Functiile imaginii de sine

Functiile imaginii de sine

1.- Lupta pentru identitate

Activitatea psihica nu exista ca un dat originar, ci se constituie in mod treptat, pe masura aplecarii catre lume, dar si catre sine. Mai precis, ea se naste odata cu scindarea individului in subiect ("eu") si obiect, sau, ceva mai mult, in momentul in care el se priveste atat ca obiect, cat si ca subiect ( o sugestie cu privire la ultimul aspect constituind-o multiplicarea la infinit a expresiei "stiu ca stiu"). In lucrarea sa V. Ceausu formuleaza opinia potrivit careia activitatea psihica nu constituie o caracteristica innascuta a omului, ci o potentialitate, care se actualizeaza in masura diferita, in conditiile interactiunii cu mediul fizic si social.[1]

Printre primele produse, dar si forme de manifestare ale activitatii psihice se numara si imaginile despre sine (IDS), despre sine atribuita lumii si cea a lumii despre ins, reala. Ele nu coincid, iar una dintre principalele linii de forta a psihicului consta in interactiunea acestor imagini in scopul reducerii lor la una singura, respectiv al aducerii lor la unison. Din punct de vedere practic, scopul nu este niciodata atins pe deplin, ci numai partial, semnificand obtinerea unei anumite identitati. Prin urmare identitatea sinelul nu poate fi una simpla si stabila.

In cadrul acestei interactiuni dupa cum precizeaza si V. Ceausu distingem:

o confruntare intre IDS si imaginea despre sine atribuita lumii,

deci, implicit, o confruntare intre subiect si lume vizand

obtinerea unei identitati in general, respectiv in raport cu lumea;

o confruntare intre IDS si "teritoriul psihic virtual", atat cat acesta

se reflecta in IDS, deci, practic, o disputa intre IDS, vizand

castigarea identitatii de sine.

2.- Identitatea in raport cu lumea

Formuland o definitie de maxima generalitate vom spune ca a avea o identitate este echivalenta cu posesia unei sume de semne sau caracteristici care sa permita recunoasterea subiectului de catre ceilalti. Imediat apare intrebarea : este necesar, si de ce, ca individului sa dispuna de o identitate in raporturile sale cu lumea ? Aici ne referim numai la necesitatile de ordin strict psihic si nu la cele care fundamenteaza relatiile de toate tipurile dintre indivizi in cadrul societatii.

Raspunsul la aceasta intrebare apare de la sine atunci cand se ia in consideratie cealalta alternativa, respectiv anonimatul total : posesia unei identitati ( in raporturile cu lumea) constituie o conditie indispensabila a vietii psihice, in masura in care aceasta implica viata sociala.

A avea o identitate inseamna, in mod practic, a fi cineva, a ocupa o anumita pozitie in contextul social, a juca un anumit rol, a dispune de un anumit statut.

Formele de viata sociala sunt foarte diferite : familii, cercul rudelor, si prietenilor; grupul socio-profesional de la locul de munca, grupul celor care exercita aceeasi profesie, clasa sociala, natura. Ele reprezinta si forme de realizare a schimburilor intre individ si colectivitate. In mod normal, individul aduce o contributie specifica la viata grupului, constatand intr-o anumita activitate, respectiv la indeplinirea unor sarcini ce i-au fost precizate sau pe care si le-a asumat; in schimb i se ofera un cadru de manifestare a calitatilor sale primeste sprijin pentru dezvoltarea personalitatii ; i se asigura protectia biologica si apararea bunurilor de care dispune.

Exista o legatura directa intre prestigiul social, ca expresie globala a pretuirii acordate de societate omului, si numarul si valoarea semnelor care asigura identitatea in raporturile cu lumea.

Se poate vorbi despre doua mari categorii de semne de identitate transmise si dobandite.

Semnele de identitate transmise sunt cele pe care individul le primeste prin insusi faptul ca s-a nascut. Dintre acestea enumeram cateva : nume, data si locul nasterii. Ele nu sunt conditionate de prezenta fizica a individului. Exista insa si o alta categorie de elemente care "actioneaza" numai in prezenta acestuia. Este vorba despre particularitatile biologice si constitutionale vizibile : rasa, inaltimea, conformatia, culoarea parului, ochilor, semnele particulare, fizionomia. Acestea diferentiaza net oamenii, la simpla vedere chiar inainte ca ei sa fie observati in conduita lor sau intr-o forma oarecare de activitate.

Dupa primii ani de viata semnele de identitate transmise in mod treptat sunt dublate de alta categorie de semene si anume de cele conferite de propriile performante, numite semnele identitatii dobandite. Primul cadru social care sesizeaza performantele copilului este familia. Insusirea mersului, a limbajului, performantele si comportamentul in jocurile cu alti copii constituie semne ale unei personalitati in curs de constituire. Mai tarziu, la acestea se adauga numeroase semne furnizate de rezultatele obtinute pe parcursul procesului instructiv-educativ din scoala. In mod treptat ele definesc profilul propriu al tanarului.

Un moment important sub aspectul dobandirii unei identitati autentice, atat in raporturile cu lumea, cat si cu sine, il constituie cel al integrarii efective in societate, al debutului participarii la ansamblul activitatilor sociale, alegerea profesiei.

Identitatea dobandita are o importanta cel putin egala cu cea transmisa, intrucat, cel mai adesea, reprezinta factorul preponderent ce confera individului un loc in societate si implicit, dreptul de a beneficia de posibilitatile oferite de organizarea sociala.

3.- Identitatea cu sine

Oricat ar parea de ciudat, omul are nevoie de o identitate nu numai in raporturile cu lumea, ci si in relatiile cu sine. Necesitatea ei apare chiar in momentul in care se pune problema "relatiilor cu sine", deci a divizarii constiente intr-un "eu care observa" si un "eu observat". Odata cu divizarea se constata ca una dintre entitati (eul observat) nu este suficient cunoscuta. Putem spune ca acest "eu observat" are nevoie de o identitate pentru a fi recunoscut si acceptat de catre "eul care observa:. Iar identitatea este tocmai raspunsul pe care si-l da omul la intrebarea "Cine sunt eu?"

Una dintre cele mai profunde analize ale acestei probleme apartine lui G.H. Mead. Ca urmare a interactiunilor ce au loc in cadrul social, arata Mead, "sinele se naste prin internalizarea gesturilor. "Sinele ,spune el, are un caracter diferit de cel al organismului propriu-zis. Sinele este ceva care cunoaste o dezvoltare ; el nu exista la nastere, dar apare in procesul experientei si activitatii sociale, adica se dezvolta intr-un individ ca rezultat al relatiilor sale cu acest proces si cu alti indivizi in interiorul procesului"[2]. Cadrul social reprezinta, dupa Mead, o conditie esentiala a constituirii sinelui. Iar "Sinele, ca ceva ce poate constitui pentru el insusi un obiect, este esentialmente o structura sociala, care se naste in experienta sociala".

Mai departe, Mead face distinctia intre "eu" si "mine" - cu sensuri apropiate termenilor "eul care observa" si "eul observat". Insista asupra raporturilor dintre "mine" si "eu" aratand ca, in vreme ce "mine", amplu determinat social, este mai usor de sesizat, pe cand "eul" este mai nesigur.

Eul reactioneaza la sinele care ia nastere prin luari de atitudine ale celorlalti. Prin luarea acestor atitudini omul a introdus "minele" si a reactionat la el ca "eu".

Dedublarea va aparea insa numai la incetarea activitatii, pentru ca in desfasurarea acesteia, fiind o sinteza a raspunsurilor la atitudinile celorlalti, este

implicat si "minele". Pe parcursul activitatii subiectul se priveste din punctul de vedere al unui individ sau altul din grup. Acesti indivizi, legati intre ei, ii confera un anumit sine spune G.H. Mead. In raport cu "mine", "eul" apare ca un produs al memoriei, ce ramane suspendat odata cu reluarea activitatii.

Individul se poate deduce prin conceptia lui Mead, ca produs si expresie a scolarizarii sub presiuni ale multor situatii sociale. Pe de alta parte el dispare; prin integrarea deplina, echivalenta cu un gen de dizolvare, in social.

Se poate accepta astfel ca toate actiunile pe care le intreprindem desfasuram, dincolo de efectele lor exterioare si consecinte pentru propria constructie psihica, inclusiv pentru imaginile noastre despre noi insine in raport cu diversele genuri de situatii cu care ne putem confrunta.

Rezultatele obtinute prin actiuni pot sustine imaginea noastra despre noi insine, imbogatind-o sau, deopotriva saracind-o. Astfel imaginea de sine are o dubla functionalitate : principal stalp de rezistenta a activitatii psihice si pavaza fata de tot ceea ce ar putea constitui o amenintare din exterior.

V. Ceausu in lucrarea sa "Autocunoastere si creatie" argumenteaza ca este necesara, in plus, acceptarea imaginii adica acordul cu sine ca fiind o conditie importanta a integrarii si chiar a sanatati psihice.