Nivelul de aspiratie in activitatea persoanei - nivelul de aspiratie si reusita sociala

Nivelul de aspiratie in activitatea persoanei

Fiind elementul constitutiv al oricarei structuri sociale, persoana se obiectiveaza in planul existentei sociale prin intermediul activitatii. In consecinta, parametru calitativi si cantitativi ai activitatilor desfasurate in diferitele etape ale vietii individuale, precum si modalitatile de raportare proiectiv-anticipativa la performanta sociala vor deveni una dintre cele mai semnificative dimensiuni ale persoanei si dinamicii sale sociale. Nivelul de aspiratie constituie unul dintre cei mai relevanti indicatori privind structura motivationala, atitudinea proiectiva si capacitatea de autorealizare a persoanei.

Nivelul de aspiratie - delimitari conceptuale

Conceptul a fost introdus de scoala dinamista a lui K. Lewin, fiind legat de asa­-numita "tensiune spre scop", observata de multi alti cercetatori. Intr-un sens general, nivelul de aspiratie reprezinta nivelul calitativ de realizare a scopului unei activitati la care subiectul se declara satisfacut. Definitiile propuse de diferiti autori prezinta un mare grad de convergenta. Astfel, pentru F. Hoppe nivelul de aspiratie se refera la scopurile, expectatiile sau revendicarile unei persoane privind realizarile sale viitoare intr-o sarcina data, iar pentru J. Frank este nivelul performantei viitoare intr-o sarcina familiara pe care individul incearca sa o atinga explicit, cunoscand nivelul performantelor anterioare in acelasi tip de sarcina (95, 120).

Constituirea nivelului de aspiratie este rezultatul unui raport complex si dinamic dintre imaginea de sine, reperele de performanta oferite de cei din jur in activitati similare, nivelul performantelor anterioare ale subiectului, evaluarea conditiilor generale si particulare in care se desfasoara activitatea, fondul motivational si forta de autorealizare a eului. Odata format, nivelul de aspiratie devine un factor motivational esential care vectorizeaza eforturile persoanei in sensul atingerii unor scopuri, stabilind totodata reperele autovalorizarii sociale.

Cercetarile experimentale desfasurate de K. Lewin evidentiaza o suita de secvente si procese adiacente formarii si manifestarii nivelului de aspiratie, in calitatea sa de element functional si motivational esential pentru desfasurarea activitatilor individuale si sociale. Dinamica constituirii nivelului de aspiratie are urmatoarea forma generala .

Raportul dintre scopul actiunii, nivelul de aspiratie si performanta reala este analizat de K. Lewin prin intermediul unor notiuni conexe cu o incontestabila valoare operationala. Astfel:

scopul ideal este dat de performanta optima care teoretic parte fi atinsa in conditiile date;

scopul actiunii , echivalent valoric cu nivelul de aspiratie, este rezultatul evaluarii contextuale a posibilitatilor concrete de a atinge o anumita performanta, in conditiile unei anumite experiente anterioare privind acelasi tip de sarcina; este rezultatul unui realism autoevaluativ si circumstantial, care nu exclude pastrarea unui anumit model ideal de performanta;

diferenta interna este definita de decalajul dintre scopul ideal si scopul actiunii, fiind expresia gradului de realism manifestat de subiect in conditii determinate de actiune, pe de o parte, si a tensiunii motivationale de realizare a eului ideal, pe de alta parte;

nivelul de incredere este expresia increderii subiective in sansa de a atinge scopul actiunii;

diferenta de reusita (diferenta de realizare) este data de decalajul dintre nivelul de aspiratie (scopul actiunii) si nivelul de realizare efectiva a sarcinii, putand avea valori pozitive sau negative.

Analiza: Efectele consumului de alcool Analiza: Identitatea de secui

Pornind de la un experiment care viza rolul instructajului verbal in declansarea nivelului de aspiratie, L. Festinger introduce o noua si interesanta distinctie intre doua concepte pana atunci nediferentiate: nivelul de expectatie si nivelul de aspiratie.

Nivelul de expectatie exprima gradul de speranta investita de subiect in realizarea unei sarcini definite (incredere in reusita);

Nivelul de aspiratie propriu-zis, respectiv nivelul de realizare pe care subiectul se asteapta sa-1 obtina, cu o anumita probabilitate, intr-un anumit domeniu de activitate (evaluarea realista a sansei).

Sentimentele rezultate in urma succesului sau esecului indeplinesc atat o functie motivationala intrinseca, cat si una de autoreglaj comportamental, inducand tendinta de modificare adaptativa a nivelului de aspiratie in functie de performantele obtinute in secventele anterioare ale activitatii.

Nivelul de aspiratie si reusita sociala

Numeroase cercetari arata ca mediul sociocultural parte avea o influenta esentiala in desfasurarea procesului de fixare a nivelului de aspiratie si de modelare a atitudinii fata de succes sau esec: societatile care promoveaza modelele competitionale si de reusita personala faciliteaza un inalt tonus motivational si de autorealizare, implicit tendinta de fixare a unui nivel de aspiratie superior; dimpotriva, societatile "egalitariste", in care performanta individuala nu este apreciata, limiteaza comportamentele competitionale si determina scaderea generala a nivelului de aspiratie a membrilor sai.

Dinamica generala a unei societati, cat si dinamica evolutiei personale pot fi evaluate prin intermediul unui set de indicatori, dintre care cei mai importanti sunt cei legati de tipul de model performantial promovat de societate, atitudinea fata de performanta de exceptie, toleranta la esec, nivelul mediu de aspiratie si gradul mediu de incredere in reusita.

Sintetizand, putem aprecia ca performanta obtinuta in diferite tipuri de activitati este conditionata de o serie complexa de factori psihoindividuali si psihosociali care se conditioneaza reciproc - si anume:

gradul de dezvoltare a aptitudinilor implicate in respectiva activitate;

experienta acumulata in activitati de acelasi tip sau similare;

tonusul motivational general si specific;

capacitatea de mobilizare si mentinere a efortului psihofizic necesar desfasurarii activitatii;

pozitia ocupata in cadrul structurilor sociale in perimetrul carora se desfasoara activitatea;

importanta activitatii in plan individual si social;

climatul psihosocial existent in cadrul grupului de apartenenta;

natura modelelor de performanta promovate de mediul sociocultural si de organizatiile sau institutiile de apartenenta sau de referinta;

tipul si nivelul de recompensa sau sanctiune acordate pentru reusita sau esec in cazul respectivului gen de activitate;

nivelul de aspiratie formulat de subiect (ca o sinteza a factorilor mai sus mentionati) si gradul de incredere in propria reusita;

performanta (nivel de reusita sau esec) obtinuta in activitatile anterioare ;

unele caracteristici ale situatiei concrete in care se desfasoara actiunea.

Problematica legata de nivelul de aspiratie si influenta acestuia asupra comportamentului performantial a suscitat numeroase cercetari experimentale. Unele dintre cele mai interesante se refera la influenta reusitei sau esecului dintr­-o secventa anterioara asupra nivelului de aspiratie formulat pentru urmatoarea secventa a activitatii (K. Lewin, L. Festinger, J.D. Frank, F. Robaye).

Sintetizand rezultatele acestor cercetari, se poate aproxima urmatoarea corelatie intre dinamica nivelului de aspiratie si performanta obtinuta intr-o secventa anterioara a activitatii:

Se observa ca dupa succesul obtinut intr-o secventa anterioara a activitatii increderea in sine creste apreciabil, corelativ cu tendinta cresterii nivelului de aspiratie. In cazul esecului efectul este si mai vizibil: pe fondul scaderii gradului de incredere in sine, tendinta generala este aceea de scadere drastica a nivelului de aspiratie. Atunci cand aceste conditionari se produc in lant (serii de esecuri sau succese sistematice), efectele asupra personalitatii pot fi deosebit de puternice, inducand aparitia unor trasaturi de personalitate care pot marca semnificativ destinul social al unei persoane: optimism sau pesimism, tendinta spre esec, neincrederea in sine etc.; in sens general, se poate produce inscrierea

persoanei pe o anumita directie evolutiva ascendenta sau descendenta, cunoscut fiind faptul ca succesul are tendinta sa atraga succesul, iar esecul atrage esecul. Solutia terapeutica consta in "ruperea" lantului de conditionari negative, schimbarea domeniului de activitate, cresterea gradului de incredere in propriile posibilitati printr-o mai buna autocunoastere s.a.

Fixarea unui nivel de aspiratie realist reprezinta o problema importanta legata de comportamentul performantial. In acest context, se poate dezvolta tendinta unei persoane de a se subaprecia sau supraaprecia, tendinta care in anumite conditii favorizante poate deveni o caracteristica a personalitatii, cu efecte importante asupra capacitatii de adaptare la mediul social. Se constata ca ambele tendinte pot conduce la esec existential, datorita dificultatilor implicite de raportare realista a persoanei la exigentele mediului.

Supraaprecierea poate fi atat rezultatul unei gresite aprecieri a dificultatii sarcinii si a conditiilor in care se desfasoara activitatea, cat si al unei eronate imagini despre sine. In aceste conditii, implicarea in activitate conduce la un esec datorat imposibilitatii de a rezolva sarcina a carei dificultate depaseste capacitatea rezolutiva a persoanei. Daca situatia se repeta de mai multe ori, subiectul se va afla intr-o situatie conflictuala care poate fi rezolvata fie prin reevaluarea conditiilor si dificultatii sarcinii, fapt ce presupune reformularea nivelului de aspiratie, fie prin operarea unor modificari asupra imaginii de sine. Daca acest lucru nu este posibil, subiectul recurge deseori la o "rationalizare" a situatiei, invocand motive aparente care sa justifice esecul: conditii nefavorabile care nu puteau fi prevazute, dar deseori si 'culpabilizarea' celor din jur (atitudini ostile, invidie, incercari de sabotare etc.). Atunci cand imaginea de sine este hipertrofiata, datorita unui mediu familial sau scolar excesiv de protector - de exemplu, se poate intampla ca iesirea din situatia con­flictuala sa se realizeze prin dezvoltarea unui complex de persecutie, sau a unuia de inferioritate, cu consecinte negative asupra evolutiei si integrarii sociale a persoanei respective.

Subaprecierea este cel mai adesea rezultatul unei subevaluari a propriilor capacitati fizice si intelectuale, derivata dintr-o incorecta cunoastere de sine, sau datorita unor circumstante nefavorabile care au facut ca unele capacitati reale ale persoanei sa nu se poata obiectiva in performanta sociala. Pe acest fond subiectul poate dezvolta un sentiment de neincredere in sine, prudenta excesiva, diminuare a nivelului de aspiratie s.a. In acest caz esecul deriva din impo­sibilitatea unei adecvate valorizari sociale a aptitudinilor reale ale subiectului, pe fondul unui sentiment de nerealizare, insignifianta sau ratare sociala.

Pentru ambele situatii, care sunt cel mai adesea rezultatul unor carente ale procesului instructiv-educativ, asistenta psihologica calificata poate conduce la depasirea starilor de frustrare care rezulta totdeauna in urma unor esecuri profesionale sau sociale.

In concluzie, cele mai bune premise pentru reusita sociala le ofera o buna cunoastere de sine, pe linia posibilitatilor rezolutive si aptitudinilor personale, a capacitatii de efort si focalizare pe sarcina, pe fondul unei atitudini realiste, critice si flexibile fata de sine, fata de cei din jur si fata de caracteristicile mediului social in care persoana evolueaza.