Valoarea educationala a televiziunii

VALOAREA EDUCATIONALA A TELEVIZIUNII

Una din jucariile pe care casa dumneavoastra o poseda in mod cert, poate sa se demonstreze a fi un profesor si educator cu multiple talente: televizorul.

Televiziunea este criticata in mod sever de cativa ani incoace. Este acuzata de a fi un desert cultural, si trebuie sa recunoastem ca exista destule emisiuni slabe. Detest la fel de mult ca si dumneavoastra show-urile pline de ineptii si publicitatea idioata.

Personal, ma uit prea putin la televizor. Programele bune pentru copii sunt putin numeroase. Multe dintre ele se limiteaza la vechile desene animate in care invariabil animalul cel mare il urmareste pe cel mic. Multi parinti se nelinistesc vazand atata violenta la televizor (voi atinge aceasta problema in capitolul 10)

Sa recunoastem ca majoritatea acestor critici sunt pe deplin fondate, iar calitatea programelor destinate celor mici ar putea fi ameliorate in mare parte. Ar fi totusi o eroare de a neglija importanta functie educativa pe care o poate avea televiziunea pentru varsta prescolara.

In acest fel, dupa introducerea televiziunii in caminele americanilor, vocabularul copiilor care mergeau la gradinita si in clasa I-a s-a imbogatit considerabil in raport cu anii in care televiziunea nu exista.

Apropos de efectele televiziunii asupra copiilor, in Statele Unite s-a constatat, in urma unor studii efectuate pe 6000 de copii, ca copiii cei mai inteligenti, cei care obtineau notele cele mai mari, erau telespectatori asidui.

Aparent, autoritatile stiintifice cele mai serioase spun ca in ciuda defectelor evidente ale televiziunii, aceasta are o sanatoasa influenta educativa. Fara nici o indoiala, daca programele ar fi ameliorate, televiziunea ar putea aduce si mai multe avantaje.

Sa nu trageti, din toate acestea, concluzia ca eu as sfatui copii de varsta prescolara o doza masiva si nelimitata de televiziune. Din contra. Sunt de parere ca dezvoltarea copilului trebuie stimulata prin activitati variate, atat acasa cat si in exterior. Copilul trebuie sa alerge, sa sara, sa mearga cu bicicleta, sa se joace in nisip, sa construiasca, sa deseneze, sa asculte muzica si povesti. Cred, totusi, ca si televizorul are locul sau intre toate aceste activitati. Nu chiar "partea leului", dar totusi un loc rezonabil.

Daca tot discutam despre dezvoltarea limbajului copilului, momentul acesta imi pare oportun sa pun urmatoarea intrebare: "Trebuie sa va invatati copilul sa citeasca?". In capitolul 11 voi analiza aceasta chestiune in detaliu si voi da lamuririle ce vor fi necesare, surprinzatoare pe alocuri, extrase din cercetarile cele mai recente. Putem raspunde de pe acum la aceasta intrebare spunand: " Da, cred ca este o idee buna de a invata sa citeasca un copil de varsta prescolara". Concluziile cercetarilor stiintifice merg si ele in acest sens.

Intrebarea decisiva este de fapt: "Cand?". Studiile afirma ca daca acceptati sa va dati osteneala, incepeti la varsta de 18 luni, sau daca sunteti inteligent la varsta de zece luni.

Este o absurditate enorma, imi este teama ca multe mame doritoare de a face un bine, vor incerca sa invete copilul sa citeasca la 18 luni sau, mai bine inca, la 10 luni. Am putea rade daca nu ar fi atat de tragic. Momentul prielnic pentru a invata un copil sa citeasca acasa se situeaza in jurul varstei de trei ani si nu inainte. Nu in timpul primei adolescente, deoarece in aceasta perioada copilul este impartit de sentimente contrare si lupta impotriva constrangerilor despre care am vorbit in capitolul anterior. Nu mai are nevoie de o constrangere suplimentara. Nici sa nu visati ca-l puteti invata sa citeasca in aceasta perioada.

GELOZIA IN RANDUL COPIILOR

As dori sa abordez acum eterna problema a geloziei in randul copiilor, sau cum o numim noi psihologii, rivalitatea intre copii de acelasi pat.

De fiecare data cand un nou fratior sau surioara intra in familie, copilul reactioneaza intr-un mod precis.

Sa facem impreuna urmatoarea supozitie: sa presupunem ca maine, sotul dumneavoastra urmatoarea veste foarte placuta: " Draga mea, vechea mea prietena Roxanne va veni sa se instaleze la noi. Bineinteles ca eu pe tine te iubesc. Voi fi cu tine lunea, miercurea si vinerea. Martea, joia si sambata voi sta cu ea. Pentru duminica, tragem la sorti." In plus, cand aceasta rivala vine sa se instaleze la dumneavoastra acasa, descoperiti ca nu are nici cea mai mica intentie de a va ajuta in gospodarie. Citeste toata ziua, si bea racoritoare. Ce sentimente veti incerca in fata acestei Roxanne?

Document online: Saracia in societatea romaneasca Referat: Sociologie economica rurala - intrebari

Ei bine, cam acelasi lucru simte un copil de varsta prescolara la nasterea unui alt copil. Se simte lezat, inselat, lasat de-o parte.

Se simte abandonat de mama lui cand aceasta pleaca la spital pentru a naste. Cand se intoarce acasa cu noul-nascut, are foarte putin timp sa se mai ocupe si de celalalt. Apartine in intregime acestui intrus. Si, in plus, toate rudele si prietenii care vin in vizita se extaziaza in fata noului-nascut, lasand la o parte pe fratiorul cel mare (sau surioara). Ne putem mira, dupa toate astea ca un copil resimte ostilitate fata de fratiorul sau surioara lui?

Daca este imposibil sa impiedicati copilul sa resimta aceasta ostilitate, puteti macar sa o atenuati putin. Va puteti preveni copilul cu mult timp inainte despre aceasta nastere in asa fel incat sa nu fie o surpriza completa pentru el. Nu-i vorbiti despre asta cu noua luni inainte. E prea lunga perioada pentru el. O luna este suficient. Va puteti ajuta copilul sa se elibereze de sentimentele pe care le are fata de nou-nascut. Faceti-i cadou o papusa si un leagan.

In functie de varsta si sexul copilului mai mare, acesta se va ocupa de papusa, o va lovi, sau isi va exterioriza sentimentele in diverse maniere.

Inainte de a pleca la spital, puteti ascunde cateva cadouri prin casa. Sunati de la spital si spuneti-i unde poate gasi o surpriza. Se va simti mai putin abandonat. Va simti ca va ganditi intradevar la el, chiar daca sunteti departe. La intoarcere, pregatiti-va , atat dumneavoastra cat si sotul, sa nu va aratati prea impresionati de noul-nascut si nu neglijati copilul mai mare. Faceti-va timp sa ii dovediti dragoste si atentie.

In general, un copil de varsta prescolara poate reactiona in doua feluri la nasterea unui fratior sau a unei surioare. Vrea imediat sa redevina mic, sa faca pe bebelusul. Este un reflex de aparare pe care toti il folosim, din cand in cand, pentru a infrunta situatii dificile. Avem in acele momente un comportament infantil. Marea majoritate a parintilor fac exact contrariul a ceea ce ar trebui sa faca atunci cand copilul manifesta aceasta dorinta. Incearca sa-i arate avantajele de a fi mare, in timp ce copilul nu poate percepe aceste avantaje. Tot ce poate vedea, este ca si-a dat osteneala sa invete sa manance singur, sa nu faca pipi in pat, pentru ca acum aceasta mica "marmota" sa vina si sa atraga atentia tuturor si sa privesca cum mama ii da sa manance si cum il schimba. Este ca si cum si-ar spune: " Poate ca daca incep sa ma port ca un bebelus, o voi putea obliga pe mama sa imi dea putin din aceasta atentie!" Din acest motiv poate incepe sa se murdareasca, sa ceara biberonul sau sa vrea sa fie luat in brate si leganat.

Si care este reactia tipica a parintilor in fata acestei tactici? Ei spun: "hai, esti baiat mare, inceteaza sa mai faci pe bebelusul!" Aceasta reactie din partea parintilor nu are alt efect decat de a-l traumatiza mai mult pe micut.

Ce-i de facut? Dati-i copilului posibilitatea de a reveni inapoi. Daca doreste acest lucru. La nasterea primului meu baiat, fetita mea avea 6 ani. Ma aseptam sa vrea sa revina la atitudinea de bebelus, si de fapt asa s-a si intamplat. Imi cerea mereu biberonul, iar timp de patru-cinci zile a baut sucul numai din biberon. Cateva zile mai tarziu a abandonat aceasta tactica. Aceeasi experienta am avut-o cand baietelul avea sase ani, iar fratiorul sau abia venise pe lume.

Fiul sau fiica dumneavoastra mai mare vor simti initial ura fata de noul nascut. Din nefericire, multi parinti icearca, vorbindu-i, sa-l (s-o) indeparteze de aceste sentiment, cand, din contra, ar trebui sa-l (s-o) lase sa isi exprime liber ura sau gelozia. Este unul din cazurile in care se poate folosi cu succes reflectarea sentimentelor. Se poate, deasemenea sa fie util, sa exagerati putin, spunandu-i copilului ceea ce se poate reprosa bebelusului (oricum nu riscati sa-l vexati, pentru ca nu intelege inca tot ce-i spuneti). Ii veti da astfel sentimentul ca poate spune fara riscuri tot ceea ce nu-i place la nou-nascut.

Pentru a ilustra cele spuse anterior, iata cum descrie o mama reactiile unui baietel de 17 luni la nasterea surioarei lui:

"Cand m-am intors acasa cu Jenny, Mark m-a privit intai ca si cum as fi fost o straina. A inceput sa planga foarte tare cand sotul meu a luat-o pe Jenny din masina pentru a o aduce in casa. A ramas la distanta cateva ore. Ma asteptam sa-l vad pe Mark gelos, dar ma gandeam ca acest sentiment va fi indreptat catre mine. N-a fost asa. Cu prima ocazie, a inaintat catre Jenny, cu fata crispata si a incercat sa o bata. Parea foarte hotarit sa o stearga pe micuta de pa fata pamantului si in acelasi timp era foarte nefericit din cauza gestului sau, incat a inceput sa spuna "nu, nu!" in timp ce se apropia de patut. Totul a reintrat in normal dupa o saptamana. Spalam rufe, iar Jenny si Mark ma priveau din bratele bunicii lor. Jenny scotea un sunet usor pe care l-am imitat spunandui lui Mark: " Cate prostii spune bebelusul asta!". Deodata, Mark a afisat un suras larg si a spus: "Plostiii . ". Fara indoiala, tocmai descoperise ca eram de partea lui, ca eram impreuna, amandoi, razand de bebelusa. Dupa aceasta nu am mai avut nici o problema."

Trebuie sa semnalam faptul ca rivalitatea intre frate si sora se manifesta in ambele sensuri, de la cel mai mare la cel mic si invers. Nu o putem impiedica, o putem doar atenua. Parintii se intreaba mereu de ce copiii se cearta si se bat atata intre ei, cand uneori se joaca atat de linistiti impreuna, fara cearta cu un alt copil. Raspunsul este ca vecinul nu le face concurenta vis-à-vis de aceeasi mama.

Fiecare copil doreste la un moment-dat sa dispara toti ceilalti copii din familie pentru a avea o mama si un tata doar pentru el singur. Ce puteti face pentru a atenua aceste sentimente de gelozie intre copii dumneavoastra? Incercati sa petreceti in fiecare zi cateva momente singuri cu fiecare copil. Faceti-l sa inteleaga ca acela este timpul pe care nici un alt copil nu i-l poate rapi. Spuneti ca nu aveti timp? Mama lui John Wesley, fondatorul metodismului, avea 11 copii si gasea timp sa faca acest lucru pentru fiecare dintre ei.

O alta metoda pentru a atenua rivalitatea si crizele de gelozie in calatorii sau in vacante, consista in a lua cu dumneavoastra un prieten al copiilor. Veti fi surprinsi sa constatati ce mult se diminueaza tensiunile intre frati si surori.