Gandirea

GANDIREA este acea functie psihica prin intermediul careia se realizeaza reflectarea mijlocita, generalizata, subiectiva, notional abstracta a laturii esentiale a lumii obiective. Reflectarea este mijlocita, pentru ca se realizeaza prin intermediul limbajului, care este invelisul material al gandirii. Exista un limbaj interior, gandit, si unul exterior, care este gandit sau scris. Gandirea se descrie filozofic 'ca o miscare a notiunilor'. Prin notiune se intelege reflectarea insusirilor generale si esentiale ale obiectelor si fenomenelor, reflectarea acelor trasaturi care au un caracter legic. Notiunile se elaboreaza pe baza perceptiilor, reprezentarilor, constituind un produs al interactiunii dintre cele doua sisteme de semnalizare in procesul activitatii practice. Reflectarea relatiilor dintre notiuni constituie judecata, iar stabilirea raporturilor dintre judecati constituie rationamentul, care poate fi inductiv, deductiv, sau prin analogie.

Prin gandire se integreaza si se prelucreaza informatia privitoare la realitatea interioara si la cea exterioara, cu trecerea la un nivel calitativ superior la cunoasterii; de la fenomenul aleator, particular, la esential, cauzal si general.

Legile care stau la baza gandirii, guvernand legaturile dintre notiuni si reprezentari sunt:

Legea asociatiilor prin simultaneitate - se asociaza lucrurile percepute in acelasi timp si spatiu.

Legea asociatiilor prin asemanare - se poate face asocierea fie in functie de continutul notional, fie in functie de forma.

Legea asociatiilor prin contrast - o reprezentare stimuleaza evocarea opusului ei.

Legea asociatiilor prin cauzalitate - fiecare fenomen este asociat cu cauza care l-a generat.

Ansamblul actiunilor si procedeelor prin care informatia este transformata in cadrul schemelor si notiunilor, in mod organizat, constituie operatiile de gandire. Acestea pot fi operatii fundamentale si operatii instrumentale.

Operatiile fundamentale ale gandirii sunt:

Analiza consta in delimitarea esentialului de neesential prin divizarea mintala a unui fenomen si determinarea calitatilor sale in cadrul intregului.

Sinteza presupune reconstituire amintala a obiectului din elementele lui esentiale.

Abstractizarea este desprinderea mintala a trasaturilor esentiale ale fenomenului si posibilitatea de a opera cu ele in lipsa obiectelor.

Concretizarea consta in descrierea unui fenomen prin toate atributele sale.

Generalizarea extinde rezultatele sintezei asupra cazurilor particulare, specifice.

Compararea permite stabilirea asemanarilor si deosebirilor existente intre obiecte si fenomene.

Clasificarea presupune incadrarea in anumite tipare, intre anumite repere ale obiectelor si fenomenelor de acelasi fel.

1. Tulburari de forma si dinamica ale gandirii

1.1. Tahipsihia consta in accelerarea fluxului de idei. Asocierile se fac cu multa usurinta. Vorbirea este rapida, logoreica, solicitand atentie crescuta din partea interlocutorului. Apare la microencefalopati, epileptici, schizofreni.

1.2. Mentismul este o derulare pe plan mental, fara verbalizare obligatorie, a unor idei care nu au legatura de cauzalitate intre ele, insotita de sentimentul trairii automate (nedorita si imposibil de oprit). Apare in depresie, psihastenii, oboseala, intoxicatii, debutul schizofreniei.

Document online: Saracia in societatea romaneasca Referat: Sociologie economica rurala - intrebari

1.3. Fuga de idei apare in toate procesele ce merg cu predominenta patologica a excitatiei psihice, in manie, intoxicatii. Ideile se succed rapid, se atrag una dupa alta, asociatiile se fac la intamplare, mai mult pe baza unor legaturi externe (prin asonanta). Gandirea este superficiala, insotita de hiperprosexie, atentie distributiva si hipermnezie de evocare.

1.4. Ruminatia mintala apare in nevroze, schizofrenie: individul nu reuseste sa se debaraseze de anumite idei, cu o nota de disconfort afectiv.

1. Bradipsihia consta in incetinirea fluxului gandirii, cu perioade mari de latenta. In planul limbajului extern se exprima prin bradilalie, raspunsuri scurte, laconice. Apare in depresie, epilepsie, insuficienta psihica secundara, intoxicatie cronica cu barbiturice, stari postconvulsivante, traumatisme cranio-cerebrale.

1.6. Fadingul presupune o incetinire, o slabire a fluxului ideativ, cu opriri la un moment dat. Oprirea nu este brusca, ea fiind anuntata de tonalitatea mai scazuta, apoi vorbirea este reluata. Apare in nevroze de epuizare, boli cronice.

1.7. Barajul mintal este oprirea brusca a fluxului ideativ, adesea la mijlocul frazei, cu reluare ulterioara (eventual). Nu exista un motiv exterior care sa determine blocajul. Apare in schizofrenie.

1.8. Perseveratiile reprezinta tot o incetinire a ritmului gandirii, exprimata prin tendinta la repetarea unor idei, fraze, pe fondul unei stari de epuizare psihica. Apar in stari de oboseala marcata, stari infectioase, psihoze acute.

1.9. Stereotipiile verbale (iteratiunile verbale) presupun o gandire stereotipa. Bolnavul repeta mereu aceleasi notiuni. In formele cele mai ilustrative comunicarea se poate reduce la repetarea aceluiasi cuvant. Se intalnesc in schizofrenie.

1.10. Gandirea autista apare in psihozele cronice ale copilului, se caracterizeaza prin refuzul comunicatiei. Acesti copii traiesc intr-o lume proprie, opusa realitatii pozitive, cu propriile productiuni patologice.

1.11. Destramarea gandirii presupune ruperea legaturilor logice dintre notiuni, cu pastrarea formei gramaticale. Bolnavii vorbesc cursiv, cuvintele sunt cele uzuale, dar nu se poate intelege nimic din ce spun ei. Cand amestecul cuvintelor se face le intamplare vorbim de salata de cuvinte.

2. Tulburari in continutul gandirii

2.1. Ideea prevalenta este o idee aparuta la un moment dat, care ocupa pentru o perioada de timp scena gandirii (idee fixa). Bolnavul este preocupat monotematic, adesea pe baza acestei idei constituindu-se delirul. Apare in psihoze, ca o preocupare axata pe boala, de aici trecandu-se usor la ideea hipocondriaca. Ideea prevalenta se caracterizeaza prin faptul ca are o pozitie dominanta in campul constiintei; are neconcordanta si semnificatie aberanta, orienteaza si diferentiaza cursul gandirii; celelalte idei adiacente si concomitente, in loc sa i se opuna, sa o contrazica, graviteaza in jurul ei, se articuleaza cu ea, sprijinind-o; intamplarile din realitate sunt luate drept argumente de sprijin in sustinerea ei.

2.2. Ideea obsesiva este o idee care parca s-ar impune constiintei bolnavului, nu este o convingere, insa paraziteaza ideatia lui. Bolnavul recunoaste caracterul patologic al trairii sale si lupta impotriva ei fara succes. Apare in nevroza obsesiva, inconjurata de un halou anxios, sau in debutul schizofreniei ('obsesia prea frumoasa'). Ca forme particulare se recunosc:

2.2.1. Abulia profesionala (medicul se indoieste de reteta data).

2.2.2. Meditatia bolnavicioasa (individul se simte mereu constrans sa mediteze asupra unei idei absurde).

2.2.3. Boala scrupulelor (bolnavul se indoieste de propria conduita, traieste permanent cu impresia ca a jicnit, ca a deranjat pe cei din jur).

Ideile obsesive desfasurate pe plan de gandire se pot contopi cu actiunile obsesive: indoiala ca usa este inchisa duce la actiunea obsesiva de control. Ideea obsesiva de infectie duce la actiuni obsesive de spalat permanent, de deschidere a usilor cu cotul. Aceste actiuni sunt multiple, umplu intreaga activitate de peste zi a copilului, aceasta desfasurandu-se dupa un anumit tipic, de la care nu poate savarsi nici o abatere, numit ritual sau ceremonial.

2.3. Fobiile - obsesiile fobice constau in teama de anumite evenimente, lucruri, aparuta pe fondul unei anxietati difuze. Desi teama nu este justificata, pacientul nu reuseste sa se elibereze de ea, are un caracter invadant, ca si obsesia. Spre deosebire de aceasta din urma, fobia presupune o frica cu obiect bine determinat. Si in aceasta situatie bolnavul recunoaste caracterul patologic, o apreciaza critic, lupta pentru a o inlatura, dar fara succes. Fobiile au fost sistematizate in:

2.3.1. Frica de locuri-de a intra intr-o piata (agorafobia), de spatii inchise, inguste (claustrofobia) .

2.3.2. Frica de obiecte -ace, foarfece (oxifobia), apa (hidrofobia).

2.3.3. Frica de boala, oameni, moarte, animale - singuratate (monofobia), societate (petofobia), boala (nozofobia), moarte (tanatofobia), animale (zoofobia).

Teama de a nu reveni la vechile fobii se numeste fobofobie.

2.4. Obsesiile impulsive -sunt obsesii cu caracter impulsiv, al caror impuls nu se realizeaza insa, niciodata. Teama de a nu da curs tendintei impulsive se numeste compulsiune (teama de a nu lovi trecatorii pe strada, de a nu se arunca de la etaj).

Cand anxietatea este extrema, reprezentarea obsesiva poate fi perceputa de bolnav la modul obiectiv, cand poarta numele de obsesie halucinatorie (copilul se teme atat de mult de caine, incat ii percepe fals muscatura).

Tulburarile de ordin obsesiv apar in nevroza obsesiva, la personalitati de tip psihasten, in schizofrenie.

2. Ideea deliranta este o productiune ideativa morbida, care apare in afara realitatii obiective si in care bolnavul are credinta de nezdruncinat. Continutul ideilor delirante este diferit in functie de nivelul intelectual al bolnavului, mediu, profesie, varsta, sex. Sub varsta de 10 -12 ani ideea deliranta este o exceptie pentru ca sub aceasta varsta copilul nu are acces la gandirea formala si nu isi poate organiza delirul.

Ideile delirante nu apar izolate, ci se asociaza adesea, intr-un complex, constituind delirul. In functie de maniera lor de organizare, delirele pot fi:

2.1. Delire primare (primitive) care apar brusc, inaintea altor tulburari psihice.

2.2. Delire secundare ce apar dupa alte simptome clinice premergatoare.

2.3. Delire nesistematizate, cand temele delirante nu au legatura intre ele, nu sunt durabile.

2.4. Delirele sistematizate in care exista o tema centrala, unica, sau eventual, aditioneaza subteme ce converg spre tema principala.

In functie de continutul lor, ideile delirante pot fi: expansive (bolnavul traieste dimensiunile propriei personalitati mai mari decat sunt in realitate -megalomanie, grandoare, inventie, reforma, filiatie, erotomanie); micromanice (umilinta, disperare, ruina, culpabilizare); persecutorii, paranoide (urmarire, influenta, persecutie, otravire, revendicare); mixte, care nu se incadreaza exact in nici una din cele trei categorii anterioare (mistice, de gelozie, cosmogonice, zooantropice).

Din perspectiva evolutiva, se pot intalni sub forma acuta sau cronica. Delirele acute apar in psihoze toxiinfectioase, stari oniroide, stari crepusculare postepileptice. Sunt insotite de agitatie psihomotorie intensa, progresiva, anxietate marcata, grimase, tulburari neurovegetative (hipertermie), azotemie, deshidratare, reflexe osteotendinoase exagerate, confuzie si idei delirante. Delirele cronice sunt caracteristice psihozelor endogene, sub aspectul delirelor reziduale (postconfuzional -onirice, alcoolice, encefalitice), delirelor primitive (paranoiace, interpretative, de imaginatie, care nu evolueaza cu degradarea personalitatii), si a delirelor dementiale (paranoide, parafrenice). Delirele experimentale sunt produse de substante psihostimulante ca mescalina, psilocina. Au coloritul unor stari oniroide, cu confuzie, tulburari perceptive, depersonalizare.

3. Tulburarile in formarea notiunilor, se vor relua in capitolul tulburarilor de limbaj ('invelisul extern' al gandirii).

Sunt caracteristice schizofreniei si acompaniaza destramarea gandirii. Apar cu usurinta la copii pentru ca notiunile nu sunt bine consolidate.

3.1. Incurcarea sensului real cu cel figurat al cuvintelor; exprimarea primeste astfel, un caracter absurd.

3.2. Fenomenul de condensare: bolnavul foloseste un singur cuvant pentru mai multe notiuni, cel care i se pare lui mai adecvat intelegerii, modificand in intregime simbolica exprimarii.

3.3. Neologismele presupun inventarea de cuvinte noi.

3.4. Jargonofazia este vorbirea neinteligibila, cu utilizarea neologismelor in prezenta unei salate de cuvinte.