Factori sociali cu influente negative asupra personalitatii

FACTORI SOCIALI CU INFLUENTE NEGATIVE ASUPRA PERSONALITATII

Cei mai importanti factori familiali care influenteaza comportamentul copilului in comiterea unor acte deviante sunt: climat familial deteriorat, un stil educativ deficitar, lipsa unitatii dintre parinti in ceea ce priveste sanctionarea sau recompensarea copilului, lipsa cunoasterii activitatilor copilului si atitudinile antisociale ale unuia sau ambilor parinti.

Constituirea personalitatii este o reactie la solicitarile parentale la care este supus copilul. Parintii care isi agreseaza copiii au fost la randul lor agresati si neglijati emotional.

Parintii abuzivi isi privesc copii ca pe o modalitate de satisfacere a propriilor nevoi, solicitandu-i in a intreprinde actiuni ce depasesc propriile lor abilitati fizice si psihice. Au mari greutati in a stabili relatii empatetice cu proprii copii si in a le satisface nevoile de dependenta a acestora. Multi astfel de parinti sufera de tulburari psihice si psihiatrice. Isi revarsa asupra copiilor propriile nemultumiri si frustrari, pledand mai mult pentru propriile lor drepturi, respingind copilul si fiind mai interesati de propriile lor placeri. Alt comportament intalnit la unii parinti este in aparenta neagresiv, dar din neputinta de a isi exprima emotiile sau dorintele si in incercarea de a atrage atentia partenerului de cuplu intra in competitie cu copilul (pe plan afectiv), fiind imaturi si capriciosi.

Divergentele de opinie ale parintilor an abordarea metodelor disciplinare actioneaza ca factor de dezechilibru pentru copil. Pe de alta parte o atitudine hiperprotectoare si afectuoasa poate perturba maturizarea sociala a copilului. Prin lipsa unei atitudini simpatetice si prin atitudinile indiferente ale parintilor fata de copii, acestia vor dezvolta o anumita agresivitate si neglijenta fata de scoala cat si o serie de atitudini antisociale si o instabilitate emotiva. Copiii devin inchisi in sine, apatici cu comportamente antipatice si ostile fata de cei din jur (parintii demisionari vesnic ocupati si absenti sunt o sursa majora a delicventei). Parintii autoritari isi devalorizeaza copilul, acesta trebuind sa raspunda tuturor exigentelor parentale, sunt adesea timizi si inhibati dar pot fi si rebeli devenind agresivi.

Neintelegerile dintre parinti se rasfrang automat asupra copiilor, ducand la tulburari de comportament ale acestora. Copilul devine nelinistit, rautacios, grosolan, isi loveste parintii si se simte vinovat si raspunzator de starea de conflict. In situatiile conflictuale din familie copilului i se prabuseste sentimentul de siguranta, se simte dezamagit de adult, vulnerabil, se inchide in sine si fuge de acasa. La originea delincventei si diverselor tulburari de personalitate ale copilului stau conflictele dintre parinti.

Climatul conflictual poate fi generat si intretinut de alcoolism, promiscuitate morala, tulburari psihice, saracie. Pe masura ce conflictele intraconjugale cresc ca intensitate, frecventa si forma de manifestare devin simptom al disfunctionalitatii familiei.

Principala consecinta a conflictelor maritale este devalorizarea modelului parental care duc la invatarea prin imitare a unor conduite nocive pentru evolutia copilului provocandu-i o stare psihica conflictuala si frustrare.

In familiile in care parintii au un stil de viata dezordonat, in care lipsesc valorile morale, in care disciplina este cand severa cand absenta, in care apar comportamente agresive si conflictuale tinerii devin victime si au probleme in structurarea unei personalitati armonioase. In aceste cazuri principala reactie de revolta a tanarului fata de familie o constituie fuga de acasa si vagabondajul.

Din punctul de vedere a stilului educativ sunt familii care realizeaza o socializare negativa a tinerilor prin practicarea unor modele de conduita aflate in conflict cu normele sociale, incurajand manifestari deviante ale copiilor, care priveaza copilul de afectivitate, care il lipsesc pe tanar de un nivel cultural adecvat si care adopta o atitudine toleranta fata de anumite conduite deviante ale copilului.

Tinerii proveniti din familii in care procesul de socializare nu s-a efectuat corespunzator sunt alienati, delincventi, indecisi, frustrati, lipsiti de nazuinte realiste si prezinta acelasi sentiment de dezamagire ca si parintii lor care s-au dovedit a fi incapabili de educarea copiilor lor.

1. Atitudini parentale negative

Neglijarea

Atitudinea de neglijare fata de copil apare atunci cand parintii nu acorda copilului ingrijirile necesare, protectie, afectiune sau manifesta preferinta pentru alti copii. Astfel de parinti nu gasesc niciodata timp pentru trebuintele copilului, il critica, il ridiculizeaza, nu il valorizeaza si il percep ca pe o povara (mai ales in familiile sarace), ceea ce duce la un sentiment de frustrare si ostilitate fata de acesta. Parintii rejectivi au avut la randul lor parinti care i-au respins si astfel aceasta atitudine a fost singura invatata prin imitare in cadrul familiei lor de baza. In societatea actuala, in care femeia este considerata egala cu barbatul, rolul mamei in familie nu mai este doar de a ingriji copiii si gospodaria, ci munceste, are propria cariera. Din acest motiv parintii nu mai au timp sa ocupe de educarea si supravegherea copilului, acest rol revenind altor institutii si persoane. In aceste conditii sunt frecvente cazurile in care parintii incearca sa suplineasca prin cadouri si bani lipsa de afectivitate de care sufera copilul. Efectele neglijarii si respingerii asupra copilului sunt reflectate in lipsa de autovalorizare, neincrederea in sine, pasivitatea, apatia, agresivitatea si ostilitatea manifestate de acesta. Pe langa acestea, la copii neglijati se mai pot observa si alte comportamente: tendinta de a vagabonda, revolta, instabilitate emotionala, iritabilitate, in colectivitate se joaca singur, incearca sa atraga atentia si cauta revendicativ afectivitatea, lumea exterioara i se pare ostila, amenintatoare. Aceste aspecte au fost evidentiate de studiile efectuate de Symonds si E. Coulon.

Reversul neglijarii il reprezinta supraprotectia. Din dorinta de a-si ocroti si proteja copilul de tot ce e rau, unii parinti uita ca pentru a se dezvolta normal si pentru a invata sa se adapteze la lume un copil trebuie sa fie lasat liber sa exploreze toate aspectele vietii, fie ele pozitive sau negative, trebuie sa ii fie acceptate si intelese slabiciunea, ignoranta si nevoia de explorare. Cercetarile realizate de Levy, Coulon si Rahier au evidentiat faptul ca la copiii supraprotejati apar unele modificari de dezvoltare fizica, de dezvoltare a personalitatii si de comportament: sunt mai slabi decat ceilalti copii de aceeasi varsta, au imunitatea si rezistenta fizica mai reduse, sunt dependenti afectiv, nu au simtul masurii, devin anxiosi cand nu sunt in centrul atentiei si trebuie sa se descurce singuri, sunt egoisti, lipsiti de vointa si initiativa, au tendinta de a se refugia in visare si prezinta dificultati de relationare cu ceilalti.

Carenta materna

Lipsa mamei din universul copilului duce la lipsa sentimentului de siguranta, la deficiente afective si intelectuale, are consecinte ireversibile in elaborarea personalitatii si in domeniul initierii si adaptarii la viata concreta. Copilul privat de mama are sentimente de izolare, singuratate si parasire, frustrare afectiva, sentimente de esec, insecuritate afectiva si pesimism.

Unele mame, din cauza renegarii maternitatii, isi accepta cu greu copiii si au un comportament rejectiv. Ele se poarta ca un copil rasfatat si cer protectie, copii lor simtindu-se in aceste conditii vinovati si anxiosi. Astfel de mame cer de la copii lor responsabilitati prea mari, frustrandu-i de copilarie, facandu-i sa se simta nesiguri, lipsiti de sprijin, neapreciati, anxiosi. Dominarea excesiva a mamei (in absenta tatalui si a unui model patern) si comportamentele agresive si de frustrare a acestora duc la delincventa juvenila si la agresivitate, baietii incercand sa-si exprime virilitatea si alunecand spre comportamente antisociale.

Document online: Saracia in societatea romaneasca Referat: Sociologie economica rurala - intrebari

Carenta paterna

Carenta paterna este o carenta morala. Tatal trezeste in copil forta de rezistenta, de opozitie, de afirmare de sine, este cel care il indeamna sa se desprinda de universul familial, sa se impuna si sa se emancipeze, reprezinta viitorul si necunoscutul.

In cazul in care tatal este somer si nu poate indeplini principala functie economica a familiei puterea imaginii paterne este directa, brutala, frustranta, violenta fizica si verbala, asociata uneori cu consumul de alcool.

Lipsa de implicare a tatalui in viata de familie ii face pe copii sa-l perceapa ca pe un strain de care se tem si pe care il detesta. Insuficienta paterna da nastere la sentimente de insecuritate, anxietate si aroganta fata de tatal pe care copilul incearca sa-l provoace sa-si indeplineasca functia de cap al familiei si sa ii castige atentia si afectivitatea. Tatal autoritar este perceput ca un tiran exigent care-l face pe copil sa se simta un invins. La fel de daunator pentru copil este si tatal prea permisiv, (care trateaza copilul ca pe un prieten), pentru ca il frustreaza de sprijinul dat de autoritatea paterna.

Absenta tatalui in timpul copilariei are ca efect suprimarea dorintei de realizare a copilului, duce la reactii depresive, ostilitate si culpabilitate dar mai ales influenteaza structurarea personalitatii copilului sub aspectul orientarii spre obiective si viitor.

2. Abandonul scolar

Scoala realizeaza o socializare sistematica dar uneori scapa de sub control copiii problema care provin din medii familiale viciate. Unele cadre didactice ii trateaza diferit pe elevii din familii dezorganizate, marginalizandu-i, fapt care duce la abordarea de catre copii a unui comportament deviant, comform etichetarii negative. Abandonul scolar si rezultatele slabe la invatatura ( reprezinta premisele unui comportament delincvent ) sunt determinate si de unele comportamente ale profesorilor ( acordarea usoara a notei de trecere, neconsemnarea absentelor ). Alti factori negativi care duc la o socializare negativa in cadrul scolii sunt reprezentati si de : decalajul dintre cerintele scolii si posibilitatile intelectuale ale tanarului, indiferenta colegilor si a profesorilor, rivalitatiile, timiditatea si sentimentul de inferioritate sau de superioritate. Pe aceasta baza apar unele conduite subiective necontrolate. Tinerii cauta propria lor identitate sociala si de aceea cadrele didactice ar trebui sa le ofere cat mai multe modele umane.

In mediul rural saracia si participarea copiilor la treburile gospodaresti determina abandonul scolar dupa absolvirea a 4-8 clase. In mediul urban situatia materiala precara a parintilor ( uneori someri ), angajarea copiilor in munca la negru, lipsa alimentelor, rechizitelor, locuintelor, nivelul de educatie scazut al parintilor, familiile monoparentale, parintii dezinteresati si indiferenti fata de copii, apartenenta la secte religioase duc la un abandon scolar a carui rata este in continua crestere. Alte motive : aliere la gasca, lipsa de motivatie a elevilor si neancrederea parintilor in scoala, atitudinea profesorilor, orare supraincarcate si cerinte foarte ridicate.

Socializarea negativa in grup

Alierea tanarului la gasca, acel microgrup social care se ghideaza dupa valori si norme proprii, care este o forma de organizare cu coduri drepturi si obligatii mutuale, duce la adoptarea (prin imitarea de comportament ) la insusirea si interiorizarea unor comportamente aberante si deviante de la normele societatii.

Gasca apare ca o reactie de protest la normele si valorile grupului social dominant, este mediul in care tinerii isi pot manifesta personalitatea si pornirile rebele fata de normele pe care ei le percep ca fiind perimate si ingraditoare ale libertatii de manifestare, unde este recunoscut, acceptat si stimulat de cei ca el, unde isi insuseste un anumit limbaj, conduitele grupului si interiorizeaza valorile si normele acestuia. In gasca buna relationare dintre indivizi se realizeaza printr un sistem de concesii reciproce. Din dorinta de a fi acceptat de ceilalti copilul abordeaza un anumit comportament. In gasca se exercita influente egale, legea concesiilor minimale ducand la convergenta judecatilor individuale catre un punct de echilibru. Datorita egalitatii statutelor membrilor gastii influentele sociale sunt identice. Comportamentul criminal se invata prin comunicare si interactiuni cu persoane de la care se insusesc, prin imitatie, motivatii si atitudini congruente cu incalcarea legii.In cadrul gastii copii cauta o recunoastere a persoanei lor de catre ceilalti si vad in liderul acesteia modelul parental care fie a lipsit fie a fost deficitar si care are menirea de a-i da o anumita securitate afectiva.Gasca reprezinta totodata un mod de adaptare a celor care au fost marginalizati de societate.

Gasca are o influenta educativa negativa antrenandu-i pe tineri in acte deviante. Gastile sunt in general alcatuite din persoane certate cu legea si care atrag in acest anturaj pe tinerii care au deficiente de socializare morala, scolara si familiala. Gasca ii ofera tanarului un anumit comfort psihic ( mai mare decat cel obtinut in grupul de colegi sau in familie ), securitate, sentimentul ca apartine cu adevarat unui grup care simte si gandeste la fel, posibilitatea evadarii din comformism, iluzia ca este cineva si ca are o anumita "importanta" sociala. In cadrul gastii se creeaza un sistem propriu de norme, valori si sanctiuni aflat in contradictie cu valorile si normele impuse de parinti si profesori. Acest sistem reglementeaza relatiile dintre membrii egal ca varsta si status social, ofera prestigiu, securitate si afectiune. Gasca apare ca o reactie de respingere a societatii si este alcatuita din persoane marginalizate social, care traiesc sentimentul inutilitatii si care sunt frustrate de posibilitatile si mijloacele de trai pe care le au. Comportamentele delincvente sunt invatate si transmise in grup prin procesul socializarii negative.

4. Tulburari psihice si de comportament

Exista o serie de suferinte neuro-psihice asociate cu comportamentul deviant si actele infractionale. Acestea se pot imparti in doua categorii :

suferinte organice centrale ( epilepsie, traumatisme cranio-cerebrale, oligofrenie )

boli psihice la minori ( schizofrenie, psihoza maniaco-depresiva, nevroza)

Epilepsia imprima anumite particularitati personalitatii bolnavilor si modificari comportamentale care devin trasaturi de personalitate, fapt care duce la manifestari agresive, coleroase, disforice si acte de natura antisociala. Alte comportamente intalnite la epileptici sunt ostilitate, vagabondaj, inclinatie spre furt, minciuna si consum de alcool. Caracteristic pentru epileptici este ca dupa devianta comportamentala, dupa descarcare, nu regreta si nu au sentimentul de vinovatie, dar sunt ostili, instabili si nemultumiti.

Traumatismele cranio-cerebrale determina sechele subadiacente si pseudoconsecinte psihice legate de momentul patologic al incidentei accidentului; modificarile apar dupa cativa ani. Sechelele inregistrate sunt cefalee, vertij, insomnii, iritabilitate, agresivitate, violenta si diminuarea atentiei si memoriei. Se pot decela deasemenea si sindroame psihotice, nevroze, psihoze, demente..

Schizofrenii sunt caracterizati prin ferocitatea infractiunilor comise, care pastreaza amprenta patologica, indiferenta si afectivitate tocita, fapte cu caracter ilogic, absurd, fara mobil determinat.

Psihoticii nu manifesta remuscari, sunt pasivi si indiferenti fata de actele comise, au inclinatii spre autism, ideatie deliranta si depersonalizare. In psihoza maniaco-depresiva, in timpul puseului maniac, indivizii au un comportament impulsiv, agresiv, care alterneaza cu logoreea si euforia, iar in episodul depresiv automutilare si suicid..

Cauzele declansatoare ale tulburarilor comportamentale deviante il reprezinta existenta unor boli psihice ( schizofrenie, epilepsie, nevroze, debilitate ), boli somatice ( care actioneaza asupra sistemului psihic uman, influentand personalitatea in mod nefavorabil ), dar si lacunele educative (lipsa unui mediu educativ capabil sa filtreze si sa indrepte conduitele aberante).

La copii majoritatea tulburarilor psihice sunt mai degraba sindroame de reactie la factorii de mediu- familie, scoala, grupul de egali. Cei patru mari factori care sunt raspunzatori de etiologia tulburarilor psihice la copii sunt de natura : genetica, temperamentala, somatica si factori de mediu.

Factorii ereditari sunt poligenici si se manifesta prin predispozitia spre manifestarea unor anumite tipuri de maladii, dar nu pot controla direct aparitia acestora, limitandu- se doar la a influenta de exemplu temperamentul.

Factorii temperamentali sunt predispozanti la anumite tulburari psihice, fapt evidentiat inca de timpuriu la copii dificili din copilaria timpurie.

Factorii somatici ( leziuni cerebrale) predispun la tulburari psihice de intensitate variabila. Rata acestor tulburari psihice la copii afectati cerebral este determinata de gravitatea leziunii si mai putin de pozitionarea acesteia. Tot in aceasta categorie intra si tulburarile psihice determinate de anomaliile sarcinii si nasterii, care pot determina epilepsie, retard mental si tulburari de comportament.

Factorii de mediu sunt fie factori determinanti in tulburarile psihogene fie favorizanti si agravanti in dezvoltarea altor patologii. Mediul familial defectuos detine cea mai mare pondere in declansarea si intretinerea unor reactii patologice ale copilului. Familia este implicata in satisfacerea celor mai profunde si elementare nevoi ale copilului, si are datoria de a-l modela pe copil de la dependenta absoluta de parinti la autonomie si identitate personala, pentru ca acesta sa se poata integra social in mod corespunzator. Penru a se putea realiza acest obiectiv, copilul are nevoie de un mediu social stabil, coerent, de afectivitate si sentimentul de securitate, de incredere si toleranta, de educare si dezvoltare a aptitudinilor, dar si de disciplina si autoritate ordonatoare si structuranta.

Cel mai mare impact patogen asupra copilului o au urmatorii factori familiali disfunctionali: separarea prelungita sau definitiva a copilului de parinti, separarea parintilor ( divort, deces), relatii conflictuale si inadecvate in cadrul familiei, boala sau personalitatea devianta a unuia sau a ambilor parinti, abuzul fizic sau moral asupra copilului, promiscuitatea si saracia, abandonul sau carenta materna. Toti acesti factori pot fi considerati cauza a delincventei juvenile si duc la anxietate si depresii, dificultati in integrarea si relationarea sociala, nerealizari educationale si carente emotional- afective.

Factorii sociali si culturali au si ei o semnificatie aparte in aparitia tulburarilor de comportament. Daca in primii ani de viata familia este cea care il invata pe copil normele si regulile sociale, odata cu intrarea in scoala copilul va petrece din ce in ce mai mult timp in afara cadrului afectiv familial, fiind astfel tot mai expus influentelor mediului socio- cultural, religios si economic. Acest fapt are ca rezultat aparitia sau agravarea unor tulburari de comportament sau de adaptare.

Copiii cu tulburari de comportament in copilarie devin ca adulti personalitati antisociale, consuma alcool, au probleme de integrare sociala, profesionala si maritala, au tendinta de a comite infractiuni. Tulburarile de comportament pot aparea fie numai ca simptom in cadrul unei boli psihice de ordin psihotic, fie sub forma unor deprinderi negative de comportament sau ca sindrom in cadrul anomaliilor de personalitate ( organizare dizarmonica a personalitatii). Cauzele aparitiei acestor tulburari sunt educatia necorespunzatoare, atitudinile negative afective ale parintilor fata de copil, conditiile defavorabile ale mediului extern. Dintre manifestarile tulburarilor de comportament ma voi opri asupra celotr care consider ca au cea mai mare relevanta vis- a- vis de tema acestei lucrari, si anume : neascultarea, agresiunea, minciuna, furtul, fuga si vagabondajul.

Neascultarea este refuzul autoritatii, in primul rand familiale si apoi cele sociale. Acest fenomen apare la copiii cu dezvoltare dezarmonica sau cu leziuni ale sistemului nervos central. Neascultarea este mai frecventa la copiii educati intr-un climat lipsit de respect si dreptate, in familiile in care nu exista un echilibru intre dragoste si autoritate, sau familiile in care fie sunt restrictii excesive, fie libertate excesiva sau disensiuni intre parinti in ceea ce priveste educatia copilului. Cu cat relatia dintre copil si parintii sai este mai plina de dragoste si echilibru cu atat copilul va fi mai ascultator.

Agresiunea este tendinta spre un comportament cu reactii brutale si distructive si izvoraste din tendinta pulsionala a individului; se intalneste la copiii cu structura de personalitate dizarmonica, care simt bucurie atunci cand fac rau.

Minciuna, ca reactie de afirmare neconforma cu adevarul, apare din dorinta copilului de a atrage atentia parintilor sau pentru a imita atitudini vazute la adulti.

Furtul este un comportament deviant care poate fi invatat din mediul in care traieste copilul sau poate fi generat de dorinta acestuia de a se impune, de a-si asigura prestigiul in grupul sau sau poate fi de natura patologica.

Fuga de la scoala poate fi determinata de faptul ca acesta nu poate face fata cerintelor curriculare, este blamat sau ironizat de colegi sau considera ca este tratat injust de catre cadrele didacrice. Alte motive importante ale abandonului scolar pot fi date de : devalorizarea constienta a scolii de catre parinti sau de transformarea scolii intr-o sursa de anxietate pentru copil ( cand este pedepsit pentru notele proaste ).

Lipsa continuitatii si stabilitatii educationale a copilului pot duce la vagabondaj, care inseamna sustragerea individului de la influentele educationale din familie sau scoala. Vagabondajul este o forma de inadaptare sociala si o cale de adoptare a unor deprinderi antisociale. Vagabondajul este o atitudine deliberata a copilului fata de mediul familial sau scolar si se caracterizeaza prin lipsa nevoii de domiciliu, neacceptarea autoritatii paternale si a privatiunilor si poate culmina cu savarsirea actelor antisociale.

Pentru a putea controla comportamentul copiilor parintii trebuie sa inteleaga care sunt motivele acestuia si sa accepte ca fiecare copil are o structura temperamentala proprie. In relatia parinte - copil foarte importanta este si personalitatea parintelui. Parintii care sunt inconsecventi in manifestari, nerabdatori, care cer prea mult de la copil sau nu-i acorda suficienta atentie si care au comportamente agresive si coercitive, pot provoca comportamente deviante copiilor lor. Greselile facute de unii parinti in corectarea comportamentelor copiilor sunt : lipsa intaririi prin recompensa a conduitelor pozitive ( acordarea unui zambet, unei imbratisari sau apreciere verbala pozitiva ), neglijarea pedepsirii a actelor deviante, inconsecventa in corectarea comportamentului negativ si disensiunile in ceea ce priveste strategiile de disciplinare.