Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate sanatateSanatatea depinde de echilibrul dintre alimentatie si activitatea fizica - Hipocrate





Medicina Medicina veterinara Muzica Psihologie Retete Sport


Psihologie


Qdidactic » sanatate & sport » psihologie
Logistica - evoluție - definirea logisticii



Logistica - evoluție - definirea logisticii


Logistica - termenul

Exista mai multe pareri cu privire la aparitia termenului logistica pe mapamond. Prima ar fi ca acest cuvant este provenit din limba greaca, din cuvantul "logistikos" - care inseamna a fi priceput, dibaci, in a face calcule. Nu se stie daca acest cuvant are vreo legatura cu termenul actual de logistica, care isi gaseste corespondent in mai multe limbi.

O alta parere ar fi ca acest termen provine din limba latina, in care "logista" insemna administrator. Oricum, utilizarea relativ tarzie (sfarsitul secolului al XVIII-lea sau inceputul secolului al XIX-lea) a termenului ar dovedi faptul ca termenul logistica provinde de fapt din limba franceza [Thorpes, 1986: xvii]. Acelasi autor vine cu mai multe amanunte, sustinand faptul ca termenul provine din termenul francez "marechal" sau "marechal-general des logis", tradus responsabil de campanie. Acesta avea atributii administrative. Dupa revolutia franceza termenul militar a disparut, in schimb a ramas cuvantul "logistique".

Primul autor care a utilizat termenul de logistica a fost baronul elvetian Antoine Henry Jemini in cartea sa "Sumar al artei razboiului" in anul 1838. Baronul, cu experienta in armata lui Napoleon, sustinea ca logistica este unul din cei cinci piloni ai conducerii unui razboi, alaturi de strategie, tactica superioara, inginerie si tactica inferioara. Logistica insemna a muta, a pozitiona armatele si toate materialele necesare acestora.

Termenul a fost preluat de catre americani in perioada Razboiului Civil din Statele Unite ale Americii. Europenii nu au tinut cont de cartea baronului elvetian, in schimb americanii au utilizat termenul mai ales in strategia militara navala. Prima utilizare a termenului in Statele Unite ale Americii s-a realizat in anul 1870 [Thorpes, 1986: xix].

Cu siguranta primul studiu important care viza logistica militara este cel al lui maiorului George C. Thorpe din anul 1916: "Pure Logistics - The Science of War Preparation" (Logistica absoluta - Stiinta Pregatirii Razboiului). Scopul respectivei carti era de a evidentia teoria militara a logisticii (denumita "pure logistics") si nu partea aplicata a logisticii (denumita de catre autor "applied logistics"). Un lucru important sustinut de catre Thorpes este caracteristica de intreg a logisticii. El a reusit sa dovedeasca prin exemple istorice esuarea logisticii neintegrate (Razboiul lui Napoleon in Rusia - 1812, Razboiul Prusiei in Franta - 1870-1871).



Odata publicata cartea lui Thorpes, termenul de logistica, desi nu a reusit sa se impuna in strategiile militare ale vremii, a reusit sa isi capete un loc mai important in domeniul militar. Dupa al doilea razboi mondial devine domeniul logisticii militare un domeniu mai pe larg studiat.

Logistica - evoluție

Figura 1.5. Evolutia logisticii in cadrul firmei[ Modificat si adaptat dupa Moeller: 1996: 29 ]


Logistica a aparut in domeniul economic ca si termen in anii 1960. Activitatile logistice erau separate, cum se poate observa in figura de mai sus. Dupa introducerea conceptului de analiza a costului total al activitatilor logistice, noi modele referitoare la distributia produselor sunt introduse si astfel apare conceptul de management al distributiei. Pe partea intrarii produselor in cadrul firmei apare un conceptul de management al materialelor sau al resurselor materiale. In acelasi timp al integrarii activitatilor logistice apar primele organizatii care au ca scop activitatile logistice, prima dintre ele fiind NCPDM. Se poate observa in definitia data de catre NCPDM faptul ca activitatile logistice nu erau integrate, desi aveau un sens comun :

"Multimea de activitati implicate in tranferul eficient al produselor finite de la punctele de productie la consumator, si, in unele cazuri a materialelor de la furnizor la unitatile deproductie. Acestea sunt: transportul, depozitarea, manipularea materialelor, ambalarea, gestiunea stocurilor, selectarea locatiilor fabricilor si depozitelor, procesarea comenzilor, previzionarea cererii si serviciul catre clienti"[1].

Aceasta definitie exclude productia ca si activitate logistica si, in plus, da o formulare mai putin precisa referitoare la activitatile de aprovizionare ale firmei. Anii 1960 erau dominati de cresterea diversitatii produselor oferite catre piata, cat si de un nivel ridicat al stocurilor. Nivelul stocurilor era principalul instrument utilizat pentru oferirea unui nivel adecvat al serviciului catre clienti.

In aceeasi ani, datorita marilor nivele ale stocurilor a fost introdus conceptul de logistica a firmei ("business logistics" in engleza) [Moeller: 1996: 30, conform Heskett, Ivie & Glaskowsky, Business Logistics Management of Physical Supply and Distribution, 1964]: "managementul tuturor activitatilor care asigura transferul si coordonarea aprovizionarii si distributiei in sensul crearii utilitatii de timp si spatiu". Aceasta definitie reuseste sa sublinieze scopul logisticii firmei, dar si sa surprinda aceste activitati ca si un ansamblu. Din punctul de vedere al potentialului activitatilor logistice, ele sunt privite in aceasta perioada ca si costuri, fara a aduce niciun plus firmei.

Anii 1970 au fost dominati de o stagnare a evolutiei economiilor occidentale. Cresterea costurilor activitatilor logistice determinate in principal de cresterea pretului petrolului, cresterea costurilor de finantare a firmelor au determinat aceasta evolutie. Oricum, dezvoltarea administrarii fluxurilor de materiale cu ajutorul sistemelor bazate pe utilizarea calculatorului a adus in prim plan in cadrul logisticii coordonarea necesarului de materiale al activitatilor de productie. Introducerea sistemelor de tip MRP (Material Requirements Planning) a dus si la o crestere a integrarii acestor activitati. Se pune astfel mare accent pe managementul materialelor, desi in anii 1960 principalul scop al logisticii era managementul distributiei produselor finite. Accentul se pune tot pe costurile legate de activitatile logistice.

Anii 1980 sunt caracterizati de o revolutie majora in ceea ce priveste dezvoltarea sistemelor de administrare bazate pe calculator. Sistemele MRP au devenit regula si nu exceptia anilor 1970. Schimbarile majore erau influentate si de noile sisteme japoneze de productie. Apare in anul 1986 definitia data de catre CLM care inglobeaza practic tendintele logisticii acelor ani: "Logistica este procesul de planificare, implementare si control al fluxurilor si depozitarii eficiente si eficace a materiilor prime, stocurilor in curs de productie, produselor finite, si a informatiilor referitoare la acestea, de la punctul de origine la punctul de consum al acestora, cu scopul conformarii cerintelor consumatorilor."


Aceasta definitie pune accentul pe planificarea, implementarea, controlul, deci pe activitatile de management desfasurate in cadrul logisticii.

In anii 1990 apare competitia, iar logistica devine o puternica arma concurentiala, conform CLM [Moller: 1996: 31]. Apar mai multe tendinte: globalizarea activitatii firmelor, parteneriatele dintre firme, abordarea ecologica a activitatilor. Totusi, se sugereaza faptul ca timpul este cel mai important factor al vietii economice. Alte tendinte ar fi cele de crestere a cerintelor consumatorilor - tendinta transferata la nivel de industrie prin productia la comanda, scurtarea ciclurilor de viata ale produselor. In logistica acestea sunt traduse in nevoia unui raspuns rapid fata de cerere, o flexibilitate mai mare a sistemului. Se amintesc si alte tendinte:

Specializarea activitatilor firmei;

Externalizarea unor activitati ale firmei;

Cresterea numarului de parteneriate;

Cresterea nivelului de informatizare al firmelor, chiar si a celor de marimi medii si mici;

Cresterea nivelului de specializare al angajatilor;




Pentru a sintetiza evolutia logisticii pana in acest moment se construieste tabelul de mai jos:


Tabelul 1.2: Tendinte ale logisticii [Moller: 1996: 32]

Perioada

Tendintele economiei

Preocuparile industriale

Orientarea logisticii


Orientarea spre volum

Costurile

Stocurile


Vanzari/Marketing

Nivel serviciu

Managementul Distributiei


Stagnare

Profitabilitate

Managementul Materialelor


Competitivitate

Calitate

Achizitii/Productie/Vanzari


Globalizare, Parteneriate, Ecologie

Timp

Integrarea activitatilor - procese

Definirea logisticii

Logistica, potrivit lui Kotler Ph. (1994) cuprinde: planificarea, implementarea si controlul fluxurilor fizice de materiale si produse finite de la punctele de provenienta ale acestora la punctele de utilizare, astfel incat sa se realizeze profit si sa fie satisfacute cerintele clientilor. Asa cum constata acesta, un sistem de distributie neadecvat poate distruge un produs, care in alte conditii se poate dovedi a fi foarte bun. Scopul logisticii este de a crea lanturi de livrare, respectiv fluxuri fizice de materiale si produse finite catre consumatorii finali, cu costuri cat mai reduse, cunoscand ca ponderea acestora in costul total al produsului reprezinta 30-40% la produsele prelucrate.

Unul dintre cele mai prestigioase grupuri de specialisti, in domeniul logisticii din SUA, The Council of Logistics Management, foloseste ca termen consacrat "managementul logistic", pe care il defineste astfel: "procesul de planificare, implementare si control a fluxului bidirectional si inmagazinarea eficace si eficienta de bunuri si servicii si de informatii legate de acestea intre un punct de origine si un punct de consum cu scopul de a satisface cerintele consumatorilor." (Lambert, D.M., Stock, J.R., 1993, p. 4)

Este o definitie destul de generala, care reuseste sa puna in evidenta gestiunea distributiei fizice si livrarile catre consumatori, avand ca obiectiv central satisfacerea nevoilor consumatorilor si obtinerea de profit. respectiv prin asigurarea competitivitatii.

Daca analizam aceasta definitie, putem spune ca logistica este o parte a unui cadru mai larg, care se axeaza pe coordonarea functiilor afacerii (marketing, productie, financiar) in cadrul firmelor si intre firme, respectiv a procesului cunoscut sub denumirea de lant logistic (supply chain) sau lantul aprovizionarii sau al furnizorilor. Faptul ca logistica este in mod explicit recunoscuta ca facand parte din procesul lantului logistic, inseamna ca ea poate sa influenteze modul in care o firma si lantul sau logistic poate sa isi indeplineasca obiectivele.

Definitia logisticii accentueaza faptul ca aceasta planifica, implementeaza si controleaza toate cele trei activitati si nu doar una sau doua, fapt ce respinge opiniile care sustin ca logistica este implicata mai mult in implementare decat in planificarea unor politici, ignorand astfel functia strategica a logisticii. Un fapt important este si precizarea legata de fluxul bidirectional de materii prime, produse finite si depozitare eficace si eficienta. Astazi logistica a trecut de la asa numita abordare traditionala axata pe directionarea spre punctul de consum la abordarea fluxului si depozitarii inverse (logistica inversa), respectiv acelea care se nasc la punctul de consum. Logistica "inversa" trebuie sa beneficieze de o atentie tot mai mare odata cu cresterea profitabilitatii cumpararilor on-line. Un alt aspect care trebuie subliniat este fluxul informatiilor care trebuie integrat cu fluxurile fizice.




Definitie data in anul 1962 de catre NCPDM.



Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright