activitatile sexuale se dezvolta sprijinindu-se pe functia de hranire sau pe functiile de excretie, ceea ce in psihanaliza poarta denumirea de anaclisis. Ca orice simptom nevrotic, conversia exprima deformat ten­dinte sexuale refulate. In masura in care istericul se de­fineste prin fixatii puternice in stadiul falic, nedepasind niciodata alegerile de obiect incestuoase, conversiile exprima in primul rand fantasme oedipiene intr-un mod direct sau indirect.

Marea criza isterica, devenita o raritate in lumea con­temporana, este, arata Otto Fenichel, "expresia pantomi­mica' a fantasmelor oedipiene si a derivatelor acestora.

Utilizand tehnica de interpretare a visului, se poate ajun­ge la continutul latent. Natura sexuala a acestuia devine evidenta cand respectiva criza se termina cu un adeva­rat orgasm. In alte cazuri, criza pune in scena rezultate­le activitatii sexuale: sarcina si nasterea. Dupa Fenichel, cel mai concludent exemplu de acest tip este pseudo-sarcina isterica. De asemenea, vomismentele isterice pot avea aceasta origine.

Asemenea vomismente constituie exemple despre modul in care complexul Oedip este mascat de fantas­me intermediare de natura pregenitala.

Exemplul (Fenichel): Este vorba de o pacienta care suferea de gre­turi si vomismente. Pe parcursul analizei, pacienta si-a dat seama ca aceste simptome nu apareau decat atunci cand manca peste. Explicatia pe care ea o dadea vedea in simptome o reactie la actul de cruzime pe care-1 re­prezinta faptul de a manca animale si in special pesti, pentru ca acestia au suflet: in germana, intestinele de hering se numesc "seele', cuvant care are si semnifica­tia de "suflet'. Cum tatal pacientei era mort, ideea de a-i manca sufletul (ceea ce ii sugera ingerarea pestilor) era o modalitate deghizata in maniera orala de unire se­xuala cu el.

Obsesiile si compulsiile

In nevroza obsesionala, conflictul esential ramane ace­lasi, respectiv conflictul oedipian. Diferenta fata de iste­rie consta in modalitatea de a-1 solutiona. Spre deosebi­re de isterie, care apeleaza la refulare ca principal mijloc de aparare impotriva tendintelor oedipiene, obsesionalul utilizeaza, in vederea atingerii aceluiasi scop, regresia la stadiul anterior de evolutie al libidoului (stadiul sadic-anal). Acest fapt explica imaginea stranie si derutan­ta pe care o ofera nevroza obsesionala care satisface do­rintele oedipiene in maniera sadic-anala, caracterizata de agresivitate, cruzime.

Unul din exemplele oferite de Fenichel, socant pen­tru profani, ilustreaza excelent ideea anterioara. Este vor­ba de un pacient dominat de doua obsesii: de cate ori ve­dea o femeie se simtea constrans ulterior sa gandeasca: "As putea ucide aceasta femeie', iar cand vedea un cu­tit: "As putea sa-mi tai penisul'. Sensul inconstient al primei obsesii, revelat de analiza, este, la un prim nivel, dorinta de a-si ucide mama; extensia acestei dorinte la toate femeile reprezinta o deformare prin generalizare; la un al doilea nivel de profunzime, dorinta ucigasa as­cundea sub forma sa cruda atasamentul incestuos fata de mama. Cea de a doua obsesie a acestui simptom bi-fazic exprima transparent pedeapsa (castrarea) pentru dorintele incestuoase.

Un simptom celebru - marea temere obsesiva a "omului cu sobolani', pacientul lui Freud - ilustreaza si el faptul ca agresivitatea, trasatura definitorie pentru stadiul sadic-anal, caracterizeaza gandirea si comporta­mentul obsesionalilor. De altfel, apelul la tratamentul psihanalitic i-a fost impus pacientului tocmai de conti­nutul aberant al simptomului. Doctor Lorenz, alias "omul cu sobolani', ia cunostinta prin intermediul unui coleg, in perioada unei concentrari ca ofiter in rezerva, de o cumplita pedeapsa orientala: peste fesele condam­natului se aplica un vas cu sobolani, care patrund in anus. Imediat pacientul s-a gandit ca o astfel de pedeap­sa s-ar putea aplica unor persoane dragi, respectiv tatalui si prietenei sale. Ulterior, simptomul a devenit obse­siv. Caracterul aberant al simptomului provenea in pri­mul rand din faptul ca tatal sau era mort de noua ani.

Agresivitatea cruda si excesiva a "omului cu sobo­lani' nu era doar expresia resentimentelor fata de tata, ci in primul rand rezultatul regresiei la stadiul sadic-anal. Conform ipotezei lui Freud, regresia a fost provoca­ta de o pedeapsa severa pe care tatal sau i-a aplicat-o la varsta de sase ani pentru activitati masturbatorii carac­teristice complexului Oedip.

Pe parcursul vietii, Doctor Lorenz a dorit de mai mul­te ori moartea tatalui. La doisprezece ani, indragostit de sora unui prieten, care nu era suficient de afectuoasa fata de el, i-a trecut prin minte ca daca i s-ar intampla o nenorocire, de exemplu, sa-i moara tatal, mica prietena ar deveni mai tandra. Cu sase luni inainte de moartea tatalui, i-a venit o idee: "daca moare tata, voi avea mij­loacele necesare pentru a ma casatori cu doamna X', pentru ca apoi sa se autopedepseasca, dorind sa fie dez­mostenit de tatal sau.

Ca agresivitatea a devenit a doua sa natura o ilustrea­za atitudinea "omului cu sobolani' fata de iubita sa, fara ca in relatia lor sa existe vreun eveniment traumatic. Este o agresivitate care imbraca o forma distructiva nu numai in gandul obsesiv de a aplica si prietenei sale pedeapsa orientala, ci si in alte simptome. Intr-o vacanta de vara, pe care o petrece impreuna cu prietena sa si care debu­teaza cu o neintelegere intre cei doi, pacientul lui Freud produce mai multe simptome alimentate de tendinte agresive inconstiente, indreptate impotriva ei. Astfel, compulsia de a o proteja, care opera in timpul unei plim­bari cu vaporul, avea drept continut manifest ideea "nu trebuie sa i se intample ceva', iar in plan comportamental, insistentele ca Gisela sa-si puna gluga. Ideea latenta a simptomului, fata de care continutul manifest reprezinta o aparare, avea sensul contrar.

Comentariul lui Freud explica asemenea simptome prin natura realitatii psihice a pacientului, evenimente­le exterioare neputandu-le justifica: "Stim ca tendintele ostile ale pacientului nostru sunt extrem de violente, ase­manatoare unei furii fara sens; consideram deci ca, in ciuda impacarii ulterioare cu doamna, aceasta furie a contribuit in continuare la formarea de obsesii'.

O alta caracteristica a stadiului sadic-anal pe care o regasim in simptomele obsesionale in general, precum si in simptomele "omului cu sobolani' in particular este ambivalenta afectiva. Aflandu-se pe strada in ziua pleca­rii prietenei sale, Doctor Lorenz se simte constrans inte­rior sa inlature o piatra care se afla pe drumul pe unde urma sa treaca Gisela cu trasura, spunandu-si ca in felul acesta va evita un accident. Dupa cateva minute si-a spus ca gestul sau este absurd si, presat de o noua con­strangere interioara, a reasezat piatra in mijlocul drumu­lui. Dupa Freud, astfel de simptome in doi timpi expri­ma succesiv atitudinea pozitiva si negativa, de intensi­tati egale, fata de aceeasi persoana.

Exista in cazuistica psihanalitica o dovada "aproape experimentala', cum o numeste Fenichel, despre legatu­ra indisolubila dintre nevroza obsesionala si regresia la stadiul sadic-anal al dezvoltarii libidoului. In studiul "Predispozitia la nevroza obsesionala', Freud descrie ca­zul unei paciente care inlocuieste o nevroza de angoasa, de care suferise timp de cativa ani, cu o nevroza obse­sionala grava. Prima nevroza a aparut dupa ani buni de viata echilibrata si satisfacatoare, ca reactie la o frustra­re majora - imposibilitatea de a avea copii cu barbatul pe care il iubea, sotul ei. Conflictul patogen a avut ca ter­meni opusi tendintele erotice exprimate fantasmatic, aso­ciate dorintei de a avea copii, pe de o parte, si normele referitoare la fidelitate si familie, pe de alta parte. Nevro­za obsesionala, cea de a doua nevroza, a aparut dupa devalorizarea vietii genitale cauzata de impotenta sotului. Principalele simptome - nevoia constrangatoare de a se spala si masuri preventive fata de vatamarile pe care le-ar putea aduce celor apropiati - au in spate, in pri­mul caz, tentatia murdariei, si tendinte sadice, in al doi­lea. De fapt, simptomele sunt, asa cum afirma Freud, for­matiuni reactionale fata de doua din tendintele caracte­ristice ale stadiului sadic-anal.

Un alt exemplu utilizat de Freud pentru a-si ilustra teza mentionata il constituie modificarile caracteriale care intervin la femei dupa menopauza, adica dupa re­nuntarea la functia genitala. Aceasta abandonare condu­ce, in cazurile in care exista fixatii, la regresia la stadiul sadic-anal, ceea ce se reflecta in plan caracterial, daca nu in simptome. Agresivitatea, meschinaria, avaritia pe care le manifesta la varsta a treia cele care au fost candva ti­nere femei gratioase, sotii iubitoare si mame tandre sunt trasaturi de caracter care tin de stadiul sadic-anal.

Dupa parerea mea, nici barbatii nu sunt feriti, la var­sta a treia, de regresie la stadiul sadic-anal, ulterior pier­derii sau diminuarii functiei genitale. Si la ei vom intalni aceleasi distorsiuni comportamentale ca in cazul femei­lor, ceea ce arata ca existenta fixatiilor la stadiul sadic-a­nal este decisiva pentru astfel de distorsiuni si nu apar­tenenta la un anumit sex.

Daca regresia la stadiul sadic-anal caracterizeaza ne­vroza obsesionala, "alegerea' acestei nevroze este deter­minata de factorii care favorizeaza regresia. Dupa Fenichel, principalul factor este fixatia la stadiul sadic-anal. Conditiile care favorizeaza fixatia sunt: a) un grad spo­rit de erogenitate a zonei anale, determinat constitutio­nal; b) satisfactiile si frustratiile severe ale erotismului anal; c) alternanta unor satisfactii exagerate cu frustratii exagerate. Importanta decisiva revine influentelor cultu­rale care se exercita prin intermediul educatiei sfincteriene. Momentul ales pentru a o efectua, precum si mo­dalitatea in care se realizeaza prevaleaza asupra factoru­lui constitutional.

Un alt factor semnalat de Fenichel este natura orga­nizarii falice. Slabiciunea acesteia predispune la regresie, deoarece o pozitie insuficient consolidata a dezvol­tarii este mai usor abandonata decat una consolidata. Po­zitia falica poate fi slabita de o reprimare traumatica a activitatilor erotice specifice acestei etape, respectiv de o amenintare explicita cu castrarea, de tipul celei careia i-a cazut victima "omul cu sobolani'.

Al treilea factor notabil enumerat de Fenichel il con­stituie particularitatile dezvoltarii Eului. Eul care apelea­za la regresie si-a dezvoltat de timpuriu functia critica si capacitatea intelectuala, in timp ce gandirea are inca o orientare magica. Un asemenea eu se poate raporta cri­tic la instincte, folosind insa mijloace defensive imature.

Complexul Oedip in literatura

Abordarea psihanalitica a actului ratat, visului si simptomului a aratat ca inconstientul psihic, care isi face simtita prezenta in diferite grade la nivelul constiintei, este depozitarul tendintelor naturale pe care cultura le respinge. Printre aceste tendinte, continuturile care tin de sexualitatea infantila joaca un rol important mai ales in vis si in simptomul nevrotic. In ultimul caz, constela­tia oedipiana este, dupa Freud, decisiva. Faptul ca si in literatura mare regasim, la nivelul continutului latent, aceeasi constelatie, demonstreaza corectitudinea tezei freudiene despre diferenta doar graduala dintre sanata­tea si boala psihica, precum si omniprezenta inconstien­tului. El este activ nu numai in psihicul individual sana­tos sau maladiv, ci se insinueaza si in planul creatiilor spirituale majore, cum ar fi operele literare.

Una din capodoperele literaturii universale, in care Freud inregistreaza prezenta complexului Oedip, este Hamlet de Shakespeare. Acelasi motiv apare si in Oedip rege de Sofocle sau in Fratii Karamazov de Dostoievski. In acestea, motivul oedipian este suficient de accesibil, in timp ce in Hamlet, incifrarea se apropie prin rezultate de ininteligibil. Pentru intemeietorul psihanalizei, precum si pentru un alt psihanalist, Ernest Jones, care a dedicat o carte intreaga relatiei dintre Oedip si Hamlet, celebra sovaiala hamletiana, atat de discutata in exegeza litera­ra, este expresia cea mai pregnanta a complexului Oedip.

Inaintea psihanalizei, ipotezele explicative ale sova­ielii hamletiene s-au orientat in trei directii (dupa Ernest Jones): a) Ipotezele subiective, reprezentate de autori con­sacrati, cum ar fi Goethe, Coleridge, Schlegel, atribuie inhibitia lui Hamlet unei slabiciuni a naturii sale. Dupa Goethe, aceasta ar consta in "hipersensibilitate'; dupa Coleridge, in hipertrofierea facultatilor contemplative; dupa Schlegel, in lasitate si nehotarare, marcate de o "cir­cumspectie a reflexiei'; b) Ipotezele obiective, care, in esen­ta, deriva neputinta lui Hamlet de a actiona pentru a-si razbuna tatal din dificultatea misiunii, care ar putea descuraja pe oricine; c) Ipotezele spirituale: Hamlet s-ar indoi de justificarea morala a razbunarii, ceea ce-1 inhiba fiind comandamentele moralei crestine, sau ar prefera pedeapsa legala primitivei razbunari familiale.

Interpretarea psihanalitica propusa de Freud in Inter­pretarea viselor si dezvoltata de E. Jones in Hamlet et Oedip porneste de la observarea unui detaliu semnificativ, si anume de la faptul ca Hamlet era nehotarat si inactiv intr-o singura privinta: pedepsirea unchiului sau, care i-a ucis tatal si s-a casatorit cu mama sa, misiune pe care i-o incredinteaza spiritul tatalui sau intr-o scena impre­sionanta. In afara acestei situatii, Hamlet il ucide fara ezi­tare pe Polonius, care-1 spiona din spatele unei draperii, sau planuieste cu sange rece moartea curtenilor pusi sa-1 suprime.

Psihanaliza explica acest comportament contrastant cu restul personalitatii printr-un conflict inconstient. Dupa Ernest Jones, unchiul lui Hamlet, Claudius, a re­alizat dorintele cele mai ascunse ale lui Hamlet, adica tocmai dorintele oedipiene inconstiente de a-si ucide ta­tal si a se casatori cu mama sa. Intr-un sens, a-1 ucide pe unchiul sau inseamna pentru Hamlet, de fapt, a se si­nucide in ce are mai profund. De aici ezitarea sa. Cu alte cuvinte, Hamlet ar fi un isteric, caracterizat de un com­plex Oedip nerezolvat. S-ar parea ca Shakespeare a scris Hamlet la putin timp dupa moartea tatalui sau, starea de doliu reactivandu-i sentimentele infantile nutrite fata de acesta.

Dem Zamfirescu considera ca Hamlet este visul lui Shake­speare, imbinand elemente reale cu elemente fantasmatice. Asa cum se intampla in vis, visatorul apare ca print - fiul regelui. Ca in realitate, tatal sau, regele, a murit. Insa trecerea sa in nefiinta nu s-a produs natural, ci a fost provocata prin otravire de catre un rival care dorea sa-i ia pozitia si femeia, ceea ce reprezinta deghiza­rea, prin deplasare (asupra unei rude), a dorintelor in­fantile oedipiene ale scriitorului.

Alte conflicte nevrotice

1 Conflicte legate de agresivitate

Desi Freud nu a acordat suficienta atentie agresivita­tii, aceasta tema a fost dezvoltata de continuatorii sai. In ce priveste relatia cauzala dintre agresivitate si depresia nevrotica, dupa psihanlistul ger­man Dietmar Stiemerling, numerosi autori postfreudieni au vazut in agresivitatea reprimata una din cauzele im­portante ale depresiei nevrotice. Astfel, Karl Abraham, unul din analistii Melaniei Klein, afirma ca depresia pro­vine din agresivitatea refulata, asa cum angoasa provi­ne din libidoul refulat. Margaret Mahler si E. Jakobson vad in conflictele legate de agresivitate sursa principala a depresiei. Dupa Stiemerling, cauzalitatea depresiei poate fi, in anumite cazuri, de alta natura.

In ceea ce priveste agresivitatea, aceasta produce re­zultatul depresiei, pe doua cai diferite: calea "clasica', mentionata inca de Freud, consta intr-un conflict "intra-sistemic', in conflictul dintre supraeu si eu. Cea de a doua cale presupune un conflict "intersistemic'. Un obiect exterior agreseaza sau frustreaza obiectul, care nu reactioneaza, nu-si descarca agresivitatea provocata, ceea ce conduce la devitalizare, la depresie.

In cea de a doua varianta, care este mai simpla, esentiala este constituirea, pe parcursul istoriei individuale, a inhibitiilor care impiedica descarcarea agresivitatii. Dupa Stiemerling, orice copil, pe parcursul istoriei sale, este expus la diver­se frustrari, la care, in mod natural, reactioneaza prin comportamente agresive, care merg de la expresia mi­mica a furiei pana la gesturi de lovire a parintilor. Moti­vele care ii fac pe acestia sa nu tolereze agresivitatea naturala a copiilor lor sunt diverse. Stiemerling enumera zece dintre ele: reactiile agresive ale copilului la frustra­re lezeaza narcisismul mamei, care nu se mai poate in­chipui o mama perfecta; in fata acelorasi reactii, anumiti tati pot simti ca autoritatea lor este pusa in discutie, agre­sivitatea copilului intristeaza mama, care se ghideaza dupa un ideal al existentei pacifice; reactia la frustrare a copilului poate contraria pretentia la recunostinta a pa­rintilor etc.

Pentru a elimina agresivitatea copilului, astfel de pa­rinti ameninta cu retragerea iubirii sau chiar o retrag pentru un timp, il pedepsesc moral (reprosuri, certuri, condamnari) sau fizic (batai, consemnare in casa). Atitudini de acest tip ale parintilor "demonizeaza' raspunsul agresiv si il elimina din com­portament. La limita, impulsurile agresive sunt refulate, nu mai ajung la constiinta.

La adult, datorita inhibitiilor privitoare la agresivita­te induse de educatia familiala, impulsul agresiv, neputandu-se descarca in exterior, se orienteaza spre interior si conduce la devitalizare, care subiectiv este resimtita ca depresie (episod depresiv de scurta durata). In anu­mite cazuri, cand cuantumul de agresivitate este consi­derabil si nu mai poate fi controlat psihic, apar actele autoagresive, de tipul celor relatate de o pacienta a lui Stiemerling, care, atunci cand era parasita de prietenul ei, se dadea cu capul de pereti in sensul cel mai propriu. Calea "clasica' de producere a depresiei din surse agresive a fost descrisa de Freud in studiul "Doliu si me­lancolie'. Dupa doi autori contemporani, Blanck G. si Blanck R. (1974), in acest caz depresia este consecinta pierderii unui "obiect' (persoane apropiate) si a patolo­giei Supraeului. Pierderea obiectului iubirii poate sa fie nu numai fizica (deces), ci si psihica (despartire). Succe­siv pierderii obiectului se produce identificarea Eului cu obiectul pierdut, ceea ce anuleaza pierderea. Datorita ambivalentei fata de obiectul iubirii pierdut si recuperat prin indentificare, ambivalenta insemnand ca sentimen­tele pozitive sunt dublate de sentimente negative, Eul devine obiectul sentimentelor negative. Autoreprosurile melancolicului nu i se adreseaza, scrie Freud, ci pri­vesc obiectul preluat in eu. Tendintele sinucigase au ace­lasi sens, vizand prin intermediul Eului obiectul pierdut. Chinuirea si devalorizarea Eului este resimtita subiectiv ca depresie. Principala conditie pentru producerea pe aceasta cale a depresiei este existenta unui supraeu ima­tur, care ramane exterior Eului si se raporteaza la acesta ca tatal la fiu.

2. Conflicte legate de individuatie

Pe parcursul dezvoltarii psihanalizei au fost descope­rite si alte surse ale simptomelor nevrotice, alaturi de conflictele legate de sexualitate si agresivitate. O astfel de sursa o reprezinta conflictele legate de individuatie, care produc depresie nevrotica. Pe aceasta linie o contri­butie importanta o reprezinta, dupa Stiemerling, lucra­rile lui Riemann (1901). Simptome de acest tip apar, conform acestui autor, la persoane care, din cauza conditii­lor familiale, nu au ajuns la un grad suficient de auto­nomie, in special influentele materne care impiedica dezvoltarea si creeaza dependenta sunt raspunzatoare pen­tru aceasta. Copilul este impiedicat sa dobandeasca ace­le competente specifice varstei sale, sa se afirme, sa se impuna. Adultul imatur in privinta individuatiei traies­te existenta in registrul dependentei, daruirii, apropierii si resimte toate situatiile care necesita independenta ca pe un pericol de separare. Situatiile cele mai obisnuite pentru declansarea conflictului dintre tendintele spre dependenta si tendintele spre independenta sunt: des­partirea de parinti, despartirea de partener, resimtit ca un substitut parental, situatiile noi de viata care presu­pun asumarea raspunderii (o functie noua, nasterea unui copil). In plan subiectiv, conflictul inconstient intre de­pendenta si independenta este resimtit ca depresie.

Nevroza si conditia umana

Omul este singura fiinta care traieste in cultura si de aceea singura fiinta expusa riscului nevrozei. Conflicte­le care produc simptome nevrotice, respectiv conflictele legate de sexualitate, agresivitate sau individuatie sunt conflicte intre natura si cultura. Toti oamenii sunt, dato­rita acestui fapt, expusi disfunctiilor nevrotice. Cei la care imbolnavirea nevrotica se produce efectiv sunt caracte­rizati de conflicte infantile defectuos rezolvate. Astfel, in ce priveste conflictele legate de sexualitate, la nevrotic fixatiile infantile au o pondere covarsitoare, in timp ce la omul sanatos, reziduurile dezvoltarii sexuale infanti­le sunt minime. Pentru a relua, impreuna cu Fenichel, o comparatie militara a lui Freud, la omul "sanatos' doar o mica parte a trupelor dezvoltarii psihosexuale a ramas in spate, in pozitia complexului Oedip. Marea masa a ar­matei dezvoltarii psihice a atins pozitiile genitalitatii adulte orientate spre reproducere, facandu-1 pe individ apt de alte alegeri de obiect decat cele infantile. Dimpo­triva, la nevrotic, cea mai mare parte a trupelor dezvol­tarii au ramas in pozitia complexului Oedip si doar o in­fima parte au avansat. La cea mai mica dificultate, avan­garda, putin numeroasa, revine la pozitiile consolidate din spate.