Psihologia copilului/varstelor - dezvoltare si maturizare a vietii psihice

DEFINIREA DISCIPLINEI, PROBLEMATICA, OBIECTUL DE STUDIU

Psihologia varstelor este o ramura a stiintelor psihologice, care a luat ființa odata cu extinderea conceptului de "dezvoltare", dar si cu intensificarea cercetarilor privitoare la diferite etape de varsta ale fiintei umane, sau la modificarile aparute in evoluția anumitor functii, procese si mecanisme ale organismului. In literatura de specialitate mai pot fi intalnite sintagmele: "psihologia dezvoltarii", "dezvoltare umana", "psihologia copilului", sau mai simplu, "psihologia varstelor". Psihologia varstelor are mai multe subramuri ca de ex. psihologia sugarului, a anteprescolarului, a școlarului, adolescentului, adultului, varstnicului (gerontopsihologia), etc.

Psihologia varstelor este o disciplina fundamentala ce studiaza conditiile de apariție, dezvoltare si maturizare a vietii psihice, de-a lungul intregii existente a omului (de la naștere, pana la moarte).

Psihologia varstelor (psihologia dezvoltarii sau "dezvoltare umana") este o disciplina teoretica si aplicativa a sistemului stiintelor psihologice, care studiaza particularitatile psihice ale fiecarei etape de varsta, in relatie cu factorii biologici si sociali care le influenteaza.

Este cunoscut faptul ca, omul este o fiinta bio-psiho-sociala, a carui evolutie de-a lungul vietii este influentata de contextul cultural si istoric, in care acesta traieste. Astfel, factorii care conlucreaza la dezvoltarea individului, sunt (dupa Cavanaugh, Blanchard&Fields, 2002):

- biologici (factorii genetici si somato-functionali);

- psihologici (factorii perceptivi, emotionali, volitivi si de personalitate);

- socioculturali (factorii interpersonali, societali, etnici, etc.);

In plus, influentele fortelor bio-psiho-sociale asupra individului se exercita in diferite momente ale vietii sale si intr-un context istoric dat.

Psihologia varstelor este dupa E. Verza, știința care studiaza modificarile ireversibile, irepetabile, carora li se supune fiecare individ de-a lungul vietii sale, in plan senzorial-perceptiv, motric, cognitiv, afectiv și de personalitate și modul in care, aceste transformari influențeaza viața si activitatea acestuia.

Psihologia varstelor studiaza:

- caracteristicile dezvoltarii psihice a fiintei umane de-a lungul intregii vieți;

- factorii, influentele, a conditionarile de care depinde evoluția vieții psihice a fiecarui individ;

- influenta acestor factori asupra comportamentului subiectului, a atitudinilor sale fața de evenimentele familiale, scolare, profesionale, sociale, care-i acompaniaza intreaga viața;

- caracteristicile specifice diferitelor varste, a conduitelor reprezentative ale individului in diferite etape ale existenței sale, precum și a exigențelor specifice perioadei sau ciclului respectiv de viața;

- modalitatile in care individul se adapteaza cerințelor mediului (natural, social și cultural-istoric) in care traiește;

La nivel intradisciplinar psihologia varstelor are stranse legaturi cu psihologia generala,  psihologia cognitiva, psihologia sociala, psihologia personalitatii, etc. Multe dintre cunoștințele si conceptele importante vehiculate in cadrul psihologiei dezvoltarii, provin din domeniul știintelor biologice. O relatie aparte, interdisciplinara intre cele doua domenii o reprezinta etologia (știința comportamentelor umane și animale), care constituie o importanta sursa de inspiratie, de argumentare sau verificare a diverselor supoziții lansate in cercetarea comportamentului uman (de ex. Teoria atasamentului).

Aceasta disciplina are doua obiective principale:

de a descrie modul in care se dezvolta indivizii umani, cum se schimba ei pe parcursul vietii;

de a explica dezvoltarea, punand in evidenta factorii care determina aceste schimbari (Seamon si Kenrick, 1992).

Fata de alte psihologii evolutive, cea a copilului poate oferi date si interpretari ale inceputurilor vietii psihice umane si poate surprinde momente semnificative ale constituirii acesteia. Multa vreme, copilul a fost considerat a fi "un adult in miniatura. "S-a constatat insa, ca viata psihica a copilului nu este o copie la proportii mai mici a adultului ci, are caracteristici specifice pe care stiinta trebuie sa le cunoasca in profunzime pentru a avea un aport esential la dezvoltarea copiilor de diferite varste. Evolutia copilului implica mecanisme specifice si legi proprii. Psihologia copilului are, prin urmare, un domeniu propriu de cercetare, obiectul de cercetare al acestei discipline fiind sistemul de legi, conditii de aparitie si principii de functionare a vietii psihice.

In rezolvarea tuturor aceste probleme, psihologia copilului utilizeaza ansamblul de metode apartinand psihologiei generale, dar particularizandu-le si adaptandu-le domeniului sau de fapte. Este vorba despre metoda observatiei, ancheta, convorbirea, testele psihologice, analiza produselor activitatii, metoda biografica, etc.

CONCEPTELE DE ONTOGENEZA, CRESTERE ȘI MATURIZARE

Din perspectiva teoriei sistemice (cf. Ana Muntean, 2006), psihologul preocupat de dezvoltarea unui copil va analiza concomitent:

- nivelul de dezvoltare atins de subsistemele comportamentale ale copilului;

- calitatea interactiunilor copilului cu mediul (cu realitatea inconjuratoare);

- modul de relationare al copilului, cu cei care-l ingrijesc, in primul rand cu mama. In lipsa unei abordari sistemice, de ansamblu, demersul psihologului va fi limitat, incomplet și ca atare, ineficient.

Psihologia varstelor descrie, alaturi de conceptul central de "dezvoltare", trei mari procese prin care se produc modificari in ontogeneza individului si anume, cresterea, maturizarea si invatarea.

Ontogeneza reprezinta dezvoltarea individului din momentul conceptiei pana la moarte (DEX). Cuvantul "ontogeneza" provine de la cuvintele grecesti ontos = fiinta si genesis = dezvoltare. In ontogeneza individul se dezvolta din punct de vedere biologic, psihic si social.

Filogeneza este definita ca fiind, procesul evolutiei formelor organice ale speciei umane, in cursul dezvoltarii istorice a lumii vii.

Psihologia defineste dezvoltarea, ca fiind intregul traseu ontogenetic al unui individ de la nastere pana la moarte, incluzand totodata, modurile in care diferite aspecte ale functionarii umane evolueaza si se transforma pe parcursul vietii. Procesele care genereaza aceste modificari sunt deopotriva, procese programate biologic si procese rezultate din interactiunea individului cu mediul. Palierele pe care se desfasoara dezvoltarea organismului uman sunt:

dezvoltarea fizica, puternic influentata de alimentatie si de ingrijirea sanatatii. Ea include modificarile de lungime si greutate ale corpului i ale segmentelor acestuia, modificarile inimii, dar si a altor organe interne, ale scheletului si ale musculaturii, cu implicatii directe asupra abilitatilor motorii ale subiectului; modificarile structurii si functiei creierului sunt generate atat de factorii genetici cat si de stimularea sau deprivarea senzoriala, din mediul in care creste copilul in primii ani de viata. Modificarile mentionate au o influenta majora asupra dezvoltaarii intelectului si asupra formarii personalitatii individului;

dezvoltarea cognitiva, ce implica modificarile aparute la nivelul perceptiei, invatarii, memoriei, rationamentului si limbajului. Functionarea cognitiva este in mod obisnuit insotita de operatii metacognitive (reflectie asupra gandirii) prin care se regleaza invatarea si performanta (Koriat, A., 1998);

dezvoltarea psihosociala, cuprinde modificarile legate de personalitate, emotii si relatii ale individului,  cu ceilalti.

Principalele procese implicate in dezvoltare sunt cresterea, maturizarea si inva area.

Cresterea este o caracteristica evidenta a dezoltarii copilului, reflectata in modificari ale inaltimii, proportiilor si greutatii acestuia, fiind strans legata de procesele fiziologice si de metabolismul organismului. Cresterea este data de proliferarea celulelor si tesuturilor organismului, fiecare individ avand un ritm personal de creștere, determinat de un program genetic.Cresterea desemneaza in general, dezvoltarea fizica a individului (ex. crestere osoasa, musculara, ponderala etc.) (Golu, Zlate, Verza, 1993).

Maturizarea, ca și creșterea, antreneaza modificari biologice ale organismului, semnificand realizarea potențialului biologic al acestuia intr-o ordine predestinata genetic si ireversibila. Maturizarea presupune pe de o parte dezvoltarea organelor pana la atingerea capacitații lor funcționale caracteristice unei anumite varste, iar pe de alta parte, realizarea tiparelor de comportament prin maturizarea psihica: cognitiva, afectiva, etc.

Termenul maturizare are doua sensuri:

1. maturizarea desemneaza procesul de dezvoltare fizica si psihomotorie din copilarie care se desfasoara in aceeasi ordine la toti copiii, fiind influentat preponderent de ereditate (A. Gesell, dupa Seamons si Kenrick, 1992). Ritmul dezvoltarii depinde de factorii de mediu, dar ordinea nu se poate schimba.

Astfel de exemplu, dezvoltarea locomotiei se desfasoara intr-o anumita ordine: copilul sta in sezand fiind sprijinit, sta in sezand singur, sta in picioare sprijinindu-se de obiecte, merge cu ajutorul altei persoane, sta singur in picioare, merge singur (Arcan, Ciumageanu, 1980).

Dezvoltarea limbajului se produce de asemenea in aceeasi ordine la toti copiii: ei emit sunete, silabe, silabe repetate, imita sunete, inteleg cuvintele auzite frecvent, pronunta primele cuvinte, asociaza doua, iar apoi trei cuvinte, formeaza primele propozitii. Tot in acest sens spunem ca copilul prin maturizare devine capabil sa invete scris-cititul. Mediul este necesar pentru insusirea scris-cititului, dar copilul nu invata sa scrie pana cand sistemul nervos nu a atins un anumit grad de maturizare.

Referat: Definitii ale migratiei Document online: Furnizarea bunastarii la nivel local, principalele probleme

Tema de gandire! Gasiți si un alt exemplu de evoluție/involuție etapizata a unui proces sau activitate psihica specifica omului, la o anumita varsta.

2. prin maturizare intelegem dezvoltarea bio-psiho-sociala ce are loc pana la varsta adulta. Etapa in care se atinge nivelul maxim de dezvoltare se numeste maturitate (din limba latina maturus = copt) (Golu, Zlate, Verza, 1993). Creșterea și dezvoltarea sunt influentate si de anumite conditii de mediu (fizic, social, geografic, cultural, etc.).

Invatarea ca proces, induce alte tipuri de modificari in comportamentele individului, ca urmare a experientelor traite si interiorizate de acesta. Invatarea se poate produce in toate mediile de viata ale individului, fiind conditionata de crestere, maturizare si de stadiul de dezvoltare in care acesta se regaseste.

FACTORII FUNDAMENTALI AI DEZVOLTARII PSIHICE

Dezvoltarea psihica este un concept fundamental pentru psihologia copilului deoarece, de continutul si de valoarea lui explicativa depinde abordarea tuturor celorlalte probleme. Psihologia contemporana considera ca viata psihica a adultului este rezultatul unui lung proces de dezvoltare, care este multideterminat si multiconditionat (T. Crețu). Intre factorii si conditiile cu influența asupra acestei dezvoltari, trei sunt considerati fundamentali, (in sensul ca lipsa lor face imposibila sau afecteaza dezvoltarea psihica a individului). Acestia sunt:

. ereditatea

. mediul

. educatia

Ereditatea

Științele socio-umane contemporane subscriu concepției potrivit careia, ereditatea este un prim factor care intervine in determinarea dezvoltarii psihologice a ființei umane. Ereditatea este un fenomen de natura biologica ce consta in transmiterea de la parinti la urmasi a unor insusiri morfofunctionale, cu ajutorul codului genetic. Codul genetic este un sistem de inregistrare in compozitia nucleului si citoplasmei din celulele organismului a unor informatii privind caracteristicile ce urmeaza a fi transmise urmasilor. Sistemul este identic pentru toate organismele; informatia genetica transmisa insa, este diferita in functie de rasa, familia, parintii carora le apartine individul.

Pe cale ereditara se transmit :

 caracteristici ale speciei ( Ex. constituirea anatomofiziologica specifica, tipul de metabolism etc.)

 caracteristici ale familiei caruia ii apartine subiectul (pigmentatie, compozitie chimica a sangelui s.a.);

 caracteristici ale parintilor (caracteristici functionale ale analizatorilor, particularitati ale motricitații, memoria bruta, temperament, inteligenta s.a.).

Exista in literatura de specialitate referiri la:

1. o ereditate generala, a speciei, ce se transmite genetic (de exemplu: mersul biped, conformatia corporala, elemente generale legate de structura si functionarea analizatorilor etc.)

2. o ereditate speciala, ce presupune transmiterea anumitor caractere individuale urmasilor.

Este de observat faptul ca, mostenirea ereditara se refera mai degraba la un complex de predispozitii, decat la o transmitere a insusirilor antecesorilor. De exemplu, anumite caracteristici functionale ale analizatorului auditiv, nu reprezinta conditia suficienta pentru ca un copil sa se afirme ca un talent muzical, fiind nevoie de identificarea acestor predispozitii si de o stimulare educativa adecvata. Altfel, nedescoperita si needucata, mostenirea ereditara ramane un potential nevalorificat. In plus, aceleasi predispozitii ereditare pot fi valorificate in mod diferit: de exemplu o buna motricitate poate sta la baza obtinerii unor performante deosebite in domeniul sportului, dar la fel de bine conditioneaza reusita in arta coregrafica, sau in profesii care presupun fine coordonari ale miscarilor, deci un bun control neuromuscular.

Fiinta umana poate depasi prin eforturi voluntare, limitele unei eventuale mosteniri ereditare mai putin favorabile pentru realizarea de performanțe a unei anumite activitati. Prin motivatie, vointa, determinare, o persoana poate sa compenseze intr-o anumita masura, absenta unor calitati cu alte calitati, la fel cum este posibil ca o alta persoana, avand o mostenire genetica favorabila, sa obtina performante mai scazute intr-un domeniu de care nu se simte atrasa. Mostenirea ereditara nu poate fi asadar considerata o predeterminare biologica fatala a dezvoltarii viitoare a unei persoane in planul psihologic. Ea face doar ca invatarea sa se produca mai usor in anumite domenii, reusitele sa fie obtinute cu mai putin efort, iar nivelul performantelor posibil de atins in urma unei educatii adecvate sa fie foarte inalt.

Este foarte sugestiv ex. a doi inotatori, care au de parcurs aceeasi distanta. Unul insa trebuie sa inoate impotriva curentului apei, celalalt, purtat de cursul apei. Si unul si celalat vor parcurge distanta: primul depunand mai mult efort, cu vointa, mai incet; celalalt, cu mai putin efort, mai repede si cu resurse de a ajunge inca si mai departe. Lucrurile se petrec in mod similar cu cei mai putin dotati pentru un domeniu, dar hotarati, sau cu cei pe care o mostenire ereditara favorabila ii poate purta spre realizari deosebite, caci le va inlesni eforturile de invatare.

Putem deci sa concluzionam ca, ereditatea este esentiala in orice proces formativ (de instruire - educare a individului). Referindu-ne concret la procesele și/sau activitațile psihice, umane, precizam urmatoarele aspecte cu privire la transmiterea ereditara:

 capacitatea senzorio-perceptiva depinde de particularitatile anatomo-fiziologice ereditare si innascute ale analizatorilor;

 memoria, depinde de insusirile biofizice si biochimice ale celulei nervoase, de insusirile acizilor nucleici (mai ales ARN) precum si alte elemente determinate de particularitatile SNC;

 inteligenta - ca predispozitie (in dimensiunea ei aptitudinala) e determinata genetic.

 formula temperamentala individuala se bazeaza pe biotipul determinat de sistemul cerebro-spinal, cel neurovegetativ, cel endocrin si metabolism.

 kinestezia ca si capacitate potentiala, este dependenta de particularitatile biofizice ale materiei osoase, ale fibrelor musculare si nervoase.

MEDIUL SI ROLUL SAU IN DEZVOLTAREA PSIHICA UMANA

Cel de-al doilea factor fundamental al dezvoltarii psihice umane, mediul, poate fi definit ca fiind, totalitatea influentelor naturale, sociale și cultural-istorice, care constituie cadrul in care se naste, traieste si se dezvolta fiinta umana.

Prin urmare, conditiile de mediu pot fi foarte variate si pot actiona asupra tuturor dimensiunilor fiintei umane. Conditiile geografice si indeosebi, cele climatice pot influenteaza metabolismul si alte functii ale organismului, de ex. glandele endocrine. Regimul climatic are importanta pentru dezvoltarea fizica generala si pentru activitatea creierului si in ultima instanta pentru evolutia psihica a individului.

De o mare importanța, sunt influentele urmatoarelor tipuri de mediu:

a. socio-economic, privind conditiile materiale de existenta ale individului;

b. socio-profesional, reprezentat de statusurile si rolurile profesionale individului, ale membrilor familiei sale și/sau ale comunitații careia ii aparține;

c. socio-cultural, referitoar la mijloacele de instruire, la accesul la cultura si la nivelul de scolarizare si de pregatire a persoanei și a apropiaților sai;

d. socio-afectiv, referitor la diversitatea si la calitatea relațiilor individului cu semenii sai si la climatul afectiv care genereaza procese si trairi emoționale si contribuie la formarea de atitudini si insusiri de personalitate.

Aceste tipuri de influente se exercita in ponderi diferite si cu grade diferite de intensitate, in functie de fiecare tip de mediu cu care fiinta umana interactioneaza fiecare dupa nastere. Primul mediu care exercita astfel de influente este mediul familial.

Mediul familial are o importanta deosebit de mare pentru dezvoltarea psihosociala a copilului. Au importanta: structura familiei, nivelul intelectual, cultural, personalitatea si sanatatea membrilor familiei, metodele educative utilizate s.a.m.d.

O importanta deosebita o are relatia afectiva dintre mama si copil, mai ales in primii ani de viata. Carentele afective din aceasta perioada pot avea efecte negative asupra intregii vieti a copilului. Importanta acestei relatii a fost remarcata in urma observarii modului in care se dezvolta copiii mici internati in institutii (Spitz, Bowlby) cat si de celebrele experimente realizate de H. Harlow. In institutii (spitale, centre de plasament, crese sau camine saptamanale) copiii sunt ingrijiti relativ corespunzator fizic: primesc mancare, tratament medical etc. De cele mai multe ori insa, sunt neglijati afectiv si educational. Cei care ii ingijesc nu au timp (si poate nici dispozitia afectiva) sa ii ia in brate, sa le vorbeasca, sa se joace cu ei.

Chiar acei copii care au parinti si necesita la un moment dat internare fiind privati de prezenta mamei, la inceput sunt agitati si plang mult; dupa un timp devin pasivi, apatici, nimic nu ii mai intereseaza; nu se joaca, ci stau linistiti in patut. Aceasta stare a fost numita de cercetatorul R. Spitz "hospitalism" (dupa Mérei si V. Binét, 1972) si are o influenta negativa asupra dezvoltarii psihomotorii.

Copiii din centrele de plasament se dezvolta mai incet decat cei crescuti in familie atat fizic cat si psihic: merg in picioare si vorbesc mai tarziu, se imbolnavesc frecvent, se dezvolta mai greu intelectual (Mirontov-Tuculescu, Predescu, Oancea, 1986). Unii dintre ei, la varsta tineretii, au dificultati in stabilirea relatiilor afective. Ei devin egocentrici, hipoafectivi, instabili si superficiali in legaturile lor afective deoarece, in primii ani de viata, nu au avut posibilitatea sa stabileasca o relatie afectiva securizanta cu o singura persoana. Din aceste motive, multi dintre cei crescuti in institutii de la varste foarte mici (din primul, al doilea an de viata) nu sunt capabili sa devina soti si parinti buni. Mamele crescute in institutii isi abandoneaza mai frecvent copiii

S-a constatat ca uneori tulburari asemanatoare in dezvoltare prezinta si copiii spitalizati frecvent sau perioade lungi de timp, fara mama, copiii internati in crese sau camine saptamanale, copiii proveniti din familii numeroase in care parintii nu au timp sa se ocupe de copii sau din familii cu un nivel intelectual si cultural foarte redus.

Un alt factor cu o mare influenta asupra dezvoltarii copilului este atitudinea educativa adoptata de parinti in relatiile cu copilul. Atitudinile educative au fost clasificate in functie de doua criterii:

- relatia afectiva dintre parinti si copii (atitudine "calda sau rece");

- gradul de toleranta (atitudine autoritara sau indulgenta).

Utilizand aceste criterii W. Becker (dupa Kulcsar, 1978) a descris 4 atitudini educative: protectoare, democratica, autocrata si indiferenta.

Copilul crescut intr-un mediu educativ protector are tendinta sa devina pasiv, conformist, exagerat de autocontrolat, prudent, neincrezator in sine, timid, politicos, serios si cu o fire deschisa.

Daca parintii au o atitudine educativa democratica copilul devine activ, are simtul realitatii, o fire deschisa, este comunicativ, serviabil, vioi, sociabil, sigur pe sine si increzator in altii, putin nepasator.

Daca parintii au o atitudine autocrata copilul are tendinta sa devina retinut, retras, tacut, rigid, sobru, inchis in sine, pesimist, anxios, fara incredere in sine.

Daca atitudinea educativa este de indiferenta copilul devine nonconformist, activ, nelinistit, instabil, impulsiv, uneori chiar agresiv, cu tensiuni interne si conflicte emotionale.

Colectivitatile in care se incadreaza copilul au o influenta deosebit de mare asupra dezvoltarii psihosociale. Gradinita are o mare importanta pentru pregatirea scolarizarii. Scoala, pe langa rolul de a transmite cunostinte si a forma deprinderi, are si rolul de a forma, de a modela personalitatea elevilor.

Pentru a se demonstra rolul mediului in dezvoltarea psihica umana s-au facut urmatoarele tipuri de cercetari și analize comparative:

. asupra copiilor care vin din familii defavorizate, in comparatie cu cei ce vin din familii cu conditii foarte bune de viata;

. asupra copiilor ce apartin unei familii care prin munca parintilor este mai izolata de comunitatile umane;

. asupra celor ce prin emigrare si-au schimbat brusc mediul de viata;

. asupra elevilor din scoli, rurale sau urbane, scoli centrale si scoli periferice din marile metropole;

. asupra copiilor crescuti de animale;

Aceste numeroase cercetari au aratat pe de o parte, ca acesta nu exercita doar influente pozitive ci si negative, iar pe de alta parte a viețui izolat și a nu veni in contact cu medii sociale diferite, poate deveni un "handicap" in dezvoltarea unui individ.

Cu privire la rolurile mediului, cercetarile au relevat urmatoarele aspecte:

. Mediul este primul mare "transformator" care actioneaza asupra fondului ereditar al fiecarui individ, il activeaza si il face sa contribuie la dezvoltarea psihica.

. Este factor de socializare pentru ca in mijlocul semenilor fiecare individ invata sa comunice, sa coopereze si sa colaboreze.

. Pregateste tanara generație pentru accesul la cultura comunitatii in care s-a nascut.

. Confera semnificatie sociala comportamentelor fiecarei persoane si le umanizeaza.

. Genereaza valori si criterii apreciative care devin factorii principali ai orientarii, dezvoltarii individului.

. Mediul poate exercita atat influente pozitive cat si negative, care trebuie contracarate de cel de-al treilea factor fundamental, educatia.

. Mediul este un factor necesar dar nu suficient pentru dezvoltarea deplina a fiintei umane.

. Mediul nu actioneaza direct asupra dezvoltarii individului, ci ofera circumstanțele si oportunitațile pentru dezvoltare (imprejurarile si conditiile de viata, informatiile si modelele de conduita, prilejurile de comunicare si schimburile afective cu ceilalti semeni).

Așadar, mediul include toti factorii naturali, artificiali si socio-umani care pot influenta individul; "mediul si individul constituie doua entitati corelative cu functii complementare, prima oferind posibilitati nelimitate pentru actiunea celeilalte, iar aceasta imbogatind si diversificand componentele celei dintai".

Individul se afla sub influenta mai multor tipuri de mediu. Mediul natural, ca și cel ecologic pot influenta dezvoltarea si sanatatea omului prin clima, relief, radiatii si poluare și influenteaza indirect dezvoltarea psihica a oamenilor, prin problemele adaptative pe care le creeaza, prin ocupatiile pe care le favorizeaza si care ii obliga pe aceștia, sa-si dezvolte anumite capacitati si abilitati. Influentele acestui mediu devin din ce in ce mai putin observabile direct, dar ele exista totuși. Daca initial mediul fizic a determinat diviziunea sociala a muncii si implicit, influentele educationale derivate, astazi problemele legate de degradarea echilibrului ecologic conduc spre "noile educatii" (educatia ecologica si pentru mediu, educatia nutritionala etc.). Mediul socio-cultural permite umanizarea si socializarea individului prin asigurarea conditiilor materiale, de civilizatie si cultura, prin relatiile inter-umane, institutii, ideologii, traditii, conceptii, stiluri de viata etc.

Mediul fizic actioneaza corelativ cu cel social. Cercetarile de pana acum nu au putut pune in evidenta existenta unor influente directe ale mediului natural asupra dezvoltarii structurilor psihice individuale, cu xcepția cazurilor in care, un inalt grad de poluare a mediului natural produce mutatii genetice la nivelul organismului. De asemenea, influența factorilor de mediu poate fi simultana sau succesiva, astfel incat, interactiunea lor poate genera doua categorii de consecințe:

- o dezvoltare fara probleme a individului daca actiunea factorilor de mediu este convergenta și pozitiva;

- blocaje majore in dezvoltare daca acțiunea mediilor este divergenta (situația conflictului valoric intre mediul familial si cel scolar).

Mediul social actioneaza prin intermediul diferitilor factori educationali (familia, scoala, institutii si organizatii culturale (si/sau educative), mass media etc.), neomogen (influentele pot fi spontane sau organizate) dar totodata, fundamental.

EDUCATIA

In raport cu natura originara (dependenta de ereditate), educatia inseamna influentare selectiva, care vizeaza dezvoltarea anumitor caracteristici umane, ce vor permite individului sa participe la efortul colectiv de satisfacere a acelor trebuinte si realizarea acelor idealuri, considerate dezirabile. De exemplu, pornirile naturii umane (instinctele necontrolate) care nu sunt dezirabile social, nu vor fi stimulate prin educatie. Posibilitatea unor asemenea porniri negative de a se transforma, din caracteristici potentiale, in insusiri de personalitate este astfel, diminuata. Concepția larg raspandita și acceptata unanim, potrivit careia educatia indeplineste rolul de factor conducator in dezvoltarea personalitatii unui om, trebuie sa fie interpretata in sensul ca dezvoltarea unei persoane este influentata de propriile sale optiuni valorice. Fiinta umana are capacitatea de a actiona transformator nu numai asupra mediului natural inconjurator, ci -daca este nevoie - chiar asupra propriei sale fiinte. Intreg potentialul biologic (ereditar) disponibil va fi activat pentru a se dezvolta acele capacitati adaptative considerate necesare (valoroase) de catre individul insusi. Din tot ceea ce ii ofera cultura si civilizatia epocii in care traieste (mediul social), el va selectiona doar ceea ce considera ca este in acord cu trebuintele si idealurile sale. Acestea, la randul lor, sunt puternic influentate de orientarile valorice existente in societatea/comunitatea din care face parte.

Educatia depinde de ceilalti doi factori (ereditatea si mediul) si nu are influențe nelimitate (nu poate compensa in totalitate o ereditate defavorabila și nici un mediu total dizarmonic).

Copilul devine ființa sociala numai prin educatie. Prin intermediul educatiei omul isi insuseste limbajul, cultura generala si comportamentul moral-cetatenesc, isi formeaza conceptia despre lume, isi dezvolta potentialul creator si se pregateste pentru integrarea socio profesionala. Individul care traieste intr-o comunitate umana beneficiaza atat de o educatie spontana (informala), care actioneaza habitudinal asupra lui, cat si de educatia organizata, (formala) realizata prin institutii specializate, dintre care cea mai importanta este scoala. Ereditatea ofera sau nu potentialul de dezvoltare psiho-fiziologica, mediul ofera sau nu anumite conditii, dar educatia poate dirija, prin procesul invatarii, formarea armonioasa si integrala a personalitatii, fiind factorul determinant al acesteia.

Prin intermediul educatiei, individul isi extinde existenta dincolo de limitele biologice, devenind o personalitate deplina.

In concluzie, dezvoltarea psihica este un proces plurideterminat, avand urmatoarele particularitați:

 se sprijina pe ereditate,

 foloseste datele oferite de mediu

 este dirijata de catre educatie;

 se desfasoara in contextul activitatii proprii de invațare, fiind impulsionata de motivație;

 este deplina in conditiile interactiunii optime intre cei trei factori, respectiv atunci cand exista o corespondența in timp intre desfasurarea programului ereditar si cantitatea si calitatea influențelor externe;

 are o traiectorie ascendenta din punct de vedere calitativ, non-lineara și imprevizibila;

 este individuala, in sensul ca prezinta numeroase aspecte de diferențiere, dincolo de legile general-umane de dezvoltare;

 este sistemica, in sensul ca orice schimbare produsa intr-o anumita zona va avea efecte asupra intregii dezvoltari;

Se vorbeste adesea despre limitele educatiei: biologice, sociale, pedagogice. Aceasta inseamna pe de o parte, ca posibilitatile de actiune transformatoare ale unei persoane sinelui si asupra lumii exterioare - esenta umana- pot fi limitate in dezvoltarea lor, de potentialul biologic disponibil, de instrumentatia sociala pe care o gaseste in cultura si civilizatia mediului social caruia ii apartine, dar si de propriul efort de modificare operativa a capacitatilor personale de actiune adaptativa. Aceasta indrumare exprima rolul esential el educatiei : orientarea valorica a efortului personal, recomandarea modalitatilor de actiune cele mai eficiente in raport cu scopurile urmarite si crearea unor conditii favorabile dezvoltarii personalitatii.

INTERACTIUNEA FACTORILOR FUNDAMENTALI AI DEZVOLTARII PSIHICE

Cei trei factori fundamentali ai dezvoltarii umane (ereditatea, mediul, educația) nu actioneaza haotic, ci trebuie sa se manifeste in conformitate cu o lege foarte importanta a dezvoltarii psihice. Aceasta se numeste "legea concordantei optime a actiunii factorilor fundamentali ai dezvoltarii psihice". Concordanta optima se poate realiza in trei modalitati diferite:

1) Influentele de mediu si cele educationale trebuie sa actioneze in timpul in care se desfasoara anumite perioade sensibile ale programului ereditar. O perioada sensibila este cea in care organismul manifesta o receptivitate, o sensibilitate si reactivitate crescute, la anumite categorii de stimuli. Daca aceasta concordanta se realizeaza, atunci dezvoltarea psihica se realizeaza optim si fara consum inutil de timp si energie;

2) Cantitatea si calitatea influentelor de mediu si a celor educative trebuie sa corespunda potentialului perioadei sensibile. In acest caz, dezvoltarea psihica se realizeaza usor si deplin. Pot fi cel putin doua abateri de la aceasta relatie optima si anume:

a) subsolicitarea;

b) suprasolicitarea din partea mediului si educatiei.

3) Influentele de mediu si educatie trebuie sa corespunda cantitativ si calitativ atat cu perioada prezenta a programului ereditar, cat si cu zona proximei dezvoltari (L. S. Vagotski).

Aceasta poate fi identificata astfel: daca un copil desfasoara o activitate impreuna sub supravegherea unui adult (parinte, educator) la un nivel foarte bun, intr-un interval de timp foarte apropiat, o va putea desfasura și singur.

Concordanta cu "zona de proxima dezvoltare" asigura infaptuirea rolurilor stimulative ale mediului si educatiei.

Bibliografie:

Crețu, T., (2009) - Psihologia varstelor, Ed. Polirom

Gaișteanu, M., - Psihologia copilului, Ed. Leonardo Da Vinci

Iftene, F., - Psihiatria copilului si adolescentului, curs universitar, Universitatea "Babes-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Psihologie si Știintele educatiei

Law Nolte Dorothy, Harris Rachel (2007) - Copiii invața ceea ce traiesc, Ed. Humanitas Practic, București

Muntean, Ana, (2006) - Psihologia dezvoltarii umane, Ed. Polirom, Iași

Savin, Ana, (2005) - Totul se intampla inainte de 6 ani

Schiopu U., Verza E. (1997): Psihologia varstelor, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica.

Sion, G., (2006) - Psihologia varstelor, Ed. Fundatiei Romania de maine, Bucuresti

Verza E., Verza, F.E. (2000): Psihologia varstelor, Bucuresti, Editura Pro Humanitate.

Ziglar, Zig (1989) - Putem crește copii buni intr-o lume negativa, Ed. Curtea Veche, București