Goffman - viața cotidiana ca spectacol

isciplina:Psihosociologie

Nascut in 1922, in Manville, Canada, Erving Goffman moare in anul 1982 dupa ce și-a adus contribuția la dezvoltarea sociologiei ca știința.

El obține licența in disciplinele umaniste la Universitatea din Toronto, urmaand ca masterul(1949) și doctoratul (1953) sa le obțina la Universitatea din Chicago.

Activitatea sa ca sociolog și scriitor a fost influențata de George Herbert Mead și Herbert Blumer, inițiatorii ideii de " interacționism simbolic"(p 11) .Goffman va analiza aceasta teorie printr-o perspectiva dramaturgica, corectandu-i scaparile.Demersul sau s-a concretizat in 1959, in cartea " Viața cotidiana ca spectacol"( "The presentation of self in every day life") deși a reprezentat o preocupare de-a lungul intregii sale cariere, fiind atent și analizand in special microsocialul, caracterizat de acțiunile cotidiene, comportamentele și interacțiunile de tipul fața-in-fața.Lanseaza insa un precedent pentru urmașii sai, creand o legatura intre micro si macrosocial ( sistemele complexe, de tip politic,economic, ajungand pana la stat, sau intreaga societate ca forma de organizare) ,care deși sunt atat de diferențiati nu pot exista unul fara celalalt.Preocuparea autorului devine astfel analizarea tendințelor de prezentare a sinelui in relațiile interpersonale,cat și in cadrul unor comunitați și instituții.

Prefarand studiul calitativ, Goffman iși ca intari afirmațiile prin exemple, fie preluate de la alți sociologi, fie din studiul sau realizat in insula Shetland,zona unde se practica agricultura de subzistența.

Ideea centrala a carții "Viața cotidiana ca spectacol" e aceea ca fiecare individ "performeaza" atunci cand interacționeaza cu "alți semnificativi", fie conștient, fie deja din reflex, mediul in care se produce interacțiunea fiind vazut ca o scena.Asemeni unei piese de teatru, vom regasi ,in viziunea lui Goffman despre relațiile sociale, elemente precum culise("backstage","back-region"), scena ("front-region"), public, rol.Motivele unei astfel de performari sunt numeroase și reprezinta una din probematica obordata.De asemenea, vom intalni analizate metode de complicitate dramaturgica dar și erori in transmiterea impresiei dorite.

Structurata in 7 capitole, cartea reprezinta un bun reper in arta comunicarii, dar și unul antropologic, sociologic și psihosociologic.Se reușește astfel o analiza complexa a modului și a obiceelor de a interacționa și a relaționa.

Performarile

In capitolul "Performarile", Goffman definește acest termen ca fiind "intreaga activitate a unui individ desfașurata intr-o perioada marcata de prezența lui continua in fața unui grup de observatori și avand o anumita influența asupra acestora", urmand sa denumeasca anumite elemente ale vieții sociale in termeni de act dramaturgic.Se va impune ideea ca performerul se adapteaza cadrului ("setting") in care se afla și adopta o rutina diferita pentru fiecare alt public cu care interacționeaza , și a carui impresie conteaza.Rolul impus de momentul respectiv trebuie respectat, totuși, așa cum era de așteptat, modelarea in funcție de situație nu e perfecta și poate transmite un mesaj nepotrivit, sau poate anula performarea.Tocmai acceasta grija pentru " coerența expresiva" subliniaza diferența dintre "eul nostru uman și cel socializant"(p 81), instinctualitatea fiind inlocuita de adecvare, prin adoptarea unei maști.

Aceasta masca și implicit rolul care vine impreuna cu ea pot fi purtate cu legitimitate sau nu,iar publicul observa acest lucru.Astefel se denumește "denaturarea", exemplele fiind multiple și pot fi mai mult sau mai puțin suparatoare.De la a spune o minciuna sau a omite ceva esențial, pentru a atinge un scop sau a crea o impresie, pana la a imita un preot sau a fi escroc, reprezinta denaturari ale adevarului.S-a observat insa ca "ceea ce era considerat șarlatanie la un moment dat, poate deveni o ocupație legala, acceptabila"(p 89) și uneori legea intervine pentru a restriționa pana unde se poate denatura adevarul, in special in domeniul media.

O idee esențiala care se intrevede acum, susținuta și de fragmentul din Ponsoby, este aceea ca performerul trebuie sa pastreze o distanța fața de public, mai ales cand actorul pretinde ca ar avea puteri "supranaturale".Astfel se explica de ce regele Norvegiei, in dorința de a deveni popular,intenționeaza sa mearga mai mult printre oameni,chiar sa foloseasca tramvaiul.Totuși primește sfatul sa evite acest gest, sa ramana distant și sa-și pastreze aura "nebuloasa".Astfel poporul va crede in continuare ca poziția superioara e unu reala, nu una jucata.De altfel, o performare nu poate fi convingatoare decat daca publicul crede in realitatea expusa și conteaza mai puțin daca performerul e implicat "sincer" in rolul sau ,sau neimplicat("cinic").

Scopul unui performer este de a susține o anumita definiție a situației, ceea ce pretinde el ca este realitatea"(p109).Se deduce deci, ca actorul trebuie sa ramana constant și sa-și susțina rolul, nelasand loc neincrederii.

Echipele

Acest demers poate fi pe de o parte simplificat, dar pe de alta complicat, atunci cand apare ideea de echipa.De obicei intalnite in instituții și atunci cand ne referim la medii profesionale,echipele se diferențiaza ierarhic si performeaza pe rand, schimbandu-și intre ele ipostazele performer-public.Totuși, in cadrul unei echipe ar tebui bine definite pozițiile membrilor, pentru a nu "discredita realitatea susținuta de echipa".

O echipa poate fi considerat și un cuplu, care in momentul unei vizite a mai multor cunoscuți (cealalta echipa) performeaza astfel:soția pare mai supusa, respectuoasa fața de soțul dominator.Intervine deci loialitatea fața de colegi și fața de echipa,pentru a susține poziția favorabila a echipei in ochii publicului.Membrii echipei vor cunoaște ambele realitați( expuse si ascunse) ei devenind complici pentru a realiza impresia.Pentru aceasta e nevoie și de o comunicare in prealabil, pentru a decide ce se va performa si pentru a se asigura unanimitatea in opinii,fie ca este vorba de o rememorare sau de o acțiune.O astfel de colaborare e esențiala in randul echipelor profesionale de medici sau profesori.Deși informala, aceasta "eticheta" e vazuta de E.C Hughes ca avand menirea de " a menține in fața clienților, frontul comun al profesiei respective".Astfel,profesorii nu tebuie sa se contrazica intre ei in fața elevilor, pentru ca imediat,aceștia din urma ar anula respectul fața de cel din fața lor.(p114).Acesta e motivul pentru care unanimitatea in echipa trebuie menținuta pana ce publicul dispare. In cazul anterior,elevii,in general vor fi subordonații.

Proiect: Forme ale denuclearizarii vietii conjugale - semicasnicia si pseudocasnicia

Lucrare: Lectia unui copil pentru parintii lui - relatia cu parintii

Un alt element important in susținerea performarii este "deținerea controlului asupra scenei"(p 117): spațiu, recuzita, tot ceea ce permite mistificarea.Goffman numește opera lui Franz Kafka, "Procesul" ca exemplificatoare pentru efectele " privarii de controlul asupra scenei.(p118).Personajul pare sa nu-și gaseasca in acel cadru, nici fizic, dar nici psihic.Dar aici e vorba despre performarea unei persoane.Intr-o echipa, ingeneral se ofera cuiva rolul de regizor,care are menirea de a opri sau de a corecta orice performare eronata a vre-unui membru al echipei dar și rolul de a-i determina pe membri la " o implicare afectiva", pentru a " da stralucire spectacolului".(p 121).

Un alt tip de rol atribuit, identificat de Goffman este acela convențional, de dragul "aranjarii vitrinei"(p 125),exemplull dat fiind acela al servitorilor, simpla recuzita in spectacolul burgheziei de secol XVIII.

Regiuni si comportamente regionale

Motivul echipei va fi utilizat și in capitolul "Regiuni și comportamente regionale",accentul cazand pe spațiul și ipostaza in care se afla o echipa, și cum ele influențeaza performarea acesteia.O diferențiere clara a spațiului o vom observa in cazul unui discurs: cel care ține discursul e plasat intr-o alta poziție decat publicul, bariera fiind una clar definita.Dar, cum putem observa, in cadrul oricarei interacțiuni,se poate deosebi "regiunea expusa"("front region"), "loc in care are loc performarea"(p 130),cu partea sa,cadrul,fixata.Fiecarei astefel de regiuni ii corespunde un grad de politețe și de adecvare.Aceste doua noțiuni pot fi asociate cu cele doua fețe ale personalitații,atitudinea și aparența.Diferența intre cele doua poate fi considerata și gradul de permeabilitate, caci e esențial sa te exprimi pe sine( adecvarea) dar uneori ne putem lipsi de formele de politețe.O forma de adecvare, identificata, deloc profitabila e "Fa-te ca muncești".Totuși aceasta tendința determina o schimbare de comportament , observabila de cei care fac parte din echipa opusa, in gradul de observatori.

Acolo unde publicul lipsește,apare "regiunea ascunsa"("back region") sau "culisele"("backstage")(p 135) unde performerul se relaxeaza, parasește rolul, lasa masca.Tot aici se formuleaza iluzia sau " se analizeaza ce a fost facut greșit".Se impune deci un control asupra acestei zone.Motivul este acela ca aceasta zona face performarea foarte sensibila.E un spațiu privat,inchis curioșilor, chiar daca e doar figurat.Un exemplu prezentat este acela al atelierului unui service auto, unde intruziunea clienților deși nu e strict interzisa e suparatoare pentru cei ce lucreaza acolo.Tocmai aceasta resticție permite existența unei discrepanțe intre aparența și realitate.Cum e evident,intr-o echipa ce dispune de o astfel de separare clara a spațiului exista o imparțire prin care cei din spate indeplinesc standarde tehnice,in vreme ce cei din fața( zona expusa) pe cele expresive(p147).

In capitolul IV,Goffman afirma ca " O problema fundamentala a multor performari este cea a controlului informației.Se explica astfel existența secretelor in cadrul unei echipe.Tot acum sunt reluate rolurile pe care indivizii le pot ocupa in cadrul unei performari: aceia care performeaza,aceia pentru care se performeaza, și intrușii( outsiderii),presupunandu-se ca exista o corelație intre funcție, informația disponibila și regiunea accesibila.(p167).Totuși congruența distre aceste 3 elemente nu e perfecta, luand naștere "rolurile discrepante" .Un astfel de rol este cel al omului de servici ce poate afla detalii picante despre musafirul din hotel care pot anula performarea acestuia.La fel si lucratorul de la o stație de benzinarie ce poate intalni un șofer de Cadillac,cumparand benzina de 1 dolar(p 177).Astfel de situațiipot fi regasite in orice societate,caci raportul realitate-aparența nu e uneori rezonabil, dar totuși discrepanța nu e observata de toata lumea.Demascarea realitații e intr-o prima faza comica, dar provoaca un cutremur pentru actor.

Comunicarea neadecvata personajului

Capitolul "Comunicarea neadecvata personajului" face o analiza a comportamentelor aparent ciudate, dar atat de necesare in contextl complicitații de echipa sau a atingerii unor scopuri.Deși inițial interacțiunea dintre 2 echipe sta sub un dozaj potrivit formal-informal, exista riscul ca in situații neașteptate, masca jucata sa cada si performerul sa aiba reacții "nejucate".Se intampla uneori ca și in astfel de momente,individul sa lase impresia ca performeaza deși chiar și el crede in spontaneitatea acțiunilor lor.

Consider ca acest capitol are și un caracter practic,situațiile analizate fiind adesea intalnite ,confruntarea cu "inadecvarile in comunicare" fiind de altfel cea cu diferențele dintre ceea ce credem ca se intampla și ceea ce se intampla cu adevarat.Goffman analizeaza 4 situații, care au la baza forme de comunicare "subterana" și care ajung sa fie forme de abuz asupra echipei adverse,dar care consolideaza propria echipa, prin complicitate declarata.Aceste comportamente se manifesta prin iluzii, glume, porecle, gesturi precum banalul șut pe sub masa, barfa, dar și sfaturi, sau scenarii create spontan.

Metode de formare a impresiei

Pentru o buna performare, in sensul de reușita a impresionarii publicului așa cumm se dorește,se impun cateva atribute.Se vor aminti acum , intr-o maniera rezumativa,erorile ce pot interveni cand se performeaza.Demersul e eficient caci trezește mintea lectorului și incurajeaza conexiunile dintre adevarurile din carte și viața reala.Eventual, cititorul va rememora acele erori si va ințelege mai ușor calitațile și practicile ce vor urma, care sunt opusul acelor erori.Se vorbește astfel de loialitate dramaturgica(cooperare si solidaritate de grup evitand o atașare semnificativa fața de public), disciplina( actorul trebuie sa fie discret ,dar cu prezența de spirit, capabil de a varia spre formule informale, și cu un bun control asupra mimicii sale).Chiar și așa,actorul trebuie sa fie circumspect,prudent,prevazator: "Actorul circumspect iși va adecva jocul despre caracteristicile recuzitei și sarcinilor care intra in performarea sa."Autorul observa ca uneori, și publicul susține perfomare,fapt pus pe seama tactului acestuia.Ajutorul devine eficient daca peformerul e atent la iluzii si respecta o eticheta care ii permite scuzele.Cazul barbatului cu chelie ilustreaza ipostazele in care ii permite sau nu publicului sa-i fie complice.Astfel, e de ințeles sa poarte palarie, caci poate fi racit, dar nu are scuze , și nu e acceptat sa poarte meșe.

Concluzie

Concluzia autorului sta sub semnul schimbarilor.El constata ca societatea s-a schimbat, și ca e intr-o permanenta schimbare, dar ca are aceeasi tendința de a-și imbunatați "fața", un exemplu fiind acela al demersului de " cosmetizare a spațiilor domestice"(p272).De asemenea,el mai explica faptul ca analiza facuta și concluziile ce reies sunt aplicabile in speța societaților anglo-americane, deși exemplele ce susțin ideile din carte apartin și altor societați(p 269).Motivul ar fi acela ca alte societați au alt mod de abordare a relaționarii, și sunt capabile de a lasa mai repede masca jos.Urmeaza, așa cum anunța și autorul o secvența ce nu se vrea moralizatoare.Poate fi observata insa tenta psihologica cu care sunt prezentate intențiile pe care cineva le poate avea atunci cand interacționeaza.Individul se va raporta la cel cu care interacșioneaza, concentrandu-se asupra impresiei create, ceea ce il determina sa peformeze.

Finalul este unul in care tema abordata iși gasește argumentele dar și scuzele.Se reia ideea ca individul a fost vazut ca un performer, un personaj.Explicațiile,in viziunea lui Goffman pentru aceasta inclinație spre performare sunt de natura psihobiologica, dar modul și puterea de a juca, sunt exersate in timp .

Deși autorul afirma ca aceasta carte "nu trebuie luata prea in serios"datorita modului de abordare, prin asociere cu dramaturgia, mi s-a confirmat, in timpul lecturii cat de reala și potrivita poate fi aceasta formulare a problemelor interacțiunilor sociale.Bineințeles, termenii se vor a fi metaforici, fara pretenția de a deveni artistici, dr ilustreaza foarte bine realitatea.

Limbajul utilizat, accesibil, contureaza carții forma unei lucrari a unui cercetator dar care poate fi citita și de un necunoscator in domeniu.Lectura va fi una atat placuta cat și utila, caci evidențiaza adevaruri poate cunoscute, dar neconștientizate complet.In acest sens ajuta și exemplele,fie ele din secolul XVIII (relatari ale lui Ponsoby), sau din zilele noastre, din diverse instituții, precum si din zona insulara Shetland ,material cumulat in urma unei alte cercetari..

Modul de redare ajunge sa fie unul obiectiv,uneori lipsind o analiza a acelor exemple, ce ar fi putut fi folositoare in ințelegerea psihologiei celor implicați.Totuși,Goffman ramane la stadiul de observare a modului de interacțiune al acestora,pe care il asociaza unui tipar dramaturgic.

Bibliografie

https://en.wikipedia.org/wiki/Erving_Goffman

Goffman,Erving,Viața cotidiana ca spectacol,2003,București,comunicare.ro