Nu lasati copilul sa planga

NU LASATI COPILUL SA PLANGA

Desi acest lucru pare evident veti fi surprinse sa aflati cate mame ignora plansul copiilor. Unul dintre fostii mei studenti mi-a oferit aceasta observatie interesanta intr-una din temele sale:

"Vecinii nostri aveau un copil de cel putin trei luni, a carui camera avea vedere spre bucataria noastra. In fiecare seara de la 6 la 7, in timp ce serveam cina, auzeam mereu plansul copilului, aproape fara intrerupere. Toate acestea au durat luni de zile, strigatele copilului devenind din ce in ce mai puternice, pe masura ce crestea. Solutia pe care parintii sai o adoptau vis-à-vis de plansul copilului era de a se dispune la o distanta cat mai mare pentru a nu fi deranjati.  Ne-au explicat ca, de fapt, copilul era foarte multumit, iar daca i-ar fi acordat atentie riscau sa il rasfete.

Conform cunostintelor despre copil pe care le-am capatat de-a lungul acestui curs de psihologie, mi se pare ca acest copil era, in mod evident, foarte "nesatisfacut" si ca avea nevoie de cineva care sa se ocupe de el. Consider ca acel copil era mult prea tanar pentru a risca sa fie rasfatat, asa cum se temeau parintii sai. Mi se pare ca acest copil a dezvoltat un teribil sentiment de nesiguranta datorita acestei experiente, odata cu o temere fundamentala fata de "lume" in general."

Este de necrezut ca unii parinti sunt atat de "orbi" fata de nevoile copilului lor in asa fel incat sa-i ignore plansul. Ce limbaj ati dori sa foloseasca un copil cand doreste sa va atraga atentia asupra dorintelor si nevoilor sale? Singurul sau mod de exprimare este plansul. Atunci cand incepe sa planga incearca sa va spuna ceva. Ce se va intampla in mintea lui daca toata lumea ignora ceea ce incearca sa exprime?

Un sentiment de abandon complet si absolut, furia si disperarea: iata ceea ce simte copilul daca ignoram eforturile sale de comunicare.

Sa presupunem, spre exemplu, ca masina dumneavoastra de spalat se strica cu cateva minute dupa ce sotul dumneavoastra s-a intors de la serviciu. Camera este inundata rapid si ii cereti sotului sa va ajute de urgenta. Ce raspuns aduce acesta apelului dumneavoastra disperat? Nimic. Probabil va continua sa glumeasca. In acest caz sunteti surprinsa si reformulati apelul intr-o maniera mai presanta, ridicand tonul. Nu raspunde la ceea ce incercati sa-i spuneti si iata-va furioasa. Nu numai ca sunteti preocupata de masina de spalat si de inundatia pe cale sa se produca, dar, mai aveti o preocupare stresanta: de ce nu puteti comunica cu sotul dumneavoastra? De ce nu este atent la ceea ce incercati sa-i spuneti?

Aceasta analogie va poate forma o idee despre ceea ce poate simti un copil cand este lasat sa planga fara sa i se acorde atentie. Cand ii va fi dat sa traiasca un numar mai mare de asemenea experiente, credeti ca va mai fi capabil sa-si cultive un sentiment de incredere vis-à-vis de viata? Cu greu. Va avea o conceptie pesimista asupra existentei, se va simti frustrat si dezamagit. Simtind in adancul sau ca nevoile si dorintele nu ii sunt satisfacute, probabil va decide ca este inutil sa mai incerce si va deveni acel tip de copil (si mai tarziu adult ) fara agresivitate si care se demonstreaza incapabil sa-si conduca viata.

Sau, poate ajunge sa apartina acelui tip de copil care nu abandoneaza, in ciuda tuturor oprelistilor. In loc sa accepte in mod pasiv situatia, poate manifesta nevoia de a face lumea sa ii acorde atentie. De cate ori nu am auzit spunandu-se despre un copil mai mare ca "face pe interesantul".

O mama spune uneori, cand copilul plange: " tocmai a mancat, abia l-am schimbat, in consecinta nu este ud. Nu il inteapa nimic, nu ii este frig, deci, nu are nici un motiv sa planga." Ea ignora plansul si isi vede de treburi. Dar nu intelege esentialul: exista intotdeauna un motiv pentru care copilul plange. Ar trebui sa-si spuna ca "nu stie" de ce plange, pentru ca un copil nu plange fara motiv. Tot timpul incearca sa va spuna cate ceva; dumneavoastra trebuie sa ghiciti ceea ce incearca sa spuna.

Document online: Saracia in societatea romaneasca Referat: Sociologie economica rurala - intrebari

d.) Ambivalente ale durerii ca suferinta:

cerebro-somatica si

-somato-cerebrala

Evidenta face insa aceasta clasificare inoperabila, de multe ori, dinamica evolutiei bolilor tinzind sa echilibreze sau, sa alterneze ordinea de mai sus.

O buna parte a acestei procesualitati este etalata de personalitate evidentiind atit tulburarile survenite in sfera psihicului cit si tulburarile organice si este exprimata prin durere. Distingem astfel durere:

-perceputa- datorata afectiunilor organice; aceasta isi pastreaza particularitatile si nuantarile psihice determinate de modificarile specifice bolii (se disting astfel particularitati ale comportamentului- si implicit, durerii -in cancere, tuberculoza, etc. ).

-perceputa din exterior dar modulata prin particularitatile psihice individuale normale sau, patologice si manifestata ca :

-atenuare:- ca analgezie psihica-in care se poate pierde sau atenua sensibilitatea dureroasa pastrindu-se cea tactila; aceasta functioneaza la nivel central fapt demonstrat de reproducerea sa prin hipnoza, deconditionare si invatare; intilnita rar dar, posibila in catatonie, melancolie si in isterii;

-in trisomia 13 D descrisa de Patau;

-indiferenta dureroasa congenitala- o anomalie ireversibila, cu examen neurologic negativ, in care stimulii apti de a provoca durerea sint perceputi doar topografic si in care odata cu aparitia dentitiei incep a aparea raniri grave.

-analgii- ce exprima diferentele de prag dureros individuale, ce par a tine de factori (uneori conjuncturali) personali, culturali si de mediu dar si de trasaturile de personalitate si stau la baza automutilarilor;

-exacerbare-(hiperestezie) -determinata de coborirea pragului dureros asfel incit stimuli chiar subliminali sint perceputi cu intensitati exagerate deranjind in mod vadit pacientul; se intilneste in sindroamele de suprasolicitare, surmenaj, debutul unor afectiuni psihotice. Boala psihica este, in genere o caracteristica fragilizanta pentru ca presupune probabilitatea mai mare a existentei unor mecanisme de adaptare la durere de tip infantil.

-Diverse grade de reprezentare ca:

-reprezentata in perceptii virtuale ca urmare a tulburarii proceselor cognitive ( psihosomatizare ); ea traduce prin intermediul corpului conflicte intrapsihice. Aceasta strategie inconstienta le permite eludarea perceptiilor penibile, expierea vinovatiilor, reprimarea agresiunii sau poate functiona pe baza mecanismelor de recompensa, folosind mecanisme psihologice ca identificarea, deplasarea, substituirea si represia. Desi inca vulnerabila si incompleta, Diagnostic and Statistical Maual of Mental Disorders IV furnizeaza pina acum cea mai fiabila ordonare a criteriilor de diagnostic a afectiunilor de acest gen ( 14 ). Prezenta intr-un grad mai mare sau, mai mic a afectarilor organice coexistente nu este exclusa.

-rezultanta a proceselor psihoproductive ca false perceptii; in schizofrenie, insotind ideatia de persecutie sau, posesie, colorind simpla descriere prin epitete a durerii ca in cazul halucinatiilor hipodermice cu ectoparaziti Eckbom, a arsurilor , intepaturilor , piscaturilor prin influente spirituale , electromagnetice, a torsiunilor si rupturilor de organ induse de vampiri, forte demonice, politii politice, etc. In depresii aceste procese apar ca pedepse divine, asumari ale unor vinovatii de intensitate cosmica, preluari in nume propriu a intregii suferinte universale.

-durerea depresiei reactive simple pare sa aiba, in fapt o cauzalitate inversa, prin mecanism de recompensa, lipsa performantelor induse de durere ducind la dificultati de adaptare si la insatisfactii ce genereaza depresia. Caile neurofiziologice comune, finalitati neurochimice ce se suprapun, fac greu de abordat o atitudine transanta. Cert este ca, mai ales in absenta substratului organic evident al durerii, medicatia antidepresiva, in special cea cu actiune pe 5HT si-a dovedit eficacitatea analgezica. Durerea depresiva este aproape intotdeauna cronica.

-durerea anxietatii-( 10., 18. )cu substrat comun in marea majoritate noradrenergic, este in special apanajul fenomenelor cu manifestare acuta dovedind mai ales un viciu de adaptare la presiunea mediului sau a suferintei. Si in acest caz, primodialitatea si cauzalitatea celor doi termeni este fluctuanta.

-autoscopia, preocuparea pregnanta fata de o leziune proprie, accentueaza anxietatea si manifestarile dureroase accentuind procesul de somatizare deja existent. Mecanismele de autointarire prin anxietate autoscopica a durerii par sa functioneze descendent.

Incadrata partial in aceasta categorie, durerea prin contractura musculara, desi isi pastreaza ponderea ei de incarcatura psihica, presupune, mai mult decit probabil, mecanisme ceva mai complexe.

-durerea hipocondriaca- ( 3 ) ce asociaza elemente obsesivo-fobice fata de boala cu convingerea existentei acesteia; prezenta ei poate presupune mecanisme de adaptare imature, mecanisme tip recompensa, personalitati de tip histrionic, dependent sau pasiv/agresiv.

-durerea isterica este controversata in literatura ca fiind ori extrem de raspindita ori, foarte rara. Aceste diferente tin de larghetea si inconsecventa diagnostica, parcimoniozitatea trebuind sa fie maxima din partea medicului datorita rezonantei ostracizante pe care formularea o presupune dar si datorita faptului ca poate ascunde o afectiune oculta si mult mai grava. Durerea fizica e fluctuanta si sensibila la influente emotionale, cognitive , prosexice si situationale. Durerea nefluctuanta la persuasiune sau la distragerea atentiei, incarcata de caracter ludic, trebuie insa suspectata de substrat isteric.

Un copil poate plange si pentru ca se simte singur. Si copiii pot experimenta un sentiment de singuratate, la fel ca adultii. Noi, cand ne simtim singuri putem totusi invita pe cineva la o cafea sau putem da un telefon. Tot ceea ce poate face un copil in aceasta situatie este sa planga. Cand plange, uneori vrea sa spuna: " Ma simt singur si vreau sa simt pe cineva moale si cald, care sa ma tina in brate, am nevoie sa ma calmeze si poate sa imi cante ceva. Atunci ma voi simti bine".

Totusi, singuratatea este numai unul dintre motivele pentru care un copil poate plange. Se poate intampla sa nu descoperiti motivul. Il hraniti, il mangaiati, ii cantati un cantecel. Nimic nu poate sa il calmeze deoarece unele episoade de plans se datoreaza unor dureri de stomac sau colici, pe care le are datorita faptului ca sistemul sau digestiv nu este inca reglat. Uneori, aceste dureri pot fi alinate prin masarea usoara a stomacului sau prin a-i da sa bea apa calduta. Alteori nimic nu pare sa il aline. In cea mai mare parte a timpului, daca tineti copilul in brate, lipit de dumneavoastra, aceasta il va calma intr-o oarecare masura chiar daca durerile nu au trecut.

Mai exista un tip de plans pe care mamele trebuie sa il cunoasca. Este criza lacrimilor care semnaleaza ca micutul este obosit si ca va adormi. Mama invata foarte repede sa recunoasca acest tip de plans si realizeaza ca nu este cazul sa-si faca probleme, deoarece in cateva minute copilul va fi adormit profund. Tot timpul este vorba de mesajele pe care copilul ni le adreseaza. Starea de bine psihologica a copilului va fi in mod foarte diferit afectata de faptul ca ii acordati sau nu atentia cuvenita atunci cand plange incercand sa va transmita un oarecare mesaj.

Din cand in cand ma intalnesc cu mame care incearca sa invete copilul sa se pastreze curat inca din primul an de viata. Este o greseala rara, dar in acelasi timp "monumentala". O mama care a facut aceasta greseala a venit intr-o zi la consultatie impreuna cu fiica sa, in varsta de sapte ani. Copilul avea un mare numar de probleme psihologice, printre altele, o frica teribila de a merge la scoala, dificultati in a lega prietenii, un atasament exclusiv fata de mama si o mare greutate de a relationa cu oamenii din jur. Tuturor acestor probleme li se mai adauga faptul ca uda patul in fiecare seara.

In momentul in care un copil mai mare de cinci ani face pipi in pat, putem fi siguri ca educatia acestuia a fost defectuos realizata. In cele mai multe cazuri copilul, in subconstientul sau (deoarece acest act nu este nici constient, nici deliberat) se razbuna pe parinti pentru vexatia pe care a suferit-o in timp ce acestia ii impuneau sa se mentina curat.

Mama despre care vorbeam mai sus, a incercat sa inceapa sa-si educe fetita de la varsta de opt luni. As intreba-o de ce asa devreme? I-as mai spune ca mai degraba s-a educat ea insasi decat fetita, care nu a ajuns nici macar in stadiul de a-si controla propriile reactii. S-a conformat doar sa raspunda pasiv mamei care se ocupa personal de nevoile fetitei.

Pentru ca un copil sa invete sa fie curat trebuie mai intai sa stapaneasca un numar de activitati complexe, incluzand controlul neuro-muscular al sfincterelor. Acest control neuro-muscular este absolut imposibil pana la varsta de aproximativ doi ani. Atunci este momentul pentru a incepe educatia, nu mai devreme. Puteti intr-adevar sa educati un copil mai mic de un an, dar aceasta educatie precoce va fi platita foarte scump din punct de vedere psihologic. Personal, nu cred ca merita.