Medicina si viata psihica

MEDICINA SI VIATA PSIHICA

Cuvantul normal provine din latinescul "norma" (unghi drept),

adica ceea ce nu oscileaza nici la dreapta, nici la stanga, ceea ce se

afla chiar in mijloc. Normalul este deci un termen calificativ

implicand o valoare (As vrea sa devin normal). Normalul este si un

termen descriptiv indicand o medie (As vrea sa fiu normal ca si

ceilalti, ca toata lumea

Dictionarul de psihologie LAROUSSE precizeaza ca normalitatea

este o notiune relativa, variabila de la un mediu socio-cultural

la altul si in plus face interesanta precizare ca in medicina exista

tendinta de a se asimila omul normal individului perfect sanatos,individ care la drept vorbind nu exista (Sillamy N, 1995).

Patru perspective par sa inglobeze majoritatea numeroaselor

concepte clinice si/sau teoretice care se refera la normalitate, dar, desi

acestea sunt unice, au domenii de definitie si de descriere, de fapt ele se

completeaza una pe cealalta si numai sumarea lor poate da imaginea cea

mai apropiata de real: normalitatea ca sanatate, normalitatea ca valoare

medie, normalitatea ideala, normalitatea ca proces.

1. Normalitate si sanatate

Prima perspectivacea a normalitatii ca sanatate este una

traditionala, cei mai multi medici si printre acestia si psihiatri

echivaland normalitatea cu starea de sanatate careia i se atribuie

caracterul unui fenomen universal. Daca toate comportamentele ar fi

inscrise pe o scala, normalitatea ar trebui sa cuprinda portiunea

Analiza: Efectele consumului de alcool Analiza: Identitatea de secui

majoritara dintr-un continuum, iar anormalitatea sa reprezinte mica

portiune ramasa.

Normalitatea, adica sanatatea, in cazul nostru cea mintala pare a

fi o vasta sinteza, o rezultanta complexa a unei multimi de parametri ai

vietii organice si sociale, aflati in echilibru dinamic, ce se proiecteaza

pe modelul genetic al existentei individuale, nealterat functional si

morfologic, in istoria sa vitala. Manifestarea acestei stari de sanatate

ar fi existenta unei judecati si a unei viziuni realist-logice asupra

lumii, dublate de existenta unei discipline psihologice si sociale, pe

fundalul bucuriei de a trai si al echilibrului introversie-extroversie.

2. Normalitatea ca valoare medie

Un mod obisnuit de a concepe normalitatea folosit in studiile

normative de tratament se bazeaza pe descrierea statistica a

fenomenelor biologice, psihologice si sociale conform repartitiei

gaussiene a curbei in forma de clopot. Aceasta abordare concepe

portiunea mediana cea mai importanta ca dimensiune drept

corespunzatoare normalului, iar ambele extreme, ca deviante.

Conform acestei abordari un fenomen cu cat este mai frecvent, cu atat

poate fi considerat mai "normal", iar cu cat este mai rar, mai

indepartat de media statistica, cu atat apare ca fiind mai anormal. Desi

acest tip de norma creeaza impresia ca este foarte "obiectiv", nu este

suficient de operant pentru medicina.

3. Normalitatea ca utopie

In aceasta perspectiva se stabileste o norma ideala (valorica)

referitoare la un ideal de normalitate atat din punct de vedere

individual, cat si comunitar. Acesta poate fi exemplificat prin unele

"tipuri ideale" pe care le descrie, le invoca si le promoveaza o anumita

cultura si care se exprima in formulari normative, prescriptive.

Normalitatea ideala defineste felul in care individul si comunitatea

considera ca persoana ar trebui sa fie. Desigur, normativitatea ideala

nu este si nici nu poate fi niciodata atinsa efectiv cu atat mai mult, cu

cat ea variaza mult in functie de contextul socio-cultural istoric si

geografic (etnic, comunitar, statal, religios s.a.).

4. Normalitatea ca proces

Este o a patra perspectiva asupra normalitatii care pune accentul

pe faptul ca un comportament normal este o rezultanta finala a

subsistemelor care interactioneaza intre ele. Ea opereaza cu asa-numita

norma responsiva sau functionala (Kolle K.) care reflecta masura in

care un organism, o persoana, un subiect isi implineste rolul functional

pentru care exista in economia sistemului supradiacent din care face

parte. Luand in considerare aceasta definitie, schimbarile temporale

devin esentiale pentru completa definitie a normalitatii. Cu alte

cuvinte, normalitatea - ca proces - considera esentiale schimbarile si

procesele mai mult decat o definire transversala a normalitatii.