OBIECTUL PSIHOLOGIEI

1. Problema obiectului, pentru oricare stiinta, este esentiala. Cu cat acesta este mai bine delimitat, definit, cu atat el poate fi mai usor de descifrat. Exista numeroase dispute privind obiectul psihologiei, nu exista un obiect unitar; diferite scoli, teorii psihologice considera, fiecare, ca altul este obiectul psihologiei.

Factorii datorita carora exista puncte de vedere diferite asupra obiectului unitar:

A.     Complexitatea existentiala a psihicului. Psihicul este expresia ultima a ceea ce exista in

univers, in el gasindu-se numeroase elemente de ordin fizic, chimic, fiziologic, fiind greu de decelat ceea ce este pur psihic.

B.     Exista teorii, conceptii, scoli si orientari care prezinta numeroase contradictii externe.

Din diferite motive, in loc ca eforturile sa fie indreptate spre convergenta, acestea sunt disipate in afirmarea superioritatii unei teorii asupra alteia.

C.     Exista numeroase contradictii de ordin intern, in cadrul acelorasi scoli, curente, teor

In diferitele diviziuni ale unei teorii, conceptii apar acele contradictii alimentate de un partizanat excesiv.

D.     Diferitele scoli, curente, teorii vor sa-si dovedeasca superioritatea, hegemonia, fiind inchise

la noi experiente din partea altor curente.

De aici rezulta o puternica nevoie de sinteza, care se lasa insa asteptata.

In abordarea diferitelor perspective privind obiectul psihologiei, vom utiliza urmatoarele criterii:

continutul

metodologia = conceptia cercetatorilor + metodele folosite

finalitatea.

2. Perspective de abordare a obiectului psihologiei

2.1 Obiectul psihologiei este viata psihica interioara

A. INTROSPECTIONISMUL este atat o conceptie cat si o metoda de cercetare. Din perspectiva introspectiei, psihicul este un cerc de fenomene care isi au izvorul in ele insele, fara nici o legatura cu exteriorul.

Psihicul este o lume aparte, interioara, formata din trairi subiective, el este izolat de lumea externa, existenta psihicului fiind redusa la traire. Pentru a  studia aceasta realitate interioara, cercetatorul trebuie sa se dedubleze in obiect si subiect (trebuie sa se studieze pe sine insusi). Daca vrem sa studiem gandirea, de exemplu, trebuie sa-l punem pe subiect sa gandeasca si sa-si descrie aceasta experienta. Metoda introspectiei presupune a fi subiect si obiect in acelasi timp.

Aceasta metoda este dificila, pentru ca, pe de o parte, nu ar exista decat posibilitatea studierii propriilor functii psihice, iar pe de alta parte, reducerea gradului de subiectivitate presupune recurgerea la empatie (transpunerea cercetatorului in trairile celeilalte persoane, in cazul nostru).

Este evident ca o astfel de metoda (empatie) este puternic influentata de calitatile personale (stereotipi, prejudecatile cercetatorului). Empatia este, realmente, o calitate chiar foarte necesara in anumite profesii: terapeut, cadru didactic.

Folosirea acestei metode inseamna lipsa obiectivitatii (este necesar sa-l intelegem pe cel de langa noi, dar acest lucru nu asigura o obiectivitate a cunoasterii, nu asigura posibilitatea de identificare a unor legi, a unor regularitati obiective.

Psihologia introspectiei se mai numeste si psihologia constiintei. Isi are originea in Germania, la Leipzig, Wundt fiind considerat promotorul acestei metode; dupa accea s-a dezvoltat un filon in SUA, sub denumirea de structuralism, al carui promotor a fost Titchener. Din punctul de vedere al structuralismului, aceasta lume interioara trebuie dezmembrata pe partile, structurile ei componente, pentru a-i putea studia fiecareia functiile, natura, continutul.

Introspectionismului i se reproseaza cel putin 4 deficiente majore:

1.     Faptul observat se altereaza prin insusi actul observatiei;

2.     Starile afective intense: furia, groaza, panica sunt mai putin accesibile observatiei interne.

3.     Prin introspectie nu se pot sesiza decat starile psihice constiente (ele

constituie doar o parte din viata psihica a individului).

4.     Ideile preconcepute falsifica interpretarea fenomenelor proprii intr-o masura semnificativ

mai mare decat in observatia indreptata asupra altora.

Finalitatile teoretice si practice ale introspectionismului sunt grav limitate.

B. PSIHANALIZA

Promotorul evident este Sigmund Freud, care nu este el descoperitorul inconstientului, dar el este cel care i-a dedicat o mare parte din cercetarile sale si il propune ca obiect de cercetare a psihologiei. El introduce conceptul de aparat psihic, in sensul ca diferitele sale componente sunt in relatie functionala; el are o viziune dinamica, in permanenta miscare, asupra componentelor. Pune la punct o tehnica de sondare a inconstientului.

Analiza: Efectele consumului de alcool Analiza: Identitatea de secui

In evolutia lui Freud, exista doua etape distincte: inainte de 1920 si dupa.

Inainte de 1920, aparatul psihic imaginat de Freud contine 3 niveluri supraetajate: inconstientul, preconstientul si constientul. Rolul esential este cel al inconstientului, care contine o serie de pulsiuni, o dinamica specifica; constiinta are un fel de rol de spectator, permitand sau nu satisfacerea pulsiunilor inconstientului.

Inconstientul este sediul instinctelor sexuale (instincte ale vietii, intr-un sens mai larg), inscrise in structura biologica a organismului. Ele sunt dinamice, "vor sa se descarce, sa fie consumate pentru procurarea placerii". Insa aceasta descarcare a pulsiunilor nu se poate face oricum, ci conform cu anumite reguli si norme de convietuire si comportare sociala. Instinctul functioneaza dupa principiul placerii, pe cand constiinta actioneaza dupa principiul realitatii, uneori fiind un cenzor care reprima, pulsiunile fiind trimise din nou in inconstient. Odata refulate, ele nu dispar, ci actioneaza cu si mai multa forta, cautand cu orice pret sa fie satisfacute, chiar impotriva cenzurii sau interdictiei impusa de constiinta, de unde rezulta acte comportamentale ciudate, absurde: actele ratate (gresuri), sub forma visului sau o serie de manifestari nevrotice. Freud considera ca visele pot fi decodificate, alcatuind  o adevarata simbolistica. El emite si urmatoarea afirmatie: copilul mic manifesta un atasament sexual fata de parintele de sex opus si un comportament de rivalitate fata de parintele de acelasi sex.

Freud introduce si termenul de sublimare - un anumit instinct propune un alt scop care devine social.

Ceea ce este mai greu de remarcat, el propune o metoda cu ajutorul careia sa se reinstaureze echilibrul dintre componentele aparatului psihic - metoda psihanalizei. In esenta, consta in readucerea in constiinta bolnavului a elementelor psihice patogene, in vederea anihilarii lor. Cu alte cuvinte, se reactualizeaza vechile conflicte, dar i se propun pacientului alte cai de rezolvare. Pacientul este rugat sa spuna tot ce-i trece prin minte, rorul terapeutului fiind acela de a-l ajuta sa identifice conflictul.

Dupa 1920, fara a renunta la tezele sale fundamentale, el considera ca de data aceasta, aparatul psihic este impartit in 3 organizari: sine, eu si supraeu. Sinele este echivalentul inconstientului, sediul instinctelor, sursa primara a energiei psihice. Eul este o portiune a sinelui, care sub influenta lumii exterioare sufera o dezvoltare speciala. El face legatura intre sine si lumea exterioara. Supraeul, format in cadrul eului, reprezinta o structura care incorporeaza influenta mediului social cu caracter general (scolar, familial, national etc.).

La Freud putem intalni inlocuirea unui element psihic - constiinta - cu un altul - inconstientul. Freud nu a largit obiectul psihologiei, ci l-a redimensionat.

Neofreudismul pastreaza, de asemenea, elementele fundamentale, dar nevrozele sunt produse de factori sociali. Karin Horney, Eric Fromm - contributia lor este ca au deschis obiectul psihologiei spre influentele externe sociale.

2.2 Comportamentul ca obiect al psihologiei

BEHAVIORISMUL  - a aparut in 1913 in SUA, viata interioara fiind inlocuita cu comportamentul. Intemeietorul - Watson datorita faptului ca era profund nemultumit de lipsa de obiectivitate a psihologiei de pana atunci, in care datele oferite de introspectionism nu erau verificabile, nemultumit de lipsa unor aplicatii practice.

Ex.: In ce masura structuralismul lui Titchener este util omului pentru a-si dirija viata, a se adapta la mediu? De aici Watson propune comportamentul drept obiect al psihologiei: Ce este comportamentul, care sunt principalele tipuri de comportament, cum se formeaza?

Comportamentul - considera Watson, este ansamblul de raspunsuri adecvate (asociate) stimulilor care le declanseaza:

SYR, in care S = stimul, R = reactie. Cunoscand stimulul, putem prevede reactia.

O serie de fenomene interne trebuia convertita in comportamente deschise, observabile, masurabile. Pentru Watson, constiinta este un concept perimat. El militeaza pentru restrangerea spatiului intern in favoarea celui extern. Aparitia behaviorismului a avut un ecou extraordinar in randul psihologilor, tocmai pentru aceasta posibilitate de cuantificare, masurare. Omul behaviorismului este concret, real, numai ca saraceste nejustificat viata interioara.

Exista numeroase prelungiri ale teoriei originale, grupate sub denumirea de neobehaviorism. Tolman introduce intre S si R asa numitele variabile intermediare: personalitatea, timpul, situatia, varsta, motivatia, cunostintele.  Ex.: Stimulul aplicat personalitatii produce reactia: SYPYR.

Skinner si Hale au extins cercetarile la explicarea scopurilor, invatatur Skinner acorda o importanta mare proceselor de conditionare, preluand ideile lui Pavlov. El spune ca, daca un comportament este intarit, recompensat, el tinde sa fie consolidat, repetat. Intarirea duce la consolidarea comportamentului. In ciuda unor limitari, behaviorismul a produs un salt calitativ, pentru ca psihologia poate fi studiata obiectiv, din exterior. Si la ora actuala, studiul comportamentului reprezinta o tendinta importanta in psihologie, chiar daca acceptiunea este putin diferita.

2.3 Conduita (activitatea) ca obiect al psihologiei   Aceasta noua orientare incearca sa ia in consideratie ambele abordari tratate. Promotorul Pierre Janet intelege prin conduita atat totalitatea manifestarilor vizibile, observabile, orientate spre exterior, cat si totalitatea proceselor invizibile, de organizare si reglare a acestor manifestari.

Conduita = comportament + viata interioara subiectiva. Facem loc si comportamentelor, dar si vietii interioare (constiintei). Aceste comportamente au scopuri, intentii, motive, aspirat Conduitele nu sunt date inerente individului, cum considera introspectionismul si nici totalmente imprimate de afara, ci ele sunt invatate in procesul interactiunii dintre organismul uman si ambianta naturala si sociala. Psihologia conduitei devine o psihologie genetica, psihicul se dezvolta, achizitioneaza. Efectele unei stimulari externe depind de aceste conditii interne. Orice conduita are o semnificatie, un sens, o valoare si ea reprezinta o armonie dintre conditiile externe in care se poate produce si ansamblul mobilurilor interne.

Conduita este o notiune sintetica. Avand in vedere semnificatiilor lor, conduitele au fost considerate sinonime cu activitatea, actiunea, pentru ca omul nu actioneaaza ca un robot, ci actiunea are scopuri bine delimitate, in vederea cresterii adaptarii la mediu. Exista in si prin activitate (ceea ce facem) cresterea finalitatii adaptative. De aceea, studiul activitatii umane este foarte diagnostic pentru starile sale interne. Numeroase definitii ale psihologiei se refera la faptul ca psihologia studiaza activitatea umana.

2.4 Omul concret - obiect al psihologiei

Procesele, functiile, capacitatile psihice nu exista in sine, separat fata de un purtator concret, care este omul, o anume individualitate. O psihologie trebuie sa studieze omul concret, pentru ca activitatea este personala si personalizata. Ca urmare a studierii omului concret, apare asa numita orientare numita psihologia umanista. Promovata de Maslow, care considera ca psihologia trebuie sa se ocupe de problemele importante ale pozitiei omului in lumea de azi.

Psihologia umanista, studiind omul, se vrea o solutie la problema timpului: o viata plina de succese si relatii mai bune cu ceilalti. Promotorii acestui curent considera ca nu trebuie studiat omul reactiv (care reactioneaza la stimuli), ci omul proactiv (care se construieste si se autoactualizeaza, se autorealizeaza). Omul proactiv trebuie sa-si amelioreze conditiile vietii, el doreste cu adevarat sa fie el insusi.

"Ceea ce un om poate, el trebuie sa fie". Pentru aceasta se impune studierea omului concret, care are individualitatea sa. De aici rezulta ca aceasta orientare, spre omul concret, psihologia umanista este o conceptie holista, de ansamblu, considerand omul ca un intreg, ca un tot unitar; fiinta umana are un caracter unic si este valoroasa prin ea insasi, are un caracter deschis si autoreglabil.

Psihologia umanista se intereseaza de cresterea personala a oamenilor, de maturizarea psihica si sociala. Exista insa o serie de retineri fata de metodologia acestei orientari in sensul ca studiul omului concret ne-ar lipsi de posibilitatea generalizarilor, de a stabili regularitati. Exista insa preocupari de a putea gasi o metodologie care sa impace caracterul interpretativ centrat pe persoana cu necesitatile generalizarii sau a descoperirii legitatilor.

Concluzii: Referitor la aceste patru orientari, se remarca urmatoarele:

de la o orientare la alta sesizam largirea treptata a problematic

apar preocupari de interdisciplinaritate. Atat timp cat studiem conditionarea sociala a

comportamentului uman, trebuie sa avem in vedere si sa imprumutam cunostinte de la sociologie, antropologie, tocmai pentru a delimita mai bine obiectul nostru de cercetare.

nici una dintre cele patru orientari nu este perfecta, fiecare are limite. Se pare ca

necesitatea de sinteza este tot mai actuala, pentru ca nici una nu rezolva problema obiectului psihologiei.

Astfel, privind problema obiectului psihologiei, exista 3 tipuri de solutii:

1.     solutii unilaterale;

2.     solutii eclectice (amestecate) - fiecare ia ce-i convine din alta parte

3.     solutii selective (optionale) - in functie de motivatiile si scopurile cercetatorului

4.     corelarea perspectivelor de abordare. Cu alte cuvinte, trebuie sa avem in vedere

ceea ce are valid, argumentat stiintific fiecare abordare, astfel incat sa evitam reductionismul.

METODA SI METODOLOGIE IN PSIHOLOGIE

I1. Specificul metodelor

O caracteristica esentiala a metodelor de cunoastere in psihologie este aceea ca avem de a face cu o cunoastere indirecta. Nu putem avea acces direct la anumite stari, fenomene, procese psihice, ci numai prin modul in care acestea se exteriorizeaza. Ar putea aparea o anumita dificultate din cauza stratului existential al cercetatorului, dar si al obiectului cercetat: ambii sunt oameni.

In aplicarea metodelor de cunoastere in psihologie, trebuie sa avem in vedere o serie de precautii, pentru a obtine un grad mai mare de obiectivitate sau validitate. De aici si numarul mare de metode si o anumita contradictie intre ele.

Metoda = calea, itinerarul, structura de ordine sau programul dupa care se regleaza actiunile practice si intelectuale in vederea atingerii unui scop. Metoda are un caracter instrumental, de informare, respectiv de culegere a datelor, de interventie (o metoda terapeutica, de ex.), de actiune de interpretare.

Metodele pot fi clasificate dupa o serie intreaga de criterii:

dupa caracter: obiective (verificabile si de catre altcineva) si subiective.

dupa specificul relatiilor investigate: cantitative si calitative.

dupa scop:

- de recoltare a informatiilor

de prelucrare si interpretare

de investigatie intensiva (studiul aprofundat al unui anumit numar de subiecti)

extensiva (studiul unui numar mare de subiecti)

de diagnoza

de prognoza

de cercetare

aplicative.

metodele pot fi, de asemenea: prestiintifice (superstitii, credinte, bunul

simt, autoritatea),  stiintifice: experimentul, observatia stiintifica, studiile corelationale etc.

Exista o disputa intre asa numitele metodologii obiective sau nomotetice sau cantitative sau pozitiviste, care spun ca:

1.     psihologia trebuie conceputa dupa stiintele naturii (fizica, chimie) care

studiaza ceea ce este obiectiv, observabil, masurabil.

2.     trebuie sa foloseasca metode obiective pentru identificarea relatiilor

cauzale, pentru a putea verifica inca o data rezultatele obtinute, pentru a face predictii, pentru a putea emite legi si generalizari.

3.     presupune studii de tip extensiv, pe mare numar de oameni, pentru a inlatura aleatorul.

4.     datele trebuie sa fie, evident, descoperite, sistematizate, analizate statistic.

Doar astfel putem explica, influenta, dirija. Dezavantajul metodei - pierdem din vedere individul, nuantele se pierd, se estompeaza.

Metodele interpretative (idiografice) sau calitative - se ocupa, mai intai, cu descoperirea universului uman, apoi isi pun problema de standardizare si de reprezentativitate a rezultatelor obtinute. Ajung la studiul in profunzime a individului uman si apoi la problema sintetizarilor si generalizarilor.

Metodele sunt fluide, se modifica in chiar procesul cercetar