Personalitatea umana - omul ca intreg

PERSONALITATEA UMANA - OMUL CA INTREG

Personalitatea este unitatea de cunoastere utilizata de psihologia resurselor umane pentru ca aduce cele mai multe informatii care, prelucrate, duc la cunoasterea intregului.

Personalitatea este cel mai complex fenomen studiat de psihologie. Esenta personalitatii rezulta din trasaturile sale particulare si din articularea lor originala ce se manifesta in comportamentul persoanei, in interactiunile si actiunile sale.

Personalitatea este edificiul central al psihismului uman.

In cea mai larga acceptiune a sa, conceptul de personalitate denumeste fiinta umana considerata in existenta sa sociala si inzestrarea ei culturala, totodata si un sistem bio-

psiho-social-cultural ce se constituie fundamental in conditiile existentei si activitatii din primele etape ale dezvoltarii individuale in societate.

Ca structura, personalitatea tridimensionala se exprima astfel:

. subiectul pragmatic al actiunii (homo faber);

. subiectul epistemic al cunoasterii (homo sapiens);

. subiectul axiologic, purtator si generator al valorilor (homo valens).

Personalitatea este intotdeauna unica si originala, deoarece fiecare individ porneste de la o zestre ereditara unica si paseste in spatiul existentei sociale, concrete, incercand o serie de experiente, intrand in anumite interactiuni, cu diferite efecte asupra cursului si construirii edificiului personalitatii.

Cu alte cuvinte, se poate spune despre personalitate ca exprima o organizare dinamica a aspectelor cognitive, afective, conative (ale activitatii), fiziologice si morfologice ale individului. Aceasta organizare dinamica a tuturor trasaturilor psihofiziologice se manifesta prin conduita omului in societate, personalitatea formandu-se numai in cadrul societatii.

Psihologul Maria Mamali pune accentul pe rolul societatii in formarea personalitatii, mentionand ca personalitatea este organizarea dinamica a tuturor trasaturilor psihologice, fiziologice si morfologice ale individului si se manifesta prin conduita omului in societate. Pentru a putea cunoaste personalitatea unui individ este necesara cunoasterea trasaturilor caracteristice si a modului cum sunt ele organizate, precum si structura lor. Trasaturile personalitatii se clasifica in trei mari categorii: tremperament, aptitudini si caracteri.

Temperamentul reprezinta latura dinamico-energetica a personalitatii, aptitudinile latura instrumentala, posibilitatile omului iar caracterul e latura relational-valorica sau etico-sociala, indicand semnificatia si scopul activitatii umane.

Trasaturile de temperament au o baza fiziologica, de aceea sunt cele mai stabile dintre trasaturile de personalitaate. Aptitudinile si caracterul se modifica sub actiunea factorilor de mediu si educatie.

Abordarea constructivista a personalitatii

Alaturi de punctul de vedere potrivit caruia personalitatea este vazuta ca o unitate existand exclusiv in individ ca o emanatie a trasaturilor sale, s-a dezvoltat in ultima perioada de timp un punct de vedere dupa care personalitatea este o constructie psiho-sociala, esenta sa putand fi identificata in cadrul procesului interactiunii care are loc intre indivizi. Vedem astfel ca, in timp, intelegerea personalitatii se comuta de la "in persoana" la "intre persoane". Acestea nu sunt doua puncte de vedere antagonice, ci complementare. Din aceasta complementaritate rezulta abordarea personalitatii pe care o utilizeaza psihologia resurselor umane, si anume abordarea constructivista asupra personalitatii.

Jean Piaget definea personalitatea drept un ansamblu de operatii, de acte care servesc individului pentru a construi, mentine si perfectiona unitatea sa existentiala si distinctia sa fata de restul lumii. V. Frank (1970) afirma insa ca, departe de a fi conditionat, omul se construieste pe sine insusi, factorii de care vorbeste psihologia

Analiza: Efectele consumului de alcool Analiza: Identitatea de secui

clasica nefiind decat materialul brut de constructie. Pentru aceasta opera de autoconstructie, omul isi utilizeaza intreaga vointa si intregul discernamant.

Cheia conceptiei constructiviste asupra personalitatii este aceea de a considera trasatura de personalitate drept un concept categorial abstract si aproape inutilizabil in practica. Trasaturile de personalitate nu sunt entitati corespunzatoare lumii reale ci, categorii semantice, etichetari pentru anumite atribute. De exemplu, in loc sa descrie comportamente de tipul "gesticuleaza, nu are rabdare, taie vorba celorlalti", psihologul clasic afirma ca respectivul individ este impulsiv, reusind sa transmita celorlalti sinteza modului de a intretine relatii specifica individului in cauza.

Perspectiva constructivista isi indreapta atentia spre doua aspecte importante: analiza comportamentului cotidian si situatia concreta. In psihologia resurselor umane exact aceste doua aspecte sunt importante.

Se constata ca la mijlocul anilor '80, acest punct de vedere constructivist se manifesta in marile centre universitare. Principiul lui, prin care s-a consacrat si exista, are la baza interactiunea dinamica si continua intre om si mediu. Aceasta interactiune persoana-situatie-mediu ne dezvaluie particularitatile specifice individului:

. cunostintele si conceptiile lui;

. emotiile si procesele psiho-fiziologice;

. modul sau de prelucrare a informatiei.

Aceste aspecte nu sunt stimulate episodic, ci ca un intreg pentru ca acest cadru contextual la care apeleaza punctul de vedere constructivist solicita intreaga personalitate, nu doar sectiuni (sistemul cognitiv, afectiv s.a.m.d.).

Constructivistii nu lucreaza cu persoane abstracte, rupte de context, ci doar cu persoane in situatie.

Din aceasta perspectiva, obiectivele generale ale conceptiei constructiviste sunt:

. competentele individului de a construi forme deosebite de comportare in conditii reale de actiune;

. identificarea si cunoasterea asteptarilor individului fata de anumite evenimente (asteptari din perspectiva cognitiva, a imaginarului, a inteligentei si asteptari afective);

. cunoasterea valorii pe care o poseda individul, prin valoare intelegand trasaturile moral-etice si conduitele sociale, plecand de la cutumele pe care le preluam cu totii in procesul de enculturatie;

. cunoasterea consecintelor pe care orice actiune le produce asupra unei persoane, sistemul autoreglator al individului.

Pentru a-si putea indeplini aceste obiective, perspectiva constructivista isi construieste o metodologie (instrumentar) proprie, specifica. Acest instrumentar se bazeaza pe conceptia de adaptare psihologica.

Adaptarea psihologica reprezinta posibilitatea de a conceptualiza persoana dupa modul in care ea intra in contact cu mediul, operand in sensul transformarii acestuia, mergand pana la intregul complex de posibilitati psihice de adaptare si integrare a omului intr-o colectivitate.

Pentru a realiza aceste performante de adaptare psihologica, insul trebuie sa retina doua tipuri de informatii:

. referitoare la cunoasterea componentelor mediului;

. referitoare la modul de transformare a mediului intr-unul mai folositor.

In plan concret, se poate spune ca situatiile in care insul si personalitatea lui se manifesta sunt relativ limitate intr-o organizatie.

Psihologul finlandez Marthe Takala afirma ca demersul psihologic in cunoastere trebuie sa se bazeze pe faptul ca situatia (privita ca actiune in sine) devine o variabila de fond care trebuie personalizata cu seturile caracteristice, manifeste ale insului implicat. Acest psiholog creeaza o cale foarte accesibila de cunoastere a personalitatii, imbinand situatia cu omul considerat pe seturi psihologice (calitati si manifestari psihologice care se evidentiaza intr-un mod unitar intr-o secventa a situatiei). Pe baza acestor seturi se poate elabora un profil de personalitate.

Alcatuirea unui profil de personalitate functie de seturi:

Setul I analizeaza componentele percepute, acele date observabile instantaneu despre un om: limbaj, mimica, pantomimica, gesturi, cursivitatea actiunii, stare emotionala periferica. Aceste date se noteaza intr-o fisa a profilului, fisa care, ulterior intalnirilor, se sintetizeaza in functie de un model standardizat sau de necesitatile avute.

Setul II analizeaza datele atribuite, acele date care provin din istoria persoanei respective: biografie, caracterizari, fise de anamneza, fise de observatii pe care subiectul le are din trecutul sau. Acesta este singurul set pasiv al profilului.

Setul III analizeaza datele normative: aspecte caracteriale, principiile si conduitele etico-morale si formele de interactiune sociala; modul de relationare, de acceptare a altora si a propriei persoane reprezinta cel mai important aspect al setului.

Setul IV analizeaza datele structurale: informatii legate de palierul cognitiv, reglator, cat si despre laturile clasice ale personalitatii (temperament, atitudini, aptitudini, inteligenta). Este setul cu cea mai mare valoare de informatie. Obtinerea acestor date se face cu mai multe instrumente.

Setul V analizeaza datele demografice: informatii legate de familie, cultura, pregatire scolara, profesionala, integrare sociala.

Setul VI analizeaza datele ecologice: informatiile legate de modul cum percepe si se implica individul in functionarea mediului natural si social.

Aceasta este abordarea personalitatii din domeniul resurselor umane. Datele obtinute din acest profil pot fi utile atat ca intreg, ca profil in sine, cat si ca segmente, atunci cand se doreste cunoasterea doar a anumitor aspecte ale unei persoane. In acest al doilea caz, nu se aduna informatii doar despre setul respectiv, ci se face profilul intreg din care ulterior se extrage setul dorit.

Instrumentarul utilizat:

Pentru a aduna informatiile necesare seturilor se apeleaza la psihodiagnosticul personalitatii. Exista mai multe tipuri de psihodiagnostic, clasificate dupa criteriul domeniului de aplicare: clinic, educational, al resurselor umane, complex.

. Psihodiagnosticul clinic: stabileste abaterile pregnante ale parametrilor psihici de la media sociala acceptata (de la normalitate).

. Psihodiagnosticul educational: stabileste caracteristicile de compozitie si structura ale personalitatii la un moment dat si a dezvoltarii psihologice posibile, in vederea instruirii si pregatirii optime a individului. Este unul din psihodiagnosticele cel mai dificil de realizat si foloseste cele mai de finete metode din psihologie.

. Psihodiagnosticul resurselor umane urmareste realizarea raportului dintre caracteristicile si calitatile insului fata de cerintele unei activitati specifice, a unei profesii.

. Psihodiagnosticul complex uneste conjugat si intercorelat tipurile simple de psihodiagnostic. Se foloseste, de exemplu, in situatiile de analiza complexa a unei persoane: integrarea persoanei intr-o activitate cu grad mare de periculozitate, de responsabilitate sau in cazurile cand un psihodiagnostic simplu nu poate ajunge la un rezultat acceptabil din punct de vedere stiintific.

Tipologia probelor de cunoastere a personalitatii

1. dupa continut:

a) de adaptare - se mai numesc probe de autodescriere sau inventare de personalitate;

b) de interese - probe tip chestionar care vizeaza obiective particulare;

c) probe scrise - tip chestionar: - practice;

- proiective.

2. dupa obiective:

a) unifazice - examineaza o singura dimensiune psihologica (exemplu: gradul de introversie al unei persoane);

b) multifazice - examineaza cat mai multe dimensiuni psihologice ale unei personalitati.

3. dupa structura:

a) analitice - abordeaza caracteristici bine delimitate. Se bazeaza pe analiza factoriala (exemplu: adaptarea sociala, interesul fata de activitatile specifice);

b) sintetice - abordeaza structura complexa a personalitatii (nu reflecta organizarea complexa a personalitatii).

4. dupa forma:

a) verbale (exemplu: de asociatie) - au grad inalt de standardizare, sunt usoare pentru psiholog, dar nu si pentru subiect, care nu are libertate de miscare. Sunt de evitat in analiza personalitatii;

b) proiective: au grad scazut de standardizare, sunt dificile pentru psiholog dar indragite de subiect;

c) obiective (practice) - pun subiectul in situatii concrete pentru a-i evidentia modul specific de reactie.